Lupta, iulie 1931 (Anul 10, nr. 2893-2919)

1931-07-01 / nr. 2893

ANUL X. nr. 2693 CONST. Mlum Fost director politic: Decembrie 1921— Februarie 1927 abonamente Pe 12 Luni............................................800 Pe 6 .............................................400 Pe 3 ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) 1 Enigma Duca si enigma Mania In sfârşit, partidul liberal nu mai crede că d. Maniu a renun­ţat la politica activă, fiindcă, cum spunea „Viitorul”, nu e „ar­monie” în organizaţia de... Ilfov, ori în cea dela... Miercurea Ciu­­cului. S’ar părea că oficiosul vechi­lor liberali începe să vadă şi el că actul d-lui Maniu nu priveşte nici numai pe d. Maniu personal, ni­ci numai partidul naţional-ţă­­rănesc , ci par’c ar avea oare­­cari raporturi cu viaţa politică generală şi mai ales cu situaţia generală creată, întâi, pe urma propagandei subversive a ele­mentelor reacţionare şi de aven­turi dictatoriale şi al doilea pe urma conspiraţiei la care s’au a­­sociat vechii liberali de a înlătu­ra şi pe d. Titulescu şi fostul Parlament, spre a instala frumu­­seţa „Constituţională” de azi. Da. A trebuit ca la Cameră să i se facă d-lui Duca ce i s’a fă­cut de către d. Cuza, cu apro­barea d-lor Iorga, Argetoianu şi a majorităţilor, pentru ca, în sfârşit, d. Duca să se trezească din visul unei nopţi de vară şi să vadă pe ce lume trăeşte. Noi nu-i vom vorbi acum de broşurile, manifestele şi declara­ţiile vechilor liberali în chestia anulărei actului de la 4 ianuarie 1926. Vorba d-lui Goga: se va vedea, dacă umilinţa va aduce iertarea păcatelor Vom vorbi însă de ceea ce de­clară vechii liberali că-i „intere­sează” în retragerea d-lui Maniu. Vom vorbi de plecarea „enig­matică” a acestuia — cum îi place s’o califice aseară oficiosul d-lui Duca. De ce „enigmatică” pentru d. Duca? Şi de ce nu e de loc „e­­nigmatică” nici pentru opinia publică din lăuntru, nici pentru cea din afară, care, din primul moment a înţeles că renunţarea d-lui Maniu la politica activă e în strânsă legătură şi cu propa­ganda subversivă ce se duce de un an de zile împotriva aşeză­mântului constituţional şi par­lamentar, ca şi împotriva ros­tului partidelor în acest aşeză­mânt, precum e în strânsă şi lo­gică legătură cu succesul aces­tei propagande, întrupat în gu­vernarea dictatorială de azi. De ce i se pare atunci „enig­matică” hotărârea d-lui Maniu de a se retrage din politica acti­vă, şi în loc să pornească agita­ţia, să lase ca, în toată voia, să iasă la iveală rezultatele feri­­cite pentru ţară ale acestui suc­ces al propagandei dictatoriale. Ducă d. Duca crede însă că prin „enigmatica” plecare a d-lui Maniu face aluzie la unele di­vergenţe ce ar exista între d. Maniu şi Coroană şi cari ştim că fac obiectul unor tainice speranţe din partea vechilor li­berali, noi am întreba pe faţă: Cred oare vechii liberali că raporturile lor trecute şi prezen­te cu Coroana sunt mai corecte, mai reale şi mai demne ca acele ale d-lui Maniu? Cu singură această întrebare, chestiunea apare rezolvată ■ iar, dacă nu, stăm la dispoziţie s’o discutăm. Acum însă, înţelegem să spar­gem „enigma” Maniu, mai ales pentru vechii liberali. Ii vedem încălecând pe calul mare al apărărei rolului partide­lor în viaţa constituţională a sta­tului. Atunci să ne explice „enigma” Duca, nu să ne vorbească de „e­nigma” Maniu. Să ne spuie ce fel de politică a făcut d. Duca, încheind un car­tel electoral cu un guvern venit în afară şi în contra partidelor şi cu Liga Vlad Ţepeş, care a dus şi duce campania contra partide­lor şi pentru dictatură, cartel ca­re a instalat la putere guvernul aventurei dictatoriale? Cu ce drept, cu ce logică şi cu ce obraz mai vorbesc vechii liberali de rolul partidelor în viaţa instituţională, când cot la cot cu reacţiunea dictatorială, au violentat şi fraudat alegerile, spre a o instala la putere? „Enigma” Maniu? Care alta e deslegarea ei de­cât: să renunţe la politica acti­vă şi să lase aventura dictato­rială şi pe vechii liberali cari au slujit-o în alegeri să se descurce cum v­or putea. Şi d. Duca va vedea — fără a mai vorbi de improvizația mini­sterială de azi — că enigma va fi ceva mai grea pentru d-sa de­cât pentru d. Maniu, L. T. A. Lecţia — Cum s’a soluţionat criza din Bulgaria —­ ­ Am ajuns să invidiem practica constituţionalismului şi parla­mentarismului bulgar. Aceasta nu o spunem ca să jignim pe a­­cei din regatul vecin, dar bulga­rii vor recunoaşte că e ceva mai veche şi mai temeinică civiliza­ţia din regatul nostru, precum şi practica regimului nostru parla­mentar aşa cum l-am aplicat — s-a deosebit până deunăzi foarte mult de practica bulgară, o deo­sebire fără discuţie în favoarea noastră. C­a noi, la universităţile noas­tre, în sânul societăţii noastre, foarte mulţi fruntaşi politici şi intelectuali din Bulgaria moder­nă au învăţat meseria guvernă­rii­. Deci dacă-i invidiem acum că pe calea constituţionalismului şi parlamentarismului au făcut azi un pas înainte, nu putem în ace­laşi timp decât să ne şi mândrim căci mulţi dintre conducătorii bulgari au făcut şcoala la noi. Pentru azi însă ceea ce s’a pe­trecut la Sofia este pentru noi o bună lecţie politică. încă înainte de dizolvarea par­lamentului, guvernul Liapceff era gata să se retragă, dar se ve­de că nu s’au putut înţelege par­tidele din opoziţie pentru alcă­tuirea guvernului electoral. Ast­fel a rămas Liapceff, a prezidat alegerile, a căzut în aceste ale­geri şi acum s’a format un gu­vern de coaliţie reprezentând fi­del noua majoritate parlamen­tară. Criza bulgară s’a desfăşurat dar în cel mai perfect şi demo­cratic spirit constituţional şi parlamentar, am putea zice după tradiţiile clasice britanice fc * -'". Intre situaţia politică internă actuală din Bulgaria şi cea de la noi, România a făcut dar un pas înapoi, cu cincizeci de ani am dat îndărăt, iar Bulgaria a făcut un pas gigantic spre parlamen­tarismul occidental. Prima preocupare a d-lui Ma­­linoff, noul şef de guvern, a fost ca să recomande coaliţiei guver­namentale să nu mai fie... balca­nică, adică venind la putere să nu pornească cum era până acum obiceiul în Bulgaria, pe calea răz­bunărilor şi prigonirilor. Probabil că acest cuvânt de ordine va fi ascultat, pentru ca să nu se compromită ceea ce s’a dobândit. La noi, în această privinţă, ne-am întors tot la procedeuri de acum 50 de ani, la actele bal­canice de prigoană şi răzbunare. Din toate punctele de vedere clar, actualele evenimente interne din Bulgaria ne pot servi de lec­ţie. De altfel Bulgaria, mai mult nenorocită în politica sa trecută de cât vinovată, căci de dezastrul care s’a abătut asupra ei în 1918, a fost vinovat Regele lor, Ferdi­nand, un suveran la ordinele Berlinului, Bulgaria salvată de bolşevism de către Stambulins­­ky, s’a îndreptat şi astfel se ex­plică pentru ce Societatea Naţi­unilor a primit-o cea dintâiu, dintre Statele învinse, în sânul ei, situaţie pe care regatul vecin ţine s’o consolideze atât înăun­tru cât şi afară — cu succes tre­­bue s’o recunoaştem. L. T. A. 4 PAGINI LESI 3 3as­eepa 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administrația 358-73 Creionul actualității D. DUCA. — Am­ să te spun lui taică-tău că ne înjuri. D. CUZA. — Lasă, că tata știe! Întrebăm pe d. Hamangiu, ministru al justiţiei: de ce nu ordonă parchetului să facă cercetări a­­supra celor denunţate la tribuna Camerei de că­tre d. Argetoianu, ministru de finanţe, asupra şperţarilor şi escrocilor parlamentari ? Ordonând astfel de cercetări ar putea foarte uşor descoperi şi pe acela care a obţinut de la ac­tualul ministru de finanţe, autorizarea pentru im­portul peştelui sovietic. Criza se agravează Nu se plătesc lefuri. — Crachuri. Nici un om cuminte nu şi-a făcut iluzia atunci când au venit la cârmă d-niî Iorga şi Argetoia­­nu că se va ameliora criza eco­nomică în câteva luni. De altfel şi guvernul actual dându-şi seama că această criză va mai fi de lungă durată s’a grăbit să declare că n’are nici un program, nici o soluţie. După o lună d. Argetoianu a schiţat „pla­nurile” sale economico-financia­­re, dar toată lumea a rămas stu­pefiată. Timp de aproape două luni toată preocuparea financiară a guvernului a fost cum să găsea­scă cele câteva sute de milioane necesare pentru cheltuelile elec­torale și înscăunarea noului gu­vern. Rectificarea bugetului, o recti­ficare fără nici o importanță a unui buget care deja era socotit ca un buget de mizerie, o astfel de rectificare nu poate și nu va avea absolut nici o repercu­siune favorabilă asupra crizei e­­conomice. In aşteptarea rezolvirei crizei, falimentele se înteţesc, zilnic se cer noui conorolate, încasările de vămi scad mereu, exportul idem, comerţul stagnează, aşa că după crachul dela Banca Generală mi­nistrul de finanţe a ridicat ochii spre cer şi s’a rugat: — Să dea Dumnezeu să nu mai vie şi altele! O asemenea proastă exclama­ţie, după anunţarea unui deficit fals, fireşte că nu poate calma piaţa. Noroc că stabilizarea leului este garantată de cele mai mari bănci din lume şi deci este ex­clusă ori­ce primejdie, altmintre­lea ar fi fost dezastru după con­stituirea actualului guvern care a­ lansat cele mai alarmante ştiri asupra situaţiunei noastre econo­mice şi financiare, ştiri în mare parte exagerate şi false. Asta ne mai trebuia după agra­varea situaţiei mondiale! In afară de neputinţa şi inca­pacitatea actualului guvern de a soluţiona măcar una din pro­blemele economice cari ar putea ameliora puţin criza, frământă­rile interne, complicarea crizei politice, înveninarea luptelor în loc de destindere, condiţiunile în cari s’a tratat convenţia comer­cială cu Germania, toate acestea nu numai că nu vor contribui a ne întări creditul în afară, ci fi­nanţa străină preocupată de ma­rile probleme ridicate în Anglia şi America, se va feri, mai ales în ţările frământate de luptele in­terne, să întreprindă noul afaceri. Aşa­dar în această direcţie, să nu ne îneselăm: pesimism pe toa­tă linia. D. Argetoianu va fi silit să jongleze cu bugetul rectificat c,­ să poată plăti lefurile, — la a­­ceasta se vor reduce sforţările d-sale şi încă fără succes, — do­vadă că sunt şi acum categorii de funcţionari cari n’au fost plă­tiţi de două luni. Lt. Precizările celuiane Cei mai îngrijoraţi de pleca­rea din politica activă a d-lui Maniu par a fi tepiştii. Cel pu­ţin violenţa lor o atestă. Ar fi şi foarte conştientă o asemenea în­grijorare şi alarmă, căci ar do­vedi că tepiştii îşi dau seama că propaganda împotriva partidelor şi a aşezământului constituţio­nal are în do Maniu un adversar tot atât de conştient, care însă probabil crede că, de­ocamdată, e suficient gestul pe care l-a fă­cut pentru a vedea unde va duce încurajarea dată acestei propa­gande subversive împotriva te­meliei constituţionale şi parla­mentare a României. In îngrijorarea lor, tepiştii semnalează faptul că de la Cluj se declară că atât cât d. Maniu va fi în viaţă, nu se va primi altă şefie. Tepiştii cred că fac o machia­velică intrigă spunând că acesta e un „avertisment” pentru d. Mihalache. • * ■ ■ Văi*. D. Mihalache a dat a doua zi după retragerea d-lui Maniu, a­­vertismentul cuvenit tuturor ma­­chiavelilor de circumstanţă, ter­­minându-şi cuvântarea în comi­tetul de direcţie, cu lozinca: — Trăiască fuziunea! Au înţeles, credem, toţi ma­­chiavelii. Dar „tepiştii” mai sunt foarte îngrijoraţi de „cutezanţa”.... clu­­jană de a vorbi de „lucruri de o gravitate excepţională cari s’au petrecut până şi în relaţiile externe ale ţării”. D. Maniu a vorbit foarte clar asupra politicei externe a guver­nului de azi şi declaraţiile sale, înregistrate de întreaga presă din afară, au fost limpede înţe­lese. Ele pot fi ori­când reluate şi discutate şi împrejurările o­ vor impune mereu. S­­. R. : 66 C. Miercuri 1 Iulie , P . L .,fi Director EMUL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct in Administraţia ziarului şi la toate agenţiile­­ de publicitate 3 Lei nu mâr ai în ţară 6 Lei în străinătate „Times“ despre situaţia din România Guvernul Iorga­ Argetoian­u nu poate rezista unui front al partidelor Ministrul care crede că toată lumea are un tarif Marele cotidian englez „Ti­mes” a cărui seriozitate şi al că­rui prestigiu internaţional sunt bine cunoscute, publică în numă­rul său de la 25 iunie un articol al corespondentului său pentru Balcani, cu privire la situaţia din România. Reproducem, în cele ce urmea­ză articolul acesta care constitue un adevărat document imparţial cu privire la modul cum priveşte străinătatea evenimentele politi­ce din România : — „Bârfitorii din Bucureşti sunt din nou fericiţi. Alegerile generale şi urmarea lor — hotărîrea d-lui Dr. Maniu, a preşedintelui partidului naţio­nal-ţărănesc, de a se retrage din viaţa politică, le-au furnizat mul­te subiecte de discuţii. Cu prilejul ultimelor alegeri— cari au avut loc după venirea la putere a partidului naţional-ţă­­rănesc în 1928, s’a remarcat o vă­dită lipsă de incidente. Membrii cabinetului naţional-ţărănesc în cea mai mare parte oameni sim­pli în ceea ce priveşte technica guvernamentală, s’au ţinut cu stricteţe de litera legii, au lăsat poporul să voteze aşa cum a vrut şi au obţinut o largă şi legitimă majoritate care, după părerea Criticilor din cafenele, a consti­tuit un rezultat cât se poate de stupid. De astă dată, a fost însă o re­venire la bunele tradiţii de altă dată. Este suficient să te plimbi dealungul Căii Victoriei ca să fi oprit de o jumătate de duzină de cinici veseli cari îţi vor povesti cum „A”, candidat opoziţionist la „X” a fost ţinut închis în pro­pria lui casă timp de trei zile în­­nainte de alegeri şi nu a fost lă­sat în libertate decât după termi­narea alegerilor; cum „B”, săr­manul băiat­, se află la spital unde zace cu două coaste rupte, drept pedeapsă pentru faptul că a încercat să-şi exercite îndato­ririle sale de asistent al partidu­lui naţional-ţărănesc în timpul numărătoarei voturilor; cum la „Y” numărul voturilor anunţate oficial a fost mai mare decât a­­cel al numelor trecute în regis­tru, şi aşa mai departe. * Toate acestea sunt recunoscute ca făcând parte din jocul pe care toate partidele politice îl joacă de când există partide politice în România cu excepţia acestor proşti cari sunt naţional-ţărăniş­­tii. Cu toate acestea, faptul cel mai surprinzător este acela că guvernul s-a ales cu o majoritate minusculă numărând la Cameră, de-abea vre-o şase voturi, deşi a­­legerile au fost lăsate pe seama abilului d. Argetoianu care este recunoscut drept cel mai bun om pe care guvernul l-ar fi putut a­­vea pentru asemenea scopuri. D-sa este un om voluminos, cu o bărbie mare şi o pereche de ochi care-ţi spun că d-sa crede că fie­care om îşi are tariful lui. D. Ar­getoianu a fost pe rând membru al mai tuturor partidelor şi al u­­nui mare număr de guverne. De­­asemenea, d-sa ştie tot ce e de ştiut pentru a „organiza nişte a­­legeri româneşti”. Istoria care se povesteşte de cele mai multe ori despre d-sa este următoarea: Pe când era ministru de inter­ne acum câţiva ani, iar partidul socialist ameninţase guvernul cu o grevă generală, d. Argetoianu a dat autorizaţia pentru ţinerea unui congres al acestui partid la Bucureşti, punând astfel la un loc pe conducătorii acestui par­tid şi arestându-i apoi în bloc. Un om cu „pumn”, un realist— spun admiratorii d-sale. De a­­ceia, când d. Argetoianu decla­rase, înainte de aceste alegeri, că nu se îndoeşte că guvernul va obţine o mare majoritate în Par­lament, publicul din România a fost convins că aşa se va întâm­pla.­ ­ Iată însă că acel cartel electo­ral pe care guvernul l-a format cu liberalii şi cu germanii a ob­ţinut ceva mai puţin decât 50 la sută din voturile exprimate, iar deşi sub regimul actualei legi e­­lectorale aceasta le acordă drep­tul la patru cincimi din manda­te în Cameră, cota pe care guver­nul a obținut-o îi va asigura de­­a bea o majoritate absolută. Se pare că au fost unele defec­te ici-colea în tehnica controlu­lui administrativ, iar în unele lo­curi corpul electoral s’a arătat în mod vădit mai puţin maleabil decât credeau cei cari încheiau târgul. Pentru a-şi asigura poziţia, gu­vernul va fi silit acum sau să transforme pactul electoral cu li­beralii într’un aranjament per­manent de lucru, sau să încheie acorduri cu unele dintre partide­le mai mici. Dacă s-ar întâmpla ca partidele să formeze un front comun, situaţia guvernului ar de­veni imposibilă. Sprijinul unuia sau al mai multor partide va fi cu atât mai necesar guvernului cu cât pro­priii săi parlamentari par mai pu­ţin hotărîţi să-i dea ascultare de­cât deputaţii partidelor. Aceşti parlamentari majoritari alcătu­iesc mai degrabă un corp nede­finit şi neomogen. In cea mai mare parte, ei sunt prieteni per­sonali ai a) primului ministru, b) ai d-lui Argetoianu, c) ai d­­lui Manoilescu, ministrul comer­ţului şi al trnelea stâlp principal al guvernului, d­ ai d-lui Grigo­­re Filipescu. D. Filipescu este un prieten personal al Regelui şi dispune de atâta influenţă încât poate da sprijin guvernului. D-sa este fondatorul unei aso­ciaţii care propagă ideia dicta­turii şi­ a împrumutat pentru ti­tlul ei, numele unuia dintre cei mai energici domnitori medie­vali ai Munteniei, Vlad Ţepeş. Unii dintre partizanii d-lui Arge­toianu par neliniştiţi din cauza idealismului vag al profesorului Iorga, iar de altă parte nu toţi devotaţii lui Vlad Ţepeş sunt şi admirator al d-lui Manoilescu astfel încât revolte temporare şi scindări nu sunt excluse. Liberalii par dispuşi să cultive relaţiile lor cu guvernul în nă­dejdea de a consolida situaţia partidului lor astfel încât pare foarte probabil că alianţa născu­tă din alegeri va dăinui câtăva vreme, fiind de la sine înţeles că liberalii vor cere o recompen­să, fie sub forma unor portofolii în guvern, fie sub forma unei in­fluenţe indirecte în opera de gu­vernare. Atunci se va vedea care dintre cele două părţi contractante este „coada” şi care „câinele”. Cu alte cuvinte se pune întrebarea dacă guvernul va evolua încetul cu încetul spre un guvern 75 la stă liberal sau dacă va reuşi să remorcheze la mal partidul libe­ral ? Rezutatele obţinute de celelal­te partide în actualele­legeri nu prezintă decât un interes acade­mic deoarece nici una din ele nu va fi îndeajus de puternic in Ca­meră pentru a zdruncina situaţia guvernului, atâta timp cât aces­ta se bucură de sprijinul libera­lilor. Cifrele par a arăta că s’a pro­dus un mare regres în populari­tatea partidului naţional-ţără­nesc. Succesul comparativ al tineri­lor liberali conduşi de profeso­rul George Brătianu, care a obţi­nut 6 la sută din totalul voturi­lor, este cu atât mai însemnat cu cât liberalii guvernamentali au făcut desigur tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i împiedica să obţină voturile cetăţenilor. Aceasta dovedeşte că partidul are un viitor, deşi mulţi s-au în­doit de aceasta. Comuniştii cari după ultimele calcule vor avea 5 locuri în Ca­meră, vor apare pentru prima da­tă, dela 1920 în Parlament. Nici unul dintre membrii acestui par­tid nu a fost ales în Basarabia. Deputaţii comuniştii s’au ales în centrele industriale din Transil­vania, Banat și Bucovina. Intre două amoruri Amicii amicilor noştri, sânt şi amicii noştri. Totuşi, nu e totdeauna aşa. Li­beralii d-lui Duca sunt amicii gu­vernului. Am putea spune că sunt mai mult decât amici, sunt tova­răşi. D. Cuza e şi d-sa amic — şi încă ce amic! — cu d. Iorga, dar nu şi cu d. Duca. Şi nici d. Duca, amicul d-lui Iorga, nu e a­­micul d-lui Cuza. Scurt vorbind, în şedinţa de Sâmbătă a Camerei d. Cuza a făcut procesul amicilor amicului său, în aşa fel, că liberalii parti­cipanţi la şedinţă au­ luat o cu­loare puţin cam vânătă! N’au trecut 48 de ore şi d. Duca cere arestarea bunului prieten al excelentului său prie­ten! Ocupându-se de proectul de lege privitor la păstrarea ordi­­nei, pe care vrea să-l aducă gu­vernul, „Viitorul” scrie în numă­rul său de eri: „Desigur că acest proect de lege va fi o amară deziluzie pentru d. A. C. Cuza, care dacă ar fi ştiut ceea ce se pregăteşte, nu s’ar mai fi pus cu atâta uşurinţă la dispoziţia guvernului — după cum a spus în şedinţa de Sâmbătă a Camerei — cu întreaga d-sale „ligă”. Aceasta cu atât mai mult, cu cât între liga d-sale şi celelalte organi­zaţii aţâţătoare, nu există nici o deosebire în ceea ce priveşte meto­dele de luptă şi tendinţele de sdrun­­cinare a ordinei sociale. De remarcat e faptul că în nouile provincii, de multe ori agenţii provocatori de la extrema stângă activează în „ligile” de la extrema dreaptă. Proectul de lege al guvernului va fi votat chiar în actuala cesiune. Aşteptăm să vedem, dacă până la discuţia legii, d. Cuza va mai conti­nua să declare că sprijină guver­nul”. Inima d-lui Iorga trebue să balanseze grozav: la dreapta are pe d. Duca, a cărui distrugere o cere d. Cuza; la stânga, îl are pe d. Cuza, a cărui arestare o cere d. Duca. Oare de partea cui se va în­clina mai mult balanţa politico­­sentimentală a şefului Uniunii...., Naţionale?! G. Gra­star Polemici „frăţeşti“ la să mai stabilim odată, bine­­bine, ce regim avem la Putere. Avem regimul „Uniunii Naţiona­le”, alcătuit din liberali ducişti, ior­­ghişti, argetoianişti, ţepişti şi — ni­ţel pe delături — ligi şti cuzişti. Cum trăesc între ei aceşti scumpi fraţi ai „Uniunii Naţionale”? Să luam „Epoca” de eri şi „Indepen­denţa”. Un ţepist scrie, cu vervă pamfle­tară, despre liberalul d. Franaso­­vici : „Intorcându-şi privirile de pa­­ţachină obosită’. „Paţachina” e d. Franasovici ! Şi ce face — pardon d’expresie­­ — paţachina ? Face o politică „pe care o fac pensionarele din strada Academiei colţ cu Regală, în faţa hotelului Mureş”. Şi ce va trebui să facă d. Fran­a­­sovici, „paţachina” ? I-o spune fra­tele d-sale ţepist : „D. Franasovici va fi obligat cu sau fără bremar să se resemneze”. Dar oare se va resemna „paţa­china” ? Nu, pentru că chiar în nu­mărul de aseară al ziarului­ liberal „Independenţa Română” îi răspun­de ţepistului astfel : „Dacă e vorba de „nervositate ne­liniştitoare” şi de „efecte iritante provocate de căldură” — acestea nu se pot atribui fostului subsecre­tar de stat al cărui temperament ponderat şi curtenitor nu s’a d­es­­minţit niciodată — ci mai de grabă d-lui Gr. Filipescu însuşi a cărui viaţă şi acţiune politică sunt atât de puternic impregnate de o perma­nentă impulsivitate şi de o turbu­lenţă bătăioasă de orice clipă”. „Paţachina” nu e chiar aşa de paţachină, căci răspunde ceva mai pieptănat decât boerii ţepişti. Dar e un răspuns... frăţesc! Să urmărim polemicile inti’" -ul „Uniunii Naţionale”. Drr de ore de paţachinia( instalate la Camel ţarcuri câţi compar­t„Uniunii”!

Next