Neamul Românesc, iunie 1917 (Anul 12, nr. 156)

1917-06-10 / nr. 156

r % . 52HHS 52E GERMANII ȘI SĂLBATECII dl Gh­eorghe! Savul. Germanii zici In ziarele lor, Germanii pllng în ziarele lor, Germanii nunjesc în ziarele lor, că Aliații n’au găsit pe cine’ alții să li opuse In ofensiva apuseană decit pe sălbatecii de prin Africa, de prin Canada, de prin Oceania. Și sălbateci erau și Rușii cînd luaseră ofensiva mai de demult, și sălbateci eram și noi nu­miți, noi blindeța și mila pămlntului, poporul Sfintului Ieremia din Suceava. Cu adevărat că sunt pe frontul apu­sean așa-ziși sălbatici de prin Africa, de prin Canada, de prin Oceania. Și nu ne rușinăm de dinști. Nu ne rușinăm, pen­tru că mai bine este să lupți alăturea de „sălbateci“ pentru un ideal de libertate și de pace, decit alăturea de un Întreg popor civilizat, pentru un ideal de impe­rialism militarist, pentru un ideal de crimă. Și cine sunt acei așa-ziși cu prejude­căți sălbatece, de pe frontul apusean ? Faptul că pielea lor e altfel colorată de­cit a Germanilor, sau că trăsăturile nu sunt întocmai ca ale lor, sau că se îm­bracă altfel decit ei, sau că uneltele lor de muncă sunt rudimentare, pentru asta sunt sălbateci ? Aceasta are prea puțină însemnătate morală. Cine sunt acești puțini sălbateci ? Sunt și ei niște țerani de alte ra­se, țerani ca și ai Germanilor, cari au și ei cultura lor populară, pe alo­curea destul de în­­naintată și cu frumuseți estetice, morale și intelectuale, nebănuite de aceia dintre noi cari s’au oprit la ideia de sălba­teci cu viață animală. Sunt niște țărani cari n’au avut norocul hordelor vechi germane de a se așeza, din întîmplare, în preajma marii culturi elino-romane, spre a se lumina și dezvolta. Dar sunt niște oameni cărora nu li lipsește posibilitatea de cultivare. Ger­manii cari cad în adorație față de primi­tivii lor strămoși, și, cari, în același timp, izbucnesc cu atîta despreț față de acești oăbateci, vor fi uitat poate cu­ de mult fkă ei, sălbatecii, cu strămoșii Ger- Ar de astăzi, și vor fi uitat poate, oir sălbatecii aceștia sunt superiori lor germani. Să se uite atuncea­rkile cu caracter colectiv a.e a­ Bk categorii de oameni. Să se­­ cruce: ' Brcc­­e ■ ■k compare ■L [UNK]k după ____ ,n amestecul mongo- 5 no neiq ua^. ^ rass^ germană I -[os noi avea Sf uite cine erau Germa- s­­unj­­u) aoțiuapă colecția lor de veche literatură, Edda. Ce fac zeii, zeii lor în Walhala, adecă în cerul lor? Mai mult beau, se ghiftuiesc, se sfăbesc și se trec prin sabie. Dar eroii lor ce fac? Sigurt ucide pe proprietarul unei comori spre a 1 fura, apoi îi mînîncă inima. Si­gurt e asasinat prin somn. Și de cine ? De însuși cumnatul său. Gunar e un mincinos patent. Gudrun prepară bucate din copiii bărbatului său și-i dă să le mînînce și tot ea ucide pe oaspeții ei. Chiar cînd întîlnim pasagii de avînt, de ritm și de imaginație, ca un „Noi am lovit cu spada“ din „Cîntecul morții lui Ragnar Lodbrok“, ele sînt tot așa de frumoase în cîntecele războinice ale Piei­lor Roșii ca și’n cîntecul sălbatec „As­cultați-mi cîntecele mele, o­­ păsări ale luptei“. Și să nu uităm că sunt tot așa de crude. Dar și mai frumos încă și fără cruzime mi se pare a fi un cîntec funebru al acelor sălbateci de Papuași din Oceania, întitulat „Patul strămoși­lor“. E compus în stilul inspirat și cer­nit al lui Hamlet. Și ce să zicem de frumuseța unor discursuri australiene și africane sau ale P­eilor Roșii, și care n’au totuși nici un pic de răutate în ele ? La Negrii ziși Mandîngi, oratorii și musi­­canții sînt inviolabili chiar pe timp de războiu. Au Germanii actuali, și nu mai vorbesc de cei vechi, au ei, cari distrug catedralele de artă, respectul acestor săl­bateci pentru artă? Pănă și femeile Ho­­tentoților au niște satire cu care ard fap­tele imorale ale șefilor lor, iar la Ger­mani faptele imorale se pun supt scutul filosofic al supraomului, sau, mai bine zis al supranebunului sau al supracrimi­­nalului. Și cîte exemple de delicateță sufletească nu se găsesc în literatura Africanilor! Intr’o povestire „Ciudi și Sega“, doi tineri mor unul de dorul ce­luilalt, pentru că soarta s­a îndepărtat. La Papuașii din Melanesia se povestește că o mamă care, întrînd într’o apă, ieși întinerită, văzind că fiul ei mic su­fere nerecunoscînd-o supt noua ei înfă­țișare, reintră din nou în apă, devenind ia­răși bătrînă, deși știa bine că în curînd trebuia să moară. Iată acâtea exemple de frumusețe de suflet la acești sălbateci desprețuiți. Dar chiar și intelectualicește ei sunt de ț­nut în seamă. Un antropo­log ca Letourneau susținuse că literatura cosmogonică a Polinezilor este superioară celei a vechilor­­ Germani. Pot așa­dară Germanii să zimbească, să rîdă, să chicotească, să se jăfuiască, și mai ales să plîngă, noi nu ne simțim desonorați de a lupta alături de acei săl­bateci. :tvt wr WT-- f ! Irlăzta chestiunii rurale în România ».P­rimduce«. "*­­ BIR 1/5­ ^ / VI. Era Fanarioților, simpli funcționari turci, însărcinați să guverneze o țară, unde ei pretindeau, la început, că au și drepturi dinastice strămoșești, a trebuit sa aducă o schimbare profundă în con­cepția chiar a relațiunilor Intre deose­bitele clase ale societății. In adevăr, acești Greci curați sau des­cendenți grecizați din vechi familii ro­mânești, veniau dintr’un mediu națio­nal în care, proprietatea solului lipsind, vechile diferențe de clase se șterseseră și supt raportul acesta. Dacă exista un țăran grec, singurul său boier era Tur­cul. Și, în afară de aceasta, însuși me­diul turc din care Fanarioții iși pu­teau lua în deosebi orientarea, fiindcă era singurul lor mediu politic, nu cu­noștea decit regimul unei largi demo­crații. Turcii nu constituiau o clasă do­minantă decit la limitele națiunii, care era necontenit împrospătată prin aflu­xul renegaților. Fiecare Musulman, fie­care Otoman, de proveniență veche sau recentă, avea același drept de a ajunge Mare-Vizir și aceiași datorie de a rămine un sclav. Nu exista sclav turc pentru stăpîn turc, și cei familia­rizați cu aceaată stare de lucruri tre­buie să fi căutat a o introduce și în Principatele Române, unde veniau ca simpli delegați ai Sultanului. In su­rșit, însuși acest Sultan, ai cărui Im­sin își sdrobiseră pretutindea vechia aristo­crație creștină,—oprindu-se la Dunăre numai !a fața imposibilității de a sfîrși cu boieria războinică român ească,—n’a­­vea nicie simpatie pentru ce dozitorii celor cari apăraseră libertatea moldo­venească și muntenească împotriva ar­melor­­ lui Mohs­­amed al II-lea și ale lui Soliman Magnificul. .Biata rs â% po­porul de jos, totdeauna mulțămit de soarta sa și gata să plătească tribului și să satisfacă nevoile stâpinului, era singura preocupare a stâpinului de la Constantinopol: oricare ar fi fost dis­­pposiția boerilor, această plebe creștină, ■ BEk_1212*l­oare Împărăției, trebuia spre a ajunge la acest scop, ea tre­buia scoasă din sclăvia rurală în care căutau să o arunce și să o reție tot mai mult conaționalii săi, marii pro­prietari. O altă inspirație, concordantă, o gă­siau Fanarioții în civililația franceză a veacului al XVIII lea, „filosofică” și cu idei de libertate, cării­ei viîitații li aparțineau tot mai mult prin educație, de­oare­ce Levantul devenise repede o sucursală a acelor biurouri de spirit ale Parisului. Țineau tot atât de mult la opiniunea Occidentalilor în trecere, ale căror aprecieri scrise formau deli­ciile și desperarea lor și ale căror scri­sori de laudă le prețuiau un chip deo­sebit, ca și la aprobarea pe tronilor la­rigigdeni sari­i țineau la crimă sau caii înnoiau dreptul lor trecător de a nu administra țerile. Noua îndrumare se văzu bine îndată după urcarea pe tron In Moldova a ce­lui d'intîiu Fanariot, a Domnului culti­vat și preocupat de probleme morale, Nicolae Mavrocordat Față de cei mai puternici boieri, acesta procedă cum­­ ar fi făcut Sultanul față de înnalții dem­nitari ai Imperiului. Indrăsnind să în­chidă pe nobilii cei mai mîndri și să­rind chiar dreptul de a-i executa Mi­tropolitului, al cărui rol era conceput supt aspectul cu totul nou, al Muftiu­lui din Țarigrad. Tribunalul său era totdeauna deschis reclamațiunii săraci­lor, și cronicarul boier se plînge că, prin dreptatea sa ostentativă, ab­­a po­porul de jos împotriva celor cari pănă atunci dispuseseră după plac de person ca lor ca supuși. Fiul și urmașul său, Constantin Ma­vrocordat, care putu număra unspre­­zece Domnii diferite în ambele Princi­pate, se afla la Tronul din București, cînd pacea de­­ Belgrad, din 1739, restitui Munteniei cele cinci județe ol­tene, ocupate timp de douăzeci de ani de Austrieci, cari încercaseră a Intro­duce aci, alături de fiscalitatea exce­sivă care i-a caracterizat în­totdeauna, o moda Occidentu­ ar/ lui. După această restituire, trebuia să se înceapă o muncă de renovare, care, consacrată in­decisebr finanțelor, nu se putea să nu stingă și problemele seriale. Fanariotul, care« nu se sprijinia le niciun partid în Țară și «ara", oricum, se temea de denunțările nemulțămiți­­lor, nu putea proceda împotriva inte­reselor boierilor fără a căuta să-i îm­pace prin concesiuni importante și com­­­­pensări preventive. întregii clase îi dete dreptul da a avea un anume nu­măr de birnici pe cari Statul îi scufia de orice sarcină față de Tezaur, fiindcă erau datori cu muncă, și eventual cu răscumpărarea acestei munci, numai față de boier. Li se crea astfel o en­­­entelă, care era și urbană, alcătuită din slugi și meseriași puțind înlocui cu fo­los pe supușii rurali cari trebuiau des­­robiți. Dar cea mai însemnată măsură spre a obținea învoirea marilor boieri fu de a proclama în folosul lor o scu­tire totală de orice imposit și de orice sarcină fiscală apăsând asupra persoa­nei și bunurilor lor. Măsura decisivă, preparată mai de mult prin deosebite reglementari din partea lui Constantin și a principilor contemporani lui, mai ales cu privire la noii celeni, de origine liberă, fu luată unîăiu în Muntenia la 1746 Se recunoscu, întiiu, iobagului fugar care s’ar fi întors la vstra ver­ia dreptul de libertate, obligându-l numai la plata dijmei și la îndatorirea de a face șase zile pe an, în loc de douăsprezece sau chiar douăzeci și patru, cum era obi­ceiul la începutul veacului al XVIII-lea —stăpînul pistrind, bine înțeles, toate drepturile asupra morii, circiumei, te­renului de vînat și pescuit, etc. In sfîrșit, printr’un alt solemn, aprobat prin semnătura tuturor boierilor și că­peteniilor cerului, țerb­ul, frate creș­tin, „șerbit printr’un obiceiu rău”, iar nu prin lege,—recunoaștere extrem de însemnată din partea întregii clase do­minante,— cîștiga dreptul as a se răs­cumpăra plătind zece lei. In timpul Domniei sale următoare ln Moldova, Constantin Mavrocordat urmă același sistem. Trăind într’o epocă la care „filosofia” occidentală nu recu­noștea decît dreptul legilor, socotind drept rămășițe de barbarie toate apu­căturile apăsătoare consacrate de obiș­nuința veacurilor, el convecat pe boieri spre a li cere samă de tratamentul la care supuneau pe țerani. El voia o legislație a iobăgiei, tituri avind o va­loare în fața justiției, și dînșii nu pu­tură înfățișa niciun hisov, niciun act legal, ci numai tradiții care nu aveau niciun preț în concedia Domnului. El smulse chiar clasei ceminavts a veni această definiție a „vecinului“: „un țeran c are are propriul său pămint pa care lea moștenit și n’are drep­tul de a părăsi moșia". Dar aceasta însemna recunoașterea formală că țeranul pierduse numai dreptul de liberă rătălie, dar că pă­­mîntul, al cărui usum­et îl avea, era vechea sa moșie și că nimic nu inter­venise, ca în Muntena, ca să-l des­­poaie de el. Și, In tendința Fanarioți­lor, cari schimbau neîncetat Tronul din Iași pentru cel din București, de a asimila supt toste importund așeză­­mintele ambelor Princiate, pregătind astfel fără a-și da «ana marea operă a Unirii românești la Binare,—orice se câștiga*a într’unul din sincipate deve­­nia îndată un principe consacrat și pentru cellalt. Dacă Holda venit păs­trară cele douăzeci și patru de zile de dlacă pe an o astfel e distincție nu era decât de ordin scundar. De al­­minteri obligația la litru fu redusă curînd la douăsprezece zile, cu toate că boierii munteni re jans­au în 1775 întoarcerea bunului ebfem din bătuni. Hotâririle Domnilor din­ a doua jumă­tate a veacului al XVI­ -lea nu făcuri decît să Întregească grisu­l Ie lui Ma­­vrocordat, desfăcînd,­­ pildă, de dij­mă grădinile de legum ale țăranului, fără a mai pune ln spateală pometu­­rile plantate prin munța lui, asupra cărora niciodată nu se r­iditaseră pre* tențiuni din partea „pr­prietarului*. (Urmează.) Traduc­e O. VÂLSAN. BULETINUL ZILEI Englesii au restabilit liniile lor la Mouchyle-Preux. Italienii au luat aproape o mie de prisonieri odată cu vârful mun­telui Ortigara-Demisia Cabinetului Clam-Martinitz pentru că blocul polon a decla­rat că nu-i votează budgetul provisoriu, L. L ȘTIRI DIN ȚARĂ Subscrierile la împrumutul Na­tional au atins suma de 70 mi­lioane lei. La Cameră d. I. T. Ghica a lău­­dat opera partidului liberal. D. Rădulescu dă resultatele me­ditațiilor sale asupra problemelor agrară și electorală. La redacția noastră s’a prisintat un grup de cinci lucrători de la Arsenalul Armatei, rugându-ne să publicăm urmă­toarele rânduri de mulțămire către d. ministru de Războiu: a Domnule ministru: „Lucrătorii Arsenalului Armatei, fol­ind cunoștință de ordinul dat de d-v. către Direcțiunea acestui stabiliment, prin care ordin se Îmbunătățește starea noastră materială prin sporirea salarii­lor și Înlesnirea aprovisionărilor de hrană, îmbrăcăminte și cantonament, vă suntem recunoscători, mulțămindu-vă foarte mult. „Urăm cu toții, cu inimile sincere de lucrători, ca fruntea oștirii noastre să fie încununată de izbindă, cit mai cu­­rînd, împotriva dușmanului care mi-a cotropit bunurile și supt al cărui căl­­cliu se găsesc familiile noastre în cea mai neagră miserie.* Vînzarea celor 8.000 de litri de vin o­­feriți de d. G. U. Negroponte Maies­tății Sale Reginei, în beneficiul operelor Sale de binefacere, a produs frumoasa sumă de 60.000 de lei. Maiestatea Sa a binevoit să-și exprime I­naltele Sale mulțămiri în numele tu­turor acelora cari vor putea să fie aju­tați din acest fond. A apărut B Drum Drept*, nr. 5, cu următorul sumar : N. Iorga : Trei scene de război a ale pictorului D. Staica ; Ada Umbră; In pribegie (poesie); P. PartinU; Boierul Drăgușin (schiță); Mihail Iorgu­lisat: Ulise (poesie); C. P. Akad: Lloyd George ea orator; D. Tamtam­­ Cronică. pentru mum B&rul cantorilor [Nmsului Românesc’ Suma din urmi Lei 27,727.10 Lista de subscripție b­­ine deschisă la „Librăria Romăneascăjo­an V. Ionescu str. Lăpușneanu 676. Farmacist ajutor Npoîau (Sf. Spiridon) 1­5.— 677. Farmacist ajutor (jomu (Sf. Spiridon) 10.— 678. Anonim, în memon­d­rului Aureliu Sasu 30.— 679. Dr. Sulică Alexe, s­tatul mi­litar Podul­ I­oan­ 40.— 680. A. Lascarov-Moldovan, locot. In reg. 9 inf., flori , mormîn­­tul eminentului indic și ne­prețuitului prieten, dr. Virgil Bălan din reg. 50 țf., răpus de tifusul exantematc 10.— O istorie a Rusiei în englezește A apărut la New­ Yor­k traduce­rea în două volume a operei lui Alexandru Kornilov despre „Istoria rusească modernă" (Modern Rus­sian History). Purorile profesorului Dopsek Un mindem profesor de la Viena, Dopsch, a declarat că „aceiași politică economică este și aceiași cultură* și vice-versa. Și de ceia Germania și Austro* Ungaria „una sunt*. „Poporul ales“ Bătrânul profesor Lasson a ținut o conferințâ, publicată de Univer­sitatea din Berlin, în care se găsesc declarații ca acestea : „Germania e țara mijlocului, centrul lumii, și ci­­vilisația germană ocupă un loc cen­tral. Totalul culturii europene se adună ca ntr’un focar pe acest pă­­mânt german și în inima germană. Ar fi stupid să ne rostim In această privință cu modestie și reținută: noi. Germanii, represintăm cea mai superioară formă, cea mai înnaltă treaptă și tot ce poate fi mai bine.­ Aulard, profesorul parizian și is­toricul Revoluției, observă că Ratzel, marele geograf, urmașul lui Ritter și creatorul antropo-geografiei, o­­sîndia la moarte Statele mici pen­tru că nu se pot întinde­, și dovada de vitalitate pentru un Stat e nu­mai să se poată înu­nde. Lui îi părea că trebuie să se înlăture pen­tru folosul omenirii „microstatismul“. Despre tratate spunea profesorul Schönborn —urmează d. Aulard— că „ob­ervarea lor nu se impune decit dacă nu compromite ființa Statului“, iar împăratul german nu era ținut să respecte o neutralitate belgiană la care aderase numai re­gele Prusiei. ȘTIRI DIN STRAINATATE Greu pentru Olanda Innecat Pftnft ’n April Germanii înneca­­seră nu mai puțin de 16 milioane de k­ilograme de griu pentru Olanda. Dintr'un discurs al lui Vandervalde Innainte de a veni la noi, d. Vandervelde a vorbit la Gimna­ziul municipal din Paris despre lucrurile din Rusia. A spus, între antele: „Proletariatul rus ar purta o răspundere strivitoare dacă armele triumfătoare ale Kaiserului ar iz­buti să restabilească în Rusia vechiul regim“. Cealaltă datorie a ofițerilor in a­l său de la 2 Mai, foaia americană The Pittsburg Dispatch scrie: „In ziua de astăzi un ofițer care lasă ca trupa lui să moară de boală este tot așa de incapabil ca și acela care o jertfește fără folos ghiulelelor dușmanului11. Cum se câștigă aliații V’a căzut în mină un pachet de ace de cap „Servus” ? E de fabri­cație germană și înfățișează pe un soldat cu bord In chivără al împă­ratului strlngînd mina unui soldat spaniol, ca aliat In viitor. Curajul prințului de co­roană german Nu «tirajul militar și Kroopri­tzului, «i acela de a face declarații ca aceasta. »De la început, eu am ținut la princi­piu­ că nu purtăm un războiu contra poporației civile și am făcut totul ca să ușurez soarta poporației aborigene.* — E—ggBEENE ........... Comunicat Oficial N»l 348 din 7 iunie 9ISI Pe frontiera de Vest a Moldovei, la Nord de Valea Trotușului, au fost alungate mai multe grupe ina­mice care ieșiseră din tranșee cu steaguri albe. Pe Putna, bombardament reciproc de artilerie în regiunea Suraia Va­­dul-Rojfca. Pe Siretin, artileria grea inamică a bombardat fără resul­at satul Va­­­­sile Alexandri și tranșeele ruse de­­ la Buftea. Bateriile ruse au împrăștiat mai multe detașamente de lucrări, pre­cum și aproximativ trei companii , care erau în marș de la Vameșul la ■ Muchia. 1 Pe Dunăre, liniște. î Marne Cartier leasts . TFiș. sjPsck ® P» ft P, lUssen —

Next