Lupta, iunie 1931 (Anul 10, nr. 2869-2892)

1931-06-10 / nr. 2875

ANUL X. NO. 2875 Dos. CONST. MILLE 1v Fost director politic - Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni Pe 6 Pe 3 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STE. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) 800 400 200 4 PAGINI LEI 3 invecţia 353-75 — secretariatul 353-74 — Administraţia 358-75 Cu o superbie care ascunde rău vinovăţia, teama de discuţie şi lipsă mijloacelor de apărare, guvernul face ce poate spre a-şi crea atmosferă în jurul tacticei dilatorii a tăcerei, cu prilejul procesului alegerilor care seva desfăşura în Parlament la verificarea titlurilor nouilor „aleşi”. , fii — Nu se va răspunde contestaţiilor prezentate de Opoziţiune! Se vor ţine trei şedinţe pe zi — dar* guvernul va tăcea şi se va mărgini la urmă cu o simplă „declaraţie”. Aşa se prepară falsa atitudine de contenenţă a tehnicianilor electorali. Afecţiunile acestea de dispreţuire a forţelor opoziţioniste din Parlament nu şade bine acelor cari n’au putut atinge nici 50 la sută din voturile exprimate. Ei nu pot deschide Parlametul decât din pomana cotei majoritare, care cu chiu cu vai le-a încropit o majoritate „disparată, fără ideologie şi fără disciplină”, cum o identifică înşişi unii aleşi de pe listele răposatei „Uniuni Naţionale”, încetată din viaţă înainte chiar de a se fi terminat operaţiunile electorale ale monstruosului „cartel” în care au intrat şi cei ce strigă că votul universal e „salvarea”, ca şi cei ce scriu negru pe alb, ca preşedintele consiliului, că votul universal e „un pericol pentru ţara”. Un guvern cu asemenea situaţie politică şi parlamentară n’are resortul moral, pentru o retragere întrun turn de fildeş şi într’o tăcere orgolioasă. Pentru asemenea lux se cere o altă autoritate politică şi mai ales altă atmosferă în opinia publică şi în massele populare. Prin urmare, lumea va înţelege ce înseamnă o tactică de tăcere faţă de actele şi dovezile ce se vor aduce în susţinerea contestaţiilor din Parlament, înseamnă fuga de răspundere. Şi o asemenea atitudine nu are nimic din superbia tăcerei dispreţuitoare, nici din eleganţa şi curajul moral al unei cogeamite „dictaturi”. Căci o asemena atitudine înseamnă pur şi simplu că guvernul, în ziua răspunderilor, îşi abandonează uneltele fără-de-regilor, refuzându-le măcar apărarea. Prefecţii, pretorii, jandarmeria merită ceva mai mult decât „tăcerea” guvernului pentru toate măsluirile, arestările, opririle de la vot şi operările de urne făptuite, conform instrucţiunilor stricte şi confidenţiale ce au primit. Sau nu cumva crede guvernul că adoptând tăcerea, o să se confunde fuga de discuţie cu o modestie de mironosiţă şi o să i se dea un certificat de absolvire a urgiei electorale, graţie afectărei unei remuşcăripostume?! Procesul alegerilor se va desfăşura în Parlament , independent de voia şi atitudinea guvernului. El nu e în mâinile guvernului, ci în mâinile Opoziţiunei, care ştie ce datorează atâtor mii de victime ale datoriei cetăţeneşti şi mai ales ce datorează civilizărei moravurilor electorale şi a procedeelor guvernelor fără rădăcină în ţară. Sutele de contestaţiuni făcute înaintea magistraţilor cari au prezidat alegerile, ca şi acţiunile ce vor fi introduse în Justiţie reclamă o acţiune parlamentară egal de riguroasă la discuţia validării titlurilor. Nu de, răspunsul guvernului e nevoe, ci de desvăluirea faptelor precise şi a dovezilor convingătoare. Asta aşteaptă opinia publică şi înăuntru şi în afară. Răspuns să se caute apoi înnaintea Justiţiei pentru toate fărădelegile şi violenţele puse în calea oricărei manifestări a liberei voinţi a alegătorilor. Va fi un răspuns şi mai interesant şi mai util ca al guvernului. EMIL D. FAGURE Procesul alegerilor Nu e nevoie de răspunsul guvernului Blândeţe şi omenie — Exemplul dela Brăila Nimic n’a lipsit alegerilor prezidate de guvernul de personalităţi, ca să le păstreze în amintirea Naţiunii ca pe unele din cele mai ticăloase din câte s’au abătut pe capul poporului român. Am avut morţi, schingiuiri, opriri dela vot, furturi de cărţi de alegător, falsificări de rezultate, — întreg programul alegerilor „clasice”, program pe care numai partidul naţional-ţărănist n’a simţit nevoia să-l aplice în iarna anului 1928. Dintre schingiuiri, aceea care merită să fie subliniată mai mult, căci arată până unde poate merge furia exagerată a unor politiciani deslănţuită asupra unei ţări, e aceea dela Brăila. Intr’un judeţ unde teroarea şi falsul au dat administraţiei toate mandatele la Cameră şi la Senat, prefectul local, un d. V. Albu, şi-a pus ca suprem ambit să ia şi locul de senator al colegiului comunal şi judeţean. Realizarea acestei nobile misiuni a încredinţat-o unui mare număr de jandarmi, din cei mai „hotărîţi” şi „energici” — înţelegeţi cum se traduc aceste însuşiri, in mod practic, în timpul unei campanii electorale, când la ministerul de interne e d. C. Argetoianu. Rezultatul: toţi fruntaşii naţional-ţărănişti din Brăila, printre cari: un fost secretar general la Justiţie, un fost prefect, un fost primar al oraşului, şi deputat, câţiva alţi parlamentari, toţi, bătuţi, răniţi, schingiuiţi până la sânge, cu patul armelor şi cu vârful baionetelor. Câţiva au fost pansaţi şi trimişi la domiciliu, alţii internaţi la spital. E frumos nu e aşa? Ce alegeri mai libere şi mai civilizate doriţi? Vă puteţi închipui la ce tratament au fost supuşi cetăţenii cari n’au fost nici secretari generali, nici primari, nici preefeţi sau parlamentari. Ne bucurăm de pe acum de plăcerea pe care o vom avea mâine când vom citi unul din acele frumoase articole ale d-lui preşedinte al consiliului despre blândeţe şi omenie. G. D. ALBERT THOMAS prezidentul conferinţei internaţionale a muncii de la Geneva, a prilejuit ieri protestul câtorva delegaţi patronali la conferinţă, nemulţumiţi de raportul înaintat de directorul B.J. M.-ului Să fugim de politică Expoziţia de câini In boxe lecuite, în cuşti cu panglici, pe’ mătase şi vată, toată gama canină de la Cnorratul Saint-Bernard, până la pekinezul de buzunar... Aproape numai femeile vizitează această expoziţie de câini. Cucoanele se eternizează în faţa ridiculului basset, se extaziază de suplețea ogarului, delirează de plăcere: — Cuțu mic, pupică mămica pe el! E ceva sinistru. , Ei bine, avea dreptate Clement Vautel să se alarmeze de progresele substituirei cățelului, în locul copilului. In adevăr, azi, iar o doamnă care să dorească un copil. Toate preferă să reverse dragostea lor maternă asupra unei jigodii, să-l sărute când imundul animal murdărește covorul și să se zbată în chinurile celei mai mari îngrijorări, dacă potaia a strănutat. — Azorică a răcit!... Trebue să aducem doctorul... Poate că, acestea fiind tendinţele feminine de a-şi face datoria către specie, ar fi fost mai potrivită o expoziţie de copii, decât una de dulăi. Se vor da premiu celor mai frumoase javre, pentru încurajarea ameliorării nobilei rase canine, dar copiii sugari sunt decimaţi de boli. Cei ce scapă, sunt rahitici, tuberculoşi sau numai prost crescuţi, fiind lăsaţi pe mâna servitoarelor: coniţa are căţelul!... Am asistat cândva la un concurs de frumuseţe infantilă. Nu ştiu ce societate maternă da premii celor mai frumoşi copii. Nici a zecea parte, din numărul doamnelor ce au vizitat expoziţia canină, nu au avut cel puţin curiozitatea să se intereseze de acea operă de maternitate. O statistică arăta nu de mult că sunt 3000 de copii aruncaţi pe an, de către mamele în mizerie, şi de fecioarele ce au păcătuit. La azilele de sugari domneşte cea mai neagră mizerie, şi am văzut acolo sugari scheletici, cu pielea neagră, încreţită pe ei de inaniţie, cum se încreţeşte coaja pe un măr uscat. Dar ce le pasă raniţelor de toate acestea? — Un copil?... Ce oroare, machărel.. Nu are mama pe Azorică?.. Şi javra doarme pe mătase, în timp ce tuberculoza seceră copiii... S. V. Distrugere „intensă“ — Pentru ghiftuire intensă — Intr’un reportaj de recunoştinţă pentru mandatele obţinute prin cartelul cu prefecţii şi jandarmeria, oficiosul liberal asgură pe parlamentarii partidului că activitatea sesiunii extraordinare va fi „intensă”, fiindcă se vor desfiinţa: legea administrativă şi regiile autonome, afară de cele apărate de împrumuturile externe garantate cu veniturile lor — singurele cari vor scăpa de vandalismul intern, graţie — s’ar putea spune cu drept cuvânt—obligaţiilor financiare externe. Unde vedeţi, rogu-vă, „activitatea intensă”? Desfiinţarea legei administrative? Adică de ce o să fie mai intensă distrugerea pe care vrea s-o săvârşească majorităţile „disparate” decât distrugerea pe care a operat-o decretul fărădelege prin care reforma administrativă era suspendată fără Parlament? Votul Parlamentului va anula oare fără-de-legea dictaturei guvernamentale? Pe cine vor să înşele iluştrii dictatori? Rămâne „intensa” distrugere a regiilor autonome neapărate de împrumuturi externe. Aci ştim ce se distruge. Se distruge o operă bună de comercializare a bunurilor şi întreprinderilor statului spre a se pescui slujbe pentru flămânzii guvernului. Se distruge „intens” spre a se ghiftuî intens. Aşteptăm pe ghiftuiţii regimului de „intense” economii. S. U. R. au banii Statală! Arătam cândva că unul are trucurile, pe care d. Argetoianu le-a utilizat pentru cucerirea electorală a Ardealului, a fost şi o afacere cu asanarea unor bănci falimentare. D. Argetoianu a candidat în fruntea listei la Timişor, tot judeţul acesta e plin de deponenţi a trei bănci care au binevoit să dea faliment: „Timişana”, „Victoria” şi „Bihoreană”. Doi ani naţional-ţărăniştii au ezitat — deşi conducătorii băncilor aveau puternice influenţe pe lângă fostul guvern, — să asaneze o asemenea afacere, temându-se să nu pună Statul în poziţia de ai-şi pierde banii. Din motive pur electorale, d. Argetoianu nu a ezitat nici o săptămână de la aducerea sa la putere, şi a luat pe socoteala Statului portofoliul băncilor falimentare demai sus, Statul venind cu un credit de 250 milioane, iar Banca Naţională cu 150 milioane reescent. îndată, consiliile de administraţie ce aduseseră băncile în stare de faliment, din şedinţă solemnă, aclamă pe d. Argetoianu, şi-i promit „tot sprijinul lor” electoral. Deponenţii — foarte numeroşi în acest judeţ — fură astfel cuceriţi. Toată combinaţia s’a petrecut cu 10 zile înainte de alegeri! Aşadar, alegerile vor costa pe Stat infinit mai mult decât s’a crezut.... Or, roadele unor asemenea procedee, constau în sporirea voturilor pentru Uniune, dar au şi reversul lor, iată că lumea de bună credinţă din Ardeal, se întreabă cum este posibil ca Statul să fie împins în astfel de operaţiuni primejdioase, de un guvern care a venit la cârmă pe baza unui program de prevedere şi economie? Şi se mai întreabă lumea din Ardeal, dacă Statul nu avea de acoperit alte nevoi, mai urgente, de pildă un credit pe carenefericiţii Moţi îl aşteaptă de atâta vreme... Nemulţumirea este atât de temeinică, încât ea a izbucnit chiar într’un ziar guvernamental din Ardeal, care scrie textual: „Când mă gândesc că statul şi Banca Naţională au votat de curând sute de milioane fără dobândă pentru asanarea băncilor falite: Timişana, Victoria şi Bihoreana, să nu fie om în ţara aceasta care să ,nu vază câtă deosebire este între productivitatea modestului credit care se cere pentru soluţionarea problemei soţilor şi între creditul de sute de milioane lei consumat fără nici o pedeapsă de către conducătorii băncilor amintite?” . Ei bine, aceasta este părerea ce domină în Ardeal, despre procedeele electorale atât de scumpe pentru Stat, ale d-lui Argetoianu. W. Y. din şi importanţa D. RENAUDEL fruntaşul dreptei din partidul socialist francez prepară o sciziune în partid, fiind nemulţumit de tactica „bolşevizantă“ pe care tovarăşii săi au adoptat-o în recentul congres de la Tours Granate S’a terminat! In sfârşit, alegerile s’au terminat. Cu siguranţă că cel care regretă mai mult că s’a isprăvit această perioadă fericită, e guvernul de „technicieni“. Ştiindu-i ocupaţi cu fabricarea Parlamentului, populaţia, îngăduitoare, nu le cerea miniştrilor să facă ceva, căci oricât i-ar socoti drept oanteni excepţionali, totuşi îşi dădea semna că "miniştrii nu"'se pot dedubla. Dar acum s’a isprăvit. Acum trebue să înceapă şi partea serioasă a jocului. Nu e atât de greu să ţii câteva discursuri într'o zi, să dai ordin jandarmilor să le rupă oasele opozanţilor, şi să combini in mod savant rezultatele urnelor. Să te vedem însă ce faci cu finanţele, cu agricultura, cu industria, cu comerţul, cu creditul ţării, să vedem cum schimbi, ceva măcar, din mizeria cumplită, din paralizia în care e cuprinsă ţara. . . Alegeri, mai „tari“ sau mai puţin tari, poate să facă oricine are administraţia în mână. Dar să iei o suta de lei mai mult la vagonul de grâu sau de porumb, aceasta e ceva mai dificil decât să asiguri mandate de reprezentanţi ai Naţiunii ,Iaşilor de bridge sau ecarte. „Tehnicienii“ şi „specialiştii sa iasă la examen si la niscaiva fapte bune, căci la cele rele i-am văzut că merită premiul Nobel!cA ......... C„ 10 lisnsS© 8931 Director EMIL D. FACURE publicitate: Primeşte dirfict In A.iîmpnlslraîia ziarului şl Ia Soare agenţiile «Ie putbMcitate 3 Lei număr ax B Sri tarai G Lei in strâmaîa’e Creionul actualităţii In viitorul Parlament Fără liberali guvernul nu are majoritatea în Cameră. D. ARGETOIANU. — Uşier, adu-mi un pahar cu apă. UŞIERUL. — De, d-le ministru, ştiu eu... să întreb pe d. Duca! Reglementarea internaţională a duratei lucrului în minele de cărbuni jiţei I ' ‘: ----------- Chestiunea cea mai importantă pe care acum o tratează a 15-a conferinţă internaţională a muncii, care s’a întrunit la 28 Mai, la Geneva, este aceea a reglementării internaţionale a duratei lucrului în uzinele de cărbuni. A 14-a conferinţă îşi propunea deja, anul trecut să rezolve această problemă, dar cum anumite probleme nu se puteau pune de acord asupra anumitor puncte, votul final nu întruni majoritatea celor două, treimi indispensabile. Fiind dată însemnătatea chestiunii şi din ordinul adunării Ligi Naţiunilor care vrea să birue criza carboniferă mondială cu ajutorul unei reglementări internaţionale a duratei lucrului, a 14-a conferinţă adoptă moţiunea delegatului guvernului german şi hotărî să înscrie din nou, chestiunea aceasta la ordinea zilei a celei de a 15-a conferinţe. A apărut cartea albastră a Biuroului Internaţional al Muncii, privitoare la această conferinţă. Ea cuprinde un ante-proiect de reglementare internaţională a duratei lucrului în minele de cărbuni. Ante-proectul acesta ţine seama de răspunderile făcute de guverne la Biroul Muncii şi conţine patru principii asupra cărora guvernele sunt mai mult ori mai puţin de acord. In primul rând se contează că soluţiunea pe care o va adopta conferinţa va fi definitivă. Al doilea guvernele au fost aproape unanime în a recunoaște că acordul de la Washington asupra zilei de opt ore nu permite să se reglementeze, în mod satisfăcător, problemele sociale şi economice ale minelor de cărbuni, chestiune care necesită o reglementare specială. Al treilea: majoritatea guvernelor sunt de părere că reglementarea aceasta nu trebue sa se aplice numai minelor de huilă, dar şi celor de lignit subterane sub cerul liber ori mixte. Ele cer în acelaş timp ca acordurile să fie aceleaşi pentru ambele feluri de mine. In sfârşit în al patrulea rând, marea majoritate a guvernelor vrea ca prescripţiile acestei convenţiuni viitoare asupra duratei lucrului să se aplice, nu numai muncitorilor cari lucrează sub pământ dar şi celor cari lucrează sub cerul liber, precum şi celor ocupaţi în întreprinderi mixte, fie că se ocupă indirect ori imediat cu extragerea cărbunilor. Anteproectul care cuprinde 19 articole, fixează în rezumat punctele următoare: In minele de huilă, se va socoti ca durată a lucrului timpul de prezentă în mină, din clipa când lucrătorul pătrunde în ascensor pentru a coborî în puț, până în clipa când iese de-acolo. In minele cu ,galerii, durata aceasta se socoteşte din momentul când minerul pătrunde în galerie până în momentul în care iese afară. Durata lucrullui de 7 ore 45 minute. Cinci ani după închiderea celei de-a 15-a conferinţe, se va putea lua în consideraţie o nouă reducere a duratei lucrului. Conform articolului 6 al proectului, muncitorii nu trebue să lucreze Duminica şi în zilele de sărbători legale, cu excepţia lucrărilor de obsevaţiune a temperaturii de supraveghere şi de reparaţiune a maşinilor executate de lucrători mai mari de 18 ani. Lucrările acestea de Duminică trebue compensate prin acordul unui repaos echivalent ori printr’un supliment de salariu. Pentru lucrătorii supuşi unor condiţiuni defavorabile (temperatură uscată, umezeală, instalaţiuni nesănătoase, etc.) durata lucrului poate fi redusă de autorităţi. Articolul 10 prevede putinţa unui acord anual de 66 de ore de lucru suplimentare din partea autorităţilor competente. Insă aceste 60 ore tretrebuesc reglementate cu o mărire de 25% a salariului obişnuit. Prescripţiunile acestea se aplică minelor de lignit, situate sub pământ. Membrii cari vor semna acest acord se vor angaja să aplice, în minele de huilă şi lignit dela suprafaţă, prescripţiile convenţiunii dela Washington, relative la ziua de opt ore, sub rezerva ca numărul anual al orelor suplimentare să nu treacă de 150, număr prevăzut în convenţiune. Aceleaşi dispoziţiuni se aplică minelor de lignit, în cari se lucrează în aer liber şi sub pământ. Acordul va intra în vigoare şease luni după ratificarea lui de către două State. Trebue ca această ratificare să fie admisă de doi din reprezentanţii urmă.Continuare în pag. Il-a) Breslau şi Gourdon Două frânturi: militarismul unui nou războiu şi propagarea unei păci definitive Ziarul Le Temps a publicat ieri, un important articol pe marginea demonstraţiuilor militare, de săptămâna trecută, de la Breslau, situate, paralel cu o manifestaţie pacifistă pe care o va prezida, săptămâna viitoare, ministrul francez al Afacerilor Străine. Comentariile confratelui parizian se cuvin redate pentru expresia hotărîtoare în care sunt examinate cele două probleme. Iată, cuprinsul fragmentar al acelui articol: Foştii combatanţi din Lot se vor aduna la Gourdon, Duminică 14 iunie ,pentru a face „o mare manifestaţiune în favoarea păcii”, care nu va trebui să aibă „nici un caracter politic.” Acestea sunt intenţiunile organizatorilor ceremoniei. Pentru a-i mări efectul l-au invitat acum câteva săptămâni, pe d. Aristide Briand, ca să prezideze adunarea. Se anunţă că d. Briand va răspunde invitaţiunei. Socotim că prezenţa eventuală a ministrului afacerilor străine la această manifestare departamentală şi nu politică, este determinată de grija republicanilor naţionali de a vedea Franţa practicând o politică paşnică şi prevăzătoare şi de dorinţa aceloraşi republicani naţionali de a-şi menţine încrederea în d-l Briand, însărcinat de cinci ani încoace, să reprezinte naţiunea franceză în adunările internaţionale. Duminica trecută, o sută cinci zeci de mii de Căşti de oţel, îmbrăcaţi în uniformă, au defilat la Breslau. Veniau din toate părţile Germaniei, încrederea şi solicitudinea preşedintelui Reichului, îl ocrotiau. Kronprinţul şi mareşalul von Mackensen le-a trecut în revistă. A fost un spectacol impunător, bine ordonat. Revanşa germană a scos, cu prilejul acesta, unul din strigătele sale cele mai răsunătoare. Că, după aceea, foştii combatanţi din Lot persistă să proclame dorinţa de pace, e o pildă frumoasă. Bineînţeles, hitleriştii vor rămâne indiferenţi în faţa exemplului, dar se poate nutri speranţa că alţi Germani cari, ca şi noi, au groaza de războiu, vor judeca la adevărata lui valoare actul manifestaţiilor de la Gourdon şi se vor sili să acopere cu glasurile lor rumoarea belucoasă a Căştilor de oţel. Ministru afacerilor străine nu se poate mulţumi să formuleze dorinţi. Aşezat într’un loc de unde nu trebue să-i scape nici una din frământările lumii, el ştie mai bine decât oricine, că pacea nu se va stabili în mod solid decât prin concursul tuturor naţiunilor, divizate astăzi de interese, de ambiţii ,de rancune. D. Briand şi-a asumat greaua sarcină să împace aceste interese, să modereze aceste ambiţii, să potolească aceste rancune. E prea bun cunoscător al oamenilor şi al lucrurilor, pentru a nu-şi da seama că cea mai mare parte a operei sale nu e încă decât în prezent, dar îi rămâne nu mai puţin de realizat, de acum înainte, stare de proiect. D. Briand a făcut, fără îndoială mult până în prezent, dar îi rămâne nu mai puţin de realizat, de acum înainte. Oricare ar fi intenţiile organizatorilor ceremoniei de la Gourdon, d. Briand nu poate încă şti totuşi, ce salut riscă să primească. Va fi, desigur, aclamat, aclamat, însă, pentru el, ori împotriva altora? In ceasul de faţă, când din cele patru colţuri ale universului şi, mai cu seamă din vecinătatea noastră imediată, sosesc ecourile celor mai tulburătoare nelinişti naţionale, locul unui ministru al afacerilor străine este la postul său de comandă care este şi tretrebue să fie, din ce în ce mai mult, un „post de observaţie”. In orice caz, francezii simt mai mult ca oricând dorinţa să-l audă vorbind pe d. Briand, însă nu vor fi satisfăcuţi decât dacă el vorbeşte de la locul său şi, în aşa fel, încât să fie auzit, întâiu, la Breslau. Căci nu pacifismul francez este acela care are nevoie de reconfortul elocinţei.