Lupta, iunie 1936 (Anul 15, nr. 4383-4406)
1936-06-02 / nr. 4383
A NUL XV No. 4383 ---- .■«.*'■».■ CONST. MILLS Fost «dr*eT«o r politie tier,. 1921 _ Fe or. 1927 Di rec to r EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Const. Milie 12 PAGINI (Sărindar) TELEFOANE: Direcţia 343-08 + Secretariatul 343-06 ♦ Administraţia 343-04 PEILCa^Ci^naa REPAUS! După manifestaţia de azi, se zice că se vor suspenda ostilităţile pentru câteva zile. Serbarea Restaurării, prezenţa în Capitală a şefilor celor două state amice şi aliate din Mica Antantă, conferinţa care va fi la noi sub egida însăşi a celor trei şefi de state din Mica Antantă, aceste împrejurări sunt, fireşte, de natură a impune unui partid de guvernământ, cum e cel naţional-ţărănist, să suspende ostilităţile, cu atât mai mult cu cât pe planul internaţional ţărăniştii sprijină fără nici o rezervă acţiunea diplomatică a d-lui N. Titulescu, concurs ce nu poate fi ignorat nici de ministrul de externe, nici de guvern, de nici un factor constituţional, fiindcă de o bună politică internă depinde mult şi reuşita politicei externe. Naţional-ţărăniştii au făcut şi fac o bună politică internă respingând cu vigoare acţiunea extremistă de dreapta susţinută şi finanţată de la Berlin, în unicul scop de a încerca o nouă orientare în politica externă a României. Aşadar din acest punct de vedere, al evenimentelor de la Bucureşti — şi cu caracter extern —ce-l are prezenţa în Capitală a Prinţului-Regent Paul şi a preşedintelui Beneş — era indicată suspendarea luptei interne. Dar în afară de consideraţiuni de politică externă, opoziţia M. S. are mai mult decât oricare alt partid de la noi îndatorirea ca cu ocazia serbărei aniversării Restaurării să depună armele şi să stea în jurul Suveranului, fiindcă acestui partid naţionalţărănesc i-a fost dat să soluţioneze o criză dinastică ce se prelungise prea mult şi care ameninţa însuşi regimul monarhic, restaurare înfăptuită în împrejurările cari se cunosc. Criza dinastică s’a terminat atunci şi, să sperăm, pentru totdeauna. Aşadar la serbarea Restauraţiei cel dintâi loc neoficial îl are opoziţia M. S. care este azi partidul naţional-ţărănesc. Ştim că în această chestiune a Restauraţiei au apărut mulţi victorioşi şi martiri, după înfăptuirea actului, martiri cari n’au crâcnit în cursul crizei dinastice. Aceştia se vor înghesui la paradă cei dintâi. Mai ştim că cei mai mulţi s’au rostogolit cu „martirajul” lor cu tot şi nu se vor mai... restaura niciodată. Dar, cum procesul acesta al crizei dinastice căreia i s’a pus capăt prin Restauraţie, s’a închis definitiv, nu voi mai răscoli dosarul, deşi mai sunt câţiva falşi... martiri ce se agită închipuindu-şi că au privilegii, ceeace ar merita ca să fie puşi la locul lor. Ceeace trebue reţinut acum este că în jurul Coroanei s’au aşezat toate partidele. Suspendarea ostilităţilor pentru câteva zile nu poate fi considerată altfel decât ca un act de deferenţă pentru coroană şi pentru înalţii oaspeţi străini. Ne pare rău că nu s’a înlesnit un armistiţiu mai lung. Evenimentele externe îl reclamă. Boala politicianismului nu ţine însă seamă la noi de nimic. D. Victor Antonescu întinsese deunăzi ramura de măslin. După 48 de ore a fost însă cenzurat manifestul partidului naţional-ţărănesc şi justificarea cenzurării pare a fi o intrigă în contra căreia reacţionează partidul. Iată, deci, o înăsprire a raporturilor dintre guvernul de azi şi cel de mâine. Poate că a fost şi o încercare abilă cu speranţa de a provoca vreun gest greşit din partea partidului naţional-ţărănesc, care ştie însă să se stăpânească. E de prevăzut însă că imediat după serbarea Restauraţiei vom reintra în... normal, adică ostilităţile interne se vor desfăşura ca şi cum n’ar exista vre-o primejdie externă. R. P. „ŞANDRAMA” ? „Geneva este o simplă şandrama” a proclamat crid. Cuza de la Chişinău. Cu toate acestea Societatea Naţiunilor n’are nici un sfert din vârsta d-lui Cuza!... NU LA PARIS ! încă una a d-lui Cuza s ori, la Chişinău: „Politica noastră externă, trebue să fie o politică de independenţă. Nu la Paris!...” Aşa e: la Berlin, dacă voim independenţă!... „NU SUNT CHIRIAŞ” „Eu nu stau cu chirie în partidul naţional-ţărănesc, nu sunt chiriaş, ca să plec la termen, sau la întâmplări şi incidente” — a spus crid. profesor Costăchescu la Iaşi. Avis celor cu... garsoniere prin diferitele partide! CONTROL „Agenţii, de corupţie hitlerista ne controlează atitudinea la noi in ţară”, a spus eri d. profesor Costăchescu Ici Iaşi. Dacă n’are cine-i controla pe ei, de ce nu ne-ar controla ei pe noi? FLORI ŞI SPINI Timp de 5 ore, d. Mihalache (a fost bătut cu flori de câmp de zecile de mii de ţărani cari defilau pe dinaintea tribunei in care se găsea şeful partidului naţional-ţărănesc. E o consolaţie pentru spinii pe cari îi întâlneşte în anumite locuri, la oraş!... COMUNIŞTI Câţiva studenţi gardişti publică într’un ziar o scrisoare în care susţin că demonstraţia naţional-ţărănistă de emi a fost condusă de... comunişti! Dacă studenţii aceia sunt feciori de ţărani, îi sfătuim să facă tot posibilul să nu afle şi părinţii lor ce au scris. Nu de alta, dar ca să nu le aplice ceea ce le aplicau când erau numai de o şchioapă și aveau mai multă minte! RIGOLO Creionul actualităţii — Par’că era potop de oameni, la manifestaţie, vere! Mare putere are şi partidul nostru naţional-ţărănesc! — Are, cum să n’aibă! Numai că nu i-ar strica să aibă şi puţintică.. Putere din ailaltă! Putere! Palma Ei, vrei nu vrei, îţi place sau nu-ţi place, trebue să recunoşti un lucru: are oaste, Ion Mihalache, are oaste, mare, hotărîtă, însufleţită. Am stat ori din tribuna din piaţa Romană, împreună cu alţi confraţi, aşteptând defilarea. II întreb pe generalii R. Rujinski, care, de când nu mai zboară, se ocupă cu lucruri pământeşti, fiind şeful de stat martor al tuturor organizaţiilor de masse ale partidului naţional-ţărănesc. — Când începe? — Acum la 10. — O să fie vreo două ceasuri? — mai întreb, îngrijorat că-mi voiu întârzia, poate, dejunul. Generalul, ars de soare, transpirat, surâde blajin: — Două ceasuri? Nu scăpaţi înainte de îl — Se cam bărbiereşte generalul! — spun, neîncrezător, unui confrate. La 10 a inceput defilarea în ţaţa tribunei, în care luase loc comandantul suprem al oastei, d. Ion Mihalache şi a ţinut până la... ! Primul care a defilat a fost d. dr. Lupu, şeful Capitalei, un costum alb de vară şi cu o pălărioară moale, care mărturisea câteva decenii! După organizaţia Capitalei, a urmat Ilfovul, in frunte cu d. Virgil Madgearu. N’aşi vrea să-l otrăvesc pe vechiul şi bunul meu prieten D. R. loaniţescu, azi feroce valahist, dar Ilfovul ăsta nu se mai isprăvea! Mii şi mii de rânduri de ţărani se scurgeau pe dinaintea tribunei, de par’că nu tot judeţul n’ar mai fi rămas un singur dereioaniţist! Dar fetele şi femeile? Câteva mii, orăşence şi sătence, intelectuale, gospodine, muncitoare de fabrică, sau ţărance de pe ţarină. Minunate costume de prin Muscel şi Argeş, de parcă toate ţărancele erau domniţe, în fetele, iile şi maramele cu cari veniseră împodobite in cinstea celui ce vrea să zidească statul ţărănesc. Pentru întâia oară, oastea naţional-ţărănistă a defilat salutând cu braţul intins, cu palma deschisă. Impresionant, mişcător spectacol! Cât vedeai cu ochii, dealungul coloanelor, mii şi mii de palme, toate galbene şi bătătorite, toate arse de soare, de vânturi şi de muncă. Costumele se mai deosebeau, după judeţe, dar palmele era una şi aceeaşi! Formula „talpa ţării” ar putea fi înlocuită cu „palma ţării”. Palma aceea galbenă şi scorojită, care l’a salutat ori pe d. Mihalache, şi care simbolizează intr’adevăr ţara: palma muncii, a răbdării şi a nădejdei de mai bine! DEŞCĂ Tancuri-cisterne E o poveste veche că oraşele din provincie sânt geloase pe Capitală. Li se par acestor Cenuşerese că prea se face totul pentru „favorită” şi nimic pentru ele. La rândul ei, Capitala se plânge că ea, se dă, întreagă, cu generozitate, provincialilor cari o vizitează,dar ale căror oraşe de reşedinţă nu fac nimic pentru ea. Ni amintim că fostul primar general d. Dem. Dobrescu, pornind dela principiul înalt că o Capitală a unei ţări mari, cum e azi România, trebue să se prezinte într’o formă şi într’o ţinută care să facă cinste întregei populaţîuni, a propus, la un congres al oraşelor, ca toate administraţiile urbane să contribue cu o cotă — suportabilă — pentru înfrumuseţarea Capitalei ţării. La rândul lor, oraşele provinciale obiectează că toată viaţa ţării pulsează numai în Capitală, că toată activitatea şi toate bogăţiile s’au concentrat aci şi că faţă de mizeria, de marasmul cari au pus stăpânire pe ele, e aproape cinic, să li se ceară, din sărăcia lor să mai facă şi donaţii tot celui bogat! Dar până să se lămurească acest proces, socotim că merită să relevăm cele ce scrie confratele „România Nouă” din Cluj, care protestează contra unei adrese a ministerului de interne, prin care se cere primăriei clujene să trimită suma de 850.000 de lei „ce reprezintă contribuţia dv. la procurarea unui tanc auto-stropitoare blindată ,pentru înzestrarea poliţiei din localitate, în vederea reprimării eventualelor dezordini de stradă, cari expun populaţia pacinică şi avutul ei, ca şi al diverselor instituţiuni de interes obştesc”. Cum?—clamează „România Nouă” — contribuabilii din Cluj să întreţie stropitoarele prefecturii Capitalei? Ni se pare că confratele a înţeles greşit adresa Ministerului. Noi credem că din adresa Internelor reiese că tancul va aparţine poliţiei din „localitate”, adică din Cluj. Cu atât mai mult cu cât Clujul fiind oraş universitar, are şi el tulburările lui de stradă şi deci îi trebue şi lui o stromtoare cu care să se apere ordinea şi „avutul” populaţiei pacinice. Cu siguranţă că o adresă asemănătoare au primit şi primăriile din Iaşi, Cernăuţi şi Chişinău, adică toate centrele universitare. Dacă altceva nu putem face pentru oraşele noastre de provincie, dacă nu putem înzestra universităţile cu tot materialul technic şi didactic de care au atâta nevoe, cel puţin să le trimitem tancuri stropitoare! Nici nu se putea un plasament de câteva milioane, mai nimerit, mai... cultural, — în aceste vremuri de belşug bugetar! G. MILLIAN C. Marți 2 Iunie 1936f~ --------------------------------------------" Nu trebue pe cineva după însuşiri, ci dup^ţSnîpuL cinstit LEI cum el le întrebuinţează. La Rochefoucauld Demonstraţiile de euGREVELE DIN FRANŢA — Atacarea politicei externe — Ziua de ori a identificat două fapte şi a permis două constatării Formidabila demonstraţie de masse a partidului naţional ţărănesc a vădit că nu există azi în România o forţă politică organizată mai puternică şi mai conştientă ca a acestui partid. A vorbi de improvizări şi pe cheltuiala unor şefi este a minţi şi Ţara şi Coroana. O asemenea demonstraţie de oameni aduşi la Bucureşti se minţi pe sine însuşi şi a dovedeşte existenţa până în cele mai depărtate sate şi cele mai retrase cătune a unor organizaţiuni politice cari gândesc la fel, făptuiesc la fel şi înţeleg să exercite rolul lor cetăţenesc în stat după felul lor de a gândi şi lucra. Nu există azi în România o forţă politică la oraşe şi la sate care să se poată compara şi măsura cu aceea a partidului naţional-ţărănesc. Aceasta e realitatea. Al doilea fapt este că partidul acesta se ridică împotriva uneia din cele mai grave primejdii: săparea legăturilor cari asigură pacea şi graniţele de azi ale României. Cuvântarea de omi a d-lui Mihalache este un strigăt de alarmă care va avea un egal răsunet înlăuntrul şi în afara ţărei. Ca o dovadă a necesităţei acestei alarme este atacul adus legăturilor noastre externe în chiar adunarea gogo-cuzistă de eri, autorizată la Chişinău. Ad d. Cuza, căruia oficialitatea ţine a-i acorda de o vreme încoace necontenite semne de atenţiune şi încredere, a atacat întreaga noastră orientare externă pe care vrea s’o răstoarne prin.......plebiscit”. „Geneva este o şandrama putredă”, spune deţinătorul onorurilor şi favorurilor oficiale şi apoi se întreabă „dacă mai trebuie continuată politica de servitudine faţă Franţa”. Constatările cari se impun, sunt: Partidul masselor şi al apărărei fidelităţii către politica externă a instinctului naţional întâmpină urgia stărei de asediu şi a cenzurei, iar propaganda împotriva orientărei externe a României, aţâţată şi finanţată din afară, se răsfaţă in voie. E timp să se clarifice complect această stare de jocuri extrem de îngrijorătoare. România nu poate deveni ţara duplicităţilor în politica care pune în joc frontierele sale. L. T. A. Pe neaşteptate, o mişcare grevistă, de mare întindere, a izbucnit în industria metalurgică a Franţei. Peste o sută de mii de lucrători au încrucişat braţele, rămânând totuşi în fabrici. Ei cer un spor de salariu, săptămâna de lucru de 40 de ore, concediu plătit şi contract colectiv de muncă. După cum se vede, revendicări strict profesionale, fără nici o legătură cu politica. „Confederaţia generală a Muncii” — al cărei secretar general e d. Leon Jouhaux — lucrează intens, împreună cu ministrul muncii, d. Fressard, ca să se ajungă la o înţelegere între muncitori şi patroni. Probabil că până la constituirea guvernului Leon Blum, conflictul se va aplana, căci muncitorimea franceză care — ca toate păturile producătoare din Franţa — şi-a pus mari speranţe în noul guvern, n’are nici un interes să-i facă dificultăţi chiar dela început. O. LEON JOUHAUX De la „Normandie“ Sa „Queen Mary“ Marea competiţie oceanica pentru cucerirea „Cordonului albastru“ Marea competiţie transoceanică e în curs de desfăşurare. „Queen Mary”, cel mai mare vapor al celei mai mari foiţe din lume străbate acum Atlanticul, sporindu-şi avântul atletic pentru cucerirea „Cordonului albastru”, pe care l-a obţinut anul trecut celălalt colos al mărilor, „Normandie”. Privirile britanilor abia aşteaptă întoarcerea triumfătoare a navei care întruchipează tot orgoliul constructorilor din Southampton. Şi e firească această participare unanimă a unui neam la o competiţie în care nu numai ambiţia, dar şi propaganda peste hotar, nu cruţă nimic pentru o izbândă care in asemenea cazuri se transformă în izbândă naţională. E interesant mai ales în aceste momente de aşteptare înfrigurată, trecerea în revistă a celor două rivale, enumărarea calităţilor lor, şansele de întrecere şi de izbândă. Iată în această privinţă o serie de date pe care d. Philippe de Rotschild le schiţează într’un articol din ultimul număr din,,,Figaro”. Se poate spune oare că singură viteză contează în decernarea mult disputatului „Cordon Albastru”? Dar bine, un vapor poate concura prin măreţia şi confortul, lui, prinfactură, construcţie, arhitectură, artă. In această die copleşeşte, încântă, cucereşte. E un monument de artă. Prin el respiră voinţele a sute de arhitecţi. Fiecare din ei a urmat aceeaşi linie, contribuind cu o părticică la construirea monumentului integral. Or,„Queen Mary” nu izbuteşte să se impună mai mult din acest punct de vedere, decât oricare alt cargobot de lux, cu reputaţie de confort tradiţional, recunoscut englezilor până în cele mai depărtate colţuri ale lumii. Desigur, constructorii lui au ţinut cu tot dinadinsul să rămână fideli tradiţiei conservatoare. Asta însă numai în ce priveşte liniile exterioare. Interiorul însă, din contră, întruneşte W ....riv modernismul cel mai excesiv, ajungând la un moment dat sa-şi piardă complect personalitatea naţională, în profitul artei indecise, supusă unui conformism mai mult sau mai puţin internaţional. Şi, natural, toate astea nu pot da naştere unei unităţi, unui caracter unitar. „Normandie” are mai mult aspectul unei catedrale, în timp ce „Queen Mary” rămâne yachtul de lux, cargobotul pur. kV Anul trecut, când a pornit în cucerirea „Cordonului” escortat de un triumfal cortegiu de avioane, însoţit de elanul sirenelor, al imnurilor, teluricei mecanizate, de privirile prelungite şi pe tot cheiul portului Havre, New- Yorkul a petrecut câteva zile de inconştientă febrilitate. Lumea întreagă aştepta sosirea unui şampion al lumii. Şi New-Yorkul nu s’a înşelat. In acea clipă solemnă, o majestate nouă părea că uneşte două lumi, cea veche cu cea nouă, două ţări, Franţa şi Statele-Unite, înaintând spre docurile uriaşului port, impresia generală pe care Normandie o răspândea în faţa zgârie-norilor, era aceia a proporţionalităţii. Se stabilise de data asta o proporţie, o armonie perfectă între buildingii lumii noi şi pachebotul bătrânei Europe. Au fost clipe de înălţător orgoliu şi emoţie. Azi, un spectacol asemănător se desfăşoară în faţa new-yorke ■ zilor. In cadrul unei competiţii mondiale, se dispută vanitatea IN OCOLUL LUMII Soţii Mollison vor înconjura pământul, cu avionul, dealungul Ecuatorului Aviatoarea Amy Mollison este din nou în centrul atenţiei generale. Aceea care în repetate rânduri a făcut dovada excepţionalului ei curaj, intenţionează de data aceasta să facă înconjurul pământului, pe distanţa cea mai lungă, adică dealungul ecuatorului. Acest raid va avea loc pe o lungime de 25.000kilometri şi va duce peste oceanele Pacific, Atlantic şi Indian. După declaraţiile făcute uinui ziar parizian, soţii Moliison intenţionează ca acesta să fie ultimul lor raid. Faptul de a bate recorduri de viteză şi distanţă a încetat să mai intereseze, a declarat aviatoarea. Singura noastră ţintă este astăzi să ducem la capăt acest raid, care va avea darul să lege într’un timp record, toate continentele lumii. Avioanele poştale străbat astăzi drumurile trasate pe vremuri de pioneri. Probabil că şi pe urmele noastre vor călca alţii şi tocmai pentru acest fapt tentativa merită să fie făcută JULES VERNE REDIVIVUS Iată că fantasticul romancier francez ,Jules Verne mai are discipoli şi în epoca noastră a realităţilor. Acei cari îi calcă însă pe urme, nu se mărginesc numai să scrie romane, ci să le pună în practică, să le realizeze. Romancierul francez intenţiona să facă ocolul pământului în 80 de zile. Lucrul acesta părea să fie pe vremuri o performanţă aproape imposibilă. Soţii Moliison intenţionează să străbată distanţa raidului lor în 10 zile, adică cu o medie de 2500 kilometri pe zi. Pe cât se pare, plecarea în acest raid va fi dată peste cinci sau şase săptămâni. Aventura aceasta nu poate fi realmente ultima pentru cei doi soţi; va constitui însă un pas înainte în domeniul aviatic. Nu trebue să se uite, că acei aviatori cari au făcut şi ei ocolul pământului, chiar în mai puţin de zece zile, n’au sburat dealungul ecuatorului, ci al altor latitudini, astfel că distanţa exprimată în kilometri, nu depăşea niciodată de 15.000 km. Gatty şi Willey Post, au ocolit şi ei pământul în opt zile şi 16 ore, străbătând însă 15.000 km. şi nu 25.000. Willey Post a reluat însă tentativa şi a ameliorat recordul, refăcând drumul în şapte zile şi 18 ore, fiind şi singur la bord, , ceea ce reprezintă un serios handicap. DEALUNGUL ECUATORULUI Pe cât se pare însă scopul acestui nou raid, nu este numai stabilirea legăturii aeriene între continente dealungul ecuatorului, ci şi stabilirea unor noui recorduri. După declaraţiile Amyei Mollison, între altele se va încerca îmbunătăţirea recordului Anglia-Australia,1 record de imensă însemnătate pentru Imperial Airways, societatea aviatică britanică, întrebată asupra intenţiilor viitoare, Amy Mollison a refuzat să dea vreo lămurire, susţinând că nu face acest lucru din cauza superstiţiei. — Nu mă tem de nimic, a declarat temerara aviatoare. Nu mă tem că voiu cădea în oceanul Pacific. Mă tem numai de Canalul Mânecii. Trebue să se recunoască ridicolul, de a cădea în acest punct, după atâtea raiduri reuşite. CÂŞTIGURI, BANI Se pare că Amy Mollison şi soţul ei sunt foarte bogaţi. Este drept, că Amy Mollison nu a crescut în bogăţie. De mic copil a luptat cu nevoile încetul cu încetul s-a ridicat, a studiat, a absolvit o facultate şi apoi a învăţat pilotajul. Curajul şi îndemânarea au ridicat-o între primii piloţi ai lumii. — Astăzi nu mă interesează banii, a declarat aviatoarea. Câştig mult şi eu şi Jim. Nu mă mai interesează decât prietenia. Dar o prietenie sinceră, nu aceea a cunoştinţelor de ocazie. Nici gloria nu mă încântă... afară de aceea pe care am resimţit-o viu, când am aterisat la Capetown, în ultimul meu raid, inconştient încuibată a două popoare. Mecanicii şi canotierii din portul Croydon sau Havre, urmăresc pasionaţi, milă cu milă efortul celor două uriaşe „vedete”. Nutrebue să se uite mai ales că, pornind spre noua lume Quen Mary a trebuit să traverseze mai întâi braţul închis între Cowes, Portsmouth şi Southampton. Sirena lui a trezit din somn toate marile umbre glorioase ale bătrânei Anglii. Şi acum la New-York, „Endeavour”, învingătorul Cupei Americei, şampionul de până anul trecut al Cordonului albastru, aşteaptă nerăbdător sosirea lui Queen Mary, nu atât pentru a-l saluta, cât pentru a fi răzbunat. Citiți in pag. 6-a: Intensă activitate diplomatică externă