Neamul Românesc, iulie 1925 (Anul 20, nr. 146-171)
1925-07-22 / nr. 163
NEAMUL ROMÂNESC Director N. IORGA Anul al XX, No. 163 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6. Telefon 12/60 Miercurii 22 iulie 1925 (Miniterialism de ) Niciodată noțiunea materialismului de Stat n’a fost mai cinic proclamată decît de partidul liberal, a cărui esență azi e negația însăși, aproape revoltată, a începuturilor sale ideologice, cum, de altfel, nimeni nu samănă mai puțin cu Ion Iiu Brătianu decit moștenitorul său politic Ion al 1I-lea. Uitați-vă numai. Un regim de bănci vine la putere, făgăduind restaurarea al pari al monedei naționale și un formidabil avînt economic. După patru ani moneda e falita, producția minimalisată. Un regim polițist se impune țerii, asigurînd că ordinea cea mai perfectă va domni in tot cuprinsul ei. După patru ani bandiții cînta cu mandolina serenade pe șoselele mari, între doua șiruri de ascultători tîmpiți, șefului guvernului, ministru titular la Interne. Un regim de școlarizate abstractă se așează la cîrma, promițînd societății cultura de spițerie, verificată chimic și servita cu gramul. După patru ani cîntârirea prin bacalaureat arată goliciunea saltarelor de învățătura. Orice negație a valorilor morale aici ajunge. Și, oricit ar păgubi țara prin acest faliment, e un avantagiu pentru dînsa să constate că fără suflet nimic nu se poate face. H. lOHdH Camerile Agricole S’au născut prin fraudă, — de către un guvern el însuși resultat al fraudei și al furtului de urne. Intri o joi — zi de interpelări — când toți deputații opoziției erau plecați în propagandă pentru alegerile dela Gorj — guvernul a cerut intervenirea ordinei de zi — și a luat în discuție legea Camerilor agricole“. „Avusesem prudenta să mă învoriu și la discuția generală și la discuția pe articole și avertisasem pe d-1 minstiu de domenii, — să nu voteze legea în lipsa opoziției. Știind cine ne guvernează i-am atras atenția asupra lipsurilor legei. D. Cipăianu mi-a promis, că va ține cont de „justele mele observații“ și că va modifica legea în sensul propunerilor mele. — după cum reușisem să modific și legea Camerelor de Comerț și toate organele profesionale alcătuite de actualul guvern și chiar Consiliul de îndrumare. Cu toate promisiunile ministrului, — legea s‘a votat în 2 minute, în lipsa opoziției. N‘a luat nimeni parte nici la discuția generală nici la articole. Rezultatul se vede: Legea alcătuită în pripă și votată doțește — este model de confuzie și contradicție. Scopulî: O înșirare fără rost — care cuprinde :.crâmpeie“ dintr-un vast program „agricol“ — ..viticol“, —. ..silvic“. — chiar „zootehnic“ (!!)." Se vorbește și „de o politică industrială“ — de „politica transporturilor“ — și alte lucruri străine de scopul unor organe menite să apere agricultura și ramurile ei surori. Organele de funcționarei? Instrumente inchizitoriale,cu scopuri politice nemărturisite. Membrii de drept în număr covârșitor — 10 contra 17, — și care vor fi sau elemente de disoluziune sau agenții partidului liberal. Nici o atributiune precisă a organelor, — nici o selecțiune serioasă a lor. Totul este în funcțiune de puterea executivă, — care oricând poate paraliza activitatea lor. Nu interesele agriculturei le-au urmărit ci crearea unor instrumente de partid care să dea senatori și deputați, și — consilieri județeni și comunali. Cărțile de alegător, — deși avem numai o lună până la ziua votărei, nu se știe cine le liberează. Este de esența oricărei alegeri — să se prevadă în lege sau în regulament în ce constă cartea de alegător, care este organul care le va libera și ce măsuri s-au luat ca să se evite falsificarea. Nu e nimic în lege, e nimic în regulament. OMISIUNE SAU REA CREDINȚA ? Și una și alta. Ignoranta merge mână în mână cu tentativa de măsluire a alegerilor, dovedită îndeajuns prin protestele opoziției. Nu-și vor atinge scopul. Sătenii cunosc prea bine neajunsurile ce s-au comis prin comitetul agrar, ca să dea în mâna liberalilor un nou instrument de speculă și subjugare economică. Voi plugari știți prea bine, că noi vrem să facem din Camerile agricole PÂRGHIA DE RIDICARE A gospodărilor voastre. Noi — vrem ca prin ele, sătenii să-și vândă produsele cu preț bun și să scape de samsari cari iau cea mai mare parte din câștig. Vrem ca munca plugarului „SA NU MAI FIE DIJNUITA DE STAT PRIN SISTEMUL TAXELOR DE SPORT. — CARE CONSTITUE UN FURT DIN AVEREA VOASTA. Vrem pentru voi un „CREDIT EFTIN“ și ușor de dobândit. — să nu mai fiți speculați cămătărește, — și nici să vă zălogiți tot avutul ca să puteți cumpăra o vită, un plug sau o secerătoare. Vrem să se pună la dispoziția gospodarilor semințe bune, unelte perfecționate și în sfârșit un întreg sistem de îmbunătățire cu care să scoateți din pământul vostru, cât mai multe bogății, pentru că numai buna voastră stare aduce belșugul țărei. Vrem ridicarea satelor din starea de mizerie și întuneric în care se găsesc azi. Vrem să dăm masei rurale, — „TALPA TAREA“ — care pe umerii ei duce povara întregului edificiu național, — un trai mai bun, — mai omenesc. Și credem că numai opoziția unită poate înfăptui punctele de mai sus care constituesc un minimum de program agrar. Săteni. — fiți cu luare aminte. — alegeți oamenii voștri la „Camerele agricole“. D. R. IOANIȚESCU — Deputat — O sentință nedreaptă — CAZUL AVOCATULUI C. PETRESCU — O sentință nedreaptă e aceia pe care Consiliul de război a dat-o condamnând pe d. avocat C. Petrescu la un an închisoare, 10 mii lei amendă, dispunând tot odată arestarea sa. E nedreaptă această hotărîre pentru două motive și anume: 1. D. C. Petrescu, socialist moderat, — protivnic în orice caz regimului actual liberal, — scriind și publicând un articol împotriva samavolniciilor săvârșite de unele organe publice puse sub directa înrâurire a guvernului, împotriva șefilor opoziției, — nu a putut aduce nici o injurie directă armatei. Articolul publicat în ziarul „Socialismul“ avea dimpotrivă darul de a scoate armata din orbita luptelor politice. Evident, cele scrise și astăzi incriminate, aveau darul să ridice prestigiul ei, nu să i-l coboare. Și totuși, Consiliul de război s-a sesizat și a judecat pe d. Petrescu, așa cum l-a judecat, dispunând chiar și arestarea lui. Or știut este, că în materia delictului de presă nu există închisoare preventivă, iar în speță, hotărîrea dată nu era rămasă definitivă, întru c.*1 d. F.tres’, dec’erase recurs în Casație. 2. Hotărârea Consiliului de război mai e încă și pentru un al doilea motiv nedreaptă și anume, pentru că răpește acuzatului pe judecătorii săi firești. Intr’adevăr, Consiliul de războiu și-a arogat dreptul de-a judeca un delict de presă — atunci când competiție era nuul, ci justiția ordinară să judece. Așadar, din punct de vedere pur juridic, sentința este nedreaptă. In afară însă de aceste două puternice motive sunt de făcut și câteva considerațiuni, care arată într’o lumină destul de neprielnică nedreptatea săvârșită. De bună seamă, că dacă articolul incriminat privia, după părerea unora, armata — obiectiv ar fi fost din partea acesteia, ca nu ea să se sesizeze și să caute a judeca procesul. Iar în al doilea rând, faptul condamnării unui cetățean, căruia după Constituție i se dă dreptul exprimării libere a credințelor sale politice,— pe temeiul însuși al exprimării unei opinii, face ca libertatea, în genere, sub regimul de teroare al actualului guvern, să fie complect înăbușită. Credem însă și nădăjduim, că jignirea profundă care a fost adusă libertății presei, prin condamnarea d-lui Petrescu, va fi ștearsă de decizia Casației ce urmează a se pronunța. In acest sens va fi dată o satisfacție opiniei publice, care așteaptă o cât mai obiectivă și neinfluențabilă împărțire a dreptății în Stat. SOL. Fcouri POUTAGE Două mentalități. Fiindcă lira italiană a scăzut, ministrul de finanțe a demisionat din guvern. Dacă leul român e mereu în scădere d. Vintilă Brătianu continuă politica d-sale. In Italia pleci din guvern, pleci și în România, dar la Regat. •1n Sc poetul Octavian Goga plânge pe basarabenii cari au votat împotriva averescanilor. Dacă votau pentru, ce-ar fi cântat bardul de la Ciucea, cumințenia basarabenilor, D . Chirculescu ,șeful surugiilor, și șef al protocolului liberal, s-a dus să ,,inspecteze“ prin Constanta... Ce-a inspectat nu se știe... Dar cel puțin a reușit să fie urban și civilizat, printr'o foarte ușoară sforțare, a tăcut din gură. Mamlui Noul guvern iugoslav asa cum a fost alcătuit, după împăcarea radicalilor cu croații radiciști, constitue o garanție puternică de liniște internă. In unanimitatea ei presa sârbo-croato-slovenă, consideră faptul ca punct de plecare a unei ere decisive în consolidarea politică a Iugoslaviei. Spunem : unanimitatea presei — fiindcă insăși ziarele în opoziție cu noul guvern nu pot ascunde această constatare. In ziarul „Vreme" găsim următoarele rânduri cari rezumă crezul întregei opinii publice din Serbia Mare: „Intrarea partidului țărănesc croat in majoritatea guvernamentală și participarea lui la putere pe baza Constituției reprezintă o schimbare fericită în orientarea politicei noastre interne. Aceasta este impresia generală și părerea tuturor oamenilor capabili de a se ridica mai presus de considerațiunile strâmte de partid, când este în joc interesul public. Atmosfera politică a scăpat de sub influența unui coșmar, care apăsa viața noastră politică, împiedeca orice progres și amâna orice reformă. Guvernul în care cele două partide mai puternice reprezintă inflssele cele mai importante ale țării și în felul acesta marea majoritate a sârbilor și a croaților este considerat cu mult temei ca fiind cea mai solidă garanție a păcei interne și cea mai bună chezășie pentru prestigiul extern al Iugoslaviei". Motive de suspiciune Departe de noi gândul de a socoti că reînființarea bacalaureatului să fie o măsură de prigoană specială contra minorităților. Departe de asemenea gândul că noua așezare administrativă n’ar avea alte scopuri decât cele de geografie electorală. Totuși trebue să mărturisim că’n acel dezinteres al problemelor de stat, caracteristic actualului guvern, de a fi considerate în complectul lor asemenea impresiuni pot să pară fondate minorităților și prin protestarea lor să mai adauge un motiv la cele ce îngreuiază situațiunea noastră în concertul celorlalte state. Ca și colegul său de la justiție desigur că d. ministru de instrucție, a fost mânat de ambiția ca trecerea sa prin guvern să rămână întipărită prin cantitatea și însemnătatea reformelor inițiate. Ca și reformele colegului de la justiție ele sunt produsele unei mentalități birocratice ce se vede mai departe decât cei patru păreți ai încăperei. Ori și cum măsura reînființări bacalaureatului era de o capitală importanță, de o rară gingășie, tocmai pentru că putea da prilej minorităților unei interpretări greșite sau rău-voitoare. Dealtminteri ea nu a întârziat de a se produce și va da loc la o ample comentarii care nu odată vor sluji ca argument împotrivă-ne începuturile aplicării acestei reforme a învățământului trebuiau să se facă cu oarecare rezervă, cu oarecare indulgență în tot cazul după un plan bine chibzuit și unitar. In loc de acestea s’au putut face două constatări în ceea ce privește pe examinatori : prima, o severitate intimidantă caracteristică pedagogiei vechi și abandonate azi; a doua o complectă și adeseori cu totul contrarie diversitate a criteriilor de apreciere. Așa în Banat în același oraș unde au funcționat doua comisiuni, unde candidații aveau aceiași pregătire a acelorași profesori la una numai zece la sută au fost respinși la alta numai zece la sută admiși! Dacă bacalaureatul a avut ca scop inițial constatarea gradului de cultură actual al seriilor pregătite de după războiu, el și-a ajuns menirea prin simpla lui înființare urmând ca rezultatul dacă a fost așa de deplorabil cum se spune ca sugereze măsurile de îndreptare. Din cauze independente candidaților pregătirea lor a fost atât de neîndestulătoare. Rigorile legii într-o prioadă tranzacțională nu trebuia să-i izbească cu toată puterea. O asemenea circumstanțială directivă putea să îndepărteze un motiv de suspiciune din partea minorităților ce nu vor neglija să-l pledeze cu talent și documentare. Tot așa o explicațiune sinceră a motivelor nouei așezări administrative ar fi putut să înlăture un alt motiv de suspiciune și anume că ea se face în scopul de-a împiedica minoritățile să voteze în mase compacte acolo unde sunt, asemenea ținuturi fiind dinadins scindate pentru ca la alegeri massa minoritară să se piardă în cea mare a băștinașilor. O schițare măcar a intențiunilor comisiunii de deliminare ca de pildă modificarea acelor județe care din punct de vedere economic nu s’ar fi putut îndestula pentru a-și asigura autonomia cum ar fi cele din Bucovina sau modificări a unor județe pentru a încăleca peste vechile granițe ca amintirea lor să dispară cât mai repede ar fi liniștit desigur spiritele cele mai alarmate. In loc de aceasta în taină de cult faraonic subt prezidenția sibilicului nostru primministru din când în când se anunță că comisiunea își continuă lucrările. Gravitatea și importanța informații determină amploarea lucrării și oriși ce concluziuni anticipate pot să capete curs cu atât mai fundat cu cât nu mai e un secret azi că partidul liberal a încercat o intimidare când cu votarea primului proect de reformă electorală prezintat de d-nul Argetoianu denunțându-i ca lăsând minorităților posibilitatea unui impresionant acces în parlament. Cum am spus de la început refuzăm de-a crede că legislația actualului guvern să aibă un caracter intenționat antiminoritar. Nu putem însă să nu subliniem că prin brutalitatea aplicării măsurilor, că prin refuzul de a le cere o operă de colaborare consultativă poate să se lase o asemenea impresiune. In situațiunea de azi când raporturile internaționale joacă un rol din ce în ce mai hotărâtor și când buna reputație a țării, despre care cât mai neîntemeiate și mai puține ar trebui să fie motivele de plângere, poate să fie atât de determinantă în aprecierea revendicărilor și nevoilor ei, — este o datorie de înaltă politică de stat de a căta chiar îndepărtarea celor mai infime motive de suspiciune. De această lozincă, după cum rezută din cele două împrejurări mai sus sumar examinate, guvernul nostru nu pare a fi pătruns. Aceasta este încă o dovadă a mealomaniei de care suferă. R. PATRULIUS Și acum Chișinăul își aduce aminte din când in când de figura caraghioasă a fostului polițai al orașului Chișinău de pe timpul nefericitei guvernări averescane. Căci el în ipostaza lui polițienească îi plăcea să treacă în fața opiniei publice drept ceia ce nu a fost Șina va fi — drept amator și ocrotitor al artelor. Și ca să dovedească această calitate de artist, îi plăcea d-lui polițai de Chișinău la câte un chef cu amicii săi să comande lăutarilor să-i cânte câte o romanță dă gdea sentimentale rusești, strigând: Mă la ziceți: „Volga-Volga-Lelea Olga“; „Ia tăceți, mă cioroilor, un „Stenca Razin“! Și muzicanții îi ziceau cum dorea d-nul polițai, că de nu știau ei ce îi așteaptă, refuzând să-i satisfacă gustul rafinat și dornic de muzica rusească al d-lui polițai de Chișinău! ! # Această dragoste a fostului polițai verescan, de muzica rusă, o cunoștea tot Chișinăul înstreinat, care îl admira mult... pe chefliul reprezentant al ordinei. Dar dragostea d lui polițai pentru muzica rusă s'a transformat cu timpul într'o adevărată pasiune, iar pasiunea s'a prefăcut în curată patimă. De atunci d-l polițai a rămas cu patima roșie a muzicei ruse. După căderea guvernului averescan când artistul polițist ajunsese fost polițai al Chișinăului — toată lumea crezuse că d_l polițai s-o fi lecuit și de patima muzicei rusești. Căci câtva timp artistul nostru polițienesc se făcuse nevăzut și regretat de toată lumea cheflie de pe scena politico-muzicală a Chișinăului După un timp destul de îndeungat de lipsă a artistului polițai, lumea aproape că și uitasă despre existența lui. Dar orgoliul de a ajunge celebru nu-l lăsa în pace pe d l fost polițai. Iată că într’o bună zi toată lumea află — nu numai Chișinăul ci de astă dată țara întreagă, — cum că d-1 fost polițai de Chișinău este iarăși apucat de accesul sau mai bine zis de furia patimei roșii a muzicei rusești. CE SE ÎNTÂMPLASEM înainte de alegerea de Senat de la Chișinău toată lumea averescano liberală se adună în capitala Basarabiei, unde s’a dat din vreme un formidabil banchet, în onoarea viitorului senator Serghie Niță, care fu sărbătorit de amicii săi politici, în frunte cu d-l general, toastându-se și dându-se în sănătatea d.sale, ca și cum ar fi fost cu siguranță alesul cetățenilor basarabeni în Senat. Această siguranță creștea în sufletele averescanilor cu atât mai mult cu cât rabinul Țirelson, pe de o parte, iar pe de alta guvernul liberal, în frunte cu prefectul Chișinăului, îl asigurase pe d.l Niță de tot concursul lor prețuit și neprețuit! După ce se goliseră mai multe sticle de șampanie, siguranța reușitei d-lui Serghie Niță ca senator devenise pentru veselii comeseni, indiscutabilă. Și în urma acestei străluute victorii, toți participanții vedeau parcă realizat visul mult dorit, venirea la putere a d-lui general Averescu. Fostul polițai al Chișinăului se revăzu și dânsul, ca în vremrile bune, șef al poliției Capitalei Basarabiei. Și sub imboldul vechei sale patimi roșii pentru muzica rusă, opri taraful în uimirea publicului întreg și comandă ca în trecut șefului lăutarilor : — „Mă, tu ai uitat comanda mea? Ia să-mi zici un „Stenca Razin! Păi tu nu știi mă că a venit iar vremea noastră și-a lui Stenca Razin!“ Bieții lăutari cântară de voe, de nevoe, d-lui polițai toată noaptea la ureche „Stenca Razin“ și alte romanțe sentimentale rusești de pe vremea haiducilor, invocând timpurile neuitate de fericire și veselie ale domniei țariștilor și apoi a celei averescane, pe pământul Basarabiei binecuvântate ! Dar indiferenți în ce privește vederile averescane, bieții cetățeni au crezut de datoria lor să-și dea toate voturile pentru candidatul opoziției Unite și împotriva candidatului averescan. După praznicul abundent și după atâta șampanie, muzicele continuau în zorii zilei, să cânte la urechea veselului „fost“, „Stenca Razin“ și întregul repertoriu slavo rus, atât de agreat de tovărășia libera o-averescană. Fostul polițai se trezi din visul frumos al guvernărei apropiate. Trânteața suferită risipea și speranța atât de amăgitoare, năluca guvernului. O clipă, asculta mai departe, ecourile veselelor romanțe bolșevice..... Desmeticit, se bătu cu palma peste frunte : — Bravo ! Am găsit Voi striga la București că bolșevicii de la Nistru, chiuiau și benchetuiau, în urma înfrângerii noastre ! Și fostul polițai se repezi la telegraf, pentru ca bietul oficios al d.lui Sergie Niță să primească câteva ceasuri mai târziu următoarea senzațională depeșe . Sărmanul nostru Nitză mâncat trânteală alegere Senat. Bolșevicul Alexandri ales. Muzici și lăutari ruși cântă peste Nistru Internaționala și La steua care a apus. Luați măsuri siguranța generală interzică cântece subversive Chișinău noaptea, și peste Nistru. Cereți guvernului oprească lăutari bolcevici să cânte Stenca Razin și alte bucăți subversive. Idealul national mare primejdie. Semnat: FOST POLIȚAI AVERESCAN, CHIȘINĂU * Și iată cum a reușit d. Brăescu ca după un copios banchet pentru căzut, să facă de râs oficiosul averescanilor. ION BASARAB După alegere Muzicuța fostului polițai Sau cum a pornit o telegramă de senzație nedumerire Eu nu am priceput niciodată cum de izbutește întotdeauna administrația noastră să le facă toate deandoaselea, — și nu dă greș niciodată ca să nimerească ceva bine. De aceea nu pricep nici de ce, de pildă, șoseaua Constanța-Techirghiol e așa cum e. Acest drum, începând de la î Iunie și până la 15 Septembrie e străbătut zilnic de sute de automobile cari duc pe nevoiași la nămolul miraculos al Techirghiolului, ori îi aduc înapoi de acolo. Automobilele insă sunt nevoite să „circule“ pe un „drum de care“ croit alăturea șoselei, — drum care in zilele ploioase devine o nesfârșită fâșie de mocirlă ce face să patineze roatele vehiculelor trase de cai-putere, viața bieților călători fiind riscată la tot pasul. Șoseaua adevărată e bună pe cea mai mare parte a ei. Dar fiindcă pe o porțiune de câteva sute de metri e pusă în reparație, șoseaua este închisă dela un capăt la altul. Reparafia se face bine înțeles — cu iuțeala celui mai beteag dintre melci, — și acum un an pe vremea asta se lucra mi se pare în acelaș punct. In schimb însă reparafia nu se face decât... în sezonul băilor, — in restul anului când circulația este extrem de redusă șoseaua fiind, așa mi s-a spus, liberă. Cum de se nimerește așa de minunat, administrația, eu nu pot să plice, și dacă nu pricep atâta lucru a, să mai îndrăznesc să mă mir de pildă că aceiași administrație n'a găsit de cuviință să facă măcar o cale ferată îngustă care să lege ■ gara Constanța cu marele izvor de sănătate de la Techirghiol. S'ar iefteni cu mult „cura" atât de necesară tuturor soiurilor de bolnavi. MICHEL PREVOST 32) PACEA DIN BUCUREȘTI Intre timp negocierile de pace, care se prelungiseră mai mult decât era de dorit pentru România nenorocită, ajunseră însfârșit să se închidă, iar tratatul care se încheia fu semnat la București în ziua de 7 Mai 1918. Situația grea de pe frontul occidental, la acea epocă, împiedica examinarea și aprecierea mai serioasă a termenilor. Totuși, tratatul rămâne a fi indicat ca un lucru trecut de mult în istoria veche și poate ar fi necesar ca el să fie arătat ca un cap de operă mai curând conceput pentru aservirea unui popor altuia și pentru a practica, față de o națiune, o politică de lipitoare. Germania a violat, cinică, angajamentele și promisiunile ei de moderație și de dreptate. Balcanii trebuiau să devină, potrivit dorinței generalului Ludendorff, o colonie de exploatare. România, țara „cea mai favorizată și mai bogată de pe glob, trebuia ca din bogăția ei să croiască fericirea Reichului. Păcei ukrainiane, pacea grâului, succeda pacea românească, pacea petrolului și pacea alimentării rodnice, bogate. Tratatul însemna o anexiune economică de-abea ascunsă și pretindea exploatarea tuturor isvoarelor de bogăție în profitul învingătorului Poporul român se vedea redus în sclavie și condamnat la muncă forțată pentru binele și propășirea cotropitorului. România ceda Austriei o mare parte din industria lemnului în Carpați, asigurând acesteia posesiunea tuturor defileurilor care legau Ardealul de România. Ea ceda Bulgariei partea din Dobrogea pe care o căpătase în baza tratatului din 1913 iar puterilor centrale îi remiteau restul acestei provincii, a cărei soartă urma să fie hotărîtă cu prilejul păcei generale. Prin această dispoziție austro-germanii își asigurau fidelitatea Bulgariei, a cărei armate nu avuseseră de suferit decât foarte ușor pe urma războiului, deși echipamentul și aprovizionarea lor era extrem de mediocră. Țarul Bulgariei, demn de puțină încredere, ar fi putut fi ispitit, dacă ar fi obținut chiar din acest moment tot ceea ce dorea, de a nu mai susținea decât foarte slab cauza aliaților săi. Și n'ar fi fost exclus chiar ca să-i abandoneze. România pierdea în aceste condițiuni o cincime din teritoriul ei și o zecime din populație. Valoarea pădurilor de cariera deposedată era estimată la cifra de 2 până la 3 miliarde lei-aur ; pierderea Dobrogei o priva de o provincie destul de săracă, dar a cărei desvoltare economică totuși fusese considerată din ziua în care România o poseda. Ceea ce era însă mai important, e că pierderea acestei provincii suprima orice comunicație de cale ferată cu Marea Neagră, luând României cel mai bun dintre porturi, Constanța, care fusese recent oraruluizat și instalat în schimbul unor largi cheltueli. România de asemeni pierdea dreptul oricărui control asupra navigațiunei pe Dunăre. Comisiunea europeană fiind înlocuită printr-un organism în care aliații nu erau reprezentați. In sfârșit, până la încheierea păcii generale, țara era ocupată militărește de puterile centrale, ale căror armate trebuiau să fie întreținute de populația României. Această clauză deschidea poarta aservirei economice a țării, considerată de-acum înainte asemeni unei vaci cu lapte, bună de muls. Efectivul total al armatei de ocupație nefiind indicat, diviziunile trimise aici puteau să se întindă la infinit, numărul lor putea fi sporit după bunul lor plac și astfel statul major german căpătă obiceiul de a trimite unitățile, cărora vroia să le acorde un repauz în România, asigurându-le astfel o hrană substanțial, fără absolut nici o cheltuială." Dar mai mult, nu numai soldații trăiau, dar puteau chiar odată pe săptămână, să trimită acasă familiilor lor câte un colet cu alimente și aceasta bine înțeles pe spinarea locuitorilor. De aceea, când trebuiau să părăsească teritoriul României, Germanii regretau din suflet țara în care curgea lapte și miere. Contractanții renunțau reciproc la orice indemnizații pentru cheltuiala de războiu, dar dacă România trebuia să renunțe la orice reparație pentru pagubele pe cari luptele le adusese locuitorilor ei, ea trebuia față de supușii străini, dușmani, să repare orice atingere nu numai materială dar chiar și prejudiciu moral, pe care aceștia îl vor fi suferit. Mai mult, România trebuia să ia asupră-și nu numai despăgubirea pentru rechizițiile făcute pe teritoriul său până la data încheierei păcei, dar era datoare să le plătească și pe acele pe cari inamicul avea să le facă și ulterior acestei date și anume până la ratificarea de către Germania a tratatului de pace, ratificare ce putea fi continuu amînată. Germanii pentru a plăti ceea ce luau, emiseseră bilete de bancă cu complicitatea Băncii Generale, bilete garantate de un depozit de aur și de valori-efecte la Reichsbank. Germania păstra depozitul potrivit căruia România trebuia să ramburseze cetățenilor ei cum și tuturor celor ce vor fi fost creditori, nu numai biletele deja emise, dar și cele ce urmau să fie trase în viitor, căci autoritățile dușmane își rezervau dreptul de a emite noui bilete — fără absolut nici o limită, — și aceasta treptat-treptat potrivit nevoilor lor, trăgând astfel o poliță în alb asupra țărei învinse. Cum nici în Germania nu putea fi livrat la întâmplare, cantitatea de lapte pe care trebuiau să o dea vacile, numărul de ouă pe care trebuiau găinile să le ouă, erau toate fixate cu minuțiozitate, așa încât țăranii se vedeau uneori, în situația va fi forțați să cumpere la un preț ridicat alimentele pe cari le dădeau inamicului pe prețul fixat de tarif. Guvernul român era obligat de a da statului german tot prisosul producției de grâu și de porumb în schimbul unui preț dinainte regulat, care de obicei era inferior cursului normal din comerț, impunând astfel furnizorului o pierdere de 2000 lei la vagon. Tot lemnul de construcție era rezervat Germaniei, șantierele navale erau confiscate ; în sfârșit, România nu mai păstra decât doar o umbră de viață economică proprie. Cât privește petrolul, căruia o misiune engleză îi distrusese cu îngrijire isvoarele și puțurile în momentul retragerei trupelor, Germania își asigura asupra lui un monopol absolut. Două societăți speciale, conduse și controlate de ea îi rezervau dreptul de exploatare a zăcămintelor cum și comerțul păcurei, guvernul român neavând parte la beneficii decât după ce va fi plătit acționarilor germani un dividend de opt la sută. Nici nu mai trebue adăugat, că vechii proprietari se vedeau pur și simplu evinși din drepturile și posesiunile lor. Timp de mai bine de șase luni, românii se văzură subjugați dușmanului lor învingător, adăpați cu insulte și umiliri. Nu era pace, ci sclavie sub ordinele unui stăpân brutal, care părea să se bucure de împăvărarea victimei sale ținute la pământ. Starea de războiu nu era suprimată, pentru că cea mai mare parte a teritoriului era ocupată militărește, iar întreg teritoriul era de fapt guvernat de inamic, prezența comisiunei germane pentru demobilizare și aprovizionare, reamintind totdeauna locuitorilor faptul că ei trebuiau să asculte și să se supună. Guvernul român nu era decât un servitor al guvernului german și, prin alcătuirea sa cât și prin actele sale, el se găsea în luptă constantă nu numai cu înțelegerea, dar și cu armata și cu o parte din populația civilă (Va urma ,cu o parte, corectată, din No. 31) Români și Ruși -- Amintiri din anii 1916—1918 --