Magazin, ianuarie-iunie 2004 (Anul 47, nr. 1-25)

2004-01-08 / nr. 1

Nr. 1 (2408) din 8 ianuarie 2004 Ursul polar mai exact femela, își petrece iarna ghemuită într-un culcuș săpat în zăpadă. Acolo, ea dă naștere puilor, de regula în cursul lunii decembrie. Atunci când termometrul coboară frecvent până la -40 ° C, ursuleții sunt la adăpost, între labele mamei lor, dar în martie, o dată cu încălzirea vremii, încep și ei să explo­reze împrejurimile. Este și momentul când ursoaica își recapătă forțele: în decursul ultimelor șase luni, ea a pierdut peste 100 de kilograme. Cât despre tatăl puilor, el a hoinărit în acest timp pe banchiză, în căutarea hranei, mai greu de procurat în sezonul geros. Broasca de Pădure are un destin hibernal cu totul deosebit: timp îndelungat, chiar și patru săptămâni, ea rămâne efectiv congelată. Și nu oricum. Pe corpul său se formează mici particule de gheață pe zonele unde nu exista riscul afectării vreunui organ. Broscuța pare astfel moartă, res­pirația i se oprește, bătăile inimii la fel, totuși ea trăiește. Imediat ce vine dezghețul, funcțiile vitale îi revin la normal și sus-numita o ia din loc... ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Veverița arctică răspândită în Siberia, Alaska și nordul Canadei, își petre­nouă vale­a Nilului care se va întinde pe sute de kilometri. Un proiect lansat de Egipt pentru a transforma deșertul în pământ fertil. _ _ Este vorba de una dintre cele mai ambițioase lucrări ale acestui început de secol pe care au­­­­toritățile egiptene încearcă să o învăluie în se­cret. Unul dintre motive ar fi efectele nedorite asupra unor țări care se hrănesc din apele Nilului, cum ar fi Sudanul și Etiopia, pentru că nașterea unor pământuri ale făgăduinței în care ar urma să migreze milioane de egipteni presupune deturnarea a 10% din apele Nilului. Proiectul a fost lansat în 1977 și urma să tran­sforme în teren arabil 220.000 de hectare de deșert în Valea Tochka, o zonă aridă, cu tem­peraturi care în timpul verii pot depăși 50 grade C. Până acum a fost construit un canal lung de 50 km cu o lărgime de 50 m, populat cu pești, denumit Canalul șeicului Zayed. Inspirată din marile fortărețe ale Antichității egiptene, a fost construită stația de pompare Mubarak, cea mai mare din Orientul Mijlociu. O construcție uriașă cu o lungime de 140 m și o înălțime de 75 m, care scoate din apele lacului Nasser un flux de apă de 334 m cubi pe secundă. Debitul previzibil e de 25 milioane de metri cubi pe zi, un volum de apă dirijat printr-un canal principal ce se întinde în deșert, în pantă ușor înclinată. Canalul va avea în final 72 km și se va desface în alte patru canale secundare cu o lungime cumulată de 167 km, care vor alimenta cu apă patru regiuni concesionte ai căror proprietari sunt impli­cați în subvenționarea proiectului. Acesta beneficiază de colaborare externă privind elaborarea de date clima­tice, topologice și geologice care îi vor ajuta pe agricultori să aleagă tipurile de cultură și să le planifice în funcție de sezon. O altă zonă vizată pentru a beneficia de apele deturnate ale Nilului se află în nord, pe ruta care leagă Cairo de Alexandria, unde au apărut o mulțime de reșe­dințe de lux și ferme care beneficiază de apa scoasă din puțuri de mare adâncime. în fine, se preconizează vali­darea acestui proiect și în zona Sinai până la El-Arish, prin canalul Al-Salam care pleacă din nord estul Deltei, apa trecând apoi prin 4 tunele săpate sub Canalul Suez. Dacă acest proiect uriaș va da roade, milioane de locuitori vor putea migra spre zonele irigate care vor fi dotate cu rețele electrice și rutiere și în care se vor con­strui orașe și o infrastructură pentru turismul de lux. Egiptul e un vast teritoriu deșertic în care 96% din populație se află coma­sată în 5% din teritoriu, mai precis în Valea Nilu­lui și Deltă. O țară con­fruntată și cu o mare pre­siune demografică - 67 milioane de locuitori azi, 80 milioane aproximate, peste 15 ani - care ar putea deveni o uriașă oază pros­peră dacă acest proiect va izbândi.­­ ” / hibernează și ei, perioada în care se poate spune că stabilesc câteva recorduri demne de luat în seamă. Dacă, în zbor, inima liliacului înregistrează 1.000 de bătăi pe minut, iama­ritmul scade la 25 bătăi pe minut, în timp ce temperatura corpului coboară la numai 2­­0. în cazul în care grota se încălzește dintr-o dată, el iese din hibernare după circa un sfert de oră. în ce privește respirația, la liliacul aflat în hibernare ritmul acesteia este de una la două ore­ de hibernare... în familie. Pentru că acest animal își petrece iarna în grup, în vizuina căptușită cu iarbă uscata, acolo unde temperatura corpului nu trebuie să coboare niciodată sub 52 C; într-un asemenea cadru comunitar, puii sunt ținuți între adulți, astfel încât să nu resimtă nici o clipă efectele temperaturilor scăzute. Ariciul este unul dintre somnoroșii care nu trebuie treziți, atunci când sunt adânciți în somnul hibernal. In perioada respectivă, temperatura corpului său coboară până la 6 ° C iar încălzirea până la limitele normale înseamnă un consum de energie foarte mare. De aceea, ariciul trezit va trebui să „ronțăie” ceva consistent, ca să se refacă; în caz contrar, va muri din cauza oboselii și a frigului. Așadar, să nu-i trezim pe somnoroșii cu blană, decât la primăvară. Atunci, nu vor mai fi în pe­ricol de moar­te prin îngheț. Intrarea Sărbătorile au trecut, a sosit vremea ca noi, oamenii, să ieșim din scurta ,Jndemare”, ceea ce nu trebuie încă să se întâmple și cu viețuitoarele sălbatice aflate în adormire. De fapt, ce fel de „somn” este această hibernare? Și, mai ales, toate animalele care-și petrec iarna cu toate ritmurile vitale încetinite trec prin aceleași procese? Iată câteva răspunsuri, ce deschid orizontul către un adevărat spectacol, deosebit de interesant, oferit de natură. DORIN MĂRAN cu șapte luni din an transformată într-un bulgăre de blană și ascunsă într-o vi­zuină. Atunci, temperatura corpului său „cade” incredi­bil, spre valori ușor nega­tive. De fapt, nu este vorba Marmota alpină își pregătește temeinic locul hibernare despre somn, ci despre un mod in­solit de a depăși perioada ge­roasă. Totodată, postura res­pectiva este foarte obosi­toare, motiv pentru care veverița iese periodic din hibernare, pentru a-și încălzi corpul și a dormi normal, câteva ore. Liliecii ADRIAN­NICOLAE POPESCU Mediul acvatic îmbunătățește vederea Molienii, membrii unui trib din sud-estul Asiei, văd în condiții terestre la fel de bine ca oricare dintre noi. Sub apă însă, vederea lor devine de două ori mai ageră. Copiii din tribul respectiv învață de la vârste foarte mici să se scufunde, pentru a recolta scoici și crustacee. Două elemente explică performanțele lor vizuale. Când pupilele se dilată, în mod normal, pentru a face față lumi­nozității scăzute de sub apă, cele ale Mokenilor se strâng, în timp ce cristalinul se bombează, teoretic, o postură obositoare, utilă vederii de aproape, dar ca­re nu le cere un efort amintiților scufundători. Adaptare genetică sau efectul obișnuinței? Cerce­tătorii înclină spre a doua solu­ție, motiv pentru care copii euro­peni vor fi antrenați în vederea submarină, în cadrul unor teste speciale. Implanturile mamare și sinuciderea m­m peste 50 de ani Epoca Frankenstein De-abia s-a stins clinchetul cupelor de șampanie că cercetătorii s-au și pus pe lucru, in retortele lor secrete, noi idei prind contur, ca pe vremuri personajele doctorului Frankenstein din romanul lui Mary Shelley. Generațiile viitoare vor trăi împreună cu aceste „creații”... Totul a pornit de la un prezen­tator de programe culinare care își frângea mâinile că nu pot telespecta­torii să simtă mirosul bunătăților de pe masă! Vizionarii s-au și pus atunci în treabă. Și au „văzut” cum peste destul de puțini ani explozia științe­lor și a supertehnologiilor ne va ofe­ri o DigitalTV, o WebTV sau chiar o Replay TV - totul se va schimba. Web-ul va putea fi adus direct pe ecranele noastre și televizorul transformat într-un computer sau invers. Fără costuri suplimen­tare! Se va colabora de acasă la cele mai complicate progra­me științifice internațio­nale. Se vor face cum­părături. Fiecare își va putea „salva” programele favorite direct pe harddisk, va putea să revadă oricând un program sau chiar să poa­tă... sari peste recla­mele care fac de multe ori filmele de nevăzut. Televizorul va deveni din ce în ce mai mult un aparat prin care comunicăm și nu doar unul care ne transmite diverse programe. O televiziune pe care să o... mirosim? Va mai trebui să aștep­tăm destulă vreme și nici nu putem fi siguri că atunci când se va întâmpla vom mai ști exact ce însemna tele­viziunea la începutul anilor 2000... Și dacă tot ne plângem de atâtea ori astăzi că din cauza televizorului nu mai citim, aceiași vizionari merg chiar și mai departe și se întreabă: Vom mai răsfoi vreodată o carte? Adică, va alege societatea ome­nească drumul cărții sau cel al ecra­nului? Sau, prin intermediul e-cernelii, al cernelii electronice, va merge pe amândouă deodată? După ce au fost cetățeni ai unui sat, ai unui oraș, ai unei țări, după ce au fost „cetățeni ai lumii”, oamenii devin din ce în ce mai mult.. .jiețieni”, cetățeni ai net-ului mondial.. Cultura ecranului nu mai poate fi neglijată. Ea este într-o permanentă mișcare, are o dina­mică incredibilă, nu impune un anume adevăr, ci ne lasă pe noi să ni-i construim. Și tot ei pregătesc, înainte ca lucrurile să devină ire­parabile, „împăcarea” cu oamenii cărții. Ei pregătesc foile subțiri din hârtie din plastic care să suporte cerneala digitală. O legătură sim­plă, o carte de câteva pagini, una adevărată, în care să poți întoarce paginile și... ai povestea pe care o vrei. Ai citit-o, așezi cartea într-un în­cărcător și când o deschizi, pe pagi­nile sale găsești o nouă poveste. La fel și cu ziarele. Pe paginile lor, sau ale cărților, cuvintele se vor alinia cuminți, iar imaginile vor putea prinde viață la o simplă apăsare mai puternică pe colțul de jos din dreapta. Nu peste foarte mult timp vom avea o televiziune care se citește și cărți care se pri­vesc. Oamenii cărții își vor întoarce în continuare pa­ginile iar oamenii ecra­nului vor butona cum le e plăcerea, totul pe una și ace­eași foaie de hârtie digi­tală! Și, fericiți, vom și uita la câte avem să ne gândim în jurul nostru. Noile alimente Țări și guverne discută și dau legi pentru reglementarea alimenta­­ției­ MG, adică Modificată Genetic. Și nu cad întotdeauna la pace. Dar de fapt MG-hrana este de mult prezentă în viața noastră. O treime din grâul Cercetători din mai multe țări vestice au făcut publice rezulta­tele surprinzătoare ale investi­gațiilor realizate asupra unui mare număr de femei, care au primit implanturi mamare în ulti­mii 30 de ani. Potrivit datelor cu­lese, la această categorie rata sinuciderilor este de trei ori mai ridicată decât media generală. Studiul nu face o legătură di­rectă între cele două elemente, ci sugerează că femeile care so­licită operații pentru implant ma­­mar prezintă și o anume fragili­tate psihică manifestată mai puternic. în viziunea cercetăto­rilor, asemenea persoane au de fapt o nemulțumire majoră, cel mai frecvent ascunsă în subcon­știent și încearcă s-o elimine prin operația estetică. Or, câtă vreme problemele persistă și după aceasta, căderea psihică bruscă se sfârșește în crize ce culminează cu sinuciderea. De aceea, o intervenție prealabilă din partea medicilor ar trebui să fie consilierea psihologică. (A.N.P.a cultivat anul trecut în SUA, și o ju­mătate din producția de soia sau de bumbac, sunt... MG! Marea și adevă­rata problemă este cea a efectuării testelor riguroase, așa cum este nece­sar la orice nou tip de aliment, pentru a nu pune în pericol populația. Pentru că s-ar putea ca MG-alimentele să fie unica soluție pentru cei peste 800 de milioane de oameni subnutriți din lu­me la ora actuala. Poate biotehnolo­gia să ajute? Poate. Ea produce de pildă orez-MG, fortificat cu o sub­stanță numită beta-caroten, care odată intrată în corp este transformată de organism în vitamina A. O șansă imensă pentru 100 milioane de copii cu deficiență de această vitamină și care în mod fatal vor ajunge la orbi­re. Biotehnologiile pot ridica produc­tivitatea agricolă cu 25%. Cercetarea „se muta” în țările subdezvoltate. Nu doar pentru că este mai ieftin, ci mai ales pentru că este una din puținele șanse de a le permite acestora accesul direct la rezultatul cercetării. Ne vom hrăni cu Franken alimente? Biotehnologia a făcut, într-un fel, un pariu cu viitorul imediat. Dacă îl va pierde, marii pier­zători vor fi de fapt oamenii care astăzi încă nu au ce mânca! Și proiec­tele sec. 21 nu se opresc doar aici... MIHAELA DOROBANȚII

Next