Neamul Românesc, iunie 1928 (Anul 23, nr. 120-143)

1928-06-10 / nr. 127

DIRECTOR POLITIC N. (ORGA Duminică 10 luni© 1928 AHUL XXIII.— No. 127 ABONAMENTE: Pa an 600 Lei; Pa șease Luni 300 Pențru autorități si instituțiu ni 10SQ le 3 LEI REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI. - Btf. ELISABETA No. 15 fost 9 Telefon : 312/69 DIRECTORI: jG. T A Ș C A N. GEORGECU Situația O lămurire juridică Presa a înregistrat cererea de divorț a principesei Elena. Termenul poate fi judecătoresc, dar de fapt omenește e vorba de altceva, de constatarea unei stări de fapt care n’a plecat, cu toate chinurile îndelung suferite — și cu cîtă nobilă demnitate, cu cîtă în adevăr regală discreție­ — de mama copilului Rege. După împrejurările pe care noi toți, cari n’avem nicio vino­văție, le-am plătit în paguba intereselor noastre și cu restrîngerea asupra obrazului teri­ a unui ridicul pe care nu-l meritam, o samă de oameni, greu pedepsiți pentru aceasta, am considerat numai folosul pe care-1 poate aduce țerii o inteligență și o energie cari cîștigase cele mai sincere și mai călduroase simpatii, și cu gîndul la posibilitățile nepătrunse ale viitorului, am aruncat în mijlocul tragediei dinastice curentul de împăciuire, înapoi la nevastă și la copil­ însuși Regele bolnav, a cărui inimă a fost mai mîncată decît toată carnea lui torturată, a suspinat nu odată același cuvânt. Li s-a răspuns tuturora cu exhibițiuni publice asupra cărora o delicateță elementară față de membrii aflători în țară ai dinas­tiei ne-a împiedecat — ea, și nu teroarea unei ceasuri idioate — de a vorbi. Astăzi se trage o conclusie firească, iar din această conclusie decurg consecințe care se pot aprecia ușor, oricare ar fi senti­mentele pe care, la unii sau la alții, ele le pot provoca și care nu interesează publicul. N. 8 © rgja Cazul de la Chișinău E cunoscut, acel trist caz de la Chișinău, de care ne vedem obli­gați să ne ocupăm pe larg și în­deaproape, într’un ziar rusesc, din acele care otrăvesc cu perseverență, și poate cu un ecou neașteptat, biata minoritate respectivă, a a­­părut o ignominie. Anonimă ca toate ignominiile ■e a nu avea nici măcar scuza ta­lentului. O înșiruire de nepermi­­se trivialități, la adresa unui șef de partid, a unui profesor de seamă, a lui Niculae Iorga. Tri­mese prin oficiosul unei mentali­tăți a cărei analiză se impune, — și o vom face cu toată grija, — Ii s’a încercat o palidă și copilă­roasă justificare. Aprecierile fă­cute de Nicolae Iorga asupra u­­nor picturi, — reprezentând o sfântă care e împărăteasa Olga, — și patru teribili luptători, cari ar avea rolul să fixeze în me­moriile drept credincioșilor, pe blânzii și iertătorii apostoli ai Domnului.* Un pictor nefericit inspirat, — sunt destui și de aceștia, — poa­­te comite într’o zi eroarea păgâ­­n­ă să reprezinte pe Sfânta Fecioară într’o inostasă inadmi­sibilă... Sau ne Omul-Dumnezeu, în atitudini jignitoare, judecata obtuză a unora, le-ar diforma în a­șa fel părerile: _ în­­ [UNK]ar a»­ "ăsi vinovat nu ne artistul pă­ vjt în "rostnica cresnala de mai sus. Nici ne slujitorii Altaru­lui, nori admit cu ipocrizie, acest sacrilegiu evident, această ino­­ninare inconștientă, comisă la a­­dăm­ostul artei... Marele răspunzător ar rămâne cutezătorul care a avut curajul să-și arate părerile și să sfideze complotul spăimântător, pus la cale de ignoranța atotputernică, în acord definitiv cu tendințele centrifugale.* Când în Soborul cu pricina, e zugrăvită o împărăteasă a Ruși­lor, care se găsește în rândurile sfinților­­­ naționali­­ ai pravoslav­nicei și bolșevizatei Rusii, când atitudinile în care este prezinta­­tă, nu sunt tocmai cele care con­verg spre rosturile duhovnicești și spre creștineasca reculegere, când între patru boxeuri de ma­re antrenament, și cei tot atâția „apostoli", nu mai e nici o deo­sebire­­ de proporții și o­nozimi, te­merarul care își permite să între­be și să se mire, își asumă o teri­bilă­ răspundere Aceea de a fi a­­coperit cu injurii, de șefii opiniei publice a rușilor basarabeni, în frunte cu d. Erhan, directorul proprietar al ziarului ,­Utro‘‘ * Nu cumva accentele de indig­­nire ale acestui domn, înecate în valul de eleganță relativă în care se complace ziarul d-sale,—por­nesc din suspectele oficine ale propagandei antiromânești? Acest domn Erhan, care tole­rează impertinentele stilistice ale sectarismului moscovit trecut clandestin peste Nistru, — a re­fuzat o rectificare urbană, dar categorică. De ce? Căror inevitabile inte­rese slujeau violențele din „U­­tro"? Și pentru cari motive bine­cuvântate, ziarele rusești, singu­rele ziare care apar la Chișinău, au găsit că e inutilă o onestă ex­plicație a cazului Sfintei... Olga? Iată ceea ce vom avea să lă­murim, și foarte curând. N. G. -----------ox ------------­ Non cutremor­­ a Corint Atena. 8. (Rador). — Un pu­ernic cutremur de pământ care a durat ș­ase secunde s’a produs ori la ora 3 și ju­mătate după amiază la Corint. Câteva case s’au dărâmat ,clăd­irea care adă­postește biroul portului a fost distrusă. Din munții Gherania, s’au rostogolit stânci mari, fără a provoca însă s­rică­­ciuni. Locuitorii din Corint cu priniși de pan­că s-au refugiat în împrejurimi. Am avut în țara noastră oameni cu caracter și cu talent, care ar fi făcut cinste oricărei țări din lume. Acești oameni, această elită, aceas­tă ,,oligarhie“, cum i se zice acum, a făcut România Modernă, după ce, în cursul veacurilor, a salvat existența României, când toate popoarele vecine, chiar mândra Hungarie, dispăreau sub iataganul turcesc. Este o frumoasă pa­gină din istoria lumii. (Aplauze). Azi, în urma atâtor pierderi dure­roase, putem zice că, în domeniul pe­ Situația presei și a ziariștilor se agravează pe fiecare zi. Rând­ pa rând, organ­ele Ju­stifiei nesocotesc libertatea presei și acționează în sens contras­ spiritului și textelor precise ale Constituției. Cazul de la Galați adaugă un nou act arbitrar la seria de prigoane deslănțuită asupra ziarelor și profesioniști­lor condeiului. Faptul că parchetul de acolo a deschis acțiune publi­că împotriva celor două directori ai­ oficiosului național­­țărănist „Vremea“ pentru­­ un articol pe care censorul nu-l suprimase, ridică o întrebare firească» Dacă un ziar este supus censurii preventive mai pot fi făcuți răspunzători redactării lui pentru articole apă­rute sub r­am­ufia censurii? Censuria fiind, prin natura ei, o instanță excepțională de judecată, fără apel, nu se poate invoca asupra decizii­lor ei autoritatea lucruliü judecat? Și, în caz afirmativ, cum se poate reveni cu o nouă judecată — cum e ca­zul de la Galați — asupra aceleiași chestiuni? Presa este astfel supusă regimului sugrumător a două feluri de censuri: cea preventivă a censorului și cea represivă a instanțelor comune de judecată. Cine scapa de una, nu mi** scăpa de cealaltă­ In cazul sie la Galați circumstanța agravantă e faptul că și instanțele civile au fost solicitate de guvern să iea pronziția împotriva libertății presei. Se zice că ministrul justiției ar fi făcut declarația că atâta vreme cât ziarele vor scrie cum scriu azi, cemura va continua”. Presa, la rândul ei, trebue să declare că, atâta vreme cât va fi supusă unui regim arbitrar, orice mijloace de durată pentru apărarea drepturilor ei sunt îndreptățite. Acțiunea partidului National Si i­unirea Mioara a mani: Istm! dim­ Mi LaM ~ La ultima întrunire a organizației din culoarea de Negru a Partidului Națio­nal, distinsul nostru amic, d. Emil La­­hovari a rostit următorul interesant discurs : Când amicul meu, d. Bosniei Paras­­chivescu mi-a făcut onoarea de a mă invita la această întrunire, deși activi­tatea mea politică se limitează mai mult la apărarea, alături de d-sa, a unui principiu pe care îl credem esențial e­­xistenței unei națiuni și unui stat, prin­cipiul proprietății, am primit cu plăcere să fac cunoștința distinșilor săi amici din culoarea de Negru. (Aplauze). Ne-am adunat aci, nu ca să răstur­­năm imediat guvernul, nici ca să fa­cem revoluție. GUVERNUL DE MÂINE Ne-am adunat ca să ne îngrijim, ca cetățeni conștienți, de mersul țării, ca­re nu trebuie să ne lase nici­odată ne­păsători și, fiindcă în țările, care au în­că regim constituțional și parlamentar, guvernele se primenesc, mai repede sau mai încet, ne-am adunat ca să ne îngrijim de ce va fi guvernul de mâine, ori de poimâine, și să căutăm ca acel guvern să fie pe cât se poate mai bun de­cât cel de azi, și în orice caz, să nu fie mai prost. Ne-am mai întrunit ca să aducem sa­lutul nostru d-lui Iorga, care, de­și nu este prezent la această întrunire, totuși putem zice. că o însuflețește și o pre­zidează. (Aplauze). O FIGURA REPREZENTATIVA liric și intelectual, d. lorga a rămas fi­gura cea mai reprezentativă și cea mai de seamă a neamului Românesc. (Apl.). Munca uriașă pe care a depus-o în toate direcțiile ne minunează și ne a­­mintește pe acei mari artiști ai Renaș­terii italiene, cari îmbrățișau toate for­mele artei. Am ascultat pe d. lorga, orator po­litic și conferențiar. II citim zilnic zia­rist și istoric. Poesia și arta dramatică nul lasă nepăsător. Ca istoric, d. Iorga a răsfoit toate arhivele, a cercetat toate documentele, a povestit faptele oamenilor trecutului din țară și din omenire. Așteptăm ca la rândul ei, istoria să înscrie pe tablele iei, ceea ce sperăm, ceea ce credem că d. lorga, pe lângă ce a făcut în trecut, va mai putea să înfăptuiască în viitor pentru țară și pentru neam. (Aplauze). ROLUL CONDUCĂTORILOR După cataclismul războiului, aproa­pe toate țările au rămas amețite și de­­sechilibrate. Cea mai mare din toate s’a prăvălit sub despotismul anarhiei, care încearcă să se întinză și la restul lumii. Din fericire pentru omenire, cele­lalte țări, cu un trecut de civilizație mai vechi, au găsit în sânul lor, oa­meni excepționali, care au întreprins să le redea sănătatea și să le repaie pe drumul îndreptărei. Și metoda întrebuințată de acești oameni excepționali a fost foarte sim­­­plă. Ei au înlăturat legile excepționale, ideile excepționale, și au repus în vi­goare și în onoare principiile milenare pe care s-a ridicat civilizația precum și legile bazate pe aceste principii. (Apl.) Intre partidul det­ructorilor, , socia­­liști , comuniști, bolșevici, care ur­măresc desființarea libertății familiei, proprietății și Patriei, — și partidul oamenilor care vor conservarea și pro­pășirea Patriei, care vor conservarea libertății, proprietății și a famiiei, — ei au ales pe aceștia. Ei n’au șovăit, n’au admis nici o slă­biciune și nici o pactizare cu destruc­torii civilizației și societăței, și s’au pus hotărât, în fruntea celorlalți. (Apl.). " TEORIA OMULUI POLITIC Ș- au înțeles, precum spunea un mare om de stat , că datoria omului politic nu es­e de a vorbi poporului nurmaj de drepturi și nici o dată de da­­torii. Nu es­e de a-i îmbâta cu cuvinte deșerte și veninoase,­­ dar este de a-i asigura existența și vizorul. Ei resping ca un anachronism ideea de clasă și de luptă de clasă care nu poate duce de­cât la un fel de război civil. (Aplauze). Ei se silesc să creeze în țările lor o atmosferă de siguranță și de concor­dat, în care să poată trăi toți și să poată munci și produce bogățiile nece­sare vieții unei națiuni. (Aplauze). Regele Albert al Belgiei, care poate sta alături de Regele Ferdinand, spu­nea acum câte­va zile la jubileul unei Universități, că „Națțu­nile trebue să se îngrijească de a-și forma elite pen­(lum­inuare în nan. H-”) . Constanța se anunță că s’a făcut o cerere pentru redeschide­rea jocurilor la Cazinoul din acel oraș. In împrejurările de azi, e mai mult de­cât periculos, chiar imoral, să des­chidem drumul unui nou mijloc de risipă și pe care abia reușisem să-l în­lăturăm. Neînțelegerile dintre liberalii brăileni, se accentuează zilnic. Un curent există chiar pentru schimbarea șefului organizației. De altfel, toate aceste nemulțumiri sunt rezultatul penibilei situații a partidului liberal, care se apropie cu pași mari de intrarea în opoziție. Un ziar de dimineață a formulat grave acuzații cu privire la mo­dul cum sa făcut împroprietărirea foștilor deputați ai „Sfatului Țării”, și prin­ care era direct vizat actualul ministru al sănătății. Guvernul nu a răspuns nimic la acele grave învinuiri aduse unui mem­bru al cabinetului, fost ministru al Basarabiei. De ce atâta discreție? Se anunță oficial că A. S. R. Principesa Elena a cerut divorțul. ------ Camera elenă a amânat discuțiile cu privire la punerea In libertate ----- Starea lui Ceang-So-Lin, continuă să fie foarte gravă. Știrea morței se desminte. ------ La Corint au avut loc nouă cutremure. Sunt numeroși răniți. — Au fost recepționate nouă mesagii ce par a fi de la generalul Nobile. Nici unul nu spune, însă, unde se găsește „Italia". ------Comuniști italieni și germani au atacat cu pietre ambasada italiană din Berlin. Social-democrații germani au adoptat o rezoluție în baza căreia cer să participe la guvern pe baza voturilor obținute. ------ Autonomiștii alsacieni, Koehler și Baumann au fost condamnați la opt luni închisoare­­a lui Pangalos. publicat în Pesta Budapesta (Ceps.).­­ Zilele aces­tea s’a produs în parlamentul maghiar o vie discuție în jurul vizitei lordului Harmsworth. Deputatul opoziționist, Malasits, a spus, între altele, că Unga­ria a fost vizitată în ultimul timp și de alți oaspeți însemnați, cărora nu li s au făcut nici o primire. Atfel, înainte cu câțiva ani Ungaria a fost vizitată de ministrul Vandervelde. El a fost tot timpul urmărit de detectivi și a trebuit să ceab­ă permisiune specială ca să poată participa la congresul social-de­mocrat. Ungaria a fost vizittă apoi de colonelul Wedgewood, despre care re­prezentanții oficiali ai Ungariei s­au pronunțat ofensator. A mai fost apoi în Ungaria fostul prim-ministru englez Mac­Donald, față de care cercurile maghiare s-au purtat de asemenea des­tul de rece. Deputatul Malau­s, în continuare, a arătat că este înjositor ceea ce s­a pe­­trecut cu ocazia vizitei lui Harmswodth. Opinia publică, lesne încrezătoare, este îndrumatâ pe o cale falsă, după care de așteptarea îi va fi foarte ■’mare. Harmswodth a venit să studieze rapor­turile și a văzut numai lux și banchete. Entuziasmul a fost de o origină atât de artificială, încât un ziar a sugerat ideia ca Harmsworth să fie încoronat ca rege al Ungariei. Oratorul a observat, în încheere, că nu fac nici un serviciu bun Ungariei acei cari își închipue că Rothtermere va duce pe unguri în țara făgăduință, ca Moise. A luat apoi cuvântul deputatul Ma­­day, care a adus elogii inițiatorilor i­­deii revizioniste. Deputatul social-democrat, Peyer, a constat că tot răul de care suferă Un­garia se datorește regimului actual și că Ungaria nu poate aștepta nimic bun nici dela fasciști, nici dela banchete și sărbătoriri. Harmsworth, constată Pe­yer, este membru în acel partid conser­vator englez, care are înscris în pro­gramul său intangibilitatea tratatelor de pace. -----------oxo----------­ Chrestiane aMtaniloi. Liga Națiunilor și-a spus ultimul ei cuvânt în această chestiune: a invitat ambele părți să se înțeleagă direct. Reprezentantul României a primit soluția și a propus o procedură, după care tratativele se vor face sub privi­­gherea unui membru al consiliului Li­gii care va fixa despăgubirea ce, la rândul ei, va fi scăzută din suma da­torită de Ungaria României pentru re­­parațiuni. Reprezentantul Ungariei a declarat că guvernul de la Pesta se va pro­nunța. Comemorări ilustre Douăzeci fie aut­reia moartea lui Sally Pi* Demme Ca copdea i­esrele issoeS și hies ©? Srîmsss «?© spra lega­ria eä intre muzică și poezîe Grație «tarei sali se sîsife îBi Săfâ și atráașilor sala esmeșîi cu­ fi­losof ce, poetul „Epave?”?5* deși nu cunoștea reguleze ar­­atorief, reușește definiții se captivează prin aefergreil și KOMîtți!©? La T Li­tri s’au împlinit două­zeci de ani de la moartea lui Sully Prudhomme. Poetul „Dragostelor zadarnice"1 se știe că era, în a­celaș timp și un filo­zof, după cum o dovedește, ele altfel și cartea sa intitulată „Despre ex­­presiune în artele frumoase". Un stu­diu magistral, asupra bazelor esteti­ceproducem mai jos o scrisoare inedită publicată în facsimile, la 25 iulie 1926, în revista Septimanie, în care Sully Prudhomme, analizează, cu conștinuiozitatea sa obișnuită, a­­ceastă delicată problemă, a raportu­rilor ce există între poezie și muzi­că. Iată ce scrie marele poet și filo­zof francez în această privință : „Raporturile versificațiunei, cu muzica, sunt din cele mai strânse, și sunt surprins că eu însumi nu sunt muzicant, deși sunt, cu deosebire sensibil, armoniei poetice. Este demn de remarcat de asemenea, că poeții în general (de exemplu : Lamartine, Hugo, Musset, Theophili^jpantier) nu sunt muziciani. neaza numai armonia sa proprie. Spuneam tocmai, că nu sunt mu­zician, că nu am, cu alte cuvinte, u­­rechea sensibilă înălțimii sunetului, față de gamă, ea nefiind sensibilă de­cât numai ritmului. Cu toate acestea sunt foarte im­presionat de melodie. Combinarea simultană de note, ar­monia, mi-e cu totul străină. Cum să-mi explic oare, impresiunea pro­fundă pe care mi-o dă muzica pro­priu zisă ? Această impresiune m’a condus la definirea cauzei, proprie acestei arte. Nici o altă artă nu mi-o procură în aceiași măsură. La audițiunea unor anumite bucăți muzicale se petrece în sufletul meu, un lucru ciudat: am impresiunea că toți se feresc de compozițiunile sunt cuprins de un fel de extaz, sau melodice, făcute după versuri. Eu unul, socotesc că punerea pe note, a unei poezii, este substituirea cei, unei armonii scrise, unei armonii pur Raporturile dintre poezie și muzii ritmice, dar că versul nu câștigă nl­­că, a fost un­a din chestiunile, care mic ca valoare poetică. Ei își înstrăi­le au preocupat în deosebi, cel puțin, o tendință spre extaz. Simt întreaga mea ființă desprinzându-se, încetul cu încetul de pământ, și to­tuși păstrez impresiunea că îi rămâ­ne prizonier. Prin această ridicare ajung să a­­ting extrema frontieră, care separă regiunea terestră și omenească, de sfera inaccesibilă, în care viața se îmbogățește cu facultăți și aptitudini superioare, se divinizează oare­cum. întrezăresc această sferă prin ușa întredeschisă, care îmi interzice in­trarea, și în care nu pot pătrunde. In timp ce presimt aceste delicii, simt o exaltare extrem de plăcută, dar cum ele îmi sunt interzise, sufăr de neputința mea de a le savura pe deplin, și această stare sufletească dublă, constituie tocmai, ceea ce se numește, — aspirațiunea. Sufletul, care aspiră nu posedă, el se simte gata pentru posesiune, în prezența acelui lucru suprem, dar totuși departe de el.­­ El este fericit de prezența lui și în acelaș timp trist, de depărtarea lui. Lacrămile, pe care muzica le face să curgă, sunt totodată lacrămi de bucurie și de regret. Muzica este arta, care depășește cel mai mult sufletul omenesc, înlănțuit pământu­lui, și care îl înalță cu atât mai mult, cu cât îi divăluește esența lui divină. Pentru noi, muzica dramatică, o­­peră, romanță, întreaga muzică, ca­re este legată de cuvinte, adică în­trebuințată pentru a exprima stări morale anumite, rămâne mai prejos de obiectul adevărat al acestei arte, care îmi pare destinat a exprima a­­ceea nedefinită și nenumită fericire— locul rendez-vous-urilor supreme“. După cum se vede, considerațiuni subtile și înalte și intuiții poetice de o adâncă sensibilitate ce arată de­osebit de impresionant și plastic le­găturile dintre muzică și poezie. p******tsssrr* •OOOOYiMKüQ gggggft

Next