Lupta, mai 1931 (Anul 10, nr. 2844-2868)
1931-05-01 / nr. 2844
ANUL X. NO. 2844 CONST. MIRKEA Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni . ......... SOO Pe 6 ................................. 400 Pe 3 .................................................200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacția și Administrația BUCUREȘTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358*75 — Secretariatul 358*74 - Administraţia 358*73 Cuvântul Saver anula! Felul cum a eşuat misiunea încredinţată d-lui Titulescu în cursul crizei de guvern a provocat în presa străină o dezorientare, care a mers până la impresia că în România se prepară un regim excepţional, ba chiar dictatura. Faptul că grupările şi elementele antiparlamentare, cari de la urcarea pe tron a M. S. Regelui se îndărătnicesc a prezenta pe Suveran ca un partizan al tendinţelor lor dictatoriale, au fost atrase a colabora şi susţine noua formaţiune ministerială, neaşteptată nici înlăuntru, nici în afară, nici de o desfăşurare normală a evenimentelor, nici de greutatea situaţiunei economice şi financiare a ţarei şi a Statului — faptul acesta nu a contribuit cu puţin la dezorientarea opiniei din străinătate. Toate dezminţirile noului guvern nereuşind a risipi atmosfera de neîncredere cu care a fost întâmpinat în afară, M. S. Regele a voit ca odată cu deschiderea Parlamentului, să se audă dela înălţimea tronului cuvântul Său. Aşa cum partidele sincer constituţionale şi parlamentare nu au încetat a crede domnia lui Carol al ll-lea, Suveranul declară: — Dela suirea Mea pe Tron m’am pronunţat împotriva oricărei dictaturi şi am declarat că vreau să domnesc conform principiilor Constituţionale şi parlamentare. Consecinţa logică şi imediată a acestei declaraţiuni este ca actualul guvern să denunţe orice conlucrare cu grupările şi elementele făţiş partizane ale dictaturei şi mai ales să reacţioneze împotriva acelora din aceste elemente cam zi de zi prezintă tendinţele lor anticonstituţionale şi antiparlamentare ca stând sub egida Coroanei. In ce ne priveşte, vom îndoi energia, noastră pentru spulberarea acestui echivoc prea de mult întreţinut şi care în urma nouilor declaraţiuni ale Suveranului ia caracterul unei adevărate mistificări. „LUPTA” Oferta preşedintelui Consiliului Fostul subsecretar de stat la preşedinţia Consiliului de miniştri,d. Viorel Tilea, a găsit cu cale să publice un articol în „Chemarea“ de la Cluj, în care relata părerile şi impresiile sale asupra deznodământului crizei de guvern. Articolul fiind considerat favorabil guvernului, preşedintele Consiliului a voit să mulţumească d-lui Tilea, care, deşi om de partid, înţelege să spună ce are de spus. In consecinţă i-a adresat o telegramă care s’a terminat însă cu oferta preşedintelui Consiliului cad. Tilea să-şi reia postul de subsecretar de stat la preşedinţia Consiliului, ..*Efci. De ce o fi crezut preşedintele Consiliului că mulţumind d-lui Tilea pentru independenţa sa de cugetare, îi poate in acelaş timp face oferta ofensătoare de a primi postul de la care a demisionat, tocmai fiind că e om de partid şi fiindcă postul e politic ? E prea om de nuanţe primulministru ca să nu fi înţeles în ce situaţie pune pe dl Tilea drept recunoştinţă pentru independenţa d-sale de cugetare. Cu atât mai inexplicabil apare faptul că cerea d-lui Tilea să se hotărască de urgenţă asupra ofertei făcute. . Urgenţa hiotărîrei nu a împiedicat refuzul ce nu se putea să nu vie din partea d-lui Tilea. Se putea însă să nu vie oferta d-lui preşedinte al Consiliului, indiferent dacă cunoştea ori nu cunoştea destul de bine pe d. Tilea. Căci nu persoana, ci principiul interesează. p. 6. Granate (( „Mititei Când au trecut la averescnii trei mari stâlpi ai Ardealului şi ai partidului naţional, d-nii Goldiş, Lupaş şi Ion Lapedatu, d. Iorga i-a botezat „fripturişti“. Porecla a rămas şi s-a integrat în vocabularul nostru politic, şi aşa destul de bogat. Acum, dela venirea la cârmă a actualului guvern, se caută iarăşi „fripturişti”, mai ales prin Ardeal. Dar după ofertele cari se produc şi personalitatea celor cari sânt invitaţi la grătar, se face o mare nedreptate vechilor „fripturişti”, dacă se mai întrebuinţează acelaşi termen. Trebue o ierarhie şi in materie de... friptură şi de grătar! De pildă, se poate spune azi că, guvernul aleargă după... mititei! Cei trei fruntaşi trecuţi la averescani, erau judecând după dimensiunea lor politică —„ nişte ,,patriciani“! Cei pe cari îi vânează azi d. Iorga sânt mult mai mărunţi, deci să-i numim „mititei“! Numai să fie proaspeţi, să nu sufere guvernul. — Doamne fereşte!— vre-o intoxicaţie politico-alimentară! DEŞCA Citiţi în pag. III Destăinuiri senzaţionale in afacerea „Ferro - Chimica“ Muniţiile armatei române vândute bolşevicilor ! Destindere şi armonie sub regimul neutralităţii Sub cabinetul Mironescu, orice s’ar zice, se ajunsese la raporturi mai bune, mai civilizate,între partide, iar în ţară agitaţiile au fost reduse la proporţii cu totul inofensive. Guvernarea însă întâmpina mari dificultăţi, din cauza crizei economice, dificultăţi pe cari, din nenorocire, nu le va putea înlătura şi nu le va putea supravieţui, actualul cabinet, oricât s’ar intitula cabinet al echipei de muncitori. Cum toate partidele şi grupările opoziţiei se menţineau pe aceleaşi poziţiuni, cum orice acord între ele n’a fost şi nu este încă posibil, mult mai înţelept ar fi fost dacă d. Titulescu ar fi declinat de la început misiunea ce i s’a încredinţat şi mult mai bine ar fi fost dacă rămânea la cârmă cabinetul Mironescu până la expirarea mandatului actualului parlament. Ceia ce se petrece acum e pentru toată lumea serioasă un mare punct de întrebare. Criza care a durat aproape două săptămâni în loc să fi avut măcar un singur rezultat, adică o destindere în lumea politică și să fi dovedit că toate partidele sunt realmente în jurul Coroanei — și a fi în jurul Coroanei înseamnă să o sprijini efectiv şi să ţii seamă de sfaturile şi dorinţele ei manifestate în interesul superior al Statului — în loc de destindere şi devotament către Coroană, ne aflăm acum în faţa unor sfâşietoare lupte interne între mai toate partidele şi grupările politice cari, în majoritate, au păcătuit şi faţă de Coroană căci au zădărnicit dorinţa Suveranului de a se realiza un guvern national. Acum nu numai că n’avem guvern national, dar n’avem nici guvern de partid, ci avem un cabinet, zis de muncitori, în capul căruia nu se află, cum se pretinde, un om... neutru. D. Iorga nu este un neutral, este un temperament combativ, care se agită de dimineaţa şi până seara. D. Iorga nici nu poate ocupa vre-o demnitate care ar reclama neutralitate fiindcă firea acestui mare dascăl este exact contrarie firei unui... neutral. D. Iorga nu este deci nici un împăciuitor, un pacifist politic. Cine aşteaptă dar de la d. Iorga ca tocmai d-sa să realizeze... destinderea necesară vieţii politice de la noi, se înşeală. Cu atât mai puţin d. Argetoianu. Legenda că ministrul de finanţe ar fi omul pumnului, legendă creată cu ocazia eroicei arestări a unui congres socialist sau comunist, nu corespunde realmente cu firea aceluia care a înlesnit constituirea cabinetului actual. D. Argetoianu are cu totul altă specialitate sau slăbiciune: ori unde se află, în guvern sau în opoziţie, ţine să joace primul rol şi toate partidele s’au împotrivit la aceasta, precum se va împotrivi şi d. Iorga, deşi în cabinetul actual, o recunoaştem, prima violină o deţine d. Argetoianu. De prisos să amintim tribulaţiile, din trecut, ale ministrului de finanţe. Dar nu există om politic care să fi avut atâtea hârţueli cu toate partidele câte a avut d. Argetoianu. Aşa fiind este foarte explicabil de ce toată lumea politică, toată ţara, a rămas uimită că după o aşa de frământată criză, neam trezit cu un guvern nedorit şi neaşteptat de nimeni, nici înşişi d-nii Iorga şi Argetoianu nuau întrevăzut, o clipă măcar, posibilitatea rezolvirei crizei printr’o astfel de soluţiune. Totuşi au luat răspunderea situaţiei. In Occident am văzut bărbaţi politici refuzând să ia răspunderea situaţiei, a unor situaţiuni mult mai clare şi mai bune decât cea de la noi. Dar în România nu s’a născut încă omul politic care să nu se declare gata a luat cârma Statului şi care să nu aibe şi leacul salvator! D. Iorga e adevărat n’a desfăşurat vre-un program politic şi nici n’are să-l desfăşure, deşi d. Argetoianu are în fiecare buzunar alt program şi toate sunt leacuri infailibile. D. Iorga tine să dovedească că va lecui tara fără program, fără partid, fără concursul oamenilor politici, ci numai prin... muncă. Răposatul Vintilă Brătianu n’a muncit, n’a fost un mare patriot? Cu toate acestea se știe în ce hal a rămas tara după aproape neîntrerupta guvernare liberală de la 1918 şi până în 1928. Se poate ca munca d-lui Iorga să fie mai spornică pentru tară. Dar deocamdată, sunt multe semne, că „neutralitatea” d-lui Iorga — nu mai vorbim de aceea a d-lui Argetoianu — merge la subminarea tuturor partidelor și grupărilor politice. De aceia — în afară de vechiul partid liberal interesat a sprijini, pentru moment, această operă de subminare — toate celelalte organizaţiuni politice au o atitudine de legitimă apărare. Aşa se explică de ce chiar destinderea obţinută de cabinetul Mironescu a dispărut. Acum clocoteşte grozav cazanul Satanei, ca niciodată. Priviţi ce se petrece: gruparea d-lui George Brătianu a ajuns la cuţite cu partidul d-lui Duca. Polemica a devenit scandaloasă. Vechii liberali acum opt zile în pertractare pentru un guvern naţional s’au aruncat asupra naţional-ţărăniştilor. Averescanii, nu pot avea nici o încredere în cabinetul în care se află d. Argetoianu. Iar echipa de muncitori neutrali, pentru a alimenta sfâşierile, merge braţ la braţ cu d. Duca, la asalt. E lesne dar de întrevăzut ce are să fie atunci când se va declara campania electorală deschisă. Are să fie o destindere şi armonie cum nu s’a mai pomenit la noi. Toţi demagogii, agitatorii, huliganii şi bolşevicii dublează. Iar presa desmătată, acele pamflete mizerabile cari au otrăvit viaţa politică de la noi, presa aceasta este, pentru moment, alături de noul guvern, iar foaia d-lui Iorga insultă cealaltă presă, care nu admite o neutralitate fățarnica. R. P. către o îndrăgostită“ O poveste ciudată al cărei erou e fostul ministru german Walter Rathenau Walther Rathenau, marele om de stat al Germaniei ucis în cunoscutele împrejurări acum câţiva ani, este de câteva zile din nou obiectul interesului general al opiniei publice germane. Motivul îl constitue apariţia unui volum de scrisori inedite ale lui Rathenau, scrise în împrejurări cu totul ciudate şi cari, prin caracterul lor intim ne fac cunoscută o latură cu totul interesantă a acestei mari personalităţi care a jucat în viaţa politică a Germaniei de după război un rol important. Titlul volumului este: „Scrisori către o îndrăgostită” şicuprinde scrisori adresate de Walter Rathenau unei femei, care i-a arătat o dragoste puternică. Scrisorile au fost înmânate „Fundaţiei Rathenau” chiar de către acea femeie acum doi ani, scurt timp înainte de moartea ei. Lore Karrenbrock, acesta e numele femeei, nu împlinise încă 30 de ani când a murit. Ratheman nu o cunoștea atunci când ea i-a adresat prima scrisoare. Deasemenea în răspunsul lui Rathenau se vede că el nu știa că ea este căsătorită și i se adresează, cu cunoscutul „Fraulein”, domnișoară. Povestea acestei ciudate legături este dintre cele mai neobicinuite. Deoparte o femeie visătoare, iar de altă parte, un om politic dublat de un cugetător, preocupat de mari probleme de stat, căruia nimeni nu mar îi atribuit o legătură atât de romantică. Primele răspunsuri ale lui Rathenau la scrisorile necunoscutei sunt sobre, reci şi foarte puţin încurajatoare pentru o îndrăgostită. Mai târziu, sinceritatea pe care Lore Karrenbrock o arată în scrisorile ei, l-a determinat pe Rathenau să caute să o cunoască personal. Ea l-a vizitat de câteva ori în vila sa din Grünewald. Aceste vizite erau insă —dupăcum reiese din corespondenta postumă — aidoma pelerinajului umil al unei credincioase fanatice la templul unui sfânt idolatrizat. Rathenau a păstrat la rândul sau, în aceste întâlniri, caracterul acestui raport, arătându-și însă gratitudinea pen $1 Statele capitaliste dumpingul Sovietelor La începutul acestei săptămâni a avut loc la Londra o importantă manifestare împotriva politicii economice a Rusiei Sovietice. La şedinţa de închidere a congresului anual al Asociaţiei camerelor britanice de comerţ, deputatul Sir. J. Sandeman Allen a dat citire următoarei rezoluţii: „Consiliul executiv să fie invitat să studieze efectul pe care exportul din Rusia în Anglia, în Colonii şi pe principalele pieţe mondiale îl are asupra comerţului şi industriilor ţării. „îndeosebi trebuie cercetat efectul în domeniul produselor industriale a căror cantitate sporeşte în măsură cu desvoltarea „Planului de cinci ani”. Aceste produse sunt oferite spre vânzare la preţuri cari nu au nici un raport cu adevăratul preţ de producţiune calculat pe baza comercială regulată. „Consiliul executiv să avizeze ce măsuri pot fi luate în Anglia de către guvern sau de către lumea comercială prin acţiuni separate sau comune pentru a contracara această cu totul nouă metodă de desfacere a produselor, care constitue un act organizat şi serios împotriva sistemului economic al lumii întregi.” In cuvântarea pe care a tinut-o pentru susţinerea proectului său de rezolutiune, Sir Sandeman Allen a declarat că Sovietele nu urmăresc, prin aceste metode, numai scopuri economice ci un război împotriva actualului sistem comercial din lumea intreagă, ca o parte din marele lor atac împotriva „sistemului capitalist”. „In faţa acestei ameninţări crescânde este esenţial ca toţi oamenii de afaceri din Anglia să studieze în comun chestiunile ce se pun şi să avizeze asupra măsurilor ce urmează să le ia lumea comercială sau guvernul pentru a asigura viitorul comerţului britanic de care depinde întreaga existenţă a naţiunei engleze”. Rezoluţiunea propusă de Sandeman-Allen a fost adoptată de congres. Rezolutui lui asemănătoare s’au mai luat şi in alte state, dar interese egoiste — egoiste şi de moment, căci grija viitorului ar fi trebuit să dea altă urmare acestor rezoluţiuni , au făcut ca nimic să nu treacă în practică. România, lovită şi ea de formele cariate ale dumpingului rusesc, aşteaptă dacă o hotărâre mai înţeleaptă a marilor state capitaliste, cari, lăcomindu-se la preţul mai scăzut al produselor ruseşti şi încurajând exportul acestora, îşi sapă însăşi temelia existenţei lor, întărind pe cei cari poartă forţa revoluţiei mondiale. L. A. ţţ. Visiera I Maiu IAŞI Director EMIL O. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct in Administraţi ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul în ţară 6 Lei in străinătate Creionul actualităţii D. Argetoianu se fardează IORGA: Cum? Şi d-ta te fardezi ? ARGETOIANU: Poate că nu mă recunosc la Cameră și’mi dau tiu vot de încredere. Cronica teatrală Teatrul Naţional: Mezalianţa, de Bernard Schaw Scrisă in două prologuri şi un act (în carte va maifi având şi o prefaţă detrei sute de pagini), piesa de’ aseară nu prea pare să aibă subiect. S’ar zice că e vorba de conflictul dintre generaţia celor bătrâni şi a celor tineri. Dar, parcă tinerii din piesă, sunt mai puţin în conflict între ei? Programul vorbeşte despre „vitalitatea avântată“ a unei tinere fete, care respinge pe un tânăr slăbănog şi degenerat, deşi foarte inteligent. Ea îl preferă pe un atlet abia cunoscut, dar mai potrivit cu firea ei. Dece atunci o acrobată excentrică preferă mâna tânărului becisnic „slăbiciunea căruia“ (ca să uzăm de limbajul programului) „se complecteazăcu energia ei“?. Sunt gospodine cari spun: de la torţa de ieri mi-a mai rămas puţin zahăr, puţine migdale, puţine stafide, niţică făină, ele. Din resturile acestea voi face un cake. Un asemenea „cake“ pare, şi piesa de ieri, făcută din resturile de paradoxe rămase genialului ironist, de pe urma unor capodopere ca: Medicul în dilemă, Maior Barbara, Nu se ştie, Profesiunea doamnei Warrens, etc... Paradoxe de cele mai multe ori banale, banalizate de însuşi autor prin excesiva lor repetare, plicticoase prin saţietatea la care ne-au adus. Cultul lui Bernard Shaw e universal. La noi acest cult a ajuns un adevărat fanatism. Cum dar să îndrăznim a spune că farsa de aseară e mai mult un „capriciu“, chiar dacă am adăuga „capriciu de zeucare se amuză“? Dacă am mărturisi că în timpul infinitului prolog dintâi, zis act, (deşi nu conţine nici o acţiune) , am luptat desperatcu somnul, am fi desigur puşi în anatemă. Iar dacă am declara că, din această luptă, ne-am ales cu o migrenă, am risca să fim lapidaţi. Aceasta cu atâtmai mult, cucât însală s’a râs vârtos. Când un actor se căzneşte, — fără a izbuti, — să pronunţe cuvântul „Stefanovska“, sala râde. Când altul, în loc de „Ştefanovska“, pronunţă „Papanovska“, sala hohoteşte. Când un al treilea pronunţă „Snapanovska“, râsul devine convulsiv. Când un actor loveşte pe altul cu palma peste burtă, încât acesta, carde în scaun, râsul e delirant. Când d. Finteşteanu, împiedicându-se de o treaptă, era să cadă, ilaritatea a atins paroxismul. Ce-ar mai fi fost, dacă artistul cădea într’adevăr? Se dărâma teatrul de hohotele parterului! (lojile, erau goale). Extravaganţa şi bizareria, fronda» şi scepticismul, impun aici drept originalitate. Tot atâtcât apariţia junei femei în vestmânt de aviator. Dacă toate personagiile ar fi apărut în vestmânt de aviator, piesa ar fi fost şi apai originală. Cât despre personagii, sunt intr’adevăr exemplare unice. Atletul de care fata exaltată... de vitalitate, secramponează feroce,trei minute după ce l’a mnoscut, atletul acesta consimte să o ia în căsătorie cu o singură condiţie: să îi se dea una aute cincisute funzi despăgubiri anuale. Cât despre fiinţa ei... „ori ea, ori alta, tot acolo vine“. Târgul încheiat, eroul se adresează tatălui eroinei: — Şi acum, să vă spun cine sunt. — A, nu! — îi retează vorba viitorul socru. Nici nu vreau să ştiu cine eşti! îmi iei faţa cu condiţia de a primi o mie -cinci sute de funzi anual. De rest nu’imi ipasă!... Estefără îndoială o şarjă. Dar şi şarja îşi are logica ei. Aşa cum însă ni se prezintă eroii, suntem tentaţi a ne întreba: unde, în care ţară vor fi existând asemenea monştrii caricaturali sau caricaturi monstruoase. Căci, în definitiv, nu e deajuns să faci un desemn absurd, spre a’l putea numi caricatură................... Un alt truc de ilaritate, împrumutat din operetele de acuta optzeci de ani, e cel al replicii repetate mereu... „con variazione“. Un personaj spune: „citeşte. Biblia!“ după cinci minute: „citeşte pe Shakespeare!“ După alte cinici minute: „citeşte pe Terenţiu!" Şi aşa mai departe, fără milă şi fără o oboseală, de la începutul până la sfârşitul spectacolului. Dragostea şi adânca pricepere cu care,măestria d-lui Guisyi a retitizat punerea în scenă a acestei citiţîa.telucrări, dovedeşte că chiar în opera slabă a unui viguros scriitor, mocnesc calităţi pe care ochiul chemat io ,:Toate descoperi,, mâna abilă* le poate scoate la iveală. latuim minunat decor datorit braucatului d-lui Cornescu... d. Guriu -apus în mişcare rin ansamblu piffţ deviaţă şi de vervă. . . Intrarea, în scenă.*a d-lui I. Amandescu, a fost salutată printr'un t ropot de aplauze, care a dovedit, de câtă dragoste se bucură marsi.*artist din partea hop cetățenilor. Jocul d-sale cald şi inteligent, a întărit şi mai mult această dragoste şi admiraţiei » . - «(Continuare în pagina ll-a} tru acest devotament. Mai târziu, Rathenau, convins de sinceritatea sentimentelor acestei femei, i-a adresat scrisori pline de confidenţe interesante cari cetite azi au caracterul unor revelaţiuni. Primele scrisori sunt datate din 1918. Ele sunt însemnările fugare ale unui om decepţionat şi singuratec. . . „Pentru mine,a trecut vremea când dragostea, caută un obiectiv personal — scrie Rathenau— întruna din scrisorile sale. „Vremea aceasta trece pentru toată lumea. Şi eu am căutat o fiinţă căreia să-i închin toată viaţa, însă nu am găsit-o niciodată. Nici chiar în prietenia bărbaţilor. Cine ştie ce aşi fi devenit, dacă aşi fi găsit ceia ce căutam. Acum am nevoie de singurătate. Aceasta este, cred eu, motivul pentru care nu m’am căsătorit niciodată. Aş fi nenorocit desigur o femeie dacă m’aş fi căsătorit, fiindcă eu trebuie să-mi trăesc propria mea viaţă. Soarta a împiedicat aceasta.” •Iar în altă scrisoare, Walter Rathenau răspunde: — „Vrei să trăeşti pentru mine! O simt şi-ţi sunt recunoscător. Nimeni până acum nu s’a oferit ,să trăiască numai pentru mine. D-ta eşti prima fiinţă. Ceilalţi mă considerau chemat să-i servesc numai pe ei. Şi găsesc aceasta foarte natural, deoarece eu există pentru toată lumea, pe atât ,cât îmi permit puterile. Ei însă nu erau pe atât de interesaţi în existenţa mea, cât în lucrurile şi faptele din jurul meu: stimulentul, ideile, propunerile, actele — niciodată însă nu mă doreau pe mine. Ii detest. Nu vei putea trăi numai pentru mine. Un motor, ca mine, nu necesită o prea mare îngrijire şi acest puţin îl poate face oricine. Sunt un motor ,care funcţionează neîntreirupt atâta vreme cât arde focul care-l pune în mişcare.” De un interes deosebit sunt scrisorile cu caracter politic. Ele privesc evenimente cari s’au petrecut cu mult după moartea lui Rathenau, asasinat, după cum se ştie, de extremiştii de dreapta. In această privinţă, Rathenau s’a dovedit încă odată un uimitor profet. „Dictatura — scrie el — nu ajută la nimic. Dictatura trebuie şi ea să dea ascultare unei Puteri, întocmai ca orice guvern existent... Priveşte massele cari îl urmează pe Lenin şi Trotzki. Peste câteva decenii, descendenţii dictatorilor de azi ai Rusiei vor alcătui ei o clasă dominantă compactă, însănătoşirea generală se va săvârşi foarte încet de acum înainte. J§ Germania nra decepţionată amar în ultimii cinci ani. Germanii nu au fost niciodată în staresa construiască ceva dintreun impuls spontan. Ei sunt prea prudenţi, prea apolitici şi — în ultima vreme — prea mecanici. Sporirea salariilor şi scurtarea celor de lucru nu vor face masele nici mai fericite şi nici mai înţelepte. Şefii de partide cred că ei ştiu de ce are nevoie poporul. Este o părere greşită.Ei cunosc numai fenomenele vizibile, exterioare şi aceasta este insuficient. Massele au nevoie de o ţintă spre care să fie îndrumate, de o credinţă, de o forţă care să le stimuleze. Nimic. în această privinţă nu s’a schimbat în rândurile mudlimei, după isbucnirea retrichiţiei.” WALTHER RATHENAU