Lupta, iulie 1893 (Anul 10, nr. 2040-2065)

1893-07-31 / nr. 2065

­I k ANUL X.­­ No. 2065 EiIȚIA A DOUA Redacția. Pasagiul Român No. 2 Organ Democrat - Radical SAMBATA 31 IULIE 1313. ABONAMENTE. ATINCIURI ■ IN ȚARĂ On an : ..............................................................40 Ui Şease Iuni.............................................................20 „ Trei luni..............................................................10 „ Pentru învățători pe un an.................................30 „ IN STREINETATE în an..........................................................50 ase luni..............................................................25 'rel luni..............................................................15 Numeru! 15 Bani Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... 1 lefi linia „ „ IV _ „ „ ... 26 bani lnia. Inserte fi reclame2 lei linia. Pentru arinciuni a se adresa: LA­m ■_■ ■­­ _ m­mmm ■ Mm Un număr vechiu 50 bani , ^-5^1 S. Administrațiai Pasagiul R­o­m­â n, N­o. 2. ^ ssmsmmm toare. Nu putem trece cu vederea a­­ceastă scandaloasă purtare a guver­nului. Constantin C. Bacalbașa ---*«8»›SS‹‚îB»*---­ ORDONANȚELE COMUNALE Apelul la particular! O telegramă din Brăila ne vesteşte că lu­mea e indignată de nepăsarea miniştrilor, de reaua voinţă pe care o pun în acordarea ajutoarelor băneşti. In faţa flagelului care a făcut in­­vaziunea, ar fi fost o datorie imperi­oasă pentru ori­care guvern conştiin­cios, să acorde mijloacele pecuniare cu cea mai mare grabă, să impue pri­măriei locale energie şi cheltueli în raport cu trebuinţa, să sporească per­sonalul medical şi aşa mai departe. In loc de toate acestea, însă, prefec­tul a făcut apel la iniţiativa privată, a convocat pe negustori şi le-a impus să subscrie sumele necesarii pentru combaterea epidemiei. Aceasta însem­nează pur şi simplu, că Statul şi Co­muna Brăilei sunt sleite, că lăzile pu­blice sunt neputincioase de a face faţă unor nevoi atât de urgente dar ne­pretenţioase. Ce, am ajuns oare la faliment şi nu mai suntem in stare să cheltuim măcar, câte­va mii de lei într’o îm­prejurare atât de gravă ? Ce, într’un oraş al căruia comerţ, stă aproape întreg în mâna streinilor, România îşi declară sărăcia şi calicia cu atâta ostentaţie şi lasă ca acei streini să în­grijească de sănătatea publică? Dacă nu alt­ceva măcar sa­­ fi fost ruşine guvernului a face apel la pungile strei­nilor de naţionalitate, pentru comba­terea holerei într'un bogat oraş ro­mânesc. Neapărat că şi particularii, mai a­­les particularii cei avuţi, au datorii de îndeplinit faţă cu comunitatea, în specie murdăria portului Brăila este datorită, în primul rând, marilor co­mercianţi străini cari deţin exclusiv în mâna lor comerţul de import şi export; însă, pentru ce are Brăila o primărie, pentru ce plăteşte lumea impozite, pentru ce nu s-au execu­tat regulamentele comunale şi cele privitoare la salubritatea publică? In tot cazul, din momentul în care e­­pidemia a izbucnit pe un punct al te­­ritorului nostru, Guvernului nu-­i mai era permis să facă reflecţiuni, şi să- şi piardă vremea cu împărţirea răs­punderilor, el era dator să sară în ajutor, să puie la dispoziţiunea ad­­ministraţiunei şi a corpului medical toate fondurile trebuitoare şi numai în urmă să îndemne pe particulari la contribuţie. Când d-nul Lascar Catargiu a cerut parlamentului milioane pentru tot fe­lul de cheltueli ridicole, dânsul a de­clarat în­tot-d­e­una că ţara e destul de bogată pentru a le suporta. Adică ce fel: când e vorba ca să dea un milion şi jumătate fonduri de repara­ţie al unui palat regesc, România e mai bogată de­cât Cresus, dar când vine vremea să se cheltuiască 20 sau 30 mii lei pentru a combate o epi­demie înfricoşată, România a ajuns, de o dată, în sapă de lemn, iar pre­fecţii sunt nevoiţi să iasă pe stradă cu talerul în mână şi să cerşească de la Nemţi, de la Greci, de la Un­guri, de la Ovrei fondurile trebui­De câte­ ori văd câte o ordonanţă din partea autorităţilor comunale, lipită pe zidurile Capitalei, de atâte ori ’mi zic: in sfârşit, autoritâţile comunale s’au hotărît să lucreze, dar aşteptare zadarnică , toată activitatea şi energia se reduce la formularea şi lipirea or­donanţelor, cari remâni literă moartă. Suntem amenităţi de holeră de doi ani, şi cu toate acestea, nu s’a luat nici o măsură pentru asanarea oraşului. Mormanele de gunoaie şi murdării şed gramadă pe locurile virane şi chiar pe locurile primării. Autorităţile ser­viciului sanitar al primării, a anunţat din vara trecută, că agenţii său vor vizita toate curţile particulare, pentru a vedea starea de curăţenie şi a obliga pe particulari, sub cele mai aspre pe­depse, de a ’şi ţine curţile, latrinele etc. în starea de curăţenie. Văzut’ i-aţî cine­va? Gazetele denunţă în fie­care zi locuri pline de gunoaie, şi infecţii. Văzuta ’ţi vr’un agent al serviciului salubrităţi publice ? Medicii comunali însărcinaţi, între altele, şi cu prive­gherea stărei sanitare şi hygienice a oraşului venit s­au, oameni buni, vre­o­dată se cerceteze mahalele, ori oţelu­rile mari, etc? Consilierii comunali, aceşti aleşi ai norodului, cărora in­cumbă şi datoria de a ordona măsuri de hygienă, curăţire şi înfrumuseţarea oraşului.­­ aţi văzut vr’o­dată cerce­tând mahalele, cari ’i au ales? Ba, sunt cred şi din ei, cari nici nu sunt abonaţi la serviciul de curăţirea gu­noaielor din curţile particulare. Prea ocupaţi cu antreprenorii nu mai au vreme a se ocupa şi de nevoile pu­blicului. Pentru exemplu, care din toate a­­ceste organe ale autorităţii comunale n’a dat cu nasu prin stradelă dintre Casele Suţu şi stabilimentul de băi terapeutic­e şi totuşi ce măsuri s’au luat? chiar ziarul Timpul a semnalat odată ficarele de infecţie din acea stradelă. In locul viran al comunei dintre bu­levardele Ferdinand şi Orientul se aruncă toate murdăriile, şi nu de a­­cum, ci din vara trecută şi totuşi or­ganele autorităţei comunale trec fâră a lua vre-o măsură. De­ună zi pe pia­ţa dintre stradele Plantelor şi Traian s’a aruncat o găină moartă, care a fost u­rîtă două zile de câini; au trecut toate căruţele de curăţirea gunoaielor, fără să o ridice, sub curând că altul este serviciul căruia incumbă datoria a o ridica ; a trebuit să se anunţe comisarul res­pectiv care la rîndul său a telegrafiat serviciului respectiv, care a dat ordine in consecinţă. In timpul acesta nici comisar, nici sergent de oraş nu s’a văzut. Pe locul viran al comunii, din faţa caselor d-lui Zătreanu, s’a ridicat o baracă de scânduri, în care şed o ceată de ţigani, contra ordonanţei poliţie­neşti, şi aruncă toate murdăriele în uliţă sau pe maidan ; ba ce este mai rea, construcţia proiectată nici nu s’a început în curs de 4 săptămâni, de când s’a ridicat şatra şi totuşi auto­rităţile nu iau nici o măsură. Mai toate curţile particulare din a­­ceasta mahala sunt pline de gunoaie, de oare­ce foarte puţin locatari şi pro­prietari sunt abonaţi la serviciul pri­mării pentru curăţirea gunoaielor, ser­viciu care ar trebui să fie obligato­­riu. La nimic nu foloseşte ca cine­va să-­şî îngrijască casa şi curtea bine, dacă vecinii întreţin cea mai primi­tivă stare de necurăţenie. Sunt o sumă de case nelocuibile, din punct de vedere hygienic, care ar trebui oprite a se mai închiria şi locui. Aceasta este starea hygienică a Ca­pitalei şi acestea sunt măsurile auto­rităţii comunale. Nu rămâne de­cât venirea holerei, care se determine cu­răţirea capitalei, cum a determinat la Brăila. Trebue o mână energică, care se deştepte autoritatea comunală din pi­­roteală, şi care să aibă mai puţine con­sideraţii electorale, ori de prietenie. Cos. m Gara Centrală — Urmare şi fine — Ar fi fost lesne ca inginerii­­şi ar­­chitecţii noştrii, bine-înţeles nu cei mai mari, dar cei mai inteligenţi, să fi lucrat un profet de gară simplă, comodă, care s’ar fi putut şi executa repede şi ar fi costat şi mai puţin ceia ce era principalul lucru. Nu este locul a ne mândri cu artele sau cu belele-arte, cum se zice, când ele nu sunt desvoltate aci, după cum nici nu este prudent a băga sume mari în gări, mai cu seamă când ele sunt spre Cotroceni sau la bariera Herestreului, şi a forma din ele mo­numente de artă cu estetică naţio­nală de import, aceasta însemnează a te mândri cu penele păunului şi are pentru noi românii meritul ce-l au tezele licenţiaţilor, lucrate de re­­petitori şi iscălite şi presintate de ei. Afară de aceasta, o gară fie ea chiar Centrală nu aparţine artelor, mu­­seelor sau exposiţielor; ea ţine de partea comercială, de economia vitală a ţărei. Ea trebue să aducă beneficii şi comodităţi populaţiunei şi nu este pentru a desvolta gustul frumosului, nici pentru a dota capitala cu un edificiu demn de admirat. Se înţelege că priceperea este să uneşti utilul cu plăcutul, însă şi aci trebue să ştii până unde, cât să pui din plăcut şi cât să pui din util. Aceasta se vede că este greu pentru direcţie. Când statul cheltueşte milioane, colosal în forturi, când ultimul Îm­prumut se plasează aşa greu în strei­­nătate, aceasta trebue să însemneze pentru toţi, că ţara caută să adune bani mai mult de­cât să cheltuiască; când la ultimul împrumut s’a sub­scris aşa de puţin aci în ţară, a­­ceasta însemnează că banii nu ne dă afară din casă şi că luxul trebue ex­clus, cel puţin de acolo unde nici nu este la locul lui. Aceasta ne amin­teşte, cu tristeţă, gospragiul de bani publici cu fântânile luminoase, cu ruinele unei cascade a la St. Claud, pe când primăria n’are apă şi lu­mină pentru toată lumea, pe când, pentru a’şi echilibra bugetul şi a plăti salariele la funcţionari, face îm­prumuturi grele, Dumnezeu ştie, pe când este pusă la epitropie, chiar de acei cari o împrumută, lucrează un bulevard repede ca să coste întreit, vinde la săraci apă proastă pe pa­rale, ajunge la tariful maximum şi tot se mai găsise să plănuiască şi clădirea unei Cathedrale Centrale, pe bulevard. Aceste lucruri au înce­put să nu ne mai mire. Este ca o normă a se cheltui banii publici pe lucruri neutile. Acum în urmă di­recţia poştelor a înfiinţat un telefon între Bucureşti şi..... Sinaia. Cărui public aduce servicii această instala­ţi­une (de 3 lei taxa pe cinci minute)? Bucureştii, capitala ţărei, n’are tele­fon şi de­sigur este cel mai util şi particularilor şi poştei, iară Sinaia, comuna rurală până ori, are telefon înaintea altor oraşe cum Ploeşti, Brăila şi alte puncte comerciale ale ţărei. Nimeni nu poate arăta motive se­rioase pentru un telefon la Sinaia, după cum nu poate arăta până acum nici pentru gara centrală. O gară centrală, i se zice centrală pentru că dintre toate gările ce sunt în acel oraş, densa este cea din cen­tru. Proiectul direcţiei este a se face o gară mare de persoane şi a des­fiinţa pe celelalte. Aceasta însemnează gară unică, iară nu centrală, căci dacă zici centrală aceasta ar lăsa să se înţeleagă că mai sunt şi alte gări periferice. Toate oraşele mari—de la 800,000 locuitori în sus — cari po­sedă astăzi gări centrale, sunt ora­şele unde mişcarea economică s’a desvoltat aşa, in cât după ce o gară nu mai era de ajuns, s’a format o a doua, a treia etc. şi la urmă s’a dat extensiune acestor gări, iară la urma urmelor s’a făcut şi o gară centrală. Apoi oraşe mari, de câte un milion locuitori n’au gare centrale, iară al­tele au gare, care au devenit cen­trale, căci s’a mărit oraşul. Mai sunt oraşe mari cari au şi linii ferate centrale. Metropolitane, aceasta nu însemnează că trebuesc desfiinţate celelalte gări sau celelalte linii. A des­fiinţa gările actuale existente şi a face numai o gară centrală unică, însemnează a face cheltueli nemo­tivate. Liniile ferate şi gările nu sunt fă­cute pentru a aduce, cum se laudă direcţia c. f. r., beneficii Statului; ele sunt făcute pentru a desvolta bo­­găţiile unei ţări, a le face să valoreze mai mult şi mai repede înaintea al­tor ţări, totul este a felicita mişcarea de transport pe aceste arterii. Bene­­ficiile cailor ferate—dacă ele există— trebuesc băgate în ameliorări şi re­duceri de tarif. De la Bucureşti la Giurgiu sunt 60 k, aproape şi această linie deser­veşte două districte, Vlaşca şi Ilfov, cari au credem cel puţin 200 mii locuitori cum are şi capitala Bucureşti, şi pentru aceste 200 mii locuitori, sau şi mai puţin din Vlaşca şi Ilfov avem 6 gări şi 2 halte şi încă nu profită întreg judeţul, ci numai o zonă. Pentru ce atâtea gări? Nu era destul una? De ce nu le desfiinţează direc­ţia pe cele­l­alte? Este evident că, în aparenţă, este mai economic, pentru direcţie, a conduce numai o singură gară, şi poate este şi mai lesne de administrat,—mai cu seamă pentru o direcţie nedibace în halul cum se a­­flă a noastră, care o duce aşa de rea —însă economiceşte, desvoltarea în sensul acesta concentrat, nu satisface de loc populaţiunile. O arterie de drum de fer trebue să aibă mai multe guri pe unde să absoarbă mărfurile şi vice­­versă trebue, ca mărfurile care cir­culă şi care sosesc, să fie împrăştiate pe o mai mare suprafaţă, trebue să fie depuse în mai multe puncte. To­tul este a avea mai multe gări, nu una mare şi alt nimic. Ştie direcţia că locuitorii capitalei, ai aceluiaşi oraş, Bucureşti, plătesc unii 10 lei camionagiul unui vagon şi alţii 30 şi 40 lei pe vagon ? Pen­tru ce ? — Pentru că, pentru tot ce soseşte din toată lumea este numai o singură gară de mărfuri în Bucureşti, şi aceia chiar, de mult timp derisoriu de mică şi de la început în ce mod așezată, nu în spre oraș, ci dincolo peste un pod monstru care este greu de trecut. Raportul general al căilor ferate, eștt în acest an, dă seama la pag. I, că venitul traficului de călători 1873 era de 4 milioane aproape, iară as­­tă­zî este de 127­ milioane, ceea­ ce însemnează că s’a triplat, iară la ta­bloul de la pag. 3 litera e, raportul spune, că venitul mărfurilor, de 4Va milioane 1873 este astă­zi de 23x­% milioane. Direcţia dar ştie că traficul mărfurilor s’a făcut de 6 ori mai mare. Ori­cine, dacă priveşte şi alte statistice şi alte tablouri de geniul acesta, poate să înţeleagă lesne că desvoltarea traficului mărfurilor a întrecut tot­dea­una pe aceia a pa­sagerilor, ba chiar s’a depărtat foarte mult. Deci direcţia ştie că trebue să se ocupe întâile de mărfuri, şi con­­clusiunea este că de cât gară centrală de pasageri, mai bine două alte ime­diate gări de mărfuri, în diferite puncte ale oraşului, gări m­ari, inte­ligent aşezate, comod de acces pentru public şi cu amploiaţi abili şi ama­bili. Aceste gări de mărfuri, să fie făcute aş­a, în­cât să fie apte de a primi o extensiune peste 10 sau 15 ani sau mai repede chiar. Lesne va fi atunci a înţelege că la aceste gări de mărfuri s’ar putea adăoga repede şi economic şi gări de pasageri, şi a le transforma, sau a le forma de la început chiar, în gări mixte. Toate aceste gări nu trebuesc să fie terminus. De aci ar urma linia de centură car’­ ar avea nişte avantagi­i enorme. Lesne­­va putea încă direcţia înţelege, că toate punctele din Bucureşti având gară de mărfuri, mişcările se vor face mai repede şi triagiul va fi mai uşor. Dacă s’ar face asemenea gări mixte, ar fi mai mult ca suficient pentru a primi cele 16 trenuri, numai, de per­soane, care vin şi pleacă pe fie­ care zi din Bucureşti. Ast­fel, dacă s’ar descărca gara de Nord cu trenurile de la Călăraşi, dacă s’ar construi o gară, în sensul cum am arătat, la Obor, sau la bariera Călăraşi, care să lucreze (mai repede de cât prin Plo­eşti) cu Brăila cu Moldova şi cu toată partea care vine la Est de Bucureşti; dacă s'ar pune gara Filaret în legă­tură cu toate liniele viitoare din spre apusul Bucureştilor spre Dunăre, gara de Nord s’ar simţi descărcată şi ar lucra numai cu Predealul şi Vârcio­­rova. Bine­înţeles că ar trebui centură. Nu ştim în ce mod, consideră lumea beneficiile direcţiei G. F. R. care nu amortisează şi nu amelio­rează nimic, de­cât luând aceste be­neficii îndărăt, dar, dacă sunt be­neficii reale, pentru ce nu face de mult şi repede linii duble, acolo unde sunt, atât de urgent, utile ? Aceste linii duble sunt cerute atât de tre­nurile de persoane tot cât şi de cele de marfă, pe liniile frecventate. Şi dacă gările nu suficiază, aceasta este şi pentru că liniile nu suficiază şi că trebuesc menajate pornirile şi so­sirile, pe lâgă aceasta se adaugă că distribuţia mărfurilor se face numai într’un singur punct şi că acolo chiar emplassamentul este insuficient. Dacă cine­va are o marfă de por­nit, trebue să dea în genuchi pe la icoane şi pe la cei mari de la di­recţie, ca să capete un tren şi a­­tunci foarte cu greu. Apoi câţi oa­meni mari sunt la G. F. R. ? Foarte puţini în comparaţie cu câţi au ne­cesitate de trenuri pentru a expedia mărfuri, iar direcţia are şi mai pu­ţine vagoane de cât este trebuinţă în orice timp al anului. Voieşce cine­va să scoată o marfă de la gară ? Ce jale ! Nimeni, dar absolut nimeni, nu stie nimic, ni­meni nu te serveşte, nimeni nu te ajută. Eşti dator să desfaci vagonul repede, dar n’ai pe unde să pătrunzi, şi dacă l’ai desfăcut, să laşi marfa baltă, în voia intâmplărei, până vei putea să’ţ’o ridici; totul este în în­curcătură, nimeni nu îşi vede capul de zăpăcială şi populaţiele suferă şi economia ţărei perde. Ce face mi­nistrul agriculturei, industriei şi co­­merciului ? Această pedică adusă des­­voltărei naţionale ar trebui să-l in­tereseze. Ţara noastră agricolă şi pînă la un punct şi industrială trebue să lucreze iute. Totul este chestiune de viteză astă­zî. Grînele trebue vîndute de agricultori în anul când se fac. Dar cu ce să le expediez! ? Deci, luesul, în asemenea condiţii, este foarte nepotrivit. Cheltuelile tre­buesc făcute pe instalaţiuni simple şi absolut necesarii. Ar trebui să se studieze din nou chestiunea traficului pe căile ferate, cu detalii de înlesniri

Next