Lupta, februarie 1937 (Anul 16, nr. 4586-4609)
1937-02-02 / nr. 4586
’•s All 16 No. 45E6 gOMST. Mâl,LS Fost diiritor politic Dec. 1921 - Febr. Î9S^ Director EMII. B. FAGURI Redacția si ad-tiastaesr|fi, str. lîîssf. M tit . PAGINI TELEFOANE: Direcția 343-08 # Secretariatul 343-06 # Administratia 343-04 (Sărind ari Discursul cancelarului Hitler Ce ar trebui să preocupe, în prima linie şi în permanenţă, România nouă: politica internă sau cea externă ? Chestiunea astfel pusă, răspunsul va fi unanim : politica externă. Consolidarea a tot ce am înfăptuit după războiu implică o permanentă şi vigilentă acţiune externă. Nu toţi şefii noştri de partid manifestă această preocupare. Majoritatea lor se frământă cu pasiune în bărunţa politică internă şi fiecare are o notă mai mult sau mai puţin originală în contradicţie cu întreaga acţiune internaţională ce s’a desfăşurat la noi de la 1918 şi până azi. De aceia, dintre mai toţi fruntaşii noştri politici acel care a pus pe ultimul plan frământările interne este d. Gr. N. Filipescu, care consacră toată activitatea sa spre a fi mai întâiu bine informat în politica externă şi spre a servi cauza naţională în slujba căreia a fost părintele său până la ultima suflare. D. Gr. N. Filipescu a scris zilele acestea, un judicios articol şi plin de bun simţ, criticând atitudinea acelor ce mereu se îndeasă spre Berlin, sau se învârtesc în jurulaxei Roma-Berlin! D. Filipescu nu înţelege prin aceasta să ne răfuim cu Germania sau să stăm pe picior de războiu cu ea. Nu-i trece nimănui prin minte aceasta. Cu Germania să păstrăm raporturile posibile, să intensificăm acţiunea economică cu foloase egale. Să n’avem însă pretenţia ca să imprimăm, prin atitudinea noastră faţă de Germania, prin o nouă orientare în politica noastră externă, o nouă orientare în politica externă revizionista a celui de al 3-lea Reich. Aceasta este o enormă absurditate, o pretenţie ridicată, plus compromiterea unei politici înţelepte şi sincere de la care nu ne-am îndepărtat de aproape două decenii. Iată ultimele senzaţionale declaraţii ale cancelarului Hitler că vin să confirme dreptatea acelor ce invariabil au susţinut că zadarnic ne agităm în jurul Germaniei ca s’o aducem în blocul acelor ce se străduesc la organizarea păcei, căci Germania are cu totul alte planuri de la care nu se va abate, mai ales Germania lui Hitler. O scurtă privire retrospectivă, limitată la ultimii ani, asupra acţiunei externe a Germaniei, e necesară înainte de a trage concluzii cu privire la nouile declaraţii ale cancelarului Hitler. Acei ce se căznesc sincer, în arzătoarea dorinţă de-a evita un nou măcel, căci omenirea are oroare de vărsări de sânge, au făcut toate concesiile Germaniei, au scos-o din izolare şi au aduso la Geneva. Germania a intrat în S. N., dar pentru a dobândi noui concesiuni, şi a reuşit. Germania n’a plecat dela Geneva decât atunci când a voit să rămână cu mâinile libere spre a manevra singură, bine înţeles în scop de a izola pe alţii. Intr’adevăr, părăsind Geneva a început masiva înarmare a Reich-ului, violând astfel stipulaţiile categorice ale tratatului dela Versailes. După multe manevre, Hitler a ajuns la un acord naval cu Anglia care-i permite a construi o flotă egală cu 35 la sută din tonajul britanic, flotă ce a concentrat-o azi în Marea Nordului. Asemenea pe terenul aviaţiei i s-a îngăduit enorme progres. Când e vorba de organizarea păcei toţi corifeii hitlerişti în cap cu cancelarul lor răspund că aceasta nu depinde numai de Germania ! Dar oare e sinceră această atitudine a Germaniei, vrea ea într’adevăr pacea cum o declară mereu oridecâte ori porneşte o ofensivă dplomatică cu vădit caracter războinic ? Cum se împacă asigurările pacifice ale cancelarului Hitler cu faptele lui ? Ofensiva germană brutală și îndrăzneață contra Austriei fosta oare o manifestare pacifică ? Revendicările permanente ce se formulează în presa germană, sub cenzură oficială, revendicarea provinciilor cehoslovace preruse germane, a tarilor baltice, pretenţia de-a coloniza Ukraina, tendinţa acordului germano-polon, — toate acestea nu sunt de natură a asigura pacea, ci de-a provoca războiul. — Dorinţa Germaniei de-a se înţelege cu Franţa? Ambasadorul Franţei la Berlin d. André François-Poncet, tratează cu d. Hitler de doi ani stabilirea unui acord. Nici odată aceste tratative n’au putut ieşi din cadrul economic şi s’a desprins clar că Germania urmărea un acord secret cu Franţa, peste capul aliaţilor ei. In acest scop a fost la Paris d. Abetz, secretarul d-lui de Ribbentrop şi apoi sub ministeriatul d-lui Barthou a fost însuşi d. Ribbelntrop, dar cu titlu privat, ca să sondeze ce fel de înţelegere ar primi Franţa. Dar Franţa n’a înţeles altfel de tratative cu Berlinul decât pe planul de cooperaţie internaţională, care orientează politica externă a Franţei, adică înţelegere în spiritul pactului S. N. şi a solidarităţii existente între ea şi amicii sau aliaţii ei. Ori de câte ori Franţa a simţit tendinţa Germaniei de a ajunge la un acord separat, secret, a chemat-o la realitate,iar ori de câte ori Hitler a violat tratatele a doua zi a întins ramura de măslin, s’a arătat mărinimos garantând frontiera Franţei prin sacrificarea Alsaciei şi Lorenei, adică nu revendică ceia ce nu-i aparţine! Tactica aceasta însă de-a asigura condiţionat frontiera Franţei, căci „sacrificiu” este dispus să-l facă numai în cazul când Franţa ar primi să jertfească ea amicii şi aliaţii de la care cancelarul Germaniei revendică teritoriile. pune în evidenţă spiritul în care Hitler concepe o înţelegere cu Franţa, adică un fel de tranzacţie în care Germania sacrifică ceia ce nu-i aparţine, iar în schimb Franţa să-şi trădeze amicii şi aliaţii. Nouile asigurări ce le da dar d. Hitler nu pot de loc a înlătura vizibila tendinţă agresivă a politicii externe germane. De astă dată cancelarul Hitler a polemizat mai mult cu d. Eden, ignorând calculat Franţa. Dar amintind „loviturile” ce le-a dat Franţei, le prezintă sub forma unor cuceriri smulse cu orice risc. Tonul sfidător al Führer-ului de care s-a servit în expozeul extern cadrează cu sinceritatea sa pacifistă. Mai sunt multe de relevat din bilanul ce l-a făcut Reichstag-ului în istorica sa şedinţă, căci ori de câte ori cancelarul vorbeşte acestui Reichstag, şedinţa devine istorică. Reţinem deocamdată lauda că pentru realizarea nouei Germanii, n’a fost silit să masacreze jumătate milion de germani şi mai reţinem noua ispravă ce a anunţat-o, că retrage semnătura Germaniei de pe tratatul de pace prin care se recunoaște că răspunderea războiului cade asupra Germaniei, —• o retragere cu totul tardivă, mai ales că faptele noui ale Germanei pun în evidentă și faptele cari i-au atras răspunderea războiului. R. X. DEZIDERATE Propunerile, d-lui Manoilescu- Nitrogen la Senat sau redus, în definitiv la următoarele: — Să se retragă ziariştilor permisele de transport şi să se acorde... „Corporatismului” permise de export. E dat dracului „economistul” ! MOMENTUL! — „Din momentul în care partidul naţional-socialist” (?!) a luat puterea a spus d. Hitler, am considerat ca absolut firesc, ca revoluţia să se transforme în evoluţie”. Asta înseamnă să prinzi momentul: Faci revoluţie, ajungi la putere şi cum ai pus mâna pe ea, transformi revoluţia în evoluţie! Pe româneşte, asta se cheamă: să tragi clapa! INTERZIS! Un decret interzice oricărui german dreptul de a obţine premiul Nobel. Cine-l obţine încetează de a fi german. Just! Premiul Nobel se obţine pentru Pace. Un german nu poate primi decât un premiu pentru război... Cu toate astea Wilhelm al II-lea a primit ca premiu de războiu reşedinţa de la Doom, iar pe tron s’a urcat d. Hitler! Ce fel de „egalitate de drepturi” e asta?!... OPERA La propunerea unor deputaţi de a se aduna fonduri pentru construirea unui local pentru opera română, unul din ei a răspuns cu întrebarea: de ce să se construiască un local de Operă, când Senatul stă cu chirie? Sânt două deosebiri: Senatul are de unde plăti chirie şi pe urmă, la Operă se cîntă şi este şi balet, pe când la Senat... se ţin şedinţi — şi mai mult... de noapte. RIGOLO Creionul actualităţii HITLER. — Ai văzut că am Înfiinţat şi eu un premiu pentru literatură? P. GOGA. — Gât sânt eu de nazist de vreo doi ani încoace, tot aşi prefera să obţin premiul Hsfees decât pe ad-tase. Premiile „limfe interesant“ Seara, când vin reporterii noştri de la Cameră şi Senat, secretarul de redacţie îi întreabă, de cum au intrat pe uşe: — Ei, ce a fost la Cameră? Ce-a fost la Senat? Sâmbătă seara, colegul Sandu Voinea, care „face” Senatul, interogat, cu întrebarea stereotipă, răspunse, abea sugrumând un căscat: — A, nimic interesant, legea agricolă! Şi, lung, deşirat şi sceptic, se îndreptă spre biroul lui, ca să-şi găsească un subiect mai ca fumea pentru reportajul lui cotidian! Şi iată că, într’o „ţară eminamente agricolă”, intr’o ţară în care mai bine de trei sferturi din populaţie se îndeletniceşte cu munca câmpului, într’o ţară în care existenţa Statului şi a noastră, a tuturor, orăşeni şi săteni, e strâns şi direct legată de agricultură, o lege agricolă e „nimic interesant”! Colegul de care vorbim e inteligent şi fin observator. De ani de zile de când e în contact cu lumea politică şi parlamentară şi cu opinia publică, şi-a dat seama, cu simţul lui gazetăresc, ce e şi ce nu e socotit ca „interesant”. O lege agricolă? In băncile Camerei sau ale Senatului, dacă ascultă pe oratorul de la tribună 10-12 parlamentari, plictisiţi, cu gândul aiurea, gazetarul rezumă şi el în 30-40 de rânduri „desbateriie”, iar opinia publică nu le citeşte nici pe acelea! „Lege agricolă”! Nimic interesanţii, dar când e vorba să debiteze un discurs violent d. Goga, luânduse la harţă cu naţional-ţărăniştii, când se ştie că va.», interveni ca,„ elocvenţa lui — pe care o are în pumni! — d. Nichifor Robu, tribunele sânt tixite, incinta geme de deputaţi şi senatori, ziarele publică pagini întregi de stenograme asupra şedinţei, reporterii, agitaţi şi fericiţi că au subiecte „grase” năvălesc entuziasmaţi in redacţie: — „a fost foarte interesant!” — iar cetăţeanul rupe două ore din timpul lui, ca să citească, cuvânt cu cuvânt, cele trei pagini pline cari cuprind desbaterile! „Nimic interesant!”, când e vorba de o importantă lege care priveşte agricultura ţării! Cruntă e superficialitatea şi uşurinţa noastră! Citiţi notele de războiu ale mareşalului Averescu ca să vă daţi seama din ce aluat sântem fabricaţi, cât de sângeros se răzbună superficialitatea noastră şi — mai ales — cum nu învăţăm nimic din evenimente! Nimic interesant! — îndrumarea plugăritului; Fi! interesant pumnii lui Robn! Şi „viitor de aur ţara noastră am ! DESGA ! Sporirea tarifelor la C.F. R. Deciziuniea luată de consiliul superior al comunicaţiilor cu privire la spoirea tarifelor de cale ferată s’a bazat pe ideia de a găsi noui fonduri pentru marile lucrări de investiţie necesare apărării naţionale. Programul de construcţii, sporirea parcului de material rulant şi terminarea liniilor de joncţiune, — conform planului întocmit de Regia C. F. R. de acord cu Marele Stat Major, — presupun utilizarea unor fonduri importante pe care conducerea căilor noastre ferate socoate că şi le va putea procura ridicând preţul transportului la călători şi mărfuri. Deciziunea aceasta ne provoacă, totuşi, o nedumerire. Acum câţiva anii din vederea sporirii traficului, — Regia C. F. R. a scăzut tarifele. Rezultatele, — după înseşi comunicatele oficiale ale Căilor Ferate, — au fost dintre cele mai bune : numărul călătorilor şi cantitatea de marfă transportată sau marii considerabil, realizându-se un plus de încasări de multe şi multe milioane. Experienţa dovedise că o politică tarifară înţeleaptă nu tinde la urcarea necontenită a taxelor de transport, şi că în afară de comoderaţiunile referitoare la întreaga viaţă economică a ţării, argumentul plusului de încasări trebuia să fie hotărîtor în orientarea acestei politici tarifare. Intr’adevăr, scumpirea tarifaror la călători şi mărfuri nu însemnează neapărat o mărire a încasărilor Regiei C. F. R. Urcarea cu încă 15% a taxelor de transport va avea consecinţe atât în ceia ce priveşte mişcarea mărfurilor, ca volum şi distanţe parcurse, cât şi în ceiace priveşte sumele încasate. Dar măsura aceasta mai poate avea ca urmare o perturbare profundă în viaţa industrială şi comercială. Nu numai încă o scumpire a vieţii, ca o consecinţa imediată a faptului că mărfurile vor trebui sa suporte un transport cu 15 la sută mai scump decât până în prezent, dar o efectivă pierdere pentru comerţul şi industrii care s’au bazat pe tarifele astăzi in vigoare. In cursul zilei de Luni, reprezentanţii industriei vor avea o consfătuire cu direcţia căilor noastre ferate. Comercianţii, la rândul lor, se agită pe aceeaşi temă. Exponenţii vieţii economice sunt în unanimitate, împotriva măsurii sporirii tarifelor, prevăzând nu numai o pierdere pentru economia naţională, care se va vedea constrânta să suporte sacrificii noui, dar, în primul rând pentru însăşi bugetul căilor noastre ferate. Oricât de optimişti ar fî cei cari socotesc că mărirea tarifelor poate fi singura soluţie care să permită Regiei C. F. R. terminarea marik' lucrări de investirie» — experienţa trecutului îndrepta'este ceta mai serioare rezerve. O asemenea mâsură nu trebuia să fie o surpriză neutru comerţul si indic-tria tării. Ruina întreprinderilor Industriale $i comerciale. — unele angajate cu contracte femne fata de tară si de străinătate, — va avea ca efect, centru calea ferată, p’erderea imei bune narţi din cPentela ei ob’şnurta, in timp ce în alte stari se urmăreşte însufleţirea v’et|| indurtrîaîe sî comerciale prin îefteu’rea cistulm transportului. — la no? se tacearcă soluţia simplă dar primiridoace a sporirii tarifeltr. Viitorul apropiat va arăta care a fori politica tarifară cea mai potrivită circumstanţelor prin cari trece ţara noastră. L. T. A. Henri Duvernois Moartea scriitorului Henri Duvernois constitue o grea pierdere pentru literatura franceză şi în mod deosebit pentru viaţa literară pariziană. Pentru nenumăraţii admiratori de pretutindeni ai scrisului specific parizian al lui Duvernois, vestea morţii sale înseamnă, fără îndoială, evocarea orelor de romantică peregrinare prin colţurile tainice ale vechiului Paris, petrecute în plăcuta tovărăşie a acestui neîntrecut povestitor şi subtil observator. Literatura lui Duvernois a avut rolul ei bine definit şi, fără îndoială, integral realizat şi anume acela de a fixa imaginea clară a unei epoci din istoria Parisului, între 1895 şi 1914, în plină bună stare şi pace după lichidarea unui războiu care trebuia să aducă victoria. Este drept că după războiul mondial, Duvernois a rămas mai în umbră. Poate că viaţa sgomotoasă. Maai lipsită de poezie de după ultimul război, nu i-a mai oferit lui Duvernois o sursă de inspiraţie corespunzătoare spiritului şi geniului său literar. Despre acest autor care a intrat în literatură la 20 de ani şi moare la 62 de ani nu se poate spune că era epuizat. El şi a continuat peregrinările sale prin Parisul său etern iar catiseriile sale nu trădau nici o urmă de oboseală sau de mâhnire, înainte de a muri. Henri Duvernois a mai făcut o plimbare prin vechile muzee ale Parisului, încheindu-și peregrinările la muzeul Balzac.Despre această peregrinare, H. Duvernois povesteşte în ultima sa cronică a celui mai recent număr din „Candide”. Tot spiritual, tot romantic, încă îndrăgostit de colţurile poetice ale vechiului Paris, dar cu o uşoară nuanţă de ironie pentru lumea de azi, Duvernois retrăeşte în ultima sa cronică vremurile care au trecut invitându-şi cetitorii cu eleganţă, din modestul colţ ce i-a fost pus la dispoziţie în paginile revistei, să-i urmeze îrt peregrinările sale: „Suivez le guide” (Urmaţi călăuza!). Călăuza a căzut în drum. Duvernois, romanticul vieţii pariziene a murit. Dar oraşul etern îşi continuă viaţa lui sgomotoasă şi va trăi întotdeauna aceea în opera lui Duvernois, mărturia preţioasă a unor vremi mai fericite...L. ARTEMIS ntMfi 0. iar ți 2 Ebarie 1957 Părerile sânt că mraels^v'frumoase când te adopți, urâte lepezi 100FFR0Y A! treilea „lot“! După al doilea „tot“ de condamnaţi la moarte la Moscova, va veni in curând rândul unui al treilea grup, In frunte cu Rykev, fostul preşedinte al comisarilor poporului, adică prim-ministru a! Rusiei bolşevice. Dacă şi cei din acest al treilea grup vor fi impuşcaţi, din vechea gardă a lui Lenin, nu vor mai rămâne in viață decât Stalin şi,,, Troţki, acesta fiindcă se găseşte departe, în alt continent! RYICOW La romanticul potcovar din Gretna-Green — —-»H« • — — Autorităţile scoţiene pun capăt unei tradiţii — --------- «—86 »a «m8p—■ ---- ■"■■■" Căsătorii şi nenorociri Anglia ne-a obişnuit să ne pomenim în secolul nostu cu tradiţii transmise dealungul veacurilor. In fata justiţiei engleze mai sunt invocate încă şi astăzi legi din anul 1500, iar judecătorilor nici nu le trece prin minte să nu le aplice cu toată străjnicia. Şi, ca o culme, în Anglia nu sunt numai aceste legi vechi cari diriguesc viaţa oamenilor, ci se face apel şi la obiceiuri transmise cari au totuşi putere de lege. In virtutea unui asemenea obiceiu, transmis pe cale orală, s’a ajuns ca, până în acest an, un urnii potcovar din satul Gretna-Green, situat în Scoţia în imediata apropiere a frontierei engleze, să poată încheia căsătorii valabile, fără să ceară celor interesaţi nici un fel de act. Evident că pentru potcovarul din Gretna-Green, a căriu faimă a trecut de mult mările, acest privilegiu i-a adus o avere considerabilă. In fierăria întunecoasă şi cu aspect medieval, la lumina unui opaiţ, ţinând cartea în care are scrisă formula sacramentală, peste nicovala înegrită, potcovarul din Gretna-Green a căsătorit sute şi mii de perechi de oameni tineri, nenorocind pe unii şi fericind pe alţii. CUM SE OFICIAZĂ O CĂSĂTORIE Privilegiul străvechii acordat fericitului potcovar scoţian prevede că acesta poate căsători valabil pe oricine, indiferent dacă solicitantul îndeplineşte condiţiunile cerute de legile britanice. Prin urmare, în întunecata fierărie se puteau căsători nevrâstnici, interzişi, în fine, oricine ar fi avut o Piedică dacă ar fi cerut îndeplinirea actelor în faţa instanţelor obişnuite. Era suficient ca potcovarul să-şi primească onorarul de o liră, pentru a se adresa cu sacramentalele cuvinte candidaţilor la însurătoare: „X consimţi să trăeşti unit pe vecie cu d-ra Y? Y consimţi să trăeşti căsătorită pe vecie cu X ?” Cei doi, bineînţeles, că admiteau condiţia pusă de potcovar, iar acesta încheia ceremonia spunând: „Atunci va unesc ne vedie”. Zadarnice erau apoi strădaniile celor interesaţi spre a strica această căsătorie. Ei ar fi trebuit sa intenteze acţiune de divorţ în toată regula, iar judecătorii făceau abstracţie, bineînţeles, de faptul dacă actele încheiate erau lovite de vreo nulitate oarecare, chiar dacă cineva se căsătoria pentru a doua oară, adică fiind căsătorit odată la Gretna-Green, această a doua căsătorie nu era anulată de drept şi vinovatul trebuia să răspundă de bigamie. LUCRURI COMICE §I TRAGICE în legătură cu căsătoriile de la Gretna-Green, se povestesc o sumedenie de lucruri foarte comice, foarte tragice. Horace Walpole povestește în memoriile sale că, un nobil lord, celibatar convins, dar mire foarte dorit de nobilele fiice ale Albionului, sărea din diligentă orde căteori se afla în tovărășia unei femei, în apropiere de Gretna-Green. No(Continuare in pagina II-a) ! Publicăm In ultima pagină un senzaţional reportaj asupra situaţiunei interne EXILATUL _DELA DOORN A 78-a aniversare a fostului imparat al Germaniei Un pom cu crengile goale oscilând trist sub cerul întunecat, plumburiu din nord. Un fag uriaş, pe care au trebuit să-l doboare cu greu zece oameni. Topoarele despică mereu carnea albă a lemnului. Scândurile sar în toate părţile. Uriaşul se înfioară, ezită, să clatină şi rămâne tot pe loc. Un miros de verde umed, de verde tăiat, se împrăştie în întregul parc. Scena se petrece la doi paşi de castelul Doorn, iar omul cu barbete albe, înăbuşit în blană caldă, dând ordine scurte, nu este altul decât fostul împărat Wilhelm !!. S’a însănătoşit recent după o gripă grea. Restabilirea rapidă a moşneagului, care a împlinit zilele trecute 78 de ani, uimeşte pe toţi vecinii prin vitalitatea sa. Prima zi de plimbare a ţinut s’o consacre îndeletnicirii de exerciţiu fizic în aer liber. Echipa lucrătorilor a doborît copacul şi, acum îl târăsc prin ajutorul unor cabluri speciale. Wilhelm li calculează traiectoarele posibile, ca nu cumva vr’o fiinţă vie să poată fi surprinsă în căderea uriaşului. Fagul se aşterne pe iarba peluzei, în freamătul crengilor. Cerul pare dintr’odată şi mai gol şi mai rece. Maiestatea Sa copacul a căzut pe neaşteptate. Fostu împărat Wilhelm al IIea» stăpâneşte în cele câteva hectare din Doorn, o locuinţă cu acoperişul de ţigle, cu ferestre înalte aproape în întregime de iederă. Pe lacul din parc, plutesc sumedenie de frunze uscate. Intr’o parte se întind răzoare goale, alei întortochiate, pe cari Wilhelm li le parcurge în plimbările sale, descătuşat de titlul pompos de fost împărat. A fost odată, a fost o vreme când Doorn părea că va deveni un al 2-lea Postdata, o reşedinţă imperială în miniatură. Vizitatorii germani, vimpu,îhtr’un nesfârşit pelerinaj Taxcastelul'.veneratului lor suveran, îşi înscriau numele liflftinoasele cărţi de (GsitSifeisiare in pagina 31-a)