Munca, octombrie 1971 (Anul 27, nr. 7426-7451)
1971-10-26 / nr. 7447
Pagina a 2-a rnillS-A MAI INTIMPLAT şl Ivi lllrlP capitală» lUjIlg Sl IN ŢARĂ. Nu-l întrebase pe nenea Comitetul sindicatului de la „Semănătoarea" a primit o reclamaţie împotriva Sofiei Gligu, şefa serviciului Personal-învăţămînt. Foarte gravă. Un tînăr de la turnătorie, Toma Grigore, afirma că el s-a angajat în uzină numai după ce a dat un coş cu ouă şi o duzină de găini. Bineînţeles, reclamantul a fost pus de faţă cu pîrîta. Care a rămas tablou, văzînd pentru ce a fost chemată la sindicat. Şi i-a cerut băiatului să spună ziua şi locul unde s-a petrecut mituirea. — Staţi un pic, a zis Toma, pînă mă duc să-l întreb pe nenea lancu! — și-a dat să plece. — Păi cum, nen-tu lancu a dat plocon sau tu? — Eu, adică ... dînsa a zis ca să zic... Lucrurile s-au lămurit, lancu Vasile, funcţionar la C.T.C., era supărat foc pe tovarăşa Gligu, care nu-i angaja o nepoată fără buletin de Bucureşti. Şi întrucît mai avea un nepot în uzină, l-a învăţat să calomnieze, însă nu-l instruise temeinic. Motiv pentru care a fost poftit la instrucţia unei Instanţe penale. Unul care a cerut să i se micşoreze leafa Dintr-o scrisoare primită de la tovarăşul procuror Constantin Mucenica am desprins un interesant caz de altruism. Pînă la 1 februarie 1971, Gheorghe Andreescu a fost economist la întreprinderea de alimentaţie publică „Ilfov", cu un salariu lunar de iei 2 400. La această dată, economistul cere să fie trecut pe un post de „responsabil de unitate", plătit cu 1 720 lei lunar. Aţi mai pomenit vreunul care să vrea micşorarea lefii cu 680 de lei ? Eu nu. Direcţiunea i-a aprobat. Şi i-a încredinţat complexul turistic „Popasul Sineşti" de pe Şoseaua Urziceni... Ca să nu mai întindem vorba, o să facem o mică socoteală: în cele 8 luni scurse de la schimbarea funcţiei, Andreescu a pierdut 8x680 = 5440 lei. Şi s-a recompensat astfel : • vindea un post de „şef de sală" cu 5 000 de • chelnerii cu antecedente penale îi dădeau 4 000 de lei la angajare ; • de la ospătarii fără cazier judiciar nu pretindea decit 2 000 de lei la angajare ; • fiecare chelner, în fiecare seară, îi dădea 2 la sută din valoarea bonurilor decontate la bar şi la bucătărie (a se reţine că suma decontărilor depăşea 20.000 de lei pe seară) ; • toţi chelnerii şi toate debarasoarele băgau în fiecare seară cîte 10 lei şi în ziua lefii cite 50 de lei intr-un sertar numit „pagubă comună" aflat sub uzul privat al responsabilului ; • 80 la sută din „renumiţii pui la ceaun, specialitatea casei", erau cumpăraţi cu 17 lei kilogramul din frigiderele magazinelor „Alimentara" şi vînduţi cu 75 de lei kilogramul, fără să apară în scripte ; • 90 la sută din antricoatele de „purcel" proveneau din vieri bătrîni cumpăraţi vii din tîrg şi măcelăriţi clandestin în bucătăria restaurantului ; • mai mult de o sută de mii de lei (100 000) a băgat în buzunar numai prin necontabilizarea băuturilor cumpărate de la „Alimentara" şi vîndute la preţ de bar... Păi, spuneţi şi dumneavoastră, nu merita să piardă 680 de lei pe lună la leafă în lei.. Control Secretarul primăriei din Robeasca-Buzău, Petrache Pantezescu, ne-a rugat să dezminţim eventualele zvonuri privitoare la morala dumisale, precum că ar umbla cu furtişaguri. Este adevărat că a fost prins în puterea nopţii ascuns în porumbişte, că avea şi un sac cu o mare de ştiuleţi, însă se afla în exerciţiul funcţiunii de cotrol , întrucît voia să ştie dacă paznicii cimpeni sînt vigilenţi. Acum s-a convins. Rămine să ne convingă şi pe noi. Vecina de lingă... băcănie Mircica a pierdut la poker 60 000 de lei într-o noapte. Bani din gestiune, bineînţeles. Şi, colac peste pupăză, cînd a intrat în a doua noapte în tripoul clandestin a dat peste miliţie. Se dusese să-şi scoată paguba. Şi a mai scos 5 000 de lei din sertar, ca să plătească contravenţia. După aceste belele putea să-i pice şi un ... inventar. S-a dus să-şi spună oful la vecini. Lui Aurică Arghirescu, responsabilul bufetului „Vişina" din Piaţa 1 Mai şi Măriei Nedelcu, gestionara băcăniei din B-dul 1 Mai 59. Mircica Dumitrescu avea pe mină „Alimentara“ de peste drum, din colţ cu Banu Manta. Crîşmarul l-a căit şi s-a învoit să-i cumpere băuturi spirtoase cu suprapreţ. Nu era în pagubă, fiindcă între preţul de „Alimentara" şi cel de restaurant există o diferenţă bunicică. Băcăneasa a fost de-a dreptul galantoană. L-a împrumutat cu mărfuri. Dar în băcănie exista şi casiera Gherghina Alecsa. Care i-a pus un blanc de bacnote în mină (10 000 de lei) şi i-a spus să nu fie prea necăjit, fiindcă cine pierde la cărţi are noroc în dragoste... Mircică a acceptat compătimirile amîndorura. Şi a greşit. După inevitabile scene de gelozie au urmat două sesizări telefonice la Procuratură. O voce feminină a reclamat-o pe Gherghina şi altă voce, nu mai puţin candidă, a cerut să i se facă inventar Măriei. Şi s-au inventariat gestiunile din toate cele 3 prăvălii vecine. Cu flit Nu ştiu dacă s-a mai pomenit undeva un hoţ care să le mulţumească celor ce l-au prins în culpă, dar la S.M.A. Mihăileşti s-a petrecut aşa ceva. Stelian, Trifan, care peste zi tractase o semănătoare, „economisise" ceva sămînţă. Seara, a pornit cu ea spre casă... E lesne de închipuit ce s-ar fi întîmplat dacă n-ar fi fost observat pe drum, dacă ar fi apucat să ducă în casă grîu tratat cu chimicale, cu substanțe toxice, cărora nu le supravieţuiesc nici ciorile. Tulburel Bufetul gării din Buzău a adus tulburel de la podgoria Tahoni. Constantin Fligler, inginer la I.L.F.-ul din localitate, l-a degustat. Pînă şi-au spus chelnerii că-i miezul nopţii şi trebuie să tragă obloanele.oTulburat, a ieşit pe peron chiar în clipa cînd pleca un tren spre Tahoni. Nu se ştie de ce a vrut să-l oprească. N-a reuşit... Maşina salvării nu l-a mai prins în viaţă. Rubrică realizată de GHEORGHE FILIMON cu sprijinul corespondenţilor judeţeni Noul şi modernul magazin universal din Piteşti Foto EM. SIRZEA Cantina-restaurant (Urmare din pag. 1) tova cit şi de Consiliul judeţean al sindicatelor. S-a considerat că dacă a fost elaborată o Decizie a Comitetului Executiv al Consiliului popular judeţean pentru preluarea unui număr de 8 cantine de către T.A.P.L. şi constituirea comitetelor de cantinuă, totul s-a rezolvat şi treburile vor merge de la sine. Faptele arată însă că nu este suficient. Pentru a se îmbunătăţi activitatea este nevoie de un control permanent, efectuat de factorii care răspund pe baza legii nr. 9 de cantinele restaurant. In discuţiile avute cu tov. Ion Pîrvu, președintele comitetului sindicatului „Electroputere“ acesta ne-a relatat : „La ora actuală cantina este a nimănui. Nu mai este a uzinei, care nu o mai creditează din punct de vedere financiar, dar nici a T.A.P.L.-ului“. Am cerut lămuriri in această problemă destul de complicată. Cînd cantina a cerut credit pentru aprovizionarea de iarnă a constatat că nu-l poate primi. Aceasta deoarece — așa cum prevede Legea nr. 9 — pentru că banca să deschidă cont cantinei, era necesar să existe o decizie a Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean, privind numirea în fucţie a administratorului. „La 12 septembrie, ne-a spus tovarăşul Nicolae Bărbulescu, director adjunct al Uzinei „Electroputere“ şi preşedinte al comitetului de cantină, am constituit comitetul care, în prima sa şedinţă, a numit administratorul şi contabilul cantinei. Procesul verbal a fost ridicat de la cantină împreună cu planul forţelor de muncă, de salarii etc., de către tov. Argentina Tutică, contabil şef al T.A.P.L. Ce s-a întîmplat mai departe nu ştim. Cert este că nici pe 9 octombrie nu apăruse decizia“. La T.A.P.L. tovarăşii Paul Beşeucă, şeful serviciului personal, şi Ovidiu Vlădoiu, director comercial, ne-au asigurat că toate actele au fost întocmite şi expediate Direcţiei comerciale în vederea întocmirii deciziilor. Treaba asta a durat însă aproape o lună de zile pentru că... „trebuiau verificate antecedentele penale ale administratorilor, era nevoie de caracterizări, etc.“. Suprinzător este faptul că, cu toată întîrzierea întocmirii actele pentru numirea gestionarilor ,caracterizările au fost aduse în ziua de 8 octombrie de către o comisie specială alcătuită de Consiliul judeţean al sindicatelor. Pentru acoperirea întîrzierii se mai găsesc încă motive : „Nu puteam trimite la semnat o singură decizie“. Dar cine-i împiedicase pe tovarăşii de la T.A.P.L. să întocmească acte pentru administratorii cantinelor prevăzute în decizia anterioară a Comitetului executiv ? In discuţiile avute cu tov. Nicolae Bărbulescu, preşedintele comitetului de cantină, Alexandru Terpreş, administrator, şi Maria Teodorescu, contabil, am aflat că sprijinul Direcţiei comerciale şi al T.A.P.L.-ului s-a concretizat în scurtele vizite ale contabilei şefe, ale unui merceolog şi, printr-o adresă în care se anunţa că se puteau aproviziona direct prin comerţul cu ridicate. „Intr-adevăr, aprovizionarea prin comerţul cu ridicata aduce avantaje cantinei, înlesneşte îmbunătăţirea mesei — spunea tovarăşul Ion Pîrvu, dar cred că T.A.P.L. nu a privit totuşi cu destulă seriozitate problema preluării cantinelor. Aşa se explică şi tărăgănarea intocmirii unor acte“. Situaţii neclare privind cantinele,din cauza neîntocmirii la timp a deciziilor de numire a administratorilor şi de transferare a contabililor) există la toate cele opt cantine-restaurant, preluate conform scriptelor la 1 septembrie. In ultimul timp, Biroul executiv al Consiliului judeţean al sindicatelor, sesizat de impasul în care se află cantinele-restaurant şi de greutăţile pe care le întîmpină în aprovizionarea pentru iarnă a intervenit la organele comerciale pentru a se urgenta acţiunea de emitere a deciziilor pentru adiministratori. „De comun acord cu Consiliul judeţean al sindicatelor, ne spunea tovarăşul Mircea Popa, vicepreşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean, am alcătuit o comisie care intre 15 şi 25 octombrie va controla şi analiza activitatea celor 8 cantine din municipiul Craiova ce funcţionează pe baza Legii nr. 9 şi în urma concluziilor vom lua măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii“. Cantinele-restaurant din municipiul Craiova au nevoie, acum la început de drum, de sprijinul nemijlocit al organelor competente pentru a putea demara corespunzător, asigurînd oamenilor muncii meniuri variate şi consistente, organizind în incinta întreprinderilor bufete și tonete cu gustările necesare în pauza de masă. (Urmare din pag. la) barea radicală a întregului complex al relaţiilor sociale. Este vorba, în acelaşi timp, de realizarea acelor condiţii sociale care corespund atît cerinţelor materiale legate de traiul material al maselor, cît şi celor spirituale ale personalităţii. Căci dezvoltarea personalităţii în socialism are un caracter multilateral, vizează omul în plenitudinea însuşirilor sale, înseamnă: cultivarea tuturor aptitudinilor şi forţelor salecreatoare, formarea unui om cu o concepţie ştiinţifică despre lume şi înalte sentimente morale. Lichidarea, pentru totdeauna, a exploatării omului de către om, instaurarea proprietăţii socialiste, a raporturilor, de colaborare şi ajutor reciproc sunt condiţii obiective care determină mutaţii fundamentale în profilul spiritual al oamenilor. Procesul de formare şi dezvoltare a conştiinţei socialiste este rezultatul necesar al transformărilor social-economice petrecute în România, precum şi al muncii ideologice şi politice educative desfăşurate de partid. Concepţia ştiinţifică despre lume ca o trăsătură esenţială a conştiinţei maselor devine, deci, unul din aspectele caracteristice ale noului tip de personalitate ce se formează in condiţiile socialismului. Iar, în felul acesta, teoria şi practica socialistă ridică practic idealul de om contemporan pe cele mai înalte culmi, prin faptul că pune în concordanţă esenţa omului cu cele două direcţii fundamentale ale progresului actual : cea socială şi cea ştiinţifică. După cum se ştie, lupta pentru o societate nouă, pentru zidirea socialismului şi comunismului şi lupta pentru lărgirea impetuoasă a cunoaşterii umane şi a sporirii forţelor omului asupra naturii caracterizează în mod esenţial progresul social contemporan. Exprimînd tocmai necesitatea intensificării, pe toate căile şi la toate nivelele, a educaţiei sociale în spiritul idealurilor comuniste, măsurile formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu vizează in mod direct şi conştiinţa ştiinţifică a maselor : „Va fi lărgită şi intensificată propaganda ateistă, organizarea acţiunilor de masă pentru combaterea misticismului, a concepţiilor retrograde, pentru educarea întregului tineret în spiritul filozofiei noastre materialist-dialectice“ Marxism-leninismul este moştenitorul celor mai progresiste idealuri sociale ale omenirii şi, totodată, este acea ideologie care face din ştiinţă şi cunoaşterea ştiinţifică o componentă a structurii omului, un izvor nesecat de îmbogăţire a conştiinţei sale. In lumina filozofiei marxiste se elucidează pe deplin coordonatele opoziţiei milenare între ştiinţă şi religie. Materialismul dialectic şi istoric nu numai că relevă opoziţia intre ştiinţă şi religie, ducînd mai departe tradiţiile istorice de luptă ale materialismului împotriva idealismului dar, totodată, şi explică baza socială şi ideologică a opoziţiei între ştiinţă şi religie, indicînd căile şi mijloacele sociale şi teoretice de influenţare a ştiinţei în lupta ei împotriva a tot ce este perimat şi retrograd. Ştiinţa explică fenomenele naturii şi societăţii, precum şi legile lor de dezvoltare în mod obiectiv, aşa cum sunt ele în realitate, fără să recurgă la ajutorul credinţei în supranatural. Ca formă a conştiinţei sociale, ştiinţa este un sistem de cunoştinţe care reflectă raporturile şi laturile esenţiale ale lumii obiective sub forma logico-abstractă a noţiunilor, categoriilor, legilor şi principiilor, al căror adevăr este verificat de practică. Religia caută să-şi impună dogmele solicitînd credinţa oarbă a credincioşilor, pe cînd ştiinţa se adresează raţiunii, argumentelor logice, convingind oamenii de adevărurile sale. Neputînd exista decit ca dezvoltare permanentă a cunoaşterii, ştiinţa este opusă fundamental credinţei oarbe, necontrolate, condamnă pasivitatea şi resemnarea în faţa greutăţilor inevitabile pe care trebuie să le învingă în activitatea ei mintea omenească. In dezvoltarea sa, ştiinţa este determinată de practica socială care îi pune problemele ce trebuie rezolvate, îi pune la dispoziţie baza tehnică materială, verifică justeţea teoriilor ştiinţifice şi determină valoarea practică a realizărilor ştiinţei. Opoziţia fundamentală între ştiinţă şi religie este pusă în evidenţă de însăşi istoria acestui conflict. După cum se ştie, ştiinţa a apărut din cele mai vechi timpuri, în lupta omului cu natura. Pornind de la argumentele aduse de ştiinţă, în fiecare epocă istorică a existat şi s-a manifestat o gindire ateistă combativă. Reflectînd legile obiective, proprii realităţii ştiinţa a dat oamenilor încredere în forţele lor, i-a înarmat în lupta pentru progresul social. In condiţiile dezvoltării democraţiei socialiste, ale garantării libertăţii de conştiinţă a tuturor cetăţenilor, Partidul Comunist Român luptă pentru formarea la nivelul maselor a unei noi conştiinţe şi a unor noi mentalităţi, guvernate de spiritul ştiinţific contemporan, de filozofia materialist-dialectică, fiindcă, omul cu asemenea conştiinţă şi mentalităţi reprezintă tipul de om firesc pentru societatea socialistă şi pentru această epocă de desfăşurare a revoluţiei ştiinţifice. In acelaşi timp insă, trebuie să fim convinşi că acest proces de educaţie ştiinţifică a maselor nu se poate realiza spontan, de la sine, căci între făurirea socialismului pe plan material şi apariţia conştiinţei socialiste nu există o legătură imediată, nemijlocită. Revoluţia în conştiinţa oamenilor nu s-a putut şi nu se poate petrece în afara luptei necontenite pentru transformarea societăţii. Transformarea conştiinţei omenilor, realizarea cu succes a educaţiei lor ştiinţifice se desfăşoară in condiţiile luptei ideologice dintre vechi şi nou. Pentru a triumfa concepţiile ştiinţifice in conştiinţa maselor, munca de educaţie trebuie să-şi propună o luptă îndelungată, complexă şi metodică din spiritul materialismului dialectic şi istoric — cu vechile concepţii, deprinderi şi tradiţii, formate şi întreţinute de societăţile bazate pe clase antagoniste şi pe exploatarea omului de către om. Baza socială pe care o oferă socialismul — favorabilă dispariţiei mentalităţilor retrograde, obscurantiste, înapoiate etc. — poate deveni activă doar prin intermediul unor acţiuni dinamice şi complexe, desfăşurate la un înalt nivel ştiinţific şi posibile, la rîndul lor, prin dezvoltarea cercetării ştiinţifice a realităţii sociale , pentru a controla continuu rezultatele pozitive şi lipsurile încă existente prin sintetizarea experienţei pozitive şi dezvoltarea unei metodologii lucide, suple, perfectibile. Calea ideologică principală de desfăşurare a educaţiei materialiste a maselor în condiţiile socialismului o constituie, fără îndoială, răspindirea ştiinţei, ridicarea nivelului cultural al maselor, lupta ideologică împotriva superstiţiilor şi oricărui fel de obscuritate. Superioritatea materialismului marxist izvorăşte din legătura lui organică cu dezvoltarea ştiinţei contemporane şi cu idealurile umanismului socialist, care se opune oricărei înrobiri materiale şi spirituale a omului. Dimpotrivă, semnificaţia supremă a fideismului este promovarea umilinţei omului, condamnarea libertăţii şi autonomiei fiinţei umane. Superioritatea materialismului marxist, consecvent ştiinţific, apare deci atît pe planul teoriei filozofice, cît şi pe acela al idealurilor umaniste pe care le promovează. O educaţie ştiinţifică implică înţelegerea specificului epocii noastre, a aşa-numitului spirit al veacului. Aşa după cum se ştie, prin intermediul tehnicii, prin revoluţionarea producţiei, prin efectele radicale pe care le introduce în modul de viaţă cotidiană al oamenilor, ştiinţa dobindeşte o forţă crescîndă de influenţare a mentalităţii şi concepţiilor omului contemporan. Informaţia ştiinţifică este azi deosebit de rapidă şi de dezvoltată. Se remarcă o creştere cantitativă a informaţiei ştiinţifice în societatea contemporană, o diversificare a mijlocelor de răspîndire, o intensificare a ritmului de răspîndire a cunoştinţelor etc., toate acestea contribuind la ridicarea nivelului de cultură, de spiritualizare a oamenilor. Pe foarte variate căi se realizează o adevărată influenţare ştiinţifică a maselor, iar rezultatul acesteia îl constituie creşterea continuă a indiferentismului religios, dezvoltarea spiritului laic. Ştiinţa contemporană are o influenţă covîrşitoare în restructurarea mentalităţilor şi concepţiilor omului. Concepţia ştiinţifică despre lume devine tot mai mult o componentă de bază a personalităţii omului prezent şi a celui de viitor. Or, gindindu-ne mai ales la faptul că tinerii de azi sunt cetăţenii de mîine ai societăţii socialiste şi comuniste, modul în care ei îşi formează personalitatea prezintă o însemnătate covîrşitoare pentru destinele patriei noastre. S-ar putea spune că prin anumite aspecte fundamentale ale procesului ei de dezvoltare, ştiinţa trezeşte şi menţine stări de spirit care sunt proprii cu deosebire tinerelor generaţii. Cine nu cunoaşte că ştiinţa a fost întotdeauna un izvor nesecat de optimism, de încredere curajoasă în izbînda adevărului, un izvor de elan şi curiozitate nestăvilită ? Ori unde pot fi găsite în mai mult decit în psihologia tinerilor asemenea caracteristici ca optimismul, curiozitatea, abnegaţia, dragostea de adevăr şi curajul de a lupta pentru idealurile noi, progresiste ? Evoluţia spirituală a omului reprezintă rezultatul cel mai remarcabil al operei de construcţie socialistă. Idealurile profund umaniste ale societăţii socialiste şi trăsăturile vieţii spirituale contemporane, dominate de un spirit ştiinţific exploziv şi plenar, la asemenea dimensiuni, determină, totodată, necesitatea perfecţionării continue a educaţiei ştiinţifice a maselor. Vorbind de caracterul complex, dialectic, al dinamicii educaţiei ştiinţifice a maselor, în general al conştiinţei socialiste, tovarăşul Nicolae Ceauşescu precizează : „Este adevărat, dezvoltarea conştiinţei se realizează mai încet, rămine de multe ori in urma dezvoltării forţelor de producţie. Dar consider că în condiţiile socialismului noi nu trebuie să ne mulţumim cu această constatare, ci trebuie să acţionăm cu toată fermitatea pentru a nu se ajunge la această răminere în urmă, pentru a asigura ridicarea continuă a conştiinţei maselor de oameni ai muncii, deoarece numai aşa clasa muncitoare îşi va putea îndeplini rolul său de clasă conducătoare, numai aşa poporul, stăpin pe destinele sale, îşi va putea construi în mod conştient viitorul ; numai aşa participarea maselor largi la conducerea societăţii va deveni o realitate, iar democraţia socialistă se va afirma ca o forţă dinamizatoare a societăţii noastre“. Este necesar să nu ne mai închinăm în mod fatalist în faţa tezei potrivit căreia conştiinţa rămine în urma dezvoltării bazei materiale, ci să înţelegem că, dezvoltînd baza materială, avem posibilitatea ca conştiinţa să se ridice la nivelul bazei materiale şi chiar să devină ea însăşi o forţă materială mobilizatoare în edificarea socialistă și comunistă. EDUCAŢIA ŞTIINŢIFICA MUNKA Teatrul Popular al sindicatului de la Uzina mecanică din Plopeni împlineşte 25 de ani de activitate Un jubileu cu adinei semnificaţii De un sfert de veac, din epoca aceea eroică cind ţara întreagă se încorda în supremul efort al reconstrucţiei, în aşezarea muncitorească închegată în jurul Uzinei mecanice din Plopeni, se consumă la temperatura înaltă a pasiunii, și dăruirii, intr-o ipostază elocventă, fenomenul complex pe care Lenin îl definea ca „apropierea poporului de artă și a artei de popor“. Din octombrie 1946, cînd cortina improvizată dată in lături cu mina, dezvăluia privirilor avide de frumos ale metalurgiştilor, ale soţiilor şi copiilor lor, un crîmpei din dirza luptă ilegală a comuniştilor, întruchipat în piesa „Fiul meu“ (abia doi ani mai tîrziu, cunoscuta piesă a lui Gergely Sándor vedea lumina rampei în Capitală, avindu-i în distribuţie pe Lucia Sturdza Bulandra, George Vraca şi Ion Manolescu) de atunci şi pînă astăzi, la Plopeni îşi desfăşoară activitatea fără nici o întrerupere, un colectiv de teatru de amatori, care a realizat în aceşti ani performanţe artistice cu care s-ar putea mindri orice instituţie teatrală profesionistă. Ii cunosc demult pe artiştii amatori de la Plopeni, i-am intilnit mereu, la ei acasă, pe micuţa scenă a clubului muncitoresc, sau în viitoarea marilor competiţii republicane, şi cu toate acestea nu încetează niciodată de a mă uimi, prin rezervele inepuizabile de entuziasm de care dispun, prin neostenita lor ambiţie de a ridica tot mai sus ştacheta calităţii artistice, prin incomensurabila lor dragoste pentru teatru, pe care-l slujesc cu credinţă fiindcă le împlineşte propria lor necesitate spirituală şi totodată, cu sentimentul îndeplinirii unei nobile îndatoriri cetăţeneşti. I-am văzut zilele trecute, în toiul pregătirilor pentru sărbătorirea unui sfert de veac de rodnică activitate. Din „arhivele“ personale, din documentele sindicatului, au fost adunate afişe, programe, fotografii, articole din ziare şi reviste şi au amenajat o frumoasă expoziţie jubiliară într-una din încăperile clubului. Au început să facă statistici, bilanţuri, fiindcă aşa se cade într-un asemenea moment sărbătoresc şi, încetul cu încetul, s-au conturat dimensiunile unei activităţi pe care, desfăşurînd-o continuu, susţinut, cu permanentă dăruire, n-au avut răgazul s-o aprecieze, în ansamblul ei. Iată cîteva cifre care nu mai suportă nici un fel de comentariu : 44 de premiere, 1550 de spectacole pentru aproape 300 000 de spectatori, 4 titluri de laureat al festivalurilor republicane şi numeroase alte premii şi diplome. Parcurgind cu privirea panourile expoziţiei, am revăzut cu ochii minţii fragmente din spectacole, chipuri de oameni şi acea revărsare de talent şi măiestrie care însoţeşte fiecare reprezentaţie a colectivului de artişti amatori de la Plopeni, căruia i s-a conferit, între timp, titlul de TEATRU POPULAR. Afişe, afişe... titluri de piese : „O noapte furtunoasă“ şi „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“, „Chiriţa în provincie“ şi „Titanic vals“, „Viaţă nouă“ de Stehlik şi „Alarma“ de Orlin Vasiliev, „Gaiţele“ sau „Tinereţea părinţilor“ de Gorbatov, „Omul care a văzut moartea“ sau „Bătrînul“ de Gorki (în premieră absolută pe ţară), „Inspectorul tre poliţie“ de Priestley şi „Domnişoara Nastasia“, „Băiat bun dar cu lipsuri“, „Postul de pe strada Rareş“ etc... etc... Se defineşte, astfel, profilul unui repertoriu variat, complex, îndrăzneţ, cu indiscutabile valenţe educative, prin care colectivul de teatru de la Plopeni a promovat valori reprezentative ale dramaturgiei româneşti şi universale, clasice şi contemporane, militînd pentru formarea culturii teatrale a locuitorilor oraşului muncitoresc. Şi oamenii... oameni de cele mai diferite vîrste şi profesii. Gheorghe Zincă era un adolescent cînd a început să joace în formaţia de teatru. Acum e un tehnician cu experienţă şi, împreună cu soţia lui, Elena, sunt nelipsiţi din distribuţia majorităţii pieselor incluse în repertoriul Teatrului Popular. Vasile Zgoanţă a venit aici de la Bucureşti, unde a făcut parte, muncitor fiind, din primul colectiv al Teatrului C.F.R. Giuleşti şi a adus cu el pasiunea profundă pentru arta teatrală, pe care şi-a investit-o in zeci de roluri, interpretate cu un impresionant talent. Şi tehnicienii Mihail Caradima şi Gheorghe Fieraru şi strungarii Ion Radu şi Ion Baciu şi mulţi, foarte mulţi alţii, au dăruit viaţă din viaţa lor Teatrului Popular al sindicatului. Dar sufletul acestui colectiv, cea care a fost în fruntea distribuţiei primului spectacol şi de atunci, în calitate de interpretă, de regizoare, de figurantă şi în zeci de alte ipostaze, a fost părtaşă la toate manifestările Teatrului Popular, este Elena Chiriac. Femeia aceasta ar fî putut fi una din marile actriţe ale ţării noastre. Dar... s-a îndrăgostit de un marinar, devenit apoi muncitor, şi l-a urmat în orăşelul Plopeni, unde pasiunea pentru teatru şi excepţionalul ei talent au însufleţit inimile altor iubitori de frumos, împreună şi alături de care, Elena Chiriac a luat iniţiativa alcătuirii acestei formaţii teatrale de amatori. Au trecut anii şi într-o bună zi, pe afişul spectacolului cu „Tinereţea părinţilor“, numele Chiriac a apărut de patru ori . Elena juca alături de trei dintre copiii ei... Iată, în expoziţie, şi fotografia animatorului acestui colectiv : actorul şi regizorul Nicolae Spudercă. De 17 ani, de la Ploieşti, şi în ultima vreme, de la Bucureşti, unde este actor al Teatrului „Ion Creangă“, Nicolae Spudercă străbate de două şi chiar de mai multe ori pe săptămînă, zeci de kilometri, dus şi întors, pentru a conduce repetiţiile artiştilor amatori de la Plopeni, al căror instructor priceput şi devotat a fost şi continuă să fie. Şi mai sînt cîţiva oameni, al căror nume nu a apărut niciodată pe afişele Teatrului Popular — Gheorghe Silaev, directorul general al uzinei, Constantin Rizea, preşedintele sindicatului, şi Tănase Dumitrescu, directorul clubului — dar a căror înţelegere, perseverenţă şi ajutor neprecupeţit au asigurat cadrul adecvat, climatul propice şi condiţiile optime de muncă atît de necesare existenţei unui asemenea colectiv de artişti amatori. La mulţi ani, minunaţi purtători ai flăcării culturii ! Sănătate şi fericire ! Şi... dar să ne fie să ne întîlnim şi lă semicentenar ! LUCIA BOGDAN Schimb de experienţă • LA U.E.I.L. MINECIU - PRAHOVA a avut loc un schimb de experienţă pe tema „Autoutilarea şi organizarea producţiei de piese de schimb şi utilaje pentru exploatarea şi industrializarea lemnului". Au participat ingineri şi tehnicieni din exploatările forestiere şi fabricile de cherestea ce aparţin Centralei industriale a exploatării şi industrializării lemnului Prahova. (Lucian Bărbieri). Mărfi 26 octombrie 7977