Oastea Domnului, 1930 (Anul 1, nr. 1-50)

1929-12-25 / nr. 1

Nr. 1 »OASTEA DOMNULUI Pag. 5 batjocori, ci şi prigoane mai mari. Pe Iosif, fraţii lui l-au desbrăcat de haine şi erau să-l omoare. Pe urmă l-au aruncat într-o fântână şi de aici scoţându-l, l-au vândut. Cam aşa se întâmplă de multe ori şi azi. Atâţia şi atâţia din ostaşii Domnului au fost pur­taţi cu cărţile în spate pe la posturile de jandarmi. Asta-i a doua încercare (prigoana), prin care trebue să treacă ostaşii Domnului şi căutătorii de fraţi. Mulţi, din cei mai slabi şi nedospiţi deplin, se poticnesc şi cad aici — dar un om duhovnicesc birue şi această încercare, oricât de grea ar fi. Caut pe fraţii mei! Ce slujbă frumoasă, dar şi ce grea! însă orice ar fi să ni se întâmple, noi trebue să căutăm pe fraţi... noi trebue să căutăm pe cei apucaţi în căile pierzării. Noi, ostaşii Domnului, trebue să stăm mereu sub po­runca Domnului, mergeţi la fraţii voştri şi vedeţi de sunt sănătoşi cu sufletul »şi aduceţi-mi veşti«. Da! Doamne! Iată-ne stăm gata... orice ar fi să ni se întâmple, noi stăm gata. Din fronturile mântuirii sufleteşti, Domnul aşteaptă rapoartele noastre. Să-i raportăm neîn­cetat: o, Doamne, am aflat un suflet rănit de tâlhari... zace sărmanul în drumul vieţii şi Te aşteaptă pe Tine, Samarineanul cel bun şi milostiv... O vino, Doamne, şi îl ridică în braţele Tale...— O, Doamne, am aflat o oaie acăţată în spinii pă­catelor... e bolnavă sărmana şi strigă mereu... o, vino preabunule Păstor şi o ridică în braţele Tale. O, vino, preabunule Doamne şi mântueşte pe cei ce Te caută! „Sus Mărcule, sus!“ — Mărculea trăeşte şi azi. S’au schimbat vremile, s’a schimbat lumea. S’a dus şi Mărculea. S’a dus şi ursarul се-şi juca ur­sul prin târguri. Şi totuşi Mărculea a rămas; a rămas într’o altă formă; a rămas într’o formă şi mai grozavă. Beutorul, beţivul, nu este altceva decât un »sus Mărcule« pe care îl joacă diavolul. Ursul e tare, dar în mâna ursarului e slab şi ascultător. De ce? Pen­­tru că e legat de nas cu o verigă şi e purtat dejun lanţ. Legat fiind în lanţ, el trebue să facă ceea ce îi porunceşte ur­sarul. El trebue să joace aşa cum îi cântă ursarul. Exact în aceaşi situaţie este şi beţivul. Beu­­tura şi beţia este belciugul (veriga), este lanţul cu care diavolul îl leagă pe om şi îl joacă cum vrea. Beţivul face — şi trebue să facă —­ voia diavolului. El trebue să joace, aşa cum îi flueră diavolul. Ursarul îşi joacă ursul în public, prin târ­guri, pe străzile oraşelor, prin uliţele satelor, etc. Aşa face şi dracul. El îşi joacă c ursul* în public, în fiecare zi de târg, eu văd aici la Sibiu pe I sus Mărculea*. Chiar şi Marţia trecută am văzut pe un beat măsurând străzile şi măturând noroiul. Lumea se strânsese grămadă în jurul lui şi râdea cu hohot. Oare nu era şi acesta un fel de »urs« pe care îl juca »ursarul« diavol, iar lumea râdea? Pe mine însă, în loc de râs, m’au năpădit la­crimile văzând cum îşi bate joc diavolul de cea mai aleasă făptură a lui Dumnezeu. Sus Mărculea de odi­nioară era de râs şi de petrecanie, dar »sus Măr­culea« cestalalt este de plâns pentru orice creştin adevărat. Ursul­­nu­ se­ poate elibera din mâna ursa­rului, oricât de tare ar fi — pentru că e legat. Aşa e şi păcătosul şi pătimaşul. El este un »rob al păcatului* (Ioan 8, 54). El este un legat în lan­ţurile lui Satan. Toate încercările lui de a scăpa din aceste lanţuri cu puterile lui­­ sunt zadar­nice. Lanţurile beţiei şi altor patimi rele, le poate frânge numai Isus Mântuitorul pentru că El a venit anume să strice lucrurile diavolului (1 loan 3, 8). Dragă cetitorule!­­i-a prins şi pe tine ur­sarul diavol în lanţurile lui! O, nu mai rămânea în această ruşinoasă robie. Intră îndată în »Oas­tea Domnului«; predă-te Lui, cere ajutorul Lui şi El îndată te va scăpa.

Next