Lumina Satelor, 1934 (Anul 13, nr. 1-52)

1934-06-10 / nr. 24

Anul XIII ABONAMENTUL: ^smica Satelor" cu: „Oastea Domnului" Ts srn an 180 Lei. Pe o jumătate de an 90 Lei. ?s B luni 50 Lei. — Pentru străinătate 300 Lei. Pentru America 2 Dolari. Un număr din „Lumina Satelor“ împreunat cu „Oastea Domnului* 3 Lei 50 b. Se poate abona „Oastea Domnului* singură, cu 100 Lei pe an, 50 Lei pe 6 luni. Sibiu, 10 Iunie 1934. Nr. 24 oaie pentru popor REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Sibiu, strada Avram Iancu Nr. 5. Redactată de: Preot: IOSIF TRIFA. PREŢUL ANUNŢELOR: Un şir petit [mărunt] 3 Lei [cm. 1 6 Lei] de­odată. Dacă se publică de mai multe ori se dă ceva rabat. M. Sa Regele Carol al IIea. Pentru l­aminarea popozu­luil. Precum un arbore se sprijineşte în rădăcini, pre­cum o casă se ridică pe temelie, precum trupul omenesc este purtat de picioare, tot aşa în viaţa unei naţiuni, talpa ţării o formează ţăranul. Pe temelia sănătoasă de la ţară se înalţă clădi­rea meseriilor, funcţiona­rilor şi tuturor altor slujbaşi. Acest adevăr dea­­pururea, a fost înţeles de popoarele civilizate din Apus, unde ţăranilor, toc­mai din această pricină li se dă mare atenţiune şi se cheltuieşte mult cu deo­sebire pentru luminarea po­porului, prin cărţi şi ga­zete potrivite înţelegerii ţă­ranilor. In privinţa aceasta societatea „Astra“ a făcut în Ardeal lucruri minunate înainte de război. După Unire însă şi-a perdut­­oarecum însufleţirea. Dar iată s’a ridicat dela Bu­cureşti în 1920, puternic gând de luminare a poporului. M. Sa Regele Carol II, pe atunci principe moştenitor, a pus temelie „Fundaţiei regale“, care avea menirea să se îngrijească de luminare prin sănătoase îndrumări a poporului. S’a lucrat mult de atunci, re­vista „Albina“, e mărturie, iar în luna trecută, din prilejul săptă­mânii cărţii, s’a organizat şi o ex­poziţie, unde M. Sa Regele a ro­stit următoarea cuvântare: Când în anul 1920, mi-a ve­nit gândul, plin de avant tineresc, de a creia această fundaţiune, am fost mânat de ideia, că în urma marilor reforme, împroprietărirea ţăranilor şi votul obştesc, mai era un foarte mare pas de făcut pen­tru ridicarea şi aşezarea acestei ţări, acolo unde trebue. Am fost convins, că numai prin drepturi politice şi printr-o înzestrare a locuitorilor nu se poate ajunge la scopurile dorite şi de aceea, întemeind această fundaţie, am dorit să pătrund cât mai adânc în mijlocul poporului, începând o adevărată operă de îndrumare zi de zi, ceas cu ceas, ca să putem ajunge să ne fălim şi noi, cum se fălesc alte ţări, cu sate — nu nu­mai pitoreşti — dar cu sate fru­moase, cu sate sănătoase. Este adevărat că adesea acest gând nu a fost priceput. A fost o luptă grea. Dar am convingerea că sufletul şi tinereţea, pe care am pus-o atunci în această operă, va fi cea mai sigură chezăşie a reuşitei sale. Noi vrem, prin întărirea că­minelor culturale săteşti să ajun­gem la o ridicare spre lumină tot mai mare a poporului nostru. Urările mele de bine tuturor. Tot sufletul meu şi toată munca mea pentru popor. După rostirea acestei cuvân­tări M. Sa Regele, vizitând expo­ziţia s’a interesat mai ales, despre cărţile pe care le citeşte ţăranul, despre judeţele unde se citeşte mai mult şi despre mersul caselor cul­turale. Văzând această râvnă a M. Sale pentru luminarea po­porului, ţinem de a noastră da­torie, acum în preajma zilei de 8 Iunie, când sărbătorim cu bucurie întoarcerea în ţară a Celui care este scump Inimi­lor noastre, să strigăm din glasul nostru sătesc: Trăiască M. Sa Regele ţăranilor români, bunul Dumnezeu să-i hără­zească ani mulţi de rodnică domnie, spre luminarea po­porului nostru şi spre binele şi fericirea României. O. Benescu. moartea românilor de peste graniţe. Deşi în urma înfăptuirii Ro­mâniei Mari, cea mai mare parte a românilor cari zăceau sub jugul străinilor au scăpat de acel jug asupritor, totuşi au mai rămas sub stăpâniri străine un mare număr de români. Avem sate curat ro­mâneşti în Iugoslavia, Bulgaria, Un­garia şi chiar peste Nistru în Ru­sia sovietică. E adevărat că şi în ţara noa­stră sunt locuitori de alte neamuri, dar soartea românilor rămaşi sub stăpâniri străine, nici pe departe nu se poate asemăna cu soartea străinilor din ţara noastră. In ţara noastră toate naţio­nalităţile străine se bucură de cea mi-' mare libertate. Au biserici, sunt liberi să înveţe în şcolile lor, pe cari statul le ajută cu bani grei, au bisericile lor în cari statul nu s° mestecă de loc, ci le ajută cu j­­ă graşe, poate chiar mai mari decât cele cu cari ajută bisericile româneşti. Avem slujbaşi de neamuri străine, cari întrec în număr în multe părţi pe slujbaşii români. Şi cu toate acestea, străinii­­ din ţara noastră nu înceată cu­­ plângerile în străinătate şi pe la­­ Liga Naţiunilor, de felul cum sunt­­ trataţi în ţara noastră. In timp ce străinii din ţara noastră huruzesc aşa de bine, bieţii români rămaşi sub stăpâniri străine sunt persecutaţi mai rău de cum eram persecutaţi noi cei din Ardeal sub jugul unguresc. Românii rămaşi sub stăpâ­nirea Ungariei n’au şcoli româ­neşti, ba chiar şi din biserici li s’a scos limba strămoşească. Aproape la fel sunt trataţi şi cei rămaşi sub stăpânirea vecinei şi aliatei noastre Iugoslavia. Tot acea­ soartă o au şi românii din Bulgaria! Să nu mai vorbim de cei 700 mii de români Moldoveni de peste Nistru rămaşi sub stăpânirea bol­şevicilor. Bolşevizarea şi îndepăr­tarea de la legea creştină a ace­stora se face cu o asprime mai mare de cum se făcea maghiari­zarea românilor de sub stăpânirea Ungariei dinainte de război. In cei patru ani din urmă peste 100 mii de moldoveni au fost trimişi la muncile silnice din pustiurile Sibe­riei, a căror urmă de viaţă e ştearsă. Şi le vor urma şi ceilalţi. In timp ce fraţii noştri de peste hotară sufere cele mai mari ne­dreptăţi şi prigoniri din partea celor ce-i stăpânesc — noi nici habar n’avem de soarta lor. Ne hărţuim între noi şi ne certăm de râd străi­nii de noi. Nu s’a auzit nici un singur glas care să strige lumii nedreptatea ce li­ se face acestor nenorociţi fraţi ai noştri rămaşi sub jugul altor neamuri. N’aud oare guvernele noastre strigătul de ajutor al fraţilor noştri de peste graniţe ?! Ori dacă-i aud, de ce nu iau măsuri pentru a li­ se uşura soarta?! Sau aşteaptă până glasul lor va amuţi de tot. Căci nu va trece mult, dacă vor fi lăsaţi în părăsirea de până aci, până când graiul românesc peste hotară va amuţi. La aceasta tind să ajungă şi ţările sub a căror stăpânire au ră­mas aceşti nenorociţi fraţi ai noştri. Tot mai rău se Încarcă iţele diplomatice la Geneva. Conferinţa dezarmării îşi trăieşte ultimele clipe. La Geneva s’a redeschis ia­răşi conferinţa dezarmării, de astă dată par’că pentru a se închide pentru totdeauna. Neînţelegerile dintre „făuri­torii păcii“ întruniţi acolo, par’că sunt mai mari ca totdeauna. Au izbucnit pe faţă chiar şi deosebirea de păreri dintre Franţa şi Anglia cu privire la dezarmare. S’a dovedit cu ocazia dez­baterilor de la Ceneva că soartea păcii sau a războiului stă în mâna capitalismului şi în special a fa­bricanţilor de tunuri şi arme. In timp ce pe pământul El­veţiei se discută pacea şi dezar­marea, a ieşit la iveală că fabri­cile de arme ale acestei ţări varsă potop de arme, în Germania, Un­garia, Austria, Bulgaria, cari aş-­­ teaptă numai momentul potrivit pentru a provoca războiul. Acelaş lucru îl face şi Anglia. La Geneva cele mai impor­tante propuneri pentru asigurarea păcii Ie-au făcut de astădată mi­nistrul afacerilor dinafară a Sovie­telor, dl Litvinov şi ministrul de externe al Turciei, dl Ruschy-bey. Aceste propuneri au fost aprobate şi de delegaţii Micei înţelegeri. Dumnezeu să dea, dar nu sunt speranţe să se ajungă la vre­ o înţelegere, aşa că faimoasa confe­rinţă a dezarmării, va fi înmormân­tată pe vecie. După ea va veni: întrecerea înarmărilor a popoarelor — şi pe urmă numai bunul Dumnezeu ştie ce ne aşteaptă!

Next