Munca, aprilie 1968 (Anul 24, nr. 6341-6365)
1968-04-02 / nr. 6341
Pe baza prevederilor Directivelor Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român. sistemul nostru de invăţămint s-a îmbogăţit cu un nou tip de scoală : liceele de specialitate. Astfel au fost organizate licee industriale, licee agricole, licee economice, licee pedagogice, licee sanitare, în prezent funcţionînd 186 licee de specialitate dintre care 62 industriale, 59 agricole, 42 economice, 21 pedagogice şi 2 sanitare. In anul şcolar 1967—1968, în aceste licee au fost primiţi, în anul I, 23 200 elevi, care sunt şcolarizaţi în 62 de specialităţi, din care 45 industriale, 10 agricole, 3 economice, 2 pedagogice şi 2 sanitare. Liceele de specialitate sunt concepute ca şcoli integrate în care elevii primesc atît cunoştinţe de cultură generală cît şi pregătirea profesională de specialitate, absolvenţii avînd acces la învăţământul superior, întrunind avantajele liceelor de cultură generală cu cele ale învăţământului profesional şi tehnic, liceele de specialitate au fost primite cu multă încredere de populaţie. Afracţia pe care au exercitat-o încă din primul an este ilustrată de numărul mare al candidaţilor — între 9,8 şi 5,9 pentru un loc — prezentaţi la concursul de admitere. Faptul că numărul candidaţilor s-a menţinut ridicat şi în anul şcolar următor, 1967—1968, demonstrează o dată în plus încrederea bazată pe perspectivele pe care le oferă aceste licee. Experienţa primilor ani de funcţionare a liceelor de specialitate ne ajută să ne clarificăm o problemă foarte importantă a dezvoltării în perspectivă a sistemului de invăţămint din ţara noastră. Se pune întrebarea : care tip de şcoală este mai eficient, cel INTEGRAT, cum sunt liceele de specialitate, sau cel COMPLEMENTAR, cum sunt şcolile tehnice de personal tehnic în care se face pregătirea profesională absolvenţilor liceului de cultură generală ? • La această întrebare nu se poate da un răspuns categoric în favoarea unui tip de şcoală sau al altuia. Pentru a da un răspuns just trebuie să ţinem seama de dificultăţile pe care le comportă însuşirea modului de aplicare a cunoştinţelor teoretice din fiecare specialitate. In cazul unei specialităţi în care însuşirea modului de aplicare comportă timp mai îndelungat este necesară o durată mai mare de pregătire. La astfel de specialităţi, tipul de şcoală integrată este net superior. Din contră, tipul de şcoală complementară, după absolvirea liceului de cultură generală, din cauză că nu poate avea o durată prea lungă, corespunzătoare însuşirii metodelor de aplicare, nu este indicat. Nu putem fi însă exclusivişti, deoarece la specialităţile in care ponderea revine pregătirii teoretice, se pot obţine bune rezultate şi în şcolile de tip complementar. Prin urmare, după părerea noastră, în perspectivă, ar fi indicat să se menţină şcolile de tip complementar, respectiv şcolile tehnice de personal tehnic, pentru această categorie de specialităţi. Totuşi, avînd în vedere faptul că la marea majoritate a specialiştilor (la nivelul mediu), latura aplicativă este preponderentă, considerăm că ar corespunde în perspectivă o dezvoltare accentuată a liceelor de specialitate, restrîngîndu-se într-o oarecare măsură nivelul şcolarizării la liceele de cultură generală. In noile condiţii, liceul de cultură generală devine un tip de şcoală legat de un anumit risc. Elementele cele mai bune reuşesc 1® concursul de admitere în învăţămîntul superior. Cele mediocre şi cele mai slabe, pentru a se putea încadra în activitatea socială trebuie să se pregătească profesional în alte şcoli sau prin cursuri de scurtă durată, în întreprinderi. Absolvenţii liceelor de specialitate care nu continuă studiile In învăţămîntul superior au pregătirea profesională de bază terminată şi se încadrează in mod firesc în muncă. Riscul de a nu şti către ce profesie să se îndrepte după absolvirea liceului nu există pentru ceicare urmează liceul de specialitate. Lipsa acestui zi se a determinat în mare parte afluenţa masivă şi constantă către aceste licee. Extinderea liceelor de specialitate ar avea ca rezultat imediat şi punerea la dispoziţia acestor® a unor capacităţi de şcolarizare de care au stringentă nevoie. Se ştie că aceste licee au luat fiinţă în cadrul bazei materialle a învăţămîntului profesional, tehnic, pedagogic şi parţial, în unele licee de cultură generală. De o situaţie mai bună se bucură liceele, agricole şi liceele pedagogice care s-au organizat în fostele şcoli tehnice agricole şi fostele şcoli pedagogice, preluând baza materială a acestora. Liceele industriale şi cele economice au însă o situaţie grea, funcţionind împreună cu alte şcoli, care sunt destul de aglomerate. Dezvoltarea acestor licee în viitor este condiţionată de crearea unei baze materiale proprii. Pînă în anul 1970 se vor construi 4 licee industriale pentru ramura construcţii de maşini la Bucureşti, Galaţi, Reşiţa şi Iaşi, precum şi 3 licee pentru ramura energiei electrice la Bucureşti, Cluj şi Constanţa. Faţă de noroi, dezvoltarea capacităţii de şcolarizare în liceele de specialitate este o necesitate stringentă a cărei rezolvare se impune în cincinalul următor. Un factor care ar putea deveni o frînă In dezvoltarea liceelor industriale şi agricole este dreptul care se acordă absolvenţilor de an încadraţi imediat In taneţH de tehnicieni. Acest drept limitează nivelul şcolarizării la numărul de posturi necesare. Doică, spre exemplu, s-ar modifica actuala reglementare, stabilindu-se că absolvenţii liceelor industriale vor lucra mai tatii ca muncitori calificaţi, urmând ca apoi elementele cele mai capabile să fie promovate în funcţii de maiştri şi tehnicieni, o astfel de reglementare ar face posibilă o mărire a şcolarizării formînd o bază mai largă de selecţie a cadrelor medii tehnice. Cei care ar rămîne să lucreze ca muncitori calificaţi, datorită pregătirii lor, s-ar situa în categoriile superioare, cu salariile corespunzătoare, care sunt mai mari decit salariile funcţionarilor administrativi care sunt absolvenţi ai liceului de cultură generală. In legătură cu dezvoltarea liceelor de specialitate, în Studiul privind dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic, elaborat de Ministerul Invăţămîntului, se arată că îşi va înceta activitatea cea mai mare parte a şcolilor tehnice de personal tehnic. După părerea noastră ar fi o greşeală, întrucât ar lipsi un mare număr de absolvenţi ai liceului de cultură generală de a se pregăti profesional printr-o şcoală. Ambele tipuri de şcoli, integrat şi complementar, fiind de acelaşi rang, ar putea fi grupate în aceleaşi instituţii şcolare, respectiv la liceele de specialitate să se organizeze secţii complementare la care să se primească absolvenţi ai liceului de cultură generală pentru a fi pregătit! . profesional. In legătură cu aceasta, propunem să se renunţe şi la noţiunea de şcoli „post-medii“ care nu corespunde, întrucît învăţămtmt post-mediu se face numai In învăţămîntul superior. PERSPECTIVA LICEELOR DE SPECIALITATE Conf. univ. dr. PETRE BURLOIU director adjunct in Comitetul de Stat al Planificării Situată în centrul oraşului Piatra Neamţ, înconjurată de noile şi modernele construcţii, Ctitoria lui Ştefan cel Mare îndeamnă oaspeţii acestei localităţi să o viziteze. Foto : EM. SIRZEA Ce mai păcăleală ! Cu sau fibră intenţie, cu sau fără voia lor, cu sau fără voia noastră, realizatorii programelor TV ne păcălesc adesea de-a lungul unui an. Şi iată că vine ziua, singura din 365, care îngăduie şi presupune păcăleala — 1 aprilie. E drept : „Ziua mondială a păcălelilor" a tras anul acesta un renghi micului ecran şi (prin fel de fel de intervenţii neprincipiale, probabil) s-a aranjat ,,să cadă“, în ziua liberă a televiziunii. Manevra a fost însă abil dejucată de realizatorii TV : ei nu s-au lăsat cu una, cu două, păcăliţi, nu s-au lăsat luaţi prin surprindere, au trecut la ofensivă, hotărînd să facă ei o festă calendarului... Şi au făcut-o (lată...) . înainte de toate s-a născut ideea: „Varietăţi de-ntîi aprilie“... Era duminică, tot nu mai fuseseră de mult „varietăţi", ce şi-or fi zis oamenii : „Hai să tragem şi noi o păcăleală... legală ! ...„Şi cum tot anul ne-au cam tras pe sfoară cu „Varietate“, de ce să n-o facă tocmai în ajun de 1 aprilie ? Aveau de data aceasta larga noastră îngăduinţă, conjunctura astrologică le convenea de minune. Era duminică seara, după-amiaza sportivă, îşi epuizase toate păcălelile şi, colac peste pupăză, eram şi „cu toţii acasă“... Numai că păcăleala de-acasă nu s-a prea potrivit cu „păcăleala“ din sala de concerte a Radioteleviziunii. A intervenit un singur element nescontat, descumpănitor ca o farfurie zburătoare. Nimeni nu l-a putut prevedea. Consecvenţa le-a fost fatală realizatorilor. N-au reuşit, în cele 60 de minute ale emisiunii, să ne păcălească niciodată. Am văzut un spectacol de varietăţi cum nu se poate mai „clasic“, complet lipsit de surprize, alcătuit după toate şabloanele genului. Chiar dacă printre protagonişti au figurat nume „mari“, inspiraţia autorilor a fost alarmant de „mică“... (Poate asta a fost păcăleala realizatorilor: să ne promită o păcăleală şi să ne lase... nepăcăliţi. N-o prea gustăm, însă sîntem cam sătul de acest gen de sur-prize). N-am reuşit, aşadar, decit să bănuim o originală şi surprinzătoare demonstraţie ce aceea a sinonimiei dintre păcăleală şi plictiseală. Cît despre textul „prezentării“ acestei emisiuni, cu tot farmecul Stelei Popescu — dovedit şi cu prilejul „cerbului de aur“ —, sîntem nevoiţi să recurgem la un spiritual dialog (scris) din „Magazinul 111“. — Dar unde este prezentarea noastră ? — In pom ! Acolo, prezentarea a fost „la propriu“ in pom. Si nici nu-i stătea prea rău. La „Varietăţi“ a fost „în pom“ numai la figurat... Pentru că a venit vorba de „Magazinul de primăvară“ care ne-a fost oferit duminică după-amiază, să semnalăm, totuşi, un frumos cadou de „ziua păcălelilor" : monologul caragelian „1 aprilie“, pretext pentru un film original şi ingenios semnat de Romulus Vulpescu, cu concursul operatorului Boris Ciobanu şi al actorului Mihai Stan. Dar nici această emisiune, cu versuri de primăvară, cu balet de primăvară, cu amuzantul „concert“ pentru patru gospodine muzicale (Les Parisiennes) şi cu verva acidă a Rodicăi Tapalagă n-a izbutit (decît parţial) să spulbere eroarea sinonimiei dintre plictiseală şi păcăleală. • _ In cele din urmă, cu totii acasă, am revăzut „Cu toţii acasă“... CĂLIN CALIMAN Pregătiri pe litoral Pe litoral, în localităţile „23 August* şi Costineşti, au fost date in exploatare două noi oficii poştale, cu săli spaţioase pentru cartarea corespondenţei, difuzarea presei, serviciu telefonic etc. La oficiul poştal din Mangalia se montează o centrală automată cu numere, , care va putea servi 600 posturi telefonice pentru efectuarea de convorbiri directe cu Bucureşti, Constanţa şi Braşov. TIMPUL PHOiÂilL INSTITUTUL METEOROLOGIC CENTRAL comunică timpul probabil pentru următoarele 24 de ore în Bucureşti: vremea în uşoară răcire. Cerul va fi variabil. Vînt potrivit. Pentru următoarele trei zile in ţară , vremea în răcire uşoară. Cerul va fi variabil. Innovări mai accentuate se vor produce în nordul şi estul ţării, unde locul va ploua. Vînt potrivit. Temperatura în scădere mai ales în nord-estul ţării. DRAME BELLA — Patria (11 86 25) — 10; 12,30; 16,15; 18,45; 21,15. AM ÎNTÎLNIT ŢIGANI FERICIŢI — Union (13 49 04) — 15,30; 18; 20,30. — Drumul Sării (31 28 13) — 15; 17,30; 20. EROII DE LA TELEMARK — Bucegi (17 05 47) — 9,15; 12, 15; 17,45; 20,30. ÎNCERCUIREA — Vian (21 39 82) — 15,30; 18; 20,30. UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE — Progresul (23 94 70) — 15,30; 18; 20.30. SECERIŞUL ROŞU — Crîngaşi (17 39 81) — 15,30; 18; 20.30. INNORARE TRECĂTOARE — Viitorul (11 48 03) — 15,30; 18; 20.30. DIMINEŢI DE IARNĂ — Cosmos (35 19 15) — 16, 18; 20. COMEDII EU, EU, EU ŞI CEILALŢI — Republica (11 03 72) — 9; 11,30; 13,45; 18,15; 18,45. HOCUS POCUS — Victoria (16 28 79) — 9; 11,15; 13,30; 16 18,30; 20,45. DOCTORUL AUMADOARH — Central (14 12 24) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,30. TOM ȘI JERY — Doina (16 25 38) — 9; 10,30; 12; 13,30; 18; 18,15. CU TOATĂ VITEZA, ÎNAINTE I — Grivița (17 08 58) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. POST SEZON — Unirea (17 10 21) — 15,15; 17,45; 20,15. O LUME NEBUNĂ, NEBUNĂ, NEBUNĂ — Lira (31 71 71) — 16; 19,30. O SUTA UNU DALMAŢIENI — Cotroceni (13 62 56) — 15,30; 18; 20,30. DE TREI ORi BUCUREŞTI — Pacea (31 32 52) — 16, 18, 20. AVENTURI PENTRU CIŢIVA DOLARI PLUS — Luceafărul (15 87 67) — 9,15; 12; 15,15; 18; 20,45. RĂPIREA FECIOARELOR — București (15 61 54) — 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,45; 21. — Excelsior (18 10 88) — 9,45; 12; 14,15; 16,30; 18,45. — Melodia (12 06 88) — 9; 11,15; 13,30; 18; 18,30; 20,45. — Gloria (22 44 01) — 0; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. SFlNTUL LA PlNDĂ — Lumina (16 23 35) — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,30; 20,45. — Giulești (17 55 46) — 10; 15,30; 18; 20,30. — Flamura (23 07 40) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. VALETUL DE PICĂ — înfrățirea (17 31 64) — 10, 16; 18,45; 20,30. BLESTEMUL RUBINULUI NEGRU — Volga (11 91 26) 9,30-14 In continuare, 16,15; 18,30; 20,45. UN IDIOT LA PARIS — Moșilor (12 52 93) — 15,30; 18; 20,30. DOUĂ BILETE LA MATINEU — Tomis (21 49 46) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. CEI ȘAPTE SAMURAI — Flacăra (21 39 82) — 15; 17,45; 20,30. MOARTEA DUPĂ CORTINĂ — Ferentari (23 17 50) — 15,30; 18; 20,30. MUZICALE NOAPTEA NUNŢII IN PLOAIE — Capitol (16 29 17) — 9; 11,15; 13,30; 10; 18,30; 21. — Arta (21 31 86) — 8,45-15,45 tn continuare : 18,15; 20,30. CĂUTAŢI IDOLUL — Bureşti (15 62 79) — 15,30; 18; 20,30. MUZICANTUL — Popular (35 15 17) — 15,30; 18; 20,38. ÎMPUSCATURI pe portativ — Munca (21 57 90) — 16; 18; 20. — Rahova (23 91 00) — 15,30; 18; 20,30. DOCUMENTARE LEUT AFRICAN — Aurora (35 04 88) — 9,30; 11,30; 13,45; 16; 10,45; 20,30. DIGUL — FLORI PENTRU LITORAL — CIND FRUMOSUL ESTE UTIL — REPORTAJ PRIN TARA BIRSEI — PEPITE — TREI POVESTI DE DRAGOSTE — Timpuri Noi (15 01 10) — 9-21 In continuare. IN 1 Lucrare ştiinţifică despre „MIŞCAREA MIORILOR“ In condiţiile actuale ale dezvoltării economiei noastre socialiste, caracterizată printr-un proces continuu de perfecţionare a tehnicii şi tehnologiei, prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, apariţia unei lucrări care îşi propune o investigaţie multilaterală a mişcării inovatorilor, reprezintă, incontestabil, o reuşită a sociologilor care supun observaţiei lor procese definitorii ale orînduirii noastre. Prezenta lucrare are meritul de a angaja în sfera de cercetare a sociologiei industriale un fenomen social propriu societăţii socialiste. Bazîndu-se pe ominuţioasă cercetare de teren, lucrarea oferă imaginea socio-ştiinţifică a acestui fenomen atît de răspîndit, care a cuprins un număr însemnat, de muncitori, tehnicieni şi ingineri. In focarul analizei autorii au situat dialectica internă a mişcării inovatorilor, caracteristicile esenţiale ale personalităţii inovatorilor. In această investigaţie, desfăşurată pe durata a mai mulţi ani (1964—1966) în 11 întreprinderi din sectoare de activitate cu profiluri diferite, autorii introduc rigoarea analizei cantitative, atît de necesară cercetării oricărui fenomen, deci implicit, şi celui social. Fenomen intrinsec procesului de producţie, cu consecinţe majore asupra producerii de bunuri materiale, el are implicaţii şi în ceea ce priveşte formarea şi dezvoltarea spirituală a omului, a conştiinţei lui. „Sociologia muncii. Mişcarea inovatorilor“ de dr. M. Cernea, M. Micu şi V. Dumitrescu, Ed. politică, 1967. Autorii lucrării, concentrîndu-şii analiza asupra primului aspect, nu scapă din vedere nici pe cel de-al doilea. Analiza activităţii de inovaţie nu se rezumă numai la materializarea acestei activităţi — inovaţiile — ci şi la oamenii care le creează, la calităţile lor, la condiţiile în care ei le produc, reuşind să contureze personalitatea diferitelor tipuri de inovatori în elementele ei generale. Rezultatele activităţii inovatorilor contribuie la sporirea productivităţii muncii, la scăderea preţului de cost al producţiei, la ridicarea calităţii produselor finite etc. După cum remarcă autorii, „economiile postcalculate... obţinute ca urmare a aplicării în producţie a inovaţiilor acceptate totalizează în perioada sesenatului (1960— 1966) suma de 2,850 miliarde de lei“. Mişcarea inovatorilor reprezintă o importantă pîrghie de accelerare a progresului tehnic. Noile realizări ale revoluţiei ştiinţificotehnice găsesc în inovatori persoanele cele mai receptive. Ei sunt primii care le aplică în procesul tehnologic de producţie, stimulînd în felul acesta şi marea roasă a muncitorilor în însuşirea lor. Acest fenomen de masă, ce caracterizează activitatea clasei muncitoare, este o expresie a noii atitudini faţă de muncă, a ridicării necontenite a nivelului de cunoştinţe cultural-profesionale, a maturizării gîndirii politice, a participării nemijlocite la conducerea întreprinderilor. In timpul efectuării investigării în uzine, sociologii au urmărit cum detaşamentul inovatorilor influenţează activitatea de producţie prin exemplul lor şi, totodată, cum această activitate zilnică, prin problemele pe care le ridică, influenţează la rîndul ei capacitatea creatoare a inovatorilor. In paginile volumului găsim remarci utile privind relaţiile ce se stabilesc între grupul inovatorilor şi marea masă de muncitori, a opiniei colectivului despre inovatori. Concluziile pe care le oferă autorii prezentului volum celor care se ocupă de activitatea inovatorilor sunt de o utilitate incontestabilă. Ei pot desprinde interesante recomandări, propuneri privind organizarea şi dezvoltarea necontenită a mişcării inovatorilor. In acelaşi timp, lucrarea se recomandăşi inovatorilor. Ea le oferă o imagine plenară asupra propriei lor activităţi, ajutîndu-i să dobîndească o conştiinţă mai clară asupra mişcării în ansamblu. DAN PETRE Cei aproape 1 200 de cititori înscrişi în fişele bibliotecii Casei de cultură din Miercurea Ciuc au împrumutat de la începutul anului, până in prezent, peste 10 000 de volume. In clişeu I aspect din bibliotecă foto : F. COZIA DISCUŢIE DESPRE MUZICA UŞOARA Elevaţia textuluio necesitate stringentă Cu toate lipsurile manifestate in alegerea celor 20 de piese româneşti pentru Festival, cît şi în ceea ce priveşte repertoriul recitalurilor soliştilor noştri, creaţia românească a avut un aport pozitiv şi pot spune că prin interpretarea concurenţilor străini, în majoritate de bun nivel artistic, ea s-a ridicat la nivelul exigenţelor internaţionale. De aici, rezerva de care mai dispunem încă, prin piesele neselecţionate. Se remarcă în general tendinţa către o melodicitate de multe ori proprie melosului nostru folcloric. Aş fi dorit o confruntare între creaţia intr-adevăr românească şi cea aparţinînd altor şcoli. Pentru că există, din discuţiile post-festivalistice preferinţa şi, de aici pericolul, pentru însuşirea intr-un chip formal a unei maniere, în creaţie şi interpretare, franţuzească, manieră ce nu poate servi ideii de dezvoltare a şcolii româneşti de muzică uşoară. Idealul este interpretul cu voce. Hugues Aufray, Escudero, ne-au dovedit că se poate şi fără voce. Claude Pascal, Rika Zarai, Amalia Rodriguez, Edith Pieha, Katinka, Hustain, ne-au demonstrat ce bine e cu voce ! Avem nevoie de „interpreţi“ cu voce sau fără, cărora să ne dedicăm, stimulîndu-ne astfel creaţia noastră, dar ei trebuie, prin personalitate şi stil să fie ,autohtoni. Nu-mi place termenul „textier“ aşa cum este folosit, pentru că mi se pare a fi maliţios, ca o profesie care nu şi-a căpătat încă o denumire adecvată şi meritată. Cînd spun aceasta, mă gîndesc la meritele celor care de cîteva decenii lucrează şi bine şi prost, cot la cot cu noi, compozitorii, împărţind cu ei doar bucuriile (reuşitele) iar necazurile (nereuşitele) lăsîndu-le pe seama lor. Nu e drept. Pentru textele proaste avem vină cel puţin egală cu ei. Versurile poeţilor noştri nu pot decit să ridice, e drept, calitatea textelor de muzică uşoară, dar ele, prin natura destinaţiei lor, tot texte se vor numi. Şi, apoi, încorsetarea poeţilor în silabele şi formele specifice muzicii uşoare nu ar tăia aripile liberei lor cugetări poetice ? Ce e de făcut ? Cred că pentru început am fi bucuroşi să avem pe masa noastră de lucru poeziile poeţilor noştri, dornici de colaborare, scrise şi gindite anume pentru a fi cîntate. Pentru aceasta, însă, trebuie să beneficieze de o muzicalitate în sensul concret al cuvintului. Personal, mă voi strădui să fiu la înălţimea realizării artistice a ideilor abordate. Sînt convins că lipsa de idei şi, totodată, limitarea lor de pînă acum, a dus la cantitatea aceasta de texte slabe. La fel de convins sînt că prin atenţia care se acordă acum acestui gen artistic, ca şi prin concluziile juste la care se va ajunge prin aceste dezbateri, se va porni pe un drum bun, la realizarea unei noi etape în creaţia noastră muzicală şi interpretativă. Cred că forma cea mai adecvată a acestei etape o constituie un învăţămint organizat pe baze solide şi sub îndrumarea unor foruri competente. Compozitorii şi colaboratorii lor vor scrie lucrări speciale dedicate acestor tineri interpreţi. Pastişarea „modelelor“ ar fi evitată în favoarea formării stilului lor personal. Cred că realizîndu-se dezideratele enunţate mai sus, fiecare creator al acestui gen „de largă accesibilitate“ îşi va spori contribuţia la formarea şi cultivarea bunului gust. Această menire este mai mult decit stimulatorie ! GEORGE GRIGORIU S©SSSS0SSSSSSSSSSSS©eSSSSSSSSSSSSSSSSSS6 O pinia publică (Urmare din pag. 1) tura statutelor se destramă, iar liniile de comunicare intre nivele se frîng. Cum este însă posibilă această ieşire din rol ? Ce anume o determină ? Oamenii poartă în permanenţă cu ei o oglindă. Se privesc în ea ; se admiră. Se uită la cei din jur , se bucură. Unii supraestimează poziţia socială pe care o ocupă, imaginea din oglindă le pare că atinge cerul şi se comportă ca şi cum toţi ceilalţi i-ar privi cu aceeaşi ochi dispuşi să le amplifice dimensiunile. Dar ei sunt văzuţi sub unghiuri mici şi în nuanţe negru-cenuşiu. Se naşte astfel o prăpastie între imaginea omului din oglindă şi a celui cu oglindă, între comportarea lui efectivă şi cea la care se aşteptau ceilalţi. „Gigantismul“ primului este etichetat de societate ca îngîmfare, „măreţia“ comportării lui drept necuviinţă. Unul consideră că fără el, producţia ar stagna, colectivul din care face parte s-ar dezagrega, oamenii şi-ar pierde orizontul. Fals , nu-i nimeni indispensabil, nicăieri şi niciodată. El este numai un om printre atîţia alţii, dar işi exercită un rol grandios confecţionat de el din priza Iluziilor ; numai de el considerat pe măsură, de către ceilalţi insă — mult prea mare. Privitor la comportarea lui, judecata celor din jur, punînd în balanţă „ce face“ şi „ce ar trebui să facă", constată dezechilibrul, inegalitatea cu sine însuşi, în relaţiile sociale. Societatea, colectivul, cel din jur reacţionează prompt în astfel de cazuri . Se dă alarma : „şi-a depăşit rolul“, ne subapreciază“. Febril, este declanşată o acţiune de cioplire, de ajustare şi încă- drare în rolul conferit iniţial. Cînd ieşirea din rol se face în sensul amplificării acestuia, tendinţa de homeostazie socială se manifestă puternic , nu acelaşi lucru se întimplă şi în cazurile de subestimare a propriului rol, de micşorare pînă la nimicire a semnificaţiei sociale, de felul în care trebuie să acţionezi în virtutea statutului, a poziţiei ce îţi este rezervată în societate. Am întîlnit oameni care au fost admonestaţi — nu o dată — pentru faptul că ieşind din rol, depăşindu-i, nu arătau suficient respect şefilor ierarhici, că se purtau ca şi cînd ei ar fi fost superiorii şefilor... Nu am auzit însă să fi fost cineva sancţionat pentru manifestarea exagerată a distanţei ce-l separă de aceştia, în ultimă instanţă şi aici tot ieşire din rol este ! Unde a dispărut atunci, forţa socială de autoreglare, homeostazia ? ! Lăsîndu-i pe cei ce-şi curbează adine coloana vertebrală să se manifeste public, nu cumva directionăm artificial mişcarea de integrare în rol de sus în jos, nu şi invers . La locul de muncă, oare nu ne preocupăm prea mult de cei ce se consideră mai mari decit în realitate şi prea puţin de cei, care, fără scrupule, îşi etalează lipsa de valoare, aducînd la dimensiuni microscopice rolul social cu care au fost investiţi, perturbînd astfel ordinea vieţii sociale 7 Cum şi de ce este tolerată o astfel de perturbare 7 Cînd nu este o mască, o stare paradoxală, de camuflare a imaginii hipertrofiate ce o are despre sine, diminuarea, în prezenţa tovarăşilor de muncă, chiar şi numai între patru ochi, a propriului rol — comportarea servilă — nu este altceva decit o armă antisocială, de conservare şi speculare a vanităţii omeneşti. Numai cine îşi cunoaşte şi îi este recunoscută social, valoarea, se dovedeşte invulnerabil faţă de o astfel de armă perfidă. Cum să nu te mulţumească sublinierea distanţei ce ai parcurs-o, cum să nu te măgulească numărarea, fieea şi din doi în doi, a treptelor ce le-ai urcat sau ai fi vrut să le urci ? Pare deci mai vinovat cel ce, chircinduse în rolul său, îşi dezvăluie servilismul şi este mai degrabă de condamnat colectivul în perimetrul căruia servilismul a declanşat fenomenul de obişnuinţă, decit cel care-l acceptă. Opinia colectivului trebuie să-şi exercite influenţa cu aceeaşi intensitate pentru egalarea în fiecare moment a modelului de comportare socială prescris rolului, indiferent de sensul în sus sau în jos al ieşirilor din limitele lui. Un portar, deschizînd uşa directorului, este întrutotul demn — dă viaţă rolului cu care a fost investit. Funcţionarul care face acelaşi gest, care-i cumpără şefului ţigări, chiar daca tutungeria-i stă în drum, este servil şi scade prin aceasta semnificaţia rolului său. Nu comportarea in sine, ci raportarea ei la statut şi rol, califică pe unul ca îngîmfat, pe altul ca servil şi certifică, în relaţiile cu şefii, colegii şi subalternii,, comportarea demnă la locul de muncă. Cît ar părea de paradoxal, dar servilismul nu se manifestă numai în raporturile cu şefii ierarhici, ci şi în raporturile cu colegii şi chiar cu subalternii în ultimul caz, ieşirea din rol este tolerată şi chiar apreciată de către cei din jur. Se spune : „este atît de apropiat de oameni !“ — gîndind că i se face astfel remarcată valoarea ca membru al colectivului. Dar valoarea autentică impune la locul de muncă respectarea rolului și a sistemului de statute. Desigur, sînt și cazuri în care rolul rezervat nu corespunde. Trebuie atunci armonizată nu numai încadrarea individului în rol, dar şi ajustarea rolului după individ. Nu poţi băga un munte într-o sticlă şi marea nu o poţi cuprinde într-un pahar. Se impune păstrarea proporţiilor ! Social, neconcordanţele sunt însă rare şi ele suferă un proces ferm de autoeliminare. Mai lentă şi mai puţin viguroasă se manifestă tendinţa de îngrădire a celor care, contemplîndu-şi propriul rol, împinge în jos statutul celorlalţi, provocînd denivelări artificiale. Aceştia devorează efectiv personalitatea celor din jur, socotind că vidul de personalitate înconjurător va pune mai bine în evidenţă valoarea proprie. Eroare ! Valoarea presupune comparare. Trebuie să te afli între personalităţi puternice, pentru a fi remarcat şi eşti intr-adevăr uriaş numai dacă te măsori cu uriaşii. Opinia colectivului trebuie să constituie fermentul accelerator al afirmării personalităţilor ; ea trebuie să se opună hotărît celor ce, gravitaţional, frîng verticala prezenţelor umane şi impun ieşiri din rol, prăbuşiri de statute. Respectarea sistemului de roluri şi statute nu este numai o problemă de etică socială, ci şi una de eficenţă economică. Ieşirile din rol, în sus, dar mai ales în jos, subminează condiţia socială a producţiei : disciplina. MARŢI 2 APRILIE 1968 17.30 — Pentru cei mici : Ecranul cu păpuşi „Pagini din Istoria risului“ 18.00 — T.T.T. : Teletehnica pentru toţi 18.30 — Curs de limba franceză (lecţia a 10-a) 19.00 — Pentru tineret : „Vă plac, muzica ?*. Dialog... la cheia sol 19.30 — Telejurnalul da seară 20.00 — Film serial : Thierry la Fronda 20.20 — Album de pozl. 20.35 — Zece minute In... Fiatra Neamț 20.45 — Seară de teatru „Punctul O* dn Ives Jamlaque, la pează — Poșta Televiziunii 22.45 — Telejurnalul dn noapte