Magazin, iulie-decembrie 1977 (Anul 21, nr. 1030-1056)

1977-07-02 / nr. 1030

Nr. 1030 din 2 iulie 1977 MAGAZIN O noua ramură a științei BIOFARMACIA ® Medicamentele, comprimate sau fiole ? • Știți ce este biodisponibilitatea ? • Realizarea unor medicamente cu efica­citate dirijată • Contribuții importante la cunoașterea resorbției unor medicamente de mare interes terapeutic. Astăzi se cunosc cu mult mai bine riscu­rile datorate radiațiilor ionizante — ele se știu, sînt măsurate sub control inter­național — decît consecințele ingestiei de medicamente. Afirmația aparține prof. H. P. Jammet, președintele celui de al IV-lea Congres internațional al Asociației internaționale de radioprotecție desfășu­rat recent la Paris. Cu toate acestea, consumul de medicamente pe plan mon­dial este în creștere. Desigur se poate vorbi aici despre uz și mai ales despre abuz. Despre poluarea chimică la care ne supunem organismul, dintr-o atracție aproape mistică față de acest drog. Deci, fără utilitate și, evident, nociv. Dar me­dicamentul a fost creat ca o armă nece­sară în combaterea unor maladii, deci avînd in cadrul unui tratament compe­tent, bine condus, o acțiune salutară, efi­cientă. Tema pe care i-am propus-o dr. farm. IOAN CRUCEANU, șef de laborator la Institutul pentru Controlul de Stat al Me­dicamentelor și Cercetări Farmaceutice este : ce și cu­ se știe despre interrelația drog-organism ? De cele mai multe ori, medicamentele ni se oferă în farmacii sub diferite forme : comprimate, supozitoare, injectabile... Ceea ce mai toată lumea știe e că un comprimat, deși e mai ușor de luat, are o acțiune lentă față de drogul injectabil, mai neplăcut, dar mai puter­nic și mai prompt. Cel sub formă de su­pozitoare, astăzi foarte la modă, este re­comandat în prospecte ca preferabil între toate pentru că evită tulburările diges­tive... — Problema este, firește, mai compli­cată, ne-a spus dr. farm. Ioan Cruceanu. Pentru ca un medicament să-și desfă­șoare acțiunea terapeutică asupra orga­nismului, este necesar ca substanța medi­camentoasă pe care o conține să ajungă in circuitul sanguin intr-o anumită con­centrație, de unde este transportat la ni­velul receptorilor cu care intră in reacție. Or, în afara soluțiilor injectabile intrave­­noase, celelalte preparate farmaceutice destinate tratamentului sistemic sunt in­troduse in organism pe diverse alte căi,­­ în cea mai mare parte per orală, iar pă­­­­trunderea substanței active din aceste preparate reprezintă o cale lungă de par­curs caracterizată printr-o serie de pro­cese cinetice complicate pină a ajunge in singe și pină să atingă acea concentrație minimă necesară desfășurării efectului te­rapeutic, adică pină să realizeze dispo­nibilitatea biologică, numită in general biodisponibilitate. — Ce anume o dirijează ? — Sînt factori multipli, pe care i-am putea rezuma in absorbția sau resorbția, difuziunea, metabolizarea și eliminarea substanței medicamentoase. Evaluarea lor cantitativă face obiectul farmacocineticii. Factorul primordial este deci absorbția sau rezorbția substanței medicamentoase de la locul administrării, adică pătrunde­rea ei prin mucoasele tractului digestiv sau prin alte țesuturi in sistemul capilar de unde este transportat in țesutul san­guin și, in funcție de care are loc viteza de instalare, intensitatea și durata efec­tului terapeutic urmărit. Se cunoaște as­tăzi că rata rezorbției, precum și valoarea celor trei factori pe care i-am pomenit mai înainte nu este determinată numai de structura chimică a substanței medi­camentoase, ci in mare măsură și de anu­mite proprietăți fizicochimice (solubili­­tate, forma și dimensiunea particulelor, polimorfismul, solvatarea etc.) ale aces­teia, precum și de proprietățile formei farmaceutice in care este condiționată substanța, care, la rindul lor depind in mare măsură de natura substanțelor aju­tătoare (excipienți) și de tehnologia de preparare. Cercetarea acestor interrelații este din ce in ce mai actuală și face obiectul unei noi ramuri a științelor farmaceutice, biofarmacia, care urmărește in final realizarea unor medicamente cu eficacitate garantată și chiar dirijată. — Se fac asemenea cercetări la noi în țară ? — Desigur. In I.C.S.M.C.F. au fost în­treprinse in ultimii ani cercetări privind determinarea „in vitro“ a rezorbției gas­trointestinale cu ajutorul unei aparaturi, care imită în mod cit se poate de fidel procesul fiziologic al rezorbției din orga­nismul viu. Metodele „in vitro“ permit reprezentarea unor procese parțiale deose­bit de importante ale ansamblului proce­sului biologic complicat al rezorbției și stabilirea unor date perfect reproductibile și mult mai economicoase decit metodele de lucru pe animal sau pe om. — Vreți să explicați, în mare, desigur, cum se face aceasta ? — Determinările „in vitro“ se bazează pe urmărirea a doi factori limitativi in ceea ce privește procesul de rezorbție și și anume : dizolvarea substanței active in lichide digestive care au un caracter hidrofil și pătrunderea substanței active din aceste lichide prin mucoasele gastro­intestinale spre a ajunge in sistemul he­­matolimfatic. Cu ajutorul unor metode analitice adecvate, se pot stabili verita­bile „profiluri de rezorbție“ ale medica­mentelor cercetate. Aceste profiluri, deși nu reprezintă valori absolute, pot da in­dicații prețioase privind condițiile de re­­zorbție in organism ale substanțelor stu­diate. Astfel, pe baza cercetărilor efec­tuate de colectivul de cercetători din In­stitut, au fost aduse contribuții impor­tante la cunoașterea rezorbției unor me­dicamente de mare interes terapeutic cum ar fi : tetraciclinele, rifampicina, cloram­­fenicolul, propranolul, dipiradinolul, pre­cum și un derivat nou al rutinului. CATINCA MUSCAN Prin metodele „moderne“ se poate cu­noaște procesul biologic — com­plex — al resorbției gastrointestinale a unui medica­ment. Acest triptic este titlul unei cărți de deontologie medicală care aduce în dez­batere „responsabilitatea profesională și socială a medicului“. Volumul, semnat de medicul Radu Ozun și juristul Emil Poenaru se află la cea de-a doua ediție. Ceea ce trebuie remarcat de la bun în­ceput este faptul că autorii au reușit în cele peste 230 de pagini să aducă o im­portantă contribuție la formarea perso­nalității complexe a medicului pe plan etic și de cultură medicală. Cum este și firesc, o carte de deonto­logie medicală trebuie să se impună­ în fața cititorilor prin numeroase calități, dar, in primul rînd, printr-o analiză a modului in care medicina demonstrează că își menține, atît o competență tehnică, cit și o înaltă conduită morală, că păs­trează permanent, neștirbit, prestigiul ab­solut necesar oamenilor îmbrăcați în ha­latul alb, că se află continuu intr-un dia­log uman cu pacienții și, implicit, cu so­cietatea. Ocrotirea sănătății — cu atît mai mult în condițiile socialismului — nu poa­te fi concepută­­ ca o operă singulară, ea încadrîndu-se organic in marile respon­sabilități civile, sociale, politice și eco­nomice. Tocmai în viziunea aceasta se Medic, societate, răspundere află situată și cartea autorilor Radu Ozun și Emil Poenaru. „Medic, societate, răspundere“ oferă in­formații proaspete, atît sub prisma cer­cetătorului de istoria medicinei, cit și a practicianului din clinicile noastre mo­derne. „Uriașele progrese tehnico-tera­­peutice — arată autorii — pe care le-a înregistrat medicina contemporană, au adus inestimabile servicii omenirii, și, totodată, au pus și pun medicilor noi pro­bleme de responsabilitate profesională și socială“. Ne găsim în plină revoluție teh­­nico-științifică, revoluție ce oferă infor­mații extrem de vaste în domeniul bio­logiei fundamentale, în biochimie, histo­chimie, histoenzimologie și, desigur, în genetică, toate situate ca domenii de a­­vangardă, care condiționează succesele medicinei. Dar actele medicale analiza­te­ nu trebuie privite doar sub unghiul realizărilor tehnice, ci sub acela al eticii, al atitudinii morale, al corectitudinii față de om. Autorii prezintă tradițiile școlii medi­cale românești, reprezentate strălucit de savanți ca Victor Babeș și Toma Ionescu, Constantin Caracaș și Ștefan Stîncă, Gheorghe Marinescu și Ion Cantacuzino, С. I. Parhon și Alexandru Obregia, care au pus în slujba bolnavilor cele mai de seamă realizări ale timpului lor, între care se numărau și propriile lor creații. „Fără o atitudine consecvent umanistă, spunea regretatul profesor T. Spîrchez, care deșteaptă sentimentul datoriei și un elan sufletesc spre mai bine, devenim niște funcționari și medicina o simplă tehnică“. In societatea noastră socialistă după cum rezultă și din capitolul „Medi­cul de astăzi, medicina de mîine“, intro­dus în această a doua ediție a cărții, me­dicinei și medicului li se subliniază ade­vărata lor menire umanistă, practica me­dicală fiind pusă integral în slujba tu­turor oamenilor. ION vaduva-poenaru Stiință шЛ л și eficiență (Urmare din pagina 1) la creșterea nivelului de viață. Datoria cercetătorilor, și nu numai a lor, este de a crea totodată, noi tipuri de mașini pen­tru mecanizare și pentru automatizare, de cea mai mare eficiență. Este important să abordăm acum din plin producerea de utilaje tehnologice pentru subansamblele industriei chimice, pentru metalurgie, energetică — inclusiv energetica nuclea­ră — moi piese de mare finețe și de mare putere, mașini-unelte grele. Foarte impor­tant este să realizăm, desigur, utilajele tehnologice destinate construcției de ma­șini la parametrii cei mai înalți, deoarece de modernizarea acestei ramuri depinde, in ultimă instanță, atît productivitatea cit și numărul celor antrenați în circuitul productiv. Cercetarea trebuie să aibă insă în vede­re și Îmbunătățirea calității vieții. In acest sens, este necesară dezvoltarea cer­cetărilor biologice cu implicații asupra a­­griculturii și desigur medicinii, deci cu implicații asupra creșterii duratei medii de viață. Obținerea unor produse alimen­tare mai nutritive și aducerea unor con­tribuții substanțiale la îmbunătățirea pro­tecției mediului ambiant, iată alte obliga­ții sociale ale științei, ale realizării știin­țifice și tehnologice in țara noastră. Este necesar ca tot ceea ce facem să înmagazi­neze o tot mai mare cantitate de inteli­gență proprie, astfel ca produsele noastre să fie competitive. Cu alte cuvinte, este ne­cesară scurtarea duratei de la ideie la pro­dus finit, lucru care se realizează in insti­tutele noastre centrale de cercetări, care — în spiritul Hotărîrilor adoptate de recenta Plenară — poartă integral răspunderea asupra conținutului diverselor lucrări pe care le inițiază, a ținutei teoretice și calită­ții practice a contribuțiilor oamenilor de știință și cercetătorilor, a aportului aces­tor lucrări la progresul științei și tehnicii românești. Dincolo de sensul solicitant al acestei responsabilități, colective, se sta­tuează un mod eficient de abordare a cer­cetării in toate fazele ei, inclusiv aceea a materializării sale in tehnologie și produs. Și este hotărîrea întregului front știin­țific de a răspunde exemplar acestei exi­gențe hotărîtoare pentru afirmarea revo­luției tehnico-științifice, cit și pentru ac­tul formativ, educațional la care pot și trebuie să contribuie cuceririle științei, formarea, un ansamblu, a unei concepții științifice despre natură și societate. Pagina a 3-0 Sondă radioemițătoare Specialiștii englezi au pus la punct o sondă radioemițătoare ce poate fi intro­dusă cu ușurință prin țevi, canale sau conducte, cu un diametru de pină la 50 de milimetri, indiferent de numărul d­e caturi și de unghiul acestora (in imagine). Cu ajutorul ei pot fi localizate cu precizie orice blocări sau strangulări ale conduc­tei cercetate. Ateliere din secolul al XIII-lea Szczecin, una dintre cele mai vechi ce­tăți din nord-estul Europei avea incă din secolul al X-lea un profil specializat in mai multe domenii, toate legate de mare. Incepind din 1947 pe teritoriul orașului se efectuează săpături care au permis arheo­logilor numeroase descoperiri, interesan­te. S-a stabilit că Szczecinul avea ateliere artizanale bine dezvoltate, că orașul ba­tea monedă proprie și avea un comerț în­floritor. Ultimele lucrări care se efectu­ează lângă castelul prinților de Pomerania (in fotografie) au scos la lumină ateliere din secolul al XIII-lea unde erau cons­truite ambarcațiuni. O moleculă organică de acum 2,5 miliarde de ani Biochimiștii sovietici au descoperit in­­tr-o rocă­ veche de 2,5 miliarde de ani, molecule organice. Cercetătorul Mihail Kolesnikov afirmă că este vorba de cea mai veche moleculă organică, descoperită pină azi, legată — semnificativ pentru ști­ință — de apariția vieții pe Pămînt. El este de părere că moleculele respective ar proveni din alge albastre, unicelulare. „Spacelab" La simulator, primii astronauți desem­nați a se pregăti pentru zborul pe „Spa­celab“, primul laborator spatial pilotat din Europa occidentală. Doi dintre ei, Jürgen Feind (31 ani) și dr. Klaus Kram (40 ani) sunt germani. Claude Nicollier (35 ani) e elvețian iar Michael Taylor (24 ani), en­glez. Căldură din adîncuri Waltersdorf va deveni in curind prima comună din Austria încălzită grație căl­durii terestre. Cu apă procurată de la o adincime de 1 000—1 200 m, la o temperatură de 65 grade, se prevede a se încălzi, printre al­tele, mai multe școli, o piscină, o sală polivalentă și mai multe sere.

Next