Lupta, iunie 1893 (Anul 10, nr. 2015-2039)

1893-06-25 / nr. 2036

■MaMOMMMüMMMMi ANUL X. No. 2036 ABONAMENTE I IN TARI Un an ..............................................................46 lei Seane luni..............................................................20 „ Trei luni..............................................................10 „ Pentru învSțStori pe un an.......................... . 30 . IN STREINETATE Un an..............................................................50 Iei Șease luni..............................................................25 „ Trei luni..............................................................15 A­luminii 15 Bani Redacţia­­ P­a­s­a­g­i­u­l Român No. 2. Organ Democrat-Radical O singura ediție SEMS ----------------- ■■■■....—■ ■ ■ MEMORIILE REGELk­l O monstruozitate judiciară Sentinţa Secţiunea a II-a a tribu­nalului de Ilfov, prin care d-l Eduard Dioghenide este osândit la închisoare, a eşit în ziarul Dreptul. Asupra acestei sentinţe ni s’a atras atenţiu­nea şi, la rândul nostru, atragem a­­tenţiunea oamenilor noştri­ politici, cât şi a înaltei Curţi de Casaţiune, căci, pentru înteia­şi dată ne găsim în faţa unui fapt atât de monstruos : Constituţiunea tăgăduită de către instanţele judecătoreşti. In urma unei serii nesfîrşite de considerante, redactate într’un­ stil care înăduşit şi sugrumă, autorii sen­tinţei, d-nii Henri Catargiu, Fratoşti­­ţeanu şi C. Mano, ajung la următoa­rea concluziune : «Că ast­fel fiind, în lipsa unei legi, delictele politice neavând o existenţă legală în actuala stare de legislaţiune în care ne aflăm, de competenţa Cur­ţei cu juraţi nu poate fi vorba». Scurt şi lămurit. D-nii judecători ai tribunalului de Ilfov pretind că, de vreme ce codul penal nu prevede pedepse speciale pentru delictele politice şi de vreme ce nu avem încă o închisoare deose­bită pentru delicvenţii politici, a a­­ceste delicte nici nu există, iar dispoziţiunea articolului 105 din Constituţiune este un simplu de­­siderat. Da, acestea toate sunt scrise ne­gru pe alb, acestea toate au fost năs­cocite de către nemuritorii judecă­tori ai tribunalului din Bucureşti. Mai întâi, pretenţiunea celor trei domni judecători de la secţia II-a este atât de îndrăsneaţă în­cât ne în­trebăm : de unde s'a putut acumula în domniile lor atâta lipsă de mo­destie? Căci, a declara formal că de competinţa Curţei cu juraţi nici nu poate fi vorbă, de vreme ce delictul politic nici nu există, însemnează, mai inteni­ de toate, a face lecţie înaltei Curţi de Cauţiune care a declarat în atâtea rînduri că delictul politic există şi care înaltă Curte a casat de foarte multe ori judecăţile necom­petente ale tribunalelor servile. Astă­zi chiar, avem la ordinea zilei două procese cunoscute: procesul de­­vastărea redacţiilor şi procesul cer­­inţei balconului clubului liberal; ei bine, amândou, aceste procese au fost recunoscute ca procese politice şi trimese la juraţi. Aceasta ca chestie de fapte petre­cute, ca precedente, ca jurisprudenţă a Curţei competinte de casaţie şi justiţie. Ori, când această instanţă superioară declară în mod constant că delictul politic există, şi că el poate fi deosebit de cel comun, ni se pare că tăgăduiala judecătorilor de prima instanţă este o naivitate care merită corecţiune. Dar să admitem că nici Constitu­ţiunea, nici jurisprudenţă, nici Curtea de Casaţiune nu preţuesc atâta cât argumentele secţiune­ a II-a de Ilfov, să admitem că un tribunal poate ori­când să încalece pe excentricitate şi să ia câmpii. De aceea să vedem ar­gumentele. Iată-le: 1. Codul penal neprevăzând pe­depse speciale pentru delictele poli­tice, aceste delicte nu există. 2. Dispoziţiunea articolului 105 din Constituţiune, trebue să rămâie un simplu deziderat, pe câtă vreme nu vom avea o lege care să determine natura delictului politic, pedepsele de aplicat cât şi regimul penitenciar la care trebuesc supuşi condamnaţii pen­tru asemenea delicte. 3. Nicăerî în lege neexistând o de­finiţi­une a delictului politic, judecă­torul din singura-i iniţiativă nu poate declara existenţa sa, căci ar fi să-l creeze. Mâine vom examina tus­trele a­­ceste argumente sui-generis. Const. Bacalbaşa Oprirea conferinţei naţionale Iată textul adresei prin care primarul Sibiului a oprit ţinerea conferinţei naţio­nale, convocată pentru 9 Iulie n. a. c. la Sibiu : Mag. presid. 7. 49—1893. Către Onorabilul comitet esecutiv al par­tidului naţional-rom­ân, la mâna pre­­sidentului său, d. dr. Ioan Raţiu. Aici Considerând că conform ordinei de zi presentate prin hîrtia din 24 iunie a. c. obiectul principal al consultări­lor şi al hotărîrilor adunarea extra­ordinare a alegătorilor români, con­vocate la Sibiu pe 9 iulie 1893, vor fi evenimentele, care au resultat din aş­­ternerea petiţiei către Majestatea Sa, cunoscută sub titlul «Memorandul român», prin urmare şi urmărirea cri­minală introdusă pe temeiul § 173 al codicelui criminal contra comitetului executiv din causa tipărirei şi respîn­­direi acestui Memorand românesc, precum şi protestul contra acestei ur­măriri ; considerând că enunciaţiu­­nile publice de până aci în această direcţie dau motive a presupune, că comitetul executiv convoacă această adunare poporală cu scopul şi voeşte a o folosi pentru a se accepta şi a­­proba publice de o mare mulţime de cetăţeni de origină română partea declarată de ilegală a acestui Memo­rand, prin urmare a presenta nu nu­mai direcţia (tendenţa) ci şi răspân­direa acestei scu­­re ca emanaţiunea poporului românesc şi icoana voinţei sale, şi prin manifestaţia aceasta pu­blică bătătoare la ochi, precum şi prin protestul contra urmăririi judecăto­reşti se intenţionează nu numai a re­duce măsura răspunderii membrilor puşi sub cercetare, ci a reduce şi pa­ra­lisa prin primirea solidarităţii pen- tru această vătămare a legii din par­tea unei mari mulţimi de cetăţeni un­gari tot­odată şi autoritatea şi efec­tul pedepsei statului, ceea­ ce cu atât mai puţin pare admisibil, cu cât ur­mărirea introdusă e încă în curgere şi prin urmare ea nu are să fie in­fluenţată prin asemeni manifestaţiuni publice, considerând în sfirşit că în foi pu­blice, cu deosebire din România, se anunţă că şi în România se va agita, cu prilejul acestor procederi cu pri­vire la Memorand, contra Statului un­gar, şi că la această adunare popo­rală plănuită aici voesc să se presente şi să participe şi deputaţi din ţara învecinată România, ceea­ ce după con­ceptele şi consideraţiunile de drept public nu se poate îngădui nici de­cât. Ast­fel ţinerea adunării extra­ordi­­nare a alegătorilor români, convocată de onorabilul comitet executiv pe 9 iulie 1893 la Sibiu, nu se poate per­mite din partea autorităţii, despre ceea­ ce am onoral a încunoştiinţa pe comitetul executiv al partidului na­ţional român. Sibii, 6 Iulie 1893. Primarul oraşului Sibiu. Hochmeister m. p. Faţă cu această nouă infamie ungurească d. d-l I. Raţiu, preşedintele partidului na­ţional a adresat membrilor conferinţei na­ţionale următorul aviz: Cătră domnii membri ai conferenţei naţionale! Primarul oraşului Sibiu ne-a încu­­noştiinţat ieri, că din partea autori­tăţii nu se poate permite ţinerea con­­ferenţei naţionale convocate pe 9 iulie nou. Protestând contra acestei dispo­­ziţii ilegale, am făcut numai­de­cât paşii necesari pentru a se revoca opri­rea. Insă în considerarea timpului scurt ce ne desparte de la ziua întrunirii, şi pentru a nu pricinui domnilor de­legaţi jertfe zadarnice, ne vedem ne­cesitaţi a amina ţinerea conferenţei pînă la alt termin, care se va stator! ulterior, dacă vom isbuti a obţine re­tragere­a opririi. Sibiu, 4 Iulie n. 1893. Delegaţiunea comitetului de 25 a par­tidului naţional român: Dr. I. Raţiu, preşedinte. D. Comşa, secretar. S. Albiul, secretar.­­ — VINERI 25 IUNIE 1893. ANUNCIURI a Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... 1 lett linia n - IV „ „ . . • ,25 bani lini* Inserte­ți reclam« „ „ .... 2 lei lima Pentru anunciuri a se adresaî LA Administrația Ziarului Um numser Administratis a Pasagiul Ro­mân O bani TURBURARILE DIN PARIS Credem interesant a da câte­va a­­mănunte privitoare la origina mani­festaţiilor şi turburărilor studenţilor din Paris, despre care vorbesc ulti­mele telegrame. Există în Paris o «ligă contra li­cenţei pe stradă» al cărei preşedinte este senatorul Berenger. După stă­ruinţele acestuia, organizatorii a două baluri deschise care au­ făcut mult zgomot în Paris,—«bal des Quat’z Arts» şi «bal Fin de Siecle»—au fost daţi judecăţii şi osîndiţi de tribunal. Această condamnare a hotărît pe studenţii Parisului să organiseze o manifestaţie ostilă contra d-lui Bé­­renger. In acest scop elevii şcoalei de belle-arte afişaseră Vinerea tre­cută prin toate atelierele şcoalei ur­mătorul apel : Scumpi camarazi. După condamnarea inculpaţilor balului „des Quat’z Arts“ ne găsim cu toţii ofen­saţi în plăcerile noastre şi în libertatea noastră artistică. Este ultima lovitură dată unităţii şi pu­terea noastre, dacă nu protestăm în mod e­­nergic împotriva unei condamnări atît de unice.... Deci.... Invităm pe toţi artiştii, fără spirit de şcoală nici de partid, să ia parte la un „chahut—monome“ antibérengist organisat pentru mâina seară, întâlnirea e fixată la nouă ore precis, piaţa Sorbonei. Semnul de adunare va fi, pentru toată lumea, o foae de viţă pur­tată........cu ostentaţie. Conform acestei c­irculări, vreo două mii de tineri, elevi ai şcoalei de bel­le-arte şi studenţi, răspunseră Sâm­bătă seară la apel. Mai toţi purtau la butonieră o foae de viţă de hâr­tie şi strigând: «să huiduim pe Be­renger !» Manifestanţii porniră apoi în bună ordine şi linişte îndreptându-se spre locuinţa senatorului Berenger. Pe drum, un comisar, în capul unui mare număr de gardişti, tăia drumul ma­nifestanţilor, dintre cari unii reuşiră a se strecura în grupuri — grupuri printre gardişti, iar alţii se întoar­seră refugiându-se iar pe piaţa Sor­­bonei unde huiduiau mereu pe pre­şedintele ligei contra licenţei pe stradă. Puţin după aceasta şi pe când pia­ţa Sorbonei era deja mai toată de­şertată, de­o­dată o îndoită coloană de agenţi din prima brigadă centrală făcu irupţie pe piaţă în pas gim­nastic. Studenţii care se grămădiseră prin băcăniile de prin prejur văzând această desfăşurare de forţe poliţie­neşti, începură să huiduiască şi să şuere. De indată cei cinci­zeci de a­­genţi şarjară manifestanţii, lovindu’i cu pumnii, cu picioarele, cu tesacele răsturnând mesele, paharele, îmbrân­cind şi trântind pe toţi consumatorii fără deosebire. Un agent luă o chibritelniţă de porţelan de pe o masă şi aruncând’o într’un grup strâns la o altă masă, lovi la ceată pe un tânăr, Antoine Nuger, care căzu îndată leșinat și transportat la spital mult după câte­va ceasuri, fără a mai putea rosti vr’un cuvânt. Această victimă nu e­­ra student ci un amploiat la un ma­gazin­. Ziarul Le temps, cunoscut pen­tru guvernamentalismul lui precum şi pentru ostilitatea lui contra ma­nifestaţiilor sgomotoase fie şi ale stu­denţilor, vorbeşte chiar dânsul cu multă indignare de această şarjă săl­batică a agenţilor poliţieneşti, şarjă cu nimic provocată.­­ Am zis mai sus că o parte din manifestanţi reuşiră a se strecura printre gardişti şi merse la locuinţa senatorului Béranger. Aci ei începură să huiduiască, scoţând tot felul de strigăte şi zbierăte. După propunerea unui student, ma­nifestanţii se îndreptară spre locuinţa d-lui Jules Simon pe care de aseme­­nea îl fluiduiră. Pe drum ei se opriră un moment dinaintea redacţi­unei zia­rului Journal care a publicat câte­va articole favorabile studenţilor şi unul dintre manifestanţi ţinu o mică cuvântare : «Intenţia noastră, zise el, n’a fost «să provocăm desordine în stradă, ci «numai de a protesta contra proce­­­deurilor care vor să înăduşe rîsul «şi veselia noastră». Tocmai noaptea târziu­ lucrurile se liniştiră. După cum se vede, manifestaţia stu­denţilor ar fi fost din cele mai li­niştite, dacă poliţia n’ar fi trimis a­­genţi provocatori cari au desperat lu­mea prin brutalităţile lor. Mai ales uciderea nenorocitului şi nevinovatu­lui Antoine Nuger a produs o adâncă impresie în Paris. In zilele următoare, Duminică şi Luni, studenţii organizaseră mani­festaţiuni de protestare împotriva ser­­bătăciilor poliţieneşti. Din nenorocire, se amestecară printre dânşii o mul­ţime de alţi indivizi hotărîţi pe scan­daluri şi profitând de aceste mani­­nifestaţi­i pentru a da curs nemul­ţumirilor lor. Aşa, se ştie că în Paris sunt în permanenţă la dispoziţia partizilor ostile guvernului, cum sunt monar­­chiştii, bulangiştii, etc., zeci de mii de agenţi electorali gata şi bucuroşi de ori­ce scandal. Apoi sunt greviştii de diferite ca­tegorii. Actualmente greva birjarilor au furnizat manifestaţiei studenţeşti câte­va mii de... curioşi. Ori­cum însă, guvernul va trebui să dea lumei o deplină satisfacţie, care nu poate fi de­cât înlocuirea actualului prefect pe poliţie. Iată telegramele ce primim azi din Paris: Paris, 5 iulie Mai mulţi deputaţi au cerut să­­ interpeleze guvernul în privinţa tul-­­­burărilor din Paris. D. Dupuy a ce­rut, conform decisiunii luate în con­siliul de miniştrii, amânarea ori­că­­rei interpelări până ce ordinea va fi restabilită. Camera a amânat cu 377 voturi contra 133 discuţia interpelării pe luni viitor. D. Dupny a consimţit. O întrunire de deputaţi şi de con­silieri comunali a hotărât să ceară ministrului de interne revocarea d-lui Lozé. D. Dupny a răspuns delega­­ţiunii care s’a presintat pentru a­­ceasta, că îi este cu neputinţă să consimtă la această cerere. Pe la 12 circulaţiunea tram­­vaiurilor şi omnbuzurilor a fost suspendată pe bulevardurile St. Michel şi St. Germain din ordi­nul poliţiei. Prăvăliile sunt închise, patru­lele străbat toate străzile, împrejurimile Bursii muncii sunt liniştite. Înăuntru, toţi membrii bi­rourilor sunt în permanenţă. Mai mulţi membrii ai comisiunii execu­tive a Bursii muncii sunt citaţi să compară dinaintea judecătorului de instrucţie. Paris, 5 iulie. Pe la ora 5, câţi­va indivizi au­ încercat să restoarne trăsurile din bu­levardul St. Michel; de aci a urmat o larmă. S’au­ făcut 10 arestări. In cartierul latin totul pare a se linişti. Nici un incident. Poliţia a împrăştiat câte­va grupuri din piaţa Bast­il­iei. Tribunalul corecţional a condam­nat pe indivizii arestaţi ieri la pe­depse ce variază de la o zi la 2 luni închisoare. Municipalitatea a votat mai multe subvenţiuni a câte 1000 de franci proprietarilor chioşcurilor arse. Camera, Senatul, palatul Elysée şi cele­l­alte edificii ale guvernului sunt păzite de trupe şi de poliţia. In lista oficială a răniţilor de ieri sunt 40 agenţi de poliţie. Azi dimineaţă au început să sosească trupe din afară, pînă de seară vor fi foste 16.000 oameni de cavalerie în oraş. Există temerea că resur­titorii goniţi din cartierele tulburate se vor refugia în cartierele liniştite. E constatat acum că caracterul răscoalei sa schimbat. De 24 de ore, nu studenţii sunt acei cari sunt în mişcare, însă socialiştii şi anarchiştii sub ameninţarea de a vedea închisă bursa muncii. Porţile Parisului sunt păzite pentru a împedica, în mod even­tual, ca socialiștii din afară să vie să se amestece cu agitatorii din Paris. DIN VIAŢA REGELUI CAROL 1868 5 (77) Martie.—Un incident în Cameră, care par e de natură a com­promite ţara întreagă, de­oare­ce a­­cum şi presidentul a iscălit propune­rea de care e vorba! Trei­zeci şi unu de moldoveni, cari se numesc „frac­ţiunea liberă şi independentă“ a fi pro­pus un proect de lege împotriva e­­vreilor, proect care s’a trimis de Ca­meră la o comisiune și care are cam următorul cuprins: „Evreii nu se vor putea stabili la

Next