Munca, aprilie 1959 (Anul 15, nr. 3549-3574)
1959-04-01 / nr. 3549
Sindicatele sovietice reazim de nădejde al P. C. U. S. Congresul al XIIea al sindicatelor sovietice, la care au participat 1.322 de delegaţi, reprezentînd pe cei 52.780.000 de membri ai sindicatelor din U.R.S.S., precum şi soli ai sindicatelor din toate ţările socialiste şi din majoritatea ţărilor capitaliste, reprezentanţi ai Federaţiei SindicaleMondiale, are o deosebită importanţă pentru mişcarea sindicală din Uniunea Sovietică şi din lumea întreagă. Congresul a stabilit rolul sindicatelor din U.R.S.S. în condiţiile istorice noi, de trecere a poporului sovietic la construirea desfăşurată a comunismului, a marcat o nouă etapă în dezvoltarea unităţii şi solidarităţii muncitoreşti internaţionale în lupta pentru pace şi progres social. Atît din amplul raport prezentat de V V. Grişm, preşedintele C.C.S. de U.R.S.S., cu privire la activitatea şi sarcinile sindicatelor sovietice în lumina hotărîrilor Congresului al XXI-lea al P.C.U.S., cît şi din cuvîntările rostite de delegaţii la Congres, a reieşit limpede că, sub îndrumarea permanentă a partidului comunist, sindicatele sovietice s-au afirmat şi se afirmă ca o adevărată şcoală de conducere şi de gospodărie, ca o şcoală leninistă a comunismului. Timp de peste cinci decenii sindicatele sovietice au străbătut un drum glorios, fără egal în istorie, sub conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Hotărîrea Plenarei C.C. a P.C.U.S. din decembrie 1957 a formulat principiile de bază ale activităţii sindicatelor în scopul îmbunătăţirii într-o măsură şi mai mare a muncii lor, în scopul ridicării la o treaptă superioară a rolului lor în lupta întregului popor sovietic pentru construirea comunismului. In ultimii ani drepturile sindicatelor din U.R.S.S. au fost considerabil lărgite. In prezent ele participă activ,la planificarea economiei naţionale, la examinarea şi rezolvarea problemelor de producţie, de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă şi de trai ale muncitorilor şi funcţionarilor. Ele îşi exercită zi de zi influenţa asupra întregii activităţi a întreprinderilor industriale, transporturilor şi construcţiilor, iau parte activă la lupta întregului popor pentru avîntul agriculturii. Al XlI-lea Congres al sindicatelor din U.R.S.S. a constituit o dovadă a coeziunii de nezdruncinat a sindicatelor şi a întregului popor sovietic în jurul gloriosului Partid Comunist al Uniunii Sovietice, a hotărîrii lor ferme de a depune toate eforturile pentru traducerea în viaţă a măreţelor sarcini pe care le pune construcţia desfăşurată a comunismului. Fiecare cuvîntare rostită la Congres, întregul mers al lucrărilor sale, cuprinsul rezoluţiei adoptate în unanimitate, toate acestea sînt mărturia grăitoare a faptului că sindicatele sovietice, pe deplin conştiente de îndatoririle nobile şi de mare răspundere ce le revin, ca cea mai numeroasa organizaţie de masă a oamenilor muncii din U.R.S.S., vor face totul ce depinde de ele, pentru a mobiliza poporul sovietic, întreaga sa energie şi iniţiativă creatoare, la îndeplinirea şi depăşirea prevederilor grandioase ale planului septenal. Ele îşi vor aduce astfel contribuţia extrem de preţioasă la crearea bazei tehnico* materiale a comunismului, la rezolva-* rea cu succes a sarcinii economice funamentale a Uniunii Sovietice de a atinge din urmă şi întrece cele mai dezvoltate ţări capitaliste în ce priiveşte producţia industrială pe cap de locuitor. Această victorie va asigura oamenilor sovietici cel mai înalt nivel de trai din lume. La cel de-al XII-lea Congres, sindicătele sovietice şi-au luat angajamentul în faţa partidului comunist de a da o amploare şi mai mare întrecerii socialiste, pentru ca fiecare întreprindere, fiecare secţie, fiecare om al muncii să-şi îndeplinească sarcinile de producţie. In această nouă etapă de construire a comunismului, sindicatele din U.R.S.S., folosind experienţa bogată acumulată în decursul anilor, vor conduce cu şi mai mult succes întrecerea socialistă, antrenînd pe toţi oamenii muncii la lupta pentru creşterea productivităţii muncii, reducerea preţului de cost şi îmbunătăţirea calităţii producţiei. Ele vor stimula şi dezvolta necontenit iniţiativa creatoare a oamenilor sovietici care s-a manifestat cu putere uriaşă în noua mişcare patriotică —■ întrecerea pentru titlul de brigadă a muncii comuniste, la care participă în prezent peste 60.000 de brigăzi, schimburi şi sectoare. Lucrările celui de-al XII-lea Congres al sindicatelor sovietice, drumul glorios parcurs de ele sub conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, constituie o chezășie că — așa cum se spune în mesajul de salut adresat de Congres Comitetului Central al P.C.U.S. — sindicatele din U.R.S.S. vor urma întotdeauna cu fermitate linia partidului, vor fi un reazim de nădejde al partidului în lupta pentru înfăptuirea măreţelor sarcini de construire a comunismului; ele vor îndeplini cu cinste îndatorirea lor de organizatori şi educatori ai maselor largi ale oamenilor muncii, rolul lor deosebit de şcoală leninistă a comunismului. Oamenii muncii din ţara noastră cunosc şi apreciază activitatea multilaterală desfăşurată de sindicatele sovietice pentru educarea şi mobilizarea muncitorilor, tehnicienilor şi inginerilor, a oamenilor de cultură şi de ştiinţă, pentru victoria definitivă a socialismului şi crearea bazelor comunismului, precum şi aportul lor preţios la elaborarea şi traducerea în viaţă a măsurilor pe care partidul şi guvernul sovietic le-au luat în vederea îmbunătăţirii necontenite a condiţiilor de muncă şi de trai ale oamenilor sovietici. Marile realizări ale sindicatelor sovietice, însufleţirea cu care poporul sovietic a participat, la dezbaterea prevederilor planului septenal întăresc convingerea oamenilor muncii din ţara noastră că sarcinile de mare răspundere ce revin sindicatelor sovietice în cadrul măreţului plan septenal de construire desfăşurată a comunismului, elaborat de al XXlea Congres al P.C.U.S., vor fi nu numai îndeplinite cu succes, dar şi depăşite. Oamenii muncii din patria noastră văd în drumul glorios pe care îl străbate poporul sovietic imaginea propriului lor viitor şi sînt hotărîţi ca, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, să-şi aducă contribuţia la victoria socialismului în întrecerea paşnică cu capitalismul. Pentru oamenii muncii şi sindicatele din ţara noastră, experienţa bogată a sindicatelor sovietice, activitatea lor multilaterală şi rodnică constituie un izvor de învăţăminte preţioase din care se inspiră în permanenţă. Aceasta ne îmbogăţeşte propria noastră experienţă, ne dă posibilitatea să rezolvăm cu mai mult succes problemele pe care le ridică construirea socialismului în ţara noastră. Sindicatele şi oamenii muncii din ţara noastră, alături de masele muncitoare din întreaga lume, au primit cu vie satisfacţie hotărîrea Congresului al XlI-lea de a lărgi activitatea internaţională a sindicatelor din U.R.S.S., de a întări colaborarea şi prietenia lor cu sindicatele tuturor ţărilor, de a sprijini activ Federaţia Sindicală Mondială, centrul în jurul căruia se consolidează forţele progresiste ale mişcării sindicale internaţionale. Această hotărîre este o nouă exprimare strălucită a principiului internaţionalismului proletar, după care se călăuzesc sindicatele şi oamenii muncii din U.R.S.S. în relaţiile lor cu sindicatele şi oamenii muncii din toate ţările, ea reprezintă o contribuţie de seamă la lichidarea sciziunii din mişcarea sindicală mondială, la realizarea şi dezvoltarea unităţii de acţiune şi a solidarităţii frăţeşti a oamenilor muncii din lumea întreagă, în lupta pentru pace, securitate şi progres social. Animaţi de sentimente de adîncă prietenie faţă de glorioasele sindicate sovietice, faţă de eroicii constructori ai comunismului, muncitorii, tehnicienii, inginerii şi funcţionarii organizaţi în sindicatele din Republica Populară Romînă urează din toată inima sindicatelor din U.R S.S. noi şi depline succese în activitatea lor pe calea construcţiei desfăşurate a comunismului, în lupta pentru întărirea sistemului mondial socialist, pentru întărirea solidarităţii internaţionale, pentru pace şi colaborare între popoare. 1 . • « Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL SINDICATELOR DIN R. P. R. Anul XV. — nr. 3549 Miercuri 1 aprilie 1959 4 pagini 20 bani Prin reducerea consumurilor specifice Cu prilejul dezbaterii sarcinilor de plan pe acest an, muncitorii de la Combinatul siderurgic din Hunedoara au făcut numeroase propuneri de valorificare a noi rezerve interne în vederea reducerii permanente a preţului de cost al metalului. Multe dintre propunerile făcute au fost înfăptuite şi rezultatele sunt dintre cele mai bune. La furnalele noi, de pildă, s-a îmbunătăţit reţeta şarjei, ceea ce a dus la reducerea consumului de minereu, calcar şi cocs pe tona de fontă. In urma modificărilor aduse standului la maşina de turnat fontă pe bandă, s-au redus pierderile de metal la furnale, economisindu-se pe fiecare tonă de fontă turnată circa 6 kilograme de metal. Se acordă de asemenea o mare atenţie valorificării metalelor recuperate. Ca urmare a măsurilor luate de secţia furnale noi s-a realizat în lunile ianuarie şi februarie o economie la preţul de cost planificat de peste 2.760.000 lei. In perioada 1-26 martie preţul de cost pe tona de fontă a fost redus cu 39,86 lei. In secţiile laminoare principalele măsuri aplicate sunt axate pe reducerea pierderilor de metal şi micşorarea consumurilor specifice. In acest fel, la laminorul Bluming preţul de cost pe tona de laminate a fost redus în luna februarie cu 18,59 lei, iar la laminorul de 800 mm, cu 15,58 lei. Colectivul uzinei cocso-chimice a combinatului a realizat in primele două luni ale anului economii la preţul de cost planificat in valoare de peste 828.000 lei. (Agerpres) La fabrica de postav Buhuşi Importante lucrări de modernizare şi sporire a capacităţii de producţie La fabrica de postav din Buhuşi se execută lucrări importante de modernizare şi de sporire a capacităţii de producţie şi îmbunătăţirea calităţii produselor. Vechile hale ale ţesătoriei de bumbac şi boiangeriei au fost reconstruite, procesul tehnologic a fost reorganizat pe baze noi, ştiinţifice. In prezent se află in curs de construcţie o nouă ţesătorie de bumbac. In acelaşi timp continuă dotarea întreprinderii cu utilaj nou, de mare productivitate. Zilele acestea a intrat in producţie o nouă maşină de uscat ţesături, primită din R. Cehoslovacă. Pe baza experienţei dobîndite la filatura pilot de celofibră existentă în întreprindere se montează acum o nouă filatură de celofibră, cu o capacitate de producţie de 400 tone anual. O parte din utilajul acestei filaturi se află în rodaj. Toate aceste utilaje sunt construite de uzinele „Unirea" din Cluj. Spaţiul pentru filatura de celofibră a fost creat prin organizarea fluxului tehnologic din filatura nouă- A intrat în funcţie fabrica de fenol La Combinatul chimic din Făgăraş a intrat în producţie marţi după-amiază fabrica de fenol, construită după proiectul întocmit de specialişti de la IPROCHIM, pe baza unei documentaţii sovietice. Noua unitate este una dintre cele mai moderne şi mai mari întreprinderi de acest fel din ţară. Această unitate foloseşte benzenul livrat de noua uzină cocsochimică de la Hunedoara. Numeroasele utilaje de înaltă productivitate cu care este înzestrată fabrica de fenol sunt realizate în ţară de uzinele „23 August“ din Bucureşti şi de fabrica de utilaj chimic din Făgăraş. Un colectiv de ingineri şi tehnicieni de la Combinatul chimic din Făgăraş a adus unele îmbunătăţiri proiectului şi procesului tehnologic al fabricii, reuşind să sporească capacitatea ei de la 3.000 la 5000 tone fenol pe an, ceea ce va aduce o scădere simţitoare a preţului de cost al fenolului. (Agerpres) Pregătiri pentru oaspeţi Alături de celelalte staţiuni de odihnă de pe litoral, oraşul Techirghiol — renumit pentru nămolurile sale tămăduitoare — se pregăteşte să-şi primească oaspeţii din vara aceasta în mod deosebit. Lucrări noi de înfrumusețare a oraşului au fost terminate sau sunt în curs. A fost pietruită şi urmează să se toarne asfalt pe şoseaua Eforie-Techirghiol (11.000 nF), s-a amenajat un parc în centru, au fost plantaţi 2.000 pomi, arbuşti, trandafiri şi grupe de plante perene. Băncile proaspăt vopsite, instalate de-a lungul falezei pe malul lacului, îşi aşteaptă de asemenea oaspeţii. Sanatoriul balnear de reumatologie este gata şi lucrează cu întreaga capacitate iar sălile în care au fost aranjate camerele şi inventarul sunt gata să primească seria de 3.000 de oameni ai muncii. In staţiune au loc modificări destinate măririi confortului şi capacităţii de cazare. S-au amenajat de asemenea 7 puncte culturale dotate cu aparate de radio, cărţi etc. Fireşte că pregătirile nu sînt complet terminate. Cele 15 cabinete medicale de sezon nu sunt încă dotate cu aparatura necesară iar deschiderea la debarcader a unui bufet lactovegetarian şi a încă unui chioşc de răcoritoare este în proiect. Colectivul întreprinderii de stat balneo-climaterice din Techirghiol s-a angajat de a termina toate pregătirile cu cel puţin 15 zile înainte de termenul fixat. (Coresp. „Munca") LA CONSTANTA Datorită muncii perseverente depusă in primul trimestru al acestui an, colectivul întreprinderii ROMTRANS Constanţa scurtează in permanenţă durata de Încărcare-descărcare a mărfurilor. In clişeu, puternice macarale din docurile portului Constanţa descarcă mărfurile aduse de vasul bulgar „NICOLA VAPTAROV". Foto: EM. SIRZEA (pag. 3-a) St. Dumitrescu — Mai multe legume (pag. 3-a) O NOUA DOVADA A POLITICII In numărul de azi ACTIVITATEA CLUBURILOR SINDICALE OGLINDITA IN PAGINILE ZIARELOR REGIONALE (pag. 2-a) E. Marton — 150 ani de la naşterea lui N. V. Gogol. (pag. 3-a) D. Vlăsceanu — Eficienţă... DE PACE PROMOVATA DE UNIUNEA SOVIETICA. (Ecoul internaţional al Declaraţiei guvernului sovietic în legătură cu apropiata sesiune N.A.T.O.). (pag. 4-a) A. T. Răzvan — Aceştia sunt comandanţii militari ai N.A.T.O. (pag. 4-a) MARELE MITING DE LA LONDRA PENTRU DEZARMARE NUCLEARA (pag. 4-a) Sa grăbim ritmul muncilor agricole de primăvară 60 de gospodării agricole de stat din regiunea Bucureşti au terminat însămînţările din prima epocă Zilele călduroase din ultima vreme, au permis colectivelor gospodăriilor agricole de stat să lucreze din plin pe ogoare. In multe unităţi lucrul a fost organizat în două schimburi, întrecerea socialistă s-a intensificat, iar ritmul însămînţărilor şi al celorlalte lucrări a fost mult accelerat. Din cele 71 GAS, din regiunea Bucureşti, pînă în prezent 60 au reuşit să termine complet însaminţanie din prima epoca. De asemenea, a fost grăpată o supra* faţă de peste 80.000 ha. cu culturi de toamnă şi arături de toamnă. Trebuie arătat că pînă acum a fost însămîn* fată cu floarea soarelui şi sfeclă de zahăr întreaga suprafaţă planificată A n T'riieiiil r.»rrî flrae+or î . In ultimul timp au terminat marticile din prima epocă gospodăriile agricole de stat Afumaţi, Asanaga, Bălteni, Bucşani, Budeşti, Buftea şi altele. Rămase în urmă suntul gospodării, printre care Balaciu, care mai are de realizat cca. 100 ha, însămîn* ţări, Călăraşi, Mîrşa şi Fundeni. In aceste unităţi trebuie luate toate măsurile ca însămînţările din prima epocă să fie, terminate în timpul optim. Gospodăriile agricole de stat din regiunea Bucureşti au primit de acum sămînţa de porumb necesară însămînţărilor din cea de-a doua epocă. Anul acesta s-au adus importante cantităţi de sămînţă de porumb hibrid. (Coresp. „Munca“). ..creşte tractoristul Angliei Mantea, fruntaşul brigăzii a IV de tractoare de la S.M.T. Sihlea, raionul Rîmnicu-Sărat. Deodată, un semn. Mecanizatorul scoate din viteză Şi opreşte... Salută pe cei doi oameni care se îndreaptă spre locul unde şi-a oprit maşina. Preşedintele Consiliului sindical raional, tov. Gheorghe Lungu, şi preşedintele Sfatului popular raional, tov. Vasile Moise, string cu putere mina tractoristului. Apoi împreună cercetează calitatea arăturilor ce sunt efectuate pe pămînturile întovărăşirii „1 Mai” din comuna Bogza (în clişeu). In încheiere o completare: Anghel Bănică îşi depăşeşte zilnic planul său cu 50—60 la sută, fiind în acelaşi timp în întrecere pentru titlul de cel mai bun tractorist. Foto: P. COZIA in regiunea Sileş l, PITEŞTI. (Coresp. „Munca“). Pe mecanizatorii din gospodăriile de stat din regiunea Piteşti, primăvara i-a găsit pregătiţi. Tractoarele şi maşinile agricole au fost bine reparate, sămînţa a fost selecţionată din vreme şi în cantităţi suficiente, astfel că odată cu primele zile călduroase ei au ieşit la cîmp. Pe majoritatea tarlalelor, datorită condiţiilor create, muncitorii au lucrat la însămînţări pînă noaptea tîrziu. S-a reuşit astfel ca toate gospodăriile de stat din regiune să termine In întregime însă*mînţările din epoca I-a. Colectivele de la G.A.S. Răteşti, Drăgăneşti Olt, Vulpeşti, Izvorul şi Piatra Olt au fost primele care au terminat aceste lucrări. „ Concomitent, muncitorii din G.A.S. s-au preocupat de întreţinerea semănăturilor de toamnă şi au continuat însămînţările din epoca a II-a. Pînă în prezent au fost grăpate peste 8.500 ha. cu semănături şi 11.612 ha. arături adînci de toamnă şi s-au însămînţat circa 1.500 ha. culturi din epoca a II-a. La școala gospodăririi socialiste 3» • ^ di * J ft. ’ r 4* -J Maistrul Mircea Mitran, președintele, sta aplecat deasupra unei coliA Privea cu interes liniile schiţate, care In limbajul de specialitate însemnau pesemne ceva. — Descifrezi vreo piesă? ț — Nul E proiectul unei scene. — Ce, şublerele şi micrometreli nu mai rentează ? Preşedintele zimbi de naivitatea întrebării. .) — E o neînţelegere. Ne trebuie o scenă pentru sala de festivităţi. Am construit un grup social nou. Acum se finisează. In contractul colectiv se prevede ca la 23 August să fie dat in folosinţă. Vrem să-l inaugurăm însă mai devreme. Trebuie să fim la 'înălţimea strădaniei colectivului nostru... ' ■. Tovarăşul Mitran a înfăşurat hirtia de pergament și a incuiat-o intr-un sertar. Împreună am ieşit in curtea uzinei. — Ce te interesează să afli de la noi ? — Dacă se poate, totul — am glumit eu... Ce mai face organizatorul grupei 19 ? — Hai să-i facem o vizită ! Ajustorul Niculae Torna ne-a primit cu veselia-i caracteristică. Lucra capace de manometre pentru tractorul K.D. Dintre membrii grupei lui n-am mai recunoscut aproape pe nimeni. Torna mi-a ghicit gindul: — Şi-au luat zborul băieţii. Au devenit specialişti de prima mină. Acum lucrează la balanţa farmaceutică, la ceasul comparator... Precizie de microni... — Dar cu iniţiativa dv. ce se mai aude? Ce noutăţi? (Spre lămurirea cititorilor, trebuie arătat că din mijlocul acestei grupe sindicale a izvorit cunoscuta iniţiativă de ajutorare a celor rămaşi in urmă). A intervenit tovarăşul Mircea Mitan, preşedintele comitetului de întreprindere . I* 'Acum tri uzină noastră mi mai 'avem nici un muncitor care să lu-, creze sub normă. I — Păi dacă nu sunt codaşi, atunci pe cine ajutaţi ? — Răspunsul e uşor de aflat. Am înnoit iniţiativă. Am adaptat-o, cums-ar spune, noilor condiţii ivite. — Luptăm acum să aducem In rlndul 1fruntaşilor un număr cit mai mare tde muncitori. Produsele uzinei noastre cer lucru de precizie. Avem nevoie de oameni bine calificaţi, ca B.S.SISULSLBJUULSUISLSUUUUIJLSI 0. 0, Carnet de întrecere tnrtns tmmr öhtí îrtnrs mrînrs1 meni pe care ni-i pregătim. Oricare loc de muncă vei vizita ai să afli lucruri interesante. Noţiuni ca productivitatea muncii, preţ de cost, fac parte integrantă din preocupările muncitorilor noştri... Vrind să întărească prin fapte cele afirmate, tovarăşul Mitran m-a condus In atelierul de presaj. Aici mi-a făcut cunoştinţă cu Marin Păduraru şi Paul Enache. — Iată autorii unei inovaţii importante ! — Despre ce e vorba ? Marin Păduraru a început să explice : — Am conceput o matriţă de presat plăci pentru filtrele de ulei de la autocamioanele „Steagul Roşu"... Şi întorcindu-se către tovarăşul său : — Ia treci Paule la presă... Uite, înainte plăcuţele astea setăiau la distanţe mari. Se pierdea o mulţime de material. Şi mai era un neajuns. Fiecare piesă trebuia s-o tragi cu cirligul de sub matriţă. Iţi lua vreme, nu glumă ! — Şi acum ? — Acum ? Merge automat. Aia*irită noastră taie piesă Ungă piesă, iar cirligul a fost înlocuit prin aer, comprimat. — Sint avantaje 7 ■ — Intîi a sporit productivitatea. Înainte, la o presă, realizam lunar 150.000 plăcuţe. In prezent, numărul lor s-a ridicat la 600.000, plus 10.000 lei anual, economii la materiale. ■w Tovarăşul preşedinte mi-a spus ! — Poate te interesează. Marin Păduraru este membru in comitetul de întreprindere, iar Paul Enache, organizator de grupă sindicală. Amindoi sunt comunişti. Mi-am notat cu multă grijă aceste amănunte esenţiale... . La secţia sculerie am aflat despre preocupările muncitorilor de aici de a economisi cu mai mult oţel special. Strungarii au hotărit ca un loc de trei cuţite india, cit prevede consumul lunar, să folosească doar două. O serie întreagă de matriţe au fost înlocuite prin pastlare, iar cuţitele albe din oţel rapid, care înainte se importau, se confecţionează azi in uzină. Printre cei mai buni gospodari ai metalului de la sculerie sunt comuniştii Aurel Butucea şi Dobre Leuştean... Maistrul Gheorghe Nichifor, şeful de sector Vasile Niculae şi inginerul Victor Bizu au schimbat sistemul de presare a racoardelor pentru manometre. Rezultatul : la un număr de 20.000 racoarde, 150 kg. material economisit... Citeva fapte luate din întrecere. In uzină sint cu zecile... La plecare, tovarăşul preşedinte al comitetului de întreprindere mi-a spus următoarele cuvinte, ce conţin mult adevăr: — Muncitorii noştri (In carnetul de faţă e vorba de uzinele „21 Decembrie" din Capitală — n.a.) au învăţat la şcoala gospodăririi socialiste... !IL ’ GH. PANTAZI „întrecerea prietenilor cărţii“ Pe baza Hotărîrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din anul 1955, C.C. al U.T.M. împreună cu Ministerul Invăţămîntului şi Culturii, Consiliul Central al Sindicatelor şi Uniunea Scriitorilor, au organizat concursul permanent pentru citirea literaturii de către tineret „Iubiţi cartea“. De la un an la altul concursul „Iubiţi cartea“ a fost primit cu entuziasm de către tineret, fiind o formă nouă şi atrăgătoare în munca cu cartea, un mijloc important pentru antrenarea tineretului la citirea cu regularitate a unor lucrări valoroase din literatura politică şi beletristică şi pentru însuşirea şi aplicarea în viaţă a învăţămintelor desprinse din lectura lor. La sfîrşitul anului 1957 i-a iniţiat faza superioară a concursului, care se adresează purtătorilor de insignă, denumită ,întrecerea prietenilor cărţii1. La „întrecerea prietenilor cărţii“ au participat tineri muncitori, ţărani, elevi, studenţi şi intelectuali, care s-au întrecut în cadrul etapelor pe întreprinderi, sate, şcoli, facultăţi şi instiituţii, la etapele raionale şi regionale. Cei mai buni dintre câştigătorii acestor etape au participat în zilele de 27—29 martie a.c. la etapa finală, care a avut loc la Bucureşti. 100 de participanţi s-au confruntat în diferite probe, iar două grupe de finalişti care au trecut cu succes toate probele s-au întîlnit în cadrul concursului final. In dimineaţa zilei de 29 martie, în sala Casei prieteniei romîno-sovietice, în faţa sutelor de tineri veniţi să asiste la acest concurs, în faţa microfonului radiodifuziunii, 13 finalişti au început concursul. Cîştigătorii şi concurenţii fruntaşi au primit diferite premii, constînd în excursii în străinătate, aparate de radio, biciclete, cărţi şi alte obiecte. . Concursurile s-au bucurat de apre*cierea publicului, care a aplaudat în* delung răspunsurile de bună calitate ale participanţilor la „întrecerea prietenilor cărţii*. . (Agerpres) I '■ ■’•'CT-'CA, * --------o • -o-------Consfătuirea tinerilor fruntaşi din întreprinderile siderurgice şi metalurgice La Hunedoara a avut loc o consfătuire a tinerilor fruntaşi din întreprinderile siderurgice şi metalurgice din regiune la care au luat parte ca invitaţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret de la Reşiţa, Oraşul Stalin şi Bucureşti. Consfătuirea, organizată cu scopul de a se analiza şi extinde metodele bune de muncă ale tinerilor muncitori, a scos în evidenţă unele realizări obţinute de tinerii care lucrează în ramurile siderurgice și metalurgice din regiunea Hunedoara.