Mişcarea, septembrie 1912 (Anul 4, nr. 193-216)
1912-09-26 / nr. 212
Anul Iv No. 312 Redacţia şi Administraţia Iaşi, StraiÎM l’ăcrim No. 3. Salon»»!« Clubului Libera! ABONAMENTE In ţară pe ui an ... In străinătate pe un an . Preoţi şi învăţătorii rurali 20 lei 40 50 ». Gesturile de Carpe . •--------- Chid scriem aceste rinduri fruntaşii regimului, convinşi de adevărul situaţiei in care se află partidul conservator, tratează cu fruntaşii din partidul conservator-democrat concentrarea conservatoare. Cum am văzut pe ziua de ieri aceste tratative au fost luate de astă dată de către ambii şefi ai celor două tabere adverse, cari vor avea o conferinţă intimă, în scop de a găsi mijloacele mai eficace pentru complectarea şi întărirea partidului conservator. Dacă până în mometul ce vor apare aceste rînduri se vor fi stabilit definitiv condiţiu rele între domnii Carp şi Tache Ionescu pentru a realiza concentrarea conservatoare cu o oră mai curind, nu ştim. Fapt e că atît domnul Maiorescu actualul preşedinte al Cabinetului, cît şi şeful partidului conservator, domnul Carp, au recunoscut de astă-dată că în împrejurările actuale şi mai ales faţă de evenimentele ce au izbucnit la Balcani, partidul conservator, aşa cum se află astăzi, sleit, dezorganizat şi dezorientat nu poate prezintă garanţia şi autoritatea, cerute în asemenea situaţie tulbure şi că ,o primenire a forţelor conservatoare cu elementele democrate de sub direcţiunea domnului Tache Ionescu se impune. Domnul Carp, cum am văzut, a încercat toate posibilităţile şi toate imposibilităţile pentru a se putea menţine la clima statului. Ce a decurs pe urma guvernării domnului Carp am văzut, în ţară s- creat un curent ostil între partidele politice, situaţia a devenit anormală, raporturile între partide, datorită îndărătniciei şi patimei domnilor Carp-Marghiloman-Filipescu au fost rupte, fruntaşii opoziţiei au fost siliţi să plece din parlament, şi Însuşi Suveranul n’a fost cruţat in haosul acesta politic creat sub guvernarea domnului Carp. A venit apoi guvernul Maiorescu, guvernul provizor, care avea misiunea să aducă «ramura de măslin». E drept că domnul Maiorescu a afirmat atuncea cind rostit primul discurs, în calitate, sa de preşedinte al cabinetului, că guvernul domniei-sale nu este decîto continuitate a fostului guvern, dar nu e mai puţin adevărat că acest guvern avea anumite misiuni. Ori domnul Maiorescu, tot din cauza dezorientărei ce domneşte în partidul conservator, n’a putut îndeplini misiunele acelea şi acum e silit să plece de la guvern, pentru că situaţiile politice interne ca şi situaţiile politice externe nu mai pot tolera un guvern provizor, un guvern de vacanţă. Partidul domnului Carp, oricît ar încerca să se mai menţină la cîrma statului, inventând expediente politice, este un partid lipsit de forţa politică şi de idealul poitic. Fondul moral al acestui partid a dispărut de mult iar ideaurile şefului, domnul Carp, şi a celorlalţi fruntaşi din gruparea guvernamentală am văzut că se reduc la deşerte ambiţiuni, sau simple vanităţi. După atîtea peripeţii dureroase prin cîte a trecut partidul boeresc în răstimpul cit a stat la guvern, imnul Carp trebuie să facă acum ceia ce n’a înţeles să facă mai de mult: sa apeleze la concursul domnului Tache Ionescu. Şeful partidului boeresc care a făcut atîtea triste experienţe să ia acum aminte, ca să nu mai îngistreze alte eşecuri şi infrîngeri care i-ar putea fi fatale. Deocamdată, simpli spectatori, urmărim cu interes gesturile domnului Carp căci domnul Carp a fost întotdeauna omul gesturilor... Vom vedea dacă și de astă dată d-sa va face un gest greșit. deputat şi I. Paul, directorul învăţământului primar. Trebue să menţionăm că cumpărarea s’a făcut în condiţiuni excepţional de avantajoase pentru vînzători. Afacerea este ticluită de multă vreme, dar n’au găsit momentul oportun pentru a o da la iveală. Acum insă în aceste momente tulburi au avut naivitatea să creadă că va trece neobservată, dar s’au înşelat. Fără să insistăm mai mult, înregistrăm şi acest gheşeft săvîrşit în clipele de agonie ale regimului asanatoriior de moravuri. DIN ŞAGĂ Numire la pragma războiului Ziarele ne aduc o foarte importantă ştire: ,D. Gh. Bătalie, Ucenţiatin litere, a fost numit copist în direcţia invăţămlntului profesional şi particular din ministerul instrucţiunei publice.“ Titlul d-lui Bătălie îi dă, desigur, dreptul să ocupe postul de copist. Fiind licenţiat în litere nu putea fi numit decât la Ministerul Cultelor şi instrucţiunii publice. Pe de altă parte numele noului numit credem că ar fi trebuit să-i dea loc la un alt minister. De Bătălie trebuia să fie numit copist la ministerul de răsboiu, mai ales acum în preziua incendiului Balcanilor. Ultimul gheşeft Asanatorii de moravuri n’au perdut nici un prilej pentru a’şi da pe faţă stîrpiciunea morală ce se ascunde în dosul măştei junimismului. De la d. Carp şi pînă la cel mai umil şi neînsemnat membru al partidului, toţi au dovedit că sunt farsori, iar cuvintele de asanare şi moralitate sunt numai recomandate electorale. Toţi de laolaltă sunt plămădiţi din acelaşi aluat şi întrebuinţează aceiaşi lipsă de scrupul când e vorba de afaceri, sau interese personale. Domnul Carp a cumparat Durneştii în condiţiunile ştiute, cu o zi înainte de a trece prin Cameră proectul de lege pentru răscumpărarea bunurilor de mînă moartă. Domnul Neniţescu, ministrul comerţului, s-a făcut la rîndul său vinovat zilele aceste de un fapt nepermis, despre care vorbim în altă parte a ziarului. Nu mai insistăm asupra afacerilor necinstite ale Prinţului Griguţă Cantacuzino cu tripourile de la Sinaia şi Constanţa. Dar seria afacerilor necurate e departe de a se termina. Zilele aceste ministerul instrucţiunea a cumparat imobilul în care este instalat institutul Humpel din Iaşi, proprietatea d-lor Meissner, secretar general al acelui minister, I. V. Praja Ne mirăm că un aşa bun patriot nu îmbracă uniforma militară şi nu intră în rândurile bulgare, căci astfel ar aduce un mai mare bine ţarei sale. Politica externă a Romîniei nu va fi sub ordinile d-lui Racovschy nici chiar sub guvernul consevator, credem, care e atît de prieten sindicaliştilor. COll Mii. Un ziar guvernamental ne aduce astăzi urmatoarele amănunte cu privire la: realizarea concentrarei conservatoare : „In cercurile politice se vorbeşte acum mult despre o eventuală concentrare a elementelor conservatoare. Din multele zvonuri ce au fost puse în circulaţie, unul singur e adevărat, că tratativele pentru împăcare vor fi reluate. Până acum, de la formarea guvernului Maiorescu, n’a fost nici o întrevedere intre dnii P. P. Carp şi Take Ionescu, şefii celor două partide cari urmează să se concentreze. O asemenea întrevedere va fi astăzi Marţi, in Capitală. In vederea acelei întrevederi au sosit în Bucureşti d. Carp de la Ţibaneşti şi d. Take Ionescu de La Binaia. Eri a sosit in Capitală d. Maiorescu, preşedintele consiliului care a avut după aceea o întrevedere cu d. P. P. Carp. Eri de dimineaţă şeful partidului conservator a fost vizitat de mai mulţi fruntaşi conservatori. Se afirmă că dacă d-nii Carp şi Take Ionescu, tratând in numele partidelor pe care le conduc, vor ajunge la o deplina înţelegere, până la sfârşitul săptămânei concentrarea va fi un fapt împlinit“. Sindicaliştii şi Bulgarii A apărut „Facla“ însângerată , pe copertă sa vede o sabie goala şi, din vârful ei, curg şiroae de sânge. Doi corbi, unul mai mare şi altul mai mic, se pierd in zarea inegrită, probabil, de fumul prafului de puşca şi de explo- t ziile obuzelor, iar innăuntrul revistei găsim pagini inpurpurate, care ne arată ce Îngrozitor şi reprobabil e războiul. Mor oameni pe câmp, sfâşiaţi de aşchii de ghiulele, plâng în urma lor mamele, fiicele, iubitele. Şi etalează „Facla“ toate instrumentele de războiu : puşca, tunul, sabia şi briceagul. Se pune in curmezişul unui drum, pe care îşi închipue ca vor apuca Românii. „Facla“ crede ca ne vom bate cu Bulgarii şi se sforţează din timp sâ ne convingă ca facem o greşală. Ne mirăm că încâ nu a îndemnat armata să arunce armele, când ar primi o astfel de comandă. Dacă răscolim puţin tainile «Faclei», ne lămurim perfect: dr. Racowschy e bun patriot. D-sa simte şi-acum in vinele sale sângele bulgar, deşi azi e român sadea; d-sa se teme de soarta adevăratei patrii şi, pe cât poate, vrea să aducă pacea în Balcani. Dr. Racowschy vrea mai ales ca România sa stee liniştită, să nu scoată sabia din teaca fiindcă se mijeşte de sînge. Aducem toate felicitările d-lui Racowscy, care-şi iubeşte atit de mult ţara şi neamul, încălzit acum de nădejdea unor strălucite izbinzi, — dar, cu cea mai mare consideraţie, îl poftim să treacă pe malul drept al Dunării ca acolo sa apere interesele Bulgariei. MERCURI 26 SEPTEMBRIE 1012 ZIAR NAȚIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA T \ MUNUI COMITET " VcV ------E,. j y A, APARE ZILNIC •sv,i iimciun comerciale ‘înţ pagina Il-a 1 lgj. în pagina .,.. : IÎI-a Sö? bani. In pagina IV-a 40 bani. \V, — TELEFON 121 „ *>/ PĂRERI Şl FAPTE Serbatorirea rinei tragedians La 23 octombrie se va serbii tori la Franţa şi în străinătate aniversarea naştarei marei tragediane care se numeşte Sarah Bernhardt. Din toate pârţie vor sosi omagiile nenumăraţilor ti admiratori. Artişti din toată unita vor manifesta respectul şi dragostea lor faţa de cea mai genială actriţă a zilelor noastre. Distincţiunile de rasă şi de neam nu se vor face cu acest prilej. Negrii din America şi din Australia cari au avut prilejul s’o vadă pe Sarah Bernhardt întrupân.I şi exprimând pasiunile omeneşti la lumina rampei, vor adăuga omagiile lor la omagiile neamurilor europene. Arta are câteodată imensa superioritate de a plana deasupra frontierilor şi de a uni popoarele intr’o unanimă comuniune sufletească. Ziua de 23 octombrie ce va să vină, va înfăţişa acest spectacol frumos. Să pomenesc cu acest prilej de strălucita cariera a acestei mare artiste ? Cred că nu am nevoe s ’o fac. Cine nu o cunoaşte pe Sarah Bernhardt ? Care e ţara civilizată in care n'a patruns faima numelui şi prestigiul geniului ei ? Ne gândim însă fără să vrem, ori de câte ori îi auzim sau îi cetim numele, ia fetiţi oacheşă, slăbuţă, cu ochii de foc şi buzele roşii care a debutat, sunt mai bine de patruzeci de ani de atunci, pe o scenă pariziană, în rolul IniZarneto din piesa „Le Lassant" al lui Francois Cuppée. Din acea seară Sarah a devenit celebra, şi Împreună cu dânsa tânărul autor al acestei piese. De atunci... tn câte sute de de piese, n’a strălucit bătrână tragediană de azi? Viaţa ei e cunoscută până la avisurilele ei cele mai intime, fie din propriile ei memorii, fie din indiscreţiunea acelora cari s’au apropiat mai strâns de dânsa. Ştim cu toţii că existenţa ei a fost şi aste asemănătoare unui meteor prin lumina şi iuţeala ei, şi mai ştim că toate continentele au aplaunat-o în delir. Admirăm cu toţii extraordinara ei vitalitate pe scenă şi aiurea, cu toată vâsta ei înaintată. Cunoaştem şi preferinţele ei In lumina literarii, cultul pe care il are pentru Victor Hugo, pe care l-a cunoscut intim, fiecărei piese le-a jucat, precum şi preferinţele ei pentru teatrul lui Loutond Bostani. Teatrul pe care II poseda ea la Furiş, în piaţa Ciutele!, e considerat ca ţinut din câie mai bune teatre dia lume şi milioanele pe cari i ie-a adus el in viaţa sunt aproape tot aşa de numeroase ca acelea pe cari ie-a câştigat ea în turneurile făcute prin cete cinci continente, şi mai ales in America de Nord. Cu toate acestea, fabuloasele ei avuţii n’au rămas multă vreme In mâinele ei cheltuitoare, căci Sarah îşi risipeşte milioanele de îndată ce le câştigă. In Anglia se fac pregătiri mari în vederea seibstoricei Sarea Berneardt. Sir Herbert Tree şi lady Bancroft îi vor prezintă omagiul naţional englez în prezenţa ambasadorului francez şi a celor mai mare rate personalităţi artistice, literare şi teatrale engleze, cari se vor aduna la Londra cu acest prilej, să prezideze adunarea, presăra petale de trandafiri prin toate camerile şi in urmă se da banchetul în mijlocul acestei grădini artificiale in care Întregul palat era transformat pentru o zi. Preşedinţii, consilieri, grefierii şi toţi magistraţii aveau buchetele lor de trandafiri. Ferecite timpuri duci magistratura Franţei punea in solemnităţile ei atita graţie parfumată ! Astăzi cultura trandafirilor constituie o industrie destul de înfloritoare. Pe vremuri patria ei era malurile Rinului şi in special Colonia, de unde şi numele aşa zisei „Eau de Cologne“. Ţara care cultivă mai mult trandafiri în zilele noastre este Bulgaria şi anume malurile fluviului Mariţe pe o întindere de 10.000 de hectare unde se fabrică cea mai mare parte din esenţa de trandafiri ce se consumă In Europa. Cu toate acestea cultura trandafirului nu a dispărut cu totul nici din Germania nici din Franţa. Celebrele «Rosengarten» mai există şi astăzi chiar dacă n’am cita de cit pe aceia a lui Worms, plantată intr’o insulă a Rinului de către Krienhilda, fiica regelui Kibiek. in Franța cea mai celebră grădină de trandafiri este acea plantată de către industriașul Gravareaux pe valea fiului Bieuse în localitatea așa numită THov. îl ------------ r“— --------w Krav-—-îsm- -aoA“ ------------------— DIN SBORUL VREMII Asupra trandafirului Ca sa sfirşim cu istoricul trandafirului, fii-ul la această rubrică în două numere trecute, ii facem astăzi istoricul din timpurile mai noui şi o piuă zilele noastre. In evul mediu trami ofirul fusese adoptat ca emblemă la o mulţime de corporaţiuni, de unde şi numele de „flovers“ sau „fîorieres“. Guillaume de Nangis povesteşte ca Ludovic cel sfint dăduse ordin surorilor sale că în Vinerea sfintă In locul coroanei de spini purtată de mîntuitor, sâ poarte o cunună de tranjdafiri. In secolul al XII-lea orăşelul Fontenay-aux-Roses era celebru prin trandafirii care după cum se vede îi dăduseră şi numele. Astăzi încă trandafirii de la Fontenay n’au dispărut şi pentru aceasta a şi fost ales de către fenbrii sudului ca să dea sărbările anuale. Dar trandafirul a fost cinstit la Franţa chiar decătre parlament. In luna Iunie palatul ] de justiţie din Paris, era inundat de trandafiri. Era ziua aşa zisă „baille des I roses“ dar pairul parlamentului chemat lin vecîi călător englez chre îag interesează In marea colecţie de călătorii : «Purchas bis Pilgrims», capitolul VIII din volumul II poartă titlul : «Călătoriile, aventurile şi observaţiile căpitanului John Smith», intre anii 1593 —1629. Din acest capitol scoatem cele de mai jos, cari ne privesc, lăsînd numirile in englezeşte şi subliniate cum sunt in text : „După moartea lui Michael, voevod al Valahiei, Turcii tihniseră pe unii Jeremi să le fie voevod sau prinţ, a cărui aspră tiranie făcu poporul să ia armele împotriva lui, aşa că fu constrins a fugi la hotarele Moldaviei ; iar Rusca din partea împăratului, numi pe Rodol in locu-i. Dar Jeremy strlnglnd o armată de patruzeci de mii Turci, Tătari și Moldavieni, se întoarse in Valahia. Rodol, neputind sâ stringă o asemenea putere, fugi în Transilvania la Rusca, vechiul său prieten, care gindindu-se la situaţie, şi cit are să fie de bine pentru siguranţa lui propie, sâ aibă Valahia supusă împăratului, sau cel puţin o îndeletnicire pentru rămăşiţile vechilor regimente ale lui Sigismundus—de-a cărui mărire şi adevărată prietenie se indoca foarte —le trimise cu Rodol să cucerească Valahia, conduse fiind de vitejii căpitani: contele Meidrich, contele Vellus, contele Nedersport, contele Zarvana, lordul Beckleffiild, lordul Budendorfe, şi alţii de rang, cei mai buni amici şi aliaţi ai prinţului, cari cu treizeci de mii înaintară dealungul fiului Altus, la strimtorile Rebrinek, pe unde intrară In Valahia, tobârînd la Raza . Jeremy, aflîndu-se la Argish, toi trase armata în vechiu-i lagăr, pe șesurile din Petesko, și cu mare silință il întări, plănuind a se apăra, pînă să-i mai vie ajutor de la Crim-Tartar. Rado, neştiind cum să atragă pe maine la luptă, Îşi porni armata, arzând şi prădând ori unde trecea, şi se întoarse iar la Rebzir.Ik noaptea, preferându- Se că fuge la vestea sosirii Crim Tartarilor, lucru ce aprinsa atâta pe Turci de izbânda unei lupte, incât îndemnară pe Jeremi împotriva voinţii lui să-i urmărească. Rodol vâzându-şi planul reuşit precum dorise, rârndui astfel lucrurile, că ajungând la strâmtori, îşi puse in ordine armata, care fuse urmărită aproape două zile cu hârţueli continue îa coada oştii, care acum intorcându-se In faţa duşmanului, fu atăcată cu furie de şase mii de „heydukes, ,,valahi şi moldaviani, conduşi de trei coloneii Oversell, Dubras şi Calab. Cu acelaş curaj ii se opusera Veltus şi Nederspoit cu regimentele jjfena ce veni şi Hamesberg de un atac nou de şase mii de oameni, pe care Meidrich şi Budendorle, ca nişte tei înfuriaţi, aşa de vrojeşte şi intimpiDară, calul lui Meidh fiind mis Turcii alergară crezând câ-l pot prinde pe Meidrich, dar el scăpă, şi cu mâna lui proprie ar fi omorât pe Hamesberg, după care lucru trupele acestuia retrăgându-se, cele două mândre paşale Aladin şi Zizirnus eştru în capul bătăliei. Atunci Veltus şi Ne «