Magazin, ianuarie-iunie 2021 (Anul 64, nr. 1-25)
2021-01-28 / nr. 4
SAPTAMANAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT Ш [UNK] [UNK] [UNK]5 948427 000171 Cea mai mare broască țestoasă Intr-un studiu publicat anul trecut în revista Science Advances, o echipă de cercetători a anunțat că a descoperit în Venezuela carapacea unei broaște țestoase care a trăit acum 8 milioane de ani, cu un diametru de aproape 2 metri, ceea ce ar putea fi cea mai mare broască țestoasă care a existat vreodată pe Pământ, după cum afirma cercetătorul Marcelo Sanchez-Villagra, directorul Institutului și Muzeului Paleontologic de la Universitatea din Zürich. Creatura, conform studiului, a aparținut unei specii acum dispărute numită Stupendemys geographicus, care a trăit în nordul Americii de Sud în epoca Miocenului, care a început acum 12 milioane de an și s-a sfârșit în urmă cu 5 milioane de ani. Broasca ar fi cântărit aproximativ 1.145 de kilograme, ceea ce înseamnă că era de aproape 100 de ori mai grea decât cea mai apropiată rudă vie a sa, broasca țestoasă de Amazon (Peltocephalus dumerilianus) și ar fi fost de două ori mai mare decât cea mai mare broască țestoasă vie, broasca țestoasă marină (Dermochelys coriacea). Specia a atins dimensiunea colosală probabil datorită zonelor umede calde și a lacurilor din habitatul său, remarca Sănchez. Oamenii de știință știau câte ceva despre colosalul S. geographicus încă din 1976, dar noua cercetare a scos la lumină mai multe fosile și câteva secrete despre această broască țestoasă. Studiul a inclus analiza unor cochilii și a primelor maxilare inferioare cunoscute ale acestor broaște țestoase, care provin din unele săpături din 1994 efectuate în regiunea Urumaco din Venezuela, precum și fosile recent descoperite în deșertul La Taracoa din Columbia. După examinarea acestor fosile, cercetătorii și-au dat seama că broaștele țestoase masculine aveau arme unice, asemănătoare unui corn, în partea din față a carapacelor sau în partea superioară. Aceste coarne au fost probabil folosite ca arme în lupta de la mascul la mascul, sunt de părere cercetătorii. Un comportament combativ similar este văzut astăzi la broaștele țestoase din familia Chelydridae, ai căror masculi se luptă adesea între ei pentru a stabili dominația în teritoriile de interferență. O „cicatrice alungită și profunda pe cornul stâng” pe carapacea unuia dintre 5. Geographicus ar putea fi un semn al luptei dintre masculi, susține cercetătorul principal al studiului, Edwin Cadena, profesor asociat de paleontologie la Universidad del Rosario din Columbia, care a examinat carapacele de broască țestoasă Stupendemys geographicus în timpul unor săpături în 2016. Iar prezența unui dinte de caiman înfipt într-una din carapace sugerează faptul că deși aceste broaște țestoase erau uriașe, ele erau vânate de animalele de pradă. Cel mai vechi material de pe Pământ Oamenii de știință au identificat recent cel mai vechi material de pe Pământ: o particulă de praf stelar, ascuns într-un meteorit care a lovit planeta noastră acum o jumătate de secol, și care ar avea o vechime de 7 miliarde de ani. Particule din acest praf stelar au fost descoperite într-un asteroid de 100 de kilograme, denumit meteoritul Murchison, pentru că a căzut pe 28 septembrie 1969, lângă Murchison, statul Victoria, în Australia. Intre timp, noi analize ale particulelor de praf pre-solar din meteoritul Murchison, publicate anul trecut, au dezvăluit că ele ar avea o vârstă cu până la 3 miliarde de ani mai vechi decât Soarele nostru, care are 4,6 miliarde de ani, ceea ce înseamnă o vârstă de aproximativ 7 miliarde de ani. universul abundă de la prima oară când au fost descoperite particule din acest praf, declara autorul principal al studiului, Philipp Heck, curator la Field Museum of Natural History din Chicago. Majoritatea particulelor de praf pre-solare au o dimensiune de aproximativ 1 micron în lungime sau chiar mai mică, însă particulele pe care le-au analizat oamenii de știință pentru acest studiu au fost ceva mai mari, variind de la 2 la 30 microni în lungime. Pentru studiu, Heck și colegii săi au examinat 40 de asemenea particule de praf, folosind o tehnică de datare care a măsurat expunerea particulelor la razele cosmice în timpul călătoriei lor interstelare de-a lungul a miliarde de ani. Ideea a plecat de la o constatare empirică, au explicat cercetătorii: „imaginați-vă că puneți o găleată în afara casei în timpul aversei de ploaie. Cum ploaia cade într-un ritm constant, se poate calcula cât timp a fost găleata afară pe baza cantității de ploaie pe care o adună”, a explicat Heck. Majoritatea prafului, aproximativ 60 la sută, datează cu circa 4,6 miliarde până la 4,9 miliarde de ani în urmă. O posibilă explicație a motivului pentru care a fost o asemenea emisie de praf stelar ar putea fi aceea că a existat un adevărat „boom” de naștere a stelelor în galaxia noastră care a avut loc în urmă cu aproximativ 7 miliarde de ani. „Și apoi a fost nevoie de aproximativ două până la două miliarde și jumătate de ani pentru ca acele stele să devină producătoare de praf”, a explicat Heck. „Când se formează o stea, ea nu produce praf. In cea mai mare parte a vieții sale, steaua nu produce praf. Stelele produc praf doar la sfârșitul vieții lor”. Această descoperire se adaugă descoperirilor altor astronomi care au constatat o creștere dramatică a formării stelelor în urmă cu aproximativ 7 miliarde de ani. Femina club Pentru dumneavoastră, doamnă Safirul și... gândurile negative Dosarele frumuseții în căutarea unui nou look " ÎN 2020 AU FOST ÎNREGISTRATE CÂTEVA RECORDURI ȘTIINȚIFICE PE CARE LE-AM PUTEA ÎNCADRA LA CATEGORIA „CEA MAI MARE" DACĂ VORBIM DESPRE O BROASCĂ ȚESTOASĂ SAU „CEL MAI VECHI", ATUNCI CÂND VORBIM DESPRE UN MATERIAL TERESTRU CU PROPRIETĂȚI IEȘITE DIN COMUN. EXEMPLELE AU FOST PREZENTATE PE SITEUL LIVE5ŒNŒ. GOLFUL LITUYA - locul marelui tsunami (Urmare din numărul trecut) Un mega fulger De Halloween, în 2018, un fulger masiv a tăiat cerul deasupra Braziliei. „Mega fulgerul” a avut o lungime de peste 700 km și s-a întins de pe coasta Atlanticului până la marginea Argentinei, devenind astfel cel mai lung fulger înregistrat vreodată, potrivit unei analize a Organizației Meteorologice Mondiale (OMM) publicată anul trecut în iunie. Oamenii de știință au folosit o nouă tehnologie prin satelit pentru a confirma că fulgerul a fost de peste două ori mai lung decât vechiul deținător al recordului, un „bliț” care a luminat cerul statului Oklahoma în 2007. In ceea ce privește recordul de durată a unui fulger, noua analiză a mai relevat că durata cea mai lungă înregistrată vreodată a fost a unui fulger produs deasupra nordului Argentinei care a ținut aprins cerul aproape 17 secunde, în martie 2019. GEORGE CUȘNARENCU