Lupta, decembrie 1892 (Anul 9, nr. 1873-1897)

1892-12-08 / nr. 1879

anume asupra acestei chestiuni, de­oare­ce guvernul a refuzat să nu­mească ancheta ce i s’a cerut, după ce chiar miniștrii au recunoscut da fals comunicatul și ancheta făcută de militari. --------■SiSiS---------­ întâii! recompensat apoi obiectul care ’i ră­­mâne dacă nu’i reclamat în timp de un an, apoi îşi vede numele tipărit în gazete, asta le face reputaţie... mai târziu li se dă pre­­miurî de virtute (cu amărăciune) pe urmă bea în sănătatea boerului... prostului de boer !.„ îşi bat joc de el... ’1 numeşte go­goman ! (indignat) oh! asta nu, eu nu’s gogoman, eu ’s recunoscător, adevărat, dar nu sufer să’și bată joc de mine (luând o hotărire). Me duc să dau 10 franci acestui om, sumă rotundă... Dar am să spun Pre­fectului să’l privigheze de aproape. Hyp. Pescuitul miraculos (Poemă în presă după Mendes) Alb cu totul, și pisica sa albă torcând împrejuru’i, Gille pescuia, undița sa în fi­rul de apă.— Pesci? nu, planete. Căci Gilleta ’i zise: „Dacă’mî vei aduce un coş plin de stele, eu îţi voiu permite să’mi săruţi buzele.“ De­o­cam dată, el se gândise a arunca undiţa pe cer, dar îi prea înalt, cerul, se hotărî a pescui, în fluviu, reflectul stelelor. Să prinde! întâi Venus s’a prins. O ea, şi la coş— aruncă încă undiţa, Martie, Mercur, Neptun, Jupiter se prind rând pe rând. Coşul trebue să fie plin.—Gille crede că e timp să se întoarcă la Gilleta și a-i cere răsplata făgăduită. Urmat de pisica sa torcând, el ajunge cu coșul sub braț. — Ce’mi aduci acolo, zise ea? — Reflectul stelelor ce ai dorit, zice el. — Bine, eu voiam stelele—Dacă tu nu’mi aduci de­cât reflectul lor, nu vei avea nici tu de­cât imagina buzelor mele în oglindă —Aide, aide, în această oglindă, în care mă uit, sărută gura mea,­­ți-o permit. Deconcentrarea lui Gille îi extremă. Dar ce? Aproape nimic tot prețueşte mai mult ca nimic. El se mulțumeşte în loc de adevărate buze, cu imagina lor roză, când Gilleta, care cu un deget ridicase capacul coșului zice: „Dar coșul tău e gol!“, și furioasă să întoarce de la oglindă, unde Gille dacă va depune un sărutat, nu va săruta de­cât un surâs absent. Unde sunt reflectele stelelor pescuite în apă ? — Ei unde, le-a mâncat pisica. LAPTA pare că n’ar trebui să prea răscolim ori­gina acestei averi... Nu’i prea curat lucru la mijloc... e destul să te uiţi la ei ca să pricepi trecutul lor, adevărate capete de criminali, doamna mai ales. — Putem sluji la ast­fel de canalii, dar consciinţa ne po­runceşte să’i despreţuim—Hotărât, ei nu vor avea puiul astă­zi fără patru franci și încă... Să punem 4 și 50. (Scriind) Un pui 5 franci 25 bani. Hyp. Recunoştința (După Alis) (Un domn parcurge repede ziarele) Ne­norocitul de mine !... dobitoc !... fatalitate !... (cu desperare) Pâinea copiilor mei!... Cinci­zeci mii de franci... și să nu mă gândesc la numărul trăsurei!... Nimic în La Indé­­pendance... (cu indignare) Și aceste jur­nale care se pretind bine informate.... Ce idee am avut eu să mă urc în trăsură ?... (cu furie) îmi vine sâ-mi sdrobesc capul­­de ziduri!... Nimic în Timpul... (cu turbare) Oh ! am să mă omor... Cum să mă mai ridic după asemenea lovitură... Nimic în Constituționalul... Ce va zice nevasta­ mea... (cu tărie) ah! aşi da cinci mii de franci... Nimic în Bucarest... zece mii !... jumătate aş da... Cel puţin n’aşi fi ruinat... Ce să fac? (perdut) Ah, D-zeule... ce văd?... bir­jarul No. 357... Poliţie.. cincî-zeci mii franci bilete, obligaţiuni... Aceste’s... Ah ! de bucurie ’mi vine să ’nebunesc!— (se a­­şazâ) I­a să vedem... portofoliu... piele ru­sească... tocmai ’î al meu... alerg... nu, mai bine să mă gândesc... (recitind) Da, acesta!... birjaru No. 357... Ce om de treabă ! mân­tuitorul meu... brav birjar 357... şi când te gândeşti că să dau premii și decorații la alți oameni cari nici nu le merită.... [primblându-se] Of!... răsuflu... (își desnoadă cravata) Nu... nu-i primejdie să se piardă de la prefectură... Voiu aștepta... până di­­seară.. Ne­grabindu-mă eu voiu cere cei 50.000 fr. cu neglijență... Aceasta mă va ridica în ochii tuturor... Se va zice... iată un om care’și bate joc de bani... Cam­! indiferent la asemenea perdere... (gândin­­du-se) Să vedem, ce să­ dau acestui brav birjar?... Eu nu mă târguesc cu recuno­ștința... Parcă ziceam o mie de franci... Ei, ei, o mie de franci... cam mult... nu! gă­­seşte cine­va pe drumuri... Nu, dar în tră­suri, câte odată, când nişte proşti... Dar nu... ! prea mult... gândesc că 500 fr. ! prea d’ajuns... ! chiar prea mult... o ac­ţiune... o val­oare de bursă.. Şi dacă n’aşi fi un om recunoscător... dar... (resgândin­­du-se) cu toate aceste când un cantonist a adus lui Strapoleos diamantul femei sale, acesta i-a dat 50 franci şi încă ’l-a citat în jurnale... şi un diamant nu! ca nişte bilete... într’un portofoliu... acesta-i mai greu de găsit... Dacă nu­­ aşi da de cât 100 franci ? Cred că voiu fi încă destul de galantom: 100 de franci, mai la urma urmei sunt 100 de franci... Birjarul No. 357 nu -şi a dat tocmai o mare osteneală câştigându-l... abia osteneala de a să uita în trăsura sa... Are nevoe hoţomanul !.. Afară de aceasta ce viaţă duc birjarii aceştia ?.. Să zice că sunt o adunătură de stricaţi... de vechi tâlhari... capabili de toate... (Cu viociune). Nu că vrea să zic că birjarul No. 357... O! nu... dar în sfârşit... Cine ştie ?.. Apoi se­ dau 100 franci, ce va face el cu ei ? Ii va bea cu femeile perdute... Asta să ştie... birjarii , toţi beţivi... să cunosc după nasuri... Aşa, eu... un conservator... tată de familie, să încurajez viciul... să sacrific pâinea co­piilor mei... trebue să fiu drept, da, dar nu nesocotit... nu trebue să ne luăm după i­­nimă!.. Cu hotărîre îi voia da... da, da 50 franci... pentru că ’și a perdut ziua (cu zîmbet răutăcios). Nu că cred tocmai mult în devotamentul său, frumos !.. bravo ones­titate ! uşor ! de zis... Dar ştifi eu pricina care ’l-a făcut să se poarte ast­fel ?.. Mai întâifi el putea să se fi gândit că eu ştifi numerul... Onestitate! onestitate!.. frica săraca de a nu fi arestat... (gânditor). Cine știe dacă el n’a făcut-o într’adins... Am au­zit că chiar sunt oameni de această mese­rie... ast­fel el au toate beneficiile: mai Socoteala bucătăresei (Dupe Boucheron) Scumpe’s paserele astă­zi (scoțând un pui mic din coș) doi franci, acest nevinovat... Ho ! n’am dat atât... dar treb­ue să fac economie, căci când m’oi mărita, bărbatul se ţine cu cheltueală... Să vedem târgueala... (Ea se aşează pentru a înscrie cumpărarea puiului pe registru bucătăriei) Am zis: „Un puiu“ Cât se’l pun ? (Ea stă la îndoială şi lasă de două trei ori condeiul înainte de a se decide a pune cifra). Ei -i destul de scump şi atâta... şi am deja câte un gologan de franc, dar stăpâ­nii mei sunt aşa de buni... Domnul crema bărbaţilor. Doamna, o femee cinstită, res­pectabilă. . (Ea vrea să pue 2 franci puiul, pe urmă se gândeşce) Gologanul francului ! .. Cam puţin lucru gologanul francului, acesta face 20 bani beneficiu en gros şi în detaliu—Mai la urmă stăpânii mei au „mijloace“ de a plăti lu­crul mai mult de cât face.—Pentru ce m’aşi codi eu cu ei? Destul că nu’s prea politi­­coşi cu servitorii. (In momentul de a pune 3 franci preţul puiului ea se indignă contra ei însuşi) Un franc şi 20 bani beneficiu la un pui îi puţin de tot. Ce? sunt plătită eu ca să fac sacrificii? (o nouă esitare) Pentru ce nu patru franci? Când eşti stăpân poţi plăti... (iarăşi­­esitare) Ş’apoi de unde au ei această avere cu care sdrobesc pe toată lumea ? Ah! mi se INFORMATIUNI Judecătoriile de ocoale Legea de reorganizare a judecăto­riilor de ocoale, făgăduită deja înce­put de actualul regim, pare că va fi în curând adusă în desbaterea oame­­rilor. Economia noului proect este urmă­toarea : Se înfiinţează atâtea judecătorii câte plăşi sunt. Fie­care judeţ va avea o judectorie de clasa I şi una de clasă II. Judecătorii de clasa I vor primi 350 lei lunar, cel de a doua 300. Judecătorilor de clasa II li se măreşte şi competinţa, având a ju­deca revendicări, etc. Se desfiinţează judecătoriile comu­nale, iar cele de ocol se substitue ce­lor comunale. Acum câte­va­ observaţi­uni. După ce judecătorului de ocol i se măreşte competenţa, e asimilat în tot judecătorului de tribunal, când e vorba insă de remuneraţiune e lăsat inferior chiar şi supleantului de tri­bunal, ale cărui atribuţiuni se reduc la mult mai puţine de­cât ale judelui de ocol. Acest din urmă e plătit ac­tualmente cu 200 lei, iar după noul proect 350 lei,­­ pe când supleantul are 450 lei. După vechea lege de organizare ni­meni nu putea să devină judecător de ocol,de­cât după ce a făcut un stagiu de practică în tribunal ca supleant sau substitut. Ar fi deci mai drept ca judecătorii de ocoale să fie asimilaţi in­ totid ju­decătorilor de tribunale, atât in grad cât şi în leafă , — după cum se pro­misese la început,—sau cel puţin su­pleanţilor. Nu cunoaştem disposiţiunile proec­­tuluî cu privire la asigurarea stabi­­lităţei acestor magistraţi. Marţi, 8 Decembre, orele 8 şi jum. seara, P. V. D Păun ’şi va ţine la Universitate conferinţa sa despre Fru­mos­,­ar să fi înrudirea poeziei cu cele­lalte arte frumoase. După cum am mai spus proectul de lege pentru tocmelele agricole în­­timpină multă rezistenţă la Senat. ,D. L. Gatargiu a intervenit pe lângă mai mulţi senatori ca să nu facă o­­poziţie proectului d-lui Carp. Miniştrii au primit proectul şi să declar solidar, este prin urmare pro­babil, că acest proect de lege va fi votat şi nu vor rămâne de­cât numai câţi­va senatori, cari vor da bilă neagră, înaintări numeroase în armată se vor face cu ocazia căsătoriei prinţu­lui Ferdinand. Se vorbeşte că d. Gr. Olănescu, care­­şi-a dat demisia din Efor, se va în­toarce secretar general la ministerul de finanţe. Miniştrii tot n'au­ putut să se înţe­leagă în privinţa numirilor de inspec­tori administrativi. Cauza principală este că sunt o mul­ţime de solicitatori. Institutul antirabic din Iaşi s-a re­înfiinţat din nou, detaşindu-se de la la­boratorul de therapeutică experimen­tată, sub direcţia d-rului Puşcariu. D. inspector şcolar Vladescu este în­sărcinat să facă predarea instrumen­telor. Joi, 3 Decembrie, d-ra Tereza Străti­­lescu a susţinut cu mult succes licenţa în istorie şi filosofie înaintea juriului exami­­natoriu la facultatea de litere din Iaşi. D-sa e prima licenţiată în istorie şi filo­sofie la noi in ţară. Ii aducem toate felici­tările noastre. Aseară s’a deschis Teatrul Maican. Compania lirică de sub direcţia d-luî G. Ştefănescu a debutat cu opereta Gasparone de Molecker. Toate locurile erau ocupate. Repre­zentaţia foarte îngrijită, decoruri şi costume prea frumoase. Un prea fru­mos succes pentru artişti. Mâine vom face o dare de seamă mai amănunţită. Serviciul telegrafic St. Petersburg, 17 Decembre. — După o hotărîre a Senatului dirigent, lucrătorii evrei vor putea să locuiască, afară de lo­calitățile unde au dreptul la domiciliu, nu­mai în orașele unde se găsesc oficii de lu­crători ; aceste orașe nu reprezintă de­cât 10—15 la sută din numărul total al ora­şelor. Curtea marţială din Mariopol a condam­nat pe 4 din acuzaţii pentru excese la Ju­­sowka, la moarte, alţi 4 la munca silnică şi a achitat pe 27. D. de Schwenitz a plecat ori seară; în­tregul corp diplomatic l-a însoţit până la gară. Budapesta, 17 Decembre.— In ultimele 24 ceasuri a fost un cas de holeră. Madrid, 18 Decembre.—Guvernul a ho­tărât să facă alegeri generale în Martie. Ziarele anunță că d. Merry del Val, am­basador la Viena, își păstrează postul. St. Petersburg, 18 Decembre.— Un u­­cas imperial ordonă formarea trupelor lo­cale transcaspiane, adică două batalioane de rezervă la Kuchka şi la Geotepe şi o companie de artilerie de fortăreaţă la Kucht. HOLERA Berlin, 17 Decembre. — Monitorul a­­nunţă oficial că de la 28 Noembre până la 10 Decembre au fost la Hamburg şi Altona două cazuri de holeră, din care unul mor­tal. De altmintrelea au fost la Hamburg la 12 c. un cas şi la 16 c. d­e cazuri, toate trei în aceeaşi casă. Budapesta, 18 Decembre. — De ieri şi până astă seară au fost 10 casuri, nici un deces. Ştiri mărunte A apărut în editura librăriei E. Graeve & Comp. Bucureşti: Legea pentru recrutarea armatei pusă în acord cu instrucţiile ministeriale, relative la operaţiile consiliului de reviste, cu deci­­ziile ministeriale, relative la recrutare, de căpitanul St­aur Simionescu. Preţul 1 le­i. Se află de vânzare la toate librării din ţară. Miercuri 9 curent, orele 8 jum. seara d. St. Scărlătescu va ţine la cercul şcoalelor comerciale şi fianciare o conferinţă întitulată: „Câte­va cuvinte despre organizarea şcoa­lelor de comerţ“. In curând va apare în editura librăriei paticului şi cunoscutului nuvelist M. Oră­­sescu (Basarabeanu). Cele 1001 nuvele vor începe a da ca adaos. Exilată, roman tratând ultimele e­­venimente din familia regală română, scris de Pierre Loti. Au apărut deja 3 fascicole cuprinzdin nuvele noi, de Zola, Richebourg, Richein,5 A. Dandet şi Guy de Manpassant. Seria de 20 de numere se abonează cu 2 lei la tipografia „Lupta“ (şi în mărci poş­tale). Fascicola 10 bani. Inteligentul tânăr d. Nicu G. Dimitrifi, a­ trecut cu deosebit succes examenul al 2-lea la facultatea de drept, obţinând trei bile albe. In seara de Duminică 6 Decembrie a avut loc logodna d-lui I. Bibiri şef de bi­­rofi în ministerul cultelor, cu gentila d-ră Eleonora N. Cesărescu. Felicitările noastre viitorilor soţi. Partea economică Conferinţa monetară Bruxelles, 17 Octombre.—Conferinţa mo­netară a luat o decisiune prin care ea îşi rezervă o judecată ulterioară despre toate propunerile prezentate ; ea suspendă lucră­rile sale şi hotăreşte a se întruni la 30 Mai; conferinţa îşi exprimă speranţa de a se ajunge la o înţelegere, care să nu aducă nici o atingere principiilor fundamentale ale diferitelor ţări. EDIŢIA A Corpurile Legiuitoare SENATUL Şedinţa de la 7 Decembrie 1892 Şedinţa să deschide la ora 2 şi 20 sub preşedinţa d-lui G. Cantacuzino. Prezenţi 76 senatori. Se fac formalităţile obişnuite. D. G. Cantacuzino comunică Senatului că mâine la ora 7 toţi d-nii Senatori tre­bue să se afle la Cameră pentru a procede la alegerea unui episcop în locul deceda­tului Melchisedec. La ora 2 și 35 ședința se ridică. CAMERA Şedinţa de la 7 Decembrie 1Sg2 Şedinţa se deschide la ora 1­1/s p. m. sub prezidenţia d-lui general Manu. Prezenţi 102 deputaţi. Se acordă concediile cerute de d-nii de­putaţi Gherasim şi Bo­dur Voinescu. D. Preşedinte dă citire textului răspun­­sului ministrului de externe al Elveţiei la mulţumirea ce i-a adresat camera ro­mână pentru călduroasa primire făcută stu­denţilor şi delegaţilor români la conferinţa din Berna.­­ D. N. Filipescu cere a se fixa ziua când se va lua în desbatere proiectul de lege asupra repausului de Duminică,­d-sa fiind raportor. Se fixează ziua de joi. D. Preşedinte anunţă că mâine la ora 1 se întruneşte colegiul electoral pentru a­­legerea unui episcop la eparchia de Roman. 10. ministru al instrucţiunii depune proectul de lege pentru îmbunătăţirea soar­­tei clerului mirean şi organizarea semina­­riilor precum şi­­cel pentru recunoaşterea societăţei studenţilor ca persoană morală. Se procede la votarea a două recunoaş­teri şi un indigenat. Recunoaşterile (a d-lor dr. Dobreanu şi Ioanid) se admit. De asemenea şi indige­natul. Miniştrii depun diferite proecte de legi. FOIŢA SOIARULUI LUPTA« 10 RESBOIUL CIVIL DE H. DE BALEAC CAP. I PÂNDA Cauza regalistă nu găsi emisari mai de­votaţi şi mai muncitori ca femeile acestea, dar nici una din eroinele acestui partid nu plăti greşelile acestui devotament, sau ne­norocirea acestor situaţiuni interzise sexu­lui lor, printr’o expiaţiune aşa de teribilă, cum fu disperarea acestei dame, când, aşa cum şedea pe stana de piatră, nu putu să nu admire nobilul dispreţ şi lealitatea tâ­nărului şef. Nesimţitoare, rămase pe gân­duri adânci. Amintiri amare o făcură să­­ fie dor de nevinovăţia copilăriei şi să-i pară rău că n’a fost victima Revoluţiunei care în mersul ei, atunci victorios, nu pu­tea să fie oprită în loc de nişte mâini aşa de slabe. Diligenţa, aşteptată de Chouani, părăsise orăşelul Ernée, cu câte­va momente înainte de încăerarea celor două partide. Această diligenţa era o cabrioletă proastă pe două roate foarte mari, în fundul căreia poul inşi graşi tare greu ar fi încăput. Mi­cimea acestei diligenţe ne­permiţînd să fie încărcată tare şi chichiţa de sub scaun fiind reservată numai pentru serviciul poştal, dacă călătorii aveau ceva bagaj, erau siliţi să -l ţie între picioare, care deja erau chinuite de un fel de lădiţă ce semăna cu nişte foaie. Culoarea primitivă a diligenţei şi a roatelor ei era pentru călători o enigmă ce nu putea să fie deslegată. Două perdele de piele, care se mânuiau greu cu toate că serviseră mult, trebuiau să­­ apere de frig şi de ploae. Conductorul sta pe o ban­chetă foarte proastă şi aşa de aproape de cei din fund, că mai că era amestecat cu ei. Echipagiul acesta avea asemănarea fan­tastică cu căzăturile care au avut multe catarguri şi apoplexii, dar pe care i-a uitat moartea: când mergea gemea, câte o dată ţipa. Ca şi un călător apucat de un somn greu, se pleca pe rând înainte şi îndărăt, ca şi cum ar fi cercat să se împotrivească celor douî cai bretoni care o tîrafi voini­ceşte pe un drum nu tocmai bun. In acest monument din alt veac erau trei călători, care, când eșiră din Ernée, unde schim­baseră caii, continuarâ cu conducătorul o conversație începută dinainte. — Cum voiți să se fi arătăt Chouanii pe aci ? zicea conductorul. Cel din Ernei a ’mî-a fi spus că comandantul Hulot încă n’a pornit din Fougeree. — Oh ! oh ! prietene, răspunse călăto­rul cel mai tener, tu nu-’ți risci de cât cociorba de căruță. De ai avea ca mine, trei sute de taleri, și de ai fi cunoscut că ești un patriot bun, n’ai fi așa liniștit. — In ori­ce caz, ești cam prea spui multe, răspunse conductorul ridicând capul. — Oile numărate lupul le mânâncă, res­­punse al doilea călător. Acesta din urmă era îmbrăcat în haine negre şi părea de vre­o patru­zeci de ani. Bărbia i se odihnea pe două cute de gră­sime şi faţa-i înflorită arăta că trebue să fie popă. Cu toate că era scurt şi gros, era sprinten când era nevoe să se urce şi să se dea jos din trăsură. — Nu cum­va vei fi de ai Chouanilor ? strigă călătorul cu trei sute de taleri, a că­ruia opulentă piele de capră acoperea un pantalon de postav bun și o vestă foarte curată, care arăta și că trebue să fie un cul­tivator bogat. Pe sufletul sfântului Robes­pierre, jur că veți fi primit rău. Apoi își plimbă ochii cenușii de la că­lător la conductor, arătându-le două pis­toale la cingătoare. — Bretonilor nu le este teama de ast­fel de lucruri, răspunse popa cu dispreț. Și apoi, de unde ei că am pus gând reu pe banii d-taie. Ori de câte ori venia vorba de bani, con­ductorul se făcea tăcut şi popa era destul de deştept, ca să bănuească că patriotul are bani şi să crează că conductorul are şi el. — Eşti încărcat astăzi, Coupiau ? în­trebă popa. — Da, d-le Gudin, am mai nimic, răs­punse conductorul. Popa Gudin, uitându-se şi la patriot şi la Coupiau în timpul acestei conversații, îi văzu că stau cu fețele netulburate. — Cu atât mai bine pentru tine, răs­­punse patriotul; atunci voia putea să ia eă măsurile mele, ca să -mi scap avutul în cas de nenorocire. O dictatură așa de despotic reclamată re­voltă pe Coupiau, care spuse brutal: — Sunt stăpîn pe trăsura mea și dacă ve conduce....... — Ești patriot, ești Chouan ? întrebă cu vioiciune patriotul întrerupîndu-1. — Nu sunt nici una nici alta, răspunse Coupiau. Sunt surugiii și Breton, și nu ’mî- e teamă nici de Albaștrii, nici de gentilomi. — Zi mai bine de jefuitori, zise pa­triotul cu ironie. — Ei nu fac de cât să ia îndărăt ce li s’a luat, răspunse popa cu vioiciune. Cei douî călători se priviră în albul ochi­lor. In fundul trăsureî mai era un al treilea călător, care, în timpul acestei conversații tăcea ca mutul. Conductorul, patriotul și chiar popa Gudin nici nu luau seama la el. Ei crezură că e de prisos să vorbească cu un om a căruia figură împietrită arăta o viaţă trecută cu măsurat coţii de pânză şi cu vîndutul ei mai scump de cum o cum­părase. Omul acesta, gros şi mărunţel, tu­­pilat într’un colţ, deschidea din când în când nişte ochi mici albaştrii şi se uita pe rînd la fie­care din cei ce vorbiau cu ex­­presiuni de spaimă, de bănueală şi de ne­încredere. Dar părea că se teme numai de tovarăşii lui de călătorie şi nu şi de Chou­ani. Când se uita la conductor, ai fi zis că sunt douî franc-masonî. In momentul acesta începură pușcile la Pelerine. Coupiau își pierdu cumpătul și opri. — Oh! oh! zise popa, care părea că se pricepe la ast­fel de lucruri, e serios, e lume multă. — Ce e greu, d-le Gudin, e să știm cine are să învingă ? strigă Coupiau. De astă dată fețele tuturor se arătară­ spe­­riate. — Să tragem trăsură în ospătăria de cere și să o ascundem pînă vom afla resul­­tatul luptei. Părerea asta păru așa de înțeleaptă, că Coupiau se învoi. Patriotul îl ajută să as­cundă trăsura pe după o grămadă de lemne. Popa găsi o casie să întrebe pe Coupiau încet: — Adevărat să fie că are parale? — He, d-le Gudin, de-ar intra în bu­zunarele sfinției tale n’ar fi așa grele. Republicanii, grăbiți să ajungă la Ernée, trecură pe lângă ospâtărie, fără să se o­­prească. La sgomotul marșului lor grăbit, popa și cârciumarul, duși de curiositate, eșiră în poartă să se uite la ei. De­odată popa dete fuga după un soldat, care ră­­măsese în urmă. — Ei, Gudin! strigă popa, încăpățîna­­tule, te duci cu albaștrii? Băete, ce te-a găsit ? — Da, unchiule, răspunse căprarul. Am jurat să apăr Franța. (Va urma)

Next