Neamul Românesc, septembrie 1911 (Anul 6, nr. 98-110)

1911-09-26 / nr. 108

ăa ANUL VI. n-l 108 rpdttrrîs 0­ 26 Septembre 1911. 1­­ . . . . . mitii ~ ți neumiu: a?.«?i­f.t «05 KSBtóSSHI: i#*!* J^aîc* $•*$«? ! • k fwi, 10 bani. ----- mn etriloAt&t*, 16 k«L *«*»*»*» sfeptÄfi; Siâia ® lătrată csâ.Mi«io«uro­ > jj —Ca număr v«oktA, 60 de bani. —»«•­ ­*• •• V .w^«^»«M»»3.*»8a«fcKi»Ba«»airn»irr;;j»«m«iTTT«Mn:wyTg>KaiJA«^-L»^Jt^; i ni ii ■■■!■—r——t^kp«——■■——w i«n> i n i—aiaf^waBBS k­­*răt SW as an, iE i«I;­X»« o jumătate de șa, 7,60 lei. ....__..____1.__:, ia Btrt Hnitaso. ps as as, 30 UI, pa o jomitate de an, 10 lai. Steteefta §i Adm­inistrația: YâUniî-de-Minty (Prahova). " grity&'Ai*f^.«*w^sin^^a^e»3a^^>aecr>swajarag?gfe>*ra­ g<wa>mtx­­^Tw­ac*Bxaaren*abatasmmamammmmaa ummammm ■——»■—■ [UNK] —■wsn '■ FOAIA MITTIBBIBi IAț­ONALIST­ DEMOCRAT DISPARIȚIA UNEI UMBRE. într’o foaia de dincolo găsesc mențiunea morții generalului roman Cutare, fost ministru de Războii, și trecut de la fotoliul său minis­terial de-a dreptul in închisoare pentru delapidare. Și mi răsare d­inain­tea ochilor unul din cele mai obișnuite tipuri din viața bucureșteană de acum douăzeci de ani. De-a lungul Căii Victoriei, într’un veșnic drum fară scop, firind încet pe tretoate pi­cioarele scurte înc­­ligate, trecea, cu ochii fără o licărire într’unșii, un bătrîn cu mustăți lungi și barbișon ca pe vremea lui Guza-Vodă. Mî­­niie lăsata in voie păreau că se razimă pe o sabie nevăzută, care împiedeca de a cădea trupul scurt, diagrațios, rămas fără resorturi. Niciodată nu avea niciun tovarăș, niciodată nu se opria la o prăvălie, înnaintea unei vitrine. Părea totdeauna că vine de la un drum foarte lung căruia-i pierduse socoteala și se duce dnnainte fără grabă, ne­­știind unde-i mină din urmă o grea 0lÎndă. Sergenții pe­­ngă cari se strecura ca pierdut în foarte apăsătoare gînduri, il salutau. Vederea acestei zdrențe omenești distruse nu-i mișca de milă, ci ei credeau că mai este înnaintea lor generalul care fusese ministrul ce hotărna de soarta unei oștiri. Uitau con­damn­area, degradarea, temnița. Nici el nu părea că se gîndește la aceste trei lucruri grozave, și, mașinal, răspundea cu o ușoară miș­care de deget la saluturile întirziate. Alții, tovarășii lui din acei ani de beție a puterii, de furie a bogă­țiilor repede făcute, de eclipsă a conștiințelor năucite de noroc, ple­­­caseră în lume, ca Maicacif. ori, ca Simion Mihălescu, rămas voinic dirz, provocator, cu vorba poruncitoare și tăioasă, cautau să biruie desprețul prin cutezanță. Ceslalalt, printre ei cel mai mare în rang, dacă nu în vinovăție, nu știa sa se ascundă și nu se gîndia să în­­ ­ I­UAV

Next