Munca, octombrie 1971 (Anul 27, nr. 7426-7451)
1971-10-14 / nr. 7437
Joi 14 octombrie 1971 — Au trecut trei ani a* 1» aplicarea Legii nr. 18 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobîndite în mod licit. In toată această perioadă, aşa cum de altfel am arătat deseori in coloanele ziarului nostru, legea a contribuit la prevenirea şi combaterea unor apucături străine şi potrivnice eticii socialiste, a unor vechi năravuri rămase in conştiinţa acelor indivizi care, prin abuzuri şi necinste, acumulează averi, sfidînd astfel majoritatea covirşitoare a oamenilor ce îşi agonisesc . Intr-adevăr, legea a răspuns dezideratelor opiniei publice. Din practica comisiilor de cercetare şi a instanţelor judecătoreşti, a reieşit, insă, necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi. Aceasta în vederea apărării mai eficiente a intereselor societăţii împotriva celor ce încalcă normele care guvernează viaţa noastră socială. Astfel, s-a dovedit că mulţi dintre înavuţiţi peste noapte, cercetaţi de comisiile de control şi obligaţi, conform hotărârilor judecătoreşti, la plata impozitului de 80 la sută, continuă să ocupe posturi de gestionari sau funcţii în controlul financiar. O asemenea stare de lucruri înlesnea pe mai departe acestor indivizi posibilitatea de a săvîrşi abuzuri şi fraude. Modificările aduse recent legii prin Decretul nr. 311/1971, complinesc această lacună stabilind că aceste persoane nu vor mai putea ocupa funcţii de gestionari sau de control financiar. In acest scop legea prevede că organele în drept, pe baza comunicărilor făcute de instanţele judecătoreşti, vor ţine evidenţa persoanelor care au fost obligate la plata impozitului asupra bunurilor ilicit obţinute şi că astfel de comunicări vor fi făcute şi organizaţiilor socialiste in cadrul cărora au activat aceste persoane. In acest fel, conducătorii de întreprinderi nu mai pot motiva că n-au ştiut şi de aceea n-au putut lua măsurile de rigoare. De fapt, întreprinderile şi organizaţiile socialiste vor lua cunoştinţă plnă cel tîrziu la 1 noiembrie 1971 de numele tuturor angajaţilor supuşi pînă în prezent la plata impozitului, ele avind obligaţia să Înlocuiască plnă la 31 decembrie aceste persoane din funcţiile de gestionari şi control financiar. — Nu Întotdeauna şi nu In toate întreprinderile şi organizaţiile socialiste conducerile au socotit că « de datoria lor să sesizeze comisiile de cercetare asupra cazurilor de acumulări de bunuri pe cale ilicită. — Toată lumea cunoaşte şi comentează asemenea cazuri. Numai conducătorii unor întreprinderi nu văd, sau se fac că nu văd, deşi sub ochii lor anumiţi salariaţi işi etalează luxul şi se perindă în limuzine a căror provenienţă nu poate fi justificată de veniturile lor licite. De ce să mă bag ? — îşi zic ei. Lasă pe alţii să sesizeze. Ei nu-şi dau seama însă, că această pasivitate loveşte chiar in interesele întreprinderii. In interesul social general, căci cei ce adună asemenea averi, le acumulează frustrînd avutul obștesc, dedîndu-se la fel de fel de afaceri dubioase. Noul text al legii pune capăt cu toată hotărîrea acestei atitudini pasive prevăzînd categoric că : „Angajaţii cu funcţii de conducere, precum şi şefii compartimentelor de personal din organizaţiile socialiste care avind date sau indicii că există o vădită disproporţie între valoarea bunurilor şi veniturile unei persoane ce a prestat sau prestează activitate in cadrul acelor organizaţii, nu sesizează comisia, răspund disciplinar, dacă fapta nu constituie infracţiune“. — Ce alte modificări au fost aduse legii ? — In scopul realizării unei mai mari operativităţi, s-a stabilit ca cercetarea cauzelor privind controlul provenienţei bunurilor să se facă de către comisii ce vor funcţiona pe lingă judecătorii, iar nu pe lingă tribunalele judeţene. In felul acesta comisia, fiind mai aproape de locul unde s-a desfăşurat activitatea supusă controlului ara posibilităţi sporite de a strînge, intr-un termen cit mai scurt, probele necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt. In mod corespunzător, recursurile împotriva încheierilor de clasare nu se vor mai soluţiona de comisia de pe lingă Tribunalul Suprem, ci de comisiile judeţene. Aceste comisii au dreptul ca, în cauzele clasate, să dispună, în termen de cel mult un an, pe baza unei noi sesizări, reluarea cercetărilor. De asemenea, în vederea realizării unui control mai exigent şi, totodată, a garantării intereselor legitime ale persoanelor in cauză, precum şi a stabilităţii relaţiilor juridice s-au emis o serie de dispoziţii cum ar fi : extinderea controlului şi asupra celuilalt soţ, în ceea ce priveşte bunurile comune, in cazul în care controlul se face şi asupra acestei categorii de bunuri; interdicţia ca persoana cercetată să facă proba cu martori împotriva propriei sale recunoaşteri sau pentru stabilirea altui preţ decit cel prevăzut în act; interdicţia ca persoana cercetată să facă proba cu înscris sub semnătură privată pentru stabilirea altui preţ decit cel prevăzut in actul autentic. Modificările aduse Legii nr. 18 vor contribui in mai substanţială măsură la finalizarea scopului urmărit, scop care nu ţinteşte doar recuperarea de către societate a unor bunuri acumulata de diverşi indivizi pe căi lăturalnice, ci îndeosebi prevenirea unor fapte ce încalcă principiile de echitate socială. DUMITRU NEGOIŢA ... . • JJ1 * AV . .. ... . .. w. ^ ✓ ) ^ >^JJJ18 îmbunătăţiri aduse legii CONTROLULUI AVERILOR Interviu cu tov. CONSTANTIN MICLEA, preşedintele Comisiei pentru cercetarea cauzelor privind controlul provenienţei bunurilor — Tribunalul municipiului Bucureşti tot ce as prin muncă cinstită. Nu mai merge ea pe roate AMĂNUNTE NESENZAŢIONALE LA UN DOSAR DE PENSIE RĂTĂCIT Mereu revenim la aceste inadmisibile carenţe ale unor oficii de pensii sau instituţii — dosare pierdute, rătăcite, oameni puşi pe drumuri, zile lungi de aşteptare. De astă dată, s-a rătăcit dosarul lui Marin Alexandru din Bucureşti, str. Slt. Vestei nr. 50, sect. 8. In 1969, pe cînd era salariat al Combinatului Casa Scînteii, se îmbolnăveşte grav. în concediu medical fiind, i se desface contractul de muncă (! ?). S-a spus — surplus de personal. Dar starea sănătăţii lui Marin Alexandru se va agrava. Internat la spital, se stabili un nou diagnostic — tumoră la coloana vertebrală. Se întocmesc formele de pensionare, comisia îl pensionează pentru un timp limitat — 2 ani, după care Marin Alexandru va fi internat, de astă dată la un spital TBC. Intre timp dosarul de pensie, aflat la comisia medicală din Buftea, pleacă la oficiul de pensii al sectorului 8. De aici dosarul va fi trimis prin poştă la Combinatul Casa Scînteii, unde va fi primit de o carieră care astăzi nu mai ştie cui anume l-a dat.... Şi Marin Alexandru trebuie să se prezinte la o altă comisie de expertiză şi nu găseşte dosarul medical. Va mai fi oare necesar să revenim, cu „noi amănunte", din acelea senzaţionale ? TOT DESPRE CUVlNTUL CONSILIERILOR Doru T. Moraru a citit în coloanele acestei rubrici o însemnare — „Cuvîntul consilierului ministerial" şi ne mărturiseşte că a avut sentimentul „că s-ar putea face lumină" şi în situaţia dumisale. Are 22 de ani şi suferă de stenoză mitrală de mai bine de zece ani. Totuşi, a fost în cîmpul muncii de la 17 ani şi a fost salariat la un institut de proiectare al judeţului Brăila. Un concediu medical prelungit va determina conducerea institutului să aprecieze (cu ce drept?) că î-ar fi fost acordat lui Doru T. Moraru cu prea multă uşurinţă (este vorba de 39 de zile de concediu medical, hotărite de către o comisie a policlinicii teritoriale din Brăila). Directorul Institutului de proiectări, Ştefan Cocioabă (ulterior destituit din funcţie pentru comportare necorespunzătoare faţă de salariaţi), hotărîse să-i desfacă contractul de muncă. Profund afectat de arbitrariul acestei decizii, Doru T. Moraru adresează un memoriu Ministerului Justiţiei (21 500 din 11 dec. 1970). Concomitent se judecă la Tribunalul judeţean. După şase amînări, Tribunalul întăreşte prin sentinţă hotărîrea arhitectului Ştefan Cocioabă , preşedinte al Tribunalului din Brăila — tot un... Cocioabă ! Se pare că aici a făcut Doru Moraru legătura cu un caz similar, petrecut la Birlad. Dar acum datele sînt altele : directorul a fost destituit datorită tocmai arbitrariului cu care işi impunea deciziile sale. CURAJOASA „ANONIMĂ" DE LA CĂCIULATA ...a poposit mai săptămînile trecute în redacţie. Ni se aducea la cunoştinţă că la Călimăneşti şi la Căciulata, pe ecrane, ar fi fost prezentate filme de slabă calitate. Ni se mai spunea că ar exista nemulţumiri şi in legătură cu perceperea de taxe pentru folosirea jocurilor distractive. Mai important ca oricare era însă preţioasa ştire că la staţiunea de mai sus ar exista cei mai ospitalieri cantinieri. De pildă, la cantină se serveau mese bogate pentru întremarea bolnavilor de silicoză. Dar pe lingă cei care aveau dreptul cu adevărat la acest regim alimentar luau masa şi numeroase „doamne şi copilaşi" care, parte din ele, e cu neputinţă să fi lucrat la... administraţia unei exploatări miniere. Aşa ne asigură „o anonimă". Da, că numeroase persoane înscrise la „regim special" nu ar avea nimic comun cu silicoza, cu mineritul sau cu alte meserii care să le fi pus în primejdie, în vreun fel, sănătatea. Această anomalie — prezenţa fripturiştilor de tot felul pe trupul unei cantine dietetice — indignează pe drept cuvînt. Deşi nu iubim deloc „anonimele“ am citit-o cu atenţie. Apoi se luau în furculiţă şi mijloacele de transport în comun. Dintr-o localitate în alta, se scria în „anonimă“, oamenii se deplasează cu autobuzele. Dar nu ştiţi şi cum se deplasează. „Trebuie să stai în staţie 40—50 minute pînă la venirea unui autobuz iar cînd veneau, cite 3—4 odată, se buluceau în staţie. Şi iar aşteptare..." Aşa se scrie în anonimă. Ce ne-am zis ? Anonimă, o fi ea, nimic de zis. Dar suitele de paraziţi la cantinele din staţiuni nu sînt nici măcar discrete, dar mite anonime ! Iar cu transportul in comun — se aduceau atîtea detalii, îneît, parcă recunoscusem pînă şi locul. Şi am trimis, scrisoarea la consiliu! popular al judeţului Vîlcea. De la care mai zilele trecute, ne-a şi venit răspunsul. „Nu este obiectivă aprecierea că s-au repartizat filme de o slabă valoare artistică... Se percep taxe pentru jocurile de noroc (sic) potrivit Dispoziţiei 306... este o măsură reglementată prin lege şi nicidecum o măsură abuzivă". Şi semnează : I. Petrică, primvicepreşedinte, secretar : Şt. Dabu. „Anonime" rămîn în continuare răspunsurile la întrebările noastre : cîţi din cei care nu au dreptul seîndoapă totuşi la Cantina cu regim special de la Căciulata ? Se va îmbunătăţi oare transportul în comun ? Dialog cu cititorii de ROMULUS ZAHARIA MUNKA toti trebuie sa § cuhoascaj gfflf fife ’ 'Ji fiecare^ ss & r@s.p@ce| Mituitorii in boxă i-am văzut pe mituitorii aceia în boxă. Iniţial, ca omul necunoscător nu ale speciei, mi-i închipuisem îndrăzneţi, manevrînd cu şiretenie cuvintele şi conducînd spre un anume scop conversaţia. Ei bine, mituitorii văzuţi de mine acolo, pe banca acuzării, tăceau. A oferi mită, a căuta să obţii avantaje materiale pe căi ilegale, să determini un reprezentant al autorităţii sau al unei instituţii să greşească, acoperindu-ţi cine ştie ce faptă unită, echivalează cu josnicia unui act criminal, cu încercarea de a altera conştiinţe. Pentru că nu poţi rămine curat murdărindu-i pe alţii. Şperţarul mizează mai intîi de toate pe slăbiciuni umane, zicîndu-şi că omul n-ar fi om dacă nu le-ar avea. O ofertă ademenitoare, transmisă discret şi sigur, judecă el, ameţeşte şi înmoaie, pentru că banul e ochiul dracului, şi chiar a fost în alte vremuri, pentru altfel de oameni. Are în buzunar o sumă oricind disponibilă, şi-a pregătit un plan de acţiune în care crede, adoptă o siguranţă disimulată în faţa victimei şi dă atacul, la locul şi momentul potrivit. Cind nu-i merge, cînd pică la ananghie şi nu se poate să nu pice, că ulciorul, precum ştim, e aşa cum e, se caută ameţit în creştet şi priveşte nedumerit cerul, nevenindu-i să-şi creadă că a şi apucat-o pe drumul ce duce de-a dreptul în boxa unde ajung autorii actelor infamante. Ştefan Ludovic Nagy, din oraşul Baraolt, e implicat de fapt in două procese. Unul ţine de furtul a mai multor motoare electrice din întreprinderea minieră Căpeni. .Celălalt, izvorît din primul, pentru dare de mită. Prins cu mita (motorul) In sac de către plutonierul de miliţie Andrei Santha, S.L.N. alege calea „tîrgului“, oferindu-i reprezentantului legii suma de 5 000 lei în schimbul tăcerii. Propunerea e acceptată, S.L.N. îşi freacă manile şi se felicită. Nici nu-şi închipuise că tratativele vor decurge atît de uşor, că afacerea pe care o iniţiase s-ar fi putut încheia atît de repede, în doi timpi şi trei mişcări. Pregăteşte suma şi seara se duce glonţ la locul întilnirii. Dă banii şi se pomeneşte inundat de lumină. Lumina unor aparate de fotografiat, pregătite anume să imortalizeze o faptă unită, dată în vileag de miliţianul Andrei Santha, apărător cinstit al legii şi om care nu înţelege să-şi pună la mezat demnitatea, să facă de ruşine o haină şi un grad, un titlu de reprezentant al intereselor statului socialist, a tuturor oamenilor care muncesc cu devotament şi sîrguinţă pentru înflorirea patriei. — îţi recunoşti fapta, Ştefan Ludovic Nagy ? In faţa instanţei i-a dispărut graiul, volubilitatea în stare să ameţească şi să promită, să corupă şi să minjească un om, un suflet, o conştiinţă. Ş.L.N. înclină doar din cap, arborînd, o mină de om spăşit, îşi recunoaşte vina, nu prin cuvinte ci prin gesturi, prin semne de hoţ şi corupător înfrînt de propria-i concepţie de a judeca lumea, de a o considera şi trata. îl privesc cu indignare, dar şi cu oarecare compasiune, gindindu-mă că mintea cea de pe urmă nu are la ce-i mai folosi, poate intr-un viitor mai îndepărtat, cind va ieşi din închisoare. A jefuit, a încercat să mituiască, şi-a ales singur titlulde hoţ şi haina de penitenciar, merită să le poarte şi să fie şi altora de învăţătură, că mai sînt pe ici şi colo şi alţi mituitori cărora urmează să le vină sorocul. Unul e Almoş Kover din comuna Ghidfalău, judeţul Covasna, mai vîrstnic cu cîţiva ani, dar cu învăţătură în ale omeniei la fel de puţină. El n-a furat, nici măcar n-a Încercat să săvirşească un atac la niscaiva bunuri străine, ci doar să cumpere, împins de nerăbdare, o conştiinţă, îşi făcea omul casă nouă, adunase bani pentru ea, dar îi trebuia material lemnos, avea repartiţie în regulă şi nu vroia să aştepte la rînd. Decide, cu alte cuvinte, să dea mită. Pune un sac cu grîu şi unul cu cartofi în căruţă, porneşte de cu noapte şi se opreşte un zori în faţa casei inginerului Toader Geza, şeful Ocolului silvic Tg. Secuiesc. Refuzul omului îl miră. Se întoarce acasă şi mai încarcă un sac, zicînd că ploconul fusese prea mic. Revenit la adresă, e şi mai mirat atunci cînd îl întîmpină miliţia, la cererea expresă a inginerului, pentru a-i întocmi actele necesare şi pentru a-l trimite acolo unde se cuvine, adică in faţa tribunalului. Corupţia a fost cîndva un lest, un obicei fără de care, vechea societate a necinstei şi inechităţii nu se putea conduce şi exista. Eradicarea acestei boli abjecte de către socialism ţine de însăşi esenţa intrinsecă a noilor relaţii înstăpînite intre oameni egali, animaţi de scopuri comune, adepţi ai cinstei şi sincerităţii, cu drepturi şi îndatoriri echitabile. Cine încearcă să altereze aceste realităţi izvorîte din idei nobile, din însăşi structura noastră socială, ajunge în boxă, ca Ştefan Ludovic Nagy şi Almos Kover. Vor ţine, in cele din urmă, companie delicvenţilor, acolo unde este locul lor de dreaptă şi implacabilă ispăşire. ŞTEFAN GHEORGHIU „Obligaţia legală de întreţinere" de ALEXANDRU LESVIODAX Volumul apărut in Editura ştiinţifică vine să se alăture lucrărilor care se referă la aplicarea dreptului familiei. Sistematizarea bogatului material teoretic şi de practică judiciară elaborat în legătură cu obligaţia legală de Întreţinere, monografia este fundamentată pe o temeinică examinare critică a literaturii de specialitate şi constituie, totodată, un util îndreptar pentru cei mai diverşi cititori. Acest ultim caracter al volumului se manifestă in asocierea consideraţiilor teoretice cu o multitudine de exemple menite să le ilustreze. Exprimarea clară şi argumentarea analitică a soluţiilor propuse concură, de asemenea, la Închegarea unei expuneri care, credem, va găsi largă audienţă la publicul dornic de consultaţii competente. In ceea ce priveşte dezvoltările anumitor componente ale temei ele au fost evitate, aşa cum specifică şi autorul. Accentul este pus mai cu seamă pe problemele legate de întreţinerea copiilor, ale căror interese au prioritate prin lege şi trebuie ferite de anumite prejudicii aduse de eventuale erori de interpretare in aplicarea legii. Cu siguranţă, lucrarea de faţă aduce o contribuţie meritorie asupra evoluţiei şi aplicării dreptului familiei In strinsă conexiune cu remarcabilele şi profundele transformări care au loc in ţara noastră. NICU DUMITRU Pagina a 3-a Vechimea neîntreruptă in muncă şi vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate ! Dreptul muncii in ţăra noastră cunoaşte două concept® juridice cu denumiri aproape asemănătoare, dar care nu trebuiesc confundate, dat fiind finalitatea distinctă a fiecăruia, cit şi reglementările separate ce le au. Acestea sunt vechimea neîntreruptă in muncă și vechimea neîntreruptă in aceeași unitate. Vechimea neîntreruptă in muncă apare reglementată prin articolele 133 și 1331 din Codul muncii, iar in prezent în art. 10 al Legii nr. 1/1970. Ambele texte au aplicabilitate — cu toate că art. 133 și 133 din Codul muncii au fost abrogate în mod expres prin art. 31 al Legii nr. 1/1970 — pe considerentul că, potrivit art. 30 al. 2 din legea amintită, vechimea neîntreruptă în muncă se stabilește pentru perioada dinainte de 26 martie 1970, data apariției Legii nr. 1/1970, pe baza reglementărilor anterioare. (Adică pe baza art. 133 si 133 din Codul muncii). Noile prevederi ale art. 10 din Legea nr. 1/1970 aplicindu-se numai pentru situațiile survenite după intrarea in vigoare a legii, respectiv 26 martie 1970. In consecință, ori de cite ori unităţile socialiste au de stabilit de ce vechime neîntreruptă in muncă se bucură salariaţii lor, vor trebui să examineze înregistrările din carnetul de muncă sau din alte acte oficiale ce li se prezintă, prin prisma prevederilor art. 133 și 133 1 din Codul muncii, în cazul situațiilor anterioare datei de 26.III.1970 și pe baza art. 10 din Legea nr. 1/1970, în cazul celor posterioare acestei date. Vechimea neîntreruptă în muncă se ia în considerare la stabilirea următoarelor drepturi: Stabilirea și determinarea cuantumului ajutoarelor pentru Incapacitatea temporar* de muncă determinată da boală obișnuită iau accident In afara muncii, situații In care, procentele din salariul tarifar sunt diferite in raport cu durata in ani a vechimii neîntrerupte în muncă. Acordarea șl determinarea cuantumului ajutoarelor pentru sarcină și lehuzie potrivit prevederilor art. ÎS din HCM nr. 880/1965 cu modificările prevăzute În HCM nr. 1356/1968 . Acordarea concediului anual de odihnă noilor angajați, și celor a căror vechime in muncă este — potrivit prevederilor Codului muncii sau după caz ale Legii nr. 1/1970 — întreruptă, caz în care, conform art. 12(5) din Legea nr. 26/1967, primul concediu poate fi programat numai pentru perioade ulterioare împlinirii unei vechimi neîntrerupte în muncă de XI luni. Aceeaşi situaţie o regăsim şi in cazul celor angajaţi cu contract de muncă pe durată determinată, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 20 din legea concediilor, aceștia putind primi concediu numai după 11 luni de activitate neîntreruptă . Acordarea alocației de stat pentru copii, in condițiile art. 3 lit. „a“ alin. 6, adică de la data reîncadrării ca angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată, sau după trecerea a 90 de zile de la acea dată. N. HARAGA • Vom continua tratarea acestei teme intr-un număr viitor lămurind noţiunea de vechime neîntreruptă in aceeaşi unitate şi modul ei de determinare. Noua reglementare privind stabilirea domiciliului în oraşele mari BREVIAR LEGISLATIV Recent, a fost publicat Decretul Consiliului de Stat care reglementează condiţiile cerute pentru stabilirea domiciliului în oraşele, care, potrivit legii, sunt declarate oraşe mari, a persoanelor provenite din alte localităţi. Noua reglementare are menirea de a asigura o justă corelare între capacitatea de cuprindere a fondului locativ existent şi a celui aflat în construcţie, precum şi a fluxului de cadre către instituţiile şi organizaţiile economice situate în aceste localităţi. Potrivit prevederilor noului act normativ, Consiliul de Miniştri stabileşte anual — pe baza propunerilor ministerelor şi celorlalte organe centrale, cu avizul comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti — numărul de persoane necesare pentru aparatul central şi cel al unităţilor în subordine ce pot fi angajate sau transferate din alte localităţi în oraşele mari. De asemenea, Consiliul de Miniştri fixează, pe baza propunerilor comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în fiecare an, numărul persoanelor calificate, necesare organelor lor ce pot fi angajate sau transferate din alte localităţi în oraşele mari, în limita numărului de persoane stabilit de Consiliul de Miniştri, miniştrii, ceilalţi conducători ai organelor centrale, precum şi preşedinţii comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, dau aprobări nominale pentru persoanele care vor fi angajate sau transferate, pe durată nedeterminată (definitiv), asigurînd cazarea acestora şi a membrilor de familie pe care ii au în întreţinere, în locuinţe corespunzătoare. în afara acestora, decretul reglementează de asemenea, condiţiile în care alte categorii de persoane pot să-şi stabilească domiciliul în localităţile declarate oraşe mari. Dăm ca exemplu, situaţia soţului care se mută la celălalt soţ, părinţi care se mută la copii şi copii care se mută la părinţi, precum şi minorii care trebuie să se mute la persoanele ce, potrivit legii, au obligaţia să-i întreţină etc. De asemenea, legea stabileşte că în aceste oraşe îşi pot stabili domiciliul şi absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior, pe baza dispoziţiei de repartizare în producţie, dată de organele în drept. Acelaşi act normativ prevede că persoanele care au locuinţă proprietate personală în oraşele mari şi care, ulterior dobîndirii proprietăţii şi-au stabilit domiciliul în alte localităţi, ca urmare a schimbării locului de muncă, pot reveni în oraşul mare după încetarea raporturilor de muncă, dacă au asigurată cazarea în locuinţa proprie. Menţionăm că Decretul Consiliului de Stat dă dreptul preşedinţilor comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene sau al municipiului Bucureşti să poată aproba şi altor persoane stabilirea domiciliului în oraşele mari pentru motive temeinic justificate. VASILE BRÃILOIU consilier juridic şef Încă unul POSTAT PE DRUMURI Gheorghe Turicea, din Bădiciu-Olt, la cei 56 de ani ai săi se îmbolnăveşte, în urmă cu trei ani, de congestie pulmonară. Situaţia evoluează spre un TBC şi este trimis la sanatoriul Dobriţa-Gorj în care se confirmă ceea ce nu putea fi evitat decît cu mari dificultăţi , infecţia TBC devenise o realitate gravă. Comisia medicală de expertiză din Caracal îl pensionează cu gradul II de invaliditate. Turicea îşi întocmeşte dosarul de pensie în februarie 1970. Află însă peste cîtva timp că mai trebuia adăugat încă un act care să confirme că... îmbolnăvirea a survenit în termenul de 90 de zile de la încetarea activităţii salariate. Depune şi actul cerut în august 1970. Din nou în faţa comisiei, de astă dată pentru schimbarea datei de la care urma să se stabilească pensionarea. Data nu se schimbă, însă, Turicea este amînat şi în cele din urmă chemat în faţa unei alte comisii — de data asta la Corabia — Şi tot fără rezultat. Şi de 18 luni Turicea nu primeşte pensia. Se aşteaptă „clarificări". De prcă s-ar putea hrăni cineva numai cu cit !