Mişcarea, ianuarie 1917 (Anul 9, nr. 2-23)

1917-01-14 / nr. 10

ANUL IX No. 10 UN NUMĂR !D REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA­IAŞI, PIAŢA UNIRE! No 6. la localul Clubului Naţional-Liberal BANI ZIAR NAŢIONAL—LIBERAL. COTIDIAN SÂMBĂTĂ 14 Ianuarie 1917 Sub direcţiunea unui comitet­­ hudHull de Clubul Naţional-Liberal SITUAŢIA In afară de o incursie engleză cu succes la Nord-Est de Neuville St. Vaast, unde s’a marcat o activitate de artilerie considerabilă, ni­mic de semnalat pe fronturile europene. In schimb telegramele anunţă lupte navale de oare­care impor­tanţă pe coasta olandeză şi în vecinătate de Sihnowen. In apropiere de această din urmă localitate, a avut loc în cursul nopței de alal­­tăeri un angajament serios între o flotilă de distrugătoare engleză cu o flotilă germană, angajament care s’a terminat cu superioritatea flotilei engleze. O luptă mai serioasă în consecinţe, s’a dat însă pe coasta olan­deză între uşoare forţe engleze cu o întreagă divizie germană de distrugători. Cu toate aceste, rezultatul luptei navale a fost o consi­derabilă înfrângere pentru divizia germană. De data aceasta s’a dovedit iarăşi superioritatea navală incon­testabilă a forţelor engeze, a căror victorie se învederează în chip strălucit ori de câte ori unităţile de război germane, ascunse de obi­cei în porturi, sunt silite să -şi măsoare forţele cu acele ale puter­nicei noastre aliate. Inlâuntrul statelor beligerante, telegramele de eri confirmă cu amănunte mişcările de stradă, cari în Germania provoacă îngrijora­rea războinicilor de la Berlin, unde de alt­fel lipsurile războiului apasă­ cu aceiaşi greutate ca şi în restul imperiului german. Mişcările aceste de stradă, conţin, repetate, învederează starea de spirit a populației civile, care nu mai poate rezista. Trufia lui Ferdinand al Bulgariei De câtă­va vreme constatăm me­reu că Regele Bulgariei ţine, în toate mănifestaţiunile sale publice, să aiba la adresa României un ton insultător. Delicateţa de simţ, minte n’a carac­terizat nici­odată pe Suveranul Bul­gariei şi am fi fost, de­sigur, peste măsură de naivi, dacă ne-am fi aş­teptat din partea lui la un alt ton. Dar fiind­că îi place lui Ferdinand de Coburg să ne insulte astăzi, poate că n’ar fi rău să se reamin­tească lumei un episod de acum trei ani şi jumătate. Armatele române trecuseră Du­nărea şi printr’o înaintare fulgeră­toare, se apropiau de Capitala Bul­gariei. O panică îngrozitoare cu­prinsese populaţia din Sofia. Ferdi­nand de Coburg nu mai avu de­cât o singură grijă: să evite Capitalei sale o ocupaţiune străină şi atunci trimise Regelui Carol o telegramă umilă, prin care îi implora mila şi, în interesul Dinastiei bulgare şi a viitorului copiilor săi, îl ruga să cruţe Capitala sa de o cucerire ine­vitabilă. I se păru totuşi că această telegramă nu era îndestulător de ru­gătoare şi atunci îndeamnă pe soţ­a sa Regina Eleonora să trimeată Re­ginei Elisabeta o telegramă în ace­laşi sens, în care Regina Bulgariei făcea apel la simţimîntele de Regină şi la inima de femee a Suveranei Române pentru a dobândi de la Augustul Ei Soţ cruţarea de ocupa­ţiune a Capitalei bulgare. A doua zi după primirea acestor telegrame, de comun acord cu mi­niştrii săi, Regele Carol dădea tru­pelor sale învingătoare ordinul să se oprească şi dorobanţii români din Oltenia, cari zăreau deja în de­părtare clopotniţele Sofiei lucind sub soare, se opriră. Iar la pacea de la Bucureşti, in­­strucţiile plenipotenţiarilor români erau să nu abuzeze de victoria lor, să revendice pentru România numai rectificarea de graniţa cerută de ne­cesităţile militare şi de atâtea luni solicitate unui vecin, care îşi îndoia teritoriul şi care ne datora atâtea servicii nepreţuite de la constituirea lui ca stat independent. Aşa fiind, să ne fie îngăduit sa reamintim lui Ferdinand de Cor­­burg, de la care nu cerem nici-un fel de reciprocitate, că victoriile sunt trecătoare, că l’am mai văzut odată — prin Noembrie 1912 — trufaș în mijlocul izbândei, să’și aducă a­­minte că împrejurările îl vor putea sili să ne ofere încă odată specia-’­colul umilinților lipsite de demnitate, pe care ni l’a oferit în Iulie 1913. Atrocităţile germane Deputatul francez de Fontaine, care a stat la Maubeuge de la începutul răz­boiului, reântorcându-se în Franţa, a povestit următoarele : .Din câte s’au petrecut In această provincie nimic nu poate fi mai tragic de­cât ce am văzut la " Recquignies. Satul acesta se sprijină deoparte pe o pădure destul de deasă, depărtare de o bătae de puşcă, de un pod peste care trebuia să treacă importante trupe ina­mice. Timp de o zi şi o noapte o mină de soldaţi de marină au ţinut lr eşec un regiment saxon, împedecăndu-l să treacă. Trăgaci buni, vizau drept şi bine. Ori­ce soldat inamic apărea pe punte era mort. Infanteria marină a rezistat până la sosirea ajutoarelor, apoi s-a retras încet. Saxonii au trecut, dar turbarea ofi­ţerilor a fost de nedescris. Fără să vrea să înţeleagă sau să admită o jus­tificare, nemţii au ţinut să-şi răzbune imediat camarazii. Şi pentru că pă­durea este situată pe teritoriul satului Recquignies, acest sat a trebuit să plă­tească impozitul sângelui. Toţi locui­torii au primit ordin să se adune în faţa Primăriei. Câţi­va bătrâni şi că­teva femei infirme, cari n’au răspuns la chemare, au fost aduşi cu forţa. S’au alas la Întâmplare 13 oameni,­­ cel mai tânăr având 17 ani iar cel mai în vrâstă 50, cari au fost cu toţii îm­puşcaţi. Ca să justifice acest asasinat, germanii au pretins că cei cari au tras asupra lor erau franctifori cari fuseseră găzduiţi în sat. Neadevăr pe care îl cu­noşteau şi dânşii de alt­fel. Aceşti 13 morţi nu i-au satisfăcut şi au decis ca satul să fie ars. Populaţia a fost închisă în case ameninţată cu revolverul şi sa­tul a ars. La Beaufort, comună care le-a părut suspectă, germanii au operat in acelaşi fel, fără nici un motiv aparent. Aei o parte din locuitori au fost aruncaţi in închisoare iar cealaltă deportată. „Astăzi când s’a schimbat faţa lu­crurilor, când simt că s’a apropiat ora socotelilor, nemţii îşi schimbă şi vorba şi portul, căutând să ascundă o oare care nelinişte ; ei mărturisesc că s’au înşelat şi deploră ceea­ ce numesc roarea" ior. Foamete şi revoluţie Ştirile ce ne sosesc din streinătate şi din cele mai autorizate surse, ne arată situaţia din Germania şi din ţă­rile aliate ei în culorile cele mai ne­gre. Uzinele germane vor fi producând încă din belşug­­ul micoton şi proectile, dar în ceia ce priveşte alimentele, con­­diţiunea esenţială a resistenţei In răs­­boi, imperiile centrale sunt complect se­cătuite. Lipsa de făină care a luat pro­­poriţiile celei mai grozave calamităţi a Împins desesperarea populaţiei pînă la revoltă. Astfel telegramele sosite ori ne vestesc că la Gratz s’au produs miş­cări care au luat proporiţiile unei re­voluţii in toată regula. Populaţia în­fometată s’a ridicat ca un singur om şi a cerut mărirea raţiei de hrană. Po­liţia, în neputinţă de a potoli furia m­ul­ţi m­ei, a făcut apel armată, dar aceasta a refuzat să execute or­­dinile date, reintorcindu-se în căzărmi. Cam ce proporiţii a luat in urma a­ceastă mişcare este lesne de închipuit. in Turcia şi Bulgaria situaţia este şi mai disperată. In aceste ţări nu mai este vorba numai de o lipsă a alimen­telor de prima necesitate, ci de adevă­rată foamete. Constantinopolul a fost zilele aces­te teatrul unei grozave represiuni a mişcărilor populare, pricinuite de lipsa de pâine. In Bulgaria de asemeni lip­sa de hrană a Luat proporţii Inspăi­mântătoare, din care cauză zilnic se produc desordini grave, pe care misi­unile militare germane se străduesc in zadar să le reprime. După ştiri din Sofia nemulţumirea statului major bulgar, ameninţă să se transforme într’o adevărată mişcare re­voluţionară. In legătură cu situaţia precară a in­­periilor centrale şi a aliaţilor lor se a­­firmă cu certitudine că în Ungaria s’au produs serioase nemulţumiri din causa modului în care germanii au făcut dis­tribuţia... pradel de cereale luate din România. Cînd aceasta este situaţia, lesne ne putem închipui în ce condiţiuni, duc austro-germanii răs­boiul şi cit de mare este puterea lor de resistenţă... NOTE GRIGORESCU IN GERMANIA Prin galeriile lui Olas-Palast, — hambar de grâne ori hală de verdeţuri.—In sălile reci şi antipatice ale Academiei de belle-arte din München, un oaspete nou a sosit. E plin de lumină şi de soare, şi aduce în tristeţa sălilor pustii, unde rare gospodine cu ochelari pe nas ad­miră cu­ o totală neînţelegere pânzele maeş­rilor, nota gingaşe a unor tărâmuri locuite de oameni blânzi, cari se joacă voios un hore animate E al nostru Gri­­gorescu. Sărman rătăcit într’o lume care nu e a lui, pe care n’a cunoscut-o în Parisul pe care l’a iubit ca şi ţara lui proprie. Origorescu e străin, e trist, e smuls din Bucureştii lui, din Veselul oraş atât de apropiat de Camptina, azi pustiită, şi era plină de viaţa soarelui ce se stre­cura printre sondele aruncătoare de bo­găţii. Cine l-a adus pe Origorescu în rigi­dul, în oraşul greeciu, eşit din creerul con­structiv al Regelui nebun, în oraşul München ? Cine n­-a făcut durerea de-a-l smulge dintre ai lui, răpind­u-i pânzele care purtau pe ele duioşia Rodichei, frumuseţa horelor voioase din jurul ha­nurilor, şoselele ce se perdeau în zări ş şerpuiau prin crânguri, pânzele ce reflec­tau gemiul latin al rasei noastre ? Cine au fost aceia cari au rupt din cadrul lumei lor pânzele lui Grigorescu pentru a­ le asvârli în vre­un muzeu g­o­­man, trist, sever şi rece ? De­s­gur au fost oamenii „Kultur“ ei , oamenii aceia cari au ameţit cu atâta ipocrizie lumea cu arta lor, cu civilizaţia ce n’au înţeles-o de­cât în ciuda ade­văratei civilizaţii. De­sigur au fost aceia cari au ca dogm­ă a „supra omului“ jaful organisat, sfidarea omenescului, călcarea în picioare a celor mai gingaşe senti­mente. iOrigorescu al nostru nu va fi nici­o­­datâ la el acasă în tristeţa unui oraş al „Kuiturci*. Şi din eternitatea lui trimete un zâmbet de compătimire acelora cari l-au furat, fără să o înţeleagă. Pairanl­M NOTA GERMANIEI CĂTRE NEUTRI Copenhaga, 30 Decembrie (12 Ianuarie) 5.48 dim. (Urgenţă) Nota germană către neutrali conţine numai o serie de replici împotritei înţe­legeri în chestia responsabilităţi pentru violarea neutrenităţii Rigiei şi a diferi­telor tratate internaţionale. Guvernul german afirmă în nota sa că propunerea de pace a Germaniei putea să servească ca un teren acceptabil pen­­tru­ restabilirea relaţiilor pacinice intre amândouă grupe de puteri beligerante. Nota să termină prin exprimarea ho­­tărârei nestrămutate a Ger­maniei de a urma lupta până atunci, pănâ când pa­cea nu va fi cu­prită de ea, o pace care ar fi în stare să-i asigure onoarea şi axis­tanţa popoarelor coaliţiei germane şi so­lidaritatea culturală statelor europene. Stockholm 30 Decembrie (12 Ianuarie) (Cor. spec. P. F. A.) Din Berlin se co­munică : Nota germană esenţialmente să dis­tinge de nota austriacă. Nota vorbeşte de politica Boghterei, îndreptată spre vi­olarea Germaniei, de politica de revanşă a Franţei, de scopul Rusiei de a lua Con­stantinopolul, de­­mobilizarea Înainte de timp* a Rusiei. Nota mai departe spune : „Germania a luat arme e pentru apă­area libertăţei şi existenţei saie în timp ce puterii­ ina­mice vor cucerire.i Alsaciei şi Lorenei şi a serei de provincii din Prusia, umilirea şi slăbirea Germaniei, împărţirea Turciei şi desmembrarea Bulgariei. Inamicul a cunoscut condiţiile de pace ale împătri­tei alianţe şi nu le a spus pe ale sale. El a declarat pacea imposibilă. Mai departe nota, ca şi cea austriacă, arată Irlanda, ţara burilor, supunerea Afri­­cei de Nord, persecutarea de către Ru­sia a elementelor străine, ,d­e asemeni Grecia. Se vorbeşte de asemeni despre revocarea declaraţiei de la Londra şi în­călcarea declaraţiei. Planul de a constrân­ge Germania prin foame, nota declară că e in contrazicere cu dreptul internaţio­nal. Nota declară neomenoasă tratarea pri­zonierilor de război în Africa şi Rusia şi mvinueşte Belgia că n'a păstrat obli­gaţiile neutralităţei. Germania de două ori a propus guvernului belgian de a ga­ranta posesiunile belgiene, independenţa ţărei şi despăgubirea pentru trecarea trupelor germane. De aceia responsabi­litatea pentru­ conduita Belgiei cade a­­supra puterilor, cari singure au provo­cat soarta actuală a Belgiei. Nota din nou spune că sunt neexacte toate ştirile despre demersurile, făcute în Belg­a de către Germania şi face re­sponsabilă pentru urmarea vărsărei de sânge puterile înţelegerea Ca şi nota austriacă nota isprăveşte prin exprimarea încrederei în victorie. Nota guvernului austro-ungar in chestia propunerei trata­tivelor de pace Stockholm. — 3o Decembrie (12 Ianu­arie). (Cor. spec. P. T. A). Din Viena să comunică: Ministrul afaerilor Streine s’a adresat către reprezentanţii puterilor neutrale şi scaunului papei de aci cu o notă care expune punctul de vedere a guvernului austro-ungar asupra situaţiei create de refuzarea tratativelor de pace. In nota sa spune: „Guvernul Austro- Ungar, procedând în înţelegere cu pute­rile cu care este aliat, n’a intarziat să discute în amănunte răspunsul guvernelor inamice. Această discuţie aduce la con­cluzii următoare: Sub pretext că propunerea puterilor împotritei alianţe este lipsită de sinceri­tate şi importanţa, guvernele inamice au refuzat să ia în serios propunerile trata­telor. însăşi textul comunicatului lor exclude­­ posibilitatea de a se mai răspunde. Totuşi guvernul austr­o-ungar se con­sideră dator de a expune punctul său de vedere în această chestiune guver­nelor neutrale. "Răspunsul puterilor inamice­ evită rhes­ia posibilităţii sfârşitului războiului şi să mărgineşte numai cu examinarea e­­veniamentelor, cari au adus actualul răz­boi, de asemeni cu demonstrarea forţei lor presupuse şi examinarea motivelor bănuite a propunerilor de pace. Guvernul 30Stro-ueger n’are intenţia de a începe dânsa deliberarea istoricului nstrrii războiului. După convingerea lui bestia de care parte stă vina naşterii războiului, este hotărâtă cu destulă una­nimitate în faţa unei întregi omeniri cara judecă în nod paridice­ai imparţial. In ce priveşte ultimatul austro-ungar Serbiei, guvernul austro-ungar declară că în cursul multor ani cari au procedat acestui pas, monarhia dualistă a dat multe dovezi de toleranţă faţă de acte duşmă­noase şi tot mereu crescânde, şi de in­tenţii agresive şi intrigile Sorinei pănă atunci când la urmă, omorul mişelesc de la Sarajevo a pus capăt posibilităţii unor noi toleranţe din partea monarhiei. De asemeni, guvernului austro ungar i apare inoportună chestia de ce parte se găseşte superioritatea militară. Ş în această chestie hotărărea cu toată înc­re­derea poate să fie încredinţate opiniei publice a lumei întregi. Dar, şi singura comparaţ­i a scopuri­lor militare, pe care o au amândouă grupe a puterilor beligerante la deslegarea a­­cestei chestiuni Tocmai atunci când Austro-Ungaria şi aliaţii săi de la începutul răsboiului au ri­dicat arme nu pentru cuceriri teritoriale, ci numai în numele autoapărărei, din partea statelor duşmane se observă con­trarii : pornirea acestor din urmă se re­duce la devastarea şi jefuirea Monarhiei Austro-Ungariei, la cucerirea Alsaciei şi Lorenei, de a a meni împărţirea Turciei şi (dezmembrarea) micşorarea Bulgariei. De aceia puterile împătritei alianţe pot socoti scopurile lor de pură apărare ca atinse, pe când adversarii lor se înde­părtează tot mai mult şi mai mult de planurile lor pe cucerire. Dar dacă în fine, puterile duşmane ca­racterizează propunerile împătritei alian­ţe, ca o manevră militară, lipsit­ă de sin­ceritate şi importanţă, atunci, până la deschiderea tratativelor de pace şi pînă când condiţiile de pace ale puteri­or îm­pătritei alianţe sunt necunoscute, păre­rea mai sas expusă a puterilor intere­­g­iei este numai o afirmare subiectivă, cu totul nedovedită. împătrita alianţă a venit cu propune­rea deschiderea tratativelor de pace cu toată inceritatea şi loialitatea, fiindcă se putea admite că va fi primită pro­punerea lor exprimată categoric de a declara condiţiile de puce la deschide­rea tratativelor. Din contra, inamicii împătritei alianţe au refuzat de a face cunoştinţă cu con­ţinutul propunerii împătritei alianţe, ne­expunând din partea sa, nici un fel de pr­opuneri. Dacă adversarii împătritei alianţe cer în primul rând,­­restabilirea drepturilor încălcate ale libertăţii, şi de asemeni re­cunoaşterea principiului naţionalităţilor şi a liberei existenţe a statelor mici, a­­tunci e destul să priveşti la soarta tragi­că, care a atins popoarele Irlandei şi Fin­landei, la desfi­nţarea Lbertăţei şi inde­pendenţei republicei burilor, la cotropirea Africei de Nord de către Engiitera, Franţa şi Italia, în fine la violarea ce n'are pe­reche în istorie, victima căreia a căzut Grecia, ca să se poată aprecia sinceri­­tatea unor asemeni cereri. Guvernul austro-ungar constată, că el împreună cu guvernele aliate cu dânsul au exprimat că sunt gata să înceapă un schimb de vederi verbal cu guvernele ad­versare, în scopul de a pune capăt răz­boiului, mai departe ei constată ca chestia orteei depinde exclusiv de hotărârea ad­versarilor lui. înaintea lui Dumnezeu și a omenirii guvernul austro-ungar declină responsabilitatea urmărei războiului. Nota austro-ungară se sfârşeşte prin exprimarea încrederei în mer­sul viitor a luptei până la cucerirea unei ase­meni păci care ar garanta popoarelor monar­hiei existenţa, onoarea şi libera lor des­­voltare şi să dea posibilitatea tuturor statelor europene să colaboreze cu drep­turi egale la rezolvarea împreună a tu­turor scopuri­or culturale. Nota se termină cu cererea de a co­munica conținutul ei tuturor guvernelor neutre. CITIŢI ULTIMELE ȘTIRI TELEGRAFICE DIN PAGINA ll-a

Next