Em. Arghiropol: Condamnata (1868)
•nm-Ai, l’ESTRTI TOTI. 5 . ' re ticăloase? A.e:)tă-oa,v rea se dicănn urma stârnirilor celor, betrăni? ’ ‘ — Să ine erti unchiule, obieetâ Codrat cu mnu tonii de reproşu. Sfaturile dumitale, le gilsescu și eu bune in adeverii cănd are cineva o avere ca a dumitale’ car nu la o nemica de patru sute car’ boave, cu care nici nu te poţi invărta — Ori cum ar fi, de la o administraţiune mai multu sau mai atarnă totul. Nu este suma careVereta dă, ci capul, credenie pe mine. Ei dragul meu ! dar eu cum am putută oare face din nemicu ceea ce am astăcji? Dar să nu mai vorbimu, de oare ce’răul s’a intămplatu, se lăsămu pricinile lui, si să călitamu mijlocul de îndreptare. Toată îndreptarea stă in doue sute de carboave ce’mi trebuescu, şi pe care nu le am, respunse Codrat cu unu tonu secu. Cu această sumă asi putere’ncepe comerţul nostru de peşte, cădutu? Răutăcioşii sufletu ce eşti! replică Iacov cu bunătate. Pentru atăta lucru te ai stănjinitu? In locu de a perde vremea nu declar, nu era mai bine să fi venitu la mine? Tu ştii pre bine, că pe cat timpu voiu trăi eu, nu voiu îngădui ca copii fratelui meu să se tăvălească pe uliţi! Nu! şilicencia aceste scoase din buzunarul seu unu portofelu de piele, din care luăndu câteva bumaşte ruseşti, le întinse lui Codrat. Eată cele doue sute carboave ce ve trebuescu, şi D-zeu sântul se ve ajute, ca celu puţin astă dată, să fiţi mai norocoşi in trebile voastre. Acuma sunt silitu să te părăsescu, pentru a-mi regula oare care trebi, căci soarele se lase cătră asfinţiţii şi eu voiescu a pleca chiar astădi, ca doară aşii fi mâine sară acasă. Tu ştii căiia mulţumire am se fiu mai curăiiilu in braţele familiei mele, mai alesu că poimărie e dlipa Elenei. Năulăjduescu că după regularea intereselor voastre, nu veţi da greşi a veni la mine se pitreceţi căteva cjile împreună cu noi; şi stringendu de mănă pe Codrat, se depărta cu paşi repedi, cătră ată parte a oraşului. . Codrat Sulin, un vrăstă de doue-cieci ani, nalţii şi uscăcioşii, ochii căprii închişi, fnujele subţiri şi despreţuitoare, părul şi sprincenile negri, fruntea mica, nasul lungu, şi ceva cam carpeticu, ave unu aeru foarte posomoriţii şi respingătorii. In ochii sei era zugrăvită ipocrizia şi Teutatea ; in ţinuta lui se vedea mandiia şi dispreţul cătră alţii; de unu caracteru Aspru şi tot-dea-una iudoelnicu, eaia pnmejdiosu altora şi lui insuşi chiar. Simion in vrăstă de noue-spre-dece ani, din contra nu semana de locu fratelui seu. Blondu, de o talie de mijlocii, ave o figură foarte plăcută; caracterul seu band şi nehotărăitu, era totdeauna supusu .influenţii fratelui seu. . n alb-Amândoi purtau acelaşi costmmn. Sm .tuce de seiacu cafiuiu, mcbiete apid in găitane, in forma celor .ungureni, pantaloni pe pulpă cu botfon lungi 9 „. L lării depăslă neagră pe capu, vineri foarte bine la delicateţa lui trastă la Codrat, căruia ei da mai ^erul unui banditu. Am disut că ... ei 1T1 8lpasiv influenței fratelui seu, Ş ■a viciurilo sale, Simion alerga in to . caracterul lui Simion • ( Urmare in numeral viitorul Em. Arghiropol. bă. !SJS “LS In ace dimineaţă, pe când. Simion dor cu cea mai mare răceală se apropie de mi t®omnui ?du -mi dulce, se simţi masă, şi luăndu dublonul, restul iluim, îl zgudiutu de mână, şi o voace pinse către Simion, piea bine cunoscută lui ii dise: —Tine, pentru cheltueala ta, şi acum Ei somnorosule! scoală la lucru! ce du-te’de veci pe unde mai poţi lua bani dracu nu-ţi ajunge de asară de cănd hosi pe la asfinţitul soarelui se fu neaparata laeşti ? cak. In astă noapte vomu pleca la drumu, camion in noaptea trecută, dupe ce a Dieendu aceste, Codratu eşi repede din eigrase dupe trebi, pana după meciul casă şi apuca spre piaţă, nopţii, apoi se culcase mai despre clipă, îndată ce se veni, in centrul târgului pe cănd fratele seu se întorcea de la intra in ospiţerie, de unde, cumpărandu, orgiile obicinuite in fiecare sară, nişte turta-lupului eşi indată. Atunci fu La această zguduitură, redicăndu-se pe intelnirea cu unchiul seu Iacov, jumătate in patul seu, şi frecăndu-şi ochii Noi am vedutu in ce ielu Codrat căroşiţi de insomnie, deosebi pe Codratu păta doue sute carboave de la unchiul ce sta înaintea sa. La viderea lui Coşeu, precum şi receala despreţuitoare cu dratu, şi in buimăceala sa, Simionu simcare Codratu se servise lângă Iacov. Nici ţi unu fioru dereeială prin vinele sale, şi unu cuventu de recunoscinţa, sau celu inehuidendu ochii din nou, spre a şterge din puţinii de mulţumire, nu dăduse in schimvederea sa această nălucă sinistră, care leul acestei generosităţi, venea să-i tulbure aşa de neaşteptata pu- Odată ce se vedii singurii, toate cele ţinele sale oare de odihnă, cădii din nou petrecute dispăru, pentru a da locu repe patu. ’flecţii celor ce agitau acestu caracteru de Codrat in faţa acestei slăbăciuni inc rebronda, ancă ele multă vreme, ţi din sprincene şi plecăndu-se cătră fra—Insfărşit am bani! cugetă elu inertele seu, ilu redicu pe patul lui, gendu cu paşi mari. D-cieu prevedendu —Sermane păcătosule ! (Jise elu, viaţa planul meu, au inlăturatu această piedică, ta nu face nici unu banii, tară puternicul Voiu găsi pe Simion, voiu cumpără doi cai sprijinii alu brațului meu ! Aide, scoală, aşi iute la drumu. Data asta, vomu vedé cadaose elu cu unu torni mai indulcitu , grăie poate mai multu ! mandră Marie! Unbeşte-te de te îmbracă, căci astă di avemu de dracu, să fie acest Simionu?... Elu nu de’ lucru. • ’ va şti nimica din cele C£ sau pstrecutu. Simion astă dată să deşteptă cu totul Această inimă de petică ar fi in stare şi fără a obiecta unu cuventu, se supune să se induioşeeje, şi atunce pace de plav întocmai ca o maşină lui Codrat. nurile mele. Nu, nu voiu spune nici ma-n tăcere de căteva momente, urmă, in car că am intălnitu pe unchiul nostru , care timpii Simion urmă a se îmbrăcă, ilu voiu pune pe calu, și’lu voi fără ca pe nu fără a sufla ca imnomii supusu ăincă o mașină. Odată pe drumu și supt mana puterei somnului, Codratu fu celu ăntăiume. O! atunci va fi altă ceva! sau denii care întrerupse această tăcere, atac mai reu pentru densul ! Aceste cu-E spune-mi Simioane, cum stai tu in prigetăndu, pasul lui înainta cu repejune, virea paralilor ? întrebă elu, căci despre pe cănd mana sa pipăe cu convulsie unu partea me nu am nici o leţcae, pistolu ce purtă la peptul seu. —Eu anse tu știi bine, că nu am in După (rece momente, la întorsătura umăna vie, decăt aceia ce-mi laşi tu pennei uliţi dădi peptu de odată cu Simion. tru hrană. . Acesta cu capul in rosu, avendu aerul .—Așa este, replică Codratu, acăria unei mari oboseli merge cu pași rari, cănd chiu cercetătorii, căuta a străbate pană redicăndu capul se vedii peptu la peptu in interiorul lui Simion, dar cu iconomicu fratele seuele tale?... —Ei bine! ceai fălcutu? întrebă Cod Iconomii? Dar pentru ca se poată dratu, cineva iconomisi trebue să aibă mai ău- —Nimica! respunse cu tristeţe Simion teiude unde? Eatăacum doueseptămăni Dar tu cele cănd am adusu acele una sută carboa- —Eu, mai norociţii astă dată la cărţile ce ne mai remane capitalii şi din care am capatatu suma ce ne trebuie rai-ai datu numai cinci-spre-trece , ceai tru drumu, respunse Codratu cu făcutu tu cu rămăşiţă de opt.(}cci şi cine? tonu satisfăcătorii. Anse nu avemu timpn —Cheltuita ! respunse Codratu cu unu de perdutu, adaose elu cu jumătate voace. Ţine aceasta bumască de una sută ruble şi pe cănd voiu cumpără unu calu pentru mine, fa și tu de asemine pentru tine * ap°i pe sea și vino de me găsește la mo“lu muU" '» «pTM/omui! }'esP«nse Simion depărtandu-S ^ vTM,"“voiu sii “ tonu secu. A _. , , Q. . ^ —Cheltuiții! esclaraa bietul Simon, aproape a se dugruma cu legătoarea ce tocmai atunce o trece no după gătii,, clicituitu opt-deci şi cinci de carboave in douo septkmani ! şi mie care le ara adunau cu atâta sudoare, care me uitam la ele la Viaţa mea, mi se cere iconomii de fa rinci-pre-depe carboave ! Cei iconomii de la C mine, tu, care arunci banii pe ferCStrDestul mo rogu ! relua cu asprime—vestui clivmine nu se trecu St Bani ! iți spunu că-mi trebuescu sSS £’ » », : avii curajul să luă de sub penii nu