Lupta, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 2115-2140)

1893-10-24 / nr. 2135

ANUL X. — No. 2135 'ţîjffpqşsasijMM A BONARIEMTEi m tară Un an ................................................................ Şeana luni........................................................... Trei luni........................................................... Pentru învățători pe un an........................... IN streinEtati Dn an............................................................ Seare luni ..... ................................ Trei anul........................................................... Humorul 15 Baiul . 40 lei ■ 20 „ • ly n­­. 30 „ . 50 . S5 . 15 * . EOlflA A DOUA MUHGIURII Pe pagina III, 30 litera, sorti 7! ... 1 lei linm „ „ IV „ „ ... 25 bani M. Insert« ii reclama , „ .... 2 lei lini». Fontra ainmeiurí a se »árvita : LA AdansnistpsitSa Ziaralel 4* * V ' -V •tin simotss* veciaia SO baai * ’ f 4/ 4 .­­ »» Redacţia & Pasagiu! Botaajs I p. 2 ( Reforma financiară. Din afară. Carnetul meu. Sufragiul universal. Cărţile didactice. Madelena Ferat, (forţă). REFORMA FINANCIARA Dintre miniştrii actualului guvern, cel care a avut mina mai fericită în presentarea unor proecte de legi cari, departe de a stârni o furtună îm­potriva lor, au avut, din contra, a­­probarea tăcută sau franc declarată a oposiţiuneî, este d. M. Ghermani, titularul departamentului finanţelor. D-lui Ghermani îi datorăm acea admirabilă lege a pensiunilor, pe care multe alte state europene, financiar­­mente cu mult mai înfloritoare ca România, o aşteaptă şi o vor aştepta încă multă vreme. Creditele agricole, ca instituţie de Stat, cu o organizare din cele mai democratice, constitue o a doua fericită reformă, de ale cărei roade ţărănimea noastră se va resimţi în curând şi va bine-cuvinta pe acei ce i-a pus la îndemînă cu atâta înlesnire mij­loacele de a-şi cultiva pămîntul. In al doilea rînd vin legile prin care s’au desfiinţat sau scăzut unele impozite, cum era taxa de 5 la sută asupra funcţionarilor şi taxa asupra ţuicei. De asemenea legea pentru per­ceperea contribuţiunilor directe face parte din seria legilor bune ale d-lui Ghermani. Dacă relevăm şi amintim toate a­­cestea nu e de loc pentru a măguli persoana actualului titular de la fi­nanţe, motivul este cu totul altul şi anume: voim să îndemnăm pe d. Gher­mani să facă un pas mai hotărît pe calea apucată şi să apuce taurul de coarne; voim să-l vedem venind cu marea reformă a întregului nostru sistem de impozite. Să nu uităm un lucru. Sesiunea trecută a Camenilor s’a închis în urma unei serioase mişcări populare în contra aşa zisei legi a maximului, adică a acelei legi care stabileşte taxe asupra obiectelor de prima necesitate, cum e pâinea, carnea, lemnele etc. Astă­zî când agitaţia s’a potolit şi când putem discuta în linişte şi cu sânge rece adevăratul sens al mişcă­­rei din Aprilie trecut, e bine ,să ne dăm seamă de origina şi de conse­cinţele acelei mişcări necontestat foarte serioasă. Ne aducem aminte, că în timpul agitaţiei, întreţinută cu multă abili­tate şi căldură de liberali, în contra legei maximului, conservatorii se în­trebau cu oare­care uimire şi stu­poare : Cum se poate ca lumea să se ia cu atâta uşurinţă după liberali, când sub regimul acestora accisele au­ fost tot atât de mari, ba în unele localităţi chiar mai mari de­cât in legea cea nouă adusă de conservatori? Răspunsul, esplicarea acestui fapt e din cele mai simple. Când cine­va îţi oferă concursul pentru a te scăpa de acei ce voesc să-ţi atace punga, nu te gândeşti de loc să refuzi acel concurs pe motiv că salvatorul de acum te-a atacat şi el odinioară. Când liberalii, prin o campanie din cele mai hotărîte şi mai bine con­dusă, au deschis ochii cetăţenilor a­­supra nedreptăţei strigătoare a im­­positelor indirecte, lumea s’a folosit de această campanie pentru a se o­­pune la reînoirea şi generalizarea un­nui sistem de imposite atât de jig­nitor. Fie sigur guvernul că, la cea din­­teia ocaziune, mişcarea va reîncepe şi de sigur că nu va putea fi po­tolită cu manifeste şi apeluri prin care să se arate că şi sub liberali s’au perceput acelaş fel de biruri. Şi lumea va avea dreptate, căci nu e un cuvînt că ce a fost trebue să fie. Este aproape sigur acum că, cu re­sursele ordinare, nu se vor putea a­­coperi cheltuelile enorme necesitate de nouile legi votate, necum de acele ce se vor mai vota în sesiunea vii­toare. Guvern­ul va trebui deci să re­curgă, vrând nevrând, la noul im­posite. Acesta e un fapt necontestat și imposibil de evitat. Chestiunea e deci la ce se va opri guvernul, la cine se va adresa el pentru a impune noui biruri, la ce categorie de imposite actuale va pro­pune vr’o urcare. Fie într’un fel, fie într’altul ne vom găsi în fața unui expedient care va trebui reînoit în fie­care an, dacă lucrul va fi cu pu­tinţă, ceea­ ce noi contestăm în mod absolut. Dacă d. Ghermani găseşte că e mai nemerit să recurgă la expedi­ente de­cât la o reformă largă, serioasă, temeinică, noi nu-­l feli­cităm. Precedentele însă ne îndri­­tuesc a avea oare­care nădejde în curagiul d-lui Ghermani. Lupta ce a avut pentru obţinerea legei credi­telor agricole, dificultăţile pe care le-a învins cu acel prilej sunt pentru noi un fel de garanţie că, dacă d. mi­nistru de finanţe ar fi convins de necesitatea reformei pe care o cerem şi dacă s’ar hotărî să o propună, ea ar trece în parlament și ar încorona frumos trecerea d-lui Ghermani pe la ministerul finanțelor. întrebarea e deci, dacă d. Gher­mani e sau nu convins că actualul nostru sistem de impozite e con­damnat. D­I­N AFAR­A ANGLIA Mişcarea uurieră Comitetul executiv al federaţiunei mine­rilor din Anglia a hotărît să primiască pro­punerea patronilor privitoare la o nouă con­ferinţă în care să se discute, sub rezervă prealabilă, întreaga, chestiune a grevei mi­nerilor. — Organizaţia centrală a „Lucrătorilor fără lucru“ a adresat un manifest către po­porul Regatului­ unit. Acest document cons­tată că sunt acum în Anglia două mili­oane de oameni neîntrebuinţaţi şi cere ca parlamentul să voteze legi prin cari să se restrîngă imigraţiunea străinilor, să se mo­­­difice sistemul asistenţei publice în aşa chip încât să se înlesnească distribuirea de aju­toare, să se institue un fond de garanţie, care să permită executarea diferitelor lu­crări publice. BELGIA Mare şi vină discuţie acum în comisiunea Camerei belgiene asupra proiectului nouei legi electorale după revizuirea constituţiunei. Se ştie că s’a admis în Belgia sufragiul universal cu pluralitatea votului. Acum e vorba dacă şi institutorii trebue să se bu­cure de dreptul de triplu vot. In ultima şedinţă a comisiunei dreptul institutorilor la tripul vot, propus prin a­­mendamentul d-lui Lepage, a fost susţinut de d. Emil Feran şi combătut de ministrul de Burlet. D-nii Woeste şi Ligy au declarat că vor respinge triplul vot al institutorilor, fiind­că constituţia, după dânşii, îl obligă la aceasta. Votul lor, au zis ei, va fi un vot de regret. D. Lepage la rândul său a dovedit că constituţia nu opune nici o piedică la tri­plul vot al institutorilor. D. Houzean (liberal) a sprijinit de ase­menea întreitul vot, dar după o discuţie foarte complectă şi foarte amănunţită nu s’a putut convinge membrii dreptei şi cu 7 contra 4 voturi amendamentul a fost respins. DUMINICA 24 OCTOMBRIE 1893. UNGARIA „BudapestiHírlap“ de la 1 Noembrie pu­blică un articol de fond, în care constată că necesitatea unei reforme electorale este şi pentru Ungaria „­? cestune de primul rang“ „Aceasta, zice foaia ungurească „ar fi o cestiune de actualitate pentru noi chiar şi în caşul dacă în statul aliat vecin ea n’ar provoca crişă de partid şi de guvern, şi dacă curentul socialist şi de naţionalitate, ce s’a născut acolo de-odată cu această cestiune, n’ar turbura şi apele noastre.“ * Foile ungureşti scria : „După serile so­site din Viena, împăratul german Wil­helm II din nou va cerceta Ungaria în toamna anului viitor. Această vizită a pro­­mis-o împăratul german archiducelui Albert. El a împărtăşit tot­odată archiducelui, că împreună cu cancelarul imperiului şi cu şeful statului major al armatei sale, are de gând să traverseze Ungaria cu scopul, ca să studieze instituţiunea honvezimei şi să cunoască poporul maghiar. Auzind împăratul Germaniei, că comanda supremă a honvezimei acuma serbează ju­bileul de 25 de ani de la reorganisarea hon­vezimei şi că acest jubileu va fi serbat din partea întregei naţiuni, a făcut observarea, că printre felicitatori se va afla şi el.“ * După toate semnele, Coroana nu­ şi-a dat încă adesiunea la proectul căsătoriei civile întocmit de guvern. „Budapesti Hírlap“ de la 1 Noembrie aduce ştirea, că pentru lămurirea cestiunii, Coroana va mai cere avisul primatelui Vaszary şi ai cardinalului Schlauch, care în curând vor fi primiţi în audienţe. Pe de altă parte ziarele din Budapesta vorbesc despre o criză ministerială, ce ar proveni din refuzul Coroanei de a primi aşa cum îl presentă guvernul, proectul de lege al căsătoriei civile, bine-voeşte de ministru, îi vom servi noi cu o foaie originală din telegramele Agen­ţiei şi la urmă îi vom cere părerea. Dacă lucrurile vor merge tot ast­fel şi dacă nu se va da ascultare dreptelor ce­reri ale întregei prese, vom fi nevoiţi să aşteptăm deschiderea oamerilor pentru ca un deputat oare­care să interpeleze pe d. ministru. O asemenea bagatelă s’ar fi putut re­zolva pe o altă cale și încă mai de mult; la noi, lipsa de corectitudine a adminis­tratorilor, împinge în tot­d’a­una lucru­rile la marginile extreme. Memphis. 0-AJEfc3STETITIj jveett Agenţia Română Nu o­ dată, nu de două orî am atras a­­tenţiunea cititorilor asupra comicei noas­tre agenţii telegrafice. Comică agenţie, ce e dreptul! Foarte comică şi foarte scumpă , foarte sărată când e vorba de plată, foarte nesărată de serviciile ce ne face. Aceasta Agenţie, zisă »română» are, mai presus de toate, urâtul obiceiu de a nu respecta limba românească. Depeşele sale sunt oribile, construcţia frazelor, scrisul cuvintelor provoacă insul, şi, după aceea, provoacă Indignarea. Te întrebi, cum e cu putinţă ca în toată ţara aceasta să nu se găsească un singur tînăr capabil să îndeplinească funcţia de traducător al telegramelor Agenţiei. Ce fel, în România, mare şi lată, nu se poate alia un traducător din nemţeşte, nu se poate găsi un român sau un strein ştiutor al limbei româneşti ? Nu simte nimenea ruşinea care se petrece ? Nu simte nime­nea în guvern că e mai pe jos de­cât mi­zerabil să aî o Agenţie română, subven­­ţionată de Stat, dar ale căreia telegrame să fie scrise în Volapük? In toate depeşile pe care le primim, nici o frază nu e la locul ei, nici un cu­vînt serios ca lumea. Şi, dacă e ceva încă şi mai revoltător în toată această afacere, este nepăsarea şi dispreţul cu care d-nii dirigenţî ai Agenţiei primesc toate obser­­vaţiunile presei. Nu credem că vom fi prea aspri când vom califica această purtare drept «pură impertinenţă.» Nu mai vorbesc despre banalitatea te­legramelor, unele copiate de pe ziarele nemţeşti, altele trimese de la Pesta şi numai câte unele originale. Şi, în această privinţă trebue să ne plângem serios. Agenţia română nu’şî îndeplineşte îndato­­ririle faţă de abonaţi şi echivalentul pen­tru banii plătiţi nu’l primim nici­odată. Bilanţul este aşa­dar: scump, prost şi puţin. Vremea a venit, credem, ca să se puie ordine în toate acestea. Dacă avem agen­ţie privilegiată, subvenţionată şi monopo­lizatoare, bine-voiască a’şi face datoria cinstit. Bine-voiască a ne transmite tele­gramele în limba română iar nu în limba volapüka. Bine-voiască încă, a ne trans­mite depeşite la vreme, iar nu după ce vin in Bucureşti aduse de ziarele streine. Mai bine-voiască, apoi, să ne dea ştiri complecte asupra întâmplărilor celor mai însemnate din streinătate şi scutească-ne de toate fleacurile cari ne compromite,cel puţin câte o coloană pe zi. D ministru respectiv­­şi-ar putea da osteneala, ca să se ocupe de afacere. Dacă Sufragiu! Universal Sub titlul: Organizarea sufra­giului universal, ziarul francez Le Lemps publică următorul articol în fruntea numărului său de la 23 Oc­­tombre s. n: Sufragiul universal este astă­zî su­veranul lumeî moderne. TI salutăm până la pământ. Nici o ţară, orî cât de monarhică ar fi, din moment ce intră pe calea regimului reprezenta­tiv, nu se poate sustrage mult timp de a se pune sub domnia lui. Sufragiul universal, după ce şi-a făcut intrarea pe scenă, la 1848, în mod cam sgomotos şi revoluţionar, după ce s a consolidat şi s’a înţelepţit în ţările unde introducerea lui părea că va compromite, fie cât de puţin, echilibrul politic şi social, sfirşi prin a se impune în mod gradat, printr’o evoluţiune pacinică, semnalul fiind dat adesea­ orî de sus, statelor celor mai hotărât conservatoare. Bărbaţii politici practici nu se mai întreabă dacă această instituţie de­mocratică este un bine sau un vre din sine, ea este un fapt, şi aceasta le este în­de­ajuns. Acolo unde legile electorale nu con­sfinţesc nominal sufragiul universal, acolo unde ele îl înconjură de oare­­care garanţii — precum votul plural, condiţiunî de domiciliu sau de capa­citate, greutăţi de înscriere pe regis­trele rare­ori reînoite, etc. — e vorba mai mult de deosebiri teoretice de­cât de deosebiri reale. Marea­ Britanie, de exemplu, se a­­propie foarte mult de tipul propriu democratic, pentru că campionii man­hood- ului sufrage cedează mai mult unui oare­care amor de simetrie şi de uniformitate de­cât unei trebuinţe a­­devărate şi pentru că spiritele aven­turoase, cărora le displac simpla pu­nere în valoare a drepturilor dobân­dite şi care se pretind representanţi ai idealismului radical, sunt singurii cari cer dreptul de vot al femeilor. Această reformă, care părea odată culmea îndrăznelei, a intrat atât de bine în moravuri în­cât vedem astă­zi bărbaţi de stat, cari nu pot fi de loc acuzaţi de tendenţe revoluţionare, ne­stând nici un moment la îndoială pen­tru a recurge la această gravă re­formă ca la un espedient de tactică parlamentară. Contele Taafe se va convinge poate că este in prudent de a se juca cu fo­cul, chiar atunci când el stă acoperit subt cenușă, și că sufragiul univer­sal, fără a mai vorbi de greutatea de a-l introduce în mod brusc într’un organism constituţional atât de com­plicat ca cel al Austriei, nu ’şî va face apariţia la ordinea zilei a unui par­lament fără să joace rolul unui pu­ternic disolvant şi fără să dea loc la combinaţiuni m­oî de grupuri şi de voturi. Cu toate acestea, nu se poate tăgă­dui că primul-ministru austriac a ştiut să citească la orizont semnele tim­pului. Agitaţiunea revoluţionară în Aus­tria găsia evident un sprijin artificial în faptul că revendicările elementare ale democraţiei figurau pe programul ei alături de aspiraţiunile mult mai discutabile ale socialismului. Sepa­rând acest manuchiu, prin darea de satisfacţiune unei întregi serii de do­­rinţi, pe cari o experienţă destul de vastă le arată ca perfect compatibile cu ordinea socială chiar monarhică, contele Taafe a putut crede foarte bine că face o operă de conservator în­ţelept. In fond, singura chestiune este de a se şti dacă el a ales bine momen­tul, dacă a calculat bine resistenţele, dacă această slăbire a forţelor guver­namentale, rezultat al unor majorităţi de ocaz­iune pe care el trebuia să se sprijine, nu este deja prea înaintată pentru ca ele să poată suporta un re­mediu eroic. Orizontul este cam încărcat, şi nu se ştie, într’adever, dacă abilitatea de netăgăduit, de care preşedintele con­siliului austriac a dat probă în timp de 15 ani de navigaţiune prin mijlo­cul stâncilor şi a băncilor de nisip de care a fost plină politica de conciliare, este atât de superioară cât s’ar cere pentru îndeplinirea unei opere de con­­strucțiune constituțională. Cărţile Didactice Un ziar din opoziţie a dat ştirea că din ordinul ministerului de in­strucţie s’a înlocuit în şcolile pri­mare manualul de aritmetică al d-lui profesor Miresc­u prin acel al d-lui inspector şcolar Michailescu. Un ziar guvernamental s’a grăbit, negreşit, să desmintă în mod formal această ştire, declarând categoric că nici un ordin de acest fel nu s’a dat de la ministerul de instrucţie. Care e adevărul ? Adevărul suntem în mesură de a-i spune noi. In in­formaţia confratelui din opoziţiune are o doză de exactitate, aceea că în foarte multe şcoli aritmetica d-lui Michai­lescu a alungat pe aceea a d-lui Mi­­rescu, dar aceasta fără nici un ordin ministerial. Trebue să recunoască confraţii noş­tri­ că corpul nostru didactic primar este în bună parte — nu cercetăm aci pentru ce — foarte docil şi — ierte-ni-se expresia — destul de lin­guşitor faţă cu administraţia supe­rioară a instrucţiunei. E de ajuns pentru unii institutori de a şti că inspectorul lor, orî-care ar fi el, este şi autorul vre-unuî manual didactic pentru ca imediat, fără a’şî arunca măcar ochii asupra acelui manual, să’l recomande şcolarilor lor. Nu tăgăduim că sunt unii revi­zori şi inspectori cari abuzează de puterea şi influenţa lor pentru a’şi impune cărţile, şi noi cunoaştem chiar pe unii autori de cărţi cari râvnesc şi stăruesc să obţie măcar pe un an un post de revizor sau inspector nu­mai pentru a’şî putea desface marfa cam necăutată. Dar iarăşi e drept să recunoaştem că o mare parte a dăs­­călimei crede că se recomandă aten­ţiunea revizorilor, dacă la rândul ei va recomanda în şcoală cărţile lor. Trebue deci să atribuim amându­­ror acestor factori: abuzul influenţei inspectorilor şi spiritului de linguşire a unei părţi din dăscălime, faptul că manualele didactice ale inspecto­rilor înlocuesc în genere pe acele ale autorilor cari nu au norocul de a avea vreun revizorat sau inspectorat. Aşa în fine trebue explicat şi ca­zul special al înlocuirea aritmeticei d-lui Mirescu prin acea a d-lui Mi­­chăilescu, înlocuire dăunătoare nu din pricina valoarei cărţilor, asupra căreia nu ne putem pronunţa, ci dău­nătoare din un alt punct de vedere şi anume : Faţă cu cererile numeroase manua­lul de aritmetică al d-lui Michailescu s’a epuisat şi până azi, după informaţiile ce avem, n’a apărut încă o nouă ediţiune. Ei bine, deşi suntem deja aproape în Noembrie sunt unii—ba chiar foarte mulţi—institutori cari aşteaptă apa­riţia nouei ediţiunî (de alt­mintrelea nerevezută) a aritmeticei d-lui Mi­chailescu şi nu recomandă şcolarilor nici un fel de manual, deşi cărţile

Next