Lupta, iunie 1930 (Anul 9, nr. 2564-2587)
1930-06-10 / nr. 2572
IV. JMO. CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921-Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni .... ..... 800 Pe 3 . ......... 400 Pe 3. ...........................................200 IN STRAINATATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BDCURESTISTR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar)1 Mini airodimili lui Carol al ll-lea , Naţiunea şi Parlamentul României noul, au scris ori încă o pagină de Istorie: al treilea rege îşi începe domnia. Procesul pe care unii credeau că-l pot închide fără judecata Naţiunei, a fost judecat şi definitiv închis, dar judecat cu uşile larg deschise, nu sugrumat în umbra cabinetelor tăinuite, judecat de Naţiunea română, prin reprezentaţiunea ei naţională, cu suflet curat, cu cugetul înălţat numai la nevoile patriei, cu omenească şi cinstită simţire şi cu rănduiala dictată de legile ţarei. Acum procesul e închis — fiindcă aşa a hotărît în judecata şi înţelepciunea ei Naţiunea română, iar nu un ordinpoliţienesc. Procesul e închis şi domnia lui Carol al ll-lea, repus in drepturile sale, reîncepe. Parlamentul României noui a pus ori pe acest act istoric pecetea vremurilor pe cari le trăim. A vibrat şi în atmosfera de ori majestatea proclamărei unui rege — dar nu majestatea rigidă a protocoalelor şi uzanţelor medievale, ci majestatea modernă a raporturilor de la Naţiune la Suveranul ei. Carol al ll-lea a vorbitpoporului român din cuget curat şi, prin reprezentanţii lui, poporul român a vorbit liber, cum vorbeşte conştiinţa de la om la om, în ceasurile de răspundere pentru destinele unei naţiuni. Nu s-au auzit cuvinte false, nici laude interesate, nici linguşiri nevrednice. Minciuna şi ipocrizia au fost gonite şi a putut străluci majestatea adevărului şi sinceritatea cugetului. Istoria adevărată a rătăcirei şi mistificărei de la 1 ianuarie 1926, a fost restabilită şi odată cu ea cursul normal al regalităţei. Principalul cuget al noului şi tânărului rege a fost un cuget de înfrăţire naţională deasupra tuturor resentimentelor şipatimilor politice. Avântul voinţei sale tinereşti poate face din acest gând o realitate—şi aceasta ar echivala cu o revoluţiune în moravurile noastre politice. Speranţa aceasta s’a aprins în suflete şi scânteia ei a Strălucit în emoţiunea naţională care a sfinţit din actul suitei pe tron a lui Carol al ll-lea. Noroc şi izbândă, Craiu nou al Nouii Românii / EMIL D. FAGUDE Justice for Hungary? Sau pe româneşte : Dreptate pentru Ungaria. Acesta este titlul unei cărţi publicată în englezeşte de o serie de oameni de frunte ai Ungariei. Acesta pare să fie numele unui aeroplan, cu care va pleca în sbor din America fiul regentului Horty, pentru a cere înlăturarea nedreptăţii făcută prin tratatul de la Trianon. Ce va spune din văzduh solul Ungariei, vom vedea; însă din cartea personagiilor maghiare, ne putem da seama de ce este vorba. In fruntea acestei cărţi se află un capitol al cărui autor e contele Albert Apponyi şi intitulat: Misiunea istorică a Ungariei şi a Statelor mărite în detrimentul ei. Tema acestui capitol e următoarea: Sunt cazuri când o politică de cuceriri serveşte interesele superioare ale omenirii. De pildă atunci când cuceritorul crează o entitate naţională valoroasă din trupuri eterogene fără valoare politică. Cetitorul începe desigur să întrezărească unde vrea să ajungă Domnul Conte . Naţiunea Ungară şi Statul Ungar, prin calităţile proprii şi structura politică, au de îndeplinit o misiune istorică, aceea de a stăpâni popoarele inferioare cum sunt Românii, Sârbii şi Cehoslovacii. Şi atunci negreşit începe dovedirea superiorităţii rasei ungare. ,,Din punct de vedere intelectual”, afirmă textual Domnul Conte”, „nici una din micile naţiuni nu stă deasupra noastră şi puţine ne egalează. Olanda e adevărat, are pe Rembrand, dar nu are pe Petőfi”. Repet, acestea sunt propriile cuvinte ale Contelui Apponyi. D-sa urmează: Graţie calităţilor ce posedă naţiunea şi Statul Ungar au avut şi au de îndeplinit două misiuni istorice: una de a apăra Apusul în potriva năvălirilor din Răsărit, cea de-a doua de-a sta la graniţa răsăriteană a culturei occidentale, de unde va radia această cultură şi în spre Răsăritul rămas în întunerec. Aşa încât, prin restrângerea hotarelor impusă Ungariei, s’a micşorat atât domeniul politic cât şi cel cultural al Apusului. Răsăritul barbar a înaintat în inima Apusului. Aceasta este nedreptatea ce s’a făcut Ungariei, nedreptate care se restrânge asupra civilizaţiei şi chiar asupra omenirii întregi, nu a mai fost lăsată să stăpânească popoare deşi streine ei, însă inferioare. A-i spune Contelui Apponyi, că noi n’am cunoscut nici odată ruşinea unui paşă turcesc, cum a fost cel care avea scaunul la Budapesta, a-i vorbi de pieptul ce am ţinut năvălirilor tătarilor, a-i vorbi de cultura poporului românesc, de poezia noastră populară, de savanţii eşiţi din acelaş popor, cari sunt chemaţi pentru a ţine prelegeri de către universităţile din Apus şi chiar de peste Ocean, e inutil. Domnia-sa e prea înfumurat pentru a pricepe astfel de lucruri. Ceea ce importă, este că azi nu se mai admite teoria că un popor poate stăpâni cu sila pe un altul, pe baza superiorităţii, mai ales când această superioritate este apreciată de cotropitor. Dreptul popoarelor de a hotărî de soarta lor, a fost unul din punctele crezului celor ce în marele războiu au luptat, e adevărat de partea opusă d-lui Conte. Și nu acestora le poate d-sa spune, că au făcut o nedreptate atunci, când cu armele au înfăptuit acest punct din crezul lor. ION PLĂEȘUL CANCELARUL SCHOBER care va face o vizită la Budapesta la începutul lunei viitoare 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Apelul Regelui la colaborare Prin inimoasa şi emoţionanta sa cuvântare Regele Carol a ţinut să accentueze apelul său adresat tuturor forţelor vii ale naţiunei ca să colaboreze, bineînţeles la guvern sub noua domnie. Regele Carol a spus-o foarte franc: nu este stăpânit de nici un spirit de răzbunare căci poporul i-a dat acum o complectă satisfacţie sufletească. Avem convingerea că Domnia care începe nu va fi o domnie de prigonire, nici de favoritism. Dar cu atât mai bine că Regele şi-a luat acest angajament solemn chiar în ziua urcării sale pe tron. Toate grupările par dispuse a răspunde la acest apel al Suveranului. Încă de eri d. general Averescu, de pildă, a ţinut să se ştie că e gata a desemna fruntaşii averescani „pentru un guvern provizoriu de concentrare“. Iată ceva nou: guvern de concentrare, dar provizoriu! Fiindcă d-l general Averescu crede necesar un guvern de partid şi bineînţeles că nu există alt partid care să alcătuiască un guvern definitiv decât acel pe care-l conduce d. general Averescu. In astfel de condiţiuni putem prevedea că guvernul de mâine nu va avea în sânul său averescani. De altfel d. general Averescu reintrând în Parlament cu d-l Goga are acum avantajul să reprezinte, al doilea partid de guvernământ, deoarece liberalii s-au exclus, prin atitudinea lor de resvrătire din rândul partidelor de guvernământ. Partidul naţional-ţărănesc este tot acel care domină situaţia mai întâi, prin faptul că este cel mai puternic partid, al doilea acest partid a înlesnit revizuirea actului de la 4 ianuarie şi al treilea el posedă compacte majorităţi parlamentare. Deci Regele nu are nici un motiv politic sau constituţional pentru a nu menţine naţionalţărăniştilor situaţia dominantă, ba din contra pentru a evita complicaţiuni politice e indicat ca Suveranul să acorde toată încrederea sa acestui partid. Soluţia unui guvern... provizoriu nu corespunde cu seriozitatea nouei situaţiuni şi partidul naţional-ţărănesc cu certitudine că nu va accepta nici un fel de provizorat, ci numai o combinaţiune care să garanteze continuitatea politicei cabinetului Maniu. Credem că numai d-l Maniu este azi unicul şef de partid indicat fie numai de a reconstitui cabinetul, fie de a încerca o concentrare cu elemente din diferitele grupări cari au aderat la revizuirea actului de la 4 Ianuarie. R. P. Acordul partidelor in criza dinastică Cele petrecute prin Adunarea naţională, care a reintegrat pe prinţul Carol in toate drepturile sale rezolvind astfel definitiv criza dinastică pune în evidenţă că nu numai un formidabil curent al masselor a dus la această soluţiune, ci absolut toate grupările politice, unii după o matură şi lungă chibzuinţă, alţii Încredinţaţi că-şi fac o patriotică datorie, toţi au aderat la revizuirea actului de la 1 Ianuarie. Liberalii nu numai că au rămas izolaţi, cu toate încercările de-a converti alte grupări, dar mai mulţi fruntaşi ai lor s’au declarat categoric in favoarea revizuire!, iar fostul ministru de interne al liberaliilor, fostul prim-ministru de general Văitoianu a venit să voteze demonstrativ actul revizuire!. In afară de această demonstraţiune toată lumea a mai putut remarca ori un fapt semnificativ şi anume că acei câţiva ofiţeri superiori pe cari liberalii au avut totdeauna indelicateţa de a-i prezenta ca... liberalizaţi, toţi aceştia au ţinut ori să desmintă prin prezenţa lor la proclamarea Regelui, legăturile politice ce li se atribuiau. Apoi defileul tuturor readerilor grupărilor minoritare au dat actului revizuire, prin declarațiile de aderare, caracterul unui plebiscit. Lt. Cu acest cuvânt scurt şi-a încheiat Carol al ll-lea însufleţitul său discurs de răspuns la proclamarea sa ca Rege de către Adunarea Naţională. El caracterizează epoca în care trăim şi tinereţea celui care l-a rostit. Carol al l-lea nu poate fi Regele vorbelor solemne. Epoca al cărei fiu este e aceea a faptelor. Să ne aşteptăm, deci, la un Rege care va pune in practică technica vreme lui in exercitarea suveranităţei regale. Din capul locului a pus degetul pe cele două preocupări capitale ale ţărei: înzestrarea armatei şi consolidarea situaţiei economice. E dovada simţului realităţilor şi în această privinţă va găsi din partea forţelor noui şi active ale ţărei, ca şi din partea Parlamentului actual, o înţelegere deplină şi ageră. Ţara şi guvernul ei se vor putea cu atât mai mult pune pe muncă, cu cât frământările interne vor amuţi, că el orice încercare de a le provoca va găsi hotărârea activă a poporului de a reacţiona aşa fel încât să se ştie că România vrea linişte şi muncă. Discursul noului Rege, la depunerea jurământului a pus în evidenţă aşteptările ţărei de a se vedea scoasă din nevoile cari o apasă. „Pe muncă” va deveni o lozincă naţională şi ea va fi opusă cu energie oricărei încercări de distrugere a ţărei de la preocupările ei vitale. SATURN Cuvântul regal Pe munca! Misiunea Cabinetului Mironescu Aseară, după îndeplinirea tuturor formalităţilor legale de anulare a actului de la 4 Ianuarie 1926 şi de proclamare a lui Carol al ll-lea ca Rege al tuturor românilor, d. G. G. Mironescu a prezentat Suveranului demisiunea cabinetului de care rămâne legată misiunea istorică de a fi prezidat la reluarea cursului normal în exercitarea puterei regale şi de a fi redat ţărei liniştea şi putinţa de a se concentra în sforţarea refacerei ei economice şi a definitivei sale consolidări naţionale. Prin însuşirile sale intelectuale şi morale, ministrul de externe al Cabinetului Maniu a putut astfel aduce ţărei, Coroanei şi partidului său încă un serviciu care-i dă dreptul la recunoştinţa tuturora. In 24 de ore cabinetul Mironescu a pus în picioare temelia legală care sprijină actul naţional înfăptuit ori în Parlament şi totul a fost pregătit cu o precizie, claritate şi rânduială exemplară. Omul care şi-a slujit astfel ţaraTronul şi partidul e din acei cari nu a forţat niciodată situaţiunile şi atenţiunile. Sarcinele şi răspunderile au venit de aceea spre el mai târziu ca spre alţii. In schimb au gătit maturitatea judecăţei şi un act pe care nu-l dă decât o vastă cultură şi experienţă. Stăpânirea politică bazată pe ereditate a limitat numărul forţelor în slujba Statului. Este meritul partidului ieşit din ţărănime şi democraţia oraşelor de a fi sporit cadrele politice cu forţe active de modestia şi isprava omului care, luat de la catedra universitară, a ştiut să aducă servicii atât de preţioase ţării sale. Cel de om nu e ultimul pe care ţara ştie de acum înainte că-i poate cere cu deplină încredere profesorului Mironescu. SILEX Granate Aţi văzut să se poate fi fără partidul Liberal? _ In definitiv, şi dictatura unui partid începe să sufere la un moment dat de arterioscleroză, îmbătrâneşte. Şi dacă face o sforţare mai mare — paci Clachează! De atâeia ani de zile şi Coroana şi poporul n’au ieşit din cuvântul partidului liberal. Şi barem când domnea Ionel Brătianu puteai avea cel puţin mângâierea proverbului că „te arde o ciorbă grasă“! Dar să fii vecinie sub tutela d-lui Vintilă Brătianu — un fel de supă de fideal — e puţin cam excesiv! Aşa că — o să fie bine! Veţi vedea că şi partidul liberal se va cuminţi şi va intra în horă. Chestia cu... contra vântului trebue să înceapă fie de actualitate şi pentru partidul liberali DEŞCA Jara şi Rasele Cine a avut prilejul sa asiste la Istorica şedinţă a Corpurilor Legiuitoare de omi, şi-a putut da seama de ceea ce Însemnează comuniunea reală, întreagă, profundă, dintre ţară şi rege. Nu vom face aci o cronică patetică şi de circumstanţă. Nu vom trece în revistă întâmplările—toate importante, toate hotărîtoaire — care au deosebit şedinţa de Duminică. Nici asupra discursurilor Înălţătoare ce s’au rostit nu vom insista. In afară de impresionanta cuvântare a d-lui N. Iorga, care a suscitat emoţie şi lacrămi — în afară de importanta profesiune de credinţă a regelui Carol al Il-ea — despre care va trebui să ne ocupăm In chip special — alt fapt ne-a atras luarea aminte. Să-l narăm — succint. Tribunele publicului erau — mai poate fi îndoială ? — arhi-dlcsile. Categorii sociale de toate felurile şi-au dat Întâlnire In lojile Camerei spre a participa la istoricul eveniment. Dela fostul demnitar politic până la cel mai umil funcţionar — toţi mărturiseau o adâncă emoţie. Precum se ştie — publicul n'are voe, însă, a participa prin nici un «vânt şi prin nici un gest sgornotfts, la şedinţă. Ei bine, ori, sub impresia covârşitoare a momentului, la apariţia regelui Carol al ll-lea — toată lumea asta anonimă a izbucnit in aplauze şi in urale. Şi nimeni n'a oprit-o. Şi nimeni nu s’a gândit c’o poate opri. Legătura care unea naţia de rege se afirmase atât de indisolubilă, incât gestul nu părea de loc discordant. Dimpotrivă. Trebuia să fii acolo şi să vezi entuziasmul nestăpânit al mulţime! — dragostea către cel venit ce se citea pe feţde tuturor spre a înţelege forţa miraculoasă care a pus în mişcare atâta lume. Aplauzele publicului din tribune, a cimentat sentimentul de adâncă atenţiune care apropie Tronul de straturile largi ale poporului. Intre naţie şi rege s'a stabilit acea coheziune — acel acord perfect — care constitue chezăşia progresului. Nu sunt vorbe acestea — ci constatări izvorâte din realitatea faptelor. BIX C. Marţi 10 Iunie 1030 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct in Administraţia ziarului $1 la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul înarii 6 Lei in străinătate Un omagiu PRINCIPESA ELENA căreea d. Cicio Popp, preşedintele Camerei, l-a adus ori, in şedinţa solemnă a Adunărilor Naţionale, omagiile ţării. Cuvintele calde ale d-lui Cicio Popp au fost ovaţionate de toţi reprezentanţii Naţiunii. Programul unei generaţiuni Fără aventuri, fără lovituri de stat, ci urmând, cu toate ravagiile şi consecinţele cataclismului care a pustiit-o, politica sa tradiţională înlăuntru şi în afără. Franţa republicană este astăzi statul cel mai puternic şi ţara cea mai bogată, deşi nu mai departe de cât în francul francez era pe povârnişul dezastrului. A fost desigur la temelia acestei refaceri o solidă armătură a economiei naţionale, a fost „uniunea sacră“ care pentru francezi n’a însemnat o vorbă deşartă şi au fost câţiva oameni ai reconstrucţiei: Poincaré, Briand — şi acum Tardieu. Astfel acesta din urmă a putut anunţa în discursul său recent de la Dijon că până în 15 zile mobilizarea creanţei germane va fi fapt împlinit pentru prima tranşă şi mai bine de 100 de milioane de dolari, adică 2 miliarde şi jumătate de franci vor spori tezaurul Franţei şi pe târgul internaţional primul împrumut Young va face creditul german solidar cu lichidarea sarcinelor de războiu, aşa că atunci când la 30 iunie viitor, a treia zonă pe Rhin va fi evacuată, planul Young va fi în vigoare nu numai de drept, ci şi de fapt. Omul din capul guvernului francez nu vede în acest rezultat financiar şi politic o încheiere, ci, din potrivă, o uvertură pentru o nouă etapă în dezvoltarea Franţei. In vreme ce d. Aristide Briand sezisează guvernele europene de Memoriul său asupra federalizărei statelor Europei, d. Tardieu spune ţărei sale că odată cu organizarea securităţii, Franţa trebue să cugete la programul său de viitor. „Statul modern va trebui să intervie acolo unde odinioară nu intervenea, să controleze ceea ce nu cunoştea, datoria de a veni în ajutor, în interesul general, intereselor profesionale momentan ameninţate. Nici odată autoritatea statului n’a fost mai necesară ca astăzi când războiul a creat în fiecare ţară un număr infinit de conflicte şi când, în faţa Statului, s’a creat o reţea de oligarchii de origini diverse, cari, la orice moment, apasă asupra-i spre a-l întoarce de la scopul său curat, în folosul unui conglomerat de interese particulare”. Concepţia aceasta arată că şeful guvernului francez stă tot atât de departe de capitalismu ostil politicei sociale ca şi de revoluţionarismul verbal şi demagogic. „Ştiu ce ni se răspunde, a adăugat premierul francez. Mi se va spune că acesta nu e programul unui guvern, ci visul unei generaţiuni. Fie. Trebue, totuşi, ca cineva să înceapă şi dacă mâine voim să acţionăm, trebue să ştim gândi azi... Generaţia noastră a făcut războiul. Ea a făcut pacea. Am dărâmat. Am reconstruit. Suntem agăţaţi de-a lungul drumuui de dificultăţi zilnice. Le facem faţă cum putem mai bine. Credeţi oare că aceasta ajunge? Eu nu”. Şi ridicându-se împotriva dispurtelor ca în vechiul Byzanţ — atât de scumpe partidelor şi politicianilor noştri! — ca şi împotriva denunţărilor şi excomunicărilor în felul Veneţiei de altădată, d. Tardieu exaltă emulaţia în dobândirea de indivizi liberi, mândri de datoriile ca şi drepturile lor, de familii fecunde, în plin avânt de ascensiune socială, de profesiuni organizate, de grupări puternice şi disciplinate — în fine, un Parlament aplicat să interpreteze voinţele pozitive şi pasiunile dinamice ale ţărei: un stat coordinator, întinerit, tare şi ascultat, iată idealul comun al bunilor cetăţeni. Spre a realiza acest ideal, spune d. Tardieu, să ştie că au în slujba lor un guvern a cărui deviză e în aceste două cuvinte: a voi şi a izbuti. Un crez robust, mărturisit de una din cele mai practice energii politice şi pus în slujba unui program pe care cu drept cuvânt, şi î l poate însuşi o generaţie. La surse de acestea e bine să ne adăpăm, mai cu seamă când ne copleşeşte grija şi ne ameninţă dezorientarea. ALFA Muriţi in limita cotelor lunare O dispoziţie a ministerului de finanţe a stabilit ca diferitele sume din capitolele budgetare ale departamentului să fie achitate în cote lunare fixe. Nu vom discuta măsura în sine care poate să fie foarte bună şi perfect îndreptăţită. Fară îndoială că sumele înscrise în bugete la aşa zisul capitol „material” pot comporta unele întârzieri de la o lună la alta, ba — în anumite cazuri — chiar şi mai mult. Nu acelaş lucru se poate spune şi despre cheltuelile necesitate de, să-i zicem „materialul viu”, adică de necesităţile inerente şi imperative ale vieţii. Din acest punct de vedere, măsura luată de ministerul de finanţe dă naştere unor non-sensuri, unor chinezenii care, uneori, iau un aspect de tragi-comedie. Să dăm un exemplu pe care l-am cunoscut din întâmplare. De vreme îndelungată există obiceiul — consfinţit, de altcând un funcţionar al statului (Continuare în pagina II-a)