Lupta, februarie 1934 (Anul 13, nr. 3680-3703)
1934-02-01 / nr. 3680
K A X A ANUL. JOlitip. 300 CONST. MILLE Post director politic Bscenbrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Instituții şi autorități .... .Lei 1000 p* 12 luni................................. 800 Fe 8 400 F® 4 ,, 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Cornst. Miile. 12 (Sărindar) # MACilMI L£1 3 Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Germania in Viena ......- ■— — Austria aşteaptă ajutorul Europei Opinia europeană se raliază strigătului de ajutor al Austriei, care vede Germania instalându-se la Viena, dacă nu prin forţa armelor, prin aceea a ternarei semănată de-a lungul micului teritoriu austriac. Contrabanda de explosive germane continuă pe o scară întinsă şi guvernul din Berlin pare convins că frontiera austriacă prezintă punctul de minimă rezistenţă în comparaţie cu cel dinspre Polonia. De aici anunţarea cu surle şi trompete a convenţiei de neagresiune cu Polonia, ca astfel cancelarul Hitler să fie liniştit din această parte, spre a se putea concentra spre punctul pe care-l crede cel mai lesne de atacat: Austria. Guvernul Dollfuss rezistă. De astă vară însă, întrebarea care se punea era: cât va mai putea rezista prin propriile lui puteri? Strigătul de alarmă care răsună de la Viena arată că această rezistență prin propriile puteri nu mai poate dura. La 16 ale lunei curente, cabinetul britanic a fost oficial sesizat de acest strigăt de ajutor, prin intermediul baronului Franckenstein, ministrul Austriei la Londra, care a făcut cunoscut demersul exercitat de guvernul austriac pe lângă cabinetul din Berlin, prin care e, cerea o declaraţiune formală de neintervenire în afacerile Austriei şi de respect al integrităţii ei teritoriale. Ministrul austriac la Londra adăuga că guvernul său speră să primească , în această împrejurare sprijinul Engliterei. Şi un demers similar se crede a fi fost făcut la Paris şi la Roma. Roma — cel puţin prin glasul presei fasciste — e de părere că vizita d-lui Suvich a fost din parte-i primul pas făcut în ajutorul Austriei şi se întreabă ce face Londra şi Parisul. Intre timp din Sviţera a străbătut vestea că guvernul Dollfuss a şi sondat posibilităţile de a se adresa, în baza art. 11 din pactul Ligii Naţiunilor, ajutorului acestuia, cerând convocarea de urgenţă a unei sesiuni extraordinare a Consiliului Ligii — lucru pe care o parte din opinia britanică îl aprobă, alta eschivându-se. Nu vedem, încă pe lord Byron la Missolonghi, nici pe Canning la Downing Street, nici pe eroul britanic lord Cochrane alergând în ajutorul Austriei de azi ca acum un secol şi ceva în ajutorul Greciei ameninţate. Şi totuşi sufletul tulburat al Europei aşteaptă un Lord Byron, un Canning ,şi un lord Cochrane. Franţa, zbuciumată de îndoielile ajutoarelor ce poate concentra în jurul problemei de dezarmare, stă gata să meargă mână în mână cu Marea Britanie şi Liga Naţiunilor. Cheia salvărei Austriei stă însă în mâna Marei Britanii. Germania n’a fugit însă în zadar de la Geneva. Chematăla Consiliu, în virtutea pac jetului care prevede că timp de doi ani nu se poate sustrage raporturilor cu Liga, va refuza, desigur, reapariţia. Cât despre Italia „Lavoro” din Genova scrie: „Nu putem admite un Reich de 75 de milioane de oameni la porţile înnoitului Adige. Dacă Germania ar pune mâna, pe Austria, ea va fi fost care a câştigat războiul”. Iar în „l’Europe Nouvelle”, d. Maurice Pernot se întreabă: „In faţa manifestărilor unanime, şi atât de categorice a voinţei popoarelor lor, ce aşteaptă cele trei guverne din Paris, Londra şi Roma spre a pune pe cel din Berlin în faţa, nu a unui demers dilatoriu, ci a unui veto formal şi imperativ? „Trebuie să nu mai fie oare în Europa decât un om care să ştie ce vrea şi acest om să fie Hitler?” La Geneva, Marea Britanie, Franţa şi Italia ştiu prea bine că au cu ele, în această chestiune a salvărei Austriei, întreaga constelaţie a Micii înţelegeri, prelungită cu pactul balcanic ce se va parafa acum la Belgrad şi semna la Atena. Două proecte pentru redresarea economică a Europei dunărene sunt schiţate: unul al Micii înţelegeri, celalt al Italiei, acesta având ele bază de aprovizionare Triestul. Şi tot n’a sunat ceasul conlucrărei Europei occidentale ori cea centrală şi sud-estică, pentru salvarea Austriei şi înlăturarea primejdiei germane care, instalată, la Viena, va fi făcut cel mai gigantic pas de „Drang nach Osten”, reînviindu-şi ţelul spre Bagdad? EMIL D. FAGURE Mesajul După cum se afirmă în cercurile oficiale autorizate mesajul pentru deschiderea Parlamentului va fi scurt; unii susţin că va fi şi substanţial. Ar fi de dorit ca să se pună odată capăt unei tradiţii care nu contribue deloc la întărirea parlamentarismului. Mesajele nu mai au nici o valoare, fiindcă nu mai inspiră nici o încredere. Cu cât sunt mai lungi și înșiră mai multe reforme, cu atât sunt mai rău primite. Mesajul care ar face cea mai bună impresie, ar fi unul cam in forma aceasta. Domnilor deputați, Domnilor senatori, Guvernul meu este hotărât să nu vă supună nici un proect de lege. Legile existente sunt suficiente pentru a asigura ţării o bună gospodărie. Guvernul meu se va mărgini deci la aplicarea şi respectarea legilor existente, cu conştiinciozitate şi fermitate. Programul guvernului meu se rezumă in aceste două cuvinte: domnia legilor. Acţiunea parlamentului, în ce priveşte politica internă, va fi deci mai uşoară: nu va mai legifera, ci va controla actele guvernului, adică aplicarea şi respectarea legilor. N’ar fi un mesaj ideal dacă d. Tătărescu s’ar prezenta cu unul atât de scurt şi totuşi atât de cuprinzător? Probabil că la cea dintâiu revizuire a Constituţiei, formalitatea aceasta, devenită banală, costisitoare şi cu totul inutilă, va dispare pentru ca să dispară mai ales discuţia asupra mesajului, al cărei nivel s’a scoborât atât încât devine compromiţător pentru regimul parlamentar. Se poate ca unele din aceste consideraţiuni să fi determinat şi pe d. Tătărescu să redacteze un mesaj cât mai scurt. Problemele cari frământă însă ţara, adică: 1. Situaţia economică şi financiară; 2. apărarea statului şi asigurarea ordinei publice; 3. activitatea noastră externă; — aceste probleme, desigur, vor fi enunţate mai precis prin mesaj, căci toată activitatea guvernului şi a parlamentului se va concentra în jurul lor. Cât mai puţină vorbărie şi o cât mai intensă activitate, — iată ce aşteaptă ţara. Va putea guvernul să ajungă la acest rezultat? Majorităţi parlamentare are. Totul depinde însă de modul cum va guverna şi va domina situaţia. Ceea ce aşteaptă lumea cu înfrigurare este ordine şi muncă cât mai spornică. Lt. Granat« Nu s’ar putea? Aşa dar, vom avea in Parlament lupte politice, ca şi în trecut, întrucât, încercările de destindere n’au reuşit. In fond, acesta e şi rostul parlamentarismului: discuţii, ciocniri, lupte. Vreţi ca parlamentul să aibă aspectul Reichstagului german, cum s’a prezentat cri? fi'50 de indivizi toţi in uniformă şi cu curele, toţi ruşi in cap, stând zmirna, in bănci şi ridicându-se, ca la şcoală sau la cazarmă, la intrarea stăpânului, a conectorului? O lege atât de radicală, atât de epocală, cum e modificarea întregii structuri istorice a Statului german, la care nimeni nu ia cuvântul, nimeni nu formulează o ideie, o părere, — mercenari plătiţi cu luna, cari n’au alt drept decât acela de a ridica mâna şi a urla „Heil!” Acesta, e Parlament? Bineînţeles că, nu trebue să trecem la extrema cealaltă, şi să se întindă o peltea de discuţie la mesaj care să ţie două luni şi în care fiecare ales al Naţiunii să se creadă obligat să se suie la tribună, şi să-şi dea cu ideea în toate problemele politice, sociale, eeconomice, financiare, navale, aeriene, medicale, femenine şi cooperatiste! Şi iarăşi nu e obligatorie pomenirea in Cameră «... părinţilor! Fiecare poate face aceasta acasă sau la biserică, la parastasul respectiv! Iar în ce priveşte „încercarea, puterii”, sunt destule săli de box în Capitală, unde cei cu prea mulţi muşchi pe ei să-şi găsească o suficientă descărcare! Un parlamentarism aşa cum era pe vremea lui Carp, Maiorescu, Brătianu, Lahovary, Take Ionescu, Ferechide, Djuvara, Delavrancea şi alţii de acelaşi format, credeţi că ar strica? Vorbirea e: de unde ii mai iei pe aceşti mari oratori şi bărbaţi de Stat? Asta e! BEŞCA r- Tsi Să fugim de politica Aerisire Ades, profesiunea mă obligă, să asist la tot felul de şedinţe, conferinţe, Întruniri şi adunări. Aceste manifestaţiuni, ale locvacităţii publice şi particulare, vă asigur, sunt foarte numeroase. E o adevărată epilemie de întruniri şi conferinţe. Or, toate ateste şedinţe şi adunări, se ţin în săli literalmente lipsite de aer. In acelaş timp, aceste manifestaţiuni, se caracterizează toate — sau într’o covârşitoare majoritate, — printr’o vorbărie fără sfârşit şi fără nici un rezultat. S’ar zice că îmbâcseala sălii s’a Infiltrat ia minţile asistenţilor, că lipsa de oxigen întârzie procesele chimice din creer, că excesul de bioxid de carbon şi emanaţiile umane ale mulţimei din sală, asfixiază nu numai pe asistenţi, dar şi ideile. După o oră de discuţiuni în aceste săli sufocante, lipsite de orice aeraţie higienică. Începe un fel de moţăiala intelectuală, un abur întunecă minţile, gândurile se exprimă greoiu şi monoton, şi soluţiunile se pierd într’un noian de propuneri utopice. Voiţi exemple concrete? Nu există sală de teatru sau de conferinţe, în care, după o oră de spectacol, atmosfera să nu se încingă, ca o etuvă. Chiar marile săli ale instituţiilor fundamentale ale Statului, sunt nehigienice. Camera Deputaţilor are o atmosferă mai respirabilă, fiindcă incinta e vastă şi înconjurată de culoare. In schimb, la Senat, e o calamitate. Incinta e în imposibilitate de a se aerisi, e înconjurată de alte săli, tot atât de nehigienice. Aafară de sala Cercului militar, nu există în Capitală o mare sală de bal. întrunirile publice se ţin in sălile de restaurante, unde lumea se aglimerează, până se sufocă în propriile ei miasme. Sălile deconferinţe, aulele universitare, bibliotecile, toate nu sunt aerisite. Unele, fiindcă au construcţiuni nehigienice. Altele, fiindcă nimeni nu are grijă să le aerisească. Ne-am obicinuit,cu toţii, ca aceste săli de putoare concentrată, încât nu nu mai jenează. Aerisiţi. Lăsaţi ferestrele deschise d e ger, ştiu, dar există ore matinale de aerisire, — alungaţi duhorile nesănătoase, învioraţi-vă... Toate aceste săli, ca şi toate birourile administraţiilor publice, sunt culturi vaste de microbi, sunt groaznice focare de tuberculoză. Tot ce este oficialitate, toţi cei ce se strâng în sălile de conferinţe, de cursuri, de întruniri, toţi salariaţii statului, sunt în genere palizi, au figuri bolnăvicioase. Dacă s’ar luamăsura să se aerisească sălile şi birourile publice, sunt convins că tuberculoza ar face mai puţine victime. Sunt birouri şi săli de acestea, în care nu se deschid geamurile nici 5 minute, între ora plecării funcţionarilor sau publicului şi ora deschiderii de a doua zi. Şi administraţia cred că s’ar mai înviora, dacă ar fi mai bine aerisită... S. V. & Creionul actualităţii începe... destinderea! SOŢIA: — f’c fi-ai pus fracul ăsta nou; ți'ai auzit că o să fiu iristinflvre la Cameră și o să vii cu el a casa ferfeniţă? ! Un an de stăpânire hitleristă Eri s’a împlinit un an de când bătrânul preşedinte al Reichului a încredinţat lui Adolf Hitler postul de cancelar, de că nu partidul naţional-socialist a pus mâna pe întreaga putere a Statului german. Telegramele din Berlin ne vestesc că eri. ..fiind şi un timp superb”, toate casele au fost pavoazate, iar întreaga presă germană a publicat articole entuziaste in care a sărbătorit acest eveniment. Nici steagurile, nici articolele nu dovedesc nimic, într’o ţară unde toţi cetăţenii sunt robi, unde presa e în lanţuri, unde domnesc spionajul, delaţiunea şi teroarea, unde stăpâni absoluţi sunt poliţia şi călăul. Când o populaţie liberă pavoazează şi exultă de bucurie, când o presă neînlănţuită îmbracă haina de sărbătoare şi-şi spune cuvântul, subliniând un eveniment, — aceasta, da, are importanţă, căci e manifestarea sinceră, spontană, a unui sentiment şi a unei convingeri. Dar azi în Germania se pavoazează când ordonă poliţia şi şefii sinistrelor batalioane de asalt, iar presa se prosternă în faţa dictaturii cu o laşitate care te desgusta de această nobilă profesiune, ajunsă în înjositoarea sclavie în care se găseşte azi nefericita tipăritură cenuşie, care e glorioasa presă germană de odinioară. E firesc, deci, ca pavoazările cu steaguri şi articolele ditirambice ale gazetelor germane, să nu emoţioneze întru nimic opinia publică străină. Aceasta, cu perfectă obiectivitate, se întreabă: care e bilanţul real al acestui an de guvernare hitlerista? In politica internă, o „dictatură sângeroasă, sinistră, care ,a ostenit braţele călăilor şi a sporit până la saturaţie contingentul nefericiţilor înlănţuiţi în lagărele de concentrare• Marşurile, parasite, trâmbiţele n’au putut stârpi şomajul; milioane de oameni n’au ce mânca, n’au, un adăpost sigur, căci ajutoarele de şomaj au fost desfiinţate; nici o reformă reală în domeniul muncitoresc, în favoarea lucrătorilor. O mare parte a industriei e paralizată; exportul a scăzut catastrofal, comerţul a fost pus la pământ, iar in domeniul cultural şi artistic, nivelul la care au ajuns aceste manifestaţiuni e dedreptul ruşinos, dacă il comparăm cu ceea ce era în Germania nu mai departe decât acum un an. Adăugaţi, la toate acestea, o luptă de distrugere cu Biserica— atât cea protestantă cât şi cea catolică — şi veţi avea topul adevăratei stări de lucruri din Germania, pe care n’o poate masca nici cea mai „fcolosală” pavoazare. Cât priveşte politica externă, Germania s’a izolat de tot restul lumii. Plecând, în mod brutal, din Liga Naţiunilor, ea face o politică proprie care n’a recoltat până acum nici un, rezultat precis, înfrânt in acţiunea, de cucerire a Austriei, cu relaţii mult mai reci cu Italia, la cuţite cu Rusia, — care a fost un sprijin formidabil pentru Germania republicană “ regimul hitlerist a obţinut un singur... succes: acordul cu Polonia! Cu acea Potonie pe care hitlerista au insultat-o 12 ani de zile, pe care au ameninţat-o cu năvălirea, şi ingenuchiarea din primul ceas al venirii lor la putere! Regimul care stăpâneşte de un an. Germania e ţinut sub strictă observaţie de întreaga lume. El reprezintă, mai presus de toate, primejdia de războiţi. Şi nici o pavoazare, nici un articol aniversar, nu vor putea risipi această atmosferă bazată pe fapte certe şi pe constatări cari nu se lasă adormite de nici o propagandă și nici o înscenare. — nu. — Declarația d-lui Iorga Câteva zile foaia d-lui Iorga a publicat manşeta aceasta: „Nu scriu sub cenzură. — N. Iorga”. In realitate însă d. Iorga a scris sub cenzură mai mult decât oricând şi a scris ce a voit şi cum a voit. Eri, însă, a dispărut din „Neamul” d-lui Iorga manşeta de protestare şi în locul ei am cetit o declaraţie că s’ar fi comunicat fostului prim ministru „o hotărîre a consiliului de miniştri care-i îngădue a relua rostul pe care fără întrerupere, şi din ţară şi din străinătate, sa îndeplinit în „Neamul Românesc” aducând îni judecarea problemelor zilnice şi a acţiunilor politice, în caracterizarea personagiilor, amestecate în tragicomedia istoriei de toate zilele, o judecată pe cât se poate de nepărtinitoare (sublinierea cuvântului „nepărtinitoare” este a ziarului „Lupta”) într’o formă de o sinceritate absolută” (Sublinierea ultimelor cuvinte aparţine tot „Luptei”). Pe cât ştim absolut nimeni, nici guvernul, nici cenzura, n’au creat vre-unui ziar un privilegiu. Măsura a fost generală. Bine sau rău executată, asta e altă chestie ! D. N. Iorga însă a cerut ca pentru d-sa să se facă o excepţie, adică să nu fie cenzurat şi nici suspendată foaia d-sale, orice ar seri, chiar dacii ar lua apărarea celor pe cari justiţia, civilă şi militară, i-a arestat ca autori morali ai asasinărei lui Ion Duca. Pentru aceasta a fost cenzurat şi suspendat „Neamul Românesc", nu pentru că, după cum susţine azi d. Iorga, ar fi refuzat să respecte anuminte ,,inviolabilităţi sacre" neprevăzute de Constituţie,o aluzie la persoana mi- nistrului de externe în contrar căruia d. Iorga duce o campanie tragi-comică ce nu şade bine unui fost prim-ministru şi mare apostol. Gazeta d-lui Iorga a suferitmăsura suspendării - - repetăm, dreaptă sau nu, e alta chestie!—i fiindcă a protestat contra arestarea d-lui Nae Ionescu implicat in acţiunea gardistă. Nici unui ziar nu i s’a îngăduit să apere pe cei arestaţi. D. Iorga însă, care, a arestat foşti miniştri şi ziarişti, pentru a-şi crea o anumită atmosferă electorală, are acum pretenţia să indice guvernului şi justiţiei pe cine trebuie şi pe cine nu trebuie să aresteze dintre acei din complotul care a răpit viaţa lui Ion Duca. Aceasta într-adevăr că ar însemna crearea unui scandalos privilegiu pentru d. Iorga, care după trista guvernare ce a prezidat-o, ar putea să aibe pretenţiuni ceva mai moderate. Declaraţia ce a făcut ori d. profesor, prin „Neamul” d-sale, este deci plină de bizantinism. Nu sa oprit nimeni să scrie, contra d-lui Titulusai cât o pofti şi orice i-ar trece prin minte. Dovadă că şi atunci când a declarat că nu scrie, sub cenzură, pe d. Titulescu a continuat să-l critice şi să-l cenzureze, fără ca „sacrul inviolabil” să se sinchisească. Faţă de atacuri de natura acelor ale d-lui Iorga, d. Titulescu este imun. Nu-l ating in nici un fel. Dar ridiculizează pe autorul lor. — acest adevăr pare că-1 simte acum însuși d. Iorga. R. P. GENERALUI, HAYASEI iuit ministru de război al Japoniei istraţia ziarului publicitate punt în ţară strei in sita tm Mâine se deschide Parlamentul Cum se va desfăşura activitatea ambelor Corpuri legiuitoare Am ajuns şi aici: Parlamentul îşi deschide mâine porţile. Pentru o sesiune scurtă, dar nu mai puţin plină şi din păcate nu mai puţin agitată. In ce priveşte competenţa sa, guvernul se înfăţişează înaintea Corpurilor legiuitoare cu o soluţie provizorie: o simplă complectare prin numirea d-lui Sassu ca ministru de industrie şi comerţ. Abia la începutul lunei Martie se va realiza remanierea mai largă de care s’a vorbit atât de insistent zilele acestea şi pe care anumite dificultăţi au fost totuşi de natură s’o întârzie. Pentru început, nu ne putem aştepta decât la obişnuitele şedinţe de deschidere. In afară de prima, care e consacrată memoriei lui I. G. Duca, celelalte vor fi consumate deocamdată cu alegerea birourilor. Dacă în ce priveşte preşedinţii, corpurilor, lucrurile sunt definitiv fixate — D. N. N. Săveanu la Cameră şi I. Nistor la Senat — desemnarea celorlalţi membri, şi în special a vicepreşedinţilor va da foc desigur la oarecari lupte ce vor constitui în mod firesc un sigur şi sugestiv reflex al situaţiei din sânul partidului liberal. Abia la validări şi la mesaj. Se va desfăşura ea, oare lamentară. Se va desfăşura ea, oare într’un cadru mai liniştit, decât până acum? Va oglindi ea într’adevăr „destinderea” politică în care mulţi încă se socot îndreptăţiţi; a crede? Sunt toate indicaţiile că aşteptările optimiste vor fi înşelate. Partidul naţional-..rănesc a hotărât, după cum se ştie, să se menţină pe terenul unei serioase dar obiective opoziţii, aducând la tribuna Parlamentului toate abuzurile cari au pătat recentele alegeri. Iar d. George Brătianu, după câte ştim, va face zilele acestea declaraţii politice după came partidul d-sale va lua de la început atitudine împotriva guvernului, desminţind şi sub această formă versiunea — desminţită de altfel şi eri — că tratative de reîntregire aici în curs.... Prin urmare, vom avea şi opoziţie.... Este drept că guvernul se înfăţişează Parlamentului, cu un mesaj destul de scurt: preocupările de stabilire a ordinei şi deriziunea de a nu se prelungi prea mult sesiunea Corpurilor legiuitoare, au făcut ca legile să fie de astădată foarte puţine: apărarea Statului, conversiunea, bugetul, şi câteva proecte financiare. Puţine, dar foarte importante, desigur, de o importanţă care anunţă şi justifică discuţiuni destul de vii şi atitudini de opoziţie destul de dârze. , Cari ■sunt posibilităţile guvernului în faţa dificultăţilor cari îl aşteaptă? In ce priveşte politica externă, cabinetul Tătărescu nu are, ce e drept, decât sarcina de a-şi consolida strălucita colaborare a d-lui N. Titulescu. In politica internă însă, lucrurile stau cu totul altfel. Depinde de tactul pe care-l va avea faţă de opoziţie, şi depinde de sprijinul pe care-1 va găsi în propriul său partid, de înţelegerea pe care o va găsi la majoritate, lucrările (■omisiunilor, etc., etc, pentru ca el să poată face faţă cerinţelor guvernării în vremurile ele astăzi. In primul rând, guvernul trebue să fie tare prin el însuşi. „Un ministere qu’on soutient este un ministere qui tömbe”, — spune Talleyrand. Şi acum, ca şi atunci, nu prea e semn bun când guvernul nu-şi mai poate găsi reazim decât numai în afara lui.... Comerţul ambulant Delegaţia permanentă a Municipiului a luat în discuţie chestiunea vecinie nerezolvată, a comerţului ambulant. De altfel, chestiunea nu este prea uşor de rezolvat. Ea prezintă aspecte variate şi sunt în joc interese ce intră în conflict. 13 uşor de înţeles că negustorii stabili au tot Interesul să combată comerţul ambulant, care Ie face o concurenţă chiar la uşa magazinelor lor. Argumentele comerţului stabil, contra ambulanţilor, sunt multeIntre altele, se ridică o chestiune de higiena, pe motivul că vor fi existând copii ce vând bonboane pe care, în prealabil, le sug ei înşişi, se cere, cu asprime, desfiinţarea întregului comerţ ambulant. Dar este şi o chestiune de umanitate. Sunt o mulţime de oameni nevoiaşi, cari îşi câştigă pâinea — ce pâine amară şi cât de greu dobândită! — prin ingeniozitatea cu care prezintă trecătorilor marfa lor eftină şi prin truda de a desface, stând ceasuri întregi în ger şi vifor. D. Al. Dortescu, primarul sectorului de Negru, a ţinut să sublinieze, in şedinţa delegaţiei permanente, această latură de umanitate a circ-* vaţiunei, deşi iarăşi e just că spectacolul este oarecum de bazat orienta). D.'Em. Dan, primarul gerant al Municipiului, va numi ’ o comisie, care să studieze clientuimeaV-13 preferabil să se studieze astfel toate tispectele problemei, ca săi ' nu. se f.i măsuri pripite.sau brutale, ei să. se -i i. scama de toate interesele. A, B.