Mişcarea, septembrie 1912 (Anul 4, nr. 193-216)

1912-09-26 / nr. 212

Anul Iv No. 312 Redacţia şi Administraţia Iaşi, StraiÎM l’ăcrim No. 3. Salon»»!« Clubului Libera! ABONA­ME­N­TE In ţară pe ui an ... In străinătate pe un an . Preoţi şi învăţătorii rurali 20 lei 40 50 »­. Gesturile d­e Carp­e . •---------­ Chid scriem aceste rind­uri frun­taşii regimului, convinşi de adevă­rul situaţiei in care se află par­tidul conservator, tratează cu frun­taşii din partidul conservator-demo­crat concentrarea conservatoare. Cum am văzut pe ziua de ieri aceste tratative au fost luate de astă­ dată de către ambii şefi ai celor două tabere adverse, cari vor avea o conferinţă intimă, în scop de a găsi mijloacele mai e­­ficace pentru complectarea şi întă­rirea partidului conservator. Dacă până în mome­tul ce vor apare aceste rînduri se vor fi sta­bilit definitiv condiţiu r­ele între domnii Carp şi Tache Ionescu pen­tru a realiza concentrarea conser­vatoare cu o oră mai curind, nu ştim. Fapt e că atît domnul Ma­­iorescu actualul preşedinte al Ca­binetului, cît şi şeful partidului conservator, domnul Carp, au re­cunoscut de astă-dată că în îm­prejurările actuale şi mai ales faţă de evenimentele ce au izbucnit la Balcani, partidul conservator, aşa cum se află astă­zi, sleit, dezor­ganizat şi dezorientat nu poate prezintă garanţia şi autoritatea, ce­rute în asemenea situaţie tulbure şi că ,o primenire a forţelor con­servatoare cu elementele democrate de sub direcţiunea domnului Tache Ionescu se impune. Domnul Carp, cum am văzut, a încercat toate posibilităţile şi toa­te imposibilităţile pentru a se pu­tea menţine la clima statului. Ce a decurs pe urma guvernării dom­nului Carp am văzut, în ţară s-­ creat un curent ostil între parti­dele politice, situaţia a devenit a­­normală, raporturile între partide, datorită îndărătniciei şi patimei domnilor Carp-Margh­ilom­an­-Fili­­pescu au fost rupte, fruntaşii o­­poziţiei au fost siliţi să plece din parlament, şi Însuşi Suveranul n’a fost cruţat in haosul acesta poli­tic creat sub guvernarea domnu­lui Carp. A venit apoi guvernul Maio­­rescu, guvernul provizor, care a­­vea misiunea să aducă «ramura de măslin». E drept că domnul Ma­­iorescu a afirmat atuncea cind rostit primul discurs, în calitate, sa de preşedinte al cabinetului, că guvernul domniei-sale nu este de­cît­­o continuitate a fostului gu­­vern, dar nu e mai puţin adevă­rat că acest guvern avea anumite misiuni. Ori domnul Maiorescu, tot din cauza dezorientărei ce domne­şte în partidul conservator, n’a pu­tut îndeplini misiunele acelea şi a­­cum e silit să ple­ce de la guvern, pentru că situaţiile politice inter­ne ca şi situaţiile politice externe nu mai pot tolera un guvern pro­vizor, un guvern de vacanţă. Partidul domnului Carp, ori­cît ar încerca să se mai menţină la cîrma statului, inventând expedi­ente politice, este un partid lipsit de forţa politică şi de idealul po­­itic. Fondul moral al acestui par­tid a dispărut de mult iar idea­­urile şefului, domnul Carp, şi a celorlalţi fruntaşi din gruparea gu­vernamentală am văzut că se re­duc la deşerte ambiţiuni, sau sim­­ple vanităţi. După atîtea peripeţii dureroase prin cîte a trecut partidul boeresc în răstimpul cit a stat la guvern, imnul Carp trebuie să facă a­­cum ceia­ ce n’a înţeles să facă mai de mult: sa apeleze la concursul domnului Tache Ionescu. Şeful partidului boeresc care a făcut­ atîtea triste experienţe să ia acum aminte, ca să nu mai în­­­gistreze alte eşecuri şi infrîngeri care i-ar putea fi fatale. Deocamdată, simpli spectatori, urmărim cu interes gesturile dom­nului Carp căci domnul Carp a fost întotdeauna omul gesturilor... Vom vedea dacă și de astă dată d-sa va face un gest greșit. deputat şi I. Paul, directorul învăţă­mântului primar. Trebue să menţio­năm că cumpărarea s’a făcut în con­­diţiuni excepţional de avantajoase pentru vînzători. Afacerea este ticluită de multă vre­me, dar n’au găsit momentul opor­tun pentru a o da la iveală. Acum insă în aceste momente tul­buri au avut naivitatea să creadă că va trece neobservată, dar s’au înşelat. Fără să insistăm mai mult, înregis­trăm şi acest gheşeft săvîrşit în cli­pele de agonie ale regimului asana­­toriior de moravuri. DIN ŞAGĂ Numire la pragma războiului Ziarele ne aduc o foarte importantă ştire: ,D. Gh­. Bă­talie, Ucenţiatin litere, a fost numit copist în direcţia invăţămlntului profesional şi particular din ministerul instrucţiunei publice.“ Titlul d-lui Bătălie îi dă, desigur, drep­tul să ocupe postul de copist. Fiind licen­ţiat în litere nu putea fi numit decât la Ministerul Cultelor şi instrucţiunii publice. Pe de altă parte numele noului numit credem că ar fi trebuit să-i dea loc la un alt minister. D­e Bătălie trebuia să fie numit copist la ministerul de răsboiu,­­ mai ales a­­cum în preziua incendiului Balcanilor. Ultimul gheşeft Asanatorii de moravuri n’au perdut nici un prilej pentru a’şi da pe faţă stîrpiciunea morală ce se ascunde în dosul măştei junimismului. De la d. Carp şi pînă la cel mai umil şi neînsemnat membru al parti­dului, toţi au dovedit că sunt farsori, iar cuvintele de asanare şi moralitate sunt numai recomandate electorale. Toţi de laolaltă sunt plămădiţi din acelaşi aluat şi întrebuinţează aceiaşi lipsă de scrupul când e vorba de afa­ceri, sau interese personale. Domnul Carp a cum­parat Durneştii în condiţiunile ştiute, cu o zi înainte de a trece prin Cameră proectul de lege pentru răscumpărarea bunurilor de mînă moartă. Domnul Neniţescu, ministrul comer­ţului, s-a făcut la rîndul său vinovat zilele aceste de un fapt nepermis, despre care vorbim în altă parte a ziarului. Nu mai insistăm asupra afacerilor necinstite ale Prinţului Griguţă Can­­tacuzino cu tripourile de la Sinaia şi Constanţa. Dar seria afacerilor necurate e de­parte de a se termina. Zilele aceste ministerul instrucţiu­nea a cum­parat imobilul în care este instalat institutul Humpel din Iaşi, pro­prietatea d-lor Meissner, secretar ge­neral al acelui minister, I. V. Praja Ne mirăm că un aşa bun patriot nu îmbracă uniforma militară şi nu intră în rândurile bulgare, căci astfel ar aduce un mai mare bine ţarei sale.­­ Politica externă a Romîniei nu va fi sub ordinile d-lui Racovschy nici chiar sub guvernul consevator, credem, care e atît de prieten sindicaliştilor. COll­ Mii. Un ziar guvernamental ne aduce astăzi urmatoar­ele amănunte cu pri­vire la: realizarea concentrarei con­servatoare : „In cercurile politice se vorbeşte acum mult despre o eventuală con­centrare a elementelor conservatoare. Din multele zvonuri ce au fost puse în circulaţie, unul singur e a­­devărat, că tratativele pentru împă­care vor fi reluate. Până acum, de la formarea gu­vernului Maiorescu, n’a fost nici o întrevedere intre d­nii P. P. Carp şi Take Ionescu, şefii celor două partide cari urmează să se concen­treze. O asemenea întrevedere va fi astăzi Marţi, in Capitală. In vederea acelei întrevederi au sosit în Bucureşti d. Carp de la Ţibaneşti şi d. Take Ionescu de La Bina­ia. Eri a sosit in Capitală d. Maio­rescu, preşedintele consiliului care a avut după aceea o întrevedere cu d. P. P. Carp. Eri de dimineaţă şeful partidului conservator a fost vizitat de mai mulţi fruntaşi conservatori. Se afirmă că dacă d-nii Carp şi Take Ionescu, tratând in numele partidelor pe care le conduc, vor a­­junge la o deplina înţelegere, până la sfârşitul săptămânei concentra­rea va fi un fapt împlinit“. Sindicaliştii şi Bulgarii A apărut „Facla“ însângerată , pe co­pertă sa vede o sabie goala şi, din vâr­ful ei, curg şiroae de sânge. Doi corbi, unul mai mare şi altul mai mic, se pierd in zarea inegrită, probabil, de fumul prafului de puşca şi de explo- t ziile obuzelor, iar innăuntrul revistei găsim pagini in­­purpurate, care ne arată ce Îngrozitor şi reprobabil e războiul. Mor oameni pe câmp, sfâşiaţi de aşchii de ghiulele, plâng în urma lor mamele, fiicele, iubitele. Şi etalează „Facla“ toate instrumentele de războiu : puşca, tunul, sabia şi briceagul. Se pune in curme­zişul unui drum, pe care îşi închipue ca vor apuca Românii. „Facla“ crede ca ne vom bate cu Bul­garii şi se sforţează din timp sâ ne con­vingă ca facem o greşală. Ne mirăm că încâ nu a îndemnat armata să arunce ar­mele, când ar primi o astfel de comandă. Dacă răscolim puţin tainile «Faclei», ne lămurim perfect: dr. Racowschy e bun patriot. D-sa simte şi-acum in vinele sale sângele bulgar, deşi azi e român sa­dea; d-sa se teme de soarta adevăratei patrii şi, pe cât poate, vrea să aducă pacea în Balcani. Dr. Racowschy vrea mai ales ca Ro­mânia sa stee liniştită, să nu scoată sa­bia din teaca fiindcă se mijeşte de sînge. Aducem toate felicitările d-lui Racowscy, care-şi iubeşte atit de mult ţara şi nea­mul, încălzit acum de nădejdea unor stră­lucite izbinzi, — dar, cu cea mai mare con­sideraţie, îl poftim să treacă pe malul drept al Dunării ca acolo sa apere inte­resele Bulgariei. MERCURI 26 SEPTEMBRIE 1012 ZIAR NAȚIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA T \ MUNUI COMITET " VcV ------­E,. j y A, APARE ZILNIC •sv,i iimciun comerciale ‘înţ pagina Il-a 1 lgj. în pagina .,.. : IÎI-a Sö? bani. In pagina IV-a 40 bani. \V, — TELEFON 121 „ *>/ PĂRERI Şl FAPTE Serbatorirea ri­nei tragedians La 23 octombrie se va serbii tori la Franţa şi în străinătate aniversarea naştarei marei tragedian­e care se numeşte Sarah Bernhardt. Din toate pârţie vor sosi omagiile nenu­măraţilor ti admiratori. Artişti din toată unita vor manifesta respectul şi dragostea lor faţa de cea mai genială actriţă a zilelor noastre. Distincţiunile de rasă şi de neam nu se vor face cu acest prilej. Negrii din America şi din Australia cari au avut prile­jul s’o vadă pe Sarah Bernhardt întrupân­.I şi exprimând pasiunile omeneşti la lumina rampei, vor adăuga omagiile lor la omagiile neamurilor europene. Arta are câte­odată imensa superioritate de a plana deasupra frontierilor şi de a uni popoarele intr’o u­­nanimă comuniune sufletească. Ziua de 23 octombrie ce va să vină, va înfăţişa acest spectacol frumos. Să pomenesc cu acest prilej de strălucita­­ cariera a acestei mare artiste ? Cred că nu am nevoe s ’o fac. Cine nu o cunoaşte pe Sarah Bernhardt ? Care e ţara civilizată in care n'a patruns faima numelui şi prestigiul geniului ei ? Ne gândim însă fără să vrem, ori de câte ori îi auzim sau îi cetim numele, ia fetiţ­i oacheşă, slăbuţă, cu ochii de foc şi buzele roşii care a debutat, sunt mai bine de patruzeci de ani de atunci, pe o scenă pariziană, în rolul IniZarneto din piesa „Le Lassant" al lui Francois Cuppée. Din acea seară Sarah a devenit celebra, şi Împreună cu dânsa tânărul autor al acestei piese. De atunci... tn câte sute de de piese, n’a stră­lucit bătrână tragediană de azi? Viaţa ei e cunoscută până la avisurilele ei cele mai intime, fie din propriile ei me­morii, fie din indiscreţiunea acelora cari s’au apropiat mai strâns de dânsa. Ştim cu toţii că existenţa ei a fost şi aste asemănă­toare unui meteor prin lumina şi iuţeala ei, şi mai ştim că toate continentele au aplau­­nat-o în delir. Admirăm cu toţii extraordi­nara ei vitalitate pe scenă şi aiurea, cu toată v­âsta ei înaintată. Cunoaştem şi preferin­ţele ei In lumina literarii, cultul pe care il are pentru Victor Hugo, pe care l-a cunos­cut intim, fie­cărei piese le-a jucat, precum şi preferinţele ei pentru teatrul lui Loutond Bostani­. Teatrul pe care II poseda ea la Furiş, în piaţa Ciutele!, e considerat ca ţi­nut din câ­ie mai bune teatre dia lume şi milioanele pe cari i ie-a adus el in viaţa sunt aproape tot aşa de numeroase ca ace­lea pe cari ie-a câştigat ea în turneurile fă­cute prin cete cinci continente, şi mai ales in America de Nord. Cu toate acestea, fa­buloasele ei avuţii n’au rămas multă vreme In mâinele ei cheltuitoare, căci Sarah îşi ri­sipeşte milioanele de îndată ce le câştigă. In Anglia se fac pregătiri mari în vede­rea seibstoricei Sarea Berneardt. Sir Her­bert Tree şi lady Bancroft îi vor prezintă omagiul naţional englez în prezenţa amba­sadorului francez şi a celor mai m­are rate personalităţi artistice, literare şi teatrale engleze, cari se vor aduna la Londra cu a­­cest prilej, să prezideze adunarea, presăra petale de trandafiri prin toate camerile şi in urmă se da banchetul în mijlocul aces­tei grădini artificiale in care Întregul palat era transformat pentru o zi. Preşedinţii, consilieri, grefierii şi toţi magistraţii aveau buchetele lor de tran­dafiri. Ferecite timpuri duci magistratura Franţei punea in solemnităţile ei atita graţie parfumată ! Astăzi cultura trandafirilor constituie o industrie destul de înfloritoare. Pe vre­muri patria ei era malurile Rinului şi in special Colonia, de unde şi numele aşa zisei „Eau de Cologne“. Ţara care cultivă mai mult trandafiri în zilele noastre este Bulgaria şi anume malurile fluviului Mariţe pe o întindere de 10.000 de hectare unde se fabrică cea mai mare parte din esenţa de tran­dafiri ce se consumă In Europa. Cu toate acestea cultura trandafirului nu a dispă­rut cu totul nici din Germania nici din Franţa. Celebrele «Rosengarten» mai există şi astăzi chiar dacă n’am cita de cit pe a­­ceia a lui Worms, plantată intr’o insulă a Rinului de către Krienhilda, fiica rege­lui Kibiek. in Franța cea mai celebră grădină de trandafiri este acea plantată de către industriașul Gravareaux pe valea fiului Bieuse în localitatea așa numită THov. îl ------------ r“— --------w Krav-—-îsm- -aoA“ ------------------— DIN SBORUL VREMII Asupra tran­dafirului Ca sa sfirşim cu istoricul trandafiru­lui, fii-ul la această rubrică în două nu­mere trecute, ii facem astăzi istoricul din timpurile mai noui şi o piuă zilele noastre. In evul mediu tra­mi o­firul fusese adop­tat ca emblemă la o mulţime de corpo­ra­ţiu­ni, de unde şi numele de „flovers“ sau „fîorieres“. Guillaume de Nangis povesteşte ca Ludovic cel sfint dăduse ordin surorilor sale că în Vinerea sfintă In locul coroanei de spini purtată de­­ mîntuitor, sâ poarte o cunună de tran­­j­da­firi. In secolul al XII-lea orăşelul Fonte­­nay-aux-Roses era celebru prin tranda­firii care după cum se vede îi dăduseră şi numele. Astăzi încă trandafirii de la Fontenay n’au dispărut şi pentru aceasta a şi fost ales de către fen­brii sudului ca să dea sărbările anuale. Dar tranda­­­­firul a fost cinstit la Franţa chiar de­­către parlament. In luna Iunie palatul ] de justiţie din Paris, era inundat de­­ trandafiri. Era ziua aşa zisă „baille des I roses“ d­ar pairul parlamentului chemat lin vecîi­ călător englez chre îag interesează In marea colecţie de călătorii : «Pur­­chas bis Pilgrims», capitolul VIII din vo­lumul II poartă titlul : «Călătoriile, a­­venturile şi observaţiile căpitanului John Smith», intre anii 1593 —1629. Din acest capitol scoatem cele de mai jos, cari ne privesc, lăsînd numirile in englezeşte şi subliniate cum sunt in text : „După moartea lui Michael, voevod al Valahiei, Turcii tihniseră pe unii Jere­­mi să le fie voevod sau prinţ, a cărui aspră tiranie făcu poporul să ia armele împotriva lui, aşa că fu constrins a fugi la hotarele Moldaviei ; iar Rusca din partea împăratului, numi pe Rodol in locu-i. Dar Jeremy strlnglnd o armată de patruzeci de mii Turci, Tătari și Mol­­davieni, se întoarse in Valahia. Rodol, neputind sâ stringă o asemenea putere, fugi în Transilvania la Rusca, vechiul său prieten, care gindindu-se la situaţie, şi cit are să fie de bine pentru siguranţa lui propie, sâ aibă Valahia supusă îm­păratului, sau cel puţin o îndeletnicire pentru rămăşiţile vechilor regimente ale lui Sigismundus—de-a cărui mărire şi adevărată prietenie se indoca foarte —le trimise cu Rodol să cucerească Valahia, conduse fiind de vitejii căpitani: contele Meidrich, contele Vellus, contele Neder­­sport, contele Zarvana, lordul Beckle­­ffiild, lordul Budendorfe, şi alţii de rang, cei mai buni amici şi aliaţi ai prinţului, cari cu treizeci de mii înaintară dealun­­gul fiului Altus, la strimtorile Rebrinek, pe unde intrară In Valahia, tobârînd la Raza . Jeremy, aflîndu-se la Argish, toi trase armata în vechiu-i lagăr, pe șesu­­rile din Petesko, și cu mare silință il întări, plănuind a se apăra, pînă să-i mai vie ajutor de la Crim-Tartar. Rado­, neştiind cum să atragă pe ma­ine la luptă, Îşi porni armata, arzând şi prădând ori unde trecea, şi se întoar­se iar la Rebzir.Ik noaptea, preferându- Se că fuge la vestea sosirii Crim Tarta­rilor, lucru ce aprinsa atâta pe Turci de izbânda unei lupte, incât îndemnară pe Jeremi împotriva voinţii lui să-i urmă­rească. Rodol vâzându-şi planul reuşit precum dorise, rârndui astfel lucrurile, că ajungând la strâmtori, îşi puse in ordi­ne armata, care fuse urmărită aproape două zile cu hârţueli continue îa coada oştii, care acum intorcându-se In faţa duşmanului, fu atăcată cu furie de şase mii de „heydukes, ,,valahi şi moldaviani, conduşi de trei coloneii Oversell, Dub­­ras şi Calab. Cu acelaş curaj ii se opu­sera Veltus şi Nederspoit cu regimentele jjfena ce veni şi Hamesberg d­e un atac nou de şase mii de oameni, pe care Mei­drich şi Budendorle, ca nişte tei înfuri­aţi, aşa de vrojeşte şi intimpiDa­ră,­ calul lui Meid­­­h fiind mis Turcii alergară crezând câ-l pot prin­de­ pe Meidrich, dar el scăpă, şi cu mâna lui proprie ar fi o­­morât pe Hamesberg, după care lucru trupele acestuia retrăgându-se, cele două mândre paşale Aladin şi Zizirnus eştru în capul bătăliei. Atunci Veltus şi Ne­ «

Next