Lupta, februarie 1937 (Anul 16, nr. 4586-4609)

1937-02-02 / nr. 4586

’•s All 16 No. 45E6 gOMST. Mâl,LS Fost diiritor politic Dec. 1921 - Febr. Î9S^ Director EMII. B. FAGURI Redacția si ad-tias­taesr­|fi, str. lîîssf. M tit . PAGINI TELEFOANE: Direcția 343-08 # Secretariatul 343-06 # Administratia 343-04 (Sărind ari Discursul cancelarului Hitler Ce ar trebui să preocupe, în prima linie şi în permanenţă, România nouă: politica internă sau cea externă ? Chestiunea astfel pusă, răspunsul va fi una­nim : politica externă. Consoli­darea a tot ce am înfăptuit du­pă războiu implică o permanen­tă şi vigilentă acţiune externă. Nu toţi şefii noştri de partid manifestă această preocupare. Majoritatea lor se frământă cu pasiune în b­ărunţa politică in­ternă şi fiecare are o notă mai mult sau mai puţin originală în contradicţie cu întreaga acţiune internaţională ce s’a desfăşurat la noi de la 1918 şi până azi. De aceia, dintre mai toţi frun­taşii noştri politici acel care a pus pe ultimul plan frământările interne este d. Gr. N. Filipescu, care consacră toată activitatea sa spre a fi mai întâiu bine in­format în politica externă şi spre a servi cauza naţională în slujba căreia a fost părintele său până la ultima suflare. D. Gr. N. Filipescu a scris zi­lele acestea, un judicios articol şi plin de bun simţ, criticând ati­tudinea acelor ce mereu se în­deasă spre Berlin, sau se învâr­tesc în jurul­axei Roma-Berlin! D. Filipescu nu înţelege prin a­­ceasta să ne răfuim cu Germania sau să stăm pe picior de războiu cu ea. Nu-i trece nimănui prin minte aceasta. Cu Germania să păstrăm ra­porturile posibile, să intensifi­căm acţiunea economică cu fo­loase egale. Să n’avem însă pre­tenţia ca să imprimăm, prin ati­tudinea noastră faţă de Germa­nia, prin o nouă orientare în po­litica noastră externă, o nouă o­­rientare în politica externă re­vizionista a celui de al 3-lea Reich. Aceasta este o enormă absur­ditate, o pretenţie ridicată, plus compromiterea unei politici înţe­lepte şi sincere de la care nu ne-am îndepărtat de aproape două decenii. Iată ultimele senzaţionale de­claraţii ale cancelarului Hitler că vin să confirme dreptatea acelor ce invariabil au susţinut că za­darnic ne agităm în jurul Ger­maniei ca s’o aducem în blocul acelor ce se străduesc la orga­nizarea păcei, căci Germania are cu totul alte planuri de la ca­re nu se va abate, mai ales Ger­­mania lui Hitler. O scurtă privire retrospecti­vă, limitată la ultimii ani, asupra acţiunei externe a Germaniei, e necesară înainte de­ a trage con­cluzii cu privire la nouile decla­raţii ale cancelarului Hitler. Acei ce se căznesc sincer, în arzătoarea dorinţă de-a evita un nou măcel, căci omenirea are o­­roare de vărsări de sânge, au făcut toate concesiile Germaniei, au scos-o din izolare şi au adus­­o la Geneva. Germania a in­trat în S. N., dar pentru a do­bândi­ noui concesiuni,­ şi a reu­şit. Germania n’a plecat dela Geneva decât atunci când a voit să rămână cu mâinile libere spre a manevra­ singură, bine în­ţeles în scop de a izola pe alţii. Intr’adevăr, părăsind Geneva a început masiva înarmare a Rei­­ch-ului, violând astfel stipulaţiile categorice ale tratatului dela Versailes. După multe manevre, Hitler a ajuns la un acord naval cu Anglia care-i permite a con­strui o flotă egală cu 35 la sută din tonajul britanic, flotă ce a concentrat-o azi în Marea Nor­dului. Asemenea pe terenul avia­ţiei i s-a îngăduit enorme pro­gres. Când e vorba de organizarea păcei toţi corifeii hitlerişti în cap cu cancelarul lor răspund că aceasta nu depinde numai de Germania ! Dar oare e sinceră această a­­titudine a Germaniei, vrea ea în­­tr’adevăr pacea cum o declară mereu oridecâte ori porneşte o ofensivă dplomatică cu vădit ca­racter războinic ? Cum se împacă asigurările pa­cifice ale cancelarului Hitler cu fapt­ele lui ? Ofensiva germană brutală și îndrăzneață contra Austriei fost­a oare o manifesta­re pacifică ? Revendicările per­manente ce se formulează în presa germană, sub cenzură ofi­cială, revendicarea provinciilor cehoslovace preruse germane, a tarilor baltice, pretenţia de-a coloniza Ukraina, tendinţa acor­dului germano-polon, — toate acestea nu sunt de natură a asi­gura pacea, ci de-a provoca răz­boiul.­­ — Dorinţa Germaniei de-a se în­ţelege cu Franţa? Ambasadorul Franţei la Berlin d. André Fran­­çois-Poncet, tratează cu d. Hit­ler de doi ani stabilirea unui a­­cord. Nici odată aceste tratative n’au putut ieşi din cadrul econo­mic şi s’a desprins clar că Ger­mania urmărea un acord secret cu Franţa, peste capul aliaţilor ei. In acest scop a fost la Paris d. Abetz, secretarul d-lui de Rib­­bentrop şi apoi sub ministeriatul d-lui Barthou a fost însuşi d. Ribbelntrop, dar cu titlu privat, ca să sondeze ce fel de înţelege­re ar primi Franţa. Dar Franţa n’a înţeles altfel de tratative cu Berlinul decât pe planul de cooperaţie internaţio­nală, care orientează politica ex­ternă a Franţei, adică înţelegere în­ spiritul pactului S. N. şi a so­lidarităţii existente între ea şi a­­m­icii sau aliaţii ei. Ori de câte ori Franţa a simţit tendinţa Germaniei de a ajunge la un acord separat, secret, a chemat-o la realitate,­­iar ori de câte ori Hitler a violat tratatele a doua zi a întins ramura de măslin, s’a arătat mărinimos ga­rantând frontiera Franţei prin sacrificarea Alsaciei şi Lorenei, adică nu revendică ceia ce nu-i aparţine! Tactica aceasta însă de-a asi­gura condiţionat frontiera Fran­ţei, căci „sacrificiu” este dispus să-l facă numai în cazul când Franţa ar primi să jertfească ea amicii şi aliaţii de la care cance­larul Germaniei revendică teri­toriile. pune în evidenţă spiritul în care­­ Hitler concepe o înţe­legere cu Franţa, adică un fel de tranzacţie în care Germania sa­crifică ceia ce nu-i aparţine, iar în schimb Franţa să-şi trădeze amicii şi aliaţii. Nouile asigurări ce le da dar d. Hitler nu pot de loc a înlătura vizibila tendinţă agresivă a poli­ticii externe germane. De astă dată cancelarul Hitler a polemizat mai mult cu d. E­­den, ignorând calculat Franţa. Dar amintind „loviturile” ce le-a dat Franţei, le prezintă sub for­ma unor cuceriri smulse cu ori­ce risc. Tonul sfidător al Führer-ului de care s-a servit în expozeul extern cadrează cu sinceritatea sa pacifistă. Mai sunt multe de relevat din bilanul ce l-a făcut Reichstag-u­­lui în istorica sa şedinţă, căci ori de câte ori cancelarul vorbeşte acestui Reichstag, şedinţa devi­ne istorică. Reţinem deocamdată lauda că pentru realizarea nouei Germa­nii, n’a fost silit să masacreze ju­mătate milion de germani şi mai reţinem noua ispravă ce a a­­nunţat-o, că retrage semnătura Germaniei de pe tratatul de pace prin care se recunoaște că răs­punderea războiului cade asupra Germaniei, —• o retragere cu totul tardivă, mai ales că faptele noui ale Germanei pun în evi­dentă și faptele cari i-au atras răspunderea războiului. R. X. DEZIDERATE Propunerile, d-lui Manoilescu- Nitrogen la Senat sau redus, în definitiv la următoarele: — Să se retragă ziariştilor permisele de transport şi să se acorde... „Corporatismului” per­mise de export. E dat dracului „economistul” ! MOMENTUL! — „Din momentul în care par­tidul naţional-socialist” (?!) a luat puterea a spus d. Hitler, am considerat ca absolut firesc, ca revoluţia să se transforme în e­­voluţie”. Asta înseamnă să prinzi mo­mentul: Faci revoluţie, ajungi la pu­tere şi cum ai pus mâna pe ea, transformi revoluţia în evoluţie! Pe româneşte, asta se cheamă: să tragi clapa! INTERZIS! Un decret interzice oricărui­ german dreptul de a obţine pre­miul Nobel. Cine-l obţine încetează de a fi german. Just! Premiul Nobel se obţine pen­tru Pace. Un german nu poate primi de­cât un premiu pentru război... Cu toate astea Wilhelm al II-lea a primit ca premiu de răz­boiu reşedinţa de la Doom, iar pe tron s’a urcat d. Hitler! Ce fel de „egalitate de drep­turi” e asta?!... OPERA La propunerea unor deputaţi de a se aduna fonduri pentru construirea unui local pentru opera română, unul din ei a răspuns cu întrebarea: de ce să se construiască un local de Ope­ră, când Senatul stă cu chirie? Sânt două deosebiri: Senatul are de unde plăti chi­rie şi pe urmă, la Operă se cîntă şi este şi balet, pe când la Se­nat... se ţin şedinţi — şi mai mult... de noapte. RIGOLO Creionul actualităţii HITLER. — Ai văzut că am În­fiinţat şi eu un premiu pentru lite­ratură? P. GOGA. — Gât sânt eu de nazist de vreo doi ani încoace, tot aşi pre­fera să obţin premiul Hsfee­s decât pe a­­d-tase. Premiile „limfe interesant“ Seara, când vin reporterii noştri de la Cameră şi Senat, secretarul de redacţie îi întreabă, de cum au in­trat pe uşe: — Ei, ce a fost la Cameră? Ce-a fost la Senat? Sâmbătă seara, colegul Sandu Voinea, care „face” Senatul, intero­gat, cu întrebarea stereotipă, răs­punse, abea sugrumând un căscat: — A, nimic interesant, legea a­­gricolă! Şi, lung, deşirat şi sceptic, se în­dreptă spre biroul lui, ca să-şi gă­sească un subiect mai ca fumea pentru reportajul lui cotidian! Şi iată că, într’o „ţară eminamente agricolă”, intr’o ţară în care mai bine de trei sferturi din populaţie se îndeletniceşte cu munca câmpu­lui, într’o ţară în care existenţa Sta­tului şi a noastră, a tuturor, orăşeni şi săteni, e strâns şi direct legată de agricultură, o lege agricolă e „nimic interesant”! Colegul de care vorbim e inteligent şi fin observa­tor. De ani de zile de când e în con­tact cu lumea politică şi parlamen­tară şi cu opinia publică, şi-a dat seama, cu simţul lui gazetăresc, ce e şi ce nu e socotit ca „interesant”. O lege agricolă? In băncile Came­rei sau ale Senatului, dacă ascultă pe oratorul de la tribună 10-12 parla­mentari, plictisiţi, cu gândul aiurea, gazetarul rezumă şi el în 30-40 de rânduri „desbateriie”, iar opinia publică nu le citeşte nici pe acelea! „Lege agricolă”! Nimic interesanţi­­i, dar când e vorba să debiteze un discurs violent d. Goga, luându­­se la harţă cu naţional-ţărăniştii, când se ştie că va.», interveni ca,„ elocvenţa lui — pe care o are în pumni! — d. Nichifor Robu, tribu­nele sânt tixite, incinta geme de de­putaţi şi senatori, ziarele publică pagini întregi de stenograme asupra şedinţei, reporterii, agitaţi şi fericiţi că au subiecte „grase” năvălesc en­tuziasmaţi in redacţie: — „a fost foarte interesant!” — iar cetăţeanul rupe două ore din timpul lui, ca să citească, cuvânt cu cuvânt, cele trei pagini pline cari cuprind desbate­rile! „Nimic interesant!”, când e vorba de o importantă lege care priveşte agricultura ţării! Cruntă e superfi­cialitatea şi uşurinţa noastră! Citiţi notele de războiu ale mareşalului A­­verescu ca să vă daţi seama din ce aluat sântem fabricaţi, cât de sânge­ros se răzbună superficialitatea noastră şi — m­ai ales — cum nu învăţăm nimic din evenimente! Nimic interesant! —­ îndrumarea plugăritului; Fi! interesant pumnii lui Robn! Şi „viitor de aur ţara noastră am ! DESGA ! Sporirea tarifelor la C.F. R. Deciziuniea luată de consiliul superior al comunicaţiilor cu privire la spo­irea tarifelor de cale ferată s’a bazat pe ideia de a găsi noui fonduri pentru marile lucrări de investiţie necesare apărării naţionale. Programul de construcţii, sporirea parcului de material rulant şi terminarea liniilor de joncţiune, — conform planului întocmit de Regia C. F. R. de acord cu Marele Stat Major, — presupun utilizarea unor fonduri importante pe care conducerea căilor noastre ferate socoate că şi le va putea pro­cura ridicând preţul transportului la călători şi mărfuri. Deciziunea aceasta ne provoacă, totuşi, o nedumerire. Acum câţiva anii d­­­in vederea sporirii traficului, — Regia C. F. R. a scăzut tarifele. Rezultatele, — după înseşi comunicatele oficia­le ale Căilor Ferate, — au fost dintre cele mai bune : numărul călătorilor şi cantitatea de marfă transportată s­au marii consi­derabil, realizându-se un plus de încasări de multe şi multe mi­lioane. Experienţa dovedise că o politică tarifară înţeleaptă nu tinde la urcarea necontenită a taxelor de transport, şi că în a­­fară de comoderaţiunile referitoare la întreaga viaţă economică a ţării, argumentul plusului de încasări trebuia să fie hotărîtor în orientarea acestei politici tarifare. Int­r’adevăr, scumpirea tari­faror la călători şi mărfuri nu în­semnează neapărat o mărire a încasărilor Regiei C. F. R. Urca­rea cu încă 15% a taxelor de transport va avea consecinţe a­­tât în ceia ce priveşte mişcarea mărfurilor, ca volum şi distanţe parcurse, cât şi în ceiace priveşte sumele încasate. Dar măsura aceasta mai poate avea ca urmare o perturba­re profundă în viaţa industrială şi comercială. Nu numai încă o scumpire a vieţii,­­ ca o consecinţa imediată a faptului că mărfurile vor trebui sa suporte u­n transport cu 15 la sută mai scump decât până în prezent,­ dar o efectivă pierdere pentru co­merţul şi industrii­ care s’au bazat pe tarifele astăzi in vigoare. In cursul zilei de Luni, reprezentanţii industriei vor avea o consfătuire cu direcţia căilor noastre ferate. Comercianţii, la rândul lor, se agită pe aceeaşi temă. Exponenţii vieţii economi­ce sunt î­n unanimitate, împotriva măsurii sporirii tarifelor, pre­văzând nu numai o pierdere pentru economia naţională, care se va vedea constrânta să suporte sacrificii noui, dar, în primul rând pentru însăşi bugetul căilor noastre ferate. O­ricât de optimişti ar fî cei cari socotesc că mărirea tarife­lor poate fi singura soluţie care să permită Regiei C. F. R. term­i­­narea marik' lucrări de investi­­rie» — experienţa trecutului în­drepta'este ceta mai serioare rezerve. O asemenea mâsură nu trebuia să fie o surpriză neutru co­merţul si indic-tria tării. Ruina întreprinderilor Industriale $i co­merciale. — unele angajate cu contracte femne fata de tară si de străinătate, — va avea ca efect, centru calea ferată, p’erde­­rea imei bune narţi din cPentela ei ob’şnurta, in timp ce în alte stari se urmăreşte însufleţirea v’et|| indurtrîaîe sî comerciale prin îefteu’rea cistulm transportului. — la no? se tacearcă solu­ţia simplă dar primirid­oace a sporirii tarifeltr. Viitorul apro­­piat va arăta care a fori politica tarifară cea mai potrivită cir­cumstanţelor prin cari trece ţara noastră. L. T. A. Henri Duvernois Moartea scriitorului Henri Duver­nois constitue o grea pierdere pen­tru literatura franceză şi în mod deosebit pentru viaţa literară pari­ziană. Pentru nenumăraţii admiratori de pretutindeni ai scrisului specific pa­rizian al lui Duvernois, vestea mor­ţii sale înseamnă, fără îndoială, evo­carea orelor de romantică peregri­nare prin colţurile tainice ale ve­chiului Paris, petrecute în plăcuta tovărăşie a acestui neîntrecut po­vestitor şi subtil observator. Literatura lui Duvernois a avut rolul ei bine definit şi, fără îndoială, integral realizat şi anume acela de a fixa imaginea clară a unei epoci din­ istoria Parisului, între 1895 şi 1914, în plină bună stare şi pace după lichidarea unui războiu care trebuia să aducă victoria. Este drept că după războiul mon­dial,­ Duvernois a rămas mai în um­bră. Poate că viaţa sgomotoasă. Maai lipsită de poezie de după ultimul război, nu i-a mai oferit lui Duver­nois o sursă de inspiraţie corespun­zătoare spiritului şi geniului său li­terar. Despre acest autor care a in­trat în literatură la 20 de ani şi moare la 62 de ani nu se poate spu­ne că era epuizat. El şi a continuat peregrinările sa­le prin Parisul său etern iar catise­­riile sale nu trădau nici o urmă de oboseală sau de mâhnire, înainte de a muri. Henri Duver­nois a mai făcut o plimbare prin vechile muzee ale Parisului, înche­­indu-și peregrinările la muzeul Bal­zac.Despre această peregrinare, H. Duvernois povesteşte în ultima sa cronică a celui mai recent număr din „Candide”. Tot spiritual, tot romantic, încă îndrăgostit de colţurile poetice ale vechiului Paris, dar cu o uşoară nuanţă de ironie pentru lumea de azi, Duvernois retrăeşte în ultima sa cronică vremurile care au trecut invitându-şi cetitorii cu eleganţă, din modestul colţ ce i-a fost pus la dispoziţie în paginile revistei, să-i urmeze îrt peregrinările sale: „Sui­­vez le guide” (Urmaţi călăuza!). Călăuza a căzut în drum. Duver­nois, romanticul vieţii pariziene a murit. Dar oraşul etern îşi continuă viaţa lui sgomotoasă şi va trăi în­totdeauna aceea în opera lui Duver­nois, mărturia preţioasă a unor vremi mai fericite...L. ARTEMIS ntMfi 0. iar ți 2 Eb­arie 1957 Părerile sânt că mraels^v'fru­m­oase când te adopți, urâte lepezi 100FFR0Y A! treilea „lot“! După al doilea „tot“ de condamnaţi la moarte la Moscova, va veni in curând rândul unui al trei­­lea grup, In frunte cu Rykev, fostul preşedinte al comisarilor poporului, adică prim-ministru a! Ru­siei bolşevice. Dacă şi cei din acest al treilea grup vor fi im­­puşcaţi, din vechea gardă a lui Lenin, nu vor mai rămâne in viață decât Stalin şi,,, Troţki, acesta fiindcă se găseşte departe, în alt continent! RYICOW La romanticul potcovar din Gretna-Green — —-»H« • — — Autorităţile scoţiene pun capăt unei tradiţii — --------- «—86 »a «m8p—■ ---- ■"■■■" Căsătorii şi nenorociri Anglia ne-a obişnuit să ne po­menim în secolul nostu cu tradi­ţii transmise dealungul veacuri­lor. In fata justiţiei engleze mai sunt invocate încă şi astăzi legi din anul 1500, iar judecătorilor nici nu le trece prin minte să nu le aplice cu toată străjnicia. Şi, ca o culme, în Anglia nu sunt numai aceste legi vechi cari di­­riguesc viaţa oamenilor, ci se fa­ce apel şi la obiceiuri transmise cari au totuşi putere de lege. In virtutea unui asemenea obiceiu, transmis pe cale orală, s’a ajuns ca, până în acest an, un urnii pot­covar din satul Gretna-Green, situat în Scoţia în imediata apro­piere a frontierei engleze, să poată încheia căsătorii valabile, fără să ceară celor interesaţi nici un fel de act. Evident că pentru potcovarul din Gretna-Green, a căriu faimă a trecut de mult mările, acest privilegiu i-a adus o avere con­siderabilă. In fierăria întunecoa­să şi cu aspect medieval, la lu­mina unui opaiţ, ţinând cartea în care are scrisă formula sacra­mentală, peste nicovala înegrită, potcovarul din Gretna-Green a căsătorit sute şi mii de perechi de oameni tineri, nenorocind pe unii şi fericind pe alţii. CUM SE OFICIAZĂ O CĂSĂTORIE Privilegiul străvechii­ acordat fericitului potcovar scoţian pre­vede că acesta poate căsători va­labil pe oricine, indiferent dacă solicitantul îndeplineşte condi­­ţiunile cerute de legile britanice. Prin urmare, în întunecata fieră­rie se puteau căsători nevrâst­­nici, interzişi, în fine, oricine ar fi avut o Piedică dacă ar fi ce­rut îndeplinirea actelor în faţa instanţelor obişnuite. Era sufici­ent ca potcovarul să-şi primeas­că onorarul de o liră, pentru a se adresa cu sacramentalele cu­vinte candidaţilor la însurătoare: „X consimţi să trăeşti unit pe vecie cu d-ra Y? Y consimţi să­ trăeşti căsătorită pe vecie cu X ?” Cei doi, bine­înţeles, că admi­teau condiţia pusă de potcovar, iar acesta încheia ceremonia spunând: „Atunci va unesc ne vedie”. Zadarnice erau apoi străda­niile­ celor interesaţi spre a stri­ca această căsătorie. Ei ar fi tre­buit sa intenteze acţiune de di­vorţ în toată regula, iar judecă­torii făceau abstracţie, bineînţe­les, de faptul dacă actele în­cheiate erau lovite de vreo nuli­tate oarecare, chiar dacă cineva se căsătoria pentru a doua oară, adică fiind căsătorit odată la Gretna-Green, această a doua căsătorie nu era anulată de drept şi vinovatul trebuia să răspundă de bigamie. LUCRURI COMICE §I TRAGICE în legătură cu căsătoriile de la Gretna-Green, se povestesc o su­medenie de lucruri foarte comi­ce, foarte tragice. Horace Wal­pole povestește în memoriile sa­le că, un nobil lord, celibatar convins, dar mire foarte dorit de nobilele fiice ale Albionului, să­rea din diligentă orde căteori se afla în tovărășia unei femei, în apropiere de Gretna-Green. No­(Continuare in pagina II-a) ! Publicăm In ultima pagină un senzaţional reportaj asupra situaţiunei interne EXILATUL _DELA DOORN A 78-a aniversare a fostului imparat al Germaniei Un pom cu crengile goale os­cilând trist sub cerul întunecat, plumburiu din nord. Un fag u­­riaş, pe care au trebuit să-l do­boare cu greu zece oameni. To­poarele despică mereu carnea albă a lemnului. Scândurile sar în toate părţile. Uriaşul se în­­fioară, ezită, să clatină şi ră­mâne tot pe loc. Un miros de verde umed, de verde tăiat, se împrăştie în întregul parc. Sce­na se petrece la doi paşi de cas­telul Doorn, iar omul cu barbete albe, înăbuşit în blană caldă, dând ordine scurte, nu este altul decât fostul împărat Wilhelm !!. S’a însănătoşit recent după o gripă grea. Restabilirea rapidă a moşneagului, care a împlinit zile­le trecute 78 de ani, uimeşte pe toţi vecinii prin vitalitatea sa. Prima zi de plimbare a ţinut s’o consacre îndeletnicirii de e­­xerciţiu fizic în aer liber. Echipa lucrătorilor a doborît copacul şi, acum îl târăsc prin ajutorul u­­nor cabluri speciale. Wilhelm li calculează traiectoarele posibile, ca nu cumva vr’o fiinţă vie să poată fi surprinsă în căderea u­­riaşului. Fagul se aşterne pe iarba peluzei, în freamătul cren­gilor. Cerul pare dintr’odată şi mai gol şi mai rece. Maiesta­tea Sa copacul a căzut pe neaş­teptate. Fostu­ împărat Wilhelm al II­ea» stăpâneşte în cele câteva hectare din Doorn, o locuinţă cu acoperişul de ţigle, cu ferestre înalte aproape în întregime de iederă. Pe lacul din parc, plutesc sumedenie de frunze uscate. In­tr’o parte se întind răzoare goa­le, alei întortochiate, pe cari Wilhelm li le parcurge în plim­bările sale, descătuşat de titlul pompos de fost împărat. A fost odată, a fost­ o vreme când Doorn părea că va deveni un al 2-lea Postdata, o reşedin­ţă imperială în miniatură. Vizita­torii germani, vimpu,îhtr’un ne­sfârşit pelerinaj Taxcastelul'.vene­ratului lor suveran, îşi înscriau numele liflftinoasele cărţi de (GsitSifeisiare in pagina 31-a)

Next