Lupta, ianuarie 1891 (Anul 8, nr. 1306-1324)
1891-01-24 / nr. 1324
► t ANUL VIII . No. 132 4 ABONAMENTE IN TARA Un an................................................. V* an.......................................... 3 luni............................................... Pentru învățătorî pe an.............. IN STRĂINĂTATE Un an................................................ ‘I» an ... .............................. . . . 3lunî.................................................. Numărul de bani REDACȚIA Strada Academiei, No. 19, (Casa Mercurî) 40 leî 20 „ 10 , 30 , 50 lei 25 „ 15 „ JOI 24 IANUARIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 IV zi r« L' » » » Inserţie si reclame „ „ 1 leu linia 25 bani „ 2 lei _ Pentru anundiuri a se adresa In România, la Agenţia Havas Iu Francia, Italia, ILustro-Ungaria şi Latri& la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paris, precum şi la sucursalele ei. Un număr vechia SO bani ADMINISTRAŢIA Strada Academiei, No. 19, (Casa Mercusi) Calotagiul de Duminecii Informaţiuni exterioare Fizionomia Camerei Charles Bradlaugh Germania şi Transilvania Viaţa pozitivii Novele de Sutura Ecourile zilei Din Bârlad Ştiri de pretutindeni Fapte diverse Corpurile legiuitoare BALOTAGIUL DE DUMINECA Balotagiul de la colegiul al II-lea de Ilfov, dă loc la felurite comentarii. Fiindcă cazul este interesant, să zic şi eu câteva cuvinte. Tot-d’a-una am susţinut că massa noastră electorală nu este aşa de rea cum să pare la Întâia privire. Tot-d’a-una am adăugat că dacă unele colegii sunt adevărată zestre guvernamentală, vina purcede de acolo că regimul cenzitar le ţine înguste şi, al doilea, că opoziţia nu cultivează îndestul corpul electoral. Şi nu mai departe decât la discuţia adresei tronului am dezvoltat pe larg această idee şi am îndemnat pe partide ca să se pună pe lucru serios, dacă voesc ca să aibă alegători independenţi. Observaţiile mele precum şi susţinerea sufragiului universal, au găsit sau increduli sau adversari pasionaţi. Colegiele mari, numeroase, au fost mai cu seamă obiectul combaterei din partea celor mai mulţi. Toată lumea îşi aduce aminte cum d. L. Catargiu, combătându-mă în ceea ce priveşte sufragiul universal, zicea : — „Voeşti d-le Panu colegii „mari ? Voeşti sufragiul universal ? „D’apoi îl ai în Bucureşti la colegiul al II-lea. Tepoftesc de te „prezintă sau să se prezinte cineva în opoziţie dacă îl dă mână.“ Iar mamelucii aplaudau, şi mulţi deputaţi independenţi gândeau că d. L. Catargiu are dreptate adică că în un colegii de 9000 de alegători, ca cel din Bucureşti, nu să poate lupta. Nu am crezut că evenimentele îmi vor da aşa de grabă dreptate. Numi-am închipuit că aceleaşi evenimente vor dovedi aşa de lesne ridiculul şi superficialitatea celor susţinute de omul cel mai îngust la minte dintre toţi politicianii noştrii. Căci iată un colegiu mare, acel al capitalei, colegiul cel mai slab şi mai guvernamental din ţară că să revelează ca un colegiu bun, unde opoziţia poate spera succese electorale. Opoziţia de toate nuanţele a căpătat Duminică, împreună, mai multe voturi decât candidatul guvernului. Ei, ce mai zici d-le Catargiu ? Ce mai ziceţi d-lor rutinari, duşmani ai colegiilor mari şi ai sufragiului universal ? Cum s’a făcut această minune? In modul cel mai simplu, Colegiul al II-lea de Bucureşti, inteodat de mult celui mai umilit guvernamentalism, a fost ani întregi negligeat de opoziţie, dar negligeat cu desăvârşire. Sub guvernul d-lui I. Brătianu să ştie că toţi şefii şi politicianii de frunte opoziţionişti, când erau alegeri generale, plecau cu toţii în deosebite judeţe unde îşi puneau candidaturile şi lasau în completă părăsire pe alegătorii Bucureşteni sau mai bine îi lăsau pe mâna poliţiei d-lui Radu Mihaiu sau a d-lui Moruzi. Evident că în asemenea condiţii colegiul al II-lea de Ilfov era zestre guvernamentală. Cu venirea conservatorilor, colectiviştii nu procedară astfel. Având imense relaţii contractate timp de 12 ani, ştiind a lucra şi a se organiza mai bine decât celelalte partide, având la dispoziţie mijloace suficiente pentru a lucra un vast colegiu, colectiviştii, departe de a neglijea Capitala, să puseră din contra pe lucru cu o energie demnă de lăudat. Rezultatul s’a văzut Duminică—şi dacă partidele vor continua de a se ocupa de Capitală, în curând colegiile Bucureştiului vor deveni colegii independente, demne de Capitala ţarei. Experienţa de Duminică departe de a infirma idea democratică a sufragiului universal şi a colegiilor mari, din contra o confirmă în mod vădit. Aceste zise în trăsături generale, pentru a fi drept nu me pot opri aici. Este o parte slabă a experienţei de Duminecă pe care trebue să o pun în evidenţă. Nu e aur curat tot ce a strălucit la alegerea de la 20. Sunt motive de ordin principal care explică succesul relativ al colectiviştilor, altele decât acele ale independenţei de caracter a cetăţenilor. Sau mai bine, nu trebue să exagerăm lucrul şi, cu toate că rezultatul de Duminică este încuragiator, să nu se creadă că manifestarea de la colegiul al II-lea este curată de orice fel de aliagiu impur. Acest lucru îl voia arăta mâine. G. Panu. A se vedea ştirile telegrafice la pag. III Informaţiuni exterioare Lupta electoralii în Austria. — Praga. Partidul Tinerilor Cehi a hotărât să pue candidaţi în toate circumscripţiile şi chiar în districtele unde isbânda este îndoioasă. Candidaţii se vor prezenta pentru a procura „Tinerilor“ ocazia de a se număra.* Austria se apropie de Rusia.—Hamburg. Ziarul d-lui Bismark „Noutăţile Hamburgului“, publică un curios articol asupra apropierei Austriei de Rusia, care va fi consecinţa forţată a vizitei archiducelui Francisc Ferdinand la Curtea din St.Petersburg. Această vizită, zice numitul ziar, probează un lucru: că Austria vrea să-şi asigure posibilitatea de a trăi în buni termeni cu Rusia, şi că, cu cât relaţiunile ei cu Rusia vor fi mai amicale, cu atâta va fi mai sigură de preponderanţa ei în tripla alianţă. Tot în acest sens trebue interpretat sprijinul dat de către reprezentantul Austriei la Sofia reclamaţiunilor guvernului rusesc cu privire la nihilişti. Lumea îşi aminteşte că am expus altă dată valoarea amiciţiei Rusiei pentru Germania făcând să reiasă că acest din urmă Stat nu ar fi sigur de situaţiunea ce ocupă în tripla alianţă decât atuncea când Austria ar fi ştiut că Germania s-ar putea înţelege cu Rusia în orice moment ar voi. Noi mai adăugăm că, în ziua în care cel din Viena ar crede că puntea între Germania şi Rusia este ruptă, Austria va lua o altă atitudine faţă de imperiul german şi Germania ar fi în pericol să depindă, oarecum, de Austria. Suntem departe de a pretinde că am ajuns acolo, însă, oricine observă cu atenţiune evenimentele epocei noastre în totalul lor, trebue să se îngrijească. Pentru a justifica aceste temeri, este de ajuns să observăm că Austria cere Germaniei să facă concesiuni pe terenul economic, şi pe de altă parte, să sileşte aşi ameliora relaţiunile cu Rusia. Tendinţele rusofile ale Austriei probează că noi trebue să păstrăm bunele noastre relaţiuni cu Rusia. * Germani anti-prusieni.—Berlin. Şi în anul acesta ca şi în cei trecuţi, numai armata, în marele ducat Mecklemburg- EDITIA. ALDOTTA. Strelitz, a celebrat aniversarea împăratului. Această stăruinţă a populaţiunei marelui ducat, de a-şi afirma tendinţele sale anti-prusiane, pricinueşte în capitala imperiului o impresiune foarte neplăcută. Spania şi tripla alianţă. — Madrid. „Epoca“, răspunzânzând unul german care sfătuia pe Spania să întreba tripla alianţă, declară că acest apel nu va găsi nici un ecou în Spania, fiind-că opiniunea publică este convinsă că singura politică internaţională pe care o poate urma cabinetul din Madrid este neutralitatea prietenească pentru toate puterile. Guvernul nu se inspiră de la Paris şi tot atât de puţin de la Berlin. FISIONOMIA CAMEREI . . . O lege prozaică să votează, acea asupra organizărei Pompierilor Focul isbucnește de la cele întâi cuvilite și să propagă cu o repeziciune surprinzătoare. Scânteia o aruncă d. Alexandrescu raportor, ea găsește materie inflamabilă la d-nii Vernescu, C. Kogălniceanu, L. Catargiu etc. Discuţia durează de abea jumătate de oră, şi Camera întreagă este în flăcări. — Dacă lucrurile mai durează astfel, vom fi nevoiţi a chema pompierii, strigă simpaticul C. Bobeîcă, fost tulumbagiu în tinereţe. Ce este în discuţie ? Sau mai bine ce nu este în discuţie? Pompierii să fie civili sau militari ? — Civili, răspund mai mulţi, căci militarul are menirea de a un foc, iar nu de a stinge. Dar şeful pompierilor ce să fie ? Un fost sau un actual militar? — Fost, răspund consultorii. . — Actual militar, replică liberalii. — Viitor militar, răspund democraţii. Aici amendamentele curg ca ploaia. D. Vernescu ajutat de d-nii Enacovici şi Buzdugan fabrică mai multe duzini de amendamente pe cari le dezvoltă câte unul la fiecare cinci minute (ordonanţa d-rului Severeanu). Catargiştii sunt cam umiliţi cum că şeful lor nu vorbeşte nimic şi că numai d. Vernescu ţine Camera sub farmecul vorbirei sale. D. Mişu Balş chiar îndrăzneşte a zice bătrînului: Ivukoane Lascarachi, ar fi bine ca în o chestie aşa de gravă să luminezi Camera cu cunoştinţele şi experienţa d-tale. — Apoi tocmai la aiasta mă gândeam și eu zice d. Catargiu. Apoi cere c.vântul. •— D-lor, zice șeful conservatorilor trânî. D-voastră discutați cine să fie comandir peste pojarnici? Să înțelege că trebue sâ fie un ofițer care să aibă apaide. Acel comandir trebue să aibă măcar patru vndrofyeri iar peste toată să fie un feldfebict. Toate acestea trebuesc chibzuite cum sunt pompierii la Paris. Căci d-lor, de vreme ce avem libertăţi ca la Viana de ce nu am avea pompieri ca la Paris ? Un tunet de aplause isbucneşte, d-nii Olănescu, Balş, Iancovescu, Grădişteanu, C. Kogălniceanu etc. aplaudează cu frenezie. Să propune un amendament care sună astfel: « Organisarea pojarnicilor ca la Paris.» — Eu adaug, zice nostimul Boboică, următorul aliniat: „car pe frontispiciul cazarmelor de Pompieri să fie cu litere „mari scrise cuvintele; libertăţi ca la « Viana.» Acest amendament raportorul îl supune comitetului delegaţilor spre a-şi da părerea. D. Micescu întrebat răspunde: —Nu mă pot consulta până ce nu voia întreba pe Nenea Radu Stanian. Focul discuţiei pare a se potoli în dreapta Camerei, când el izbucneşte din nou la stânga, între d-nul M. Kogălniceanu și Vernescu. In zadar mai multe pompe sunt îndreptate spre a stinge sau a potoli cearta, d. Kogălniceanu izbutește a pârli destul de serios pe d. Vernescu. Peste câmpul incendiului dominează generalul Manu. Acest spectacol Îi aduce aminte incendiele ce bombele artileriei aprindeau în satele de dincolo de Dunăre în timpul ultimului rǎzboiu !... La urmă majoritatea sare cu mic şi cu mare şi discuţia să închide, iar în locul discursurilor pronunţate nu rămâne decit scrum, cenuşe şi fum !.. Gestiunea zilei Charles Bradlaugh Sunt 10 ani acuma, de când pe o seamă a tinerimei democratice din România, ne pasiona și ne umplea de entusiasm lupta stăruitoare pe care Charles Bradlaugh o ducea în contra parlamentului englez. Erea tocmai în timpul când ideile democratice se lamureau tot mai mult, când acel liberalizm utopic şi sentimental, care erea reprezentant prin Lamartine, Quinet şi Michelet, începea sâ se evaporeze şi să fie înlocuit prin formele precise ale democratizmului ştiinţific. Cu câţiva ani în urmă ne bătea inima cu putere când citeam viaţa şi operele zvăpăiatului Camille Desmoulins ori predicele blânde ale lui Lamenais, cu câţiva ani în urmă, nuanţarea sigură a ideilor, a oamenilor şi a esenţei evenimentelor, ne erea lucru strein, pentru noi tot ce pleda în contra tiraniei şi în favoarea libertăţei, tot ce apăra cauza nenorociţilor în potriva apăsătorilor erea mare, erea nobil, erea democratic. Dar pe Bradlaugh l’am privit deja, printr’o altă prizmă, fapta luî vorbea mai mult convingere! decât inimel, el se prezenta, nu ca un entusiast umanitar şi democrat, dar ca un om plin de credinţe statornice, ca un vrăjmaş al prejudiţiilor ca un om de ştiinţă modern. Şi pentru noi, careeram pe vremea aceea amorezaţi de Forţa şi materia lui Buchner sau de studiile lui Darwin, Bradlaugh erea un mare erou, iar lupta sa cu parlamentul o urmăream cu nesaţiul. 4» * * Iată! pe scurt biografia, astfel cum o găsim în ziarul Le Temps : „D-l Carol Bradlaugh, membru al Camerei •'Comunelor pentru oraşul Navyramp-*ton, născut la Londra în 1833 într’o situaţiune foarte modestă. In 1850 dânsul se înrolă în al 7-lea regiment de dragoni al gardei şi, dupe trei ani, părăsi armata. Ajuns funcţionar la un avocat, se pasionă pentru liberacugetare militantă, deveni apostolul unui soii de propagandă anti-religioasă, fondă ziarul Naţional Reformer şi publică dinpreună cu d-na Besaut opere recomandând poporului, ca soluţiune a cestiunii sociale, practica doctrinei lui Malthus. Urmărit și osândit pentru atentat la bunele moravuri din causa aceasta, fu osândit, de asemenea, pentru tratatele sale populare de atheism și pentru „Rechizitorul In contra dinastiei Guelfe.“ In 1880, fu ales deputat la Northampton. Atunci intră în acea luptă de cinci ani cu majoritatea Camerei. I se refuză să jure ca Ateu, şi, deoarece dânsul nu voia să jure ca aceea cari cred în Dumnezeu fu dat afară cu forţa armată şi osândit la mari amenzi pentru că a votat fără să fi jurat, apoi fu închis în temniţa parlamentului. Dar statornicia, curagiul şi tactul lui Bradlaugh făcură ca însăşi adversarii săi să-l considere cu respect. Astfel după alegerea generală din 1885 şi cea din 1886, când pentru a cincea şi a şasea oară obţinu sufragiile alegătorilor din Northampton, noul speaker, d. Peel, hotărî să puie capăt unei situaţiuni atât de nedrepte. Preşedintele făcu să se voteza o propunere prin care, orice deputat care n’ar voi să depuie jurământul, să facă o declaraţiune specială. Iar în zilele trecute, când Bradlangh intra în agonie, Camera punea o culme triumfului sau, hotărând să şteargă din procesele sale verbale textul rezoluţiilor votate odinioară în contra. Singur, de la faimosul Wilkes,Bradlangh avu satisfacţia să vadă Parlamentul făcându’i amendă onorabilă. Dar moartea nu l’a lăsat să se bucure de acest triumf. El a murit tocmai în momentul în care a luat loc printre politicianii consideraţi. Dânsul se bucura de o influenţă incontestabilă în ’camera comunelor, şi deputaţii şopteaul că s’ar putea foarte bine, ca proscrisul de la 1880 să ajungă ministru într’un cabinet liberal. Bradlaugh a rămas credincios ideilor sale democratice, darera un anti-socialist puternic, ceea ce contribuise a-l mai scădea din popularitate. * * 4» Energia acestui om în luptă a rănii :* exemplară, şi numai graţie rezistenţa sale de fier a putut întoarce opinia în favoarea sa. Dar cazul lui Bradlaugh este o dovadă puternică, cum că individul, cu toate cusururile şi calităţile sale nu de cât produs al mediului social în care trăeşte. Intr’un mediu corupt, banal, ori inconştient, predispoziţiunile cele mai bine condiţionate degenerează şi se transformă în aplecări grosolane către viţiil şi lucruri vulgare; din potrivă un mediu cult şi conscient, deşteaptă energiile, complectează însuşirile cele bune, ridică chiar moravurile anemice. Iată pentru ce în Anglia Bradlaugh s’a putut menţine, a putut lupta şi învinge. Dacă după întâia sa izgonire din parlament, alegătorii din Northampton l’ar fi părăsit, Bradlaugh erea un om sfârşit, iar cariera politică nu ’şi-ar fi putut’o urma de cât abjurând la credinţele sale. Dar energia şi statornicia alegătorilor, au împuternicit energia şi statornicia alesului, şi astfel un om de caracter a putut rămâne om de caracter. Când oare societatea română, în care cu greu să pot menţine cei buni, va fi capabilă să creeze un Bradlaugh? Când? Constantin C Kacalbaşa. DIN PROVINCIILE SUBJUGATE Germania şi Transilvania De câtva timp cestiunea,Transilvaniei se agită cu atâta stăruinţă prin presa germană încât trebue să stai pe gânduri văzând această turnură îndrăzneaţă a presei germane în potriva ungurilor, aliaţi desperaţi ai Germaniei. Şi această preocupaţiune a presei germane în favorul celor trei milioane da Români de sub jugul prea graţiosului împărat Frantz Iosef, pare a fi sistematică de când cu faimoasa disgraţiare a principelui de Bismarck. Intr’un moment înclinaţi am fost ,^cred* ,c^ agitaţiunea confraţilor noştri din Germania este trecătoare şi provocată numai de conferinţa din Sibiu a românilor transcarpatini. Dar astăzi vâzând că cele mai importante ziare — reprezintând partidele cele mai puternice din Reichstagul din Berlin, — ca Reichsbote, Kreuz-Zeitung şi Münchener Algemeine Zeitung, se ocupă zi de zi nu numai cu descrierea istorică şi patetică a suferinţelor Românilor din ţările coroanei ungureşti, ci chiar şi de toate proiectele de legi ale guvernului unguresc, proiecte care vizează maghiarizarea românilor; facem o amendă onorabilă şi recunoaştem realitatea şi sinceritatea presei germane faţă de Românii subjugaţi. Constatăm cu plăcere, că în fruntea acestor agitaţiuni se află „Kreuzzeitung“, organul centrului al cărui şef este celebrul Windhorst, vechiul şi implacabilul adversar al principelui de Bismarck. Solicitudini desinteresată a acestui ziar faţă de Români in genere, întâmpină însă adeseori reprobări bizantine,, chiar din partea acelora, cari în deosebi ar trebui să se felicite de acest devotament desinteresat al presei germane faţă de Români. Astfel d. Lahovari, în credinţă că face un admirabil act de fineţă diplomatică, declară de pe tribuna Camerei, că interviewul dlui Maiorescu publicat în „Kreuzzeitung“ şi reprodus şi în „Lupta“ este inexact şi făcut acum un an şi jumătate. D. Schwaenhagen, redactor la „Kreuzzeitung“, în opoziţie cu bizantinismul d-lui Lahovari, printr-o scrisoare din Berlin adresată „Românului“ declară că d-sa a interlocuţionat pe d. Maiorescu, pe când acesta erea deja ministru, adică la 8 Decembre anul trecut. Dar d. Schwaenhagen nu se opreşte numai până aici, ci face nişte revelaţiuni politice de toată importanţa, care lămureşte pe deplin situaţiunea actuală a României faţă de arzătoarea cestiune a Transilvaniei. Reproducem dar părţile mai interesante a scrisorii d-luî Schwaenhagen cu promisiunea de a reveni. Eu am văzut pe d. Maiorescu Sâmbătă în 6 Decembre (st. nou) dimineaţa în locuinţa sa, aşadar într’un timp, când dânsul era deja de o săptămână şi jumătate ministru. In această zi mi-a declarat d. Maiorescu că el ca ministru aprobă cu desăvârşire ca Liga înfiinţată de studenţii din Bucureşti să adune bani, cu care să se înlesnească instituirea grădinei de copii române naţionale în comunele locuite de Români în Ungaria. El ar ruga în acest cas chiar pe regele Carol ca să doneze fi dânsul o sumă oarecare pentru acest scop, cum fiim-