Munca, aprilie 1968 (Anul 24, nr. 6341-6365)

1968-04-02 / nr. 6341

P­e baza prevederilor Di­rectivelor Congresului al IX-lea al Partidului Comu­nist Român. sistemul nostru de invăţămint s-a îmbogăţit cu un nou tip de scoală : liceele de specialitate. Ast­fel au fost organizate licee industriale, licee agricole, li­cee economice, licee pedago­gice, licee sanitare, în pre­zent funcţionînd 186 licee de specialitate dintre care 62 industriale, 59 agricole, 42 e­­conomice, 21 pedagogice şi 2 sanitare. In anul şcolar 1967—1968, în aceste licee au fost primiţi, în anul I, 23 200 elevi, care sunt şcolarizaţi în 62 de specialităţi, din care 45 industriale, 10 agricole, 3 e­­conomice, 2 pedagogice şi 2 sanitare. Liceele de specialitate sunt concepute ca şcoli integrate în care elevii primesc atît cunoştinţe de cultură gene­rală cît şi pregătirea profe­sională de specialitate, ab­solvenţii avînd acces la învă­ţământul superior, întrunind avantajele liceelor de cultu­ră generală cu cele ale în­­văţământului profesional şi tehnic, liceele de specialita­te au fost primite cu multă încredere de populaţie. A­­fracţia pe care au­ exercitat-o încă din primu­l an este ilus­trată de numărul mare al candidaţilor — între 9,8 şi 5,9 pentru un loc — prezen­taţi la concursul de admite­re. Faptul că numărul candi­daţilor s-a menţinut ridicat şi în anul şcolar următor, 1967—1968, demonstrează o dată în plus încrederea ba­zată pe perspectivele pe care le oferă aceste licee. Experienţa primilor ani de funcţionare a liceelor de spe­cialitate ne ajută să ne cla­rificăm o problemă foarte importantă a dezvoltării în perspectivă a sistemului de invăţămint din ţara noastră. Se pune întrebarea : care tip de şcoală este mai efi­cient, cel INTEGRAT, cum sunt liceele de specialitate, sau cel COMPLEMENTAR, cum sunt şcolile tehnice de personal tehnic în care se face pregătirea profesională absolvenţilor liceului de cul­tură generală ? • La această întrebare nu se poate da un răspuns catego­ric în favoarea unui tip de şcoală sau al altuia. Pentru a da un răspuns just trebuie să ţinem seama de dificul­tăţile pe care le comportă însuşirea modului de aplica­re a cunoştinţelor teoretice din fiecare specialitate. In cazul unei specialităţi în ca­re însuşirea modului de apli­care comportă timp mai în­delungat este necesară o du­rată mai mare de pregătire. La astfel de specialităţi, tipul de şcoală integrată este net superior. Din contră, tipul de şcoală complemen­tară, după absolvirea liceu­lui de cultură generală, din cauză că nu poate avea o durată prea lungă, corespun­zătoare însuşirii metodelor de aplicare, nu este indicat. Nu putem fi însă exclusi­­vişti, deoarece la specialităţi­le in care ponderea revine pregătirii teoretice, se pot obţine bune rezultate şi în şcolile de tip complementar. Prin urmare, după părerea noastră, în perspectivă, ar fi indicat să se menţină şcoli­le de tip complementar, res­­pectiv şcolile tehnice de per­sonal tehnic, pentru această categorie de specialităţi. Totuşi, avînd în vedere faptul că la marea majorita­te a specialiştilor (la nivelul mediu), latura aplicativă este preponderentă, considerăm că ar corespunde în perspectivă o dezvoltare accentuată a li­ceelor de specialitate, restrîn­­gîndu-se într-o oarecare mă­sură nivelul şcolarizării la liceele de cultură generală. In noile condiţii, liceul de cultură generală devine un tip de şcoală legat de un anu­mit risc. Elementele cele mai bune reuşesc 1® concursul de admitere în învăţămîntul superior. Cele mediocre şi cele mai slabe, pentru a se putea încadra în activitatea socială trebuie să se pregă­tească profesional în alte şcoli sau prin cursuri de scurtă durată, în întreprin­deri. Absolvenţii liceelor de spe­cialitate care nu continuă studiile In învăţămîntul su­perior au pregătirea profe­sională de bază terminată şi se încadrează in mod firesc în muncă. Riscul de a nu şti către ce profesie să se în­drepte după absolvirea lice­ului nu există pentru cei­­ca­re urmează liceul de spe­cialitate. Lipsa acestui zi se a determinat în mare parte afluenţa masivă şi constantă către aceste licee. Extinderea liceelor de spe­cialitate ar avea ca rezultat imediat şi punerea la dis­poziţia acestor® a unor capacităţi de şcolarizare de care au stringentă ne­voie. Se ştie că aceste li­cee au luat fiinţ­ă în cadrul bazei materialle a învăţămîn­­tului profesional, tehnic, pe­dagogic şi parţial, în unele licee de cultură generală. De o situaţie mai bună se bucu­ră liceele, agricole şi liceele pedagogice care s-au orga­nizat în fostele şcoli tehnice agricole şi fostele şcoli peda­gogice, preluând baza mate­rială a acestora. Liceele in­dustriale şi cele economice au însă o situaţie grea, func­­ţionind împreună cu alte şcoli, care sunt destul de a­­glomerate. Dezvoltarea aces­tor licee în viitor este con­diţionată de crearea unei ba­ze materiale proprii. Pînă în anul 1970 se vor construi 4 licee industriale pentru ra­mura construcţii de maşini la Bucureşti, Galaţi, Reşiţa şi Iaşi, precum şi 3 licee pentru ramura energiei elec­trice la Bucureşti, Cluj şi Constanţa. Faţă de noroi, dezvoltarea capacităţii de şcolarizare în liceele de spe­cialitate este o necesitate stringentă a cărei rezolvare se impune în cincinalul ur­mător. Un factor care ar putea deveni o frînă In dezvolta­rea liceelor industriale şi a­­gricole este dreptul care se acordă absolvenţilor de a­n încadraţi imediat In taneţH de tehnicieni. Acest drept li­mitează nivelul şcolarizării la numărul de posturi nece­sare. Doică, spre exemplu, s-ar modifica actuala regle­mentare, stabilindu-se că ab­­solvenţii liceelor industriale vor lucra mai tatii ca mun­citori calificaţi, urmând ca apoi elementele cele mai ca­pabile să fie promovate în funcţii de maiştri şi tehni­cieni, o astfel de reglemen­tare ar face posibilă o mări­re a şcolarizării formînd o bază mai largă de selecţie a cadrelor medii tehnice. Cei care ar rămîne să lucreze ca muncitori calificaţi, datorită pregătirii lor, s-ar situa în categoriile superioare, cu sa­lariile corespunzătoare, care sunt mai mari decit salariile funcţionarilor administrativi care sunt absolvenţi ai liceu­lui de cultură generală. In legătură cu dezvoltarea liceelor de specialitate, în Studiul privind dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic, elaborat de Ministe­rul Invăţămîntului, se arată că îşi va înceta activitatea cea mai mare parte a şcoli­lor tehnice de personal teh­nic. După părerea noastră ar fi o greşeală, întrucât ar lipsi un mare număr de ab­solvenţi ai liceului de cultu­ră generală de a se pregăti profesional printr-o şcoală. Ambele tipuri de şcoli, in­tegrat şi complementar, fiind de acelaşi rang, ar putea fi grupate în aceleaşi instituţii şcolare, respectiv la liceele de specialitate să se organi­zeze secţii complementare la care să se primească absol­venţi ai liceului de cultură generală pentru a fi pregă­tit! . profesional. In legătură cu aceasta, propunem să se renunţe şi la noţiunea de şcoli „post-medii“ care nu corespunde, întrucît învăţă­­mtmt post-mediu se face nu­mai In învăţămîntul su­perior. PERSPECTIVA LICEELOR DE SPECIALITATE Conf. univ. dr. PETRE BURLOIU director adjunct in Comitetul de Stat al Planificării Situată în centrul oraşului Piatra Neamţ, înconjurată de noile şi modernele construcţii, Ctitoria lui Ştefan cel Mare îndeamnă oaspeţii acestei localităţi să o viziteze. Foto : EM. SIRZEA Ce mai păcăleală ! Cu sau fibră intenţie, cu sau fără voia lor, cu sau fără voia noastră, realizatorii programelor TV ne păcălesc adesea de-a lungul unui an. Şi iată că vine ziua, singura din 365, care îngăduie şi pre­supune păcăleala — 1 aprilie. E drept : „Ziua mon­dială a păcălelilor" a tras anul acesta un renghi micului ecran şi (prin fel de fel de intervenţii ne­principiale, probabil) s-a aranjat ,,să cadă“, în ziua liberă a televiziunii. Manevra a fost însă abil de­jucată de realizatorii TV : ei nu s-au lăsat cu una, cu două, păcăliţi, nu s-au lăsat luaţi prin surprin­dere, au trecut la ofensivă, hotărînd să facă ei o festă calendarului... Şi au făcut-o (lată...) . înainte de toate s-a născut ideea: „Varietăţi de-ntîi aprilie“... Era duminică, tot nu mai fuseseră de mult „varietăţi", ce şi-or fi zis oamenii : „Hai să tragem şi noi o păcăleală... legală ! ...„Şi cum tot anul ne-au cam tras pe sfoară cu „Varietat­e“, de ce să n-o facă tocmai în ajun de 1 aprilie ? Aveau de data aceasta larga noastră îngăduinţă, conjunctura astrologică le convenea de minune. Era duminică seara, după-amiaza sportivă, îşi epui­zase toate păcălelile şi, colac peste pupăză, eram şi „cu toţii acasă“... Numai că păcăleala de-acasă nu s-a­ prea potrivit cu „păcăleala“ din sala de con­certe a Radioteleviziunii. A intervenit un singur element nescontat, descumpănitor ca o farfurie zburătoare. Nimeni nu l-a putut prevedea. Consec­venţa le-a fost fatală realizatorilor. N-au reuşit, în cele 60 de minute ale emisiunii, să ne păcălească niciodată. Am văzut un spectacol de varietăţi cum nu se poate mai „clasic“, complet lipsit de surprize, alcătuit după toate şabloanele genului. Chiar dacă printre protagonişti au figurat nume „mari“, inspi­raţia autorilor a fost alarmant de „mică“... (Poate asta a fost păcăleala realizatorilor­: să ne promită o păcăleală şi să ne lase... nepăcăliţi. N-o prea gustăm, însă sîntem cam sătul de acest gen de sur-­­prize). N-am reuşit, aşadar, decit să bănuim o originală şi surprinzătoare demonstraţie ce aceea a sinonimiei dintre păcăleală şi plictiseală. Cît des­pre textul „prezentării“ acestei emisiuni, cu tot farmecul Stelei Popescu — dovedit şi cu prilejul „cerbului de aur“ —, sîntem nevoiţi să recurgem la un­ spiritual dialog (scris) din „Magazinul 111“. — Dar unde este prezentarea noastră ? — In pom ! Acolo, prezentarea a fost „la propriu“ in pom. Si nici nu-i stătea prea rău. La „Varietăţi“ a fost „în pom“ numai la figurat... Pentru că a venit vorba de „Magazinul de pri­măvară“ care ne-a fost oferit duminică după-amia­­ză, să semnalăm, totuşi, un frumos cadou de „ziua păcălelilor" : monologul caragelian „1 aprilie“,­­ pretext pentru un film original şi ingenios semnat de Romulus Vulpescu, cu concursul operatorului Boris Ciobanu şi al actorului Mihai Stan. Dar nici această emisiune, cu versuri de primăvară, cu balet de pri­măvară, cu amuzantul „concert“ pentru patru gospodine muzicale (Les Parisiennes) şi cu verva acidă a Rodicăi Tapalagă n-a izbutit (decît parţial) să spulbere eroarea sinonimiei dintre plictiseală şi păcăleală. • _ In cele din urmă, cu totii acasă, am revăzut „Cu toţii acasă“... CĂLIN CALIMAN Pregătiri pe litoral Pe litoral, în locali­tăţile „23 August* şi Costineşti, au fost date in exploatare două noi oficii poştale, cu săli spaţioase pentru carta­rea corespondenţei, di­fuzarea presei, serviciu telefonic etc. La oficiul poştal din Mangalia se montează o centrală automată cu­­ numere, , care va putea servi 600 posturi telefonice pen­tru efectuarea de con­vorbiri directe cu Bucu­reşti, Constanţa şi Bra­­­­şov. TIMPUL PHOiÂilL INSTITUTUL METEO­ROLOGIC CENTRAL co­munică timpul probabil pentru următoarele 24 de ore în Bucureşti: vremea în uşoară răcire. Cerul va fi variabil. Vînt potrivit. Pentru următoarele trei zile in ţară , vremea în ră­cire uşoară. Cerul va fi va­riabil. Innovări mai accen­tuate se vor produce în nor­dul şi estul ţării, unde lo­cul va ploua. Vînt potrivit. Temperatura în scădere mai ales în nord-estul ţării. DRAME BELLA — Patria (11 86 25) — 10; 12,30; 16,15; 18,45; 21,15. AM ÎNTÎLNIT ŢIGANI FERI­CIŢI — Union (13 49 04) — 15,30; 18; 20,30. — Drumul Sării (31 28 13) — 15; 17,30; 20. EROII DE LA TELEMARK — Bucegi (17 05 47) — 9,15; 12, 15; 17,45; 20,30. ÎNCERCUIREA — Vi­­­a­n (21 39 82) — 15,30; 18; 20,30. UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE — Progresul (23 94 70) — 15,30; 18; 20.30. SECERIŞUL ROŞU — Crîngaşi (17 39 81) — 15,30; 18; 20.30. INNORARE TRECĂTOARE — Viitorul (11 48 03) — 15,30; 18; 20.30. DIMINEŢI DE IARNĂ — Cos­mos (35 19 15) — 16, 18; 20. COMEDII EU, EU, EU ŞI CEILALŢI — Republica (11 03 72) — 9; 11,30; 13,45; 18,15; 18,45. HOCUS POCUS — Victoria (16 28 79) — 9; 11,15; 13,30; 16­ 18,30; 20,45. DOCTORUL AUMADOARH — Central (14 12 24) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,30. TOM ȘI JERY — Doina (16 25 38) — 9; 10,30; 12; 13,30; 18; 18,15. CU TOATĂ VITEZA, ÎNAINTE I — Grivița (17 08 58) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. POST SEZON — Unirea (17 10 21) — 15,15; 17,45; 20,15. O LUME NEBUNĂ, NEBUNĂ, NEBUNĂ — Lira (31 71 71) — 16; 19,30. O SUTA UNU DALMAŢIENI — Cotroceni (13 62 56) — 15,30; 18; 20,30. DE TREI ORi BUCUREŞTI — Pacea (31 32 52) — 16, 18, 20. AVENTURI PENTRU CIŢIVA DOLARI PLUS — Luceafărul (15 87 67) — 9,15; 12; 15,15; 18; 20,45. RĂPIREA FECIOARELOR — București (15 61 54) — 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,45; 21. — Excel­sior (18 10 88) — 9,45; 12; 14,15; 16,30; 18,45. — Melodia (12 06 88) — 9; 11,15; 13,30; 18; 18,30; 20,45. — Gloria (22 44 01) — 0; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. SFlNTUL LA PlNDĂ — Lumina (16 23 35) — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,30; 20,45. — Giulești (17 55 46) — 10; 15,30; 18; 20,30. — Flamu­ra (23 07 40) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. VALETUL DE PICĂ — înfrăți­rea (17 31 64) — 10, 16; 18,45; 20,30. BLESTEMUL RUBINULUI NE­GRU — Volga (11 91 26) 9,30-14 In continuare, 16,15; 18,30; 20,45. UN IDIOT LA PARIS — Moși­lor (12 52 93) — 15,30; 18; 20,30. DOUĂ BILETE LA MATINEU — Tomis (21 49 46) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. CEI ȘAPTE SAMURAI — Fla­căra (21 39 82) — 15; 17,45; 20,30. MOARTEA DUPĂ CORTINĂ — Ferentari (23 17 50) — 15,30; 18; 20,30. MUZICALE NOAPTEA NUNŢII IN PLOAIE — Capitol (16 29 17) — 9; 11,15; 13,30; 10; 18,30; 21. — Arta (21 31 86) — 8,45-15,45 tn conti­nuare : 18,15; 20,30. CĂUTAŢI IDOLUL — Bureşti (15 62 79) — 15,30; 18; 20,30. MUZICANTUL — Popular (35 15 17) — 15,30; 18; 20,38. ÎMPUSCATURI pe portativ — Munca (21 57 90) — 16; 18; 20. — Rahova (23 91 00) — 15,30; 18; 20,30. DOCUMENTARE LEUT AFRICAN —­ Aurora (35 04 88) — 9,30; 11,30; 13,45; 16; 10,45; 20,30. DIGUL — FLORI PENTRU LI­TORAL — CIND FRUMOSUL ESTE UTIL — REPORTAJ PRIN TARA BIRSEI — PEPITE — TREI POVESTI DE DRAGOSTE — Tim­puri Noi (15 01 10) — 9-21 In con­tinuare. IN 1 Lucrare ştiinţifică despre „MIŞCAREA MIORILOR“ In condiţiile actuale ale dezvoltării economiei noas­tre socialiste, caracterizată printr-un proces continuu de perfecţionare a tehnicii şi tehnologiei, prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, apariţia­ unei lucrări care îşi propune o investiga­ţie multilaterală a mişcării inovatorilor, reprezintă, in­contestabil, o reuşită a so­ciologilor care supun obser­vaţiei lor procese definitorii ale orînduirii noastre. Prezenta lucrare are meri­tul de a angaja în sfera de cercetare a sociologiei indus­triale un fenomen social pro­priu societăţii socialiste. Ba­­zîndu-se pe o­­minuţioasă cercetare de teren, lucrarea oferă imaginea socio-ştiinţi­­fică a acestui fenomen atît de răspîndit, care a cuprins un număr însemnat, de mun­­citori, tehnicieni şi ingineri. In focarul analizei autorii au situat dialectica internă a mişcării inovatorilor, carac­teristicile esenţiale ale­ per­sonalităţii inovatorilor. In această investigaţie, desfăşurată pe durata a mai mulţi ani (1964—1966) în 11 întreprinderi din sectoare de activitate cu profiluri diferi­te, autorii introduc rigoarea analizei cantitative, atît de necesară cercetării oricărui fenomen, deci implicit, şi celui social. Fenomen intrinsec proce­sului de producţie, cu conse­cinţe majore asupra produ­cerii de bunuri materiale, el are implicaţii şi în ceea ce priveşte formarea şi dezvol­tarea spirituală a omului, a conştiinţei lui. „Sociologia muncii. Miş­carea inovatorilor“ de dr. M. Cernea, M. Micu şi V. Dumitrescu, Ed. politică, 1967. Autorii lucrării, concen­­trîndu-şii analiza a­supra primului aspect, nu scapă din vedere nici pe cel de-al doilea. Analiza activităţii de inovaţie nu se rezumă nu­mai la materializarea acestei activităţi — inovaţiile — ci şi la oamenii care le creea­ză, la calităţile lor, la con­diţiile în care ei le produc, reuşind să contureze perso­nalitatea diferitelor tipuri de inovatori în elementele ei generale. Rezultatele activităţii ino­vatorilor contribuie la spo­rirea productivităţii muncii, la scăderea preţului de cost al producţiei, la ridicarea ca­lităţii produselor finite etc. După cum remarcă autorii, „economiile postcalculate... obţinute ca urmare a aplică­rii în producţie a inovaţiilor acceptate totalizează în pe­rioada sesenatului (1960— 1966) suma de 2,850 miliarde de lei“. Mişcarea inovatori­lor reprezintă o importantă pîrghie de accelerare a pro­gresului tehnic. Noile reali­zări ale revoluţiei ştiinţifico­­tehnice găsesc în inovatori persoanele cele mai recepti­ve. Ei sunt primii care le a­­plică în procesul tehnologic de producţie, stimulînd în felul acesta şi marea roasă a muncitorilor în însuşirea lor. Acest fenomen de masă, ce caracterizează activitatea clasei muncitoare, este o ex­presie a noii atitudini faţă de muncă, a ridicării necon­tenite a nivelului de cunoş­tinţe cultural-profesionale, a maturizării gîndirii politice, a participării nemijlocite la conducerea întreprinderilor. In timpul efectuării inves­tigării în uzine, sociologii au urmărit cum detaşa­mentul inovatorilor in­fluenţează activitatea de producţie prin exemplul lor şi, totodată, cum această ac­tivitate zilnică, prin proble­mele pe care le ridică, influ­enţează la rîndul ei capacita­tea creatoare a inovatorilor. In paginile volumului gă­sim remarci utile privind re­laţiile ce se stabilesc între grupul inovatorilor şi marea masă de muncitori, a opiniei colectivului despre inovatori. Concluziile pe care le o­­feră autorii prezentului vo­lum celor care se ocupă de activitatea inovatorilor sunt de o utilitate incontestabilă. Ei pot desprinde interesante recomandări, propuneri pri­vind organizarea şi dezvol­tarea necontenită a mişcării inovatorilor. In acelaşi timp, lucrarea se­ recomandă­­şi inovatorilor. Ea le oferă o imagine plenară asupra pro­priei lor activităţi, ajutîn­­du-i să dobîndească o con­ştiinţă mai clară asupra miş­cării în ansamblu. DAN PETRE Cei aproape 1 200 de cititori înscrişi în fişele bibliotecii Casei de cultură din Miercurea Ciuc au împrumutat de la începutul anului, până in prezent, peste 10 000 de volume. In clişeu I aspect din bibliotecă foto : F. COZIA DISCUŢIE DESPRE MUZICA UŞOARA Elevaţia textului­­o necesitate stringentă Cu toate lipsurile manifes­tate in alegerea celor 20 de piese româneşti pentru Fes­tival, cît şi în ceea ce pri­veşte repertoriul recitaluri­lor soliştilor noştri, creaţia românească a avut un aport pozitiv şi pot spune că prin interpretarea concurenţilor străini, în majoritate de bun nivel artistic, ea s-a ridicat la nivelul exigenţelor inter­naţionale. De aici, rezerva de care mai dispunem încă, prin piesele neselecţionate. Se remarcă în general ten­dinţa către o melodicitate de multe ori proprie melosului nostru folcloric. Aş fi dorit o confruntare între creaţia intr-adevăr românească şi cea aparţinînd altor şcoli. Pentru că există, din discu­ţiile post-festivalistice prefe­rinţa şi, de aici pericolul, pentru însuşirea intr-un chip formal a unei maniere, în creaţie şi interpretare, fran­ţuzească, manieră ce nu poate servi ideii de dezvol­tare a şcolii româneşti de muzică uşoară. Idealul este interpretul cu voce. Hugues Aufray, Escu­­dero, ne-au dovedit că se poate şi fără voce. Claude Pascal, Rika Zarai, Amalia Rodriguez, Edith Pieha, Ka­tinka, Hustain, ne-au demon­strat ce bine e cu voce ! A­­vem nevoie de „interpreţi“ cu voce sau fără, cărora să ne dedicăm, stimulîndu-ne astfel creaţia noastră, dar ei trebuie, prin personalitate şi stil să fie ,autohtoni. Nu-mi place termenul „textier“ aşa cum este folo­sit, pentru că mi se pare a fi maliţios, ca o profesie care nu şi-a căpătat încă o de­numire adecvată şi meritată. Cînd spun aceasta, mă gîn­­desc la meritele celor care de cîteva decenii lucrează şi bine şi prost, cot la cot cu noi, compozitorii, împărţind cu ei doar bucuriile (reuşi­tele) iar necazurile (nereuşi­tele) lăsîndu-le pe seama lor. Nu e drept. Pentru textele proaste avem vină cel puţin egală cu ei. Versurile poeţi­lor noştri nu pot decit să ri­dice, e drept, calitatea tex­telor de muzică uşoară, dar ele, prin natura destinaţiei lor, tot texte se vor numi. Şi, apoi, încorsetarea poeţi­lor în silabele şi formele specifice muzicii uşoare n­u ar tăia aripile liberei lor cugetări poetice ? Ce e de fă­cut ? Cred că pentru început am fi bucuroşi să avem pe masa noastră de lucru poe­ziile poeţilor noştri, dornici de colaborare, scrise şi gin­­dite anume pentru a fi cîn­­tate. Pentru aceasta, însă, trebuie să beneficieze de o muzicalitate în sensul con­cret al cuvintului. Personal, mă voi strădui să fiu la înăl­ţimea realizării artistice a ideilor abordate. Sînt con­vins că lipsa de idei şi, tot­odată, limitarea lor de pînă acum, a dus la cantitatea a­­ceasta de texte slabe. La fel de convins sînt că prin aten­ţia care se acordă acum a­­cestui gen artistic, ca şi prin concluziile juste la care se va ajunge prin aceste dez­bateri, se va porni pe un drum bun, la realizarea unei noi etape în creaţia noastră muzicală şi interpretativă. Cred că forma cea mai a­­decvată a acestei etape o constituie un învăţămint or­ganizat pe baze solide şi sub îndrumarea unor foruri com­petente. Compozitorii­­ şi co­laboratorii lor vor scrie lu­­crări speciale dedicate aces­tor tineri interpreţi. Pasti­­şarea „modelelor“ ar fi evi­tată în favoarea formării sti­lului lor personal. Cred că realizîndu-se dezideratele enunţate mai sus, fiecare creator al acestui gen „de largă accesibilitate“ îşi va spori contribuţia la formarea şi cultivarea bunului gust. Această menire­ este mai mult decit stimulatorie ! GEORGE GRIGORIU S©SSSS0SSSSSSSSSSSS©eSSSSSSSSSSSSSSSSSS6 O pinia publică (Urmare din pag. 1) tura statutelor se destramă, iar liniile de comunicare in­tre nivele se frîng. Cum este însă posibilă a­­ceastă ieşire din rol ? Ce anume o determină ? Oamenii poartă în perma­nenţă cu ei o oglindă. Se privesc în ea ; se admiră. Se uită la cei din jur , se bucu­ră. Unii supraestimează po­ziţia socială pe care o ocu­pă, imaginea din oglindă le pare că atinge cerul şi se comportă ca şi cum toţi cei­lalţi i-ar privi cu aceeaşi ochi dispuşi să le amplifice dimensiunile. Dar ei sunt vă­zuţi sub unghiuri mici şi în nuanţe negru-cenuşiu. Se naşte astfel o prăpastie în­tre imaginea omului din o­­glindă şi a celui cu oglindă, între comportarea lui efec­tivă şi cea la care se aştep­tau ceilalţi. „Gigantismul“ primului este etichetat de societate ca îngîmfare, „mă­reţia“ comportării lui drept necuviinţă. Unul consideră că fără el, producţia ar stag­na, colectivul din care face parte s-ar dezagrega, oame­nii şi-ar pierde orizontul. Fals , nu-i nimeni indispen­sabil, nicăieri şi niciodată. El este numai un om printre atîţia alţii, dar işi exercită un rol grandios confecţionat de el din priza Iluziilor ; nu­mai de el considerat pe mă­sură, de către ceilalţi insă — mult prea mare. Privitor la comportarea lui, judecata ce­lor din jur, punînd în balan­ţă „ce face“ şi „ce ar tre­bui să facă", constată deze­chilibrul, inegalitatea cu sine însuşi, în relaţiile so­ciale. Societatea, colectivul, cel din jur reacţionează prompt în astfel de cazuri . Se dă alarma : „şi-a depăşit rolul“, ne subapreciază“. Febril, este declanşată o acţiune de cio­plire, de ajustare şi încă-­ drare în rolul conferit iniţial. Cînd ieşirea din­­ rol se face în sensul amplificării aces­tuia, tendinţa de homeostazie socială se manifestă puter­nic , nu acelaşi lucru se în­­timplă şi în cazurile de sub­estimare a propriului rol, de micşorare pînă la nimicire a semnificaţiei sociale, de felul în care trebuie să acţionezi în virtutea statutului, a pozi­ţiei ce îţi este rezervată în societate. Am întîlnit oameni care au fost admonestaţi — nu o da­tă — pentru faptul că ieşind din rol, depăşindu-i, nu ară­tau suficient respect şefilor ierarhici, că se purtau ca şi cînd ei ar fi fost superiorii şefilor... Nu am auzit însă să fi fost cineva sancţionat pen­tru manifestarea exagerată a distanţei ce-l separă de a­­ceştia, în ultimă instanţă şi aici tot ieşire din rol este ! Unde a dispărut atunci, forţa socială de autoreglare, ho­­meostazia ? ! Lăsîndu-i pe cei ce-şi curbează adine coloana ver­tebrală să se manifeste pu­blic, nu cumva directionăm artificial mişcarea de inte­grare în rol de sus în jos, nu şi invers . La locul de mun­că, oare nu ne preocupăm prea mult de cei ce se con­sideră mai mari decit în rea­litate şi prea puţin de cei, care, fără scrupule, îşi eta­lează lipsa de valoare, adu­­cînd la dimensiuni microsco­pice rolul social cu care au fost investiţi, perturbînd ast­fel ordinea vieţii sociale 7 Cum şi de ce este tolerată o astfel de perturbare 7 Cînd nu este o mască, o stare paradoxală, de camu­flare a imaginii hipertrofia­te ce o are despre sine, di­minuarea, în prezenţa tova­răşilor de muncă, chiar şi numai între patru ochi, a propriului rol — comporta­rea servilă — nu este altce­va decit o armă antisocială, de conservare şi speculare a vanităţii omeneşti. Numai cine îşi cunoaşte şi îi este recunoscută social, valoarea, se dovedeşte invulnerabil faţă de o astfel de armă per­fidă. Cum să nu te mulţu­mească sublinierea distanţei ce ai parcurs-o, cum să nu te măgulească numărarea, fie­­­ea şi din doi în doi, a trep­telor ce le-ai urcat sau ai fi vrut să le urci ? Pare deci mai vinovat cel ce, chircindu­­se în rolul său, îşi dezvăluie servilismul şi este mai de­grabă de condamnat colec­tivul în perimetrul căruia servilismul a declanşat feno­menul de obişnuinţă, decit cel care-l acceptă. Opinia colectivului trebuie să-şi exercite influenţa cu aceeaşi intensitate pentru egalarea în fiecare moment a modelului de comportare socială prescris rolului, indi­ferent de sensul în sus sau în jos al ieşirilor din limi­tele lui. Un portar, deschizînd uşa directorului, este întrutotul demn — dă viaţă rolului cu care a fost investit. Funcţio­narul care face acelaşi gest, care-i cumpără şefului ţigări, chiar daca tutungeria-i stă în drum, este servil şi scade prin aceasta semnificaţia ro­lului său. Nu comportarea in sine, ci raportarea ei la sta­tut şi rol, califică pe unul ca îngîmfat, pe altul ca ser­vil şi certifică, în relaţiile cu şefii, colegii şi subalternii,, comportarea demnă la locul de muncă. Cît ar părea de paradoxal, dar servilismul nu se mani­festă numai în raporturile cu şefii ierarhici, ci şi în raporturile cu colegii şi chiar cu subalternii în ultimul caz, ieşirea din rol este tolerată şi chiar apreciată de către cei din jur. Se spune : „este atît de apropiat de oameni !“ — gîndind că i se face astfel remarcată valoarea ca mem­bru al colectivului. Dar va­loarea autentică impune la locul de muncă respectarea rolului și a sistemului de statute. Desigur, sînt și ca­zuri în care rolul rezervat nu corespunde. Trebuie a­­tunci armonizată nu numai încadrarea individului în rol, dar şi ajustarea rolului după individ. Nu poţi băga un munte într-o sticlă şi marea nu o poţi cuprinde într-un pahar. Se impune păstrarea proporţiilor ! Social, neconcordanţele sunt însă rare şi ele suferă un proces ferm de autoelimi­­nare. Mai lentă şi mai puţin viguroasă se manifestă ten­dinţa de îngrădire a celor care, contemplîndu-şi pro­priul rol, împinge în jos sta­tutul celorlalţi, provocînd denivelări artificiale. Aceş­tia devorează efectiv per­sonalitatea celor din jur, so­cotind că vidul de personali­tate înconjurător va pune mai bine în evidenţă valoa­rea proprie. Eroare ! Valoa­rea presupune comparare. Trebuie să te afli între per­sonalităţi puternice, pentru a fi remarcat şi eşti intr-ade­văr uriaş numai dacă te mă­­sori cu uriaşii. Opinia colectivului trebuie să constituie fermentul acce­lerator al afirmării persona­lităţilor ; ea trebuie să se opună hotărît celor ce, gra­vitaţional, frîng verticala prezenţelor umane şi impun ieşiri din rol, prăbuşiri de statute. Respectarea sistemului de roluri şi statute nu este nu­mai o problemă de etică so­cială, ci şi una de eficenţă economică. Ieşirile din rol, în sus, dar mai ales în jos, subminează condiţia socială a producţiei : disciplina. MARŢI 2 APRILIE 1968 17.30 — Pentru cei mici : Ecranul cu păpuşi „Pagini din Is­toria risului“ 18.00 — T.T.T. : Teletehnica pentru toţi 18.30 — Curs de limba franceză (lecţia a 10-a) 19.00 — Pentru tineret : „Vă plac, muzica ?*. Dialog... la cheia sol 19.30 — Telejurnalul da seară 20.00 — Film serial : Thierry la Fronda 20.20 — Album de po­zl. 20.35 — Zece minute In... Fiatra Neamț 20.45 — Seară de teatru­­ „Punctul O* dn Ives Jamlaque, la pează — Poșta Televiziunii 22.45 — Telejurnalul dn noapte

Next