Neamul Românesc, iunie 1917 (Anul 12, nr. 156)
1917-06-10 / nr. 156
r % . 52HHS 52E GERMANII ȘI SĂLBATECII dl Gheorghe! Savul. Germanii zici In ziarele lor, Germanii pllng în ziarele lor, Germanii nunjesc în ziarele lor, că Aliații n’au găsit pe cine’ alții să li opuse In ofensiva apuseană decit pe sălbatecii de prin Africa, de prin Canada, de prin Oceania. Și sălbateci erau și Rușii cînd luaseră ofensiva mai de demult, și sălbateci eram și noi numiți, noi blindeța și mila pămlntului, poporul Sfintului Ieremia din Suceava. Cu adevărat că sunt pe frontul apusean așa-ziși sălbatici de prin Africa, de prin Canada, de prin Oceania. Și nu ne rușinăm de dinști. Nu ne rușinăm, pentru că mai bine este să lupți alăturea de „sălbateci“ pentru un ideal de libertate și de pace, decit alăturea de un Întreg popor civilizat, pentru un ideal de imperialism militarist, pentru un ideal de crimă. Și cine sunt acei așa-ziși cu prejudecăți sălbatece, de pe frontul apusean ? Faptul că pielea lor e altfel colorată decit a Germanilor, sau că trăsăturile nu sunt întocmai ca ale lor, sau că se îmbracă altfel decit ei, sau că uneltele lor de muncă sunt rudimentare, pentru asta sunt sălbateci ? Aceasta are prea puțină însemnătate morală. Cine sunt acești puțini sălbateci ? Sunt și ei niște țerani de alte rase, țerani ca și ai Germanilor, cari au și ei cultura lor populară, pe alocurea destul de înnaintată și cu frumuseți estetice, morale și intelectuale, nebănuite de aceia dintre noi cari s’au oprit la ideia de sălbateci cu viață animală. Sunt niște țărani cari n’au avut norocul hordelor vechi germane de a se așeza, din întîmplare, în preajma marii culturi elino-romane, spre a se lumina și dezvolta. Dar sunt niște oameni cărora nu li lipsește posibilitatea de cultivare. Germanii cari cad în adorație față de primitivii lor strămoși, și, cari, în același timp, izbucnesc cu atîta despreț față de acești oăbateci, vor fi uitat poate cu de mult fkă ei, sălbatecii, cu strămoșii Ger- Ar de astăzi, și vor fi uitat poate, oir sălbatecii aceștia sunt superiori lor germani. Să se uite atuncearkile cu caracter colectiv a.e a Bk categorii de oameni. Să se cruce: ' Brcce ■ ■k compare ■L [UNK]k după ____ ,n amestecul mongo- 5 no neiq ua^. ^ rass^ germană I -[os noi avea Sf uite cine erau Germa- sunju) aoțiuapă colecția lor de veche literatură, Edda. Ce fac zeii, zeii lor în Walhala, adecă în cerul lor? Mai mult beau, se ghiftuiesc, se sfăbesc și se trec prin sabie. Dar eroii lor ce fac? Sigurt ucide pe proprietarul unei comori spre a 1 fura, apoi îi mînîncă inima. Sigurt e asasinat prin somn. Și de cine ? De însuși cumnatul său. Gunar e un mincinos patent. Gudrun prepară bucate din copiii bărbatului său și-i dă să le mînînce și tot ea ucide pe oaspeții ei. Chiar cînd întîlnim pasagii de avînt, de ritm și de imaginație, ca un „Noi am lovit cu spada“ din „Cîntecul morții lui Ragnar Lodbrok“, ele sînt tot așa de frumoase în cîntecele războinice ale Pieilor Roșii ca și’n cîntecul sălbatec „Ascultați-mi cîntecele mele, o păsări ale luptei“. Și să nu uităm că sunt tot așa de crude. Dar și mai frumos încă și fără cruzime mi se pare a fi un cîntec funebru al acelor sălbateci de Papuași din Oceania, întitulat „Patul strămoșilor“. E compus în stilul inspirat și cernit al lui Hamlet. Și ce să zicem de frumuseța unor discursuri australiene și africane sau ale Peilor Roșii, și care n’au totuși nici un pic de răutate în ele ? La Negrii ziși Mandîngi, oratorii și musicanții sînt inviolabili chiar pe timp de războiu. Au Germanii actuali, și nu mai vorbesc de cei vechi, au ei, cari distrug catedralele de artă, respectul acestor sălbateci pentru artă? Pănă și femeile Hotentoților au niște satire cu care ard faptele imorale ale șefilor lor, iar la Germani faptele imorale se pun supt scutul filosofic al supraomului, sau, mai bine zis al supranebunului sau al supracriminalului. Și cîte exemple de delicateță sufletească nu se găsesc în literatura Africanilor! Intr’o povestire „Ciudi și Sega“, doi tineri mor unul de dorul celuilalt, pentru că soarta sa îndepărtat. La Papuașii din Melanesia se povestește că o mamă care, întrînd într’o apă, ieși întinerită, văzind că fiul ei mic sufere nerecunoscînd-o supt noua ei înfățișare, reintră din nou în apă, devenind iarăși bătrînă, deși știa bine că în curînd trebuia să moară. Iată acâtea exemple de frumusețe de suflet la acești sălbateci desprețuiți. Dar chiar și intelectualicește ei sunt de țnut în seamă. Un antropolog ca Letourneau susținuse că literatura cosmogonică a Polinezilor este superioară celei a vechilor Germani. Pot așadară Germanii să zimbească, să rîdă, să chicotească, să se jăfuiască, și mai ales să plîngă, noi nu ne simțim desonorați de a lupta alături de acei sălbateci. :tvt wr WT-- f ! Irlăzta chestiunii rurale în România ».Primduce«. "* BIR 1/5 ^ / VI. Era Fanarioților, simpli funcționari turci, însărcinați să guverneze o țară, unde ei pretindeau, la început, că au și drepturi dinastice strămoșești, a trebuit sa aducă o schimbare profundă în concepția chiar a relațiunilor Intre deosebitele clase ale societății. In adevăr, acești Greci curați sau descendenți grecizați din vechi familii românești, veniau dintr’un mediu național în care, proprietatea solului lipsind, vechile diferențe de clase se șterseseră și supt raportul acesta. Dacă exista un țăran grec, singurul său boier era Turcul. Și, în afară de aceasta, însuși mediul turc din care Fanarioții iși puteau lua în deosebi orientarea, fiindcă era singurul lor mediu politic, nu cunoștea decit regimul unei largi democrații. Turcii nu constituiau o clasă dominantă decit la limitele națiunii, care era necontenit împrospătată prin afluxul renegaților. Fiecare Musulman, fiecare Otoman, de proveniență veche sau recentă, avea același drept de a ajunge Mare-Vizir și aceiași datorie de a rămine un sclav. Nu exista sclav turc pentru stăpîn turc, și cei familiarizați cu aceaată stare de lucruri trebuie să fi căutat a o introduce și în Principatele Române, unde veniau ca simpli delegați ai Sultanului. In surșit, însuși acest Sultan, ai cărui Imsin își sdrobiseră pretutindea vechia aristocrație creștină,—oprindu-se la Dunăre numai !a fața imposibilității de a sfîrși cu boieria războinică român ească,—n’avea nicie simpatie pentru ce dozitorii celor cari apăraseră libertatea moldovenească și muntenească împotriva armelor lui Mohsamed al II-lea și ale lui Soliman Magnificul. .Biata rs â% poporul de jos, totdeauna mulțămit de soarta sa și gata să plătească tribului și să satisfacă nevoile stâpinului, era singura preocupare a stâpinului de la Constantinopol: oricare ar fi fost dispposiția boerilor, această plebe creștină, ■ BEk_1212*loare Împărăției, trebuia spre a ajunge la acest scop, ea trebuia scoasă din sclăvia rurală în care căutau să o arunce și să o reție tot mai mult conaționalii săi, marii proprietari. O altă inspirație, concordantă, o găsiau Fanarioții în civililația franceză a veacului al XVIII lea, „filosofică” și cu idei de libertate, căriiei viîitații li aparțineau tot mai mult prin educație, deoarece Levantul devenise repede o sucursală a acelor biurouri de spirit ale Parisului. Țineau tot atât de mult la opiniunea Occidentalilor în trecere, ale căror aprecieri scrise formau deliciile și desperarea lor și ale căror scrisori de laudă le prețuiau un chip deosebit, ca și la aprobarea pe tronilor larigigdeni sarii țineau la crimă sau caii înnoiau dreptul lor trecător de a nu administra țerile. Noua îndrumare se văzu bine îndată după urcarea pe tron In Moldova a celui d'intîiu Fanariot, a Domnului cultivat și preocupat de probleme morale, Nicolae Mavrocordat Față de cei mai puternici boieri, acesta procedă cum ar fi făcut Sultanul față de înnalții demnitari ai Imperiului. Indrăsnind să închidă pe nobilii cei mai mîndri și sărind chiar dreptul de a-i executa Mitropolitului, al cărui rol era conceput supt aspectul cu totul nou, al Muftiului din Țarigrad. Tribunalul său era totdeauna deschis reclamațiunii săracilor, și cronicarul boier se plînge că, prin dreptatea sa ostentativă, aba poporul de jos împotriva celor cari pănă atunci dispuseseră după plac de person ca lor ca supuși. Fiul și urmașul său, Constantin Mavrocordat, care putu număra unsprezece Domnii diferite în ambele Principate, se afla la Tronul din București, cînd pacea de Belgrad, din 1739, restitui Munteniei cele cinci județe oltene, ocupate timp de douăzeci de ani de Austrieci, cari încercaseră a Introduce aci, alături de fiscalitatea excesivă care i-a caracterizat întotdeauna, o moda Occidentu ar/ lui. După această restituire, trebuia să se înceapă o muncă de renovare, care, consacrată indecisebr finanțelor, nu se putea să nu stingă și problemele seriale. Fanariotul, care« nu se sprijinia le niciun partid în Țară și «ara", oricum, se temea de denunțările nemulțămiților, nu putea proceda împotriva intereselor boierilor fără a căuta să-i împace prin concesiuni importante și compensări preventive. întregii clase îi dete dreptul da a avea un anume număr de birnici pe cari Statul îi scufia de orice sarcină față de Tezaur, fiindcă erau datori cu muncă, și eventual cu răscumpărarea acestei munci, numai față de boier. Li se crea astfel o enentelă, care era și urbană, alcătuită din slugi și meseriași puțind înlocui cu folos pe supușii rurali cari trebuiau desrobiți. Dar cea mai însemnată măsură spre a obținea învoirea marilor boieri fu de a proclama în folosul lor o scutire totală de orice imposit și de orice sarcină fiscală apăsând asupra persoanei și bunurilor lor. Măsura decisivă, preparată mai de mult prin deosebite reglementari din partea lui Constantin și a principilor contemporani lui, mai ales cu privire la noii celeni, de origine liberă, fu luată unîăiu în Muntenia la 1746 Se recunoscu, întiiu, iobagului fugar care s’ar fi întors la vstra veria dreptul de libertate, obligându-l numai la plata dijmei și la îndatorirea de a face șase zile pe an, în loc de douăsprezece sau chiar douăzeci și patru, cum era obiceiul la începutul veacului al XVIII-lea —stăpînul pistrind, bine înțeles, toate drepturile asupra morii, circiumei, terenului de vînat și pescuit, etc. In sfîrșit, printr’un alt solemn, aprobat prin semnătura tuturor boierilor și căpeteniilor cerului, țerbul, frate creștin, „șerbit printr’un obiceiu rău”, iar nu prin lege,—recunoaștere extrem de însemnată din partea întregii clase dominante,— cîștiga dreptul as a se răscumpăra plătind zece lei. In timpul Domniei sale următoare ln Moldova, Constantin Mavrocordat urmă același sistem. Trăind într’o epocă la care „filosofia” occidentală nu recunoștea decît dreptul legilor, socotind drept rămășițe de barbarie toate apucăturile apăsătoare consacrate de obișnuința veacurilor, el convecat pe boieri spre a li cere samă de tratamentul la care supuneau pe țerani. El voia o legislație a iobăgiei, tituri avind o valoare în fața justiției, și dînșii nu putură înfățișa niciun hisov, niciun act legal, ci numai tradiții care nu aveau niciun preț în concedia Domnului. El smulse chiar clasei ceminavts a veni această definiție a „vecinului“: „un țeran c are are propriul său pămint pa care lea moștenit și n’are dreptul de a părăsi moșia". Dar aceasta însemna recunoașterea formală că țeranul pierduse numai dreptul de liberă rătălie, dar că pămîntul, al cărui usumet îl avea, era vechea sa moșie și că nimic nu intervenise, ca în Muntena, ca să-l despoaie de el. Și, In tendința Fanarioților, cari schimbau neîncetat Tronul din Iași pentru cel din București, de a asimila supt toste importund așezămintele ambelor Princiate, pregătind astfel fără a-și da «ana marea operă a Unirii românești la Binare,—orice se câștiga*a într’unul din sincipate devenia îndată un principe consacrat și pentru cellalt. Dacă Holda venit păstrară cele douăzeci și patru de zile de dlacă pe an o astfel e distincție nu era decât de ordin scundar. De alminteri obligația la litru fu redusă curînd la douăsprezece zile, cu toate că boierii munteni re jansau în 1775 întoarcerea bunului ebfem din bătuni. Hotâririle Domnilor din a doua jumătate a veacului al XVI -lea nu făcuri decît să Întregească grisul Ie lui Mavrocordat, desfăcînd, pildă, de dijmă grădinile de legum ale țăranului, fără a mai pune ln spateală pometurile plantate prin munța lui, asupra cărora niciodată nu se riditaseră pre* tențiuni din partea „prprietarului*. (Urmează.) Traduce O. VÂLSAN. BULETINUL ZILEI Englesii au restabilit liniile lor la Mouchyle-Preux. Italienii au luat aproape o mie de prisonieri odată cu vârful muntelui Ortigara-Demisia Cabinetului Clam-Martinitz pentru că blocul polon a declarat că nu-i votează budgetul provisoriu, L. L ȘTIRI DIN ȚARĂ Subscrierile la împrumutul National au atins suma de 70 milioane lei. La Cameră d. I. T. Ghica a lăudat opera partidului liberal. D. Rădulescu dă resultatele meditațiilor sale asupra problemelor agrară și electorală. La redacția noastră s’a prisintat un grup de cinci lucrători de la Arsenalul Armatei, rugându-ne să publicăm următoarele rânduri de mulțămire către d. ministru de Războiu: a Domnule ministru: „Lucrătorii Arsenalului Armatei, folind cunoștință de ordinul dat de d-v. către Direcțiunea acestui stabiliment, prin care ordin se Îmbunătățește starea noastră materială prin sporirea salariilor și Înlesnirea aprovisionărilor de hrană, îmbrăcăminte și cantonament, vă suntem recunoscători, mulțămindu-vă foarte mult. „Urăm cu toții, cu inimile sincere de lucrători, ca fruntea oștirii noastre să fie încununată de izbindă, cit mai curînd, împotriva dușmanului care mi-a cotropit bunurile și supt al cărui călcliu se găsesc familiile noastre în cea mai neagră miserie.* Vînzarea celor 8.000 de litri de vin oferiți de d. G. U. Negroponte Maiestății Sale Reginei, în beneficiul operelor Sale de binefacere, a produs frumoasa sumă de 60.000 de lei. Maiestatea Sa a binevoit să-și exprime Inaltele Sale mulțămiri în numele tuturor acelora cari vor putea să fie ajutați din acest fond. A apărut B Drum Drept*, nr. 5, cu următorul sumar : N. Iorga : Trei scene de război a ale pictorului D. Staica ; Ada Umbră; In pribegie (poesie); P. PartinU; Boierul Drăgușin (schiță); Mihail Iorgulisat: Ulise (poesie); C. P. Akad: Lloyd George ea orator; D. Tamtam Cronică. pentru mum B&rul cantorilor [Nmsului Românesc’ Suma din urmi Lei 27,727.10 Lista de subscripție bine deschisă la „Librăria Romăneascăjoan V. Ionescu str. Lăpușneanu 676. Farmacist ajutor Npoîau (Sf. Spiridon) 15.— 677. Farmacist ajutor (jomu (Sf. Spiridon) 10.— 678. Anonim, în memondrului Aureliu Sasu 30.— 679. Dr. Sulică Alexe, statul militar Podul Ioan 40.— 680. A. Lascarov-Moldovan, locot. In reg. 9 inf., flori , mormîntul eminentului indic și neprețuitului prieten, dr. Virgil Bălan din reg. 50 țf., răpus de tifusul exantematc 10.— O istorie a Rusiei în englezește A apărut la New York traducerea în două volume a operei lui Alexandru Kornilov despre „Istoria rusească modernă" (Modern Russian History). Purorile profesorului Dopsek Un mindem profesor de la Viena, Dopsch, a declarat că „aceiași politică economică este și aceiași cultură* și vice-versa. Și de ceia Germania și Austro* Ungaria „una sunt*. „Poporul ales“ Bătrânul profesor Lasson a ținut o conferințâ, publicată de Universitatea din Berlin, în care se găsesc declarații ca acestea : „Germania e țara mijlocului, centrul lumii, și civilisația germană ocupă un loc central. Totalul culturii europene se adună ca ntr’un focar pe acest pământ german și în inima germană. Ar fi stupid să ne rostim In această privință cu modestie și reținută: noi. Germanii, represintăm cea mai superioară formă, cea mai înnaltă treaptă și tot ce poate fi mai bine. Aulard, profesorul parizian și istoricul Revoluției, observă că Ratzel, marele geograf, urmașul lui Ritter și creatorul antropo-geografiei, osîndia la moarte Statele mici pentru că nu se pot întinde, și dovada de vitalitate pentru un Stat e numai să se poată înunde. Lui îi părea că trebuie să se înlăture pentru folosul omenirii „microstatismul“. Despre tratate spunea profesorul Schönborn —urmează d. Aulard— că „obervarea lor nu se impune decit dacă nu compromite ființa Statului“, iar împăratul german nu era ținut să respecte o neutralitate belgiană la care aderase numai regele Prusiei. ȘTIRI DIN STRAINATATE Greu pentru Olanda Innecat Pftnft ’n April Germanii înnecaseră nu mai puțin de 16 milioane de kilograme de griu pentru Olanda. Dintr'un discurs al lui Vandervalde Innainte de a veni la noi, d. Vandervelde a vorbit la Gimnaziul municipal din Paris despre lucrurile din Rusia. A spus, între antele: „Proletariatul rus ar purta o răspundere strivitoare dacă armele triumfătoare ale Kaiserului ar izbuti să restabilească în Rusia vechiul regim“. Cealaltă datorie a ofițerilor in al său de la 2 Mai, foaia americană The Pittsburg Dispatch scrie: „In ziua de astăzi un ofițer care lasă ca trupa lui să moară de boală este tot așa de incapabil ca și acela care o jertfește fără folos ghiulelelor dușmanului11. Cum se câștigă aliații V’a căzut în mină un pachet de ace de cap „Servus” ? E de fabricație germană și înfățișează pe un soldat cu bord In chivără al împăratului strlngînd mina unui soldat spaniol, ca aliat In viitor. Curajul prințului de coroană german Nu «tirajul militar și Kroopritzului, «i acela de a face declarații ca aceasta. »De la început, eu am ținut la principiu că nu purtăm un războiu contra poporației civile și am făcut totul ca să ușurez soarta poporației aborigene.* — E—ggBEENE ........... Comunicat Oficial N»l 348 din 7 iunie 9ISI Pe frontiera de Vest a Moldovei, la Nord de Valea Trotușului, au fost alungate mai multe grupe inamice care ieșiseră din tranșee cu steaguri albe. Pe Putna, bombardament reciproc de artilerie în regiunea Suraia Vadul-Rojfca. Pe Siretin, artileria grea inamică a bombardat fără resulat satul Vasile Alexandri și tranșeele ruse de la Buftea. Bateriile ruse au împrăștiat mai multe detașamente de lucrări, precum și aproximativ trei companii , care erau în marș de la Vameșul la ■ Muchia. 1 Pe Dunăre, liniște. î Marne Cartier leasts . TFiș. sjPsck ® P» ft P, lUssen —