Munca, iulie 1955 (Anul 11, nr. 2395-2421)

1955-07-22 / nr. 2413

Pag. 2-a înaintea Congreselor Sindicatelor Cuvîntul delegaţilor la conferinţă Zilele trecute s-a ţinut conferinţa comitetului orăşenesc Bucureşti al Sindicatului lucrătorilor din comerţ,­ în vede­rea alegerii delegaţilor pentru apropiatul congres al aces­tui sindicat. Conferinţa a scos la iveală o serie de lipsuri, a dezbătut probleme importante a căror rezolvare de către congres va face ca munca organizaţiilor sindicale respec­tive să contribuie şi mai mult la îmbunătăţirea comerţului nostru socialist. Participanţii la discuţii au criticat comite­tul central al sindicatului pentru raportul prezentat care a avut un caracter general şi nu a tratat o serie de pro­bleme importante; ei au cerut ca problemele principale ridicate în conferinţă să fie cuprinse în raport pentru a fi dezbătute în cadrul congresului. Redăm mai jos fragmente din cuvîntul unor participanți la discuții. întrecerea socialistă priveşte şi administraţia Consumatorii ne cer, pe bună dreptate, să-i servim cu atenţie, să-i servim cu mărfuri de calitate. Lucrătorii din între­prinderea noastră se străduiesc să facă acest lucru ş­i reuşesc în mare măsură, întrecerea socialistă este metoda care-i ajută să obţină rezultate bune. Dar or­ganizarea şi conducerea ei nu sânt la Înălţimea cuvenită. O parte din vină o are comitetul de întreprindere, căci la noi în comitet se munceşte sectar, uneori fără perspectivă. Dar nu pot să nu vor­besc despre lipsa de îndrumare şi con­trol, despre lipsa de sprijin din partea comitetului orăşenesc al sindicatului nostru. De circa 3 luni de zi, nici un ac­tivist ,ăl său nu a venit pe la noi să vadă greutăţile şi lipsurile din munca noastră, ea ne ajute să le înlăturăm. Plenara C.C.S. din 7—8 martie a.c. a­­arătat că centrul de greutate al activităţii sindicale trebuie mutat în întreprinderi. Comitetul nostru orăşenesc nu prea se străduieşte, cel puţin faţă de noi, să a-Cuvîntul tov. ILIE ANASTAS­IU preşedintele comitetului de întreprindere de la O.C.L. Alimentara-,,­ Mai a­plice această directivă a plenarei. Din lipsă de îndrumare practică, consfătuiri­le de producţie din întreprinderea noas­tră nu se desfăşoară aşa cum trebuie. Nici pînă acum conducerii noastre admi­nistrative nu-i este clar — sau poate nu vrea să înţeleagă — că în organizarea consfătuirilor de producţie are şi ea ceva de spus. Şi mai cu seamă în ce priveşte traducerea în viaţă a propunerilor făcute în cadrul lor. Tovarăşii din administraţie nu participă nici la organizarea şi nici la desfăşurarea consfătuirilor. Ei nu iau în seamă cerinţele juste a­le lucrătorilor, cerinţe izvorîte din sezisările consumato­rilor. Aceeaşi atitudine o au şi tovarăşii din secţiunea comercială a sfatului popu­lar, care nu participă la consfătuirile de producţie pe întreprindere, unde ar avea multe de aflat şi învăţat. De pildă, ar afla — aşa cum s-a arătat în consfătuiri ■— că în nenumărate rînduri îngheţata pusă în vînzare este de proastă calitate. Particiipînd la consfătuiri ei ar cunoaşte mai bine problemele ridicate de muncitori şi ar lua măsuri de satisfacere a cerinţe­lor juste ale acestora. Faptul că adminis­traţia nu ţine seama de propunerile lu­crătorilor şi nu ia măsuri care să asigure traducerea lor în viaţă are repercusiuni ne­gative asupra îndeplinirii angajamentelor luată în întrecerea socialistă. Pe de altă parte, lucrătorii se lipsesc de a mai face propuneri şi astfel întreprinderea pierde un ajutor preţios, fără de care sarcinile nu pot fi îndeplinite în bune condiţii. Dacă activul organelor noastre sindica­le superioare ar aplica cele stabilite de plenara din 7—8 martie a C.C.S. şi ar veni mai mult în întreprinderi, aseme­nea deficienţe ar fi repede lichidate. Noi insistăm ca acest lucru să se facă. Pentru ridicarea spiritului de răspundere al lucrătorilor din comerţ Este bine cunoscut faptul că în rândul lucrătorilor comerţului socialist se dez­voltă tot mai puternic atitudinea socia­listă faţă de muncă. Eu am să vorbesc însă despre un aspect care dovedeşte lip­­surile ce există în această privință. Mă aflam într-una din zile într-un ma­gazin. Un cumpărător a cerut un articol. Vânzătorul i-a spus că articolul respectiv lipsește. „Bine — a replicat clientul — dar în alte magazine există. Am venit să cumpăr de aici, pentru că sânt mai aproa­pe de casă“. El a cerut condica de su­gestii şi reclamaţii în care să-şi noteze păsul, cu gîndu­l că în felul acesta va ajuta conducerea magazinului. După multe discuţii, la care s-a adăugat inter­venţia mea şi a altor cumpărători, con-Cuvîntul tov. JEAN CHIŞESCU secretar al org. de bază P.M.R. „Cartimex,,­dica i-a fo­st pusă la dispoziţie de către casieriţa magazinului. Omul a scris în ea ce-a avut de scris şi a plecat. Casieri­ţa s-a apropiat atunci de mine şi mi-a zis: „Te văd om mai acătării, scrie şi mata ceva despre noi“. Apoi, zâmbind, a adău­gat : „Dar scrie de bine, te rog“. Am luat condica şi am scris. De la uşă am privit înapoi. Din ochii ei şi ai res­ponsabilului magazinului plecau nişte priviri să mă bage în pămînt, nu alta. Re­­dasem în condică faptele exact aşa cum s-au petrecut. Acest lucru dovedeşte că unii lucrători din comerţ n-au înţeles pînă acum că cea mai importantă sarcină a lor este de a face totul pentru a servi cît mai bine pe consumatori, că refuzând să primească sugestiile, resping ajutorul pe care aceş­tia li-l pot da pentru a-şi îmbunătăţi ac­tivitatea. Sinteza n-a vorbit despre felul cum si ard tratate sezisările oamenilor mun­cii, după cum n-a atins nici problema controlului obştesc. Or, acestea sunt două mijloace importante prin intermediul că­rora comerţul de stat, lucrătorii săi, pot primi un sprijin preţios. Cer comitetului central să pună în con­gres aceste probleme şi să stabilească măsurile necesare. Despre calificarea tovarăşilor din secţiunile comerciale Am să vorbesc despre o problemă im­portantă, a cărei rezolvare trebuie să ducă la îmbunătăţirea­­activităţii din unităţile comerţului de stat. Con­gresul are datoria să abordeze această problemă. Este vorba de secţiunile co­merciale din cadrul sfaturilor populare, care au un rol important în dezvoltarea comerţului. Vreau să arăt că oamenii care lucrează în cadrul acestor secţiuni, în multe locuri nu-şi pot îndeplini cum trebuie îndatoririle, deşi majoritatea lor Cuvîntul Iov. GHEORGHE PAPA din sfatul popular al raionului ,J. V. Stalin“ au tragere de inimă, sunt tovarăşi cin­stiţi, ca­re se străduiesc să muncească bine. Adevărul e că mulţi dintre ei nu cunosc problemele din comerţ, nu ştiu cum trebuie exercitat comerţul, cu alte cuvinte nu au calificarea necesară. Multe secţiuni comerciale din cadrul sfaturilor populare se plîng de lipsă de funcţionari. Acest lucru nu este just. Nu lipsa unui număr mare de funcţionari face ca tre­burile să nu meargă bine, ci nepregătirea în problemele comerciale a funcţionarilor existenţi. De aceea este necesar a se lua măsuri pentru calificarea tovarăşilor care lucrea­ză aici, ceea ce va face ca unităţile co­merciale să primească din partea secţiu­nilor comerciale ale sfaturilor populare un ajutor competent, lucru ce va contri­bui la îmbunătăţirea activităţii în ma­gazine. Să nu neglijăm activitatea în rîndurile femeilor Mă miră faptul că în sinteza raportu­lui C.C. al Sindicatului nostru, expusă aici, este prezentată foarte palid o pro­blemă de mar­e importantă. Este vo­r­b­a de munca femeilor. După câte ştiu eu, în co­merțul de stat lucrează un număr mare de femei. Numai în întreprinderea pe care o conduc, peste 50 la sută din lucrători sînt femei. Avem brigăzi de bună ser­vire formate din femei si ele îşi îndepli­­nesc datoria cu cinste. Am observat că gestionarele, responsabilele de raioane îşi duc munca cu multă conştiinciozitate. In majoritatea cazurilor, acolo unde lu­crează femeile, lipsurile din gestiune sunt­­rare, gospodărirea magazinelor şi a rai­ioanelor este mai bună. Nu-i vorbă că sunt şi printre ele — puţine, ce-i drept — unele care au slăbiciuni în muncă, aba­teri de la regulile comerţului socialist. Acestea trebuie ajutate pentru a-şi însuşi Cuvîntul tov. NICOLAE OSMAN director O.C.L. Produse Industriale, raioanele „V. L Lenin“ şi „Gh. Gheorghiu-Dej“ o calificare mai înaltă, o conştiinţă mai ridicată , cu alte cuvinte trebuie intensifi­cată munca cultural-educativă în rându­rile lor. In întreprinderea noastră există oarecare activitate culturală, dar ea nu dă rezultatele scontate. Cu cîtva timp în urmă comitetul de întreprindere a înjghe­bat cîteva formaţii artistice de amatori în care activau numeroase femei. Aceste formaţii s-au destrămat însă, căci noi nu avem club sau colţ roşu unde să-şi des­făşoare activitatea. Există în schimb în Bucureşti o serie de colţuri roşii ale unor întreprinderi din ramura noastră, care stau nefolosite. Comitetul sindical oră­şenesc trebuie să planifice activitatea acestora pentru ca ele să poată fi folo­site şi de întreprinderile care nu dispun de colţuri roşii. Mai este o problemă peste care sinteza a­­trecut cu uşurinţă şi anume aceea a creării condiţiilor pentru ca femeile să-şi poată desfăşura nestingherite munca în producţie. E vorba de creşele şi căminele pentru copiii lucrătoarelor noastre. Comi­tetul central­ al Sindicatului­­are datoria să i­a măsuri pentru a se mări numărul cireşelor şi căminelor de zi în cadrul ra­murii noastre. Propun ca în raportul pe care C.C. al Sindicatului îl va prezenta în faţa con­gresului să fie t­ratată cu seriozitate acti­vitatea în rîndurile femeilor,, iar delegații pe care-i vom alege să dezbată la con­gres această importantă problemă. Avem nevoie de sprijinul comitetului central al Sindicatului Schimburile comerciale dintre state contribuie la apropierea popoarelor, la destinderea încordării internaţionale. Ţara noastră a extins şi extinde neîn­cetat schimburile comerciale cu tot mai multe state de pe glob. Volumul impor­tului şi exportului creşte mereu.­ In ase­menea condiţii, noi cei care lucrăm în ca­drul comerţului exterior avem de înde­plinit sarcini de mare răspundere. In­dustria şi agricultura noastră, în plină dezvoltare, sunt reprezentate peste hotare prin mărfurile pe care le trimitem- Ele trebuie să fie de cea mai bună calitate, plăcute ca aspect, frumos ambalate şi mai ales expediate la vreme, aşa cum pre­văd obligaţiile asumate de statul nostru. Trebui­e să arăt că pînă acum lucrătorii din comerţul exterior au reuşit să-şi în­deplinească în mare­­măsură acest© înda-Cuvîntul tov. N. SUFRIN preşedintele comitetului de întreprindere de la „Chimimport“ tonuri de onoare. Dar în munca noastră sunt­ încă o serie de greutăţi, îşi fac loc unele lipsuri. La învingerea şi înlătura­rea lor noi nu avem sprijinul suficient al comitetului central al Sindicatului nostru. Aceasta s-a văzut şi aici în conferinţă. In sinteza care a fost prezentată, doar în cîteva cuvinte s-a vorbit despre activita­tea organizaţiilor sindicate din comer­ţul exterior. Aceasta reflectă necunoaş­terea şi necuprinderea problemelor noas­tre de către comitetul orăşenesc şi comi­tetul central al Sindicatului. Comitetul de întreprindere, al cărui preşedinte sînt, nu este controlat şi sprijinit în muncă de către organele sindicale superioare. Activul comitetului orăşenesc şi al C.C. al Sin­dicatului se deplasează rareori pe la noi, nu cunoaşte î­n amănunţime specificul­ muncii noastre şi de aceea nici nu ne poate acorda un ajutor concret. Forma organizatorică existentă acum în cadrul comitetului sindical orăşenesc al sindi­catului nostru nefiind corespunzătoare,­­ nu-i permite să cuprindă întreprinderile şi instituţiile din cadrul comerţului exte­rior, să le înd­ru­me şi să le ajute temei­nic. Congresul care se apropie trebuie să ia în­­discuţie această problemă, să-i gă­sească rezolvarea şi să dea ca sarcină comitetului central pe care-l va alege, de a se ocup­a , în mod serios­­de activitatea sindicală din acest sector, pentru ca ea să-și poata aduce contribuția la îndepli­nirea sarcinilor de răspundere pe care noi, cei din comerțul exterior, le avem. o Noi cărți de literatură 8 8 * V. V. STASOV — Articole despre Rim-8 g ski-Korsakov. 168 pag. — 8,05 lei. Edi- g 8 tura Cartea Rusă. g 8 F. SCHILLER — Teatru — volumul 8 0 1 — (Colecția „Clasicii literaturii uni- 8 8 versate“) 328 pag. — 5,60 lei. Editura g . de stat pentru literatură și artă. 8 g S. DAMIAN — Generalitatea și indi' jjj 8 virtualitatea ideii operei literare (Colec- g­­­ția „Mica bibliotecă critică“) 76 pag. 8 g 0,55 lei. Editura de stat pentru literatură 8 și st­­ ă 8 8 V. FELEA — Murmurul străzii — poe- 8 g zii. 112 pag. 4 lei. Editura de stat pen- 8 tru literatură și artă. g ^ — Poe{i maghiari din R.P.R. 220 pag. 8 g — 15 lei. Editura de stat pentru litera-8 tură și arta 8 \ P. PAVLENKO — Povestire nepubli- 8 g cată (Colecţia „Lectura“) 44 pag. — g g 0,40 lei. Editura Cartea Rusă. g jj P. P. ANTOKOLSKI — Versuri alese —8 9 284 pag. — 10 lei. Editura Cartea Rusă 8 8 LITERATURĂ PENTRU COPII ŞI g 8 TINERET §­­ C. BOLLIAC — Poezii (Colecţia „Bi­ g ? blioteca şcolarului“) 88 pag. — 1,75 lei g 1 Editura Tineretului. ? K-J oo OO OO OO OO OO OO OO OO OO OO CO OO OO OO OO OO OO OO OO OO OO OO OO OO OQ ic MUNCA Dezvoltarea mişcării sportive în Regiunea Autonomă Maghiară TG. MUREŞ (cores­p. „Munca"). — Mişcarea de cultură fizică şi sport a cu­noscut o largă dezvoltare şi în Regiunea Autonomă Maghiară. Cu 10 ani în urmă, aici au existat doa­r 77 de terenuri de sport unde se practica mai mult fotbal, şi circa 1.000 de sportivi legitimaţi In­­prezent, în regiune sînt 900 de baze spor­tive bine amenajate. în cete 26 de ramuri sportive existente activează 44.390 de sportivi legitimaţi. Cele 434 colective sportive, dintre care 339 sînt săteşti, 40 sindicale şi 45 şcolare, cuprind peste 50.000 de membri. O mare amploare a luat hocheiul pe gheaţă. Regiunea are trei echipe de hochei în categoria A şi opt în categoria B. O­­mare dezvoltare a cu­noscut şi baschetul. Regiunea Autonomă Maghiară este reprezentată în categoria A de două echipe masculine şi două fe­minine. De asemenea tirul, patinajul, şahul, popicele, canotajul, handbalul sânt şi ele foarte răspînd­ite. Zeci de mii de tineri şi tinere au pă­truns pe portițe larg deschise ale baze­lor sportive. Dezvoltarea pe care a luat-o mişcarea de cultură fizică şi sport este oglindită şi de numărul tot mai mare de purtători ai insignei G-M-A. Astfel l­a c­ei 16.555 cîți au fost în anul 1954, anul acesta s-au adăugat încă 6.199. La spar­­tachiada sindicală din acest an au par­ticipat aproape 10.000 de sportivi, iar la spartachiada satelor peste 18.000, îm­preună cu campionatele şcolare, totalul participanţilor s-a ridicat la 37.370. In anul 1954, la diferitele competiţii sportive au luat parte peste 120.000 de oameni ai muncii romîni şi maghiari, dintre care aproape 24.000 de femei. Şi sînt numeroşi, acei care sînt fruntaşi şi în sport şi în producţie. In ultimii ani, mulţi sportivi din această regiune au cucerit titlul de maestru al sp­ortului. Rogobete Margar­eta şi Zöldi Aranka au obţinu­t acest titlu la baschet, iar tânărul Meder Carol la înot, Fü­löp Georgeta la canotaj etc. Pentru succesele d­obîndite în domeniul sportiv în cursul anului tre­cut, Regiunea Autonomă Maghiară de­ține drapelul de regiune fruntașă pe țară. Reparaţii făcute cu întîrziere Vasul de pasageri „16 Februarie“ de­serveşte liniile de navigaţie Brăila—Suli­­na şi Brăila­—Piatra Frecăţei. Membrii e­­chipajului se străduiesc să asigure vasu­lui o stare bună de exploatare, dar ei nu sânt sprijiniţi în eforturile tor de organele de resort,­­respectiv de serviciul tehnic al Direcţiei Navigaţiei Fluviale Brăila. A­­cest serviciu, care-i dator să acorde asis­tenţă tehnică vaselor ce aparţin Navrom­­ului, nu numai că n-o face din proprie iniţiativă, dar chiar atunci cînd este soli­citat, rămîne pasiv. Câteva exemple în le­gătură cu vasul „16 Februarie“ sânt edi­ficatoare. Acestui vas i s-a rupt o port­­paletă, care a fost dată la reparat la 4 aprilie. Reparaţia se putea efectua într-o zi, două, dar a durat exact 48 de zile, şi asta după ce conducerea vasului a fost nevoită să facă 2-3 reveniri pentru ca ser­viciul tehnic să „urgenteze“ lucrarea. La 27 mai, mecanicul vasului a cerut să se confecţioneze butoanele de oţel ci­mentat şi să se repare cele două valvule de unsoare de la tribodinam. Dar nimeni din serviciul tehnic nu s-a „obosit“ să se intereseze de aceste probleme. Nu mai vorbim de faptul că de aproape trei luni, de cînd s-au scos acumulatorii pentru recondiţionat, iluminatul vasului, în timpul staţionării peste noapte­­la Su­­lin­a, lasă mult de dorit. Cabinele pasage­rilor şi membrilor din echipaj sîntt dese­ori în întuneric, întructt iluminatul nu se poate asigura numai cu dinamul. Aces­ta, suprasolicitat, ar putea să se defecteze şi deci vasul să fie scos din exploatare. Mai putem aminti că vasul nu primeşte conform normativului materialele pentru întreţinerea curentă (stupă, bumbac de şters, azbest, şnur etc.) Intr-o situaţie a­­semănătoare este şi remorcherul „Lavoi­sier". Oare pînă cind va dăinui aceasta? Răs­punsul trebuie să-i dea Direcţia Naviga­ţiei Fluviale Brăila (director Nicolae Pe- Timotei Scribnic corespondent voluntar —­— Ni se semnalează că... ...sala cinematografuleii „Progresul“ din oraşul Sebeş n-are nici un mijloc de ae­risire în afară de un ventilator, care însă nu funcţionează, fiind stricat. In aseme­nea condiţii vizionarea unui film nu este de loc o plăcere mai ales în timpul verii. Conducerea cinematografului consideră că este atît de greu să se ia măsuri pen­tru repararea ventilatorului ? S. Barboni ★ ...macaraua electrică din secţia I-a mon­taj a Atelierelor C.F.R. „Ilie Pintilie“ din Iaşi, se defectează cu uşurinţă din cauza reparaţiilor superficiale, iar macarale de mînă sînt puţine; în felul acesta trans­portul şi ridicarea pieselor se fac ane­voie, ceea de creează greutăţi îndeplinirii planului. Totuşi, conducerea Atelierelor şi organele sindicale nu au făcut nimic pen­tru asigurarea folosirii continue a maca­ralei. G. Teodor Vineri , Iulie 1950 — nr. 2413 Intîlnire cu potemkiniştii Oamenii bătrîni au memoria ciudata.­­ Fapte de demult întâmplate sint uneori­­ mai proaspăt şi mai viu păstrate decît cele de o zi vechime. Si la urma urmei cum ar putea să se şteargă din amintirea marinarilor potem­ , linişti primirea caldă, ajutorul tovără- , şese ,al clasei noastre muncitoare? Mai a­ Ies cînd te pregăteşti să vizitezi prieteni de demult, nu se poate să nu te gândeşti la anii cînd s-a pecetluit prietenia în munca şi lupta comună. ...E mare frământarea oamenilor la uzina „Steaua Roşie“ din Bucureşti. Şi cum să nu fie frământaţi ? Li s-a anunţat doar de dimineaţă că un grup de­ mari­­nari de pe crucişătorul „Potemkin“ va vizita uzina lor. Maistrul Stazl Iosif e nerăbdător din cale afară. El îşi mai aduce aminte de mulţi marinari de pe „Potemkin“ cu care a lucrat împreună la cazangerie pe vre­mea când fabrica era a lui Wolf. Va fi oare măcar unul din aceştia printre­ cei ce vor veni la uzină acum? Şi dacă da, îl vor recunoaşte oare pe el? Drept c, au trecut câţiva ani de atunci. Aşa vreo 40—45... ...O maşină se opreşte la poarta uzinei. Putem liniştii... Vestea trece din secţie în secţie. Se adună oamenii în curte, se­ a­­duc flori- Un ropot de aplauze îi întâm­pină, mâinile se string cu căldură. — Tovarășe Pughin ! •— Tovarăşe Beaghin! Cine i-a strigat? Cine le-a strâns m­îna? Sânt cunoscuţi, cunoscuţi fără îndoială- Dar trec totuşi cîteva clipe până cînd se disting trăsăturile cunoscute pe obraji­ ascunşi sub riduri. Şi nu e unul singur care a lucrat cot la cot aici cu Pughin şi Beaghin. E şi Stazl Iosif şi Schmidt Mi­hai care pe vremea aceea era ucenic la cazangerie şi Stoican Constantin şi Ros­en Paul. Bătrânului Beaghin i-au dat lacrimile în ochi de emoţie- E glumă să întâlneşti prieteni­­pe care nu i-ai mai văzut de pa­truzeci şi mai bine de ani? — Mulţumesc, mulţumesc tovarăşi că nu m-aţi uitat ! Să-i fi uitat pe potemkinişti ? Stazi Iosif, Boscu Paul, Schmidt Mihai sunt membri de partid, dar ei nu vor pu­tea să uite v­reodată că primul cuvânt des­pre revoluţie de n­­a potemkni­işti l-­au auzit, că prin ei au simţit pentru prima oară suflul dătător de viaţă al revoluţiei din 1905 din Rusia. ...Au trecut primele clipe ale revederii. La organizaţia de partid unde oaspeţii au intrat, se deapănă acum amintiri. — Iţi mai aduci aminte de moş Frank? Dar de Anton Go­dun ? • — Iţi mai aduci aminte unde a ex­plodat rezervorul de gaze şi au murit doi oameni? ...Gazdele sînt nerăbdătoare să arate oaspeţilor tot ce au construit de cînd pa­tronii au fost alungaţi, iar oaspeţii sînt nerăbdători să vadă acum uzina în care au lucrat câţiva ani. Și rînd pe rînd secț­­iile sînt vizitate. ...— Aici a fost pe vremuri la catuseria ! Se lucra cu nişte strunguri vechi! Acum parcă e o secţie nou, nouţă. Dar cel© mai mari surprize îi aşteaptă pe oas­peţi la sectorul III cazangerie, chi­ar a­­colo unde au lucrat cu aproape o jumă­tate veac în urmă. Tovarăşul Zamfirescu, şeful acestui sector, er­a copil pe atunci, dar îşi aminteşte de Beaghin cu care a lucrat împreună la Constanţa. Secţia lui are cu ce se mîndri faţă de oaspeţi, căci sînt numai cîteva zile de cînd a recâştigat drapelul de secţie fruntaşă! Şi apoi cite nu s-au schimbat aici în anii regimului de democraţie populară! El urmăreşte ex­presia fetii oaspeţilor. Aceştia nu sunt încă chiar aşa de uimiţi. Cu tonul cel mai o­­bişnuit din lume tovarăşul Pughin con­stată că tablele mari care erau cărate înainte de cîte 20—25 muncitori sânt ri­dicate de macarale uriaşe şi ia cu­noştinţă cu tot atâta linişte că în secţia la care se făceau patru cazane pe an pe vremea cînid era si el muncitor aici, acum se fabrică de zece ori pe atît într-o luna. Şi tot aşa cînd oaspeţii vizitează cabi­netul medical care pe vremea lui Wolf era deservit de un singur sanitar, iau cu­noştinţă ca de un lucru de la bine înţeles că acum se compune din trei secţii şi este deservit de doi medici, doi dentişti, o fel­­ceriţă o soră şefă şi un sanitar. De ce i-ar mira pe potemkinişti in mod deosebit realizările de la uzina „Steaua Roşie“? Ei au muncit doar zeci de a­ni alături de poporul nostr­u, au luat parte la lupta lui şi mulţi dintre ei iau şi astăzi parte, aşa bătrâni cum sunt, la făurirea vieţii noi în patria noastră. Sunt şi ei părtaşi la toate realizările noas­tre. Atunci de ce să se mire în mod deo­sebit ? ...Se apropie clipa despărţirii. S-au ciocnit de acum paharele în cinstea reve­derii, s-au închinat toasturi pentru pace, oaspeţii şi gazdele şi-au urat reciproc succese în muncă. Tovarăşul Pughin cioc­neşte cu tânărul director al uzinei „Steaua Roşie“ şi-i spune că are un fiu ca dînsul, tot director. Se schimbă adresele şi prie­tenii regăsiţi îşi făgăduiesc reciproc să-şi scrie. Tovarăşul Stoican va merge luna viitoare la băi şi atunci îl va vizita ne­greşit pe tovarăşul Beaghin. E grea despărţirea! — Iţi mai aduci aminte de tartor, de Wolf? Da! Tovarăşul Pughin îşi mai aducea aminte, aşa cum îşi aduce aminte de toţi tartorii care l-au exploatat în lunga sa viaţă de muncitor. ...Se închide poarta uzinei în urma oaspeţilor. Muncitorii se duc din nou l­­a lucru. In sala cazan­geriei împroaşcă jerbe de foc aparatele de sudat. Dar ce flacără ar putea să se compare cu focul pe care l-au aprins aici în­­inima muncitorilor — acum 50 de ani — marinarii de pe cruci­şătorul Potemkin cu arzătorul suflu al revoluţiei ? E. MARTON La Palatul Pionierilor Joi dimineaţa, sute de pionieri din Capi­tală a­u prim­it în mijlocul­­lor vizita unor oaspeţi dragi. La Palatul Pionierilor ai sosit un grup de marinari de pe crucişătorul „Po­temkin“, care trăiesc în ţara noastră. După un cu­vânt de bun venit rostit de pioniera A. Rachieru, oaspeţii au vizitat cercurile­­pionierilor şi s-a­u interesat de ac­tivitatea pe care o desfăşoară purtătorii cravatelor ro­şii. Intr-una din sălile Palatului, potemkiniştii au răs­puns întrebărilor puse de pionieri, povestindu-le despre faptele vitejeşti ale par­ticipanţilor la răscoala­ de pe vasul „Potem­kin“. (Agerpres) Cronica filmului „PRIETENUL MEU FABIAN“ Dacă în­­ultimii ani a ieşit puternic în evidenţă creşterea, calităţii artistice a fil­melor produse­­de cinematografia din R. Cehoslovacă, aceasta se datoreşte, în mare mă­sură, priceperii cu care cineaştii ceho­slovaci­­tratează cele mai de seamă pro­bleme ale construirii­­socialismului. Tot­odată aceasta se datoreşte colaborării rod­nice dintre scriitorii şi creatorii din dome­niul cinematografiei, în vederea realizării u­nor filme de o mare forţă educativă. Marele regizor sovietic Pudovkin­­scria că : „Nimic nu poate acţiona mai­­puternic­­asupra sentimentelor şi gândurilor omului, decît exemplul viu. Tocmai aceste exemple vii ni le oferă cinematografia şi de aceea forţa ei educativă este incomparabilă“. Respectând acest principiu, scriitorul Lud­­wik Askenaszy şi regizorul Ji­ri Weiss, laureat al Premiului de Stat, au realizat p­rin „Prietenul­­meu Fabian“ un film care prim intermediul unor personaje ca Fabian şi fiul său Geza, ca muncitorul Trojan şi învăţătoarea Vlasta, tratează o importanta­­problemă socială, cum este încadrarea ţi­ganilor nomazi î­n­tr-un colectiv de­­muncă socialist şi atitudinea acestui colectiv faţă de ei. Transformarea lui Fabian­­dintr-un om asupra căruia trecutul de mizerie a lăsat urme a­dîmci şi -a înrădăcinat de­prinderi rele, într-un muncitor conştient şi disciplinat, nu este tratată în chip scher­matic, sau „la general“, ci printr-o atentă analiză a trăsăturilor lui morale; evolu­ţia lui nu este urmărită liniar, ci­­prin o­­glin­direa tuturor contradicţiilor din con­ştiinţa sa, a luptei dintre vechi şi nou. De aceea Fabian reprezintă­ un exemplu viu, impresionant şi convingător. In primele scene ale filmului se aude glasul lui Troian, sudor pe un mare şan­tier de construcţii: „începutul povestei e simplu. Mă întorceam din concediu.. “ In continuare, ni se înfăţişează prima întîlnire a lui Troian cu Fabian şi fiul său, în gară, unde aceştia, împreună cuu alţi ţigani, rugau trecătorii să-i îndrume spre adresa care o aveau scr­isă pe o bucăţică de ltet­ie. Trojan întrebă mirat: „Cum, nici unul din voi nu ştie carte?“ Aceasta este problema care-l uimeşte la început pe Trojan, trezind în el sentimentul răspun­derii de cetăţean al unei societ­­ăţi în care fiecare trebuie să contribuie nu numai la construi­rea ei, ci şi la ajutorarea seme­nilor săi, la formarea conştiin­ţei lor noi. Şi Troian porneşte cu entuziasm la această muncă de formare a un­ui om nou. II ajută pe Fabian să deprindă meseria de sudor, să capete o locuinţă, — el care toată viaţa a trăit prin corturi, — şi apoi să înveţe carte. T­raian vede în Fabian nu nu­mai pe reprezentantul unei categorii de oameni ce trebuie încadraţi în­tr-un fel nou de viaţă, ci, pătrunzând în sufletul prietenului său,­­îi ghiceşte sufe­rinţa pe care mizeria şi umilinţele o să­diseră ani­­de-a rîndul. Există în film o scenă de o mare simplitate, dar cu adîncă semnificaţie. La un moment dat, Fabian îl întreabă pe prietenul său : „De ce te scuipi de ţigani ?“ Fără să scoată un cu­­vînt, Traian îşi ridică mîneca salopetei şi alăturîndu-şi braţul de cel al ţiganului, a­­rată spre cele două numere de internaţi în lagărul de la Auschwitz tatuate pe bra­ţele lor. Apoi răspunde: „Poate pentru asta. Ca să nu se mai repete niciodată“. Acţiunea de educare a ţiganilor se duce pe două căi. Cei maturi sînt încadraţi in­tr-o şcoală serală, înfiinţata pe lingă şan­tier din iniţiativa lui Traian şi a învăţă­toarei Vlasta, s­oţia directorului şantieru­lui. Geza, fiul lui Fabian, e­ste­ atras în colectivul pionierilor din şcoală, care-l ajută să înveţe şi totodată îl­­pregătesc pentru a deveni şi el pionier. S-ar părea că toate merg foarte b­ine. Fabian învaţă să sc­rie şi să citească, a­­jun­ge fruntaş în­­producţie, iar fiul lui ca­pătă cravată de pionier. Dar cei care şi-au propus să contribuie la educarea ţiganilor au săvârşit o greşeală a cărei urmare nici n-au bănuit-o. Du­pă ce Fabian capătă lo­cuinţă, el invită la serbarea inaugurării pe Traian, pe învăţătoare, pe maistrul său şi­­pe directorul şantierului. Aceştia îi pro­mit bucuro­şi că vor veni cu­­toţii. Fabian se pregăteşte cu înfrigurare pentru aceas­tă seară. Pentru u­militul şi dispreţuitul de ieri, acest lucru reprezenta o confirma­re a faptului că este considerat om ca toţi ceilalţi, că pri­n munca lui el poate sta alături chiar de directorul şantierul"'. Iată însă că, cedând unor interese perso­nale, toți cei invitaţi nu se duc la Fabian. El rămîne sa petreacă numai cu ţiganii lu­i. Fabian, în care începuse să se dezvolte sentimentul­­demnităţii umane, nu­­suportă această umilinţă. In el totul se năruie, şi tot ceea ce făcuseră ceilalţi pen­tru dînsul i se pare minciună. începe să.­­colinde cârciumile, vine beat la lucru, nu maii învaţă. In cele din urmă vrea chiar să părăsească şantierul. Se duce la gară, îşi ia bilet şi vrea să aplece. Aşteptînd trenul stă aplecat pe ba­lustrada po­dului şi­­priveşte. Din nou se aude vocea lui Trojan care povesteşte: „...se gîndea la viata lui, cum a fost si cum e acum. Se întreba: „unde e locul meu?“. Imaginile filmului îl arată pe Fabian ureîndu-se în­­tren și apoi, în ultimul mo­ment, auzind sirena şantierului, sărind jos şi­­pornind spre locul lui de muncă, spre tovarăşii lui. In­tîlnind un grup de ţigani care, ca şi el cu cîtva timp în­­urmă, ce­reau lămuriri, le spune: „Da, ştiu să ci­tesc şi am să vă învăţ şi pe voi !“ Vocea lui Trojan continuă : „Şi atunci se h­otări încotro să meargă. Devenise şi el un om nou !“ O mare calitate a filmului este şi faptul că el nu arată numai procesul de trans­formare a lui Fabian, ci şi schimbările ce se produc în mentalitatea oamenilor ce-i încorijoară, a celor care mai păstrează în­că rămăşiţe de şovinism, de dispreţ faţă de ţigani. Pe de altă parte, se dezvăluie seriozitatea cu care­­trebuie privită proble­ma educării unui om, urmările grave pe care le poate avea orice greşeală, orice delăsare. Jiri Weiss, regizorul filmului, a urmă­rit în mod deosebit sublinierea procesu­lui pshio­logic de educare şi transformare a unui om. Sînt imagini care grăiesc de la sine şi despre gândurile şi despre fră­­mîntările eroilor. Otto Lackovic a dovedit în rolul lui Fabian mari resurse actoriceşti, o mare capacitate de exprimare a senti­mentelor şi gîndurilor eroului său. La crearea unei atmosfere au­tentice, cît şi l­a sublinierea acţiu­nii filmului, contribui© în mare măsură muzica compozitorului Jiri Sinka, bazată în cea mai mare parte pe prelucrarea unor motive populare ţigăneşti. F­ilm­ul „Prietenul meu Fabian« ilustrează convingător grija şi dragostea pe care orînd­uirea so­cialistă te are faţă de om. ..“A mai preţios capital“. LUCIA BOGDAN O scenă din film

Next