Mişcarea, septembrie 1918 (Anul 12, nr. 197-220)

1918-09-15 / nr. 208

ANUL X «fe. .m REDACŢIA 51 ADMINISTRAŢIA I­AŞ­I Piaţa Unirei No. 6 In loca­l clubului NaţionalLiberal 4 PMHOT 4 SAMBATA 15 SEPTEMBRIE 19Î8 UN Nil MAH 2­0 Unul Sub direcţiunea unui comitet Instituit de Clubul Naţional* Liberal şi chestiunea monetară Niciodată Banca Naţională n’a avut un rol mai frumos şi nu şi-a înde­plinit mai bine misiunea sa, decât în cursul acestui război, aducând Statu­lui reale şi importante servici în mo­mente critice, şi totuşi niciodată ea n’a fost mai atacată decât în timpul din urmă. Rămâne ca guvernul, care cel din­­tâi a deschis focul după ce mai în­tâi şi a închegat opera de pace prin iscălirea tratatului de la Bucureşti, să aprecieze oportunitatea atacurilor în aceste împrejurări. Rămâne ca el să-şi dea seamă de consecinţele păgubitoare pentru eco­nomia naţională, prin discreditul ce se aruncă asupra primei instituţiuni de emisiunea bancnotelor, care acum mai mult decât oricând are nevoe de complecta încredere a publicului. Căci orice om conştient şi mai ales bărbat de Stat, nu trebue să uite, că stotul cel mai sigur care ţine echilibrul bancnotelor nu este nici aurul, nici alte averi mobiliare şi imobiliare, ci în primul rând­­ în­crederea, încrederea publicului este scopul, pe când stocul metalic, este numai mijlocul de a se ajunge şi menţine această încredere, pe care acum vedem cum se sdruncină prin atacuri şi măsuri de natură a semăna panică Intrăm timp când şi aşa avem o prea abundentă circulaţie mone­tară. Astăzi când preţurile diferitelor ar­ticole necesare traiului populaţiunei au crescut de 5, de 10 şi chiar cu de 20 ori mai mult, se pune între­barea firească de unde provine această urcare, care sufocă în primul rând pe cei cu lefuri fixe, punându-i în dilemă să părăsească posturile, să moară de foame, sau să fure. Cauza provine din 3 împrejurări: a) din o produc­une mai mică a acestor articole, mai ales a celor im­portate. Daca chiar și produsele abundente se vând mai scump faptul e justifi­cat prin scumperea diferitelor altor articole de trai de care producătorul are nevoe; b) din o speculaţiune exagerată şi c) din deprecierea banilor prin o e­­misiune peste trebuinţele circulaţiunei. In privinţa punctului a) şi b), este datoria Ministerelor de agricultură, de Industrie şi de Interne să orga­nizeze şi să ia măsuri în consecinţă, pe de o parte pentru mărirea produc­ţiunei şi înlesnirea importului artico­lelor folositoare, pe de altă parte contra acelor lacomi, cari cred că în câteva luni trebue să-şi dubleze şi tripleze capitalul. In ce priveşte punctul c) vom arăta că circulaţiunea monetară înainte de război era pentru întreaga Românie de 800 milioane Iei, adecă atât cât cereau trebuinţele realizându se 112 iei pe cap. In cursul războiului Raţica Naţio­nală a împrumutat pe Stat în m­ai multe rânduri, — prin em­isiun­e de bilete cu diferite mijloace de acope­rire, — ajungând a avea astăzi emise şi puse teorailgiene de 2% miliarde lei adecă de 3 ori mai mict decât înainte de război Deosebit în teritoriul ocupat, Banca de Generală a emis şi ea pentru popu­laţi­une bilete car­ la începutul trata­tivelor se spunea a fi numai de 400 milioane, dar cam­ azi după unii cu­noscători au ajuns la peste 110 mi­liarde lei. Prin urmare avem în total—lăsând la o parte Basarabia cu rublele sale în valoare de aproape 1­­ miliarde Iei—numai pentru România rotund 4 miliarde lei, emisiune monetară cam­ cu drept cuvânt , fiind de 5 ori mai mare decât înainte de răz­boi şi decât trebuința cere, banii de­­preciindu-se au scumpit lucrurile cu de 5 ori mai mult! Pe cap nu se mai repartizează 112 ci 660 lei ! Aceasta e adevărat. Că cele 2­ miliarde emise c­e Banca Naţională au acoperirea lor* că cele 1­0 miliarde din teritoriul o­­cupat au garanţia Statului, nu poate împiedeca deprecierea, după cum n’ar putea-o împiedeca nici chiar dacă a­­ceste 4 miliarde ar fi acoperite în întregime cu aur. Aceasta pe simplul motiv, că emisiunea de bilete e cu mult mai mare decât trebuinţele. Le­gea ofertei şi cererea îşi are în cazul de faţă influenţa ei decisivă. G. D. Creangă koreaica „poporafit­i“ IM Pătrăşcanu a simţit nevoia de a se explica în chestia toastului ridicat la o­­nomastica d-lui Marghiloman. .Poporanistul­ polemizează cu „Miş­carea“. Nu era nevoe de polemică. Faptele sunt simple şi de notorietate publică. D-l Pătrăşcanu a participat la masa în care se sărbătorea onomastica J. d-lui Marghiloman. Dar d-l Pătrăşcanu se explică: am venit la popota parlamentaril şr să ştiu că se sărbătoreşte onomastica p­ri­­mului ministru.. Toţi parlamentarii au ştiut, toată lu­mea a ştiut că în ziua de sf. Alexandru trebuia să aibă loc la sem­nat masa pen­tru sărbătorirea primului ministru—nu­mai „poporanistul“ nu ştia nimic de acest eveniment guvernamental. La masă, d-l Pătrăşcanu a vorbit spu­nând că admiră, „priceperea şi curajul cu care d-l Marghiolian îşi realizează opera“. Toate ziarele au reprodus cuvântarea d-lui Pătrăşcanu la fel — numai d-l Pă­trăşcaru după câtevă zile îşi contestă cuvântarea, răstălmăcind tot ce spusese Qoficisiia : totă temea a ştiut — nu­mai poporanistul n’a şfei nimic. Toată presa a redat cuvântarea la fel—muraşi poporanista, o de&minte şi o râsi'ălmâceşfei. Da ce n’ar a­vsa „pe porgaiste” cel puţin curajul unui toast ? re dis apără cenzura? laţul e­ra cumplită Masă ct pâine. In numărul nostru de alaltăieri am publicat un raft care explica această­­să­ liste vorba de spectra ce se face cu grâul cumpărat în numele Comunei Iaşi şî pentru trebuinţele repulaţiei oraşului. Cenzura ne-a suprimat relatarea­­acestui fapt precis şi complec­tat ce­ toate amănuntele. Ne-am­ n­ îtrebat: care putea­­ raţiunea de stat în numele căreia cenzura a suprimat­ de­nunţarea acestui fapt ? Această denu­nţare nu periclita nici un in­teres al statului; din potrivă, denunţarea noastră putea veni în sprijiniri populaţia­ în­fometate. Dacă faptul denunţat de noi nu era exact, autorităţile în drept puteau să-l des­­mintă. Dar dacă faptul este exact--şi noi susţi­nem că este exact—ce interes a servit cen­zura atunci câ­nd a suprimat denunţarea lui ! N’a servit nici un interes public şi ni e mactr un interes al guvernului. In jurul notei de paca­letofla Americană Repeziciunea în hotărâre şi pune­­tualitatea în execuţie—iată caracteris­tica americană. Diplomaţia tinde peste Ocean să devină o ştiinţă pozitivă, după cum războiul a luat, graţie energiei şi voinţei americane, o formă matematică. Ei lucrează numai cu cifre: „atâtea sute de mii de oameni pe lună... atâ­tea zeci de mii de aeroplane... atâtea tone de muniţii şi alimente pentru om debarcat in Franţa" Ci­ prilejul primitei notei austro- ungare, metoda americană a fost surprinzătoare. Maistrul Lansing a dat răspunsul Sidelor Unite după o oră, poate chiar numai după 55 de­­minute. Scurt, dar, precis, ca enun­ţarea unei teoreme aritmetice. S-a sfârşit aşa­dar cu vechea şcoala diplomatică a abilităţilor de forme, a reticenţelor de gândire, a duelului de vicleşuguri. Pentru America pacea depinde de aplicarea strictă a programului enun­ţat de Preşedintele Wilson: restituiţi, reparaţii, garanţii, sancţiuni. Iată alfa şi omega al condiţiilor aliaţilor. Toate scopurile de război sunt cu­prinse în 14 puncte fixe şi imutabile ca o lege ştiinţifică. Prin urmare nu mai încape putinţa nici unei tergiversări. Compromisul şi tocmeala în poli­tică şi diplomaţie nu intră în meto­da americană. O telegrama ori sursă germană cosită ori arată că însuşi Preşedintele Reichstagului vede încheerea păcii generale foarte aproape, iar alte per­sonalităţi din imperiu cred chiar cu putinţă un armistiţiu înainte de terni. CM * SUB STBPfi Rregretăm că nu avem,—şi h­îci nu ne-am putut procura,—ultimele date statistice pri­vitoare la proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea, dar şi cu cele ceva mai vechi, pe care le poatdăm, sperăm să putem da un răspuns mulţum tor la chestiunea ce o punem ca titlu acestui articol: „Cine stăpâneşte so­lul Dobrogei î­­n anul 1903, proprietatea rurală privată d­e Dobrogea­ veche era de 615.821 ha., (431.862 în ju­d. Constanţa şi 183.959 în jud. Tulcea) şi se împărţea, după mărime, la am­bele judeţe şi în toată provincia, după cum urmează: Va sâ zică,a cum nu există o limită hotă­râtă şi în general admisă între proprietatea mică, mijlocie şi mare, ea variind după ţări, după fertilitatea şi rendimentul solului, după felul culturei se se face pe ea, după ceea ce legile dispun în această privinţă, etc.,—dacă Cum se vede, la 1903, Românii stăpâneau suprafaţa de 392.787 ha. din proprietatea privată dobrogeană, reprezentând 63,3 la sută din suprafaţa ei .totală, aflecă aproape două t­reimi. na când toţi conlocuitorii lor de alte Problems Dob admitem că proprietatea mică în Dobrogea­­veche e acea de la 0 până la 10 ha., propri­etatea mijlocie acea de la 10 până la 100 ha. şi proprietatea mare acea de peste 100 ha., atunci proporţia la sută dintre cele trei feluri de proprietăţi, în anul 1903, ar fi fost următoarea : Cum se vede, în Dobrogea veche proprie­tatea mică, mijlocie şi mare s’au dezvoltat paralel şi armonic Proprietatea mijlocie, (care, după cum vom vedea, a mai crescut), reprezenta, în 1903, proporţia de 38,88 la sută, pe când în restul ţarei nu atingea nici 5 la sută. Aceasta explică buna stare relativă a plu­­gărilor dobrogeni şi progresele de tot felul ce s’au săvârşit acolo, din iniţiativă privată în cei 40 de ani de dominaţiune românească. Dacă considerăm proprietatea dobrogeană din punctul de vedere al naţi­onalităţei­ pro­prietarilor, ea se stăpânea, la 1903, în chipul şi în proporţiile specificate In tabloul ce ur­mează, o Q .-»-O *ri* origine ib un Ioc stârâşeau restul de 223.034 ha. reprezentând 36.2, la sută, adecă ceva mai mult de­­cât o­­treime. In al dern­ea loc v'm Bulgarii, cu 109.954 te. (17.9 la sută), apoi Musulman» (Turci şi jude­tele Suprafaţa cenetsn» feless Dobrogea Deîa 0-10 ha 103.603 128.450 232.093 „ 10-25 («3.180 12.32S 141.501 * 25-50 44.176 15.652 50.828 „ 50-100 „ 33.959 3.767 37.726 Peste 100 „_ 140.944 3.724 144.668 Total 431.802 183.959 615.821

Next