Mişcarea, decembrie 1913 (Anul 5, nr. 273-294)
1913-12-04 / nr. 275
ANUL V, No. 275 A B _ W A IMENTE In ţară pe un an . . . 20 lei In streinătate pe un an 40 „ Pentru preoţi şi învăţători rurali se face o reducere de 50°/ Iredacţia şi Adminiatraţia IAŞI, PIAŢA UNIREI, No. 5,d in localul clubului National-Liberal. Un număr 5 BANI MERCURI 4 DECEMBRIE 1913 Cuvântul Şefului —La întrunirea liberala din Constanţa Sunt puţini români de peste Dunăre cari sânt mai mult legaţi cu Dobrogea ca mine. Aş putea zice în orice caz că din generaţia mea nu e nici unul, pentru că eram încă copil când în prima vizită pe care Ion Brătianu a făcut-o în Dobrogea, atunci redevenită românească, eu am avut fericirea să-l întovărăşesc, 1f De atunci s'a legat în sufletul meu, încă de copil, o legătură tainică şi personală cu acest pământ al ţărei româneşti (aplauze, ovaţiuni). Am trăit atunci momentele cele dintăi ale vieţei naţionale româneşti în Dobrogea şi în căldura acestor simţiminte s’a făcut o legătură trainică între mine şi între Dobrogea (ovaţii). Domnilor, de aceia poate că a fost şi mai fireşte ca să fiu unul dintre cei din răi care, cănd criza orientală s’a deschis să înţăleg că datoria noastră naţională era ca din această criză graniţele Dobrogiei să fie lărgite (ovaţii). Noi, partidul naţional-liberal, am considerat de la Început că revendicările noastre trebuiau să fie satisfăcute cu orice preţ. Graţie conştiinţei naţionale, graţie avântului şi energiei oştirei noastre, aceste revendicări sânt astăzi satisfăcute, (ovaţii). Şi astăzi sânt fericit că mă găsesc într’o Dobroge mărită (ovaţiuni). Şi fiindcă aveţi astăzi puteri noi, se impun şi datorii noi. Noi am avut încredere în patriotismul d-voastră şi de aceia am crezut înainte chiar de criza din orient că vi se cuvin drepturile politice, (ovaţiuni entuziaste). Am avut atunci încredere, azi constat deja, că legitimă şi temeinică a fost încrederea noastră pentru că după ce astă vară, aţi probat patriotismul d voastră în manifestarea războinică, astăzi aţi probat prin manifestările d-voastră că înţelegeţi datoriile pe care acelaş patriotism vă impune întru apararea "unor interese de asemenea naţionale (aplauze). Şi meritul d voastră e cu atât mai mare cu cât, spunea d. Roman, aci problema creşterei micei proprietăţi neavind intensitatea atât de vie, ar fi putut mai legitim, proprietarii din Dobrogea, decât alţii să se opună la cererea noastră. Patriotismul lor e mai meritos pentru că adesiunea lor la programul nostru nu e determinată de un interes local, sau regional ci din simţul solidarizărei lor cu regatul întreg (ovaţii). N’am întreprins luptă de clase sociale şi ca probă este preşedintele d-voastră care reprezintă pe unul din cei mai mari proprietari funciari ai Dobrogiei. El a deschis adunarea şi v’a spus cel dintâi cuvânt autorizat, pentru că este cuvânt desinteresat. Necesitatea reformelor pe care le am enunţat (ovaţii). D-sa a vorbit ca proprietar, ca proprietar care şi-a cumpărat singur moşiile prin munca unei vieţi întregi şi tot ca proprietar pot vorbi şi eu, ca proprietar din tată în fiu, pentru că în familia mea sânt moşii cari nu s’au vândut, ci s’au transmis prin moştenire de 4 şi 500 de ani. Altă origina mai respectată a proprietăţei de cât ai aceluia care a muncit ca să cumpere sau ale aceluia care a moştenit de la părinţi nu cunosc (ovaţiuni). Nu domnilor, nu e operă de luptă de clasă, este o operă de înfrăţire, o operă de întărire naţională. După război ne-am exprimat toţi, indiferent de partide politice, recunoştinţa noastră, pentru oştirea care a ştiut să înfăptuiască opera reclamată de interesele vitale ale regatului; dar fiecare îşi manifestă sentimentele sale cum îl învaţă mintea şi cum îi inspiră inima. Noi nu credem că putem să dăm recunoştinţei către oştire o Întrupare mai înţeleaptă, mai caldă şi mai destoinică, decât făcând astfel încât oştirea să se poată din ce în ce recruta pentru un popor mai viguros la trup, mai sănătos la minte, mai legat din tot sufletul de interesele obşteşti (ovaţii). Sănătatea morală şi intelectuală, puterile fizice şi materiale ale poporului le considerăm ca marile probleme cari stau în faţa noastră, ca marea pârghie cu care vom şti să ridicăm statul acolo, unde menirea lui trebue să-l ducă. (ovaţiuni). Avem încrederea desăvârşită a nevoiei pe care o reprezintă programul nostru, avem încrederea desăvârşită a puterilor noastre, pentru a-l înfăptui. Şi răspund amicului nostru Procopiu: Da, ştiu că prin noi înşine vom înfăptui şi această mare reformă socială şi naţională. (ovaţi prelungite). Prin noi înşine, da ! Dar iu sufletu meu de român n’aş vrea să se înfăptuiască contra nimănui. Ambiţiuneai mea legitimă este ca patriotismul să lumineze destul pe toţi, ca toţi să conlucreze în aceiaşi direcţiune. (ovaţii). In acest oraş vă ziceam, domnilor, în momentul cănd lucram pentru acordarea drepturilor d-voastră politice, că noi nu vă întrebăm ce aţi fost înainte ; noi nu vă întrebăm cărui religiuni aparţineţi ; noi nu vă întrebăm cam sunt originile de rasă ; noi nu vă întrebăm de trecut; noi ne preocupăm de viitor; noi vă întrebăm : unde mergeţi ? Şi cei cari merg cu noi, cei cari merg acolo unde ne îndrumează destinele neamului nostru, sunt ai noştri, (ovaţiuni). Tot astfel domnilor, eu şi azi, înaintea reformelor, nu întreb pe nimeni de unde vine. Eu zic: Acesta este drumul meu, este şi drumul ţărei ? Atunci este al meu. Cu toţii să înfăptuim ceia ce trebue să fie operă de consolidare naţională. (ovaţii prelungite). De aceia domnilor, doresc ca toţi să se lumineze din vreme; doresc ca să nu mai auzim şi pe această chestiune acele acuzaţii nedrepte, pătimaşe, pe cari atât de mult şi atât de des au stânjenit operile noastre cele bune. Cu câtă mâhnire trebue să constatăm că în munca noastră de ridicare a economiei naţionale, în munca noastră de încurajare, a muncei româneşti, am întâmpinat nu atât greutăţi, nu atât vrăjmăşii din partea străinătăţii, cât am întâmpinat din partea acelora cari trebuiau să fie fraţi de luptă în elaborarea unei opere naţionale. Am voit ca prin încurajarea muncei româneşti de tot felul, ca prin legi cari să asigure muncitorimea de la oraşe, ca prin legea care să ocrotească muncitorimea de la sate, ca prin legi, ca prin organizări economice, cari să ajute asociaţia puterilor româneşti, să încurajăm capitalul românesc mare şi mic. Am reuşit în multe să îndrumăm iniţiative fecunde ale activităţii româneşti, dar mulţi ne-au stat împotrivă , mulţi ne stau încă în potrivă, din cei cari direct se folosesc de această muncă a noastră, din acei cari în orice caz, din punct de vedere românesc, ar trebui să fie colaboratorii şi coluptătorii noştri, (ovaţii). Domnilor, se amintea adineaurea numele unui om căruia nu e român să nu i datorească prinos de recunoştinţă şi care pentru noi naţionalii-liberali rămâne una din figurile mari şi frumoase, care ne dau pildă şi încurajare în munca noastră viitoare , voesc să vorbesc de Spiru Haret. (ovaţii prelungite). Este oare vreunul din noi care în viaţă să fi pătimit mai mult decât el, acuzaţiuni mai vrăjmăşeşti, mai nedemne, el care se devotase pentru ridicarea unui neam ? Era acuzat că face operă de distrugere şi operă de antipatriotism. Lucram, domnilor, la ridicarea şi intelectuală şi culturală a poporului era perioada când partidul nostru făcea legile pentru crearea şcoalelor rurale, pentru înfiinţarea băncilor populare, pentru izlazuri, pentru învoelile agricole, pentru Casa Rurală, şi la fiecare din propunerile noastre răspundea ecoul pătimaş şi vrăjmaş al acelora cari ar fi trebuit să se bucure şi să ne ajute (ovaţiuni). Şi azi când nu sânt decât 5—6 ani de când aceste opere au găsit fiinţă, constatăm cu mândrie că am îndreptat şi îndrumat,mult spre bine, dar tot deodată faţă cu noile situaţiuni le găsim folositoare, dar insuficiente. Le găsim insuficiente noi, autorii lor în graba ce ni se impune de a vedea mai temeinic şi mai repede aşezat tot ce poate să contribue la desvoltarea puternică a acestui popor. Dar tot azi cei cari se opuneau la alcătuirea lor, cei cari atunci le considerau ca nefaste, vin astăzi să declare că sunt excelente şi prin sine însăşi suficiente. In ochii lor ele nu mai au nevoie de desăvârşire. Dar aceasta nu atât din dragoste pentru ele, cât din dorul de a împedeca complectarea prin reformele pe care le propunem noi astăzi. Eu le zic : Da! Poate că dacă la 1895 nu vă opuneaţi la realizarea Cassei rurale şi ne ajutaţi acum 20 de ani la realizarea operei care nu s’a putut face din pricina voastră de cât după 1907, poate că timpul ar fi fost ..suficient, poate că azi ele singure ar fi făcut ceia ce cerem azi să se facă prin reformele cele noui (aplauze). De aceia în faţa reformei de azi eu zic: Gândiţi-vă la consecinţele faptelor negative din trecut şi nu agravaţi greşelile prin repetarea lor. Noi sântem convinşi că ceia ce cerem azi e necesar şi suficient. E necesar, e sigur din orice condiţiune, dar dacă aţi reuşi a o întârzia e iarăşi asemenea sigur că mâine nu va mai fi suficient (ovaţii prelungite). Domnilor, deosebirea noastră nu stă în diferenţe de inteligenţă, se găsesc în rândurile adversarilor oameni al căror creer poate să fie superior multora dintre ale noastre. Diferenţa intre noi stă în inimi. Diferenţa dintre noi nu stă în concepţii, stă in credinţă (ovaţii). Dar domnilor, eu le zic: aveţi încredere, Credinţă ! Credinţă ! Credinţă ! numai prin ea se ridică un popor (ovaţii prelungite). Eu le zic: Nu vă uitaţi la sămânţa ce vi se cere, gândiţi-vă la recolta pe care o va da. Nu vă uitaţi la ghinda pe v-o luăm, gândiţi-vă la stejarii la a căror umbră vă veţi putea adăposti şi de arşiţa soarelui şi de vijelia furtunei (ovaţiuni). Eu sper că reforma noastră se va realiza ca o operă de înfrăţire pentru toţi, că va veni momentul când conştiinţa va vorbi tuturor şi vor vedea şi dânşii că ceia ce li se par că poate să ne desparpartă, în realitate trebuie să ne unească ovaţii). D-voastră cari trăiţi pe malul Mărei, mai bine decât alţii, o puteţi simţi. Când omul primitiv şi sălbatic ajunge contru prima oară la malul mărei, i se pare că a ajuns la graniţa unde se o-feresc toate sforţările, toate năzuinţele sale şi că aci nesfârşitul apelor îl des-f part de restul omenirei. Cu cât se mai-1 iă în cultură, cu cât civilizaţia pătrun-^ de din ce în ce, el simte că nu e mij-1 oc mai puternic de comunicare între po-1 Doare, că nu e cale mai mare deschisă f tuturor avânturilor şi tuturor aspiraţiu-| nilor, de cât în întinsul drum al mărilor. I ovaţii). Asemenea şi cu reformele noastre, pot f să pară într’o concepţie primitivă, meni- te să repare interesele unora şi altora, in realitate ele sânt făcute ca să unească, să întărească şi deci să împuternicească un neam întreg (ovaţii prelungite şi îndelung repetate). 5DI I. I. C. Brătianu . «**.. . ! TELEFON no. 121 Anuncturil eoiterciale Linia pe pagina II Linia pe pagina III Linia pejpagina IV II ARE O TJE D I A BI SUB DIRECTIUNEA UNUI COMITET instituit de clubul national-liberal n număr 5 BANI I leu 50 b. 40 b. ’O' ^tSf Mihail Wtechide Fruntaşul nostru d-nul Mihail Ferekide sărbătoreşte astăzi a do-a aniversare a naşterei sale. , împrejurarea aceasta a dat prilej partidului naţional-liberal să sărbătoriască pe acest distins al său fruntaş, pentru marele servicii ce le-a adus ţarei în luni ga i şi frumoasa carieră politică. Mihail Ferekide este o personalitate de elită , înzestrat cu o inteligenţă sclipitoa- I re, de o energie fără seamăn şi de o I putere de muncă ce nu cunoaşte margini I el a fost in totdeauna în fruntea luptătorilor cari au cucerit marile reforme democratice cari au înscris cele mai frumoase pagini în istoria politică a ţărei. Mihail Ferekide nu simte astăzi povoara celor 2o de ani şi el ne apare în aceiaşi falnică vigoare, gata de a se pune din nou în fruntea luptătorilor pentru cucerirea nouilor reforme democratice, cari vor alcătui aureola de glorie a partidului naţional-liberal. Frumosul jubileu de astăzi oI găseşte la postul de onoare şi este pentru noi o îndoită mulţumire că putem serbători pe acest fruntaş al ţărei în ajunul unor mari lupte, când însuşirile lui alese sunt atât de putinte. Mihail Ferekide este un stejar şi încă din perioada luptelor violente şi pătimaşe de dinaintea războiului pentru neatârnare, se distinge prin spiritul său luminat, făcând parte din primele cabinete ale lui Ion Brătianu, pe care-l însoţeşte la congresul din Berlin. Ca ministru al justiţiei în cabinetul de la 1881 el semnează actul comemorativ al întcoronărei. Mihail Ferechide a mai deţinut portofoliul lucrărilor publice, a ocupat postul de ministru al ţărei la Paris, iar în 1881 reintră ca ministru al afacerilor străine în cabinetul I. C. Brătianu, împreună cu care se retrage în 1888. Jurisconsult eminent, el ocupă un loc de frunte în barou ; ca reprezentant al ţărei, îi aduce reale servicii, făcând parte din comisia de delimitare a Dobrogei. Ca ministru de externe, prezidează conferinţa de pace sîrbo-bulgară, întrunită la Bucureşti. Partidul naţional liberal sărbătorind astăzi pe Mihail Ferechide, serbătoreşte munca depusă în serviciul ţărei şi al democraţiei, un răstimp de o jumătate de secol. De aceia ne asociem cu tot sufletul la această aniversare. PĂRERI ŞI FAPTE Două şcoli... Că şi severitatea în anumite împrejurări poate fi necesară profesorului, care de fapt este şi un pedagog al tinerelor vlăstare, este un fapt care nu se poate contesta. Dar nu-i mai puţin adevărat că a face din această severitate, dusă până la extrem, un sistem obicinuit, aceasta nu poate servi cauzei pedagogice. Intr’o conversaţie trecătoare ca un membrual învâţământului secundar, am atins această chestiune, şi concluzia ce am tras-o din schimbul de păreri, precum şi din faptele citate, este că în corpul profesoral sunt unii membrii cari In avantajul profesiunei lor ar trebui să urmeze ei însăşi un curs de pedagogie şcolară, pentru ca instruindu-se ei Însăşi asupra modalitatei de a preda obiectele şcolarului precum şi a artei de a face această predare, ea să poată fi într’adevăr corespunzătoare miunei ce o are. Rigurositatea absolută a profesorului care devine spaima şcolarului şi a căruia presenţă in clasă tusa urnă teroare este detestabilă, după cum tot atât de detestabila este rigoarea strins mărginită a profesorului care în examinarea materiei ce o predă cere elevului să respundă »buche cu buche“ aşa cum a explicat-o el însuşi când a predat lecţiunea, după un caet sau după un manual pe care-l păstrează de decenii... Cititorii vor înţelege cu exemplul acesta din urmă că vorbim de o anumită categorie de profesori din vremurile vechi—foarte puţini la număr, din fericire — cari nu s’au putut sau n’au vrut să se adapteze pedagogiei moderne şi cari înţeleg că-i bine să continue pe aceiaşi cale pe care o cunosc de atâta vreme. Conservatori la felul lor, ei n’au vrut să se supuie mersului evolutiv al pedagogiei şi în acelaş timp modificărilor succesive ce s’au adus în învăţământ, ast-fel câ aceştia, departe de a fi reprezentanţii şcoalei moderne, au poate mulţumirea sufletească de a reprezenta şcoala veche,—prea veche—care a înţeles că bătaia sau cel puţin teroarea aparţine într’adevăr pedagogiei. Faptul mai comportă discuţiune şi atenţiune atâta vreme cât în şcoala nouă de astăzi vom mai avea reprezentanţi sau continuatori ai şcolei vechi. Cum însă dintre aceştia avem puţini, un număr foarte restrâns, el poate fi considerat ca un fapt trecător, cu atât mai mult cu cât relevarea în sine atrage cu siguranţă părerea celor mulţi părerea majorităţei absolută a profesorilor cari reprezintă şcoala nouă. firald Documente Istorice O împroprietărire a ţăranilor la 1756 - Hrisovul lui Constantin Racoviţă Vodă — La 1756, Constantin 11icoviţă Voevodul Moldovei, Înspăimântat de emigrările în masă ale locuitorilor ţărani care ne mai putând suferi asupririle stăpânilor de moşii, trecuseră hotarul, a dat hrisovul mai de la vale prin care chema inapoi in ţară pe locuitorii fugiţi şi li împroprietărea pe moşiile boereşti fără să dea voe ca boerii stăpânitorii acestor moşii să aibă vre-o pretenţie. Iată cuprinsul acestui hrisov: «Datoria domnilor, a stăpânilor acelor ce stăpânesc ţări şi povăţuesc noroade, deapururea este a lua seama, a cerceta, etc. Drept aceea, dar socotind Domnia Mea şi pentru starea ţârii acesteia, unde din darul lui Dumnezeu şi din mila puternicei împărăţii ne aflăm Domn şi povăţuitor, cercetând prin mulţi şi cu multe chipuri de întrebări, din ce pricină in ţara aceasta sânt prin multe locuri lipsă de oameni şi siliştii pustii de multă vreme la altele de nici au apucat cineva să locuiască oameni pe dânsele, unele nici stăpânii moşiei cine este nu se ştie; şi ni-au arătat unii un fel de chipuri, alţii altele, la care n’am putut da niei credinţă intr’adevăr. Ni-au arătat şi aceasta ca în vechile vremi, cum la răposatul Domn Vasile V. V., şi alţi mai înainte cum şi mai încoace, s’au întâmplat de multe ori vremi turburate şi prăzi la ţara aceasta de au pustiit locurile; poate că s’ar fi întâmplat şi aceasta. Dar şi de când s’au alinat lucrurile, şi s’au făcut pacea, cum de n’au mai venit in ţară iar la starea ei ? Ne-au arătat ca şi din pricina birului, fiind cu asupreală peste putinţa locuitorilor, li-au dat pricină de stricăciune; şi aceasta trebueşte să se socotească, căci poate s’ar fi întâmplat şi domni buni, şi poftitori a face bunâtate de întemeiere, şi iar nu s’au putut ca să se mai întemeieze cu mulţimea de norod ţara aceasta. Am cercetat şi pentru părţile străine cu cari se megieşeşte ţara aceasta, cum şi In ce chip se află pentru mulţimea de noroade; şi am aflat adevărul că, în toate