Lupta, iunie 1936 (Anul 15, nr. 4383-4406)

1936-06-02 / nr. 4383

A NUL XV No. 4383 ---- .■«.*'■».■ CONST. MILLS Fost «d­r*eT«o r politie tier,. 1921 _ Fe­ or. 1927 D­i rec to r EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Const. Milie 12 PAGINI (Sărindar) TELEFOANE: Direcţia 343-08 + Secretariatul 343-06 ♦ Administraţia 343-04 P­E­ILCa^Ci^naa REPAUS! După manifestaţia de azi, se zice că se vor suspenda ostilită­ţile pentru câteva zile. Serbarea Restaurării, prezenţa în Capitală a şefilor celor două state amice şi aliate din Mica Antantă, conferinţa care va fi la noi sub egida însăşi a celor trei şefi de state din Mica Antantă, aceste împrejurări sunt, fireşte, de natură a impune unui partid de guvernământ, cum e cel na­­ţional-ţărănist, să suspende osti­lităţile, cu atât mai mult cu cât pe planul internaţional ţărăniştii sprijină fără nici o rezervă ac­ţiunea diplomatică a d-lui N. Titulescu, concurs ce nu poate fi ignorat nici de ministrul de ex­terne, nici de guvern, de nici un factor constituţional, fiindcă de o bună politică internă depinde mult şi reuşita politicei externe. Naţional-ţărăniştii au făcut şi fac o bună politică internă res­pingând cu vigoare acţiunea ex­tremistă de dreapta susţinută şi finanţată de la Berlin, în unicul scop de­ a încerca o nouă orien­tare în politica externă a Româ­niei. Aşa­dar din acest punct de ve­dere, al evenimentelor de la Bu­cureşti — şi cu caracter extern —ce-l are prezenţa în Capitală a Prinţului-Regent Paul şi a pre­şedintelui Beneş — era indicată suspendarea luptei interne. Dar în afară de consideraţi­­uni de politică externă, opoziţia M. S. are mai mult decât oricare alt partid de la noi îndatorirea ca cu ocazia serbărei aniversării Restaurării să depună armele şi să stea în jurul Suveranului, fi­indcă acestui partid naţional­­ţărănesc i-a fost dat să soluţio­neze o criză­ dinastică ce se pre­lungise prea mult şi care ame­ninţa însuşi regimul monarhic, restaurare înfăptuită în împre­jurările cari se cunosc. Criza dinastică s’a terminat atunci şi, să sperăm, pentru tot­deauna. Aşa­dar la serbarea Restaura­ţiei cel dintâi loc neoficial îl are opoziţia M. S. care este azi par­tidul naţional-ţărănesc. Ştim că în această chestiune a Restauraţiei au apărut mulţi victorioşi şi martiri, după înfăp­tuirea actului, martiri cari n’au crâcnit în cursul crizei dinastice. Aceştia se vor înghesui la pa­radă cei dintâi. Mai ştim că cei mai mulţi s’au rostogolit cu „martirajul” lor cu tot şi nu se vor mai... restaura niciodată. Dar, cum procesul acesta al crizei dinastice căreia i s’a pus capăt prin Restauraţie, s’a închis definitiv, nu voi m­ai răscoli do­sarul, deşi mai sunt câţiva falşi... martiri ce se agită închipuin­­du-şi că au privilegii, ceeace ar merita ca să fie puşi la locul lor. Ceeace trebue reţinut acum este că în jurul Coroanei s’au aşezat toate partidele. Suspendarea ostilităţilor pen­tru câteva zile nu poate fi con­siderată altfel decât ca un act de deferenţă pentru coroană şi pen­tru înalţii oaspeţi străini. Ne pare rău că nu s’a înles­nit un armistiţiu mai lung. Eve­nimentele externe îl reclamă. Boala politicianismului nu ţine însă seamă la noi de nimic. D. Victor Antonescu întinsese deunăzi ramura de măslin. Du­pă 48 de ore a fost însă cenzu­rat manifestul partidului naţio­­nal-ţărănesc şi justificarea cen­zurării pare a fi o intrigă în con­tra căreia reacţionează partidul. Iată, deci, o înăsprire a raportu­rilor dintre guvernul de azi şi cel de mâine. Poate că a fost şi o în­cercare abilă cu speranţa de­ a provoca vreun gest greşit din partea partidului naţional-ţără­nesc, care ştie însă să se stăpâ­nească. E de prevăzut însă că imediat după serbarea Restauraţiei vom reint­ra în... normal, adică osti­lităţile interne se vor desfăşura ca şi cum n’ar exista vre-o pri­mejdie externă. R. P. „ŞANDRAMA” ? „Geneva este o simplă şan­drama” a proclamat cri­d. Cu­za de la Chişinău. Cu toate acestea Societatea Naţiunilor n’are nici un sfert din vârsta d-lui Cuza!... NU LA PARIS ! încă una a d-lui Cuza s ori, la Chişinău: „Politica noastră externă, tre­bue să fie o politică de inde­pendenţă. Nu la Paris!...” Aşa e: la Berlin, dacă voim independenţă!... „NU SUNT CHIRIAŞ” „Eu nu stau cu chirie în par­tidul naţional-ţărănesc, nu sunt chiriaş, ca să plec la termen, sau la întâmplări şi incidente” — a spus cri­d. profesor Costăches­­cu la Iaşi. Avis celor cu... garsoniere prin diferitele partide! CONTROL „Agenţii, de corupţie hitlerista ne controlează atitudinea la noi in ţară”, a spus eri d. profesor Costăchescu Ici Iaşi. Dacă n’are cine-i controla pe ei, de ce nu ne-ar controla ei pe noi? FLORI ŞI SPINI Timp de 5 ore, d. Mihalache (a fost bătut cu flori de câmp de zecile de mii de ţărani cari de­filau pe dinaintea tribunei in care se găsea şeful partidului naţional-ţărănesc. E o consolaţie pentru spinii pe cari îi­ întâlneşte în anumite locuri, la oraş!... COMUNIŞTI Câţiva studenţi gardişti pu­blică într’un ziar o scrisoare în care susţin că demonstraţia na­­ţional-ţărănistă de emi a fost condusă de... comunişti! Dacă studenţii aceia sunt fe­ciori de ţărani, îi sfătuim să fa­că tot posibilul să nu afle şi pă­rinţii lor ce au scris. Nu de alta, dar ca să nu le apli­ce ceea ce le aplicau când erau numai de o şchioapă și aveau mai multă minte! RIGOLO Creionul actualităţii — Par’că era potop de oameni, la manifestaţie, vere! Mare putere are şi partidul nostru naţional-ţărănesc! — Are, cum să n’aibă! Numai că nu i-ar strica să aibă şi puţintică.. Putere din ailaltă! Putere! Palma Ei, vrei nu vrei, îţi place sau nu-ţi place, trebue să recunoşti un lucru: are oaste, Ion Mihalache, are oaste, mare, hotărîtă, însufleţită. Am stat ori din tribuna din piaţa Romană, împreună cu alţi confraţi, aşteptând defilarea. II întreb pe generalii R. Rujinski, care, de când nu mai zboară, se ocupă cu lucruri pământeşti, fiind şeful de stat ma­­rtor al tuturor organizaţiilor de mas­se ale partidului naţional-ţărănesc. — Când începe? — Acum la 10. — O să fie vreo două ceasuri? — mai întreb, îngrijorat că-mi voiu în­târzia, poate, dejunul. Generalul, ars de soare, transpi­rat, surâde blajin: — Două ceasuri? Nu scăpaţi îna­inte de îl — Se cam bărbiereşte generalul! — spun, neîncrezător, unui confrate. La 10 a inceput defilarea în ţaţa tribunei, în care luase loc coman­dantul suprem al oastei, d. Ion Mi­halache şi a ţinut până la...­­ ! Primul care a defilat a fost d. dr. Lupu, şeful Capitalei, un costum alb de vară şi cu o pălărioară moale, care mărturisea câteva decenii! După organizaţia Capitalei, a ur­mat Ilfovul, in frunte cu d. Virgil Madgearu. N’aşi vrea să-l otrăvesc pe vechiul şi bunul meu prieten D. R. loaniţescu, azi feroce valahist, dar Ilfovul ăsta nu se mai isprăvea! Mii şi mii de rânduri de ţărani se scurgeau pe dinaintea tribunei, de par’că nu tot judeţul n’ar mai fi ră­mas un singur dereioaniţist! Dar fetele şi femeile? Câte­va mii, orăşence şi sătence, intelectuale, gospodine, muncitoare de fabrică, sau ţărance de pe ţarină. Minunate costume de prin Muscel şi Argeş, de par­că toate ţărancele e­­rau domniţe, în fetele, iile şi mara­mele cu cari veniseră împodobite in cinstea celui ce vrea să zidească sta­tul ţărănesc. Pentru întâia oară, oastea naţio­­nal-ţărănistă a defilat salutând cu braţul intins, cu palma deschisă. Impresionant, mişcător spectacol! Cât vedeai cu ochii, dealungul co­loanelor, mii şi mii de palme, toate galbene şi bătătorite, toate arse de soare, de vânturi şi de muncă. Cos­tumele se mai deosebeau, după ju­deţe, dar palmele era una şi a­­ceeaşi! Formula „talpa ţării” ar putea fi înlocuită cu „palma ţării”. Palma aceea galbenă şi scorojită, care l’a salutat ori pe d. Mihalache, şi care simbolizează intr’adevăr ţara: palma muncii, a răbdării şi a nădejdei de mai bine! DEŞCĂ Tancuri-cisterne E o poveste veche că oraşele d­in provincie sânt­­ geloase pe Capitală. Li se par acestor Cenuşerese că prea se face totul pentru „favorită” şi ni­mic pentru ele. La rândul ei, Capitala se plânge că ea, se dă, întreagă, cu generozita­te, provincialilor cari o vizitează,d­ar ale căror oraşe de reşedinţă nu fac nimic pentru ea. Ni amintim că fos­tul primar general d. Dem. Dobres­­cu, pornind dela principiul înalt că o Capitală a unei ţări mari, cum e azi România, trebue să se prezinte într’o formă şi într’o ţinută care să facă cinste întregei populaţîuni, a propus, la un congres al oraşelor, ca toate administraţiile urbane să con­­tribue cu o cotă — suportabilă — pentru înfrumuseţarea Capitalei ţă­rii. La rândul lor, oraşele provinciale obiectează că toată viaţa ţării pulsea­ză numai în Capitală, că toată acti­vitatea şi toate bogăţiile s’au con­centrat aci şi că faţă de mizeria, de marasmul cari au pus stăpânire pe ele, e aproape cinic, să li se ceară, d­in sărăcia lor să mai facă şi dona­ţii tot celui bogat! Dar până să se lămurească acest proces, socotim că merită să relevăm cele ce scrie confratele „România Nouă­” din Cluj,­ care protestează contra unei adrese a ministerului de interne, prin care se cere primă­riei clujene să trimită suma de 850.000 de lei „ce reprezintă contri­buţia dv. la procurarea unui tanc a­uto-stropitoare blindată ,pentru în­zestrarea poliţiei din localitate, în vederea reprimării eventualelor de­zordini de stradă, cari expun popu­laţia pacinică şi avutul ei, ca şi al diverselor instituţiuni de interes ob­ştesc”. Cum?—clamează „România Nouă” — contribuabilii din Cluj să între­­ţie stropitoarele prefecturii Capita­lei? Ni se pare că confratele a înţeles greşit adresa Ministerului. Noi credem că din adresa Inter­nelor reiese că tancul va aparţine poliţiei din „localitate”, adică d­in Cluj. Cu atât mai mult cu cât Clu­jul fiind oraş universitar, are şi el tulburările lui de stradă şi deci îi trebue şi lui o strom­toare cu care să se apere ordinea şi „avutul” popu­laţiei pacinice. Cu siguranţă că o adresă asemănă­toare au primit şi primăriile din Iaşi, Cernăuţi şi Chişinău, adică toa­te centrele universitare. Dacă altceva nu putem face pentru oraşele noas­tre de provincie, dacă nu putem în­zestra universităţile cu tot materia­lul technic şi didactic de care au a­­tâta nevoe, cel puţin să le trimitem tancuri­ stropitoare! Nici nu se putea un plasament de câteva milioane, mai nimerit, mai... cultural, — în aceste vremuri de bel­şug bugetar! G. MILLIAN C. Marți 2 Iunie 1936f~ --------------------------------------------" Nu trebue pe cineva după în­suşiri, ci dup^ţSnîpuL cinstit LEI cum el le întrebuinţează. La Rochefoucauld Demonstraţiile de eu­GREVELE DIN FRANŢA — Atacarea politicei externe — Ziua de ori a identificat două fapte şi a permis două constatării Formidabila demonstraţie de masse a partidului naţional ţărănesc a vădit că nu există azi în România o forţă politică organizată mai puternică şi mai conştientă ca a acestui par­tid. A vorbi de improvizări şi pe cheltuiala unor şefi este a minţi şi Ţara şi Coroana. O asemenea demonstraţie de oameni aduşi la Bucureşti se minţi pe sine însuşi şi a dovedeşte existenţa până în cele mai depărtate sate şi cele mai retrase cătune a unor or­­ganizaţiuni politice cari gândesc la fel, făptuiesc la fel şi în­ţeleg să exercite rolul lor cetăţenesc în stat după felul lor de a gândi şi lucra. Nu există azi în România o forţă politică la oraşe şi la sate care să se poată compara şi măsura cu aceea a partidu­lui naţional-ţărănesc. Aceasta e realitatea. Al doilea fapt este că partidul acesta se ridică împotriva uneia din cele mai grave primejdii: săparea legăturilor cari asigură pacea şi graniţele de azi ale României. Cuvântarea de omi a d-lui Mihalache este un strigăt de a­­larmă care va avea un egal răsunet înlăuntrul şi în afara ţă­­rei. Ca o dovadă a necesităţei acestei alarme este atacul a­­dus legăturilor noastre externe în chiar adunarea gogo-cu­­zistă de eri, autorizată la Chişinău. Ad­ d. Cuza, căruia oficialitatea ţine a-i acorda de o vre­me încoace necontenite semne de atenţiune şi încredere, a a­­tacat întreaga noastră orientare externă pe care vrea s’o răs­toarne prin.......plebiscit”. „Geneva este o şandrama putredă”, spune deţinătorul o­­norurilor şi favorurilor oficiale şi apoi se întreabă „dacă mai trebuie continuată politica de servitudine faţă Franţa”. Constatările cari se impun, sunt: Partidul masselor şi al apă­rărei fidelităţii către politica externă a instinctului naţional întâmpină urgia stărei de a­­sediu şi a cenzurei, iar propaganda împotriva orientărei ex­terne a României, aţâţată şi finanţată din afară, se răsfaţă in voie. E timp să se clarifice com­plect această stare de jocuri extrem de îngrijorătoare. România nu poate deveni ţara duplicităţilor în politica care pune în joc frontierele sa­le. L. T. A. Pe neaşteptate, o mişcare grevistă, de mare în­­tindere, a izbucnit în industria metalurgică a Fran­ţei. Peste o sută de mii de lucrători au încrucişat braţele, rămânând totuşi în fabrici. Ei cer un spor de salariu, săptămâna de lucru de 40 de ore, con­cediu plătit şi contract colectiv de muncă. După cum se vede, revendicări strict profesio­nale, fără nici o legătură cu politica. „Confederaţia generală a Muncii” — al cărei se­cretar general e d. Leon Jouhaux — lucrează in­tens, împreună cu ministrul muncii, d. Fressard, ca să se ajungă la o înţelegere între muncitori şi patroni. Probabil că până la constituirea guvernului Leon Blum, conflictul se va aplana, căci muncito­rimea franceză care — ca toate păturile producă­toare din Franţa — şi-a pus mari speranţe în noul guvern, n’are nici un interes să-i facă dificultăţi chiar dela început. O. LEON J­OUHAUX De la „Normandie“ Sa „Queen Mary“ Marea competiţie oceanica pentru cucerirea „Cordonului albastru“ Marea competiţie transocea­nică e în curs de desfăşurare. „Queen Mary”, cel mai mare vapor al celei mai mari foi­ţe din lume străbate acum Atlan­ticul, sporindu-şi avântul atle­tic pentru cucerirea „Cordonu­lui albastru”, pe care l-a obţi­nut anul trecut celălalt colos al mărilor, „Normandie”. Pri­virile britanilor abia aşteaptă întoarcerea triumfătoare a navei care întruchipează tot orgoliul constructorilor din Southampton. Şi e firească a­­ceastă participare unanimă a unui neam la o competiţie în care nu numai ambiţia, dar şi propaganda peste hotar, nu cruţă nimic pentru o izbândă care in asemenea cazuri se transformă în izbândă naţio­nală. E interesant mai ales în aceste momente de aşteptare înfrigurată, trecerea în revistă a celor două rivale, enumăra­­rea calităţilor lor, şansele de întrecere şi de izbândă. Iată în această privinţă o se­rie de date pe care d. Philippe de Rotschild le schiţează în­tr’un articol din ultimul nu­măr din,,,Figaro”. Se poate spune oare că sin­gură viteză contează în de­cernarea mult disputatului „Cordon Albastru”? Dar bine, un vapor poate concura prin măreţia şi confortul, lui, prin­­factură, construcţie,­ arhitectu­ră, artă. In această die copleşeşte, încântă, cuce­reşte. E un monument de artă. Prin el respiră voinţele a sute de arhitecţi. Fiecare din ei a urmat a­­ceeaşi linie, contribuind cu o părticică la construirea monu­mentului integral. Or,­„Queen Mary” nu izbu­teşte să se impună mai mult din acest punct de vedere, decât ori­care alt cargobot de lux, cu re­putaţie de confort tradiţional, recunoscut englezilor până în cele mai depărtate colţuri ale lumii. De­sigur, constructorii lui au ţinut cu tot dinadinsul să ră­mână fideli tradiţiei conserva­toare. Asta însă numai în ce pri­veşte liniile exterioare. Interio­rul însă, din contră, întruneşte W ....riv modernismul cel mai excesiv, a­­j­ungând la un moment dat sa-şi piardă complect personalitatea naţională, în profitul artei inde­cise, supusă unui conformism mai mult sau mai puţin interna­ţional. Şi, natural, toate astea nu pot da naştere unei unităţi, unui caracter unitar. „Normandie” are mai mult aspectul unei catedrale, în timp ce „Queen Mary” rămâne yach­tul de lux, cargobotul pur. kV Anul trecut, când a pornit în cucerirea „Cordonului” escortat de un triumfal cortegiu de avi­oane, însoţit de elanul sirenelor, al imnurilor, teluricei mecanizate, de privirile prelungite şi pe tot cheiul portului Havre, New- Yorkul a petrecut câteva zile de inconştientă febrilitate. Lumea întreagă aştepta sosirea unui şampion al lumii. Şi New-Yorkul nu s’a înşelat. In acea clipă so­lemnă, o maj­estate nouă părea că uneşte două lumi, cea veche cu cea nouă, două ţări, Franţa şi Statele-Unite, înaintând spre docurile uria­şului port, impresia generală pe care Normandie o răspândea în faţa zgârie-norilor, era aceia a proporţionalităţii. Se stabilise de data asta o proporţie, o ar­monie perfectă între buildingii lumii noi şi pachebotul bătrâ­nei Europe. Au fost clipe de înălţător or­goliu şi emoţie. Azi, un spectacol asemănător se desfăşoară în faţa new-yorke ■ zilor. In cadrul unei competiţii mondiale, se dispută vanitatea IN OCOLUL LUMII Soţii Mollison vor înconjura pământul, cu avionul, dealungul Ecuatorului Aviatoarea Amy Mollison es­te din nou în centrul atenţiei generale. Aceea care în repeta­te rânduri a făcut dovada ex­cepţionalului ei curaj, inten­ţionează de data aceasta să fa­că înconjurul pământului, pe distanţa cea mai lungă, adică dealungul ecuatorului. Acest raid va avea loc pe o lungime de 25.000­­kilometri şi va duce peste oceanele Pacific, Atlan­tic şi Indian. După declaraţiile făcute ui­nui ziar parizian, soţii Molii­son intenţionează ca acesta să fie ultimul lor raid. Faptul de a bate recorduri de viteză şi distanţă a încetat să mai intereseze, a declarat aviatoarea. Singura noastră ţintă este astăzi să ducem la capăt acest raid, care va avea darul să lege într’un timp record, toate continentele lumii. Avioanele poştale străbat as­tăzi drumurile trasate pe vre­muri de pioneri. Probabil că şi pe urmele noastre vor călca al­ţii şi tocmai pentru acest fapt tentativa merită să fie făcută JULES VERNE REDIVIVUS Iată că fantasticul roman­cier francez ,Jules Verne mai are discipoli şi în epoca noas­tră a realităţilor. Acei cari îi calcă însă pe urme, nu se mărginesc numai să scrie ro­mane, ci să le pună în practi­că, să le realizeze. Romancierul francez intenţio­na să facă ocolul pământului în 80 de zile. Lucrul acesta pă­rea să fie pe vremuri o perfor­manţă aproape imposibilă. Soţii Moliison intenţionează să străbată distanţa raidului lor în 10 zile, adică cu o medie de 2500 kilometri pe zi. Pe cât se pare, plecarea în acest raid va fi dată peste cinci sau şase săptămâni. Aventura aceasta nu poate fi realmente ultima pentru cei doi soţi; va constitui însă un pas înainte în domeniul aviatic. Nu trebue să se uite, că a­­cei aviatori cari au făcut şi ei ocolul pământului, chiar în mai puţin de zece zile, n’au sburat dealungul ecuatorului, ci al altor latitudini, astfel că distanţa exprimată în kilome­tri, nu depăşea nici­odată de 15.000 km. Gatty şi Willey Post, au o­­colit şi ei pământul în opt zile şi 16 ore, străbătând însă 15.000 km. şi nu 25.000. Willey Post a reluat însă ten­tativa şi a ameliorat recordul, refăcând drumul în şapte zile şi 18 ore, fiind şi singur la bord, , ceea ce reprezintă un se­rios handicap. DEALUNGUL ECUATORULUI Pe cât se pare însă scopul a­cestui nou raid, nu este nu­mai stabilirea legăturii aerie­ne între continente dealungul ecuatorului, ci şi stabilirea u­­nor noui recorduri. După declaraţiile Amyei Mol­lison, între altele se va încer­ca îmbunătăţirea recordului Anglia-Australia,1 record de imensă însemnătate pentru Imperial Airways, societatea aviatică britanică, întrebată asupra intenţiilor viitoare, Amy Mollison a refu­zat să dea vreo lămurire, sus­ţinând că nu face acest lucru din cauza superstiţiei. —­ Nu mă tem de nimic, a declarat temerara aviatoare. Nu mă tem că voiu cădea în o­­ceanul Pacific. Mă tem numai de Canalul Mânecii. Trebue să se recunoască ridicolul, de a cădea în acest punct, după a­­tâtea raiduri reuşite. CÂŞTIGURI, BANI Se pare că Amy Mollison şi soţul ei sunt foarte bogaţi. Este drept, că Amy Mollison nu a crescut în bogăţie. De mic copil a luptat cu ne­voile­­­ încetul cu încetul s-a ridicat, a studiat, a absolvit o facul­tate şi apoi a învăţat pilotajul. Curajul şi îndemânarea au ridicat-o între primii piloţi ai lumii. — Astăzi nu mă interesează banii, a declarat aviatoarea. Câştig mult şi eu şi Jim. Nu mă mai interesează decât prie­tenia. Dar o prietenie sinceră, nu aceea a cunoştinţelor de o­­cazie. Nici gloria nu mă în­cântă... afară de aceea pe care am resimţit-o viu, când am a­­terisat la Capetown, în ultimul meu raid, inconştient încuibată a două po­poare. Mecanicii şi canotierii din portul Croydon sau Havre, urmăresc pasionaţi, milă cu milă efortul celor două uriaşe „ve­dete”. Nu­­trebue să se uite mai ales că, pornind spre noua lume Quen Mary a trebuit să traver­seze mai întâi braţul închis în­tre Cowes, Portsmouth şi Sou­thampton. Sirena lui a trezit­ din somn toate marile umbre glorioase ale bătrânei Anglii. Şi acum la New-York, „En­deavour”, învingătorul Cupei Americei, şampion­ul de până a­­nul trecut al Cordonului al­bastru,­­ aşteaptă nerăbdător sosirea lui Queen Mary, nu a­­tât pentru a-l saluta, cât pen­tru a fi răzbunat. Citiți in pag. 6-a: Intensă activitate diplo­matică externă

Next