Lupta, mai 1934 (Anul 13, nr. 3754-3777)

1934-05-01 / nr. 3754

Y~ a fa­ nul XIII No. 3754 C' !Sr. MILLE­­ s director politic OecoTibri­ .121 — Februarie 1927 ABO^AHENTE instituții și autorități ... .Lei lOOO He luni «•*••»»»•»»„ 80C p® s .. ...».................... » „ 400 Pa 3 ..................................................... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Re­dacfnia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) De cine depind guvernele ? In jurul declaraţiunilor d-lui Dinu Brătianu La ordinea zilei sunt decla­­raţiunile şefului partidului li­beral. In numărul precedent al zia­rului nostru am stăruit asu­pra acelei părţi d­in declaraţii­le d-lui Dinu Brătianu cari se referă la raporturile dintre d-sa ca şef şi partidul care l-a desemnat la conducerea sa. E natural ca explicaţiunile pentru clarificarea acestor ra­porturi să se desfăşoare în sâ­nul partidului liberal. Este însă o parte a acestor declaraţiuni — cea mai im­portantă poate — care intere­sează întreaga opinie publică tocmai fiindcă e de ordin principial. Şeful liberalilor a spus că remanierea cabinetului depin­de de preşedintele consiliului, precum guvernele depind de şeful statului. Este, în adevăr, în afară de orice discuţie că prerogativa constituţională a Coroanei în ce priveşte desemnarea şi nu­mirea guvernelor, ca şi aceea privitoare la dizolvarea Parla­mentului nu sunt condiţionate şi nu se lovesc de nici o res­tricţie. In acest înţeles a amintit probabil şeful liberalilor că guvernele depind de şeful sta­tului. Rezultă de aci că problema dualităţii de conducere ce se iveşte atunci când un partid fiind la cârma statului şeful partidului nu este şi şeful gu­vernului —• problema aceasta a dualităţii în conducere nu priveşte Coroana, ci partidul. El singur are a se rosti şi a decide dacă o asemenea dua­litate în conducere este ori nu eficace şi trebue ori nu să persiste, ori să ia sfârşit. Are şeful liberalilor , inten­­ţiunea ca, punând problema, să ceară în acelaş timp parti­dului său să o rezolve? Aceasta se va vedea­­cât de curând. In eventualitatea că ar fi se­­zisat de chiar şeful său, parti­­dul liberal este el dispus să a­­tace problema pusă şi să mear­gă la o deriziune? Până acum atmosfera nu a­­rată a fi coaptă pentru o de­riziune. Şi apoi chestiunea compor­tă distincţiuni. Partidul sau Parlamentul este acela care ar putea re­zol­va o problemă ca aceea a dualităţii de conducere? Partidul poate rezolva pro­blema alegerei şefului său. Dar singur parlamentul poa­te stabili raporturile cu gu­vernul. Oricât de strâns legat este Parlamentul de partidul care are majorităţi în sânul lui, guvernul numit de capul sta­tului nu depinde de Parla­ment decât în măsura că a­­cesta poate să-i acorde sau să-i retragă concursul, pe când Coroana poate dizolva Parla­mentul care a dat un vot de blam guvernului, precum poa­te numi un alt guvern care să solicite încrederea Parla­mentului. Acest fel de funcţionare a vieţii constituţionale e la noi mai mult de ordin teoretic. In practică, Parlamentul nu dă nici­odată vot de blam gu­vernului , majorităţile de partid înţelegând să susţină cabinetele ieşite din sânul par­tidului. Ceea ce are de rezolvat acum partidul liberal este diferen­dul dintre guvern şi şeful par­tidului, care declară că dă concurs, dar totuşi nu împăr­tăşeşte răspunderile cu gu­vernul. Fi-va pus Parlamentul în situaţie de-a se rosti asupra raporturilor dintre majorităţi­le sale şi cabinetul actual? E puţin probabil. Fi-va pus partidul liberal în situaţie de-a se rosti asupra raporturilor sale cu guver­nul? După declaraţiunile d-lui Dinu Brătianu, logic ar fi ca această eventualitate să se producă. După atmosfera ce domneş­te în partidul liberal, even­tualitatea e mai puţin proba­bilă. De ce? Fiindcă şi partidul şi majo­rităţile preferă dualitatea de conducere, unei plecări de la guvern. Se va putea însă menține dualitatea de conducere? Hic jacet lepus. L. T. A. Consolidarea unitei prin unificarea codurilor Intr’un cadru de impresionan­tă solemnitate, d. Victor Anto­­nescu, ministrul dreptăţii, a re­mis Suveranului proectul Codului penal unificat, proect care re­prezintă paisprezece ani de mun­că încordată şi continuă. In cuvântarea pe care d. Vic­tor Antonescu a rostit-o înain­tea Regelui, după omagiul adus acelora cari au contribuit, cu munca, experienţa şi competinţa lor, la întocmirea codului penal, prim pas absolut necesar în con­solidarea unităţii noastre naţio­nale, a expus, în linii generale, principiile de bază ale proectu­­lui. In jurul ideii de reformare a delicventului, gravitează sistemul de represiune al noului Cod pe­nal, care tinde la „individualiza­rea pedepsei” introducând toate inovaţiunile moderne pe care ştiinţa dreptului le-a experimen­tat, aiurea, în cursul vremilor. Nu vrem să facem o analiză a principiilor cari stau la baza noului Cod penal. Ne rezervăm dreptul să ne rostim asupra lor atunci când vom avea şi noi tex­tul la dispoziţie. Ţinem, însă, să relevăm — cu satisfacţie — că am fost admise reforme pentru cari s’au dus lupte continue şi tenace la noi, din păcate, fără rezultate practi­ce. Cine nu-şi aminteşte de stră­duinţa pe care a pus-o, atunci când era un adeevărat tribun al poporului sub colegiile censitare, d. Ioan Th. Florescu, fost mini­stru de justiţie, pentru reabili­tarea condamnaţilor, pentru suspendarea executării pedepsei şi pentru liberarea condiţionată, reforme cari şi-au găsit cristali­zarea în proectul prezentat, cu solemnitate, Suveranului abia as­tăzi? Ne amintim, cu emoţie, valuri­le de elocinţă, specific antebeli­că, cari se revărsau în întrunirile publice pentru a se câştiga drep­tul de reabilitare al celor căzuţi in greşeală gata să-şi plătească­greşeala comisă şi ispăşită în în­chisoare, cu o viaţă exemplară în societate. Ceea ce se părea revoluţionar ieri, s-a câştigat, cu uşurinţă, as­tăzi. Indubitabil că terenul a fost pregătit de cei cari au luptat pentru modernizarea Codului pe­nal în trecut şi de aceia, un prim omagiu, se cuvine d-lui Ioan Th. Florescu. Numele acelora cari au luat i­­niţiativa unificării Codurilor şi au muncit pentru realizarea ace­stui ideal, a fost amintit de Su­veran în discursul rostit cu pri­lejul solemnităţii de la ministerul de justiţie. Regele a ţinut să releve meri­tul mare al Codului penal, „a­­cela de a fi ieşit din mintea ro­mânilor, făcut pentru ţara şi ne­voile noastre”, şi a arătat rolul pe care-l joacă în viaţa de Stat, le­gea şi justiţia. „Judecătorul, pe lângă omul de drept, trebue să fie şi un psiho­log şi un sociolog. Calitatea ma­gistraturii noastre este o garanţie că fiecare ştie să-şi facă pe de­plin datoria aşa cum o cer inte­resele superioare ale Patriei”. -$■ Salutând începutul promiţător de vremuri mai bune, convinşi că, la toamnă, acum când Suve­ranul a arătat că se interesează îndeaproape de unificarea Codu­rilor, Parlamentul va vota pro­ectul Codului penal, ne expri­măm un deziderat. Acela ca pro­cedura penală să fie repede în­tocmită spre a fi votată , conco­mitent cu codicele unificat. Și, în procedură, să se caute să se introducă dispoziţiunile cele mai nemerite pentru efectiva accele­rare a judecăţilor. In depresiunea morală care a cuprins societatea românească rapida sancţionare a delicvenţi­lor, va însemna primul simptom al­­însănătoşit ei, atât de mult şi atât de zadarnic aşteptat de opi­nia publică. R. M. « PAGINII­LEI Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 -W -X0' Creionul actualităţii Situaţie limpede! D. DINU BRĂTIANU. —Jiu desolidarizez de d-ta, dar nu te combat; nu te combat d­ar vreau să-ți iau locul, iar dacă rămâi, pe mine să nu contezi, ca să nu te combat! Intre guvern şi partid Ultima consfătuire a majo­rităţilor parlamentare a pri­lejuit o serie de ntrai declaraţii ale d-lui Dinu Brătianu. Şeful partidului liberal, ca­re s’a menţinut până nu de mult într’o vădită rezervă, a adoptat, după înapoierea sa din străinătate, o atitudine nouă în care poate reprezenta şi o nouă metodă în acţiunea d-sale politică. D. Dinu Brătianu a făcut, in timpul călătoriei spre Bucu­reşti, declaraţii suficient de precise asupra modului d-sale de a privi raporturile dintre gu­vern şi partid. Aceste declara­ţii au fost atât de precise în­cât au impresionat în mod in­discutabil majorităţile parla­mentare şi cercurile largi ale partidului liberal. Nouile declaraţii făcute de d. Dinu Brătianu în faţa ma­­orităţilor parlamentare după o întrevedere pe care d-sa a avut-o cum şeful guvernului au adus o serie de precizări atât în ceea ce priveşte spiritul în care au fost concepute decla­raţiile făcute la sosirea în ţa­ră, reprezentanţilor presei cât şi în privinţa raporturilor rea­le dintre guvern şi partid. Este neîndoios că declaraţii­le făcute în faţa majorităţilor au darul să risipească, cel pu­ţin pentru un moment, apre­hensiunile îndreptăţite ce s-au făcut simţite în rândurile li­berale, cu privire la poziţia pe care şeful partidului înţelege să o adopte faţă de guvern. D. Dinu Brătianu a declarat de astă dată răspicat că nu în­ţelege să facă nici un fel de dificultăţi guvernului şi a sub­liniat cu toată insistenţa nece­sitatea unui contact cât mai strâns între guvern şi partid. Ceiace e cu totul altceva de­cât s-a înţeles — cu drept cu­vânt din declaraţiile anterioa­re ale şefului partidului libe­ral. Aşa­dar, majorităţile parla­mentare liberale pleacă în va­canţă reconfortate prin nouile declaraţii ale d-lui Dinu Bră­tianu, pe care le-au primit cu o vădită satisfacţie. Iar opinia publică ia act şi de nouile declaraţii ale şefu­lui partidului liberal. Să fugim de politică Emile Vuiliermo. Avem printre, noi un oaspe distins şi particularmente interesant în momentul când problema, educaţi­­i­nei tineretului în raport cu cine­matograful şi radio-fonografia ne preocupă în cel mai înnalt grad. E strălucitul nostru confrate parizian, d. Emile Vuiliermoz, ale cărui cu­­noştinţi în arta muzicală şi cine­matografică, fac autoritate atât prin soliditatea lor cât şi prin seriozita­tea şi talentul cu care le răspîndeşte eminentul scriitor. Aseară, la radio, d. Vuiliermoz ne-a făcut o mică introducere la conferinţa sa de mâine seară, în sa­la Dalles, asupra Muzicei meca­nice. Cu preocuparea superioară şi con­ştientă de ce poate, şi trebue să de­vie pelicula cinematografică, discul fonografic şi radiofonia în slujba educaţiei morale şi artistice, d-sa a insistat asupra, faptului că aceste minunate invenţiuni desvoltându-se vertiginos din punct de vedere co­mercial, au început printr’o nive­lare în jos a artei cu instinctele o­­meneşti, în loc să fi rămas un mij­loc de nivelare a lor cu cuceririle culturei şi civilizaţiilor. In loc de vulgarizare a artei în scopul superior al educaţiunei mo­rale şi estetice, avem unele efecte de vulgarizare a vulgarităţei — ceea ce nu poate fi un scop nici pentru pelicula sonoră, nici pentru disc, nici pentru radiodifuziune. O altă problemă pe care a atins-o d. Vuiliermoz numai în treacăt la conferinţa sa de la Radio este con­tribuţia naţională a fiecărui popor, în parte, la respîndirea muzicei şi propriului său geniu, în genere, ca aport la­­ opera ,cine­ radio-fonografi­­că internaţională. De aici necesitatea ca radiofonia, cinematografia şi fonografia să de­vină regionale, fiecare naţiune cre­­înd o contribuţie proprie spre a o vărsa în patrimoniul umanităţei şi al artei universale. .. Creînd­ în Franţa însăşi bazele e­­ducative şi tehnice ale criticei cine­matografice, grafofonice şi radiofo­nice, d. Emile Vin­­llermez a devenit tot în congresele internaţionale la cari a luat parte cât şi în presă şi prin conferinţe, animatorul autori­zat, al misiunei educative şi arti­stice al celor trei mari forţe de cul­tură cari trebue să devie cinemato­­garafia, fonografia şi radiofonia. E. D. F. D. EMILE VUILLERMOZ CITATE Administraţia ziarului toate^urgenţiile de publicitate i numărul *r» ţara i in strâinâtat­e ss Afacerea Skoda în discuţia Camerei intr’o energică şi substanţială cuvântare, d. Virgil Madgearu expune sforţările făcute de guvernele naţional-ţărăniste pentru înzestrarea armatei Anchetă parlamentară sau pregătirea muşamalei naţionale? Ultima ei şedinţă din ac­tuala sesiune, Camer­a a con­sacrat-o celebrei afaceri Sko­­da-Seletzki, care a frământat atât, de mult ţara şi a înveni­nat până la exasperare atmos­fera politică., Partidul naţional-ţărănesc, a­­tât de violent atacat pe aceas­tă chestiune, a luat ofensiva şi a readus în Parlament mult discutata chestiune, spre a ce­re o anchetă parlamentară, care să facă lumină deplină şi să stabilească toate răspunde­rile. Partidul a dat secretarului său general, d. Virgil Madgea­ru, această însărcinare, de ca­re d-sa s’a achitat printr’o cu­vântare de o oră, energică şi substanţială, înainte însă de a se d­a cu­vântul reprezentantului par­tidului naţional-ţărănesc s’a urcat la tribună fostul minis­tru al muncii, d. C. Dumitriu, care a cerut în numele m­ajo­­r­ităţilor, să se institue o an­chetă parlamentară în aface­rea Skoda. A fost o manevră abilă, spre a lua din mâna na­­ţional-ţărăniştilor iniţiativa. D. Virgil Madgearu s’a pus pe acest teren. Seletzki a fost judecat pentru vinovăţiile lui de justiţia militară. E o latură a problemei care nu ne priveş­te. Rămâne partea politică şi morală pe care suntem la lar­gul nostru s’o desbatem aci. Când a venit la putere în toamna anului 1928, guvernul naţional-ţărănesc a găsit înar­marea ţării într’un bal lamen­tabil. (D. Madgearu a dat date impresionante în această pri­vinţă). De acord cu toate foru­rile militare, guvernul prezi­dat, de d. Iuliu Maniu a întoc­mit un plan vast și unitar pentru înzestrarea complectă a oștirii cu toate armele de ca­re avea nevoe. Astfel s’a ajuns la încheie­rea contractelor cu Skoda ca­re, alături de uzinele franceze Creuzot, înarmează toate ar­matele aliate și atâtea altele. Abia se pornise un început de realizar­e a acestui contract şi guvernul naţional-ţărănesc a plecat dela putere, venind cabinetul Iorga­ Argetoianu cu generalul Amza la războiu. Şi atunci s’a lansat bomba poli­tică Skoda, care n’a avut de­cât un singur scop: acela de a lovi, de a compromite pe u­­nul din cei mai străluciţi fruntaşi ai ţării, pe d. Iuliu Maniu, pentru că a refuzat să aibă în guvern, ca ministru al armatei, pe generalul de jan­­d­armi Dumitrescu sau pe ge­neralul Amza. De aici a pornit­ toată acea sălbatecă şi calomnioasă afa­cere Skoda, datorită numai şi numai generalului Amza, a că­rui scoatere din armată a ce­­rut-o d. Virgil Madgearu. Partidul naţional-ţărănesc a suportat o ploaie întreagă de lovituri şi calomnii. El a dis­pus o anchetă a Senatului -­ unde se găsesc atâţia fruntaşi ai armatei noastre — anchetă care, a susţinut oratorul, a do­vedit că toată campania n’a a­­vut decât un substrat de ură şi răzbunare, iar ca rezultat practic — cel mai dureros din toate— e că a oprit înarma­rea ţării, atât de urgent ne­cesară. Iar partidului liberal, d. Madgearu i-a făcut imputarea că deşi şi-a luat angajament formal în opoziţie şi deşi se găseşte de 5 luni la guvern, n’a făcut absolut nimic ca să lu­mineze această afacere Skoda. Partidul naţional-ţărănesc ce­re, deci, el Parlamentului, să institue de urgenţă o anchetă parlamentară. Dacă această anchetă va dovedi vre­un vi­novat, în rândurile naţional­­ţărăniste, el va fi sancţionat cu toată severitatea. Declaraţiune categorică con­firmată pe loc de d. Mihala­­che, şeful partidului naţional­­ţărănesc. * D. dr. Lupu, cel care a ridi­cat cel dintâi chestiunea Sko­da în trecutul Parlament, a luat cuvântul şi în şedinţa de Sâmbătă, susţinând că d-sa nu se desminte cu nimic, în­trucât şi atunci şi acum d-sa cere lumină complectă şi pe­depsire severă. In întrerupe­rile unora din majoritari, exce­siv şi inutil enervaţi, d. dr. Lupu a învinuit guvernul li­beral că n’a făcut până acum cel mai mic gest ca să anche­teze afacerea Skoda şi c’a tre­buit să se producă imboldul d-lui Madgearu ca să vie cu propunerea de anchetă parla­mentară. Elanul şi sinceritatea d-lui dr. Lupu l-au determinat, câ­teva minute, să vorbească aşa fel ca şi când n’ar fi în parti­dul naţional-ţărănesc,­ ceea ce confirmă încă odată că pentru d-rul Lupu problemele mari — cum e cea a înarmării ţării — trec înainte de orice alte considerente. I­upă o cuvântare scurtă a d-lu­i Pamfil Şeicaru care a cerut ca ancheta parlamenta­ră să nu se mărginească nu­mai la afacerea Skoda, ci să cerceteze toate contractele mi­litare dela 1919 încoace, căci boala e veche şi ţara a fost mereu jefuită şi trădată — a luat cuvântul d. Mirto, a cărui prezenţă la tribună era aştep­tată cu o vie curiozitate, căci se făcuse atmosferă că fostul ministru al comunicaţiilor va face destăinuiri senzaţionale, ca unul care a fost la Praga şi posedă toate cheile asupra mis­terioşilor şi prea celebrilor „Cauciuc”, „Lemn”, „Palaeli­­bus” şi alţi asemenea „Romi­­man” cifraţi! D. Mirto a arătat că a avut o însărcinare oficială din par­tea d-lui Vaida, prim-ministru în acea vreme, de a cere direc­ţiunii generale a „Skodei” toa­te datele necesare pentru a face lumină, căci altfel guver­nul va anula contractul de­ ar­mament. D. Mirto a arătat toate datele şi explicaţiile cari i-au fost furnizate de direcţia „Skodei” cari se rezumă în aceasta: o sumă de 27 de mi­lioane trecută în registrele „Skodei” în legătură cu con­tractul românesc, care se îm­parte în cheltueli de onorarii pentru avocaţi, experţi şi alte cheltuieli socotite de societa­tea cehoslovacă ca fiind de na­tură strict comercială. Pentru sacul mare cu care curiozitatea publică, atât de aţâţată, venise să asculte des­tăinuirile, ceea ce i-a oferit d. Mirto a fost desigur cam pu­ţin. Discuţiunea care a ţinut 5 ore încheiate, nu s’a terminat înainte ca d. Iunian, cu dia­lectica sa facilă, să nu încerce să plaseze oarecar’i intrigi ră­suflate în partidul naţional­­ţărănesc. Reprezentanţii tutu­ror celorlalte partide s-au ra­liat propunerii de anchetă parlamentară, de asemenea şi guvernul prin glasul d-lui mi­nistru de stat, C. Xeni. Vom avea deci această, an­chetă. Vom vedea dacă e o simplă formalitate, o pregăti­re solemnă pentru o imensă muşama naţională, sau ea îşi va lua rolul în serios şi va fa­ce complectă lumină. Ţara, dornică de adevăr, ţara car­e, în ultimă analiză, plă­teşte toate oalele sparte, aş­teaptă doar atât: lumină şi sancţiuni. Să vedem dacă i se vor­ da. G. M. Un conflict între biserică şi armată Pe chestiunea pregătirii pre­militar­e, un conflict s’a pro­dus în Parlament, între bise ■ică şi armată. Episcopul Hossu, reprezen­tant atât de însemnat al bise­ricii­ unite, a ridicat la Senat chestiunea elevilor academii­lor teologice unite, cari duc o viaţă pur ascetică, într'’o disci­plină religioasă severă. Evident, aceşti tineri ce se pregătesc pentru a deveni păstori de suflete, greu se pot imagina mânuind puşca şi granata, în timp ce toată pre­gătirea lor tinde a face din ei propovăduitorii păcii şi bu­nei înţeleger­i pe pământ. — Au fost în timpul războ­iului, — a î’eplicat d. general Uică, ministrul apărării na­ţionale, — preoţi cari au mers cu cr­ucea în fruntea trupelor, în ploaia de gloanţe. E o însemnată problemă a­­ceasta: tineretul teologic .ir*» inie supus pregătirei premili­­tare? Poate fi pus un viitor preot să tragă cu puşca şi să meargă în pas de defilare? Instrucţia premilitară are însă şi un scop de educaţie naţională şi morală, nu nu­mai pur ostăşească. Şi atunci, chestiunea se pune:" au tinerii ce se pregătesc pentru a in­tra în cler, o educaţie sufi­cientă patriotică şi morală, în institutele lor bisericeşti de instrucţiune religioasă, în se­minare şi academii teologice? In cazul acesta, cum legea îi scuteşte de stagiul militar, ei pot fi scutiţi şi de educaţia premilitară. Sunt, în adevăr­, academii teologice unite, în care există o severă disciplină şi o atmos­feră tradiţional naţională şi patriotică. Nu mai vorbim de educaţia morală, care atinge un adevărat ascetism. Chestiunea s’ar mai putea pune şi altfel. Nu armata să facă educaţia morală a viitorilor preoţi, ci preoţii şi cei înaintaţi în pre­gătirea pentru slujitorii Dom­nului, să coboare în rândul, regimentelor de tineri ce vor fi supuşi instr­ucţiei premili­­tare, şi să insufle acestui ti­neret, ades anarhic şi amoral, un ideal mai înalt, acea blân­deţe evangelică şi acea iubire de aproapele, car­e face baza propagandei creştine. Să îm­buneze acest tineret. Să-l îm­blânzească, să-i moaie inima, cum spune românul. Şi atunci, orice conflict pe această temă, între biserică şi armată, va apare ea superfi­cial. O conlucrare între aceşti doi factori de moralitate şi or­dine, ar fi mai de dorit, pen­tru ridicarea sufletului tineri­mii, decât orice polemică. _ S. V. CRAHATE Sex unic? Un savant medic englez, d-rul Broster­, a făcut o comunicare ştiinţifică în care a demonstrat că ne îndreptăm, lent dar sigur, spre transformarea oamenilor în fiinţe fără diferenţieri de sex. Peste câteva sute de mii­­ de ani omenirea nu va mai fi împărţită in bărbaţi şi femei, ci va exista numai un singur sex unitar, Care va avea toate atributele celor două sexe de azi. Cum va fi viaţa atunci? Cam­ vor fi relaţiile între oameni? Ce pa­siuni, ce instincte vor domina a­­tunci omenirea? Un lucru e sigur: însurătoarea sau măritişul vor dispare, căci ar însemna să te însori sau să te mă­riţi cu tine însuţi! Asta, evident, n’ar fi nici o nenorocire, dar mai grav e că ar dispare Dragostea, a­­ceasta podoabă divină a vieţii noa­stre. Sex uniform! Ce rost va avea ri­tmici omul pe lume, ce idealuri­­ vor mai anima şi, mai ales, cum va continua să mai existe genul uman? Va avea gri­je Natura? Dar de pe acum fac mărturisirea că nu mă entuziasmez de loc pentru sexul unic. Tot mai plăcut, mai variat, mai interesant e azi când avem și femei. Cu toate mizeriile pe cari ni le fac aceste scumpe tovarășe ale existai-Isti n na •si r O f P VP.X f T'P 1 OESCiiî»

Next