Lupta, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 2115-2140)
1893-10-24 / nr. 2135
ANUL X. — No. 2135 'ţîjffpqşsasijMM A BONARIEMTEi m tară Un an ................................................................ Şeana luni........................................................... Trei luni........................................................... Pentru învățători pe un an........................... IN streinEtati Dn an............................................................ Seare luni ..... ................................ Trei anul........................................................... Humorul 15 Baiul . 40 lei ■ 20 „ • ly n. 30 „ . 50 . S5 . 15 * . EOlflA A DOUA MUHGIURII Pe pagina III, 30 litera, sorti 7! ... 1 lei linm „ „ IV „ „ ... 25 bani M. Insert« ii reclama , „ .... 2 lei lini». Fontra ainmeiurí a se »árvita : LA AdansnistpsitSa Ziaralel 4* * V ' -V •tin simotss* veciaia SO baai * ’ f 4/ 4 . »» Redacţia & Pasagiu! Botaajs I p. 2 ( Reforma financiară. Din afară. Carnetul meu. Sufragiul universal. Cărţile didactice. Madelena Ferat, (forţă). REFORMA FINANCIARA Dintre miniştrii actualului guvern, cel care a avut mina mai fericită în presentarea unor proecte de legi cari, departe de a stârni o furtună împotriva lor, au avut, din contra, aprobarea tăcută sau franc declarată a oposiţiuneî, este d. M. Ghermani, titularul departamentului finanţelor. D-lui Ghermani îi datorăm acea admirabilă lege a pensiunilor, pe care multe alte state europene, financiarmente cu mult mai înfloritoare ca România, o aşteaptă şi o vor aştepta încă multă vreme. Creditele agricole, ca instituţie de Stat, cu o organizare din cele mai democratice, constitue o a doua fericită reformă, de ale cărei roade ţărănimea noastră se va resimţi în curând şi va bine-cuvinta pe acei ce i-a pus la îndemînă cu atâta înlesnire mijloacele de a-şi cultiva pămîntul. In al doilea rînd vin legile prin care s’au desfiinţat sau scăzut unele impozite, cum era taxa de 5 la sută asupra funcţionarilor şi taxa asupra ţuicei. De asemenea legea pentru perceperea contribuţiunilor directe face parte din seria legilor bune ale d-lui Ghermani. Dacă relevăm şi amintim toate acestea nu e de loc pentru a măguli persoana actualului titular de la finanţe, motivul este cu totul altul şi anume: voim să îndemnăm pe d. Ghermani să facă un pas mai hotărît pe calea apucată şi să apuce taurul de coarne; voim să-l vedem venind cu marea reformă a întregului nostru sistem de impozite. Să nu uităm un lucru. Sesiunea trecută a Camenilor s’a închis în urma unei serioase mişcări populare în contra aşa zisei legi a maximului, adică a acelei legi care stabileşte taxe asupra obiectelor de prima necesitate, cum e pâinea, carnea, lemnele etc. Astăzî când agitaţia s’a potolit şi când putem discuta în linişte şi cu sânge rece adevăratul sens al mişcărei din Aprilie trecut, e bine ,să ne dăm seamă de origina şi de consecinţele acelei mişcări necontestat foarte serioasă. Ne aducem aminte, că în timpul agitaţiei, întreţinută cu multă abilitate şi căldură de liberali, în contra legei maximului, conservatorii se întrebau cu oarecare uimire şi stupoare : Cum se poate ca lumea să se ia cu atâta uşurinţă după liberali, când sub regimul acestora accisele au fost tot atât de mari, ba în unele localităţi chiar mai mari decât in legea cea nouă adusă de conservatori? Răspunsul, esplicarea acestui fapt e din cele mai simple. Când cineva îţi oferă concursul pentru a te scăpa de acei ce voesc să-ţi atace punga, nu te gândeşti de loc să refuzi acel concurs pe motiv că salvatorul de acum te-a atacat şi el odinioară. Când liberalii, prin o campanie din cele mai hotărîte şi mai bine condusă, au deschis ochii cetăţenilor asupra nedreptăţei strigătoare a impositelor indirecte, lumea s’a folosit de această campanie pentru a se opune la reînoirea şi generalizarea unnui sistem de imposite atât de jignitor. Fie sigur guvernul că, la cea dinteia ocaziune, mişcarea va reîncepe şi de sigur că nu va putea fi potolită cu manifeste şi apeluri prin care să se arate că şi sub liberali s’au perceput acelaş fel de biruri. Şi lumea va avea dreptate, căci nu e un cuvînt că ce a fost trebue să fie. Este aproape sigur acum că, cu resursele ordinare, nu se vor putea acoperi cheltuelile enorme necesitate de nouile legi votate, necum de acele ce se vor mai vota în sesiunea viitoare. Guvernul va trebui deci să recurgă, vrând nevrând, la noul imposite. Acesta e un fapt necontestat și imposibil de evitat. Chestiunea e deci la ce se va opri guvernul, la cine se va adresa el pentru a impune noui biruri, la ce categorie de imposite actuale va propune vr’o urcare. Fie într’un fel, fie într’altul ne vom găsi în fața unui expedient care va trebui reînoit în fiecare an, dacă lucrul va fi cu putinţă, ceea ce noi contestăm în mod absolut. Dacă d. Ghermani găseşte că e mai nemerit să recurgă la expediente decât la o reformă largă, serioasă, temeinică, noi nu-l felicităm. Precedentele însă ne îndrituesc a avea oarecare nădejde în curagiul d-lui Ghermani. Lupta ce a avut pentru obţinerea legei creditelor agricole, dificultăţile pe care le-a învins cu acel prilej sunt pentru noi un fel de garanţie că, dacă d. ministru de finanţe ar fi convins de necesitatea reformei pe care o cerem şi dacă s’ar hotărî să o propună, ea ar trece în parlament și ar încorona frumos trecerea d-lui Ghermani pe la ministerul finanțelor. întrebarea e deci, dacă d. Ghermani e sau nu convins că actualul nostru sistem de impozite e condamnat. DIN AFARA ANGLIA Mişcarea uurieră Comitetul executiv al federaţiunei minerilor din Anglia a hotărît să primiască propunerea patronilor privitoare la o nouă conferinţă în care să se discute, sub rezervă prealabilă, întreaga, chestiune a grevei minerilor. — Organizaţia centrală a „Lucrătorilor fără lucru“ a adresat un manifest către poporul Regatului unit. Acest document constată că sunt acum în Anglia două milioane de oameni neîntrebuinţaţi şi cere ca parlamentul să voteze legi prin cari să se restrîngă imigraţiunea străinilor, să se modifice sistemul asistenţei publice în aşa chip încât să se înlesnească distribuirea de ajutoare, să se institue un fond de garanţie, care să permită executarea diferitelor lucrări publice. BELGIA Mare şi vină discuţie acum în comisiunea Camerei belgiene asupra proiectului nouei legi electorale după revizuirea constituţiunei. Se ştie că s’a admis în Belgia sufragiul universal cu pluralitatea votului. Acum e vorba dacă şi institutorii trebue să se bucure de dreptul de triplu vot. In ultima şedinţă a comisiunei dreptul institutorilor la tripul vot, propus prin amendamentul d-lui Lepage, a fost susţinut de d. Emil Feran şi combătut de ministrul de Burlet. D-nii Woeste şi Ligy au declarat că vor respinge triplul vot al institutorilor, fiindcă constituţia, după dânşii, îl obligă la aceasta. Votul lor, au zis ei, va fi un vot de regret. D. Lepage la rândul său a dovedit că constituţia nu opune nici o piedică la triplul vot al institutorilor. D. Houzean (liberal) a sprijinit de asemenea întreitul vot, dar după o discuţie foarte complectă şi foarte amănunţită nu s’a putut convinge membrii dreptei şi cu 7 contra 4 voturi amendamentul a fost respins. DUMINICA 24 OCTOMBRIE 1893. UNGARIA „BudapestiHírlap“ de la 1 Noembrie publică un articol de fond, în care constată că necesitatea unei reforme electorale este şi pentru Ungaria „? cestune de primul rang“ „Aceasta, zice foaia ungurească „ar fi o cestiune de actualitate pentru noi chiar şi în caşul dacă în statul aliat vecin ea n’ar provoca crişă de partid şi de guvern, şi dacă curentul socialist şi de naţionalitate, ce s’a născut acolo de-odată cu această cestiune, n’ar turbura şi apele noastre.“ * Foile ungureşti scria : „După serile sosite din Viena, împăratul german Wilhelm II din nou va cerceta Ungaria în toamna anului viitor. Această vizită a promis-o împăratul german archiducelui Albert. El a împărtăşit totodată archiducelui, că împreună cu cancelarul imperiului şi cu şeful statului major al armatei sale, are de gând să traverseze Ungaria cu scopul, ca să studieze instituţiunea honvezimei şi să cunoască poporul maghiar. Auzind împăratul Germaniei, că comanda supremă a honvezimei acuma serbează jubileul de 25 de ani de la reorganisarea honvezimei şi că acest jubileu va fi serbat din partea întregei naţiuni, a făcut observarea, că printre felicitatori se va afla şi el.“ * După toate semnele, Coroana nu şi-a dat încă adesiunea la proectul căsătoriei civile întocmit de guvern. „Budapesti Hírlap“ de la 1 Noembrie aduce ştirea, că pentru lămurirea cestiunii, Coroana va mai cere avisul primatelui Vaszary şi ai cardinalului Schlauch, care în curând vor fi primiţi în audienţe. Pe de altă parte ziarele din Budapesta vorbesc despre o criză ministerială, ce ar proveni din refuzul Coroanei de a primi aşa cum îl presentă guvernul, proectul de lege al căsătoriei civile, bine-voeşte de ministru, îi vom servi noi cu o foaie originală din telegramele Agenţiei şi la urmă îi vom cere părerea. Dacă lucrurile vor merge tot astfel şi dacă nu se va da ascultare dreptelor cereri ale întregei prese, vom fi nevoiţi să aşteptăm deschiderea oamerilor pentru ca un deputat oarecare să interpeleze pe d. ministru. O asemenea bagatelă s’ar fi putut rezolva pe o altă cale și încă mai de mult; la noi, lipsa de corectitudine a administratorilor, împinge în totd’auna lucrurile la marginile extreme. Memphis. 0-AJEfc3STETITIj jveett Agenţia Română Nu o dată, nu de două orî am atras atenţiunea cititorilor asupra comicei noastre agenţii telegrafice. Comică agenţie, ce e dreptul! Foarte comică şi foarte scumpă , foarte sărată când e vorba de plată, foarte nesărată de serviciile ce ne face. Aceasta Agenţie, zisă »română» are, mai presus de toate, urâtul obiceiu de a nu respecta limba românească. Depeşele sale sunt oribile, construcţia frazelor, scrisul cuvintelor provoacă insul, şi, după aceea, provoacă Indignarea. Te întrebi, cum e cu putinţă ca în toată ţara aceasta să nu se găsească un singur tînăr capabil să îndeplinească funcţia de traducător al telegramelor Agenţiei. Ce fel, în România, mare şi lată, nu se poate alia un traducător din nemţeşte, nu se poate găsi un român sau un strein ştiutor al limbei româneşti ? Nu simte nimenea ruşinea care se petrece ? Nu simte nimenea în guvern că e mai pe jos decât mizerabil să aî o Agenţie română, subvenţionată de Stat, dar ale căreia telegrame să fie scrise în Volapük? In toate depeşile pe care le primim, nici o frază nu e la locul ei, nici un cuvînt serios ca lumea. Şi, dacă e ceva încă şi mai revoltător în toată această afacere, este nepăsarea şi dispreţul cu care d-nii dirigenţî ai Agenţiei primesc toate observaţiunile presei. Nu credem că vom fi prea aspri când vom califica această purtare drept «pură impertinenţă.» Nu mai vorbesc despre banalitatea telegramelor, unele copiate de pe ziarele nemţeşti, altele trimese de la Pesta şi numai câte unele originale. Şi, în această privinţă trebue să ne plângem serios. Agenţia română nu’şî îndeplineşte îndatoririle faţă de abonaţi şi echivalentul pentru banii plătiţi nu’l primim niciodată. Bilanţul este aşadar: scump, prost şi puţin. Vremea a venit, credem, ca să se puie ordine în toate acestea. Dacă avem agenţie privilegiată, subvenţionată şi monopolizatoare, bine-voiască a’şi face datoria cinstit. Bine-voiască a ne transmite telegramele în limba română iar nu în limba volapüka. Bine-voiască încă, a ne transmite depeşite la vreme, iar nu după ce vin in Bucureşti aduse de ziarele streine. Mai bine-voiască, apoi, să ne dea ştiri complecte asupra întâmplărilor celor mai însemnate din streinătate şi scutească-ne de toate fleacurile cari ne compromite,cel puţin câte o coloană pe zi. D ministru respectivşi-ar putea da osteneala, ca să se ocupe de afacere. Dacă Sufragiu! Universal Sub titlul: Organizarea sufragiului universal, ziarul francez Le Lemps publică următorul articol în fruntea numărului său de la 23 Octombre s. n: Sufragiul universal este astăzî suveranul lumeî moderne. TI salutăm până la pământ. Nici o ţară, orî cât de monarhică ar fi, din moment ce intră pe calea regimului reprezentativ, nu se poate sustrage mult timp de a se pune sub domnia lui. Sufragiul universal, după ce şi-a făcut intrarea pe scenă, la 1848, în mod cam sgomotos şi revoluţionar, după ce s a consolidat şi s’a înţelepţit în ţările unde introducerea lui părea că va compromite, fie cât de puţin, echilibrul politic şi social, sfirşi prin a se impune în mod gradat, printr’o evoluţiune pacinică, semnalul fiind dat adesea orî de sus, statelor celor mai hotărât conservatoare. Bărbaţii politici practici nu se mai întreabă dacă această instituţie democratică este un bine sau un vre din sine, ea este un fapt, şi aceasta le este îndeajuns. Acolo unde legile electorale nu consfinţesc nominal sufragiul universal, acolo unde ele îl înconjură de oarecare garanţii — precum votul plural, condiţiunî de domiciliu sau de capacitate, greutăţi de înscriere pe registrele rareori reînoite, etc. — e vorba mai mult de deosebiri teoretice decât de deosebiri reale. Marea Britanie, de exemplu, se apropie foarte mult de tipul propriu democratic, pentru că campionii manhood- ului sufrage cedează mai mult unui oarecare amor de simetrie şi de uniformitate decât unei trebuinţe adevărate şi pentru că spiritele aventuroase, cărora le displac simpla punere în valoare a drepturilor dobândite şi care se pretind representanţi ai idealismului radical, sunt singurii cari cer dreptul de vot al femeilor. Această reformă, care părea odată culmea îndrăznelei, a intrat atât de bine în moravuri încât vedem astăzi bărbaţi de stat, cari nu pot fi de loc acuzaţi de tendenţe revoluţionare, nestând nici un moment la îndoială pentru a recurge la această gravă reformă ca la un espedient de tactică parlamentară. Contele Taafe se va convinge poate că este in prudent de a se juca cu focul, chiar atunci când el stă acoperit subt cenușă, și că sufragiul universal, fără a mai vorbi de greutatea de a-l introduce în mod brusc într’un organism constituţional atât de complicat ca cel al Austriei, nu ’şî va face apariţia la ordinea zilei a unui parlament fără să joace rolul unui puternic disolvant şi fără să dea loc la combinaţiuni moî de grupuri şi de voturi. Cu toate acestea, nu se poate tăgădui că primul-ministru austriac a ştiut să citească la orizont semnele timpului. Agitaţiunea revoluţionară în Austria găsia evident un sprijin artificial în faptul că revendicările elementare ale democraţiei figurau pe programul ei alături de aspiraţiunile mult mai discutabile ale socialismului. Separând acest manuchiu, prin darea de satisfacţiune unei întregi serii de dorinţi, pe cari o experienţă destul de vastă le arată ca perfect compatibile cu ordinea socială chiar monarhică, contele Taafe a putut crede foarte bine că face o operă de conservator înţelept. In fond, singura chestiune este de a se şti dacă el a ales bine momentul, dacă a calculat bine resistenţele, dacă această slăbire a forţelor guvernamentale, rezultat al unor majorităţi de ocaziune pe care el trebuia să se sprijine, nu este deja prea înaintată pentru ca ele să poată suporta un remediu eroic. Orizontul este cam încărcat, şi nu se ştie, într’adever, dacă abilitatea de netăgăduit, de care preşedintele consiliului austriac a dat probă în timp de 15 ani de navigaţiune prin mijlocul stâncilor şi a băncilor de nisip de care a fost plină politica de conciliare, este atât de superioară cât s’ar cere pentru îndeplinirea unei opere de construcțiune constituțională. Cărţile Didactice Un ziar din opoziţie a dat ştirea că din ordinul ministerului de instrucţie s’a înlocuit în şcolile primare manualul de aritmetică al d-lui profesor Mirescu prin acel al d-lui inspector şcolar Michailescu. Un ziar guvernamental s’a grăbit, negreşit, să desmintă în mod formal această ştire, declarând categoric că nici un ordin de acest fel nu s’a dat de la ministerul de instrucţie. Care e adevărul ? Adevărul suntem în mesură de a-i spune noi. In informaţia confratelui din opoziţiune are o doză de exactitate, aceea că în foarte multe şcoli aritmetica d-lui Michailescu a alungat pe aceea a d-lui Mirescu, dar aceasta fără nici un ordin ministerial. Trebue să recunoască confraţii noştri că corpul nostru didactic primar este în bună parte — nu cercetăm aci pentru ce — foarte docil şi — ierte-ni-se expresia — destul de linguşitor faţă cu administraţia superioară a instrucţiunei. E de ajuns pentru unii institutori de a şti că inspectorul lor, orî-care ar fi el, este şi autorul vre-unuî manual didactic pentru ca imediat, fără a’şî arunca măcar ochii asupra acelui manual, să’l recomande şcolarilor lor. Nu tăgăduim că sunt unii revizori şi inspectori cari abuzează de puterea şi influenţa lor pentru a’şi impune cărţile, şi noi cunoaştem chiar pe unii autori de cărţi cari râvnesc şi stăruesc să obţie măcar pe un an un post de revizor sau inspector numai pentru a’şî putea desface marfa cam necăutată. Dar iarăşi e drept să recunoaştem că o mare parte a dăscălimei crede că se recomandă atenţiunea revizorilor, dacă la rândul ei va recomanda în şcoală cărţile lor. Trebue deci să atribuim amânduror acestor factori: abuzul influenţei inspectorilor şi spiritului de linguşire a unei părţi din dăscălime, faptul că manualele didactice ale inspectorilor înlocuesc în genere pe acele ale autorilor cari nu au norocul de a avea vreun revizorat sau inspectorat. Aşa în fine trebue explicat şi cazul special al înlocuirea aritmeticei d-lui Mirescu prin acea a d-lui Michăilescu, înlocuire dăunătoare nu din pricina valoarei cărţilor, asupra căreia nu ne putem pronunţa, ci dăunătoare din un alt punct de vedere şi anume : Faţă cu cererile numeroase manualul de aritmetică al d-lui Michailescu s’a epuisat şi până azi, după informaţiile ce avem, n’a apărut încă o nouă ediţiune. Ei bine, deşi suntem deja aproape în Noembrie sunt unii—ba chiar foarte mulţi—institutori cari aşteaptă apariţia nouei ediţiunî (de altmintrelea nerevezută) a aritmeticei d-lui Michailescu şi nu recomandă şcolarilor nici un fel de manual, deşi cărţile