Opinia, iulie 1897 (Anul 1, nr. 51-77)
1897-07-31 / nr. 77
ANUL I, No. 77 EDIŢIA DE SEARA IAŞÎ — JOI 31 IULIE, 1897. AIÎOIVAMEÎîTELE încep la 1 şi 15 ale fie căreî luni şi se plătesc tot-d’a una Înainte In Iaşi la Casa Administraţiei n judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei; în streinătate 40 lei •Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA No 43. — Strada Colței —No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN ANI NO II lîil.i. TV Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Amineiuri la pag. IV .... 20 b. linia „ „ „ ITT ... . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 „ Eli număr vechili REDACŢIA f * No. 43— SIîsuia Cor|eî I i CANALIZAREA BAHLUIULU CINSTE POLITICĂ CINSTE PERSONALĂ ■i Ultimul refugiu al reputaţiunilor îndoioase cari nu mai pot pleda nici circumstanţe atenuante pentru actele lor din viaţa publică, este să afirme că, dacă cinstea lor politică lasă de dorit, cinstea le personală este ireproşabilă. Această tangenţă a devenit, pentru ziariştii cari nu pot scăpa de insistenţele supărătoare ale celor cari solicita certificate de bună purtare, un mijloc complezent pentru a se desbăra de importuri și al lor protectori. Fraza: „cînd am vorbit, în numărul nostru precedent, despre lupta eroică dintre d. X. și articolele din condica penală, n’am avut în vedere cinstea personală ci cinstea politică a acestui personagiu“—a de- A. venit un clişeu pe care’l întîlneşti aproape zilnic în presă. Cinste politică ! Ce o fi însemnînd termenul acesta, dacă excluzi din înţelesul lui cinstea personală a aceluia căruia ’i-l atribui — nu se poate pricepe de un cap normal. Cine e cinstit în viaţa privată e tot aşa de cinstit în viaţa publică — și vice-versa. Orice criteriu ar lua cineva pentru judecarea purtărei unui om politic, nu poate dovedi contrariul. Căci, dacă ar fi adevérat că cinstea politică nu este urmarea firească a cinstei private , dacă, adică, ar fi adevérat că cineva poate fi de o onestitate discutabilă în politica dar de o cinste mai presus de bănuială în viaţa privată, ar urma să fie adevărat şi contrariul, că, adică, un om poate fi evident necinstit în daraverile lui personale dar impecabil în viața-i politică — ceea ce e fundamental absurd. Sunt, într’adevăr, în viața publică momente cari aduc umbră unui caracter — momente cari în politică nu se judecă cu asprimea cu cari se judeca aceleaşi scăderi la omul privat. Dar acestea fiind chestiuni de apreciere, se socotesc din diferite puncte de vedere şi în raport cu scopul pe care -l urmăresc — ceea ce face ca ele să fie apreciate într ’un chip sau într ’altul, după punctul de privire din care se pune cel care judecă. Un om politic angajat într’un sistem economic, spre pildă, poate reveni la un moment dat să mărturisească cum că s’a înşelat, fără ca această sinceritate să ’l pună în dis- , cuţiune cinstea ci numai priceperea şi discernămîntul — pe cînd în întreprinderile private, angajamentele trebuiesc cu orîce preţ satisfăcute, sub pedeapsă de a produce starea de faliment. Dar nu privitor la astfel de chestiuni se întrebuinţează clişeul „cinste politică“ ci la fapte cari cad de-a dreptul sub prevederile codului penal. De aceea, faptul că acest cod nu se aplică celor privilegiaţi precum şi împrejurarea că abuzul în loc să se săvîrşească în dauna unei singure persoane se comite în paguba tuturor sau a mai multora — nu pun pe cel vinovat la adăpost , de calificativul pe care unii caută să-l evite ascunzîndu-se după paravanul vieţei politice. Dacă nevoiaşul care fură o pîine sau perceptorul care delapidează o sută de lei sunt oameni necinstiţi, cel puţin tot aşa de necinstit este, negreşit, şi ministrul care dă amicilor politici moşiile Statului cu arendă de nimic. Masca de om politic nu apără pe ministrul abuziv de palmele opiniei publice —şi numai situaţia lui momentană îl fereşte deocamdată de rigorile legei. Dacă e necinstit antreprenorul de lucrări publice care înşală autorităţile în folosul lui şi în paguba societăţii -tot aşa de necinstită e autoritatea care fură societatea în dauna ei şi în folosul antreprenorului. Dacă nu e lucru cinstit ca prezidentul unei societăţi private, de exemplu, să speculeze capitalul acţionarilor pentru a păstra o situaţie folositoare lui — tot aşa de puţin cinstit e ca un primar, bunăoară, să risipească avutul public pentru a-şi asigura majoritatea în consiliul comunal. Dacă, în fine, particularul care falsifică o diplomă universitară, pentru a căpăta un loc dorit în societate, săvîrşeşte un act reprobat de legi şi de morală—tot atît de vinovat este şi omul politic care îşi înscrie drepturi la recunoştinţa posterităţii slujindu-se de titluri plăzmuite. Onoarea este o chestiune de morala absoluta şi ca atare nu e susceptibila nici de forme nici de grade. Omul cinstit în viaţa privată nu face, întrînd în viaţa publică, decit să lărgească sfera actelor sale; pretutindeni, însă, duce cu sine respectul pentru dreptul altuia şi controlul, cu atît mai vigilent, pentru propriile sale fapte. Cine are conştiinţa elastică pentru moralitatea actelor publice, o are tot aşa şi faţă de cele private, căci nu e cu putinţă ca omul care se conduce toit în societate, să se conducă bine în familia căreia îi datorează educaţia. Ori cit s’ar ergota asupra acestei chestiuni, remîne în picioare adevărul elementar că omul politic este, în mare, ceea ce a fost, în mic, omul privat. Stolojan a făcut latifundii întrebuinţînd, în politică, apucăturile contractate în viaţa sa privată —şi colonelul Maîcan a putrezit la gros pentru că a dus în viaţa privată practicele sale din viaţa politică. OAMENI ŞI LUCRURI Civilizaţie.—A fost o calomnie aruncată cu intenţii insultătoare principatului vecin cu noi, micei Bulgarii: a fost o calomnie în afirmarea că ţara aceasta e înapoiată, incultă şi barbară, condusă de un monarc fără energie şi fără inteligenţă politică. Bulgaria s’a manifestat ca una din ţările cu adevărat civilizate; ea ne-a vădit că e în rînd cu ţările civilizate ale Europei şi că Rusciukul poate da lumei o catastrofă mai teribilă decit însăşi capitala lumei cu bazarele ei de caritate şi cu vastele sale teatre. Că Bulgaria posedă o „pirotechnie“ unde sunt ocupaţi sute de lucrători, barbaţi, femei şi copii; ea posedă, ca toate statele moderne, atelierul eseu unde se confecţionează ucigătoarele unelte de măcel şi ca ultimă şi temeinică dovadă de civilizaţie ea are în marele atelier lucrători cari muncesc cu 60 de bani pe zi, copii salariaţi cu 30 de bani.". Ea nu e întru nimic mai prejos de ţările cu fabrici enorme, cu mine adinei, cu drumuri de fier ce produc marile ciocniri; ea a atras luarea aminte a lumei că şi in dreapta Dunărei civilizaţia s’a introdus deplină şi adevărată, după toate formele vieţei sociale de astăzi: un popor cu accidente şi cu mizerii fatal legate de om.... Expoziţia din Constanţa In dorinţă de a încuraja cultura vitelor în Dobrogea, unde de altmintrelea această ramură a luat un mare avînt, guvernul a organizat o expoziţie pentru vite mari şi mici, însoţită de alergări de cal, în metropola acestui ţinut. In ziua de 5 Septembrie, expoziţia de animale se va deschide în Constanţa şi va dura în zilele de 5, 6 şi 7 ale acestei luni. Animalele ce se vor primi la această expoziţie vor fi numai din Dobrogea. Expoziţiunea va avea loc în „tîrgul de vite“ şi va cuprinde 3 secţiuni principale : a) Secţiunea speciei calului (armăsari, iepe, cal şi mînzi); b) Secţiunea speciei boului (tauri, vaci, boi, junei, juncanişi viţei); c) Secţiunea speciei oei (berbeci şi berbeci bătuţi). Pentru fiecare secţiune ministerul agriculturei, industriei, comerciului şi domeniilor va decerna un număr determinat de premii care variază între 150 şi 20 lei pentru vitele din specia calului şi a boului, între 40 şi 10 lei pentru, vitele din specia cael. Premiile ce se vor da pentru armăsari şi cal, vor fi în număr de 30. Premiul cel mai mare pentru această categorie ie de 150 lei; 20 premii sunt de cite 20 lei, suma cea mai minimă acordată. Premuil I şi al II-lea se vor da armăsarilor ce nu vor fi mai mici de 4 ani şi mai mari de 10 ani. In categoria premiilor III şi IV pot intra şi armăsarii de 2—4 ani, de 10—15 ani, precum şi caii şi mînzit. Numărul premiilor destinate pentru epe e de 30 dintre cari cel mai mare de 100, al doilea şi al treilea de cîte 80 şi 50, al patrulea premiu de 20 tel decernat la 20 vite. Nu vor putea concura pentru premiul I şi II de cât epele care vor avea cel puţin 4 ani şi cel mult 12 ani. Se va da preferinţă iepelor însoţite de minai. Premiile din a IlI-a şi a IV-a categorie pot fi date şi iepelor de 2—4 ani, precum şi a celor mai mari de 12 ani, aseminea şi mînzilor. Pentru specia bordul se vor decerne 18 premii la tauri între 2 şi 7 ani; pentru vaci între 3 şi 0 ani vor fi 18 premii între 60 şi 20 tel. La distribuirea premiilor se va avea în vedere şi produsul vacei sau aptitudinea sa lăptoasă. Cît priveşte premiile pentru specia vael, premiile ce vor fi date vor fi clasate după tipuri, admiţîndu-se 4 tipuri: Pol-Spania, Ţigara, Ţurcana şi berbeci bătuţi. Există pentru primele trei specii de oi şi berbeci, 36 premii variind între 40 şi 10 otel, cum am mai arătat, pentru cel din urmă tip 6 premii. Toate animalele premiate la o exposiţiune pot fi premiate din nou la alte exposiţiuni, din anii următori, dacă se vor găsi de juriu că merită premiul. Toate premiile acordate de juriu animalelor din cele 3 secţiuni se vor da la închiderea expoziţiei. Juriul acestei expoziţiuni va fi alcătuit conform legei din 1881. Membrii care-l vor compune nu sunt încă desemnaţi. Dacă se va găsi cu cale, unul din membrii juriului şi din fiecare secţiune, după terminarea clasificaţiunei animalelor va ţine o conferinţă practică şi cât se poate de populară, arătînd modul cum ar trebui selecţionate animalele şi cum ar trebui crescute spre a se putea obţine de la ele mai multe beneficii. Juriul fiecărei secţiuni, după terminarea expoziţiei, va înainta ministerului agriculturei, industriei, comerciului şi domeniilor un raport în care va indica toate observaţiunele sale asupra animalelor din secţiunea pentru care a fost destinat. Furagiul în timpul expoziţiunei va fi dat animalelor pe contul ministerialul de agricultură. Ori şi ce transacţiune comercială ca vînzări, cumpărări, etc., se pot face în exposiţie, însă animalele vîndute nu se vor putea scoate din exposiţie de cît după închiderea ei.* Odată terminată expoziţia vor începe la 8 Septembrie (Sta Maria Mică) alergările de cal, aranjate tot la Constanţa, încurajate fiind de ministrul agriculturei şi domeniilor. Caii ce se vor primi la acele alergări vor fi numai din Dobrogea. Numărul alergurilor va fi de 5 şi anume : a) Alergări de fond, pentru iepe şi armăsari de la 5—8 ani, distanţa 6 kilometri; b) Alergări de viteză pentru armăsari şi iepe de la 5—8 ani, distanţa 1.500 metri; c) Alergări de obstacole pentru armăsari, iepe şi cai de 5—8 ani, distanţa 2 kilometri ; d) Alergări de trap pentru armăsari, iepe şi cai de5 — 10 ani, înhămaţi la o căruţă, distanţa 10 kilometri; e) Alergări comune pentru armăsari, iepe şi cai de orice etate, distanţa 2 kilometri. Premiile acordate de minister sunt în număr de 18 variind între 120 şi 30 lei. Un juriu numit de acelaşi minister va hotără asupra acordarei premiilor. După finitul alergărilor juriul, spre a -şi da seama de fondul cailor, va examina la fiecare animal premiat gradul de oboseală, felul şi numerul respiraţiunei, resistenţa membrelor, starea de vioiciune, abondenţa nâduşelor, ete. Aceste observaţiuni le va trece în procesu-verbal, pe care îl va înainta ministerului agriculturei, industriei, comerciului și domeniilor, spre a servi la alcătuirea curselor în viitor. Juriul va mai înainta ministerului agriculturei, industriei, comerciului și domeniilor un raport în care se va indica : modul cum s’au făcut alergările, numerul animalelor înscrise, numerul şi localitatea celor premiate, precum şi orice alte observaţiuni relative la alergări. * * ❖ Măsurile, enumerate mai sus, luate pentru încurajarea culturei vitelor sunt cît se poate de lăudabile,ele vor contribui, desigur, la încurajarea cultivatorilor şi vor da imbold acelora cari se îndeletnicesc cu îmbunătăţirea raselor bovine, ovine şi equine ce se află la noi în ţară. Ceia ce se face în Constanţa în acest an se va repeta, rînd pe rînd, în fiecare an, în cîte un alt oraş al ţarei. Amicii Falşi Psichologia colectivităţii oficiale oferă cel maî frumos libret de operetă bufă. Rare ori a găsit Labiche situaţii maî ridicule şi stări sufleteşti mai rizibile de cum prezintă asociaţiunea de ajutor mutual căreea îî zicem colectivitate. Ceea ce întristează pe d. Sturdza, înveseleşte pe d. Cantacuzino — şi ceea ce încîntă pe d. Stolojan, mîhneşte adine pe d. Ferechide. Ori ce motiv de bucurie pentru sturziştî consternează pe aurelianiştî şi ori ce bucurie a celor dintîiu aruncă doliul în tabăra celor din urmă. Dacă restrîngem cercul şi ne oprim la consiliul nostru comunal — sucursală colectivistă pe care o conduce d. Gane cu bagheta d-lui Tăcu, comedia prezintă acelaşi caracter grotesc. Cînd vorbeşte presa despre prodigalitatea primarului în chestie de diurne, bucuria primului ajutor de primar creşte în raport direct cu întristarea d-luî Gane; cînd se destăinuiesc secretele boilor comunali, veselia primarului este egală cu necazul d-luî Tăcu. Consiliul jubilează cînd se atacă administraţiunea internă a comunei şi regulat se pun pe chief ajutoarele primarului cînd se iau la vale discursurile rostite de părinţii oraşului de cîte ori sunt convocaţi în sesiune extraordinară. Şi sistemul acesta de a se bucura linii de lacrămile celorlalţi, s’a întins şi în celelalte ramuri de activitate publică. Niciodată nu e maî bine dispus primul procuror decît atunci cînd e indispus prefectul de poliţie, şi d. Penescu nu mănîncă cu poftă decît cînd d. Gheorghian n’are poftă de mîncare. Mi aduc aminte că Pickmann, ipnotizorul faimos, îşi punea mediul în stare cataleptică şi producea cu chipul acesta un efect oribil: pe cînd un obraz al mediului se contracta hidos ca pentru o jale adîncă, cel-l-alt obraz se însenina ca pentru cea maî fermecătoare bucurie. Cu colectiviștii noștri Pickmann n’ar avea nevoe să producă catalepsie; n’ar avea de cît să prezinte cîte doui deodată — și cînd va rîde unul, poate fi sigur că celălalt va plînge. Aşa e, dar Pickmann îşi alege mediul cu maî mult discernămînt de cît a dovedit şeful colectivităţii cînd î şi a ales colaboratorii. Iaşii în vacanţă VN „R E P E D E A" «Dacă ţi-e dor de-o iluzie de frumos, mi-a zis o fată—căci cine vreţi să se ocupe de frumos—, îţi recomand cimitirul sau «Repedea» într’un amurg de vară cînd soarele apune şi luna răsare plină pe urma lui. Am urmat, ca totdeauna, sfatul, dar am ales dealul podgoriilor înflorite şi nu locaşul solemn al morţii unde nu voiai avea niciodată curajul să întrudecit.... în tovărăşia unei prietene dragi, mai aproape decit luna şi mai trecătoare decît moartea... Trei la număr, doritori de o seară de umbră şi răcoare, sătul de meşteşugul rimelor şi povoara cărţilor pornirăm în trăsură, dezertori care fug de urîtul cumplit al oraşului în vacanţă, cătră zarea care se arată în amurg ispititoare, in jocul de dealuri, păduri şi izvoare. Dar pîn’acolo ce martiriu şi ce chin . Căci de cum cobori de din vale de «Palat» te sperie priveliştea târgului sărac şi ruinat. «Podul Roş» cu atmosfera mlăştinoasă a Bahluiului, cu populaţia de mici neguţitorî, potcovari şi babe zodieniţe,« Podu-lung» cu ţărmurile Nicolinei, cu tipurile de «ghetto» şi locuinţele mizere—te înăbuşă şi-ţi face mai dorită ca niciodată o clipă de resuflare în aier curat, în golul cîmp, în răcoarea de dealuri ,şi podgorii. Odată «bariera» trecută— oraşul piere în urma noastră şi depărtarea încăpătoare a spaţiului se deschide în faţă. Şoseaua lungă şi prăfuită avînd în dreapta şi în stingă, la intervale, circiumele şi fîntînele legendare ale Iaşului urcă la deal mereu devenind tot mai tăcută, tot mai pustie ia sălile zilelor de lucru. Amurgul se coboară liniştit închizînd verdele-albastru al dealurilor şi deschizind albastrul-alb al cerului înstelat. La orizont se naşte luna, aproape plină, ştirbită la stînga dar deja falnică stăpînitoare pe cînd îndărăt, în urma soarelui rămîne roşie-aprinsă creasta cerului. Ne impresoară un miros sănătos de iarbă şi fin, învie nocturna de vară în ţăriitul grierilor iar întunecatul amurg se iveşte în deal, drept în preajma noastră, un punct alb: «Grierul». Ce risipitoare de frumuseţe e natura în afară de oraşe şi cît de insultătoare sunt acestea pentru marea ei dărnicie! Un poient nesfîrşit de imagini, de iluzii, de culori tivite pe cer, şi cu neputinţă de imitat, de zugrăvit. Din ce în ce mai strălucitoare se ridică Luna cu o mare patimă pribeagă în căutarea unei sărutări. Se umple văzduhul lor de fiorul şi lumina ei; îşi tremură foile şi ramurile umbrele pe marginea şoselei albe,—foi şi ramuri albe şi ele de praf argintat precum sunt albe iarna de omut scînteietor. Un tovarăş sentimental ciută o romanţă feerică, cu versuri eminesciane în care luna se leagănă voluptoasă aşa cum ne sta înainte şi nouă, aşa cum ni se apropie, cum ne soarbe ca o lungă sărutare. Şi drumul e gol, e răcoros, e încintător. Nimic nu opreşte vederea în asemănata frumuseţe a împrejurimilor. Dar iată «Grierul»—castel alb reflectînd albul Dianei, superbă clădire în plină măreţie a dealului. Sunt fereşti luminate, sunt femei pe terasă care privesc asupra oraşului pierdut în depărtare. Să le fie dor de urîtul laşului ?.. Se zice că Prinţul Moştenitor ar prefera mica vilă a «Grierului» marelui palat din faţa Mitropoliei. Nu e de mirat, dar curtea princiară la sa-va neatinsă rustica poiezie dimprejurul vilei, cu colibele cîrciumarilor modeşti ?.. Lăsa-va neconruptă fermecătoarea linişte de santinele şi muzici militare?.. Tocmai în deal ne oprim în deal în dreptul izvorului cu apa răcoroasă, careşi cînta refrenul etern şi moale împrăştiindu-se din treacă pe şosea. De-acolo oraşul apare un pumn de lumini nelămurite în mijlocul căror scînteie «Zimbrul» ce mirosul lui de bere şi parfum... Ne îmbătăm sufletul de schiţeierea lunei resfrîntă în limpede izvor, tremurăm în răcoarea nopţii de vară, şi apoi pornim cu luna în urma noastră pe şosea, la vale, spre oraş... Cum însă ni-e teamă de revederea lui ,ne abatem din drum şi ne pierdem