Lupta, iunie 1936 (Anul 15, nr. 4383-4406)
1936-06-10 / nr. 4389
. ANUL XV No. 4389 CONST. MILLS Fost dMor pOlHie free, 1931 «. Febr. 1937 Director EMIL D. FÄQSJRE Redacţia şl ad-ţia: Bucureşti, str. Const. MIH« 12 (Sărind«») £. Mercism 10 l«wie JOlfie — ------------------------------------------------O rază venită din se fi murdărită niciodată întâlneşte în drumu idee, pornită dîntr’oUt perioară, nu poate colbul nemerniciei o regiu poate “ "J raful ce ot aşa oxigenţa suoperită de neşti. .. Ci PAGINI TELEFOANE: Direcția 343-03 * Secretariatul 343-00 * Administrația 343-04 Zidul statutului european Pansa Iaşi depinde de respectul fruntariilor actuale pentru totdeauna intangibile şi al tratatelor de pace întâlnirea la Bucureşti a celor trei şefi ai statelor Micei Înţelegeri şi-a stabilit pe deplin caracterul şi scopul prin Samfoagiul limpede şi categoric din cuvântările ţinute la dejunul de la Palatul regal: Statu-quo în Europa Centrală şi sud-estică — iată ce consideră ca „o sală politică a Micii Inţele-3 eră” al cărui „cel dintâiu intre interese este respectul fruntariilor actuale, pentru totdeauna intangibile şi al tratatelor de pace”, baia politicii Micei înţelegeri fiind „respectul angajamentelor internaţionale”, iar forţa ei sălăşluindi în „unitatea ei indestructibilă”. Ceia ce de SS ani proclamă în mod constant miniştri de Externe şi guvernele din Bucureşti, Belgrad şi Pelaga, confirmă azi, în toiul evenimentelor internaţionale şi în ciupiţi cei mai solemn, capii înşişi ai celor trei puteri succesoare ale monarhiei habsburgisce, cu adausul formulat de Prinţul Regent alIugoslaviei că „cele trei state ale Micii înţelegeri, cu complementul activ al înţelegerei Balcanice vor trebui să urmeze şi în viitor, politica lor actuală şi să continue să dea lumii simultan şi paralel, probe, atât ale forţei lor cât şi ale voinţei lor de pace”. In momentul când, între Vienna, Pesta şi Roma se agită idei şi probleme analoage cu „faptele îndeplinite” , în faţa cărora a fost pusă lumea de către Germania, manifestarea clară şi definitivă a voinţei statelor Micei înţelegeri şi a înţelegere? Balcanice de a păstra actualul statut al Europei Centrale şi sud-estice pentru a se putea păstra şi pacea în această regiune europeană, are un înţeles destul de categoric. Departe de a fi fost formulată în termeni cominatorii, proclamaţiunea solemnă a celor trei şefi de stat se confundă cu interesul şi dragostea adâncă de pace a popoarelor lor. La rândul ei însă, pacea se confundă cu respectul şi intangibilitatea graniţelor stabilite prin tratate. Nu există până azi pe lume alte garanţii scrise între popoare, decât tratatele de pace şi alte mijloace de apărare a lor decât alianţele şi forţele reunite ale armatelor cari, la nevoe, să impună respectul angajamentelor internaţionale.Or, se va remarca, desigur, că nu este numai o simplă coincidenţă faptul că în preziua manifestariunei solemne de la Bucureşti a celor trei şefi de stat ai Micei înţelegeri, la Paris, înaintea nouei Camere franceze, un guvern ieşit dintr-o recentă consultare naţională, a adresat popoarelor limiei o proclama» pune de pace iravitâstdu-le „la identificarea păcei cu respectul legei şi al contractelor internaţionale”. La Paris, ca şi la Bucureşti, puterile aliate pentru menţinerea păcei proclamă că ea nu poate fi asigurată decât prin menţinerea statutului de azi al Europei. Declaraţiunea guvernului francez adaugă că „voinţa de pace a Franţei, se sprijină pe morală, pe credinţa sa faţă de prieteniile încercate şi pe sinceritatea adâncă a apelului îndreptat către toate popoarele”. Din apus până m răsăritul depărtat, se ridică astfel zidul statutului european împotriva oricărei aventuri de tulburare a păcei prin nesocotirea tratatelor şi a legei internaţionale. Strângând rândurile cu aliaţii ei, sub acelaş steag al menţinerea păcei, Franţa uneşte în faţa primejdiilor internaţionale, toate forţele păcei. „LUPTA” PĂDUREA SPÂNZURAŢILOR Se propune ca sancţiune pentru catastrofa de ori la Cotroceni, spânzurarea vinovatului şi a complicilor. De ce nu şi a celor vinovaţi de toate catastrofele de la C.F.R, din mine, de la uzine şi şantiere? Să se rezerve o pădure a spânzuraţilor. UIMTTOR ! Şefii fronturilor noastre de Dreapta au rămas „uimiţi” de felul cum s’au potrivit — până la întrebuinţarea şi a aceloraşi termeni! — proclamaţia noului guvern francez cu discursurile şefilor de stat ai Micei înţelegeri!... E un „front” mai interesant ca acela dintre Berlin şi „Dreapta” de la Bucureşti! „ZONE” O telegramă a corespondentului din Roma al lui „Le Matin” arată că Roma stă de vorbă cu Berlinul spre a stabili „zonele de influenţă” în... Balcani. D’aia stau de vorbă şi... „balcanicii” spre a-şi păzi zonele!... CRICARUL „Specialistul” căruia i s’a încredinţat construirea tribunelor Primăriei la serbarea Restauraţiei, e un dricar. Scândurile coşciugelor le-a furnisat dricarul, iar dricul a fost al Primăriei. INC’UN BOLŞEVIC! Intr’un discurs ţinut eri, d. Eden a spus: „Succesul sau insuccesul sfor „ţărilor făcute pentru a crea în „lume o ordine nouă, va depinde „de voinţa popoarelor de a renunţa la un naţionalism agresiv şi de a colabora la soluţionarea conflictelor”. Popoarele poate că s’ar hotărî — dar dacă se renunţă la naţionalismul agresiv, ce devin „Fronturile"?!... RIGOLO Creion«l actualităţii ” 1 IB" ■ 11 Devizul — Tribunele de la Cotroceni au fost luate la licitaţie cu 50 la sută sub deviz. — Aşadar, primăria a făcut o afacere strălucită! Trebuia să pue însă în deviz că sânt obligatorii şi atâţia morţi şi răniţi! Fortmosieul Intr’un oraş din Iugoslavia a avut loc zilele trecute un congres internaţional de poliţie. Au participat şefii poliţiilor din foarte multe ţări, cari, la plecare, şi-au cumpărat, ca amintire, diverse obiecte de artă cu caracter local, pe cari le-au luat cu ei în tren, în pachete. La o staţie însă, au constatat că tuturor li se furaseră pachetele! Lor, cei mai grozavi şefi de poliţie! Câteva ore mai târziu, la o altă staţie, un avocat s’a prezentat poliţiştilor şi le-a adus pachetele: el voise numai să facă o demonstraţie şi anume că nici chiar poliţiştii cei mai iscusiţi nu se pot apăra de hoţii... moderni, cari au mijloace operative adeseori mai bine puse la punct ca cele ale poliţiei. Duminică seara, am avut şi noi un fel de afacere la fe“ Iată cum o relatează un confrate: „Duminică seara a avut loc la Biserica Domniţa Bălaşa căsătoria religioasă a d-lui Tomaziu, şef de cabinet, al d-lui ministru de justiţie Valeriu Pop, cu d-ra Lalescu. Naşi au fost d-na şi d. Valeriu Pop. In asistenţă foarte numeroşi magistraţi, cu tot parchetul de Ilfov. După oficierea cununiei, în timp ce aleasa asistenţă prezenta felicitări tinerilor căsătoriţi, d. Vaier Pop a scos portmoneul pentru a face plăţile preoţilor , cari după tradiţie cad în sarcina naşului. După aceasta nu mare i-a fost neaşteptata surpriză a dispariţiei portmoneului din buzunar. D. Valeriu Pop şi-a răscolit zadarnic toate buzunarele. Portmoneul fusese şterpelit de un pungaş elegant îmbrăcat, care s’a folosit de aglomeraţia din biserică, putând opera nestingherit. Cazul a provocat mare ilaritate. Ministrul naş a trebuit să facă... un mic împrumut pentru a putea răspunde după datine celor cari îl întâmpinau cu „să trăiască naşul mare” la uşa bisericei". „Cazul a provocat mare ilaritate”, spune confratele? Şi la poliţie? Şi printre membrii parchetului? Păcat că nu i s'a furat şi procurorului general ceasul dela brâu! Sau spiritualul pungaş de buzunare a socotit că... onorând cu vizita lui pe şeful suprem al justiţiei şi-a făcut datoria faţă de întreg parchetul! DEŞCĂ Proclamaţiimea externă a noului guvern francez Dacă pentru democraţia franceză şi pentru democraţiile de pe toate continentele, programul desfăşurat de noul guvern al Franţei marchează un moment istoric în combaterea crizei prin care trece lumea de aproape două decenii, pentru naţiunile liberate de sub dominaţia străină In urma războiului mondial, proclamaţiunea noului guvern francez cu privire la politica internaţională a Franţei, este menită să galvanizeze şi Societatea Naţiunilor şi toate nădejdiile puse în alianţele şi angajamentele scrise. „Voinţa de Pace a unei naţiuni ca Franţa, spun® declaraţiunea noului guvern francez, poate fi proclamată cu putere şi cu mândrie atunci când e sigură de ea însăşi şi când s® sprijină pe morală. PE CREDINŢA SA FAŢĂ DE PRIETENIILE ÎNCERCATE, şi pe sinceritatea adâncă a apelului ce’l îndreaptă către toate popoarele”. Ieşit dintr’o victorie a masselor profunde ale naţiune! franceze, guvernul care adresează lumea această proclamaţiune, invitând-o la „identificarea păcei cu respectul legei şi al contractelor internaţionale”, este sigur mai dinainte de a găsi din partea statelor Micei înţelegeri o comprehensiune complectă a acestei restituiri in integrum a principiilor cardinale cari au comandat şi tovărăşia de arme cu Franţa şi legăturile consfinţite prin angajamente scrise. Proclamaţiunea aceasta marchează ca o piatră de hotar începutul unei politici de deplină claritate în relaţiile internaţionale. Ea va renaşte şi credinţele şi încrederile atât de încercate prin dibuirile, confuziunile şi echivocurile ultimilor ani. O politică franceză de adâncă sinceritate şi faţă de organizarea Păcii şi faţă de respectul legei internaţionale şi a angajamentelor scrise nu va întări numai înţelegerea anglofranceză şi posibilităţile de salvgardare a Societăţii Naţiunilor, ci va obliga Germania să intre pe calea organizării securităţii colective, sau să-şi trădeze, definitiv, adevăratele ci ţeluri. Pentru Europa centrală şi sud-estică proclamaţiunea noului guvern francez constitue evenimentul pe care Mica înţelegere şi înţelegerea Balcanică l-au urmărit printr-o acţiune sistematică şi perseverentă ca singurul logic şi practic pentru redresarea păcei europene. Salutăm această proclamaţiune, care rezumă aşa de bine claritatea şi realitatea franceză şi aşteptăm pe urma ei rezultate fericite pentru pacea şi refacerea lumei. L. T. A. 1 : i: ii —--------------— Expoziţia Vermont „Postumă’'? Aşa o denumeşte catalogul şi denumirea corespunde cronologiceşte. Toate aceste trei săli pline de natura, interiorul şi portretul românesc apar, pentru întâia oară după moartea marelui pictor, înaintea publicului nostru. Expoziţia e postumă, dar viaţa pe care o aduce, viaţa care ne iese înainte din toate pânzele, aquarele şi desenele maestrului nu are nimic din melancolia şi resemnarea postumului. Vermont trăeşte, după moartea lui, cu o nebănuită intensitate în mijlocul naturei înflorite,în intimitatea caldă a interioarelor sale, în ţigăncile, ţăranii şi tipurile sale de la periferie. Expoziţia lui postumă îl readuce sub cele mai vii manifestări din tinereţe până la deplina maturitate. Ca toţi meşterii conştienţi de forţele lor, Vermont a păstrat, în fiecare epocă a sa, lucrarea de preferinţă, nepreocupat a realiza echivalentul ei material, tocmai fiindcă valoarea artistică şi satisfacţia morală întreceau echivalentul material. Aşa se explică de ce Expoziţia postumă a lui Vermont umple de viaţă trei săli ale Ateneului şi cuprinde atâtea capodopere, ilustrând în acelaş timp magnific epoca 1900: 212 tablouri în ulei, 71 de aquarele şi desene. Când ştim câte lucrări ale sale se află în colecţiunile private şi pe tavanele saloanelor bucureştene, complectăm fresca formidabilă a acestui talent pe cât de impetuos pe atât de fecund. Ea se întinde din anii 80 până acum câţiva ani. Găsim într’ânsa minunate autoportrete ale pictorului, începând de la vârsta de 21-22 ani până la 64. Găsim — nedespărţite — florile şi ţigăncile lui, interioarele, o coborîre de pe Cruce, o Judecată a lui Paris, două Judecăţi ale lui Solomon, Horă, Petrecere câmpenească, Izgonirea din Baiu, Constanţa (studii pentru Panoul M. L. P.) cari scot în relief însuşirile de compoziţie ale lui Vermont pentru pictura de mari desfăşurări. Astfel reunite, cele trei săli alcătuesc o pinacotecă a cărei risipire in colecţiunile particulare devine regretabilă. Ele îmbrăţişează prea sintetic o epocă şi opera unuia , din autenticii noştri urmaşi ai lui Grigorescu, pentru ca, dând ochi cu ea, să nu avem impresiunea limpede că ar trebui păstrată aşa, în totalitatea ei, fie de Stat, fie de un Mecen conştient de valoarea ei şi artistică şi culturală. EMIL D. FAGURE I Politica externa a Francei Conducerea politicii externe a Franţei, se găseşte azi în mâinile d-lui Ivem Delhos, un fruntaş al partidului radical socialist. D. î¥05Vâ DELBOS Un fapt divers in presa americană Cum se exagerează peste ocean un simplu asasinat. — Ceva despre optica socială americană Un spărgător pătrunde în toiul nopţii în birourile unei case de comerţ. " Forţează sertarele şi sparge mobilele ce-i rezistă. Surprins de paznicul de noapte ce tocmai îşi face rondul, — îl doboară cu un foc de revolver. Poliţia este înştiinţată, — soseşte în grabă, dar zadarnic răscoleşte toată casa; spărgătorul asasin a dispărut. Iată un banal fapt divers, ce ar trece desigur, aproape neobservat într’un ziar european. Ei bine. Peste ocean lucrurile se schimbă. In luna ianuarie, la New York, ziarele nu mai conteneau cu exploatarea acestui fapt, pe care-1 anunţau în prima pagină cu titluri senzaţionale şi căruia îi consacrau nenumărate coloane săptămâni în şir. Redăm mai jos interesantele amănunte relatate de cunoscutul publicist Blaise Cendrars, — pe marginea acestui fapt divers, — într’un recent număr din Paris-Soir. Vom descoperi cu acest prilej unul din cele mai interesante fenomene ale opticii sociale americane: exagerarea. Această optică specifică americană îl îndreptăţeşte pe Ed. Cendras să vorbească despre Hollywood ca despre „ţara celei de a patra dimensiuni”. Este poate unul din punctele de vedere cele mai juste pentru înţelegerea vieţii americane cu manifestările ei atât de exagerate, ce se desfăşoară ca într-un film ,lăsându-ţi impresia că au fost dinainte aranjate de un regisor abil. FARADOXELE Imobilul în care a pătruns spărgătorul, este faimosul Woolworth Building, — unul din cei mai de seamă sgârie nori ai New-York-ului. Sa mai adăugăm că înainte de a doborî pe paznic și a reușit să dispară, a spart zeci de birouri, a pătruns în nenumărate etaje, ajungând la o apreciabilă altitudine deasupra celei a 5-a Avenue. Poliţia a mobilizat sute de agenţi şi o puzderie de detectivi pentru asedierea imobilului, pentru cercetarea etajelor, a pivniţelor a subsolurilor şi a turnului buildingului, cu înfăţişare de catedrală. Numai această inspecţie metodică a miilor de birouri, deschiderea miilor de uşi şi a tot atâtor lacăte sale (ceea ce a necesitat intervenția unei echipe de lăcătuşi specialişti în lacăte de siguranţă) — au durat aproape 5 zile. Şi cum individul hărţuit refuza să iasă la iveală operaţia reîncepe a doua şi a treia oară, fără rezultat însă căci banditul fugise din primul moment. In tot acest răstimp, vieaţa imensului furnicar comercial este suspendată; nimeni nu mai răspunde celor 50.000 de apeluri telefonice zilnice. T. F. F.-ul a amuţit, poşta nu s’a mai distribuit, tranzacţiile sistează iar cei 25.000 de funcţionari ai casei, neputând pătrunde în imobil, staţionează în străzile alăturate, în mijlocul mulţimii de gură-cască, ce se îngroaşă fără încetare, înghiontită de cordoanele de poliţişti cari reuşesc să menţină circulaţia din ce în ce mai greu. Afară e un ger de crapă pietrele, toate barurile din împrejurimi sunt înţesate de hine ce se amuză de această desfăşura-’ re neobicinuită de forţe poliţieneşti cărora li s’a adăugat în ultimul moment şi pompierii cu tot impresionantul material de stingere. Funcţionarii de bancă fac pariuri cu privire la şansele criminalului, frumoasele dactilografe, — dispuse de neprevăzuta zi de concediu, — râd... se distrează, sunt gata să danseze, — într’un cuvânt, lumea e atât de antrenată încât, seara, aveai impresia că asişti la cine ştie ce sărbătoare populară. Spargerea — de fapt destul de tragică din pricina morţii paznicului (la care acum nimeni nu se mai gândea) — căpăta aspecte deadreptul comice. Ar fi greu de precizat la ce cifră s’au ridicat pierderile băneşti provocate de această întâmplare, oamenilor de afaceri ale căror birouri conforta(Continuare in pagina IX-a) ———c»——^8^-c^eE——— Citiți in pag. 6-a: Cine poartă răspunderea dezastrului de la Cotroceni Femeile-miniştri in Franţa Personalitatea d-erei Irene Joliot-Curie Evenimentele politice din Franţa au fost urmărite de întreaga Europă cu cea mai mare atenţie. Pentru prima oară în istoria Franţei conducerea guvernului avea să fie încredinţată unui socialist, unui om hotărât să păşească pe calea reformelor cu adevărat democratice. ‘ Cu mult înainte de a se cunoaşte formaţia guvernului Blum, întreaga presă pomenea cu insistenţă un nume. Nu era vorba de un politician de vază sau de un elector cu platformă, ci de o femee care în loc să combată pe arena publică, a stat totdeauna închisă în laboratorul ei ştiinţific: era numele d-nei Irene Joliot Curie, fiica soţilor Curie, descoperitorii radiumului. Astăzi guvernul Blum este constituit şi a preluat conducerea afacerilor publice. Intre membrii guvernului se află şi d-na Joliot Curie în calitate de subsecretar de stat la cercetările ştiinţifice. Numirea aceasta este cu atât mai însemnată cu cât nu este izolată. După cum se ştie, în Franţa femeile nu au drepturi politice. Ele nu pot fi alese şi nici nu pot alege pe membrii parlamentului. Cu toate acestea legea nu le împiedică să funcţioneze ca miniştri. Actualul guvern care este partizan al acordării drepturilor pentru femei, a numit în actualul cabinet trei femei ca subsecretari de stat. , In legătură cu această numire, săptămânalul parizian Marianne publică un articol sub semnătura surorii d-nei Joliot Curie, d-na Eve Curie, despre ilustra ei soră. D-na Eve Curie îşi prezintă sora în intimitate, adică „în halat şi papuci”. Irene Joliot Curie este o savantă. Fiică a doi savanţi a moştenit calităţile intelectuale excepţionale ale ambilor părinţi. In timpul şcolarităţii nimeni n’ar fi crezut că eleva Irene Curie va ajunge departe. Era o fire liniştită, ordonată, meticuloasă chiar, care nu excela în nimic, dar care nici nu dădea ocazie să i se facă vreo observaţie. ’ îşi făcea lecţiile în fiecare zi, caetele ei erau ţinute curat, iar lecţiile şi le ştia totdeauna suficient spre a lua o notă bună, dar nu una excelentă. Firea aceasta şi-a păstrat-o Irene Curie şi în timpul studiilor universitare, când a fost una dintre cele mai bune studente la Sorbona. Din copilăria Irenei Curie, Eve Curie îşi aminteşte de un lucru care i-a făcut o impresie deosebită. Intr’o zi Irene căpătă în dar o cutie de bomboane. Foarte serioasă, s’a servit cu una singură, apoi a închis cutia în scrinul ei. In fiecare zi la aceeaș oră, revenea la scrin, scotea cutia și se servea. Asta s’a petrecut o vreme, până ce a uitat cu totul de acea cutie de bomboane. Firea aceasta şi-a păstrat-o Irene Curie Joliot şi astăzi. E calmă, de un calm imperturbabil, calculată, metodică. Nu începe nimic până ce nu cunoaşte la perfecţie chestiunea. Când o începe însă o duce cu siguranţă la bun sfârşit. Intre viaţa d-nei Irene Joliot Curie şi a mamei sale, există un paralelism uluitor. Atât fiica cât şi mama şi-au găsit tovarăşii de viaţă din aceeaşi meserie. Amândouă au acelaş temperament, aceeaş blândeţe şi siguranţă de sine reconfortantă. Un echilibru perfect caracterizează pe Irene Joliot Curie, ca şi pe defuncta ei mamă. Se pare însă că d-na Joliot Curie mai are încă o pasiune — afară de aceea a cercetărilor ştiinţifice şi anume aceea a chestiunilor sociale. D-na Eve Curie povesteşte că de curând a avut o discuţie cu sora ei — discuţie aprinsă deoarece convingerile politice nu se prea potriveau. „Am discutat aprinse timp de aproape 7 minute, declară d-na Eve Curie, pentru ca apoi când ne-am dat seama de acest lucru, să pufnim amândouă în râs. Prea calma mea soră se pasionase în sfârșit de ceva, care nu era radium”,