Olteanul, 1914 (Anul 6, nr. 1-52)
1914-06-29 / nr. 26
pag. 2. Totuşi, nebunia unui mic grup de rătăciţi nu poate zruncina legăturile sfinte, cari mă unesc cu popoarele mele; ea nu atinge sentimente de dragoste adâncă ce mi-au fost arătate într’un mod atât de duios din toate părţile Monarchiei, mie şi dinastiei. De şaizeci şi cinci de ani am împărtăşit cu popoarele mele dureri şi bucurii, mereu conştient, chiar în oarele cele mai grave, de înaltele mele datorii şi de responsabilitate pentru soartea milioanelor de suflete, de care va trebui să dau socoteală Celui atotputernic. Noua nenorocire dureroasă, care a căzut pe capul meu, va întări dorinţa mea de a lucra până la ultima mea suflare pentru binele popoarelor mele, pe calea recunoscută cea bună; şi dacă pot odată lăsa urmaşului meu o garanţie de dragostea lor, ca o garanţie preţioasă, va fi cea mai frumoasă răsplată pentru grija mea părintească. Vă însărcinez să aduceţi mulţumirile mele la cunoştinţa tuturor celor cari, în aceste zile de restrişte, s’au strâns împrejurul tronului cu o credinţă şi un devotament sincer. Viena, 4 Iulie n. 1914. Franz Iosef, m. p. Mizeria bate la uşe. De vreo trei săptămâni aproape zi de zi ne cercetează ploi abundante. Ţărănimea este îngrozită de timpul nepriincios fânaţelor şi în partea spicoaselor. In multe părţi s’au făcut revărsări de ape cari au pricinuit mari pagube locuitorilor. Populaţiunea agricolă este adânc mişcată de timpul neprielnic anotimpului de vară. Mulţi dintre cei mai slabiîn cedinţă încep aşi pierde speranţa de un viitor mai bun. Ar fi o necesitate economică ca anul acesta agricol prin un prisos al său să înlocuiască multele neajunsuri din anii trecuţi. Dar nu trebue să cădem în desnădejde. Acel creator suprem care întocmeşte totul cu înţelepciune, nu îşi va întoarce faţa de cătră acel popor năcăjit, care cu smerenie i se supune şi închină. Când mizeria este mai mare, atunci şi mâna lui Dumnezeu este mai îndurătoare. Pănă acum stricăciunile causate de tempestate nu sunt tocmai mari şi poate că ploile căzute cu atâta abundanţă să fie mult binefăcătoare pentru partea cea mai mare dintre asămănături. Lumea înspăimântată de criza financiară din anul trecut, are temere ca să nu să deslănţuiască aceeaşi pacoste pe capul ei şi în anul acesta. Dar criza financiară din trecut nu a trecut numai aşa cu una cu două, căci ravagiile ei să simt şi astăzi. Unii din marii comercianţi au suportat cruzimea neajunsurilor băneşti, fără nici o tortură, alţii — micii negustori — parte mare din ei au sucombat sub povara lipsurilor noi prin detragerea creditului. Aici putem spune cu tot dreptul, că cei puternici sunt tari în răsboaie. Ca urmare firească a crizei financiare, în multe oraşe — oraşe mai mari — din patria noastră s’au înmulţit răufăcătorii şi oameni cu sentimente corupte. Dacă am face o statistică ne-am îngrozi de numărul mare a celăi de nici un căpătâiu şi a vagabonzilor fără de nici un D-zeu. Lipsa de pâne face pe mulţi, hoţi, mincinoşi, înşelători, jefuitori şi alte asemenea fiinţe. De sine înţeles că astfel de elemente devin o primejdie pentru marea societate omenească. Unii lutcră, alţii prădează. Bunul simţ trebue să se revoalte în atari cazuri. Dar şi acestora li se pune capăt prin mijloacele severe ce trebuesc aplicate din partea autorităţilor. De lipsuri şi neajunsuri nici când nu va fi scutită omenimea. Este cu totului caracteristic în analele economice, că în săptămânile trecute o comisiune de douăzeci de muncitori din Budapesta s’a prezentat la ministrul de comerciul Harkányi, presentându-i o petiţie în care arată mizeria mare de care este cuprinsă muncitorimea din capitală şi rugând cu iscusinţă pe dl ministru a sări într’ajutor celor lipsiţi de pâne. Dar comisiunea aceea de 20 de inşi nu s’a dus în numele lor numai, ci s’a dus în numela a treizeci de mii de muncitori muritori de foame pe strădele capitalei. Aici să nu credem însă că ar fi vorba de o răscoală şi revoltă neîndreptăţită, căci nu ar putea nimeni bănui, că această manifestaţie de nemulţămire a sorţii ar fi iniţiată de tot atâţia vagabonzi sau perde vară. Cei revoltaţi sunt toţi oameni muncitori cu braţele, cari necăpătând lucru prin fabrici au ajuns a se lupta cu agonia morţii causată de foame. Ei cer de la ministru trei lucruri: Să pună în prabă lucrările publice proiectate mai dinainte, ca astfel muncitorii de tot soiul, industriaşii, zilerii, etc. să ajungă la lucru şi câştig. A doua dorinţă a lor este : să se dee libertate de emigrare şi astfel să se deie posibilitatea ca muncitorii să afle muncă în streinătate. Ministrul — de sine să înţelege — a răspuns în mod favorabil deputaţiunii, încercând să-i liniştească şi să-i mulcumească pe cei presenţi. Răspunsul dlui ministru nu a fost însă satisfăcător pentru cei din deputaţiune şi acela care a presidat sau mai bine zis condus deputaţiunea a încheiat vorbirea sa cu cuvinte cam aspre ba chiar ameninţătoare, zicând: Cerem cu insistinţă dela guvern, resolvarea favorabilă a petiţiei noastre Ca nu cumva massa de popor iritată până la extrem de greutatea foamei, să cerce el însuşi sanarea mizeriei lui, stâmpărarea foamei. Un alt membru din deputăţie a zis : Die ministru ! E imposibil să ne laşi aşa, pentru că nu e adevărat, că nu sunt bani. Sunt bani şi ştiţi să-i acviraţi când să cer pentru arme, tunuri şi dreadnougthuri. Nu mai trebue dovezi pentru ca să dăm crezământ multelor jafuri şi înşălătorii ce să comit din partea multora chinuiţi de dintele mizeriei negre. In astfel de caşuri nici cuvintele frumoase ale Scripturii nu mai pot ajuta nimic. Corpul chinuit de lipsuri întunecă raţiunea, mintea ese din impasul ei normal. Sala garnisită cu podoabe a ministrului de comerciu, a trebuit să fie martorul unei scene sfâşietoare de inimi. Acest cas unic în felul său reoglindează destul de cu putere stările mizere materiale ce dăinuesc în ţara întreagă, în Ungaria. Spectacolul îşi are înfăţişarea lui tristă, care nu să poate şterge sau lustrui nici cu fraze frumoase, nici cu promisiuni deşerte. O singură cale poate fi mântuitoare pentru muncitorimea suferindă: distribuiirea de mijloace pentru potolirea foamei. In caşuri de acestea ce influinţă mai pot avea propaganda de idei religioase-morale pentruo mulţime de stomacuri lihnite. Să nu ne mai mirăm de loc când auzim de comentarea de fărădelegi cu nemiluita. Desordonarea în viaţa morală, face ravagii simţite şi neaşteptate chiar şi în viaţa politică, pentru că cu drept cuvânt afirmă învăţatul Aurabeau, că: »Morala este temelia politicei; fără bune moravuri, legile să prăbuşesc şi fericirea se îndepărteaz«. Prin lovitura ce o îndură muncitorimea numai în capitala ţării, ci şi prin alte multe oraşe, se deschid noi orizonturi pentru desluşirea iţelor politice din Ungaria. Spectacolul ce se desfăşură înaintea ochilor este o mică copie din legislatura noastră. Să fie oare cineva atât de puţin, iniţiat în ale politicei încât să nu priceapă, mai mult sau mai puţin, parţialitatea paragrafilor. La noi este adevărat, că se cheltuesc milioane pentru ridicarea de teatre, pentru susţinerea cutărei său cutărei societăţi poreclită . . . culturală, dar nu să dă atenţiunea cuvenită acelora OLTEANUL Nr. 26.