Lupta, iulie 1931 (Anul 10, nr. 2893-2919)
1931-07-01 / nr. 2893
ANUL X. nr. 2693 CONST. Mlum Fost director politic: Decembrie 1921— Februarie 1927 abonamente Pe 12 Luni............................................800 Pe 6 .............................................400 Pe 3 ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) 1 Enigma Duca si enigma Mania In sfârşit, partidul liberal nu mai crede că d. Maniu a renunţat la politica activă, fiindcă, cum spunea „Viitorul”, nu e „armonie” în organizaţia de... Ilfov, ori în cea dela... Miercurea Ciucului. S’ar părea că oficiosul vechilor liberali începe să vadă şi el că actul d-lui Maniu nu priveşte nici numai pe d. Maniu personal, nici numai partidul naţional-ţărănesc , ci par’c ar avea oarecari raporturi cu viaţa politică generală şi mai ales cu situaţia generală creată, întâi, pe urma propagandei subversive a elementelor reacţionare şi de aventuri dictatoriale şi al doilea pe urma conspiraţiei la care s’au asociat vechii liberali de a înlătura şi pe d. Titulescu şi fostul Parlament, spre a instala frumuseţa „Constituţională” de azi. Da. A trebuit ca la Cameră să i se facă d-lui Duca ce i s’a făcut de către d. Cuza, cu aprobarea d-lor Iorga, Argetoianu şi a majorităţilor, pentru ca, în sfârşit, d. Duca să se trezească din visul unei nopţi de vară şi să vadă pe ce lume trăeşte. Noi nu-i vom vorbi acum de broşurile, manifestele şi declaraţiile vechilor liberali în chestia anulărei actului de la 4 ianuarie 1926. Vorba d-lui Goga: se va vedea, dacă umilinţa va aduce iertarea păcatelor Vom vorbi însă de ceea ce declară vechii liberali că-i „interesează” în retragerea d-lui Maniu. Vom vorbi de plecarea „enigmatică” a acestuia — cum îi place s’o califice aseară oficiosul d-lui Duca. De ce „enigmatică” pentru d. Duca? Şi de ce nu e de loc „enigmatică” nici pentru opinia publică din lăuntru, nici pentru cea din afară, care, din primul moment a înţeles că renunţarea d-lui Maniu la politica activă e în strânsă legătură şi cu propaganda subversivă ce se duce de un an de zile împotriva aşezământului constituţional şi parlamentar, ca şi împotriva rostului partidelor în acest aşezământ, precum e în strânsă şi logică legătură cu succesul acestei propagande, întrupat în guvernarea dictatorială de azi. De ce i se pare atunci „enigmatică” hotărârea d-lui Maniu de a se retrage din politica activă, şi în loc să pornească agitaţia, să lase ca, în toată voia, să iasă la iveală rezultatele fericite pentru ţară ale acestui succes al propagandei dictatoriale. Ducă d. Duca crede însă că prin „enigmatica” plecare a d-lui Maniu face aluzie la unele divergenţe ce ar exista între d. Maniu şi Coroană şi cari ştim că fac obiectul unor tainice speranţe din partea vechilor liberali, noi am întreba pe faţă: Cred oare vechii liberali că raporturile lor trecute şi prezente cu Coroana sunt mai corecte, mai reale şi mai demne ca acele ale d-lui Maniu? Cu singură această întrebare, chestiunea apare rezolvată ■ iar, dacă nu, stăm la dispoziţie s’o discutăm. Acum însă, înţelegem să spargem „enigma” Maniu, mai ales pentru vechii liberali. Ii vedem încălecând pe calul mare al apărărei rolului partidelor în viaţa constituţională a statului. Atunci să ne explice „enigma” Duca, nu să ne vorbească de „enigma” Maniu. Să ne spuie ce fel de politică a făcut d. Duca, încheind un cartel electoral cu un guvern venit în afară şi în contra partidelor şi cu Liga Vlad Ţepeş, care a dus şi duce campania contra partidelor şi pentru dictatură, cartel care a instalat la putere guvernul aventurei dictatoriale? Cu ce drept, cu ce logică şi cu ce obraz mai vorbesc vechii liberali de rolul partidelor în viaţa instituţională, când cot la cot cu reacţiunea dictatorială, au violentat şi fraudat alegerile, spre a o instala la putere? „Enigma” Maniu? Care alta e deslegarea ei decât: să renunţe la politica activă şi să lase aventura dictatorială şi pe vechii liberali cari au slujit-o în alegeri să se descurce cum vor putea. Şi d. Duca va vedea — fără a mai vorbi de improvizația ministerială de azi — că enigma va fi ceva mai grea pentru d-sa decât pentru d. Maniu, L. T. A. Lecţia — Cum s’a soluţionat criza din Bulgaria — Am ajuns să invidiem practica constituţionalismului şi parlamentarismului bulgar. Aceasta nu o spunem ca să jignim pe acei din regatul vecin, dar bulgarii vor recunoaşte că e ceva mai veche şi mai temeinică civilizaţia din regatul nostru, precum şi practica regimului nostru parlamentar aşa cum l-am aplicat — s-a deosebit până deunăzi foarte mult de practica bulgară, o deosebire fără discuţie în favoarea noastră. Ca noi, la universităţile noastre, în sânul societăţii noastre, foarte mulţi fruntaşi politici şi intelectuali din Bulgaria modernă au învăţat meseria guvernării. Deci dacă-i invidiem acum că pe calea constituţionalismului şi parlamentarismului au făcut azi un pas înainte, nu putem în acelaşi timp decât să ne şi mândrim căci mulţi dintre conducătorii bulgari au făcut şcoala la noi. Pentru azi însă ceea ce s’a petrecut la Sofia este pentru noi o bună lecţie politică. încă înainte de dizolvarea parlamentului, guvernul Liapceff era gata să se retragă, dar se vede că nu s’au putut înţelege partidele din opoziţie pentru alcătuirea guvernului electoral. Astfel a rămas Liapceff, a prezidat alegerile, a căzut în aceste alegeri şi acum s’a format un guvern de coaliţie reprezentând fidel noua majoritate parlamentară. Criza bulgară s’a desfăşurat dar în cel mai perfect şi democratic spirit constituţional şi parlamentar, am putea zice după tradiţiile clasice britanice fc * -'". Intre situaţia politică internă actuală din Bulgaria şi cea de la noi, România a făcut dar un pas înapoi, cu cincizeci de ani am dat îndărăt, iar Bulgaria a făcut un pas gigantic spre parlamentarismul occidental. Prima preocupare a d-lui Malinoff, noul şef de guvern, a fost ca să recomande coaliţiei guvernamentale să nu mai fie... balcanică, adică venind la putere să nu pornească cum era până acum obiceiul în Bulgaria, pe calea răzbunărilor şi prigonirilor. Probabil că acest cuvânt de ordine va fi ascultat, pentru ca să nu se compromită ceea ce s’a dobândit. La noi, în această privinţă, ne-am întors tot la procedeuri de acum 50 de ani, la actele balcanice de prigoană şi răzbunare. Din toate punctele de vedere clar, actualele evenimente interne din Bulgaria ne pot servi de lecţie. De altfel Bulgaria, mai mult nenorocită în politica sa trecută de cât vinovată, căci de dezastrul care s’a abătut asupra ei în 1918, a fost vinovat Regele lor, Ferdinand, un suveran la ordinele Berlinului, Bulgaria salvată de bolşevism de către Stambulinsky, s’a îndreptat şi astfel se explică pentru ce Societatea Naţiunilor a primit-o cea dintâiu, dintre Statele învinse, în sânul ei, situaţie pe care regatul vecin ţine s’o consolideze atât înăuntru cât şi afară — cu succes trebue s’o recunoaştem. L. T. A. 4 PAGINI LESI 3 3aseepa 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administrația 358-73 Creionul actualității D. DUCA. — Am să te spun lui taică-tău că ne înjuri. D. CUZA. — Lasă, că tata știe! Întrebăm pe d. Hamangiu, ministru al justiţiei: de ce nu ordonă parchetului să facă cercetări asupra celor denunţate la tribuna Camerei de către d. Argetoianu, ministru de finanţe, asupra şperţarilor şi escrocilor parlamentari ? Ordonând astfel de cercetări ar putea foarte uşor descoperi şi pe acela care a obţinut de la actualul ministru de finanţe, autorizarea pentru importul peştelui sovietic. Criza se agravează Nu se plătesc lefuri. — Crachuri. Nici un om cuminte nu şi-a făcut iluzia atunci când au venit la cârmă d-niî Iorga şi Argetoianu că se va ameliora criza economică în câteva luni. De altfel şi guvernul actual dându-şi seama că această criză va mai fi de lungă durată s’a grăbit să declare că n’are nici un program, nici o soluţie. După o lună d. Argetoianu a schiţat „planurile” sale economico-financiare, dar toată lumea a rămas stupefiată. Timp de aproape două luni toată preocuparea financiară a guvernului a fost cum să găsească cele câteva sute de milioane necesare pentru cheltuelile electorale și înscăunarea noului guvern. Rectificarea bugetului, o rectificare fără nici o importanță a unui buget care deja era socotit ca un buget de mizerie, o astfel de rectificare nu poate și nu va avea absolut nici o repercusiune favorabilă asupra crizei economice. In aşteptarea rezolvirei crizei, falimentele se înteţesc, zilnic se cer noui conorolate, încasările de vămi scad mereu, exportul idem, comerţul stagnează, aşa că după crachul dela Banca Generală ministrul de finanţe a ridicat ochii spre cer şi s’a rugat: — Să dea Dumnezeu să nu mai vie şi altele! O asemenea proastă exclamaţie, după anunţarea unui deficit fals, fireşte că nu poate calma piaţa. Noroc că stabilizarea leului este garantată de cele mai mari bănci din lume şi deci este exclusă orice primejdie, altmintrelea ar fi fost dezastru după constituirea actualului guvern care a lansat cele mai alarmante ştiri asupra situaţiunei noastre economice şi financiare, ştiri în mare parte exagerate şi false. Asta ne mai trebuia după agravarea situaţiei mondiale! In afară de neputinţa şi incapacitatea actualului guvern de a soluţiona măcar una din problemele economice cari ar putea ameliora puţin criza, frământările interne, complicarea crizei politice, înveninarea luptelor în loc de destindere, condiţiunile în cari s’a tratat convenţia comercială cu Germania, toate acestea nu numai că nu vor contribui a ne întări creditul în afară, ci finanţa străină preocupată de marile probleme ridicate în Anglia şi America, se va feri, mai ales în ţările frământate de luptele interne, să întreprindă noul afaceri. Aşadar în această direcţie, să nu ne îneselăm: pesimism pe toată linia. D. Argetoianu va fi silit să jongleze cu bugetul rectificat c, să poată plăti lefurile, — la aceasta se vor reduce sforţările d-sale şi încă fără succes, — dovadă că sunt şi acum categorii de funcţionari cari n’au fost plătiţi de două luni. Lt. Precizările celuiane Cei mai îngrijoraţi de plecarea din politica activă a d-lui Maniu par a fi tepiştii. Cel puţin violenţa lor o atestă. Ar fi şi foarte conştientă o asemenea îngrijorare şi alarmă, căci ar dovedi că tepiştii îşi dau seama că propaganda împotriva partidelor şi a aşezământului constituţional are în do Maniu un adversar tot atât de conştient, care însă probabil crede că, deocamdată, e suficient gestul pe care l-a făcut pentru a vedea unde va duce încurajarea dată acestei propagande subversive împotriva temeliei constituţionale şi parlamentare a României. In îngrijorarea lor, tepiştii semnalează faptul că de la Cluj se declară că atât cât d. Maniu va fi în viaţă, nu se va primi altă şefie. Tepiştii cred că fac o machiavelică intrigă spunând că acesta e un „avertisment” pentru d. Mihalache. • * ■ ■ Văi*. D. Mihalache a dat a doua zi după retragerea d-lui Maniu, avertismentul cuvenit tuturor machiavelilor de circumstanţă, terminându-şi cuvântarea în comitetul de direcţie, cu lozinca: — Trăiască fuziunea! Au înţeles, credem, toţi machiavelii. Dar „tepiştii” mai sunt foarte îngrijoraţi de „cutezanţa”.... clujană de a vorbi de „lucruri de o gravitate excepţională cari s’au petrecut până şi în relaţiile externe ale ţării”. D. Maniu a vorbit foarte clar asupra politicei externe a guvernului de azi şi declaraţiile sale, înregistrate de întreaga presă din afară, au fost limpede înţelese. Ele pot fi oricând reluate şi discutate şi împrejurările o vor impune mereu. S. R. : 66 C. Miercuri 1 Iulie , P . L .,fi Director EMUL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct in Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei nu mâr ai în ţară 6 Lei în străinătate „Times“ despre situaţia din România Guvernul Iorga Argetoianu nu poate rezista unui front al partidelor Ministrul care crede că toată lumea are un tarif Marele cotidian englez „Times” a cărui seriozitate şi al cărui prestigiu internaţional sunt bine cunoscute, publică în numărul său de la 25 iunie un articol al corespondentului său pentru Balcani, cu privire la situaţia din România. Reproducem, în cele ce urmează articolul acesta care constitue un adevărat document imparţial cu privire la modul cum priveşte străinătatea evenimentele politice din România : — „Bârfitorii din Bucureşti sunt din nou fericiţi. Alegerile generale şi urmarea lor — hotărîrea d-lui Dr. Maniu, a preşedintelui partidului naţional-ţărănesc, de a se retrage din viaţa politică, le-au furnizat multe subiecte de discuţii. Cu prilejul ultimelor alegeri— cari au avut loc după venirea la putere a partidului naţional-ţărănesc în 1928, s’a remarcat o vădită lipsă de incidente. Membrii cabinetului naţional-ţărănesc în cea mai mare parte oameni simpli în ceea ce priveşte technica guvernamentală, s’au ţinut cu stricteţe de litera legii, au lăsat poporul să voteze aşa cum a vrut şi au obţinut o largă şi legitimă majoritate care, după părerea Criticilor din cafenele, a constituit un rezultat cât se poate de stupid. De astă dată, a fost însă o revenire la bunele tradiţii de altă dată. Este suficient să te plimbi dealungul Căii Victoriei ca să fi oprit de o jumătate de duzină de cinici veseli cari îţi vor povesti cum „A”, candidat opoziţionist la „X” a fost ţinut închis în propria lui casă timp de trei zile înnainte de alegeri şi nu a fost lăsat în libertate decât după terminarea alegerilor; cum „B”, sărmanul băiat, se află la spital unde zace cu două coaste rupte, drept pedeapsă pentru faptul că a încercat să-şi exercite îndatoririle sale de asistent al partidului naţional-ţărănesc în timpul numărătoarei voturilor; cum la „Y” numărul voturilor anunţate oficial a fost mai mare decât acel al numelor trecute în registru, şi aşa mai departe. * Toate acestea sunt recunoscute ca făcând parte din jocul pe care toate partidele politice îl joacă de când există partide politice în România cu excepţia acestor proşti cari sunt naţional-ţărăniştii. Cu toate acestea, faptul cel mai surprinzător este acela că guvernul s-a ales cu o majoritate minusculă numărând la Cameră, de-abea vre-o şase voturi, deşi alegerile au fost lăsate pe seama abilului d. Argetoianu care este recunoscut drept cel mai bun om pe care guvernul l-ar fi putut avea pentru asemenea scopuri. D-sa este un om voluminos, cu o bărbie mare şi o pereche de ochi care-ţi spun că d-sa crede că fiecare om îşi are tariful lui. D. Argetoianu a fost pe rând membru al mai tuturor partidelor şi al unui mare număr de guverne. Deasemenea, d-sa ştie tot ce e de ştiut pentru a „organiza nişte alegeri româneşti”. Istoria care se povesteşte de cele mai multe ori despre d-sa este următoarea: Pe când era ministru de interne acum câţiva ani, iar partidul socialist ameninţase guvernul cu o grevă generală, d. Argetoianu a dat autorizaţia pentru ţinerea unui congres al acestui partid la Bucureşti, punând astfel la un loc pe conducătorii acestui partid şi arestându-i apoi în bloc. Un om cu „pumn”, un realist— spun admiratorii d-sale. De aceia, când d. Argetoianu declarase, înainte de aceste alegeri, că nu se îndoeşte că guvernul va obţine o mare majoritate în Parlament, publicul din România a fost convins că aşa se va întâmpla. Iată însă că acel cartel electoral pe care guvernul l-a format cu liberalii şi cu germanii a obţinut ceva mai puţin decât 50 la sută din voturile exprimate, iar deşi sub regimul actualei legi electorale aceasta le acordă dreptul la patru cincimi din mandate în Cameră, cota pe care guvernul a obținut-o îi va asigura dea bea o majoritate absolută. Se pare că au fost unele defecte ici-colea în tehnica controlului administrativ, iar în unele locuri corpul electoral s’a arătat în mod vădit mai puţin maleabil decât credeau cei cari încheiau târgul. Pentru a-şi asigura poziţia, guvernul va fi silit acum sau să transforme pactul electoral cu liberalii într’un aranjament permanent de lucru, sau să încheie acorduri cu unele dintre partidele mai mici. Dacă s-ar întâmpla ca partidele să formeze un front comun, situaţia guvernului ar deveni imposibilă. Sprijinul unuia sau al mai multor partide va fi cu atât mai necesar guvernului cu cât propriii săi parlamentari par mai puţin hotărîţi să-i dea ascultare decât deputaţii partidelor. Aceşti parlamentari majoritari alcătuiesc mai degrabă un corp nedefinit şi neomogen. In cea mai mare parte, ei sunt prieteni personali ai a) primului ministru, b) ai d-lui Argetoianu, c) ai dlui Manoilescu, ministrul comerţului şi al trnelea stâlp principal al guvernului, d ai d-lui Grigore Filipescu. D. Filipescu este un prieten personal al Regelui şi dispune de atâta influenţă încât poate da sprijin guvernului. D-sa este fondatorul unei asociaţii care propagă ideia dictaturii şi a împrumutat pentru titlul ei, numele unuia dintre cei mai energici domnitori medievali ai Munteniei, Vlad Ţepeş. Unii dintre partizanii d-lui Argetoianu par neliniştiţi din cauza idealismului vag al profesorului Iorga, iar de altă parte nu toţi devotaţii lui Vlad Ţepeş sunt şi admirator al d-lui Manoilescu astfel încât revolte temporare şi scindări nu sunt excluse. Liberalii par dispuşi să cultive relaţiile lor cu guvernul în nădejdea de a consolida situaţia partidului lor astfel încât pare foarte probabil că alianţa născută din alegeri va dăinui câtăva vreme, fiind de la sine înţeles că liberalii vor cere o recompensă, fie sub forma unor portofolii în guvern, fie sub forma unei influenţe indirecte în opera de guvernare. Atunci se va vedea care dintre cele două părţi contractante este „coada” şi care „câinele”. Cu alte cuvinte se pune întrebarea dacă guvernul va evolua încetul cu încetul spre un guvern 75 la stă liberal sau dacă va reuşi să remorcheze la mal partidul liberal ? Rezutatele obţinute de celelalte partide în actualelelegeri nu prezintă decât un interes academic deoarece nici una din ele nu va fi îndeajus de puternic in Cameră pentru a zdruncina situaţia guvernului, atâta timp cât acesta se bucură de sprijinul liberalilor. Cifrele par a arăta că s’a produs un mare regres în popularitatea partidului naţional-ţărănesc. Succesul comparativ al tinerilor liberali conduşi de profesorul George Brătianu, care a obţinut 6 la sută din totalul voturilor, este cu atât mai însemnat cu cât liberalii guvernamentali au făcut desigur tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i împiedica să obţină voturile cetăţenilor. Aceasta dovedeşte că partidul are un viitor, deşi mulţi s-au îndoit de aceasta. Comuniştii cari după ultimele calcule vor avea 5 locuri în Cameră, vor apare pentru prima dată, dela 1920 în Parlament. Nici unul dintre membrii acestui partid nu a fost ales în Basarabia. Deputaţii comuniştii s’au ales în centrele industriale din Transilvania, Banat și Bucovina. Intre două amoruri Amicii amicilor noştri, sânt şi amicii noştri. Totuşi, nu e totdeauna aşa. Liberalii d-lui Duca sunt amicii guvernului. Am putea spune că sunt mai mult decât amici, sunt tovarăşi. D. Cuza e şi d-sa amic — şi încă ce amic! — cu d. Iorga, dar nu şi cu d. Duca. Şi nici d. Duca, amicul d-lui Iorga, nu e amicul d-lui Cuza. Scurt vorbind, în şedinţa de Sâmbătă a Camerei d. Cuza a făcut procesul amicilor amicului său, în aşa fel, că liberalii participanţi la şedinţă au luat o culoare puţin cam vânătă! N’au trecut 48 de ore şi d. Duca cere arestarea bunului prieten al excelentului său prieten! Ocupându-se de proectul de lege privitor la păstrarea ordinei, pe care vrea să-l aducă guvernul, „Viitorul” scrie în numărul său de eri: „Desigur că acest proect de lege va fi o amară deziluzie pentru d. A. C. Cuza, care dacă ar fi ştiut ceea ce se pregăteşte, nu s’ar mai fi pus cu atâta uşurinţă la dispoziţia guvernului — după cum a spus în şedinţa de Sâmbătă a Camerei — cu întreaga d-sale „ligă”. Aceasta cu atât mai mult, cu cât între liga d-sale şi celelalte organizaţii aţâţătoare, nu există nici o deosebire în ceea ce priveşte metodele de luptă şi tendinţele de sdruncinare a ordinei sociale. De remarcat e faptul că în nouile provincii, de multe ori agenţii provocatori de la extrema stângă activează în „ligile” de la extrema dreaptă. Proectul de lege al guvernului va fi votat chiar în actuala cesiune. Aşteptăm să vedem, dacă până la discuţia legii, d. Cuza va mai continua să declare că sprijină guvernul”. Inima d-lui Iorga trebue să balanseze grozav: la dreapta are pe d. Duca, a cărui distrugere o cere d. Cuza; la stânga, îl are pe d. Cuza, a cărui arestare o cere d. Duca. Oare de partea cui se va înclina mai mult balanţa politicosentimentală a şefului Uniunii...., Naţionale?! G. Grastar Polemici „frăţeşti“ la să mai stabilim odată, binebine, ce regim avem la Putere. Avem regimul „Uniunii Naţionale”, alcătuit din liberali ducişti, iorghişti, argetoianişti, ţepişti şi — niţel pe delături — ligi şti cuzişti. Cum trăesc între ei aceşti scumpi fraţi ai „Uniunii Naţionale”? Să luam „Epoca” de eri şi „Independenţa”. Un ţepist scrie, cu vervă pamfletară, despre liberalul d. Franasovici : „Intorcându-şi privirile de paţachină obosită’. „Paţachina” e d. Franasovici ! Şi ce face — pardon d’expresie — paţachina ? Face o politică „pe care o fac pensionarele din strada Academiei colţ cu Regală, în faţa hotelului Mureş”. Şi ce va trebui să facă d. Franasovici, „paţachina” ? I-o spune fratele d-sale ţepist : „D. Franasovici va fi obligat cu sau fără bremar să se resemneze”. Dar oare se va resemna „paţachina” ? Nu, pentru că chiar în numărul de aseară al ziarului liberal „Independenţa Română” îi răspunde ţepistului astfel : „Dacă e vorba de „nervositate neliniştitoare” şi de „efecte iritante provocate de căldură” — acestea nu se pot atribui fostului subsecretar de stat al cărui temperament ponderat şi curtenitor nu s’a desminţit niciodată — ci mai de grabă d-lui Gr. Filipescu însuşi a cărui viaţă şi acţiune politică sunt atât de puternic impregnate de o permanentă impulsivitate şi de o turbulenţă bătăioasă de orice clipă”. „Paţachina” nu e chiar aşa de paţachină, căci răspunde ceva mai pieptănat decât boerii ţepişti. Dar e un răspuns... frăţesc! Să urmărim polemicile inti’" -ul „Uniunii Naţionale”. Drr de ore de paţachinia( instalate la Camel ţarcuri câţi compart„Uniunii”!