Neamul Românesc, ianuarie 1925 (Anul 20, nr. 2-24)

1925-01-14 / nr. 10

2 LEI I NEAMUL ROMÂNESC Director N. IORGA FOAIA ZILNICA A PARTIDULUI NAȚIONALIST AL POPORULUI Anul al XX, No. 10 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. Modele de imitat Am visitat la Cluj imensa clădire închinată de catolicii maghiari Maicii Domnului, Marianum. Numele acestui institut de educație pentru fete a fost de mai multe ori scris, de la Unire încoace, în legătură cu anu­mite planuri și anumite temeri. Dar dela cel de întâiu pas ce am fi făcut în cuprinsul lui am putut vedea că aici e de cu­les altceva decît suspiciune și altceva de întreprins decît re­presiuni. Trei rînduri de o construcție la nivelul cerințelor celor mai pretențioase ale timpului, pline de lumină și de aier. O curățenie ideală în fiecare colț. O adaptare perfectă la scopul ce se urmărește și care, firește, are, legat de o veche tra­diție monastică, avantagiile și desavantagiile sale. Nu se poate o gospodărie condusa cu mai multă pri­cepere. Un entusiasm discret însuflețește totul și supt cornetele de pînza care fîlfîie femei devotate ’ misiunii lor fac din mai puțin ceia, ce și cu cele mai mari mijloace, dar fără această închinare absolută, unui ideal religios, nu sînt în stare a în­deplini alții. Cetăți de suflet, de alt suflet, al nostru, să întemeiem. Toate binefacerile materiale vor veni din situația morală o­­dată creată. Școala maicelor din Cluj o dovedește. N. IORGA Anini nu vi ne­am Simțim că an după an opinia publică din Apusul Europei, și­­ dincolo de Ocean, se orientează tot mai mult în contra noastră.­­Amicii noștrii se răresc și senti­mentul de solidaritate în priete­nie pe care-l născuse răsboiul a­­ptine­ Pe când țările vecine : Serbia, Polonia, Cehoslovacia au obținut împrumuturi și înlesnirii nouă ni s’au refuzat, deși suntem țara i­ea mai bogată» din aceste părți și numai greutățile și nenorociri­le prin cari am trecut în cursul războiului ne-am adus în greaua situație de a nu putea plăti la vreme toate datoriile contractate, Bulgaria și Ungaria, cari au fost itâri inamice în ultimul răsboiu, ca și Grecia care a jucat un rol așa de nenorocit și a pricinuit Franței mare pagubă și necaz, to­tuși sunt mai bine văzute, mai a­­mical tratate. După împrumuturile refuzate, au venit nedreptele cote la des­păgubiri, iar acum în urmă ne a­­m­enință sarcinele moștenirea im­periului Austriei și flota Wragel care va fi pusă de Franța la­­ dis­poziția Sovietelor din Rusia. E desigur ceva în conduita noa­stră față de străinătate; e ceva în greșelile guvernanților noștri cari am­ nemulțumit pe amicii noș­trii din Apus- Și acest ceva îl știm cu toții: sunt acele dispozi­ții luate contra capitalului strein, acele greutăți și vexațiuni la care sunt expuse societățile streine ca­ri au capitaluri învestite în țară. Sub pretextul apărării indepen­denții noastre economice, s’au făcut legi de favoare pentru câte­va bănci și pentru lumea politică, care va fi cazată în numeroasele consilii administrative, ale nume­roaselor societăți ce se vor în­ființa pentru exploatarea izvoare­­lor de bogăție ale statului, puse prin legile votate, la îndemâna u­­nui partid politic. Și pe când guvernul se sbate ca să i’i reușească această așezare,­­țara suferă cu o resemnare ani­malică și așteaptă să’i vie cum­va de sus scăparea. Așa fiind se pune întrebarea : Guvernul viitor, va lăsa el ne­clintite aceste meschine așezări care păgubesc și avutul și masa publică? Va fi tot ca cu Reșița o împărțire frățească? N. COLACESCU Hii­lilui Tot mereu a fost vorba ca să se dea odată o soluție problemei gunoielor. De zeci de ani de zile consiliile noastre comunale, pri­marii și ajutoarele sale, colectiv­e Si in mod individual, au primit și primesc oferte de crematorii mo­del. Probabil insă că fiind prea­­ nalte propuneri — si in acelas timp prea multe interese — nu­­ se ia în considerație nici una. De acea am ajuns azi în situa­­­țiunea de a deveni cel mai mur­dar oraș din lume. Cât timp va tine înghețul bineînțeles că pi­sicile și câinii morți de pe mai­dane, vor binevoi să nu miroase... Dar mai târziu?, Ce vor deveni hoiturile arun­cate nu numai pe maidane, dar și în mijlocul străzilor, ce soartă li se rezervă cutiilor de conserve și celor de sardele, cojilor de mere și de cartofi, în sfârșit tuturor a­­celor murdării cari în orașele ci­vilizate nu le vezi nicăeri dar de cari la noi te împedici la fie­care pas? Așa de pildă se știe cu câte sacrificii s’a făcut un parc frumos în Capitală, parcul Bonaparte. Ei bine, tocmai la intrarea parcului, știu­ ce-a înțeles serviciul gunoae­lor să facă ! Toate cotigele pri­măriei își dau acolo „rendez­vous" și fac grămezi-grămezi de murdării, cari nu sunt ridicate de­cât de vre-o câteva ori pe an. Bi­neînțeles că odată, c arătat locul, a doua zi reîncepe operația d’a­­capo, intrarea frumosului parc fiind desemnată ca rampă de gu­noi.... Dar credeți că rampe de gu­noi sunt numai la intrarea aces­tui parc model care în Mențiu­nea celor ce l’au creat ar fi tre­buit să fie un fel de Parc Mon­­ceau ? In toate colțurile Bucureștiului se găsesc asemenea depozite. Comuna trebue să rezolve o­ toată această chestie, mai ales că nu se poate plânge de rentabili­tatea impozitelor„ cari i-au adus anul acesta peste o sută de mi­­lioane excedent. S D ECOURI POLITICE e anunță o viguroasă campanie a tinerilor liberali contra d-lui Al. Constantinescu. Ministrul și-a contramandat ple­carea în străinătate. Căci junii li­berali sunt capabili să-l mănânce chiar... în lipsă, scr­iitorul e­verescan nu poate miră că oficiosul a­­găsi explica­ții pentru piruetele dela Cluj ale d-lui Goga. In definitiv, nu e ușor să argu­mentezi de ce d. Goga scrie de ani de zile, tocmai ceea ce nu mai crede acum.... . general Moșoiu vorbind „Nea­mului Românesc", expune pro­gramul șoseluirilor pe 1923. Noi credem că d. general Moșoiu ar face foarte bine să înceapă opera pe 1923, cu pavarea Capitalei. v învingătorii și învinșii După o telegramă cercurile din City și Wall-Street, din Londra, ar fi făcut o propunere guvernelor brita­nice și americane în scopul de insti­tui și in Rusia un control financiar, după un plan analog planului Da­wes. Lucrul acesta nu ne surprinde, de loc. Nu învingători, ci învinși sunt cei cari beneficiază acum de atențiu­nea generală. Nemții cari au dezlănțuit marele cataclism, sunt cei cari prin recentul plan Dawes beneficiază de toate a­­vantajele. Dar nu sunt numai nemții ci fi ungurii, bulgarii și chiar turci. Severitatea aliaților insă se exer­­citează în­deajuns asupra.... învingă­torilor și printre aceștia se pare că noi ținem locul de frunte. In războiul mondial România, în afară de cei 800.000 de soldați morți, a avut toată­ avuția ei națională secă­tuită, iar mijloacele ei de refacere a­­junse, în halul în care le vedem as­t­­ăzi. Bine­înțeles că nu mai vorbim de tezaurul de la Moscova, pierdut pen­­tru totdeauna, nici de miliardele de hârtie emise de autoritățile de ocu­­pațiune, nici — ca o consecință a acestora — de starea deplorabilă în care a ajuns moneda noastră, la două centime și jumătate ani. Când lucrurile­ stau astfel, e sur­prinzător — deși nu ar trebui nimic să ne mai surprindă — că se propun noul concesiuni Rusiei și nu se con­testă nouă drepturi din cele mai le­gitime. Bl .................................................... Conferințele din Cluj Liberalii, opoziția, și d. Goga Nici unul dintre inițiatorii con­ferinței de la Cluj, iar d. Goga mai puțin de­cât toți ceilalți, nu este mulțumit de rezultatele prac­tice ale umoristiei combinatiunii „Lovitura“ pusă la cale de bron prințul grupării averescane nu a dat nitri adevăr roadele dorite. Popunerea, primită cu ilaritate ca întregt Ardealul­ să se concen­treze sub conducerea luminată... a generalului Averescu, a rămas fără de urmare. Un comitet, comuus din patru averescani, doi naționali dubioși și un țărănist sui-generis, a fost delegat să desăvârșească opera a­vortată la Cluj. Un rezultat apreciabil pe care l a dat vesela conferință ardele­nească a fost desigur, demascarea regionalismului integral al poetu­lui Goga. Cee­a ce, însă, merită să fie sub­liniat din dezbaterile aclunării de la Cluj, este fără îndoială, tactica politică a bardului de la ducea. Intr- adevăr, în timp ce nume­roși oratori atacau pe rând toate partidele, guvernul actual era scu­tit de săgețile mult luminaților bărbați d­e stat. D. Coga avusese grije să pună pe singurul adver­sar serios al tuturor partidelor la adăpostul ori­căror atacuri... ne­drepte. Dacă acesta a fost rostul confe­rinței de la Cluj, fruntașul ave­­rescan are motive să se felicitet ceiace nu este cazul și cu șeful a­verescanilor. CK.................... ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6. Telefon 12/60 Miercuri 14 Ianuarie 1925 at I g •­­ w După cum anunță o telegramă, I­ITilMTlI­ AlITAVMR,conferin­a financiară de la Paris — litlMu­l nVHlI|,|13*10 d­e­ marile puteri, — a găsit că ■ Ifi lilil IIHI­P X IP! lifl nu V­ate acorda micilor state o spo­­rit I ft It US IU uJVlul HU.' a procentului din plățile ger *mmv»umane< — se ca 0 compensație dreptul să plătească mai târziu sumele ce-au încasat mai mult decât U-se cuvine, — bine înțeles dacă vreunul din ele a încasat ceva, — ceea ce nu e cazul României. Micile state, firește, au protestat. Ministru polonez Thugutt, a declarat presei din Varșovia, că ulti­ma notă a Senatului din Dantzig dă o complectă satisfacție. Prin aceas­ta, conflictul dintre Polonia și orașul liber Dantzig, se poate consi­dera ca aplanat,­­ pentru moment cel puțin. Germanii au organizat în Provinciile Renane, meetinguri de pro­­testare împotriva prelungită ocupării Coloniei. Ziarele franceze cred că demisiunea d-lui Hughes, ministrul de ex­terne al Statelor­ U Unite, va fi urmată de schimbări importante atât în cabinet cât și în corpul diplomatic. Triumviratul Coolidge (președin­tele) — Kellogh (noul ministru de externe) — Borah (președintele co­­misiiei Senatului pentru afacerile streine) va lua complect conduce­rea politicei streine a Americei. In ce ne privește, noua conducere nu ne poate da decât... recunoaș­terea Sovietelor, — faptul dovedind că d. Borah — filo-sovietic, a în­­frânt pe d. Hughes, adversar al Moscovei. Ambasdorul Franței pe lângă Soviete, ziaristul Herriette, a sosit la Moscova. A fost bine primit. Imediat după sosire, sl a și dus la Cicerin ministrul bolșevic de ex­terne cu care a avut o lungă întrevedere. Industrii naționale si... parasitare Mai zilele trecute, d. Dumitru Hagi Theodoraky, fost președinte al Camerei de Comerț, ocupân­­­du-se de industria națională, a­­răta în ce măsura­.­... abuza de indulgenta noastră. D. Hagi Theodoraky ne demon­stra cu cifre cum anumite indus­trii zise naționale, cari lucrează toate cu materii prime din țară, în loc să ostenească traiul, mai rău îi scumpesc și încă îl scu­m­­pesc în proporții îngrijitoare- D- sa chiar citează o serie de indus­trii:... „naționale“, cari, de­sigur, n’au alt­ceva național în ele­­ de­cât că sunt pe teritoriul nostru și că sunt tolerate de guvernele noa­stre-Negreșit că cele ce susține fos­tul președinte al Camerei de Co­­merț sunt foarte adevărate. Mai mult ca ori­când astăzi se cons­tată că s’a cam abuzat cu avan­­ttagiile acordate industriilor.­.. na­ționale sa j ca pal­ ,ic» aceasta eco­nomică care tinde să favorizeze câțiva acționari in dauna consu­matorilor ,începe să dea rezultate foarte rele. Intr’adevăr rostul protejărei u­­nor anumite industrii și-ar avea explicația poate și în aceea că gu­vernele țin nu numai să scape de concurența străină, dar și să vină în ajutorul populațiunei cu produ­se eftine. Or ce politică economică se fa­ce la noi de ani de zile ? Prin ur­carea continuă a taxelor vama­le, chip ca să se favorizeze indus­tria națională, am ajuns să plătim toți produsele indigene să plătim aoi în România peste prețurile mondiale. Aproape n’a rămas articol de prima necesitate care să nu fie­­, „naționalizat“ în sensul d­e mai sus. Se agită de câtva timp prin presă idea de a se începe și la noi cultura bumbacului. Poate că ideea ar fi nemerita­ Să ne ferească Dumnezeu însă ca dela prime rezultate încura­jatoare Să dăm­­ peste un... patriot, care să ne toarne imediat o lege pentru protecția bumbacului na­țional ! O sa plătim atunci o Pe­reche de ciorapi de bumbac cât se plătește azi două perechi de mătase ! De asemenea cu încurajarea culturei de orez l>e Bărăigan..­. Ar ajunge o mie de lei porția de pi­laf ! — drept ar fi însă că am a­­vea adevăratul pilaf național S­foveni, ale căror moșii au fost cio­pârțite în fața comisiilor de expro­priere. Din lunga discuție se degaja o con­vingere unanimă că se impune uni­rea întregei opozițiuni pentru isgo­­nirea partidului liberal și formarea unui guvern, cu elemente din întrea­ga opoziție. După cele ce au urmat am crezut un moment că visul poate deveni realitate. Partidul nostru prin de­­­clarațiunile și interviewurile șefu­lui său d. N. Iorga, ca și prin în­treaga activitate a d-lui Argetoia­­nu, vice președintele partidului au dovedit, că doresc sincer „frontul unic“. Partidul national prin toți expo­nenții săi, au răspuns cu o egală bună-voință, dovedind că sunt preo­cupați de aceleaș sentimente. Partidul țărănesc multă vreme mi-a făcut aceiaș impresie. Eram pe drumul cel bun, țara întreagă în­cepuse să resimtă măreția acestei apropieri, iar organizațiile din pro­vincie, mai lipsite de forme, prin procese-verbale scrise s’au și decla­rat „unite sufletește“. Cazul de la Bârlad care sintetizează voința în­tregei Moldove, e destul de elo­quent. Când totul părea că mergea de minune, deodată spre stupefac­ția tuturor apare comunicatul par­tidului țărănesc, care pur și simplu spulberă orice iluzie, în care țara pentru un moment crezuse. Cine știe să citească printre rân­duri se convinge imediat că comuni­catul partidului țărănesc este în­dreptat mai mult contra organiza­­ Firește nimeni mi susține că nu e bine să ai de toate în țară la tine și că­ industriile nationale nu trebuesc încurajate. Chestiunea însă e alta. In ce proporție trebuesc încurajate a­­ceste industrii și dacă de datara trustului „Leten­“ trebue să plă­tim un leu o coală de hârtie, sau de hotârul fabricelor de postav 10.000 de lei un costum de haine. Ceea ce se petrece la noi cu anumite industrii..­. nationale e scandalos. De­și au materia pri­mă mai­eftină ca cea din străină­tate, de­și mâna de lucru și com­bustibilului sunt extrem de avanta­gioase fată de industriile simila­­re de aiurea, fabricatele intri»­ pret­ul mondial. Ce rezultă de aci? Rezultă că ,în afară de impozi­tele cari izbesc atât de aspru pe consumator, prin politica sa de proteguire a unor industrii in­firme, parasitare, Statul pune noui biruri, noui angajale în spi­narea populațiunei. Ceea ce e mai dureros e că pe când de unele profită Statul, adi­că întreaga colectivitate din alte­le se înfruptă numai o serie de ac­tionari. - A. B. C. - .................. Specula zahărului Am arătat in numărul nostru de ori cum mai multe fabrici din străi­nătate au oferit ministerului de in­dustrie să furnizeze orice cantitate de zahăr cu prețul de lei­­ (a se citi bine paisprezece!) de fiecare kilo­gram ! Se știe că azi zahărul pe piață este vândut de trustul fabricelor cu pre­turi, cari în detaliu, revin la 27—32 de lei kilogramul. Se petrece cu zahărul ceeace se pe­trece și cu hârtia. Sub pretextul unei protejări a in­dustriei naționale, guvernul lasă trustul zahărului să speculeze cu a­­cest aliment de prima necesitate ne­voile populației sărace. Barem­anul acesta fabricanții de zahăr s'au întrecut. Nu numai pro­ducția de sfecle a fost mai mult de­cât excelentă, dar și prețul combus­tibilului a scăzut și chiar mâna de lucru. Cari sunt reducerile consimțite de cartelul zahărului? Insignifiente. Și când guvernul duce această po­litică economică, încurajând specula unora și în același timp la zece piei după bieții contribuabili, d. Vintilă Brătianu își mai face iluzii că leul nostru se va mai îndrepta. ■ Din minunile Americe1 tea ii irama strada dia lai Jubileul de o sută de ani al celebrei „Fifth Avenue“ din N­ew-York. Ce fac negustorii americani pentru strada lor. 800,000 de lei metról patrat de teren intre București și Wew-York „Fifth Avenue“ ( Calea a cin­­­cea) din New-York și-a celebrat în ziua de 1 Ianuarie, aniversa­rea a o sută de ani de la crea­rea ei. Pentru o stradă din lumea ve­che, vârsta aceasta nu ar avea ni­mic excepțional, dar pentru tână­rul oraș New­ York o sută de ani înseamnă ceva. „Fifth Avenue“ e mândria și comoara lui. Ea nu e totuși cea mai lungă stradă a lui, cei 19 kilometri ai ei însem­nând puțin pe lângă cei 30 de ki­lometri ai străzii Broadway; to­tuși, ce plebee e Broadway pe lângă ea! STRADA ELEGANȚEI FEME­­NINE Prin numărul și splendoarea magazinelor ei, care oferă gătelii femeii tot ce poate ea dori, fru­museții ei tot ce poate visa, Fifth Avenue e un fel de rue de la Paix a Parisului, înzecită, însă, închinată serviciului sexului fru­mos și îngrijită ca un salon. Fa­cem comparația cu rue de la Paix, pentru că o comparație cu Lipscanii noștri, stradă îngustă și murdară, ne-ar acoperi de ri­dicol. Nici o altă arteră nu oferă un asfalt mai lustruit, oglindă în care se reflectă strălucirea can­delabrelor care, la fiecare 15 me­tri, susțin globurile a două pu­ternice lămpi cu arc, care varsă o lumină opalizată. PE CHELTUIALA COMERCIAN­ȚILOR Toate aceste îngrijiri și perfec­ționări sunt datorite inițiativei Asociației comercianților din Fifth Avanua, cel mvt m­i important grup de contribuabili din orașul New­ York, a căror cifră globală de impozite, merită vă închipuiți, tot respectul. Această asociație, găsind lipsi­te de grație nouile turnuri lumi­noase pentru reglementarea cir­culației, le-a înlocuit pe cheltuia­la ei prin altele mult mai elegan­te. Noi ne-am mulțumi ca negus­torii noștri din Lipscani și de pe calea Victoriei să-și măture și curele de zăpadă trotuarele din fața prăvăliilor ! Tot ea, și nu comuna, a orga­nizat această sărbătoare a cente­narului, pentru care somptuoa­sele magazine de pe Avenue, de­ghizate în bazar arab, se învest­mântează într-o splendoare de o mie și una de nopți care a încân­tat pe cliente. CEL MAI SCUMP TEREN DIN LUME Odinioară vilele faimoșilor mi­liardari se întindeau până în ve­cinătatea lui Central Park. Aces­te reședințe, care reproduceau în marmoră edificiile celebre din Franța și din Italia, au dispărut aproape toate. Și, când se știe că pământul acesta prețios se vin­de acum cu 308 dolari piciorul patrat, se înțelege de ce chiar re­gii finantei au socotit necesar să prelungească în înălțime utiliza­rea practică a unui teren așa de scump. Căci 308 dolari piciorul patrat reprezintă la cursul de astăzi, a­­proape 000.000 lei metrul pătrat Și, la Paris, unde alinierea bule­vardului Hausmann a liberat fo­curile clădirilor dărâmate, pre­țul cel mai mare, pe cari-l a­ting terenurile situate în strada Drouot și strada Taitbout, e de abia de 16.000 franci metrul, a­­dică peste 160.000 lei. Și aceasta e un colț priveligiat. La Bucur­ești, cel puțin în si­tuația de astăzi, dacă s-ar vinde teren chiar în piața Teatrului, nu credem că el ar putea întrece 15.000 lei metrul pătrat. E deci o distanță sensibilă în­tre București și Paris pe de o par­te, și pe de altă parte între Paris și Londra. Nu numai la noi, dar și la Paris, dacă și-ar pune-o în gând, americanii ar putea achi­ziționa toate terenurile și imobi­lele mai centrale, pe prețuri ridi­cole pentru ei. Și poate, dacă ar face-o, ceia ce nu dorim din alte puncte de ve­dere, am vedea ridicându-se și în orașul lui Bucur cartiere ame­ricane, împănate cu sfârâie­­nori O EVOCARE A PARISULUI Deocamdată, însă, nici un bu­levard și nici o stradă din Euro­pa nu poate rivaliza cu splendi­da Fifth Avenue. Și totuși — scrie „Excelsior“—la fiecare pas, o evocare a Parisului, un nume de croitor francez, amintesc ves­tita rue de la Paix. Dacă ea nu are prestigiul întinderei, ea îl păstrează totuși pe cel al perfe țiunii. liiilnini MuntaiiM CUM A FOST PREZINTAT ȘI ADMIS UN PROTEST AL RO­­MANIEI? Citim în oficiosul guvernului, „Viitorul S'au dat de către ziarele noastre o greșită versiune asupra incidentu­lui produs la conferința miniștrilor de finanțe aliați de la Paris, cu pri­vire la u­n pasaj din raportul exper­ților, — pasaj referitor la România. S'a spus anume că în această parte a raportului s'ar fi arătat că România ocupă mai multe teritorii din fosta monarhie austro-ungară decât i s'ar fi cuvenit. Această versiune este, însă, cu to­tul falsă și suntem autorizați a-i da cea mai categorică dezmințire. In realitate iată ce s'a petrecut: Experții administrativi ai conferin­­ței de la Paris au introdus în rapor­tul prezintat în ziua doua a conferin­ței un paragraf în care se exprimă regretul că România n'a iscălit con­venția de la Insbruck. Se știe că această convenție pri­vea repartiția datoriei fostei mo­narhii austro-ungare asupra statelor succesoare în special în ceea ce pri­vește tilurile deținute de statele a­­liate. România a refuzat să iscălească această convenție până când nu se va fixa și cifra reparațiunilor da­torite de Austria și Ungaria și la care România are dreptul. Această chestiune neintrând, însă, în competința experților administra­tivi și nefiind nici la ordinea zilei, delegația românească a intervenit, — cu drept cuvânt — pe lângă d. Clement și ministru de finanțe al Franței, protestând contra introdu­­cerei neobișnuite a acestui paragraf. C. președinte al conferinței a dat deplină dreptate delegației române și spre a-și manifesta simpatia față de România a propus chiar in șe­dința plenară suprimarea acestui paragraf, c ceace s'a admis în una­nimitate. „Cultul Echivocului“ Să ne explicăm , și voiu începe iscrisind un fapt care mie mi-a dat impresia profundă a m­irei tuturor faptelor democratice. Mă întorceam de la Galați și în acelaș tren, ne-am găsit la un moment dat în discuție 5 persoane d-nii Madgearu, Lupu, Mihalache, advocatul Chelner și subsemnatul. Cum era și natural, discutam re­zultatul alegerei colegiului de Senat de Covurlui, care orice s’ar zice, a fost o alegere liberă. Eram acolo iubitori sinceri ai ță­­rănimei, care n’am putut să nu re­cunoaștem, că țărănimea noastră, nu poate să reziste, nici violențelor materiale, nici violențelor morale, — ademenirilor —. Unul dintre vorbitori a și pro­­­nunțat cuvântul de „lașitatea ma­sei“, care trebue cultivată și ridicată moralicește, ca să poată rezista și aceasta nu se poate face de­cât prin o acțiune de guvern. Insist să se rețină că cei cari ajun­sese la aceste constatări, nu pot fi bănuiți că nu iubesc sincer pe sc­­eni și eu sunt la largul meu pe a­­ceastă chestiune, pentru că de 5 ani mi-am închinat toată activitatea pentru binele clasei țărănești, iar în marea operă a exproprierei an­ui 1110,1 ujjcxa. a Copi­ului ici ci­a,i realizarea acestui front unic, pe lluat cu atâta râvnă apărarea săte­­mici chestiuni de resentimente per­ 1­nilor, in­cât mi-am creiat dușmani senale î­i de moarte printre proprietarii I­­Sub acest titlu d. V. Madgearu, în „Aurora“ din 10 Ianuarie caută să demonstreze „inutilitatea corului zgomotos din jurul frontului unic“, acuzând partidul național mai pre­cis pe d. Maniu, că se complace să trăiască „în echivoc“. D. Madgearu aruncă câteva să­­­geți și asupra partidului naționa­list al poporului care după „ma­gistrala“ sa părere n’ar fi un par­tid democratic ! Fie­ ne permis să intervenim în această discuțiune, — pentru a lă­muri chestiunea , de partea cui o equivocul. E oare echivoc din par­tea partidului național, care din primul moment al înfăptuirei su­­­fragiului universal, a fost totdeau­na pentru gruparea forțelor demo­cratice ? E echivoc din partea partidului naționalist al poporului care a e­­mis cel dintâi ideia frontului unic, idee care acum a trecut de margi­­nele unui partid, și a devenit stri­gătul țarei pentru dărâmarea gu­vernului . Sau e echivoc din partea unor fruntași ai partidului țărănesc, cald în contradicție cu toată opinia pu­blică, cu principiile democratice, și cu propriul lor partid, zădărnicesc fiilor sale din provincie. Centrul tre­buia să amenințe ca să nu rămână descoperit și fără autoritate. Gestul însă era făcut. Era fatal să vedem și comunica­tul partidului național care, para­lel cu interviewul șefului nostru d. N. Iorga, au desmințit „amestecul centrului“ la care făcea aluzie co­­­municatul partidului țărănesc. Partidul țărănesc — revine din nou și prin pana d-lui Madgearu — nu știm dacă tot partidul iși însu­șește părerile secretarului său ge­­­neral, — arată motivele pentru care nu putem avea frontul unic. D. Mad­gear vorbește de echivoc, de demo­crație, de principii. Cine a citit ar­ticolul d-lui Madgearu și-a dat sea­ma că din el transpiră aceleași re­sentimente personale, care de 4 ani îl preocupă și îi întunecă dreapta judecată. E păcat și eu regret sin­cer această atitudine. Echivoc ? Democrație? Principii? . D. Madgearu acuză pe d. Maniu, pentru că acesta ar fi descoperit în d. Iorga și partidul său o altă for­mațiune democratică, în care par­tidul țărănesc și în special d. Mad­gearu, crede că are monopol. Nu știu prin ce s’ar dovedi mai democrat d. Madgearu de­cât mine și întreg partidul țărănist de­cât partidul naționalist al poporului al cărui șef personifică democratismul integral și ai cărei membri luați chiar individual prin rolul pe care îl au în partid și prin faptele lor, ca și prin origina lor, — deși nu ori­gina face dovada democrației,—sunt tot atât de aproape, poate chiar mai apropiați de­cât mulți membrii ai partidului țărănesc, de marile ma­se democratice. De­sigur că dacă pleci de la premise false, ca acela a r­olului d-lui Argetoianu, de infor­mator al bolșevismului, partidul ță­rănesc pe lângă palat, ajungi la con­cluziile d-lui Madgearu.­Pe chestia democratismului, ne putem măsura cu partidul țărănesc, și-l asigur pe d. Madgearu, că există în partidul nostru o voință democratică, sinte­tizată de o pleiadă de luptători, care n’ar abdica pentru nimic în lume la datoria lor față de cei din mij­locul cărora au plecat. Echivoc? Da e un equivoc și aceasta îl găsim în atitudinea unor fruntași de la centru ai partidului țărănesc, care pe ches­tiuni mici personale, — sunt în con­tradicție voită, — cu tot ce mișcă masele in momentul de față. Toată opinia publică dorește fron­tul unic, pentru dărâmarea guver­nului. O cer cotidianele independen­te, prin care pulsează dorința ma­selor, o cer însăși organizațiile de provincie, care prin procese-verbale s’au declarat unite sufletește. Cine se opune? Parte din fruntașii parti­dului țărănesc. Motivele ? Citiți co­municatul și citiți și articolul d-lui Madgearu și veți găsi numai ches­­­tiuni personale, într’unul chestia Stere, în altul resentimente regre­tabile care totuși influențează, un om politic ca d. Madgearu. Nici un alt motiv serios nu poate să ne dea partidul țărănesc. Prin­cipii . a) Toată opoziția e pentru dărâmarea guvernului ; b) Alegeri libere, din care să nască viitorul guvern ; c) O radicală schimbar­e a sist­elor liberale pentru asana­rea vieței economice și financiare. Cine e contra acestor principii ? Nimeni. Toți le simt și le mărturi­sesc. Are partidul țărănesc altele ? Să le spună. Nu are dreptul însă să se pună pe terenul negațiunei pen­tru că o grea răspundere îl așteap­tă. Țara va ști și cine sunt vinovații și pentru care motive nu s’a rea­lizat frontul unic. Această atitudine le va fi fatală spre regretul multora care doresc sincer să vadă partidul țărănesc pășind pe terenul construc­tiv al guvernării. Să nu se lase orbiți numai de suc­cesele lor din Cameră care nu se pot contesta, ci să mai tatoneze te­renul pe care stau. Curentul în ma­se a început a slăbi, nu mai este acelaș ca in timpul agitației pe chestia agrară. In aceasă privință concluziile la care ajunsesem cu toți după alege­rea dela Galați, pot servi drept nor­mă, dacă se poate merge cu intran­sigența până la negațiune. E momentul reculegerei și rog pe amicul meu Madgearu și de 2 ori coleg ca și pe toți prietenii din partidul țărănesc, cu care și eu ca și cei de la Bârlad, „mă simt legat, sufletește“ — căzusem chiar de a­­cord că o luptă comună nu e exclu­să pe Ilfov, — să lase resentimen­tele și într’un moment de înălțare, să dăm tărei prin unirea noastră credința că a pășit pe drumul ade­vărat al democrației. D. R. IOANIȚESCU deputat

Next