Neamul Românesc, octombrie 1918 (Anul 13, nr. 275-301)

1918-10-27 / nr. 297

Ministeriul Coandă Ca întăiu capitol al evacuării, Guvernul Marghiloman a plecat,—și sentimentele nsționafe sînt azi prea puternice pentru ca, înnăbușindu-le, și putem admite rnăcar o parte din binele pe care, ca tosia pata originii sale, pretinde a l îi făcut, Din libera sa voințl, fi?! nicio presiune din partea împrejurărilor, Suverana la însărcinat pe unul dintre cei trei generali comandanți de corp, d Coandă, să formeze, pentru a conduce țara, în momtnturi cînd ea își cauți hotarele neamului înseși și cînd are nevoie de un regim patriotic și strîns unit, un Ministeriu de legalitate. Generalii Grigorescu și Văitoissan, și ei comandanți de corp, fac parte din această formațiune. Amîndoi au luat parte însemnat la marele și durerosul nostru războiu, și el dau un prestigiu de glorii Cabrattului. Nici unul, unii altul, cu toate că, pentru rezistența sa admirabilă la Oituz și pentru energica sa comandă la Mărășești generalul Grigorescu e un nume sșr de popular în armată și în țara întreagă, n’au căutat, prin acsta, sa bată monedă politică din serviciile, oricît de strălucite, pe care un soldat le daoaște patriei fără a i se crea prin aceasta dreptul de a și-o supune. Generalul Coandă însuși, care păstreizi Externele, a lucrat ani de zile la modernisarea armatei noastre ca secretar general al lui D. Studzi și, de la trimiterea sa la Liga Congresului Prcn, pănă la represintarea, din ofar, a României la Cartierul rus, a îndeplinit misiuni politice care i-au creat multe cunoștinți prețioase. Oameni speciali, fiecare cu o recunoscuți competenți la Departamentul lor, dd. Saligny, Fotin Enescu—ne zic că și do. Buzdugan și Chiria Lescu,—sunt chemați a contribui cu experiența lor la refacerea unei situații zguduite, căreia i se cer totuși extraordinare îforțîri în sjunal unor horbitoare ralsuri. D. Saligny a fost înnainte de războiu director al Munițiilor și nu i se poate imputa ca n’a semnalat, la timp, lipsuri pentru care s’a făcut prea puțin, deși puteau fi împlinite. Nu putem spune îi de ajuns cît ne bucuri întoarcerea, după atîția ani, a d lui Ponius Instrucție unde presurapții ficuse circuiîod un cîmp de experiențe bizare. Creatorul Casei Școalelor și pregătitorul Casei Bisericii, autorul unei legi de adevărată organisare e și președintele de acum cîțiva ani al Consiliuluui Superior Agricol, și puțini oameni s’au apropiat de chestia pi alintului — în care Regele nu înțelege a părăsi nimic din făgiduiala sa de acum un an — cu mai multă competență și cu o mai serioasă dorință de a o resolvi, în sensul cel mai hotărît favorabil bunului și viteazului nostru țerari. Blîcda figură a venirab lail președinte al Academiei Române va domina întreagă opera socială pe care, neîntîrziat, trebuie s'o îndeplinească acest Ministeriu de transfii. Până ce alegeri libere vor îngădui verii înseși și alte ce vrea urăm acestei formațiuni patriotice spor în lluntru și în afară izbîndă. N. IORGA, de alianța cu Germania, odată ce ea stă mîndră cu boneta frigiană pe cap înaaintea omenirii, făcînd cu ochiul, cochet, lui Wilson, bătrinul profesor de istorie care nu poate să rămîie nesimțitor la asemenea furioase obhiade, și, în sfîrșit, odată ce în numele ei vorbește el, Károlyi, antantistul, ai cărui înnaintași au scăpat Ardealul de Mihai Viteazul, ce mai trebuie să vorbească, și să trăiască direct, aceste nații,—și ele, firește liberate ! Dacă totuși au vreo dorință deosebită, așa un mic capriciu, aceste „naționalități“ de ieri, este un ministru fără portofoliu anume pentru usagiul lor, d. Jászi Oszkár. Dumnealui e sociolog, și i se poate vorbi, fără sfială și fără consecinți, ca unui om de știință discret ce este, și care nu o va spune nimănui. Doar e și specialist în această chestie, ca unul care s’a și pus în legături pe vremuri cu „frații* de alt graiu din Ungaria. Și mi aduc aminte că mi-a scris și mie întrebîndu mă ce cred despre putința de înțelegere între Romîni și Unguri, arătînd că vrea să și publice răspunsurile. Iar eu i-am răspuns că, după ce fiecare nație nu va stăpîni decît pămîntul ei, național, ei bine, ne vom iubi. D. Iászi mi-a anunțat, tot așa de grabnic, că renunță la publicație. Dar aceasta nu răpește dreptul de a se înțelege acum cu d. Vaida, care—spune o radiogramă din Pesta,—l-ar fi și invitat la o convorbire, în numele Comitetului național român, care, deci, și-ar fi schimbat punctul de vedere, devenind „patriotic“ în sensul pe care-l știm. 1 Numai cît, dacă bine-născutul conte crede că, odată ce pare a schimba diszmagyar-ul său de paradă, cu pană de cocor și cu brandeburguri de fir, pentru o busă bolșevistă, s’a resolvit, nu numai chestia independenței Ungariei și a dictaturii sale, dar și marea chestie a națiunilor care de o mie de ani n’au găsit în Ungaria unitară a patrie, ci-sa se înșeală foarte mult. Evenimentele-i vor dovedi și contelui Károlyi, ca atutor altor deștepți și șireți, că realitatea care strigă dreptate nu se lasă înlăturată nici prin cea mai meșteșugită parodie. N. IORGA O PARODIE UNGUREASCA Nobilul conte Károlyi, ai cărui strămoși au jucat necontenit un mare rol în istoria vechii Ungarii feudale și aristocratice, omul care pănă la cutare contact cu Francesii republicani în momentul deschiderii marelui războiu nu arătase prin nimic că poate să aibă alte idei decit acelea ale persoanelor, vestit de dușmane oricării tendințe democratice, de nașterea și de situația sa socială, joacă azi la Budapesta un rol foarte interesant. A cerut puterea de la regele Carol al IV-lea și, cînd să creadă că a primit-o, a scăpat din mină. Și totuși el se credea omul indispensabil, ca unul care fusese la 1914 internat în Franța și care de atunci manifestase totdeauna contra legăturii germane și pentru Aliați, pe alături și pentru un vot universal ceva mai generos decît al lui Wekerle sau Tisza. Deoarece de la dînsul, numai de la dînsul atîrna „salvarea Patriei“, el și-a organisat ca orice politician oriental, bandele de tăzmuitori, pe care, ca să nu se cunoască, măcar de cei mai departe, caii trebuiau înșelați, cortegii, agenții electorali și altă ceată de asociați și năimiți, ia îmbrăcat în roșul cel mai aprins, și-a pus o cușmă rusească în Cap și sa intitulat Sfat — Soviet, vă rog ! —, Sfat al Neamului unguresc, Sfat de soldați și muncitori, tocmai așa cum scrie la Constituția bolșevică. Și acești „revoluționari” s au bătut cu poliția pănă ce misiunea de a constitui un Ministeriu, pe care o avea contele Hadik, a fost părăsită și puterile de cîrmuire au trecut în mîna lui, i.r, atunci lucrurile s’au schimbat... „Națian s a grăbit să aclame pe noul Lenin de la Budapesta, să i încredințeze soarta „maximalismului“ maghiar, cu genealogii medievale. Și, îndată, dictatorul sa îndreptat către bietul Carol al IV-lea, cerîndu-i să și retragă din Capitala Ungariei libere și independente ruda, „omul regal“, arhiducele Joseph, și chiar să îngăduie ca noul președinte de Consiliu să nu i facă niciun jurămînt lui, Suveranului, ci numai firescul jurămînt către „Nație“,—căci ei îi revine acum netăgăduitul și sacrul drept de a hotărî dacă va mai fi o Monarhie, fie și națională, sau îi trebuie o Republică. In sfîrșit, o proclamație cum nici Troțchi n ar fi putut scrie una mai înflăcărată și mai nulă, făgăduiește, imediat, tot ce sa purtat prin toate programele democratice din toată lumea, fiind bine înțeles că, și de lipsește ceva, trebuie să se înțeleagă că este și acela, dar s’a lăsat la o parte doar pentru scurtime. Dacă vrea cineva ca orice cetățean să aibă de la Stat mîncare, locuință și îmbrăcăminte, plus ceva mici plăceri, fără muncă, reformatorul maghiar ar fi în stare să adauge că se va fixă și o leafă pentru atîta osteneală, iar cine se va distinge va căpăta un premiu în bani, un castel pe Rivieră și onoruri naționale. Un singur lucru să nu se înțeleagă printre cele care, deși neexprimate, vin de la sine: libertatea minunilor. O, aceia nu! Odată ce este „o patrie“, o patrie maghiară, odată ce ea a scăpat și de legătura cu Austria și București, 1224 0.1. 1867. Iubite «mice. Tot ce-mi scrii este cea adevărat. Niciodată, chiar în impul lui Cantemir și Brîncoveanu, supt desfacerea lui Petru cel Mare și cînd Turcii erau și hotărîți a preace în pașalîcaii țerile române, nu erau în pericol așa de mare ca astăzi. Din zi în zi, Guvernul nostru comite mai mari nebunii, care ne compromitu desăvîrșire în ochii Puterilor gerante și îndrituiesc pic Statele vecine , interveni. Dar ce voiești, frate, ti facem cînd bicisnicia este în capul brebilor și cînd și oameni și instituțiuni sunt făcute spre a priteni(?) anarhia ? Știi cine este adevăratul Domn al Rominiei ? Este Berlicocol. Știi unde este adevăratul Guvern ? In birourile „Romînului". Ști Cari sunt bărbații de Stat, magistrații, prefecții cari ne administrează? Redactorii, colaboratorii, corespondenți și Chiar expeditorii ziarului „Românul“. A schimba situațiunea terii pe calea legală cred că este foarte cu greu, pentru că însăși Constituțiunea este făcută așa încît nimene alții decît oamenii diso dbnți nu poate guverna. Mi s’a propus Ministeriul nu odată, și chiar acum am propuneri pe toată ziua. Am idusát însă și voiu refusa pentru că ara convicțiunea că de a îoua zi voiu avea a vărsa range. Cielestrimați, cari astăzi osîrmuiesc și ,hat destramă țasa s’au deprins a trăi bine, și prin urmre cu una ,u două. nu vor primi a se »«întoarce in neputere și în sărăcie. A viris ringe este însă pururea un ce duie?os, și mai ales pentru mine, care ama făut pe Două M*iți fără a se vina o picătură de sînge, fără a se aresta un singur om. Dar să zicem ci spre a salta țara sî naționalitatea să aib un minut recurs la remediul , cel mai extrem, sei mai dureros, la vărsare de sînge. Prin cine si o fac ? Armata de la 11 Februar este cu desăvîrșire demoralisată. Idela care însuflețește o armată disciplinată, virtutea militară, credință și julimînt, nu o mai insuflă. Ea singuri simte degradițiunea și aminația isneat care dstosește regimului actual și pentru susținerea lui o sută de oameni nu vor de foc. Ți-am spus că prin calea legali a viedeca un úl este foarte greu ; pe c*ea revoluționară este în ei mai greu. Dintîia că, după ce și principiul principelui străin s’a feștolit, ce ideie mare ci-a mai rămas spre a o pune la capul revoluțiunii ? Ci bărbit mare mai este în țara carele să comandeze și să conducă revoluțiunea ? Cînd Mina și Vodă Cuza ne a făcut pre toți miri. El n a voit si lase după sine un singur om cu rodul ostenelelor sale, cu reputațiunea sa Intactă. Și urmele detestabilei sale politice, care l-a detronat în 11 Febaui mai mult decît trădarea lui Lecs, se găsesc deci în Trompeta. Așadar, nici revoluțiunea neputîndu-ne salva, ba poate chiar ar precipită cristi, ce este de făcut? Mintea omenească nu o poate spune, ci se mărginește numai a zice: Dumnezeu să-și facă milă de noi. Iată pentru ce ț- am zis la începutul acestei scrisori cine «film mai rău decît chiar în timpul lui Cantemir și Brîncoveanu. Dar îmi vei zice că toți trebuie sfi ficem înă sprea scoate țara din potop. După mine singura liză de speranță este tot în țară, în bunul ei simț, îmi place a spera că în fine țara își va deschide ochii și se va convinge ca ea are trebuință de o administrațune dreaptă, forte și energici, că, prin urmare, trebuie să cheme la cîrnulsebilor blilefiți ispitiți și energici, ci Domnul singur va veni a se convinge că nu fiind capul unei elice, el poate s-și întări tronul. Sîntem în ajunul întrunirii Cernerilor. Se vorbește mult de disoluțiunea o ; alții vid în aceasta un rău : eu văd un bine. Cu toată presiunea ce se va executa de Guvern, cred că alegerile viitoare vor fi în favoarea partidului ordinii și eă atunci și Domnul și Roșii vor vedea Că țara aceasta are și ea o voință și că nu va răbda mult timp puterea destițaților. Aceasta o văd din chiar ceea ce este astăzi. Știi ci Bucureștii din tot timpul a fost centrul puterii Roșilor. Ei astăzi au tot în nsapă, au Guvernul, o scrisoare a politică și M. Kogălniceanu 1) Rosetti (N. R).