Munca, octombrie 1971 (Anul 27, nr. 7426-7451)

1971-10-26 / nr. 7447

Pagina a 2-a rnillS-A MAI INTIMPLAT şl Ivi lllrlP capitală» lUjIlg Sl IN ŢARĂ. Nu-l întrebase pe nenea Comitetul sindicatului de la „Semănătoarea" a primit o reclamaţie împotriva Sofiei Gligu, şefa serviciului Personal-învăţămînt. Foarte gravă. Un tînăr de la turnătorie, Tom­a Grigore, afirma că el s-a angajat în uzină numai după ce a dat un coş cu ouă şi o duzină de găini. Bineînţeles, reclamantul a fost pus de faţă cu pîrîta. Care a rămas tablou, văzînd pentru ce a fost chemată la sindicat. Şi i-a cerut băiatului să spună ziua şi locul unde s-a petrecut mituirea. — Staţi un pic, a zis Tom­a, pînă mă duc să-l în­treb pe nenea lancu! — și-a dat să plece. — Păi cum, nen-tu lancu a dat plocon sau tu? — Eu, adică ... dînsa a zis ca să zic... Lucrurile s-au lămurit, lancu Vasile, funcţionar la C.T.C., era supărat foc pe tovarăşa Gligu, care nu-i angaja o nepoată fără buletin de Bucureşti. Şi întrucît mai avea un nepot în uzină, l-a învăţat să calomnieze, însă nu-l instruise temeinic. Motiv pentru care a fost poftit la instrucţia unei Instanţe penale. Unul care a cerut să i se micşoreze leafa Dintr-o scrisoare primită de la tovarăşul procuror Constantin Mucenica am desprins un interesant caz de altruism. Pînă la 1 februarie 1971, Gheorghe Andreescu a fost economist la întreprinderea de alimentaţie pu­blică „Ilfov", cu un salariu lunar de iei 2 400. La această dată, economistul cere să fie trecut pe un post de „responsabil de unitate", plătit cu 1 720 lei lunar. Aţi mai pomenit vreunul care să vrea micşorarea lefii cu 680 de lei ? Eu nu. Direcţiunea i-a aprobat. Şi i-a încredinţat complexul turistic „Popasul Sineşti" de pe Şoseaua Urziceni... Ca să nu mai întindem vorba, o să facem o mică socoteală: în cele 8 luni scurse de la schimbarea funcţiei, Andreescu a pierdut 8x680 = 5440 lei. Şi s-a recompensat astfel : • vindea un post de „şef de sală" cu 5 000 de • chelnerii cu antecedente penale îi dădeau 4 000 de lei la angajare ; • de la ospătarii fără cazier judiciar nu pretin­dea decit 2 000 de lei la angajare ; • fiecare chelner, în fiecare seară, îi dădea 2 la sută din valoarea bonurilor decontate la bar şi la bucătărie (a se reţine că suma decontărilor depăşea 20.000 de lei pe seară) ; • toţi chelnerii şi toate debarasoarele băgau în fiecare seară cîte 10 lei şi în ziua lefii cite 50 de lei intr-un sertar numit „pagubă comună" aflat sub uzul privat al responsabilului ; • 80 la sută din „renumiţii pui la ceaun, specia­litatea casei", erau cumpăraţi cu 17 lei kilogramul din frigiderele magazinelor „Alimentara" şi vînduţi cu 75 de lei kilogramul, fără să apară în scripte ; • 90 la sută din antricoatele de „purcel" pro­veneau din vieri bătrîni cumpăraţi vii din tîrg şi măcelăriţi clandestin în bucătăria restaurantului ; • mai mult de o sută de mii de lei (100 000) a băgat în buzunar numai prin necontabilizarea bău­turilor cumpărate de la „Alimentara" şi vîndute la preţ de bar... Păi, spuneţi şi dumneavoastră, nu merita să piardă 680 de lei pe lună la leafă în lei.. Control Secretarul primăriei din Robeasca-Buzău, Petrache Pantezescu, ne-a rugat să dezminţim eventualele zvonuri privitoare la morala dumisale, precum că ar umbla cu furtişaguri. Este adevărat că a fost prins în puterea nopţii ascuns în porumbişte, că avea şi un sac cu o mare de ştiuleţi, însă se afla în exerciţiul funcţiunii de cotrol , întrucît voia să ştie dacă paznicii cimpeni sînt vigilenţi. Acum s-a con­vins. Rămine să ne convingă şi pe noi. Vecina de lingă... băcănie Mircica a pierdut la poker 60 000 de lei într-o noapte. Bani din gestiune, bineînţeles. Şi, colac peste pupăză, cînd a intrat în a doua noapte în tripoul clandestin a dat peste miliţie. Se dusese să-şi scoată paguba. Şi a mai scos 5 000 de lei din sertar, ca să plătească contravenţia. După a­­ceste belele putea să-i pice şi un ... inventar. S-a dus să-şi spună oful la vecini. Lui Aurică Ar­­ghirescu, responsabilul bufetului „Vişina" din Piaţa 1 Mai şi Măriei Nedelcu, gestionara băcăniei din B-dul 1 Mai 59. Mircica Dumitrescu avea pe mină „Alimentara“ de peste drum, din colţ cu Banu Manta. Crîşmarul l-a căit şi s-a învoit să-i cumpere băuturi spirtoase cu suprapreţ. Nu era în pagubă, fiindcă între preţul de „Alimentara" şi cel de res­taurant există o diferenţă bunicică. Băcăneasa a fost de-a dreptul galantoană. L-a împrumutat cu mărfuri. Dar în băcănie exista şi casiera Gherghi­na Alecsa. Care i-a pus un blanc de bacnote în mină (10 000 de lei) şi i-a spus să nu fie prea necă­jit, fiindcă cine pierde la cărţi are noroc în dra­goste... Mircică a acceptat compătimirile amîndorura. Şi a greşit. După inevitabile scene de gelozie au ur­mat două sesizări telefonice la Procuratură. O voce feminină a reclamat-o pe Gherghina şi altă voce, nu mai puţin candidă, a cerut să i se facă inventar Măriei. Şi s-au inventariat gestiunile din toate cele 3 prăvălii vecine. Cu flit Nu ştiu dacă s-a mai pomenit undeva un hoţ care să le mulţumească celor ce l-au prins în culpă, dar la S.M.A. Mihăileşti s-a petrecut aşa ceva. Stelian, Trifan, care peste zi tractase o semănătoare, „eco­nomisise" ceva sămînţă. Seara, a pornit cu ea spre casă... E lesne de închipuit ce s-ar fi întîmplat dacă n-ar fi fost observat pe drum, dacă ar fi apucat să ducă în casă grîu tratat cu chimicale, cu substanțe toxice, cărora nu le supravieţuiesc nici ciorile. Tulburel Bufetul gării din Buzău a adus tulburel de la podgoria Tahoni. Constantin Fligler, inginer la I.L.F.-ul din localitate, l-a degustat. Pînă ş­i-au spus chelnerii că-i miezul nopţii şi trebuie să tra­gă obloanele.oTulburat, a ieşit pe peron chiar în clipa cînd pleca un tren spre Tahoni. Nu se ştie de ce a vrut să-l oprească. N-a reuşit... Maşina salvării nu l-a mai prins în viaţă. Rubrică realizată de GHEORGHE FILIMON cu sprijinul corespondenţilor judeţeni Noul şi modernul magazin universal din Piteşti Foto EM. SIRZEA Cantina-restaurant (Urmare din pag. 1) tova cit şi de Consiliul jude­ţean al sindicatelor. S-a con­siderat că dacă a fost elabo­rată o Decizie a Comitetului Executiv al Consiliului popu­lar judeţean pentru preluarea unui număr de 8 cantine de către T.A.P.L. şi constituirea comitetelor de cantinuă, totul s-a rezolvat şi treburile vor merge de la sine. Faptele a­­rată însă că nu este suficient. Pentru a se îmbunătăţi acti­vitatea este nevoie de un control permanent, efectuat de factorii care răspund pe baza legii nr. 9 de cantinele restaurant. In discuţiile avute cu tov. Ion Pîrvu, președintele comi­tetului sindicatului „Electro­­putere“ acesta ne-a relatat : „La ora actuală cantina este a nimănui. Nu mai este a u­­zinei, care nu o mai creditea­ză din punct de vedere finan­ciar, dar nici a T.A.P.L.-ului“. Am cerut lămuriri in aceas­tă problemă destul de com­plicată. Cînd cantina a cerut credit pentru aprovizionarea de iarnă a constatat că nu-l poate primi. Aceasta deoarece — așa cum prevede Legea nr. 9 — pentru că banca să deschidă cont cantinei, era necesar să existe o decizie a Comitetului executiv al Con­siliului popular judeţean, pri­vind numirea în fucţie a ad­ministratorului. „La 12 septembrie, ne-a spus tovarăşul Nicolae Băr­­bulescu, director adjunct al Uzinei „Electroputere“ şi pre­şedinte al comitetului de cantină, am constituit comi­tetul­ care, în prima sa şe­dinţă, a numit administrato­rul şi contabilul cantinei. Procesul verbal a fost ridicat de la cantină împreună cu planul forţelor de muncă, de salarii etc., de către tov. Ar­gentina Tutică, contabil şef al T.A.P.L. Ce s-a întîmplat mai departe nu ştim. Cert este că nici pe 9 octombrie nu apă­ruse decizia“. La T.A.P.L. tovarăşii Paul Beşeucă, şeful serviciului personal, şi Ovidiu Vlădoiu, director comercial, ne-au asi­gurat că toate actele au fost întocmite şi expediate Direc­ţiei comerciale în vederea întocmirii deciziilor. Treaba asta a durat însă aproape o lună de zile pentru că... „tre­buiau verificate antecedente­le penale ale administratori­lor, era nevoie de caracteri­zări, etc.“. Suprinzător este faptul că, cu toată întîrzierea întocmirii actele pentru nu­mirea gestionarilor ,caracteri­zările au fost aduse în ziua de 8 octombrie de către o co­misie specială alcătuită de Consiliul judeţean al sindica­telor. Pentru acoperirea întîr­­zierii se mai găsesc încă mo­tive : „Nu puteam trimite la semnat o singură decizie“. Dar cine-i împiedicase pe to­varăşii de la T.A.P.L. să în­tocmească acte pentru admi­nistratorii cantinelor prevă­zute în decizia anterioară a Comitetului executiv ? In discuţiile avute cu tov. Nicolae Bărbulescu, preşe­dintele comitetului de canti­nă, Alexandru Terpreş, ad­ministrator, şi Maria Teodo­­rescu, contabil, am aflat că sprijinul Direcţiei comercia­le şi al T.A.P.L.-ului s-a con­cretizat în scurtele vizite ale contabilei şefe, ale unui mer­ceolog şi, printr-o adresă în care se anunţa că se puteau aproviziona direct prin co­merţul cu ridicate. „Intr-ade­văr, aprovizionarea prin co­merţul cu ridicata aduce a­­vantaje cantinei, înlesneşte îmbunătăţirea mesei — spu­nea tovarăşul Ion Pîrvu, dar cred că T.A.P.L. nu a privit totuşi cu destulă seriozitate problema preluării cantinelor. Aşa se explică şi tărăgănarea intocmirii unor acte“. Situaţii neclare privind cantinele,­­din cauza neîntoc­­mirii la timp a deciziilor de numire a administratorilor şi de transferare a contabililor) există la toate cele opt can­­tine-restaurant, preluate con­form scriptelor la 1 septem­brie. In ultimul timp, Biroul executiv al Consiliului jude­ţean al sindicatelor, sesizat de impasul în care se află cantinele-restaurant şi de greutăţile pe care le întîmpi­­nă în aprovizionarea pentru iarnă a intervenit la organele comerciale pentru a se ur­genta acţiunea de emitere a deciziilor pentru adiministra­­tori. „De comun acord cu Consi­liul judeţean al sindicatelor, ne spunea tovarăşul Mircea Popa, vicepreşedinte al Co­mitetului executiv al Consi­liului popular judeţean, am alcătuit o comisie care intre 15 şi 25 octombrie va contro­la şi analiza activitatea celor 8 cantine din municipiul Cra­iova ce funcţionează pe baza Legii nr. 9 şi în urma con­cluziilor vom lua măsuri pen­tru îmbunătăţirea activită­ţii“. Cantinele-restaurant din municipiul Craiova au ne­voie, acum la început de drum, de sprijinul nemijlocit al organelor competente pen­tru a putea demara cores­punzător, asigurînd oameni­lor muncii meniuri variate şi consistente, organizind în incinta întreprinderilor bufe­te și tonete cu gustările ne­cesare în pauza de masă. (Urmare din pag. l­a) barea radicală a întregului complex al relaţiilor sociale. Este vorba, în acelaşi timp, de realizarea acelor condiţii sociale care corespund atît cerinţelor materiale legate de traiul material al maselor, cît şi celor spirituale ale per­sonalităţii. Căci dezvoltarea personalităţii în socialism are un caracter multilateral, vi­zează omul în plenitudinea însuşirilor sale, înseamnă: cultivarea tuturor aptitudini­lor şi forţelor sale­­creatoare, formarea unui om cu o con­cepţie ştiinţifică despre lu­me şi înalte sentimente mora­le. Lichidarea, pentru totdea­una, a exploatării omului de către om, instaurarea proprie­tăţii socialiste, a raporturilor, de colaborare şi ajutor reci­proc sunt condiţii obiective ca­re determină mutaţii funda­mentale în profilul spiritual al oamenilor. Procesul de for­mare şi dezvoltare a conştiin­ţei socialiste este rezultatul necesar al transformărilor social-economice petrecute în România, precum şi al muncii ideologice şi politice educative desfăşurate de par­tid. Concepţia ştiinţifică despre lume ca o trăsătură esenţială a conştiinţei maselor devine, deci, unul din aspectele ca­racteristice ale noului tip de personalitate ce se formează in condiţiile socialismului. Iar, în felul acesta, teoria şi practica socialistă ridică practic idealul de om con­temporan pe cele mai înalte culmi, prin faptul că pune în concordanţă esenţa omului cu cele două direcţii funda­mentale ale progresului ac­tual : cea socială şi cea ştiin­ţifică. După cum se ştie, lup­ta pentru o societate nouă, pentru zidirea socialismului şi comunismului şi lupta pen­tru lărgirea impetuoasă a cunoaşterii umane şi a spori­rii forţelor omului asupra naturii caracterizează în mod esenţial progresul social con­temporan. Exprimînd tocmai necesitatea intensificării, pe toate căile şi la toate nivele­le, a educaţiei sociale în spi­ritul idealurilor comuniste, măsurile formulate de tova­răşul Nicolae Ceauşescu vi­zează in mod direct şi conş­tiinţa ştiinţifică a maselor : „Va fi lărgită şi intensificată propaganda ateistă, organi­zarea acţiunilor de masă pen­tru combaterea misticismului, a concepţiilor retrograde, pentru educarea întregului tineret în spiritul filozofiei noastre materialist-dialectice“ Marxism-leninismul este moştenitorul celor mai pro­gresiste idealuri sociale ale omenirii şi, totodată, este a­­cea ideologie care face din ştiinţă şi cunoaşterea ştiinţi­fică o componentă a structu­rii omului, un izvor nesecat de îmbogăţire a conştiinţei sale. In lumina filozofiei marxiste se elucidează pe de­plin coordonatele opoziţiei milenare între ştiinţă şi reli­gie. Materialismul dialectic şi istoric nu numai că relevă o­­poziţia intre ştiinţă şi religie, ducînd mai departe tradiţiile istorice de luptă ale materia­lismului împotriva idealismu­lui dar, totodată, şi explică baza socială şi ideologică a o­­poziţiei între ştiinţă şi religie, indicînd căile şi mijloacele sociale şi teoretice de influen­ţare a ştiinţei în lupta ei îm­potriva a tot ce este perimat şi retrograd. Ştiinţa explică fenomenele naturii şi societăţii, precum şi legile lor de dezvoltare în mod obiectiv, aşa cum sunt ele în realitate, fără să re­curgă la ajutorul credinţei în supranatural. Ca formă a conştiinţei sociale, ştiinţa es­te un sistem de cunoştinţe care reflectă raporturile şi la­turile esenţiale ale lumii obi­ective sub forma logico-abs­­tractă a noţiunilor, categorii­lor, legilor şi principiilor, al căror adevăr este verificat de practică. Religia caută să-şi impună dogmele solici­­tînd credinţa oarbă a credin­cioşilor, pe cînd ştiinţa se a­­dresează raţiunii, argumente­lor logice, convingind oame­nii de adevărurile sale. Ne­­putînd exista decit ca dezvol­tare permanentă a cunoaşte­rii, ştiinţa este opusă funda­mental credinţei oarbe, ne­controlate, condamnă pasivi­tatea şi resemnarea în faţa greutăţilor inevitabile pe care trebuie să le învingă în acti­vitatea ei mintea omenească. In dezvoltarea sa, ştiinţa este determinată de practica so­cială care îi pune problemele ce trebuie rezolvate, îi pune la dispoziţie baza tehnică materială, verifică justeţea teoriilor ştiinţifice şi deter­mină valoarea practică a rea­lizărilor ştiinţei. Opoziţia fundamentală în­tre ştiinţă şi religie este pusă în evidenţă de însăşi istoria acestui conflict. După cum se ştie, ştiinţa a apărut din cele mai vechi timpuri, în lupta omului cu natura. Pornind de la argumentele aduse de ştiinţă, în fiecare epocă isto­rică a existat şi s-a manifes­tat o gindire ateistă combati­vă. Reflectînd legile obiecti­ve, proprii realităţii ştiinţa a dat oamenilor încredere în forţele lor, i-a înarmat în lupta pentru progresul social. In condiţiile dezvoltării de­mocraţiei socialiste, ale ga­rantării libertăţii de conştiin­ţă a tuturor cetăţenilor, Par­tidul Comunist Român luptă pentru formarea la nivelul maselor a unei noi conştiinţe şi a unor noi mentalităţi, gu­vernate de spiritul ştiinţific contemporan, de filozofia materialist-dialectică, fiindcă, omul cu asemenea conştiinţă şi mentalităţi reprezintă tipul de om firesc pentru societa­tea socialistă şi pentru aceas­tă epocă de desfăşurare a re­voluţiei ştiinţifice. In acelaşi timp insă, trebuie să fim convinşi că acest proces de educaţie ştiinţifică a maselor nu se poate realiza spontan, de la sine, căci între făurirea socialismului pe plan mate­rial şi apariţia conştiinţei so­cialiste nu există o legătură imediată, nemijlocită. Revo­luţia în conştiinţa oamenilor nu s-a putut şi nu se poate petrece în afara luptei necon­tenite pentru transformarea societăţii. Transformarea conştiinţei omenilor, realiza­rea cu succes a educaţiei lor ştiinţifice se desfăşoară in condiţiile luptei ideologice dintre vechi şi nou. Pentru a triumfa concepţiile ştiinţifice in conştiinţa maselor, munca de educaţie trebuie să-şi pro­pună o luptă îndelungată, complexă şi metodică d­in spiritul materialismului dia­lectic şi istoric — cu vechile concepţii, deprinderi şi tradi­ţii, formate şi întreţinute de societăţile bazate pe clase an­tagoniste şi pe exploatarea omului de către om. Baza socială pe care o ofe­ră socialismul — favorabilă dispariţiei mentalităţilor re­trograde, obscurantiste, îna­poiate etc. — poate deveni activă doar prin intermediul unor acţiuni dinamice şi complexe, desfăşurate la un înalt nivel ştiinţific şi posi­bile, la rîndul lor, prin dez­voltarea cercetării ştiinţifice a realităţii sociale , pentru a controla continuu rezultate­le pozitive şi lipsurile încă existente prin sintetizarea experienţei pozitive şi dez­voltarea unei metodologii lu­cide, suple, perfectibile. Calea ideologică principa­lă de desfăşurare a educaţiei materialiste a maselor în condiţiile socialismului o constituie, fără îndoială, răs­­pindirea ştiinţei, ridicarea ni­velului cultural al maselor, lupta ideologică împotriva superstiţiilor şi oricărui fel de obscuritate. Superioritatea materialis­mului marxist izvorăşte din legătura lui organică cu dez­voltarea ştiinţei contempora­ne şi cu idealurile umanis­mului socialist, care se opune oricărei înrobiri materiale şi spirituale a omului. Dimpo­trivă, semnificaţia supremă a fideismului este promova­rea umilinţei omului, con­damnarea libertăţii şi autono­miei fiinţei umane. Superio­ritatea materialismului mar­xist, consecvent ştiinţific, a­­pare deci atît pe planul teori­ei filozofice, cît şi pe acela al idealurilor umaniste pe care le promovează. O educaţie ştiinţifică impli­că înţelegerea specificului e­­pocii noastre, a aşa-numitului spirit al veacului. Aşa după cum se ştie, prin intermedi­ul tehnicii, prin revoluţiona­­rea producţiei, prin efectele radicale pe care le introduce în modul de viaţă cotidiană al oamenilor, ştiinţa dobin­­deşte o forţă crescîndă de in­fluenţare a mentalităţii şi concepţiilor omului contem­poran. Informaţia ştiinţifică este azi deosebit de rapidă şi de dezvoltată. Se remarcă o creştere cantitativă a infor­maţiei ştiinţifice în societatea contemporană, o diversificare a mijlocelor de răspîndire, o intensificare a ritmului de răspîndire a cunoştinţelor etc., toate acestea contribuind la ridicarea nivelului de cultură, de spiritualizare a oamenilor. Pe foarte variate căi se rea­lizează o adevărată influenţa­re ştiinţifică a maselor, iar rezultatul acesteia îl consti­tuie creşterea continuă a in­diferentismului religios, dez­voltarea spiritului laic. Ştiinţa contemporană are o influenţă covîrşitoare în res­tructurarea mentalităţilor şi concepţiilor omului. Concep­­­­ţia ştiinţifică despre lume de­vine tot mai mult o compo­nentă de bază a personalităţii omului prezent şi a celui de viitor. Or, gindindu-ne mai ales la faptul că tinerii de azi sunt cetăţenii de mîine ai so­cietăţii socialiste şi comunis­te, modul în care ei îşi for­mează personalitatea prezintă o însemnătate covîrşitoare pentru destinele patriei noas­tre. S-ar putea spune că prin anumite aspecte fundamen­tale ale procesului ei de dez­voltare, ştiinţa trezeşte şi menţine stări de spirit care sunt proprii cu deosebire tine­­relor generaţii. Cine nu cu­noaşte că ştiinţa a fost întot­deauna un izvor nesecat de optimism, de încredere cura­joasă în izbînda adevărului, un izvor de elan şi curiozita­te nestăvilită ? Ori unde pot fi găsite în mai mult decit în psihologia tinerilor asemenea caracteristici ca optimismul, curiozitatea, abnegaţia, dra­gostea de adevăr şi curajul de a lupta pentru idealurile noi, progresiste ? Evoluţia spirituală a omu­lui reprezintă rezultatul cel mai remarcabil al operei de construcţie socialistă. Idealu­rile profund umaniste ale so­cietăţii socialiste şi trăsătu­rile vieţii spirituale contem­porane, dominate de un spi­rit ştiinţific exploziv şi ple­nar, la asemenea dimensiuni, determină, totodată, necesi­tatea perfecţionării continue a educaţiei ştiinţifice a ma­selor. Vorbind de caracterul com­plex, dialectic, al dinamicii educaţiei ştiinţifice a mase­lor, în general al conştiinţei socialiste, tovarăşul Nicolae Ceauşescu precizează : „Este adevărat, dezvoltarea conşti­inţei se realizează mai încet, rămine de multe ori in urma dezvoltării forţelor de produc­ţie. Dar consider că în condi­ţiile socialismului noi nu tre­buie să ne mulţumim cu a­­ceastă constatare, ci trebuie să acţionăm cu toată fermita­tea pentru a nu se ajunge la această răminere în urmă, pentru a asigura ridicarea continuă a conştiinţei mase­lor de oameni ai muncii, de­oarece numai aşa clasa mun­citoare îşi va putea îndeplini rolul său de clasă conducă­toare, numai aşa poporul, stăpin pe destinele sale, îşi va putea construi în mod conştient viitorul ; numai aşa participarea maselor largi la conducerea societăţii va de­veni o realitate, iar democra­ţia socialistă se va afirma ca o forţă dinamizatoare a so­cietăţii noastre“. Este necesar să nu ne mai închinăm în mod fatalist în faţa tezei potrivit căreia con­ştiinţa rămine în urma dez­voltării bazei materiale, ci să înţelegem că, dezvoltînd baza materială, avem posibilitatea ca conştiinţa să se ridice la nivelul bazei materiale şi chiar să devină ea însăşi o forţă materială mobilizatoare în edificarea socialistă și co­munistă. EDUCAŢIA ŞTIINŢIFICA MUNKA Teatrul Popular al sindicatului de la Uzina mecanică din Plopeni împlineşte 25 de ani de activitate Un jubileu cu adinei semnificaţii De un sfert de veac, din epoca aceea eroică cind ţara întreagă se încorda în supre­mul efort al reconstrucţiei, în aşezarea muncitorească închegată în jurul Uzinei mecanice din Plopeni, se consumă la temperatura înaltă a pasiunii, și dă­ruirii, intr-o ipostază e­­locventă, fenomenul complex pe care Lenin îl definea ca „apropierea poporului de artă și a artei de popor“. Din oc­tombrie 1946, cînd cortina im­provizată dată in lături cu mina, dezvăluia privirilor a­­vide de frumos ale metalur­­giştilor, ale soţiilor şi copiilor lor, un crîmpei din dirza lup­tă ilegală a comuniştilor, în­truchipat în piesa „Fiul meu“ (abia doi ani mai tîrziu, cu­noscuta piesă a lui Gergely Sándor vedea lumina rampei în Capitală, avindu-i în di­stribuţie pe Lucia Sturdza Bulandra, George Vraca şi Ion Manolescu) de atunci şi pînă astăzi, la Plopeni îşi desfăşoară activitatea fără nici o întrerupere, un colec­tiv de teatru de amatori, care a realizat în aceşti ani per­formanţe artistice cu care s-­ar putea mindri orice in­stituţie teatrală profesionistă. Ii cunosc demult pe artiştii amatori de la Plopeni, i-am intilnit mereu, la ei acasă, pe micuţa scenă a clubului mun­citoresc, sau în viitoarea ma­rilor competiţii republicane, şi cu toate acestea nu înce­tează niciodată de a mă uimi, prin rezervele inepuizabile de entuziasm de care dispun, prin neostenita lor ambiţie de a ridica tot mai sus ştacheta calităţii artistice, prin inco­mensurabila lor dragoste pen­tru teatru, pe care-l slujesc cu credinţă fiindcă le împli­neşte propria lor necesitate spirituală şi totodată, cu sen­timentul îndeplinirii unei no­bile îndatoriri cetăţeneşti. I-am văzut zilele trecute, în toiul pregătirilor pentru sărbătorirea unui sfert de veac de rodnică activitate. Din „arhivele“ personale, din documentele sindicatului, au fost adunate afişe, programe, fotografii, articole din ziare şi reviste şi au amenajat o frumoasă expoziţie jubiliară într-una din încăperile clubu­lui. Au început să facă statis­tici, bilanţuri, fiindcă aşa se cade într-un asemenea mo­ment sărbătoresc şi, încetul cu încetul, s-au conturat di­mensiunile unei activităţi pe care, desfăşurîn­d-o continuu, susţinut, cu permanentă dă­ruire, n-au avut răgazul s-o aprecieze, în ansamblul ei. Iată cîteva cifre care nu mai suportă nici un fel de comen­tariu : 44 de premiere, 1550 de spectacole pentru aproape 300 000 de spectatori, 4­ titluri de laureat al festivalurilor republicane şi numeroase alte premii şi diplome. Parcurgind cu privirea pa­nourile expoziţiei, am revăzut cu ochii minţii fragmente din spectacole, chipuri de oameni şi acea revărsare de talent şi măiestrie care însoţeşte fie­care reprezentaţie a colecti­vului de artişti amatori de la Plopeni, căruia i s-a conferit, între timp, titlul de TEATRU POPULAR. Afişe, afişe... ti­tluri de piese : „O noapte furtunoasă“ şi „Conu Leoni­­da faţă cu reacţiunea“, „Chi­­riţa în provincie“ şi „Titanic vals“, „Viaţă nouă“ de Steh­­lik şi „Alarma“ de Orlin Va­­siliev, „Gaiţele“ sau „Tine­reţea părinţilor“ de Gorba­tov, „Omul care a văzut moartea“ sau „Bătrînul“ de Gorki (în premieră absolută pe­­ ţară), „Inspectorul tre poliţie“ de Priestley şi „Domnişoara Nastasia“, „Bă­iat bun dar cu lipsuri“, „Postul de pe strada Rareş“ etc... etc... Se defineşte, ast­fel, profilul unui repertoriu variat, complex, îndrăzneţ, cu indiscutabile valenţe edu­cative, prin care colectivul de teatru de la Plopeni a promovat valori reprezenta­tive ale dramaturgiei româ­neşti şi universale, clasice şi contemporane, militînd pentru formarea culturii tea­trale a locuitorilor oraşului muncitoresc. Şi oamenii... oa­meni de cele mai diferite vîrste şi profesii. Gheorghe Zincă era un adolescent cînd a început să joace în forma­ţia de teatru. Acum e un teh­nician cu experienţă şi, îm­preună cu soţia lui, Elena, sunt nelipsiţi din distribuţia majorităţii pieselor incluse în repertoriul Teatrului Popular. Vasile Zgoanţă a venit aici de la Bucureşti, unde a făcut parte, muncitor fiind, din pri­mul colectiv al Teatrului C.F.R. Giuleşti şi a adus cu el pasiunea profundă pentru arta teatrală, pe care şi-a investit-o in zeci de roluri, interpretate cu un impre­sionant talent. Şi tehnicienii Mihail Caradima şi Gheorghe Fieraru şi strungarii Ion Ra­du şi Ion Baciu şi mulţi, foarte mulţi alţii, au dăruit viaţă din viaţa lor Teatrului Popular al sindicatului. Dar sufletul acestui colec­tiv, cea care a fost în fruntea distribuţiei primului specta­col şi de atunci, în calitate de interpretă, de regizoare, de figurantă şi în zeci de alte ipostaze, a fost părtaşă la toate manifestările Tea­trului Popular, este Elena Chiriac. Femeia aceasta ar fî­ putut fi una din marile actriţe ale ţării noastre. Dar... s-a îndrăgostit de un mari­nar, devenit apoi muncitor, şi l-a urmat în orăşelul Plo­peni, unde pasiunea pentru teatru şi excepţionalul ei ta­lent au însufleţit inimile al­tor iubitori de frumos, împre­ună şi alături de care, Elena Chiriac a luat iniţiativa alcă­tuirii acestei formaţii tea­trale de amatori. Au trecut anii şi într-o bună zi, pe afi­şul spectacolului cu „Tinere­ţea părinţilor“, numele Chi­riac a apărut de patru ori . Elena juca alături de trei din­tre copiii ei... Iată, în expoziţie, şi foto­grafia animatorului acestui colectiv : actorul şi regizorul Nicolae Spudercă. De 17 ani, de la Ploieşti, şi în ultima vreme, de la Bucureşti, unde este actor al Teatrului „Ion Creangă“, Nicolae Spudercă străbate de două şi chiar de mai multe ori pe săptămînă, zeci de kilometri, dus şi în­tors, pentru a conduce repe­tiţiile artiştilor amatori de la Plopeni, al căror instructor priceput şi devotat a fost şi continuă să fie. Şi mai sînt cîţiva oameni, al căror nume nu a apărut niciodată pe afişele Teatrului Popular — Gheorghe Silaev, directorul general al uzinei, Constantin Rizea, preşedinte­le sindicatului, şi Tănase Du­mitrescu, directorul clubului — dar a căror înţelegere, per­severenţă şi ajutor neprecu­peţit au asigurat cadrul a­­decvat, climatul propice şi condiţiile optime de muncă atît de necesare existenţei u­­nui asemenea colectiv de ar­tişti amatori. La mulţi ani, minunaţi purtători ai flăcării culturii ! Sănătate şi fericire ! Şi... dar să ne fie să ne întîlnim şi lă semicentenar ! LUCIA BOGDAN Schimb de experienţă • LA U.E.I.L. MINECIU - PRAHOVA a avut loc un schimb de experienţă pe tema „Autoutilarea şi organizarea producţiei de piese de schimb şi utila­je pentru exploatarea şi industrializarea lemnului". Au participat ingineri şi tehnicieni din exploatările forestiere şi fabricile de cherestea ce aparţin Cen­tralei industriale a ex­ploatării şi industrializării lemnului Prahova. (Lucian Bărbieri). Mărfi 26 octombrie 7977

Next