Mişcarea, august 1912 (Anul 4, nr. 169-192)
1912-08-01 / nr. 169
ANUL IV No. 169 B A N I Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In ţară pe un an ... In străinătate pe un an . Preoţi şi învăţătorii rurali 20 lei 40 50°/. laşul cultural şi economic In lunile de vacanţă ziarele, ca şi oamenii politici, au timpul să se gîndească şi la nevoile specifice ale acestui oraş, care pe fiece zi se simte tot mai împuţinat în importanţa lui comercială şi tot mai slăbit In vitalitatea lui de centru al Moldovei de sus. Toţi recunosc că laşul ar merita o soartă mai bună. Toţi strigă că trebue să se facă ceva pentru vechea Capitală a Moldovei, care nu poate trăi numai din aureola de «leagăn al ideilor mari şi al pornirilor generoase». laşul trăeşte o viaţă culturală relativ intensă, dar această intensitate nu se poate măsura cu acea de acum douăzeci de ani. Cercetaţi la librării şi veţi vedea ce se citea acum douăzeci de ani la Iaşi şi ce se citeşte astăzi. Iaşului i-a rămas însă prestigiul vieţei lui culturale, care e reprezentat cu cinste de cîţiva străluciţi cugetători şi scriitori, precum şi de cea mai bună revistă pe care o avem astăzi în ţară «Viaţa Romînească», care a sporit gloria intelectuală a laşului de odinioară. Dar laşul moare economiceşte — acesta e leit-motivul care se repetă în orice împrejurare. Şi cu toată banalitatea lui, el cuprinde un adevăr dureros care se resimte in toate ramurile de activitate ale acestui oraş. Strada Ştefan cel Mare inima vieţei comerciale de odinioară a Iaşului, în comparaţie cu trecut, astăzi este un tablou al decadenţei şi al sărăciei. Firme mari comerciale au dispărut şi altele în loc n’au mai apărut. De două zeci de ani nu s’a înfiiinţat un singur stabiliment industrial important, în afară de o moară, una sau două fabrici de tricotaje şi o fabrică de uleiuri. In aseminea condiţiuni, de sigur, că este legitimat strigătul de disperare ce se scoate de aici de la Iaşi, dar care răsună întotdeauna în pustiu. Să se facă ceva pentru Iaşi, să se dea ceva laşului—este strigătul general. Soluţii se propun multe şi, de sigur, dacă s’ar putea realiza a zecea parte din ceea ce se cere, viaţa laşului s’ar schimba. Cu toată situaţiunea lui geografică nenorocită, noi credem că laşul s’ar putea ridica prin crearea unor industrii, care i-ar activa viaţa lui economică. Dar pentru aceasta s’ar impune o măsură care n’ar prileji sacrificii pentru nimeni, dar care ar avantaja mult situaţia economică a laşului: reducerea tarifului pe căile ferate pentru transportul materiilor prime şi a tuturor accesoriilor necesare industriilor. Situaţia financiară a căilor noastre ferate e destul de înfloritoare pentru a putea suporta o asemenea măsură. Dar prin reducerea tarifului de transport, s’ar înlesni înfiinţarea la Iaşi a unor stabilimente industriale care astăzi nu pot rezista dificultăţilor ce le întimpină din cauza costului transporturilor pe căile ferate. Este o măsură şi simplă şi care ar putea aduce reale servicii Iaşului din punct de vedere economic. Asta ar trebui, în primul loc, să se deie laşului şi i s’ar putea da foarte uşor. Bursa ar fi un decor ridicol pentru sărăcia transacţiilor cari se fac astăzi pe piaţa laşului. Măsuri efective să se iee pentru ridicarea economică a laşului, nu comicării stupide pe care le trimbiţează reclamagiii de profesie cari sunt streini de adevăratele doleanțe ale Iașului. DIN ŞAGĂ TRIPOURILE In numărul trecut al „Faclei“ şi mai apoi în „Adevărul“ se spunea că numărul de ori al revistei socialiste va fi închinat tripourilor. Nu ştim prin ce schimbări a trecut conştiinţa direcţiei „Fadei“ că şi-a uitat revolta, ce parcă o arăta împotriva tripourilor de la staţiunile noastre balneare. Unde-s tipourile, tovarăşilor ? te concurenţa... Câteva zile de-a rândul ziarele ofcioase cu o bucurie delirantă, pentru a atenua gravitatea ruşinoaselor jocuri de noroc tolerate la Sinaia şi Constanţa, au lansat ştirea că şi la Govora funcţionează ruleta. Bucuria oficioaselor care-şi duc existenţa din fondurile tripoturilor d-lui Merşay a fost de scurtă durată, deoarece d. dr. Botescu, administratorul-delegat al societăţii Govora-Călimăneşti a dat publicităţi două adrese, una trimisă primulu procuror al tribunalului Vâlcea şi alta ministerului de interne, prin care reclama împotriva unor tripouri cari funcţionau clandestin în Câlimăneşti. De asemeni d. dr. Botescu a protestat împotriva faptului că cu prilejul unei serbări, ruleta a funcţionat în satul Govora sub patronajul administratorului de plasă, deoarece în staţiune a fost oprită de către consiliul de administraţie al societăţii. Iată clar că prinţul Griguţă-Marşay s’a bucurat în zadar, când a crezut că în ţara românească va găsi imitatori pentru patronarea de spelunci de felul celor din Constanţa şi Sinaia. Prinţul Griguţă rămâne unicul proprietar al tripourilor naţionale. SOLUŢIA CRIZEI — DOM CERESTE - Deşi încă în sezonul mort, totuşi cercurile politice şi în special cercurile guvernamentale continuă a fi preocupate de situaţiunea viitoare a guvernului, şi aceasta cu atît mai mult cu cît nu mai este mult pînă ca vacanţa să înceteze şi guvernul să aibă obligaţiunea a arăta macar de acum înainte că nu este un guvern provizor şi nici un guvern în perpetuă vacanţă... Până astăzi s-au ventilat diferite combinaţiuni, lansate mai toate din culisele guvernamentale, cu privire la viitoarea guvernare a partidului conservator. O guvernare viitoare în felul guvernărei de pînă acuma este imposibilă; aceasta o recunoaşte or şi care om politic convins de realitatea faptelor şi de superficialitatea modului în care guvernul conservator se menţine la cârmă. Prelungirea, deci, a situaţiunei actuale ar fi cea mai mare absurditate, căci partidul conservator, în discompunerea sa actuală, ar avea o cădere dintr’acele care nu i-ar mai îngădui să se reculeagă aşa curînd. O schimbare a acestei situaţiuni se impune şi aceasta o recunosc toate nuanţele guvernamentale. Cum se va putea face această schimbare ? Să se primenească iarăşi cabinetul actual cu ministeriabilii din partid, sau să revie iarăşi la portofoliile d-lor d nn Carp, Marghiloman şi N. Filipescu ? Ar fi aceasta o combinaţiune care să aibă menirea de a curma răul actual şi să schimbe situaţiunea partidului conservator ? Evident că nu. Asemenea combinaţiuni n’ar salva cu nimic situaţiunea atât de zdruncinată a partidului; ele n’ar putea remedia împrejurările actuale, în cât soluţiunea se învârteşte în jurul a două măsuri tranşante : concentrarea sau retragerea. Acestea sunt cele două curente puternice care domnesc mai cu seamă în partidul conservator. Şi cum concentrarea, chiar dacă ar fi să se poată realiza, ar dovedi fiecărui cetăţean că partidul d-lui Carp nu a avut tăria şi pregătirile necesare pentru a guverna, majoritatea partidului, din ambiţiune şi din demnitate, s’a oprit la cea de a doua măsură salvatoare : retragerea. Acestea sunt curentele care dominează în rândurile guvernamentalilor. UNDE I PRIMRE? O particularitate a oraşelor din provincie este şi aceia că cineva nu poate face un pas fără ca toată lumea să nu afle. Iaşul care avea până acum pretenţia de a fi a doua capitală, datorită evoluţiei naturale a... regresului, a căpatat şi această însuşire. Viaţa lui nu este mai animată decit a oricărui oraş de provincie. Capitala Moldovei ne face impresia unui mare rîu prin a cărui albie uscată de secetă abea mai şerpueşte o dungă de apă. Poate acestor împrejurări se datoreşte şi faptul că „dispariţia“ primarului Botez este cel mai important eveniment la ordinea zilei. Pe stradă, la berării, la teatru dacă se întîlnesc doi cetăţeni prima întrebare ce şi-o pun este: unde e primarul ? D. Botez obţinuse un concediu de 20 zile pe care l-a petrecut la Odesa. Expirîndu-i concediul, primarul, om punctual, şi-a reluat ocupaţiunile. De a doua zi însă nimeni nu l’a mai văzut. Trăsura primăriei zadarnic l’a aşteptat la poarta locuinţei sale, de asemeni şi lucrările cari reclamau o grabnică resolvare. Fără să fi cerut o prelungire a concediului şi fără să fi anunţat pe cineva, primarul Botez—aşa se afirmă la conciliabulile din piață s’a urcat într’o trăsură de piață cu care a făcut drumul pănă la Ungheni, iar de acolo în cel mai strict incognito a trecut în Rusia, îndreptîndu-se spre Odesa. Unii afirmă că primarul Botez s’ar fi' reîntos la Odesa pentru a studia ches- tia holerinei, alţii că face carantină la Ungheni şi în fine alţii că d. Botez a ■ reluat cura de băi de mare !... Această din urmă versiune pare a fi cea mai verosimilă. Dar totuşi pănă ce chestiunea se va lămuri suntem în drept să ne întrebăm: unde e primarul? BLOCK-NOTES Cine vorbeşte ? Ziarele guvernamentale fac mare caz şi suspectează chiar sentimentele româneşti ale liberalilor, din cauză că domnul Fuhn a fost însărcinat cu direcţia unui hotel de la Călimăneşti. Guvernamentalii uită un singur lucru : dl. Fuhn este un simplu director de hotel pe cînd dl. de Mardy !!... De ce-ar vorbi de „funie“ în casa... In Marţay ? In vacanţă In lunile de vacanţă toate enormităţile pot servi de subiect de discuţie. Cu toate acestea, o singură enormitate nu mai e astăzi la modă: intrarea d-lui Greceanu în minister! Pik PĂRERI ŞI FAPTE Doctorul Urzică Nu vrem să facem un joc de cuvinte cu numele doctorului de la Ungheni şi nici n’avem de gînd să stăm de vorbă cu d-sa, ci, mulţumindu-i doar că ne-a dat prilejul, vom aduce in discuţie lucruri mai Însemnate. Vina doctorului Urzică e cunoscută,—o ştiţi din ziarul nostru, cerîndu-i-se pe la 8 ore p. m. o soluţie de sublimat pentru spălat o rană, pe care o căpătase, într’o cabină, un călător din Iaşi,a făgăduit pe a doua zi antisepticul cerut. Bineînţeles că n’a aşteptat nimeni ajutorul doctorului pe a doua zi, şi până la reîntoarcerea în Iaşi, rana a avut destul timp să se infecteze. Prin urmare din pricina reavoinţei doctorului, care are menirea, de altfel, să dee vindecare, sufere un om nevinovat, care are doar păcatul că a’a întîmplat în Ungheni pe timpul accidentului. Doctorul, inchinîndu-şi viaţa suferinţilor omeneşti, e dator să se scoale noaptea, ori cît de tîrziu, şi să se ducă prin ninsoare sau ploae la cei suferind. îmi spunea un prieten că un doctor, tot român, din Elveţia, el însuşi bolnav de apendicită, a urcat pe jos noaptea, în fugă, un munte înnalt, pentru a ajunge la timp într’un sat, unde pe moarte aşteptă un alt bolnav de apendicită să-i facă operaţie. Şi doctorul, urcind repede drumul greu de munte, a ajuns la vreme, operaţia i-a reuşit , şi n’a avut un moment de părere de rău, peste citeva zile, cînd a trebuit să se urce, şi el, pe masa de operaţie. Doctorul Urzică n’a fost tulburat la miezul nopţii, ci i s’au cerut medicamentele la ora 8, deci încă ziuă; nu i-a pretins nimeni să viele la spital pănă un sat—apropiere mică—ci i s’a cerut numai un desinfectant şi un plastru. N’a vrut domnul doctor să se deranjeze, îşi făcea pesemne siesta. Ca doctor ar fi trebuit să ştie că o infecţie poate deveni mai periculoasă decît şi-ar închipui un profan; şi că, refuzînd la timp ajutorul său, se face responsabil de toate urmările. Domnul doctor Urzică, iritat de informaţia noastră, ne-a trimis la redacţie o scrisoare impertinentă, în care ne spune că i s’a cerut opastilă de sublimat, şi, după cum înţelege oricine, nu putea da aşa ceva. Prin urmare domnul doctor—pe lîngă alte păcate—spune şi minciuni. Un astfel de medic, care e în stare să lese bolnavul fără ajutor şi, în urmă, spre a scăpa de răspundere, să recurgă la cele mai murdare mijloace, — n’ar trebui să aibă sub conducerea sa un spital, aşezat tocmai la Ungheni, unde şi priceperea şi conştiinţa medicului ar fi de dorit să fie mai răsărite. Astfel am discuta despre un om cu mintea şi nervii sănătoşi; am vorbi deci de răspundere şi de alte lucrări serioase. Am auzit însă că nu se poate pomeni de aşa ceva, cînd e la mijloc domnul doctor Urzică. Şi, dacă e aşa, sănătatea oamenilor nu trebue lăsată pe mîna celor puţin responsabili,iar Serviciul Sanitar ar face bine de a repartiza mai nimerit pe supuşii săi la spitalele cuvenite. MERCURI 1 AUGUST 1912 tTV r •4v S8 BANI ZIAR NAȚIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET flPHRE ZItNlC Anunciuri comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. în pagina TlI-a’. 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. — TELEFON 121 Hî Poincaré Telegraful ne-a adus vestea că cea mai mare din gloriile științifice ale Franței actuale—Henri Poincaré—s’a stîns. In lumea științifică, de multă vreme era privit ca un uriaș al cugetării. Poincaré nu s'a mărginit să fie un specialist de întăiul ordin în o singură ramură a Matematicei, in Analiza Matematică întăiu, în Fizica Matematică și la urmă în Mecanica Cerească, a devenit rînd pe rînd cea mai mare autoritate din lume. In lumea filozofilor, a literaţilor, şi mai ales în ochii publicului celui mare, Poincaré s’a făcut cunoscut mai cu samă, de cînd a început să publice încercări filozofice: La Science et THypotése, La Valeur de la Science, Science et Méthode. Prima lucrare în genul acesta—La Science et L’Hypothése,—a dat naştere la discuţii înflăcărate: cartea aceasta a extraordinarului om de ştiinţă a servit de armă în mînile dușmanilor sfinții, se găsește în ea de pildă concluzia următoare : „Dés lors, cette affirmation la terre „tourne n’a aucun sens... ou plutőt ces „deux propositions : la terre tourne et; „ii est plus commode de supposer que „la terre tourne on le mérne sens". — Atunci nu pentru un adevăr a suferit Galileu, cu răspuns anumiţi filozofi clericali. Poincaré a fost silit să revie în volumul următor «La Valeur de la Science», variind intru cîtva asupra înțelesului cuvîntului «adevăr» de la un volum la altul el închee: «La chose pour laquelle Galilée a souf«fert e’est bien une vérité, encore qu’elle «n’ait pas tout â fait le mérne sens que «pour le vulgaire». Filozofia ce se degajează din aceste lucrări ale sale, intră în cadrul pragmatismului lui Wiliam James și Emerson. Ca întreaga filozofie pragmatista, nu prin prea multă înlănțuire logică plutesc operele lui filozofice—din contra. Iu La Valeur de la Science Poincare împarte pe matematiciani în două categorii : intuitivă care mai ales descopăr adevăruri nouă, şi logicianii care le sistematizează. Poincaré aparţine fără Îndoială posibilă, celei dintăiu categorii : mintea lui era un izvor nesecat de adevăruri matematice ; avea o memorie şi o facultate de comprehensiune minunate —ca elev la şcoala Politecnică nu scotea note—cu o tendinţă impulzivă spre speculaţie. Dictonul: «geniul e răbdare» rămîne de minciună cînd e vorba de Poincaré, el n’avea nici răbdarejjjşi nici mare putere de atenţie voluntară. Dacă întrlnea greutăţi în deslegarea unei probleme, rar avea perseverenţă, o amina pe altă dată. La a doua sau a treia Încercare ulterioară, găsia soluţia mult mai uşor; el credea -a spus’n într’un articol de revistă —că, în timpul strecurat Intre cele două încercări, problema a fost rezolvită în inconștient. Tot impulzivitatea aptitudinii lui matematice era pricina, că nu putea să se oprească de la lucru cînd voia; de aceia nu lucra sara mai niciodată, de nu termina problema pînă la culcare, nu mai putea dormi toată noaptea, şi a doua zi problema era găsită. Lucrul i s’a întîmplat de pildă în noaptea cînd a descoperit «Funcţiile Fucsiene», cea dintâi descoperire mare a lui. Lucra numai patru ceasuri pe zi, şi anume în ceasurile cele mai puţin favorabile pentru munca intelectuală, de la 10 la 12 a. m., şi de la 5 la 7 ; şi totuşi a produs cît nimeni altul, afară doar de Cauchy şi Gauss, zice matematicianul Borel.—Dar e drept, că şi în momentele de repaos continua să lucreze fără să vrea —o spune însuşi Paincaré—dacă problema îi interesa și nu era terminată, în momentul cînd înceta lucrul. De voia să se ducă la un concert—era dintre numeroșii matematiciani cărora le place muzica—trebuia să nu lucreze mai innainte, că altfel munca involuntară îl împiedica să asculte muzica. Tot această muncă automatică îl împiedica să asculte cu atenţie pe un interlocutor ; şi tot din pricina ei probabil, era aşa de distrat. Sînt multe anecdote relative la aceasta: încă tînăr, maică-sa ii cosea clopoţei la portofel ca să audă de Tar fi scăpat jos. Iar odată la plecarea din Viena puse în geamandan o prostire de pat, in loc de cămeșa lui de noapte. Poincaré avea o originalitate fără seamăn ; nu putea expune niciodată o teorie, o metodă a altui savant, fără ca