Magazin Sălăjean, ianuarie 2005 (Anul 10, nr. 1-20)

2005-01-13 / nr. 8

SPORT PAG. 14 • MAGAZIN SĂLĂJEAN • COTIDIAN DE INFORMAȚIE, OPINIE ȘI PUBLICITATE *13 IANUARIE 2005, JOI Cum a fost în 2001, în ediția 2000 - 2001 a Cupei Cupelor, Silcotub și CS Da Madeira s-au întâlnit tot în turul III. Situația a fost tranșată de elevele lui Gheorghe Tadici încă din manșa tur, desfășurată la Zalău, în fața a aproximativ 1.400 de spectatori. Atunci, Artemiza Sătmar și compania s-au impus cu 37 -16 (18 - 9), principalele marcatoare fiind Ramona Farcău și Dana Morari (cu câte 9 goluri), respectiv Marquez (7). Returul, programat o săptămână mai târziu, la Funchal, a fost, din nou, la discreția zălăuancelor, care s-au impus cu 33 -17 (17- 9), având în Marcela Popescu principala marcatoare (7 goluri), în tim­p ce, de la lusitane, s-a evidențiat Goncalves (5). Ajutor de la Krim Electra Ljubljana Primarul Căpâlnașiu, în locul președintelui Gațu . Față de precedenta confruntare dintre Silcotub și CS Madeira, loturile celor 9 ruPări au suferit o serie de­­ modificări, astfel că Gheorghe Tadici a fost nevoit să solicite informații­­ suplimentare despre adversara zălăuancelor din turul III al Cupei EHF. Surprinzător, informatorii lui Tadici au fost tocmai conducătorii echipei Krim Electra Ljubljana, cu care managerul general al lui Silcotub se află în realții foarte bune. "Cum Madeira a întâlnit în turul precedent formația slovenă Izola, am apelat la campioana Sloveniei, care ne-a procurat o serie de date de la fosta adversară a portughezelor", ne-a mărturisit Tadici; în urma informațiilor primite, acesta a tras următoarele concluzii: "Portughezele formează o echipă cu o apărare avansată, ce joacă tare în apărare. Ca dovadă că, în­­ dublaj cu Izola, au primit nu mai puțin de 20 de eliminări de 2 minute (11­­, 9 a). De asemenea, joacă bine cu pivotul, beneficiind în turul precedent de 12 aruncări de la 7 m în deplasare și 8 acasă. Cele mai valoaroase jucătoare sunt Andrade și Marquez, ultima fiind principala marcatoare, atât în confruntarea cu Silcotub, de la Zalău, din 2001, cât și în­­ dubla, cu Izola, din turul anterior. La finele săptămânii trecute, managerul general al campioanei Silcotub, Gheorghe Tadici, avea programată o întrevedere cu președintele FRH, Cristian Gațu, în care urma să fie discutată posibilitatea ca antrenorul zălăuan să fie numit la cârma reprezentativei feminine. întâlnirea nu a mai avut loc, Tadici motivând unele probleme personale, în schimb, acesta s-a întâlnit, la începutul acestei săptămâni, cu primarul municipiului, Radu Căpîlnașiu, pentru a discuta modalitatea de susținere a echipei de către Primărie și Consiliul Local. "Primarul m-a asigurat că o să promoveze un proiect în Consiliul Local, pentru aprobarea fondurilor necesare participării în turul următor", a spus Gheorghe Tadici, înaintea plecării spre Portugalia. Implicarea autorităților locale în campania europeană a campioanei, a avut darul de a-l satisface pe tehnicianul zălăuan, care ne-a declarat: "Dacă avem siguranța financiară, vom putea să susținem partide din cupele europene pe teren propriu. Va fi cu totul altceva ca până acum, când am fost nevoiți să jucăm doar în deplasare. Dar, mai întâi trebuie să facem tot ce putem să trecem de Madeira". I www. magaz­insalajean.ro / Salarul pe net 11

Next