Lupta, iunie 1890 (Anul 7, nr. 1137-1161)

1890-06-25 / nr. 1158

teste ma! uşor, şi că valurile n’o maî istresc cu multa furie. Acel care cu un gest făcea să se cutremure pământul, să vază acuma că numai este indis-B ensabil, şi că era just ceea ce zicea Matele Galliani, în urma unei revoluţiuni care zguduise toate autorităţile: «îl mondo va da se», lurtiea merge de sine, şi câteva luni numai de la cădere a vedea ziarele de caricaturi din Germania, punând pre fostul Cancelar cu o torţă în mână, îndreptându-se spre remeiul unirea Germaniei şi voind să-i dea foc prin interviewurile cu ziariştii şi prin alte materialuri acumulate, şi dedesubt este scris: «Ah! Principe, rămâi un erou nu deveni un Erostrat». (Aprinzătorului templului de la Delfi) Această glumă arată starea spiritului public, în urma celui maî mare eveniment contimporan. S’a răspândit multă cerneală pentru a justifica sau a încrimina acest eveniment. Psychologia politica va scruta şi analiza toate misterele, ceea ce, însă, poate deocamdată, arunca oarecare lumină în discuţiune, este commemorarea câtorva principii. Astfel este o datorie sacră pentru orîce cetăţean d’a se devota şi aşi sacrifica viaţa pentru binele şi gloria Patriei sale. Un caracter ferm, o combinaţiune genială, o perseverenţă extraordinară impun respect, stimă şi admiraţiune, dară este o aberaţiune periculoasă pentru omenire a crede că Prevedinţa a abdicat şi a încredinţat toată inteligenţa şi toată puterea sa în mâna unui singur muritor. Nici un bărbat politic n’a făcut din nimic ceea ce a făcut, mai totul, acte şi idei, au fost preparate mai dinnainte. Aşa, fără concepţiunile şi neobosita activitate a lui Stein şi alţii, şi fără cooperarea societăţilor Tugent-Bund şi Bushenstraft D. Bismark nu s’ar putea numi creatorele unităţei şi Imperiului German ; d’asemenea fără devotamentul şi activitatea atâtor iluştri Italieni şi fără societatea Carbonarilor, lumea n’ar avea fericirea să se bucure de Unitatea Italiană şi D. Grispi, fostul conspirator, fostul revoluţionar în cămaşe roşie, soldatul lui Mazzini şi Garibaldi, n’ar fi astăzi geandarmul planurilor d-lui Bismark, şi forţat să dea concurs descendenţilor lui Radetzky dela Novara spre a împiedica pre Italieni d’a se gândi la Triest şi Tyrol. In lume nu este numai forţa materială care domină, în contra acestei forţe se află un fluid de o putere extraordinară, el formează nişte curente cari sunt în stare să restoarne situaţiunile cele mai solid stabilite, acest fluid este forţa morală a Principielor, şi Istoria ne probează că puterea scapă din mâinele oamenilor şi a popoarelor cari să glorifică d’a trăi fără morală şi fără principii. Nimic nu să imobilisează, totul în lume este o continuă mişcare, o transformare, variaţiunea este în natura lucrurilor, d’aceea dacă merită să fie criticat insă poate fi scuzat Grecul din antichitate care, întrebat fiind pentru ce votează, în contra lui Aristide cel drept, pe care nu ’l cunoaşte şi care nu făcuse nici un rău, el a răspuns : în adevăr nu ’mî-a făcut nici un rău, nici nu ’l cunosc, însă mi s’a urât să aud continuu de «Aristide cel drept». Dacă dar lumea se oboseşte cu Aristiziî cei drepţi, ce insuportabili şi apăsători trebue să se pară Aristiziî cei nedrepţi şi fără principii. La Greci ostracismul prevenea şi înlătura perpetuarea putereî. La Romani, desfrânaţii pretorienî să însărcinau să scape lumea obosită de orgiele imperatorilor. La cele mai multe din popoarele moderne mecanismul regimului Constituţional, bine aplicat, regulează oscilaţiunile dominaţiunea partidelor. In imperiul German, infailibilitatea imperială proclamată şi susţinută cu multă vigoare de d. Bismarck, scapă lumea de opresiunea abilă a marelui cancelar Bismarck, dar orî ce s’ar zice, în afacerile publice ca şi în afacerile private, morala, dreptul, corectitudinea sunt garanţiele cele maî solide pentru un succes maî durabil. O eră nouă a început, vechile sisteme să dărâmă de toate părţile. Curentul libertatei a inundat lumea. Caracterul şi voinţa de fel a d-luî Bismarck, nu poate decât sau să resiste sau să se frângă. Nouile condiţiuni ale vieţei sociale cer mijloace mai blânde, mai umane, prin urmare nu atât genusta imperială a acuzat înlăturarea Marelui Cancelar, cât satisfaceri generale a principiilor de progres şi libertate. In duelul provocat de cestiunea socială în Germania nu se poate prevede cine va fi rănit. Antagonismul între capital şi muncă, între bogăţie şi mizerie este verhiv. Aceasta este o boală care datează de la începutul lumeî. De sigur dacă împăratul Wilhelm I-lea ar pretinde să vindice complect această rană colosală, aamiciî fostului Cancelar ar avea drept să se bucure ca de o iluziune imperială perdută, ca de o utopie, însă se crede că nimeni nu are pretențiunî atât de absolute Ceea ce se vede este o intenţiune sinceră d’a calma agitaţiunile, d’a alina durerile, punând faţă în faţă interesele bine înţelese ale muncei şi ale capitalului. D. Bismarck crede că se poate ajunge la acest rezultat prin legi de espulsiuni, prin stare de asediu, prin glonţ. Împăratul vine cu ramura de măslin, el doreşte o conciliaţiune şi conviază statele la o conferinţă. Dacă împăratul nu va reuşi să realizeze pe deplin dorinţele sale, acesta să nu se atribue de clasele dominante prevederea d-luî Bismarck, ci să cugete cât de complectă şi colosală este această problemă socială. Dar în acest timp ce face d. Bismarck la Friedrichshuhe. Se consideră el ca Napoleon la Insula Elba, pândind momentul când să scape, să se ridice, să se lupte şi dacă va învinge la Waterloo deveni-va el un alt. Cromwel ? Şi învingând şi armata parlamentară, inchide-va el parlamentele spre a nu mai auzi ecoul accentelor supărătoare ale d-lor Richter, Bebel și Liebeknecht.. Din desele interwiewurî cu jurnaliștii, se vede că d. Bismark ar vroi să refacă istoria contimporană; astfel el aruncă vina asupra Statuluî-major prusian, cât pentru dânsul personal el a dorit tot binele Franciei și nu s’a gândit nici o-dată la răpirea Alsaciî și Loreniî, d’asemenea el a voit în tot-d’a-una să fie util Rusiei. Din toate acestea s’ar părea că asistăm la scenele din timpul lui Coriolan, când acesta supărat pe Roma, ingrata sa patrie, a voit să ’și răsbune, intrând într’ânsa prin ajutorul streinilor. Lovitura căderei, orî ce s’ar zice, este teribilă. Principele este ca trăsnit, de multe ori se gândește că spre a mai putea intra în Berlin, drumul cel mai drept ar fi prin Londra. Acum se zice că ar dori să ’și pună, ca cei alţi muritori, candidatura la deputăţie, să se supună tuturor cerinţelor parlamentare. Se ceară cuvântul, să facă opoziţiune, să fie expus a fi chemat la ordine, conform regulamentului, el care dicta legi si da ordine lumea. O tempera ! In fine d. Bismarck este dispus să se agite, să încerce totul, pentru ca autorul lui Barbebleue să poată să-i zică : Comme Ies autres, Alvaras, comme Ies autres. Ca cei alţi Alvarei, ca cei alti. G. Sefendache. OAMENAI ŞI LUCRURI Adam Mickiewicz O telegramă primită din Galiţia ne-a adus vestea despre marea serbare cu care poporul proton a celebrat, alaltăeri, memoria marelui patriot şi marelui poet polonez Adam Mickiewicz, ale cărui rămăşiţe aduse din Franţa — din micul cimitir de la Montmorency — au fost îmormântate în cavoul regilor din Cracovia. Mai mult de 100,000 de persoane au asistat la această ceremonie. Delegaţii au remis coşciugul mareşalului Galiţiei. D. Ladislas Mikiewicz, fiul poetului, a rostit un discurs în care a mulţumit naţiunea poloneze pentru onorurile făcute părintelui său. După mai multe discursuri rostite de mareşalul, de poetul Asnik şi de profesorul Tarnowski, cardinalul Dunajewski a celebrat ceremonia funebră în cripta Wawel. Toate oraşele din Galiţia au fost reprezintate la serviciul funebru. Cu acest prilej s’au bătut patru medalii comemorative. Ca un pios omagiu memoriei acestui frate de arme al lui Michelet şi al lui Quinet, ne simţim datori a reaminti cititorilor noştrii’cine a fost şi ce a făcut Adam Mickiewicz. Astăzî nimeni, şi mai cu seamă tânăra generaţie, nu maî citeşte pe Miekiewicz ; şi avem drept să ne mirăm de această indiferenţă, când ne gândim la acţiunea ce era exercitat-o, la entusiasmul ce el a provocat odată, în lumea civilizată. Din toate părţile, din Franţa, din Germania şi chiar din Rusia, şi prin vocile cele mai ascultate şi cele mai autorizate ale timpului, elegiele cele mai strălucite s’au adresat lui Mickiewicz. «Se vede bine că este un om de geniu !» scrie Goethe, după întrevederea ce a avut-o la Weimar cu Mickiewicz. Lamenais, care scriind Paroles d'un croyant, a împrumutat ideia din Pelerinii polonezi ai lui Mickiewicz, declară că el este «fără contrazicere, cel d’ântâia poet al timpului nostru». Această opiniune este confirmată de Montalembert, care a înhăţat limba polonă numai pentru ca să poată traduce scrierile lui Mickiewicz. «Nu cunoaştem nimic în literatura modernă care să întreacă admirabila dramă Dziady», a scris el. Edgar Quinet proclamă că «de la Profeţii Sionuluî asemenea accente nu s’au maî auzit». George Sarid, face aceiaşi mărturisire într’un articul publicat de ea în Revue des Deux-Monde din 1837, şi pune pe Mickiewicz pe aceiaşi linie cu Goethe şi cu Byron. Comtele de favour, în 1848, într’unul din disctrrsuirîle sale din parlament, îl pune alături cu Omer şi Shakespeare : «Când un popor produce oameni ca Omer, Dante, Shakespeare şi Mikiewicz, aceasta e semn că un asemenea popor este chemat la înalte destinurî» Aceste citaţiuni şi aceste aprecieri, pe cari le-am putea prelungi cu multe altele, probează în destul cât de înaltă era consideraţiunea ce se da lui Adam Mickiewicz, ce admiraţiune inspirase el contimporanilor săi, generaţiuneî care ne-a precedat. -■** * Născut în Lituania, la Zoazia, aproape de Nowogrodek, la 24 Decembrie 1798, Adam Mickiewicz era în floarea tinereţei când armatele franceze, conduse de Napoleon, a străbătut Polonia, ducându-se la Moscova, spre a izbi in inimă pe marele imperiu rus. Polonezii, plini de ardoare şi speranţă se unesc cu francezii. Peste câteva luni însă, armatele lui Napoleon se retrag, ceea ce, pentru poporul dintre Dnipru şi Oder fu cea mai spăimântâtoare decepţie naţională; inima tînără a lui Mickiewicz resimte contra-lovitura mai vie decât oricine, păstrându-i o neştearsă impresiune. Se termină la Wilna studiile sale începute la Nowogrodek şi face parte din acele asociaţiuni cunoscute sub numele de Philomate sau Philarete şi formate de elita studenţilor polonezi în scopulde a se prepara prin ştiinţă şi virtute pentru ocaziunile pe cari Providenţa le va oferi, fără îndoială într’o zi, patriotismului lor». In fine, la 1822—1823, el publică cele două d’ântâiă volume ale sale de poezii, unul conţinând balade şi romanţe populare; altul, Gruzina, epopeia unei emine lituaniane şi Dziady (strămoşii, dar acest termen este întrebuinţat aci în sensul de sărbătoarea strămoşilor, sărbătoarea morţilor în care autorul se pune el însuşi în scenă descriindu-ne beţia şi desperarea primului său amor. Dziady, cari au fost urmaţi mai târziu de o a doua parte exclusiv politică şi patriotică, şi pe care Mickiewicz îşi propunea a o mai revedea şi a o complecta, a fost opera sa de predilecţie. îndată cu publicarea celor d’ântâia Dziady, a acestei atingâtoare confesiuni, numele lui Mickiewicz deveni celebru printre compatrioţii săi. Se vedea în el, şi cu drept cuvânt, promotorul mişcăreî romantice în Polonia, dar al unui romantism care n’avea ca obiect numai îndrăzneala imaginelor şi a siluluî, ci mai cu seamă ideile de revendicare şi de libertate, scumpe tuturor oprimaţilor. * * * Conrad Wallenrod (1829), satira indirectă a tiraniei moscovite şi vehementa apologie a insurecţiuneî, fu pecetea acestui renume. Această operă, care, după pitoreasca expresie a lui Ladislau Mickiewicz, fiul cel maî mare al poetului, «achappa aux oiseaux de la censure par la hauteur même de son voi», această patriotică şi sângeroasă epopeie, care a atras autorului felicitaţiuni chiar din partea Ţarului Nicolae *în persoană, care puţin a lipsit de a’î da un post în diplomaţie, fu înţeleasă şi denunţată de marele duce Constantin, guvernatorul Varşoviei, şi Mickiewicz fu nevoit atunci a părăsi pentru totd’auna pământul slav. El se duse să vază mai întăi pe Goethe, la Weimar, vizită Germania, Elveţia şi Italia, primi la Laussanna o catedră de literatura latină la Academie şi în fine la 1840, ei se creă, la colegiul Franţei, o catedră de limbele şi literaturaie slave. Lecţiunele sale au produs un mare răsunet, numele sau, împreună cu acel al lui Quinet și Michelet, dobândi o imensă popularitate, tinerimea studioasă bătu chiar o medalie cu figurele acestor trei profesori pe care era scris : Ut omnes unum sunt. In 1844, cursul lui Mickiewicz, împreună cu al celorlalţi doi colegi ai săi, fu suspendat şi înlocuit prin dizertaţiuni religioase. In 1848 Mickiewicz scoase la Paris un ziar întitulat Tribune des peuples. ★ * * Când războiul Crimeei isbueni, Adam Mickiewicz era bibliotecar al Arsenalului din Paris. El plecă în Turcia însărcinat cu o misiune de guvernul francez. La Constantinopol, el lucrând pentru organizarea legiunilor poloneze, fu lovit de choleră şi murt în 26 Noembrie 1856 Corpul său a fost adus în Franţa şi înmormântat în cimitirul de la Montmorency, unde zac mulţi Polonezi iluştrii, şi, după un obiceiu al emigranţilor poloni, i se aruncă în groapă un pumn de pământ polonez «din pământul ţărmurilor Dniprului.» Bustul lui Mickiewicz a fost aşezat la Roma, în Capitolia, acum douăsprezece ani. Mai de curând, o academie «Adam Mickiewicz» se fondă la Bolonia pentru studiul literature! polone. In sfirşit, municipalitatea din Cracovia hotărî în 1870 —hotărîre care, s’a îndeplinit tocmai alaltâeri, după 20 de ani—ca rămăşiţele marelui ('poet naţional să fie aduse din patria sa şi depuse la Wawel, în cavoul regal în care dorm Iosif Poniatowski şi Thadee Kosciuszko. Palatul justiţiei Aflăm că d. Cuţarida, asupra căruia s’a adjudecat construcţiunea palatului justiţiei, face toate sforţările pe lângă ministerul de justiţie, secondat de arhitectul ministerului, pe cât ni se spune, pentru a ni se acorda a construi palatul cu piatră de la Rusciuck. Legea prin care s’a acordat fondurile necesare la construcţiunea acestui palat, cere categoric ca materialelele să fie pe cât se va putea din ţară. D-sa voeşte a interpreta această dispoziţiune a legei, care are de scop a încuraja industria naconală, că ’î-ar lăsa facultatea d-sale a lua piatra de construcţie şi din Rusciuk, adică şi un material care se poate găssi în ţară în bune condiţiuni să poată fi procurat din străinătate. Dacă în lege s’a pus expresiunea pe cât se va putea este că sunt materiale pe cari nu le putem avea în ţară precum : materialul de ferărie. Nu s’a gândit legiutorul, zelos d’a încuraja industria naţională, d’a lăsa facultatea întrebuinţări la palatul justiţiei până şi a materialelor cari se găsesc în ţară şi încă în maî bune condiţiuni de cât în streinătate. Toţi licitatorii s’au presentat la licitaţiune cu gândul a lua piatra din ţară, cum e societatea de construcţiune, care a avut în vedere piatra de Câmpulung, o piatră escelentă care a servit la restaurarea Curţii de Argeş. Dacă ar fi ştiut că o piatră streină ar fi putut fi primită, eludându-se legea, apoi mai mult ca sigur că offerta societăţeî, care s’a depărtat cu 1 şi ceva la sută ar fi fost cu mult dedasuptul offertei d-lui Cuţarida, aşa că in cazul improbabil când i s’ar primi d-lui Cuţarida piatra de Rusciuk s’ar schimba condiţiunile licitaţiunei în favoarea d-lui Cuţarida ca adjudecator. Societatea e în tot dreptul a protesta în contra unui sistem de licitaţiune, în care nu s’ar mai ţine seama de prescrierile legei care a servit de bază. Noi suntem informaţi că ministrul de justiţie, simţind tendinţele d-luî Cuţarida, ’i-ar fi declarat formal ca să ’şi ia gândul de la piatra de Rusciuk, pe cât timp aavem o bună piatră în ţară la Albeşti Câmpu-Lungului. Piatra de Rusciuk, afară de aceasta, nu îndeplineşte nici una dincondiţiunile caetuluî de sarcini. Ea este o piatră gelivă, resistenţa eî nu e de cât 150—200 kg. pe centimetru pătrat, pe când se cere a fi 300 kilog., greutatea ei e abia de 2000 kilog. Negreșit că antreprenorului îi convine foarte mult căci nefiind resistentă să lucrează mai ușor, costă mai eftin la transport căci se încarcă 5 m. »/« la vagon pe când piatra de Câmpu-Lung nu se încarcă decât 4 m. Aceasta este secretul intereselor d-lui Cuţarida, pe care -l ascunde sub diferite pretexte. Aceste interese nu se împac cu acele ale ţarei, care prin lege a voit a avea piatra din ţară, şi o piatră bună, rezistentă, iar nu o piatră friabilă ca acea de Rusciuk, o piatră care să asigure o solidă construcţiune. De altă parte, ar fi o adevărată ruşine naţională ca să clădim construcţiunele noastre naţionale cu piatra din Rusciuk, când avem din ţară o piatră cu mult superioară aceştia la Albeşti- Câmpu Lungului. Apoi se zice, Banca Naţională cum s’a construit cu piatra de Rusciuk. FOITA ZIARULUI „LUPTA“ HECTOFI MA.BOT MAMA (Urmare) XIV La început nu fu vorba de cât de voiajul d-lui Combarrieu în America și de ceea ce ’1 impresionase în studiele sale, apoi printr’o pantă întru câtva naturală convorbirea trecu asupra Parisului. — De oare ai vîndut brevetele d-tale, sau ai dat licențe pentru mașinele d-tale cu quadruplă expansiune ? întrebă d. Armihaud. — Nici o dată, mi s’a oferit prețuri colosale. Am mândria că ele vor fi încoronarea carierei mele, dacă cuvântul nu este prea nobil. Averea are valoarea ei și eu n'o dispreţuesc, dar este ceva maî presus de bani şi de satisfacţiele materiale ce eî dau , acelea sunt cele ce să află în împlinirea datoriei şi în serviciile făcute. Ei bine ! sunt sigur că voiu aduce ţăreî mele servicii cari ’i vor asigura superioritatea acolo unde să vor găsi vase înzestrate cu maşinele cu a căror construcţie m’a însărcinit guvernul. Bineînţeles invenţia noastră nu să aplică maşinei cu cadruplâ expansiune de cât pentru buna eî funcţionare. D-ta ştii că dificultatea de învins la mersul cu mare viteză, tiragiuluî forţat, cu presiuni cari merg până la douăzeci de athmosfere, consistă între altele în întrebuinţarea plăcilor cu tuburi şi a tuburilor cari să reziste dilataţiunilor acestei înalte temperaturi. Cu plăcile şi tuburile ordinare să produc accidente cari aduc repede casanele în rea stare. Metalul nostru, acela care constitue invenţia noastră, rezistă la această temperatură şi tuburile noastre oferind o mai mare suprafaţă de încălzit ne permite să construim maşini de la 15-16,000 cai, cari în năvi de 6,000 tone dă viteză de 23 la 24 noduri funcţionând cu cadruplă expansiune şi neconsumând de cât 500 grame de cărbuni de cal pe oră în joc de 750 cât ar consuma o maşină cu triplă expansiune. Înmulţeşte aceste 250 grame iconomie de combustibil cu 15.000 de cai şi vei vedea iconomia care se face în 24 de ore. Mai mult, observă viteza dată de maşina noastră şi spune dacă în starea actuală a marinei, un încrucişetor astfel înzestrat nu ar fi regele mărilor şi dacă n’aduce această regalitate ţărei, care are un număr de asemenea încrucişetorî în flota sa. Şi când am în mână un asemenea lucru voia permite oare întrebuinţarea lui în streinătate ? Chiar dacă statul ar fi refuzat să’l întrebuinţeze, nu’l aşi fi făcut şi nu acum când m’a onorat cu încrederea lui am să mă apuc să’mî vând brevetul sau să cedeze fabricarea; aceasta ar fi o trădare. — Dacă ’ți-am făcut această întrebare, e că o companie engleză «Ies Chantiers de la Clyde» a oferit «companiei parisiane o maşine cu cadruplă expasiune, cari par *că dau rezultate aproape ca cele ce ai enumărat. — Propunerile ei nu pot fi serioase. — Ele par că sunt. — Numai dacă uzează de brevetele mele ; este imposibil. — Trădarea nu e de temut tot-ce’a una? — Nu în cazul de faţă; am luat precauţiuni, nu ne aparţine numai compoziţia metalului, ci şi toate celel’alte utiîagii speciale, cari constitue o serie de alte invenţii şi sunt complect liniştit. — In mecanică nu pot doi oameni să invente acelaşi lucru ? Stephenson n’a inventat în America cazanul tubular în acelaşi timp în care Marc Seguin ’1 inventa la noi? şi englezii n’au găsit elicea în acelaşi timp cu Sauiage şi Normand în Franţa? — Oh ! în acelaşi timp.! Ajunseră in faţa porţei clubului «Concordia». XVI De la intrare să putea vedea că nu intri într’un cerc în care luxul mobilelor şi aspectul decorativ al personalului să plăteşte din cagnetă , nu erea strălucire şi scumpete, dar un confort serios în care nimic nu ţintea efectul Majoritatea membrilor trebuia să fie compusă din oameni cari cunoşteau valoarea banului şi cari, prin consecinţă, nu ereau adevăraţi jucători gata să risce pe carte ce aveau şi ce nu aveau. Şi într’adevăr din aşa oameni să compunea acest Club : nu ereau oameni cu nume mari, foarte puţini galanţi, dar financiari prudenţi, comersanţi bogaţi cuminţiţi prin vârstă sau avere, şi ceva elemente tinere, abia în destul de numeroase ca să poată da puţină viaţă acestei instituţiunî antice şi pentru ca să o împedice d’aşi justifica complect numele ce i se da de «Cabinetul mumielor». După ce dădu pălăria şi pardesiul uşieruluî care se învârtea respectuos pe lângă el, d. Armihaud ordonă să se previe d. Alexandru să vie să’i vorbească în cabinetul său, unde trecu cu d. Combarrieu. Numai de cât uşa se deschise și un personagiu cu ţinută corectă, având aerul unui patriarc, intră. — D. președinte m’a chemat ? spuse el respectuos, salutând pe d. Combarrieu cu o mică aplecare de cap, după cum se salută oamenii pe caii nu’î cunoşti. — Pentru ca să ne spui dacă Luni sau Marţi Prinţul Zamirescu a câştigat aci o sută de mii de franci d-lui Victorien Combarrieu? — Dacă prinţul Zamirescu a câştigat Luni sau Marţi 100,000 de franci, nu ’i-a câştigat aci. D. Armihaud asvârli o căutătură prietenului sau: — Vezi. Apoi revenind la întrebare. — Acceasta n’a putut să se petreacă în lipsa d-tale ? — N’am lipsit; de altmintrelea, chiar dacă ași fi lipsit aceasta nu s’ar fi putut petrece fără ca să știu eu; in sfirșit prințul Zamirescu n’a intrat nici o dată la «Concordia» și sper că nici nu ar intra vreodată. — Pentru ce ? întrebă d. Combarrieu. — Poți să răspunzi, spuse d. Armihaud. — Pentru că acest prinț Zamirescu nu e onorabil. — Ce este în realitate ? (Va urma).