Lupta, iulie 1936 (Anul 15, nr. 4407-4433)

1936-07-01 / nr. 4407

K ANUL XV No. 4407 CONST. MILLS Fost director politic Dec. 1921 — Febr. 1937 Director EPfiL D. FAGURE Bucureşti, str. Const. Miile­­i (Sărindar) PAGINI Redacţia şi adiţia: C. C. Miercuri 1 m 1936 Minciuna este masînatul inteligenţei. TELEFOANE: Direcţia 343-08 # Secretariatul 343-00 # Administrația 343-04 P&UD’HQM Dictatură înlâuntru şi cu Germania in afară Apa trece, pietrele rămân. Violenţele trec, judecata rămâ­ne. Aşa c’a venit şi rândul jude­catei d-lui Maniu să’şi spună gândul. Două preocupări frământă pe fostul preşedinte de consi­liu. Uneltirile şi agitaţiile candi­daţilor la dictatură pe planul intern şi schimbarea orientărei noastre pe planul extern. Spre a se combate şi suspec­ta partidele cari înţeleg să e­­xiste şi să activeze pe baza re­gimului constituţional şi de­mocratic, rămânând prin su­fragiul universal, în contact cu massele naţiunei, li se aruncă învinuirea de bolşevism. — „Eu vă declar dă sunit demo­crat, a spus O. Maniu, dar sunt Cu toată convingerea mea con­tra comunismului. Când am fost la consiliul dirigent am luptat împotriva comuniştilor unguri Numai într’o singură zi am a­­restat in Ardeal peste 600 comu­niști. Iar când am fost la guvern am continuat lupta împotriva lor. „Duşmanii noştri spun despre, d. Mihalache şi Maniu că sunt comunişti. Or, bolşevicii îndem­nau prin manifeste împrăştiate din avioane ca să fim omoriți, eu şi d. Mihalache. Eu sunt un democrat naţional. In ţara rn­ce­asta noi suntem 76 la sută din toiului populaţiei, iar restul, populaţiei se împarte in zece fracţiuni diferite, prin urm­are este firesc ca drepturile se revi­nă tot in această proporţie poporului românesc. ..Dar dacă sunt contra comunismu­lui, sunt şi contra dictaturii. Cu ni­­ciun preţ şi în niciun caz nu ne vom supune la un regim dictatorial. Am jurat pe câmpia Libertăţii în 1818 să păstrăm libertatea neamului, am reîtfoit acest jurământ in 1918 la Al­ba lulia şi apoi in 1928 tot acolo. Vă rog să nu permiteţi nimănui ca în această ţară să se introducă dictatu­ra, căci este împotriva drepturilor o­­mului şi este periculoasă. In regi­mul democratic populaţia româ­nească având majoritatea de 76 la sută şi conducerea ţării poate fi tot românească. „Nouă nu ne trebue nomunsim şi nici dictatură. Ne trebue drepturi democratice, la care nu renunţăm cu preţul vieţii noastre”. Aşa că lucrul e lămurit, în­­groşându-se „pericolul comu­ni­st” — se urmăreşte de fapt, instalarea dictaturei in­terne, spre a se desfiinţa şi drepturile şi libertăţile cetăţe­neşti şi controlul parlamentar, după ce s’a instituit starea de asediu şi cenzura. Cine e pentru dictatură? Toţi politiciani cari, aduşi la putere, s’au dovedit com­plect incapabili de a îndrepta ceva, lăsând şi armata şi pe slujbaşii statului cu lefurile neplătite. Şi mai sunt pentru dictatură toţi vânătorii de a­­ventură politică. Cine e însă contra Dictatu­rei? In primul rând Şeful Statu­lui, care a respins-o categoric ori de câte ori i-a fost atribui­tă asemenea intenţie. In al doilea rând, partidul naţional-liberal, partidul na­­ţional-ţărănesc, partidul libe­ral al d-lui George Brătianu, partidul d-lui mareşal Averes­en, partidul d-lui Gr. Iunian, partidul d-lui N. Iorga, parti­dul conservator al d-lui Gr. Fi­­lipescu. Cine umblă după „dictatu­ră”? D-nii Costică Argetoianu, Goga, Manoilescu, cam­ de astă dată speră să scoată castanele din foc cu mâinile d-lui Vaida.­ A doua preocupare a d-lui Maniu e orientarea pe planul extern: „Cu cine să mergem? se ’n- treabă­ d-sa. Aceasta este marea întrebare care se pune astăzi. Să mergem cu neamurile cari vor pace iar nu cu cele cari vor război. Pace vor: Franţa, An­glia,­­ Mica Antantă, popoarele d­in Balcani şi Soc.. Naţiunilor. Să mergem cu ele spre­ apărarea păcii. Noi trebue să susţinem şi să întărim Societatea Naţiunilor, pentru ca ea să poată apăra pa­cea. Cu mare mirare văd că unii oa­meni care-şi zic bărbaţi politici, ata­că Franţa şi sfătuesc să mergem cu Germania. Aceasta ar fi cea mai mare ingratitudine, căci cu ajutorul Franţei am făcut unirea şi tot cu ajutorul ei ne-am refăcut e­­conomiceşte. Şi ar fi în acela? timp cea mai mare nesocotinţă ca să facem acest lucru acum când preşedintele consi­liului de miniştri al Franţei a făcut cele mai favorabile declaraţiuni pen­tru noi, cari pot fi concretizate în trei puncte: 1) Securitate colectivă. 2) Statele dunărene să se întru­nească pentru a-şi apăra interesele împreună. 3) împiedicarea modificării statu­telor Soc. Naţiunilor”. Aşa­dar, fie când candidaţii la dictatura internă atacă, îm­preună cu d. Vaida, noul gu­vern francez, manifestându-şi simpatiile pentru Germania d-lui Hitler, d. Maniu, acela care a reprimat în Ardeal bol­şevismul şi revizionismul lui Bela Kuhn, arată primejdia de a se ataca Franţa, cu care am câştigat războiul­­şi întregi­rea naţională şi ne-am refăcut economiceşte. Iar cât priveşte noul guvern francez, după ce a­­cesta e atacat de toţi amatorii de dictatură, d. Maniu consta­tă că şeful acestui guvern, d. Leon Blum, „a făcut cele mai favorabile declaraţiuni pentru noi”. Şi­­1. Maniu le concretizea­ză astfel: 1) securitate colecti­vă, 2) statele dunărene să î şi apere interesele împreună, împiedicarea modificărei pac­tului Ligei Naţiunilor în sen­sul de a se atinge egalitatea de drepturi a statelor mici. Constatarea d-lui Maniu cu privire la declaraţiile noului guvern francez interesând Mi­ca înţelegere şi înţelegerea balcanică concordă în totul­ cu aceea a d-lui Titulescu făcută într’un recent interview şi cu discursul de la Geneva, ţinut zilele acestea. Rămâne deci, stabilit, că toate partidele şi toate perso­nalităţile politice cu răspun­dere în ţară sunt contra dicta­­turei, contra atacurilor împo­triva Franţei şi împotriva nou­lui guvern francez şi contra ac­­ţiunei alături de Germania şi de agenţii ei la noi. Tot ce e liberal, tot ce e de­mocrat, tot ce e naţional res­pinge dictatura înlâuntru şi a­­ventura în afară. Tot ce e presă conştientă va face zid în jurul apărării sta­tului și a fruntariilor actuale ale României. ALF­A RISC Negusul ameninţă că dacă nu va obţine „nici un avantaj ma­terial” se va întoarce in Abisinia şi na­ relua ostilităţile. Se vede că nu şi dă seama că riscă să fie tradus înaintea Li­gei Naţiunilor ca­­agresor?!... DE ASTRE? Un manifest semnat de d. Ar­mand Călinescu, şeful organiza­ţiei naţional-ţărăiniste din Argeş, tratează pe larg cu date şi între­bări chestia: „De unde fondurile pentru agitaţiile hitleriste?” — De unde? De unde? e refre­nul manifestului. Întrebare, care nu va primi răspuns! RĂZBOIU D. von Armin, şef al secţiilor de Asalt ale Reichului, intro re­centă conferinţă, spune că „tre­­bue făcută o deosebire între răz­­boaele purtate cu armele şi cele duse, cu ajutorul propagandei şi al metodelor economice”. Ro­mânia a putut aprecia toate raz­­boaele Reich-u­lui. FELII La masa care a urmat adunăr­­ici fi­ la Vinţ, d. Maniu a spus: „Muncim şi trăim. Respectăm pe toţi, dar nu tăiem ţara în felii”. Se poate. Dar nici toţi politi­­cianii nu sânt bărbaţi ele Stat. Mai sânt şi d’ăi cu doi pepeni in mână şi — deh! — pepenii sânt pe tăiate! LIBERTATE Printre sfaturile date tineretu­lui, d. Maniu a spus: - Ori­cine e liber să propage ideile sale, însă nu cu pumnul şi cu violenţa. Se vede că altfel ideile respec­tive nu s’ar prea răspândi! O COLECŢIE „Să nu toleraţi germano-filis­­mul!” In România cine propagă germano-filismul e trădător” — a mai spus d. Maniu la Vinţ. Dacă aşa este, avem o colecţie, de trădători destul de complec­tă! RIGOLO Im&âA In com­petiţie Şi in Polonia există un partid an­tisemit. Cât a trăit mareşalul Pil­­sudsky — care în tinereţea lui a fost socialist revoluţionar şi deci combătea din răsputeri spiniile ne­gre ale pogromiştilor — cât a trăit ctitorul Poloniei noui care’l ţinea de scurt, partidul acesta nu se agita prea mult. Acum însă, viaţa internă a Poloniei e foarte frământată, căci cei cari lucrau sub mareşalul Pil­­sudsky s’au despărţit în mai multe grupuri, unul din acestea arătând oarecari înclinări spre o colaborare cu partidul antisemit. Un publicist din această tabără, băiat talentat dar pe care nu prea îl ia lumea în serios, Ladislaw Stud­­nicki, a scos de curând o carte: „Problema polono-evreiască”, în care după ce le dă evreilor cu tă­­mâe pe la nas spunându-le că sânt „cel mai înzestrat popor din lume”, „o mare forţă internaţională”, etc. etc. scrie că „organismul slab al Sta­tului polonez nu poate suporta o so­luţionare radicală a problemei e­­vreeşti ca în Germania, căci în Po­lonia evreii alcătuesc aproape 11 la sută din populaţie”. Studnicki pro­pune însă ca Polonia să intre în tra­tative cu Brazilia, spre a face o ope­raţiune de... import-export în com­pensaţie, cum e la modă acum. Şi anume: Polonia să-i furnizeze Braziliei câte ICO de mii de evrei pe an, iar Brazilia să-i trimită Poloniei atâtea vagoane de cafea! Studnicki nu precizează dacă a­­ceastă cafea trebue să fie prăjită şi răşnită, sau crudă! In felul acesta — scrie publicistul polonez — Polonia ar putea trimi­te în Brazilia toată populaţia ei e­­vreiască de 3 milioane de suflete, in 30 de ani. Dacă se realizează ideea d-lui Studnicki, par’că vedem cum se vor scrie adresele comerciale: Onor. Ministerului de Comerţ, Rio de Janeiro. Avem onoare a vă aduce la cu­noştinţă că v’am expediat azi în per­fectă bună stare, 1735 evrei, trans­port in compensaţie pentru 11 mii de vagoane, cafea prima. Vă rugăm a lua de îndată in pri­mire transportul, spre a nu suferi stricăciuni, noi degajându­-ne de orice răspundere”. Şi dacă aşa, se pot scrie asemenea cărţi şi se pot face asemenea pro­puneri, la 150 de ani după ce marea revoluţie franceză a proclamat „Drepturile Omului”! DESCA Creionul actualităţi! !Noroc — Mult se mai vorbeşte la noi, mai Ioane! In fiecare Duminică câte 20 de cuvântări! — Noroc c’a dat Dumnezeu anul acesta ploae la vreme, aşa că putem răbda şi discursurile astea multei CEVA... RUSIKOS.mm Nu pentru întâia oară d. Vaida ţine să se scuture de învinuirea ce-i aduc unii că ar fi antisemit de­şi o spune ime­diat după ce execută pe „jidani” într’un limbagiu ce nu se deosebeşte mult de acel al unui antisemit de al nostru, ceia ce nu înseamnă că acel antisemit este sadea român. B. Vaida cunoaşte corifeii antisemiţi dela noi şi pe parti­zanii acestora. Sunt inferiori din toate punctele de vedere, mai ales intelectualiceşte, tuturor celorlalte organizaţiuni po­litice. De aceia un intelectual ca d. Vaida care ştie că şi în stră­inătate antisemitismul este o armă polticianisto-demagogi­­că de care se serveşte o adunătură politicianistă inferioară, simte o oare­care jenă când e luat drept antisemit şi res­pinge calificativul acesta. Totuşi d. Vaida se agită acum într’un mediu antisemit şi dă unor probleme sociale un caracter de ură de clasă şi de rasă, spunem şi de rasă deşi e controversată chestiunea că ar exista o rasă superioară sau inferioară, că ar exista ras®. D. Vaida s’a isbit de multe ori în luptele sale memorabile contra dominaţiei maghiare şi de evrei maghiari. Nu odată l’am auzit spunând că evreul maghiar e un adversar mai şovin decât maghiarul de baştină. Dacă-i aşa — şi nu contestăm faptul — de ce evreul francez n’ar fi francez integral? Să-i fie ruşina oare că-i fran­cez? Apoi de ce n’ar admira evreii ori de unde, ori cât de buni cetăţeni ar fi ai ţării în care s’au născut, de ce n’ar admira ei Franţa căreia datoresc dela revoluţia cea mare şi emancipa­rea evreimei? De ce n’ar fi toată evreimea de pe glob mândră că unul dintre cei mai iluştri b­ărbaţi de stat ai Angliei a fost Disraeli Beaconsfield, acel pri­m-ministru al Reginei Victoria pe care a proclamat-o împărăt­ească a Indiilor? De ce n’ar admira „jidanii” pe un Cremieux şi n’ar fi mândri că Fran­ţa a chemat la cârmă pe un Leon Blum ca să le aducă pa­cea socială şi să asigure pacea universală? Am putea cita 100 de nume ilustre, din întâmplare de ori­gînă evree, respectate de întreaga omenire. Ca un intelectual de... rasă, d. Vaida fireşte că se simte je­nat să fie înrolat la antisemiţi intr’adevăr o organizaţie cu totul inferioară nu numai la noi ci pretutindeni, inferioară şi apolitică fiindcă ori-unde s’a agitat antisemitismul s’a sfârşit în mod lamentabil făcând numai rău țării în care a încercat să se impună. L. T. A. PREMII LITERARE Sezonul premiilor­ literare este toiu in Franţa. Ziarele pariziene publică zilnic coloane întregi cu hotărârile" diferi­telor jurii chemate să atribue pre­mii literare, mari şi mici, oficiale sau particulare. In afară de pre­miile „Academiei franceze”, în afa­ră de premiul Academiei Goncourt, se atribuie, în Franţa zeci şi sute de premii, menite să încurajeze sau să răsplătească scriitori sau scriitoare dintre elementele tinere. Cercetarea atentă a listei intermi­nabile a acestor premii literare duce la constatarea"că imensa lor majori­tate se datoreşte iniţiativei particu­lare. Nu este vorba numai­ de pre­mii creiate de familiile , unor scrii­tori defuncţi pentru eternizarea me­moriei celui dispărut, nici a pre­miilor menite să încurajeze cultiva­rea unui­ gen literar precis. .Multe, cele mai multe premii sunt datorite unei iniţiative patriotice care urmăreşte pur şi simplu des­­volta­rea continuuă a literaturii iruri­ceze prin stimularea talentelor ti­nere. Stimulentul nu-l reprezintă nu­mai suma de bani — adeseori, mo­destă — oferită premiantului, deşi adesea ori şi ea e binevenită. Desigur că în această manifestare a unui patriotism sincer şi construc­tiv trebue căutat unul d­in principa­lele elemente ale răspândirii litera­turii franceze în lume şi ale presti­giului constant al culturii şi civiliza­ţiei franceze. Exemplul Franţei trebue să dea de gândit ş­i altor­ popoare mai tine­re a căror literatură se găseşte în faza­ în care elanul noilor generaţii de scriitori trebue cât mai mult sti­mulat. Suveranul României a dat în a­­ceastă privinţă o pildă care n’a în­târziat să-şi arate roadele binefăcă­toare în expoziţiile anuale organi­zate în cadrul­­dunei cărţii". Patriotismul luminat al particula­rilor ar trebui să contribuie la des­­voltarea curentului determinat de iniţiativa regală. Instituindu-se premii, cât mai multe premii literare, de către cei cu dare de mână, se aduce un mare serviciu literaturii şi culturii româ­neşti şi se dă expresia cea mai feri­cită mini patriotism cu adevărat creator. L. ARTEMIE Războiul civil iu Umil din coniducători ppowmcsiPor* din sudul CSr­ire5, reprezentate prin guvernul din Canton. Faima de care se bucu­ra tânărul comandant militar este una din bazele acţiunii acestei neli­niştite provincii, chineze, împotriva autorităţii gu­­vernului central dan Nanking. . .Tsai-Tssing-0Cai a comandat faimoasa armată a 19-a care a apărat cu succes în 1934 orașul Shan­ghai împotriva ursei forte armate japoneze, cu mult superioară. Acum el vrea să înceapă un războiu cu japone­zii, dar pentru aceasta trupele Hui ar trebui să treacă prin teritoriile chineze cari ascultă de gu­­vernul­ din flanking. Or, acesta are o­ altă politică faţă de japonezi şi de aceea mareşalul Cian-Kai- Sek a trimis 300 de m­ii de soldaţi să bareze dru­mul trupelor din Canters. Intre chinezii din Nord şi cei de Sud au şi înce­put primele ciperatri. GENERALUL TSAUTSING-KAI soare modei Cum trăesc cei mai temuţi criminali din întreaga Americă Perfecţiunea la care a ajuns sistemul penitenciar dincolo de ocean Despre închisorile americane s'au­­scris foarte multe. Dar ori cât s’ar scrie n’ar fi niciodată destul spre a se­ explica perfec­ţiunea la CcH­e a ajuns sistemul penitenciar dincolo de ocean. Nu ne referim numai la m­un­ca de reeducare a deţinuţilor. In această privinţă nu încape discuţie că în multe ţări din Europa şi chiar în Statele Uni­te, muncitorul are o viaţă mai puţin confortabilă şi mai puţin îndestulată ca un criminal con­damnat pe viaţă. Este greu să se se discute dacă sistemul penitenciar a­­merican sau altul este cel mai indicat. Cert este însă că deţi­nutul, oricare i-ar fi vina, ră­mâne un om, că de multe ori societatea poartă mare parte din răspunderea faptei comise de el, astfel că un tratament uman este indicat. Tot­odată este, indicat însă să nu se facă exces cu acest tratament u­­man. Vom arăta mai jos cum trăesc cei mai temuţi crimi­nali din întreaga Americă, în închisoarea model din Alca­traz Island. In închisoarea din Alcatraz Island nu sunt trimişi decât cei mai periculoşi delicvenţi. Insula aceasta este,situată în faţa Porţii de aur, la San Francisco, în­­dreptul Oakland­ului, la o distanţă, de aproxi­mativ doi kilometri de uscat. Marea este străbătută în acest loc de curente­­atât de puterni­ce,­ încât­­ şi înotătorii cei mai lumi riscă să fie purtaţi în lar­gul Oceanului Pacific. Cu toa­te acestea s’a întâmplat ,uneori ca deţinuţii să poată evada de pe'Alcatraz'Island şi'să' se sal­veze. Aceasta înainte însă de a se lua­ măsurile­ din­­ ultima­­vreme. ■ Ca să ajungi pe Alcatraz Is­land trebue'să capeţi mai în­tâi o autorizaţie dela direcţia penitenciarelor, lucru foarte greu. După aceea călătoria spre insulă n’o poţi face decât pe bordul linei şalupe poliţie­neşti, prevăzută cu mitraliere şi’ reflectoare foarte puternice ,­ motoare care-i îngăduie să­ atingă viteze fantastice. Nicio altă­­îmbarcaţ­i­une .Eu a­re voie să se apropie de Alca­traz Island decât până la două sute de metri, riscând altfel să fie bombardată de posturile de coastă fără nici un avertis­ment. : IN ÎNCHISOARE Insula, Alcatraz este un fel de culme ele­mente care iese la i­­veală din valuri. Clădirea­­în­chisorii este situată pe punc­tul cel mai înalt, iar drumul spre intrare este şerpuitor şi îngust, din loc în loc existând cuiburi de mitralieră. Poarta închisorii este din oţel masiv. Ea este acţionată de un motor electric. Această poartă este deschisă tot timpul z­ilei. Urmează apoi o a doua poartă din gratii de oţel foarte dese. Aceasta este , prevăzută’ , cu două’lacăte, un lu­x mecanic,, şi altul care se deschide după un anumit cifru cu o cheie. Ur­mează apoi alte­ doua,porţi tot atât de masive, prevăzute dea­­semenea cu două rânduri de lacăte. De fiecare parte a porţilor stă câte un gardian,,în cabine de sticlă, imposibil -să fie, st­ra­­bătuta de gloanţe. Fiecare gar­dian are pe seama sa un lacăt. Poarta nu se poate deschide decât d­acă se acţionează, si­mul­tan asupra celor două la­căte. AP­ARATE DETECTIVE După ce vizitatorul trece de cele patru porți și după ce este (Continuare în pagina IX-a) ------- A­n­mm ----------­ Citiţi in pag. 8-a: Negusul va vorbi mâine la Geneva Războiul din 1914 is’ar fi avut Ioc!.. La Sarajevo, în mijlocul familiei şi prietinilor M Princip, asasinul arhiducelui Franz-Ferdinand şî a! soţiei acestuia S'au­ împlinit două zeci şi­­ doi de ani, de când la 8 Iunie ora 11 dimineaţa, într’un orăşel bosniac al cărui nume era cunoscut­ nu­mai geografilor, au răsunat trei focuri de revolver. Studentul Gavrilo Princip,­­ care­­ trăsese­ a­supra arhiducelui Franz­ Ferdi­nand şi a soţiei sale, n’a vrut sa răpună decât pe reprezentantul monarhiei, austro-ungare, opre­sorul popoarelor de­ sub domina­ţia apusului imperiu. ,­­ ’ Apăsând insa­­.ne.. ..trăgaciul I browningului, regicidul ales de destin penrtu ■ a împlini acest fapt n’a executat numai două alteţe imperiale, aşa cum crezu­se în puritatea sufletului său, el a ucis zece milioane de oameni. Deoarece, orice s’ar spune, răz­boiul a izbucnit din ţeava fume­­gândă a acestui bro­wning tero­rist. Cu prilejul celei de a două­­zecişidoua aniversare a atenta­tului, trimisul special al ziarului „Paris-Soir”, aduce o serie de noui­­date asupra împrejurărilor atentatului rămase încă învălui­te in mister. Iată aşa­dar pe supravieţuito­rii complotului: Maika Princip, mama lui Gavrilo, împreună cu cei trei fii ai ei. Iată-l pe Milan Shakota, confidentul regicidului, acel care­ ştia totul şi n’a­­ suflat până azi nici un cuvânt nimănui. După ce asculţi mărturisirile fiecăruia, în parte, după ce treci în revistă­­drumul pe care l-a parcurs. Franz­ Ferdinand până în colţul străzii în care a căzut fulgerat, târând după el Europa întreagă, ajungi fără voc la con­cluzia lui Jean Giraudoux că: războiul din 1914 n’ar fi existat, dacă autorităţile de atunci n’ar fi comis trei erori succesive pen­­tru ca arhiducele Franz-Ferdinand, să­ ajungă drept în faţa revolve­rului lui Gavrilev. Totul s’a pe­trecut insa în aşa fel, ca şi cârid o forţă invizibilă, mai puternică­­ decât toate cancelariile europe­ne, o forţă căreia nu i se potri­veşte numele de­ Dumnezeu ci mai curând acela de Hazard, vo­ia cu orice preţ moartea lui Franz-Ferdinand, voia războiul. Maika Princip­e o bătrână cu trăsăturile feţei regulate, cu­ o­­chii scânteind sub arcada spr­ân­­cenelor. De sigur că şi Gavrilo avea aceiaşi privire. Portretul din perete ...spre care bătrâna îşi îndreaptă privirile îi seamănă în totul. Și urmărind descrierea ziaristului parizian te întrebi fă­ră să vrei: Dacă femeia aceasta nu l-ar fi purtat fir pântece, daca sânul matern­ ar fi rămas steril după primele două nașteri, „ca­(continuare in pagina III*'

Next