Opinia, decembrie 1897 (Anul 1, nr. 177-198)
1897-12-02 / nr. 177
ANUL I No. 177 Numărul 10 Bani ABOXAMENTELE încep la 1 şi 15 ale fiecăreî luni şi se plătesc totd’auna inainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an In ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA Io 43.— Strada Goliei —Wo. 43 EDIŢIA DE SEARA IAŞI — MARŢI 2 DECEMDrie, io©?. Numărul 10 Bani AMECIIRIW: In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV .... 20 b. linia n „ „ II .... 40 „ * Inserţiile şi reclamele ... 50 „ „ In număr vechili 30 bani REDACŢIA Wo. 43— Strada GofieiT-Wo. 43 DUELUL DIN BUCUREŞTI 0 HEHOROCIRE Durerea ce am resimţit, atunci cînd am aflat desnodămîntul fatal al duelului dintre d-nii N. Filipescu şi G. Em Lahovary, a fost cu atît mai adîncă cu cît era mai neaşteptată. Deplîngem din fundul inimei moartea acestui bărbat distins, acestui eminent confrate, care ştiuse să-şi facă un loc de frunte în societatea şi în presa noastră. Ştim că combatanţii nu voiau, să dea acestui duel o gravitate excepţională, că spada a fost aleasă tocmai pentru ca să se poată mărgini consecinţele luptei, după neînsemnătatea diferendului care a provocat-o. Avem, însă, astăzi jalnica dar deplina dovadă că, şi cu acest prilej, nu se potriveşte socoteala de acasă, cu cea din tîrg. Oricît de uşoare ar fi condiţiunile unei întîlniri, moartea îşi întinde aripele ei în totfauna deasupra terenului de luptă. In adevăr nu e hotărîre, nu e voinţă omenească, care să nu poată fi stînjenită, atunci cînd luptătorii se afla faţă în faţă, căutîndu-şi în ochi mişcările şi intenţiile; o aparare greşită care deşteaptă instinctul de conservare, sau poate nălucirea unui chip dorit —şi lupta, care nu era menită să fie de cît o formalitate, se înverşunează, şi se curmă printr’un sfîrşit, cu atît mai tragic cu cît era mai neprevăzut. D-nii G. Em. Lahovary şi N. Filipescu erau amîndoi buni trăgători cu spada, cel dintjiu, însă, era mai tare, avea un joc mai fin şi mai experimentat, el mai avea şi avantajul de a fi stîngaciu. Este netăgăduit, în adevăr, că stîngaciul se poate folosi de obicinuinţa pe care o are de a se lupta cu droitieri, pe cînd aceştia din urmă, nu au decît ocaziune foarte rară de a se întîlni cu un stîngaciu, faţă cu care tot jocul lor e desorientat. Amicul nostru N. Filipescu avea şi el sorţi de a răminea pe teren, cunoscîndu-se mai ales firea lui prea iute, şi astfel fiind, a fost absurd din partea d-lui V. Morţun de a taxa drept asasinat, acest duel, în care s’au jucat două vieţi, cu un curaj şi cu arme egale. D-sa a fost, insă, logic cu ideile şi cu năzuinţele sale sociale; mişelul este acel anonim de la reptila oficioasă, care, folosindu-se de starea în care se află actualminte N. Filipescu, îl dă lovitura măgarului. Soarta d-lui G. E. Lahovary este o nenorocire pe care nu avem cuvinte îndestule pentru a o deplînge — şi din adîncul inimei trimetem familiei îndurerate condoleanţele noastre cele mai sincere. Nu mai puţin, însă, este tristă şi soarta amicului nostru, care se află într’o stare de prostraţiune, lesne de înţăles. Guvernul pătimaş al colectiviştilor a găsit cu cale de a-l depune, arătînd astfel că voeşte să facă o persecuţiune politică, în contra unui duşman înverşunat, din această afacere. Pînă astăzi, în adevăr, nici un duelist n’a fost urmărit, chiar cînd s’au ivit consecinţe fatale, şi motivul, l’a spus d. ministru de Interne, este că sunt unele moravuri mai presus adesea ori de legi. Nu poate fi mai cumplită durere, pentru N. Filipescu, de cît amintirea clipei fatale în care şi-a smuls spada din pieptul lui Lahovary, închisoarea nu i-ar putea-o mări, din contrac ar reîmbărbăta, făcindu-i victima pasiunilor politice deslănțuite în potriva sa. D. A. Grecianu Proiectul de maghiarizare „Tribuna“ zice că acest proiect a trecut in ziua de 16 Decembrie s. n. prin dieta maghiară și apoi a fost primit in desbatere specială. Deputaţii saşi au propus unele amendamente,dar toate au fost respinse. S’au primit, din contră unele propuneri favorabile maghiarizărei. Propunerile acestea, cari dau un caracter şi mai violent proiectului provin de la partidul apponyist (Szentivănyi) şi de la cel guvernamental (Pulszky). Toate sforţările deputaţilor saşi de a ameliora proiectul au fost zadarnice. Probabil ei vor eşi din partidul guvernamental. Unul, Schmidt, deputatul Braşovului, a eşit deja. E rindul nostru acum să protestăm pretutindenea in contra acestui atentat. Pînă ce proiectul va ajunge in casa magnaţilor mai trec citeva septămîni. Prelaţii noştri de sigur că-şi vor ridica acolo glasul. E de lipsă insă ca pînă atunci toate centrele romineştî să se fi pronunţat, ca episcopii noştri să aibă la ce se provoca. Să lucrăm deci ! Intre „Tribuna“ şi fruntaşii rolunui să conchenie intru, nici de protestare! OAMENI ŞI LUCRURI Oameni cu noroc sunt fără îndoială comercianţii capitalei ţării româneşti. Căci nu e nimic mai riscat, nimic mai fluctuant şi mai capriţios decît comerţul în anotimpul urît al sfîrşitului de toamnă. In asemenea împrejurări născocirile şi machinaţiile sunt îndreptăţite, ca unicul mijloc, adeseori, de a salva o situaţie. Un incendiu în umbra asigurărilor, un faliment la adăpostul dificultăţilor mari şi cîte altele sunt soluţii obicinuite în ramura aventuroasă a comerţului modern. Nimic însă nu e mai de folos ca „întîmplarea“, şi nimic mai puternic decît „împrejurările“. Intemperiile bunăoară minează, ploile înneacă, vijeliile distrug, dar mai sunt şi de-acelea, neprevăzute, care mîntuie. Intre altele la noi, „revoluţiile“ şi „agitaţiile“ care aduc devastările. Sunt foarte nostime unele povestiri ale presei din capitală cu privire la „vandalismele“ recente săvîrşite de „bătăuşii regimului“ sub scutul studenţimeî în numele ei. Negustorii îşi lasă mărfurile pe uliţi , geamurile vitrinelor sparte de o săptămînă, mărfuri tăvălite sau rupte atîrnate în efigie, dughenile... nemăturate, servitorii neplătiţi, poliţi neachitate , devastările, domnule !.. Cîţi negustori de haine vechi—transformaţi de bună voia lor în victime cu devastări şi daune, cîţi faliţi salvaţi pe pragul ruinei, cîte administraţii de ziare cotidiene scăpaţi de situaţii grele şi aşa mai departe. Căci în ţară la noi sunt încă norocoase întîmplările şi guvernul nostru—dacă-i liberal — se transformă într’o agenţie de asigurare a „comerţului“, fără ca portofoliile însă să fie asigurate. Unde dau asemenea noroace peste noi cei din provincie, peste bieţii noştrii neguţitorî !.. Invăţămîntul urban public O statistică. — Resultatul numeric. — O comparaţie. Avem sub ochi o statistică a învăţămîntului primar urban public, pe care ni-l trimite ministerul instrucţiunei publice. Statistica aceasta se ocupă de două elemente: recensimîntul şi frecventarea elevilor din comunele urbane. * Rezultatul numeric al recensimintului copiilor în vrîstă de şcoală, făcut în Aprilie 1897, este următorul: 103.764 copil în vrîstă de şcoală, dintre cari: 56.821 băeţi, 46.943 fete, 76.651 romini, 27.113 străini. Din numărul de 103.764 copil în vrîstă de şcoală, au fost: 68.951 elevi înscrişi ; 56.831 cari au urmat regulat în tot cursul anilui; 54.999 present la examen din acel cari au urmat regulat cursurile; 1.927 present la examen, dar cari n’au urmat regidat în timpul anului ; 41.119 promovat şi 8.352 absolvenţi al şcoalelor primare urbane. Dacă comparăm acum aceste cifre cu datele frecventărei din anul trecut, suntem în faţa următoarelor cifre : anul şcolar 1895—96, înscrişi: 60.928, presenß la examen : 51.193, promovaţi : 39.112, absolvenţi: 7550, dintre cari: 5.195 băeţi, 2.355 fete. Pe anul şcolar 1896-97 : 68.951 inserinl, 56.926 presenß la examen: 41.119 promovaţi, 8. 352 absolvenţi: 5.721 băeţi şi 2.631 fete. Avem deci în anul 1896-97 un spor de 8.023 elevi înscrişi, de 5.733 elevi present la examen , de 2.007 promovaţi şi, în fine, un spor de 802 absolvenţi. Calcuînd raportul d’intre copiii aflaţi în recensămîntul urban şi elevii înscrişi, cercetînd apoi raportul d’intre elevii înscrişi, present la examen şi promovaţi, precum şi raportil dintre promovaţi şi absolvenţi, ajungem la următoarele date: din 103.764 copii, in vrstă de şcoală, în comunele urbane, au fost înscrişi 68.951 sau 66,52 la sută. Dacă raportăm cifra înscrişilor la populaţiunea urbană a ţarei, constatăm 7.79 copii la 1000 locuitori urbani. Din 68.951 elevi înscrişi în şcoale au fost presenß la examen 56.926 sau 84.02 la sută. Raportînd cifra presenţilor la examen la populaţiunea urbană a ţârei, constatăm 65.5 la 1000 locuitori urbani. Din 56.926 elevi presenß la examen au fost promovaţi 41-119 sau 70.96 la sută. Raportînd cifra promovaţilor la populaţiunea urbană, găsim 464 la 1000 locuitori urbani. Din 41.119 promovaţi au absolvit şcoala primară urbană 8.352 elevi sau 20,31°/o din totalul promovaţilor. Raportînd cifra absolvenţilor la populaţiunea urbană, constatăm că la 1000 locuitori urbani, avem 9. 4. absolvenţi ai şcoalei primare. Numărul şcoalelor urbane care a funcţionat în cursul anului şcolar 1896—97 a fost, în total, de 395 . 200 şcoale de băeţi, 175 de fete şi 20 mixte. Institutorii, cari au deservit şcoalele acestea, au fost în număr de 1.335 . 600 bărbaţi şi 735 femei. De remarcat că laşul se află în rîndul oraşelor de categoria a doua, adică oraş care are mai puţini institutori decît ar trebui să aibă. In categoria laşului se mai afla : Brăila, Bucureşti, Botoşani, Galaţi, Herţa, Tg.-Frumos, Baia-de-Aramă, Cîmpu-Lung, Piatra-N. Tg.-Neamţ, Ploieşti, Roman, Zimnicea, Alexandria, Tulcea, R. Vîlcea, Drăgâşani şi Ocnele-Mari. S’ar impune deci ca pe viitor să se dea preferinţă acestor 19 oraşe, pentru că astfel să se raportizeze numărul institutorilor proporţional cu cifra copiilor în vrîstă de şcoală. D. Mihail Demetrescu, şeful biuroului statistic, cărui i se datorează publicarea Statisticei, observă că rezultatele învăţămîntului primar urban nu se pot studia în mod cert, din cauza lipsei datelor învăţămîntului primar privat. Există, în adevăr, în unele oraşe, o deosebire cu totul anormală între cifra copiilor în vrîstă de şcoală şi acea a elevilor înscrişi. De unde provine această deosebire ? Din faptul, spune d. Demetrescu, că, alături de o şcoală primară publică, există o sumă de şcoli private. Elevii acestor şcoli nu figurează, în bună parte, în statistica oficială. JfLCfitaţiile antisemite In urma silinţelor ce’şi dau colectiviştii de a înăduşi precit pot agitaţiile antisemite deslănţuite de ei, intrunirea ce urma să aibă locuri la Ploeşti s’a amînat. Se vorbea, apoi, ca tot ori. Duminică, Bucureştiul avea să fie din nou teatrul unor dezordine plănuite acum citeva zile. Colectiviştii, însă, speriaţi de efectul ce a produs în streinătate vandalismul petrecut acum două septămîni in capitală, au luat măsuri de a preintîmpina orice neorînduială. Ceva mai mult. Chefereul Bucureştiului a lansat chiar o proclamaţie în care spune: „Cetăţeni ai Capitalei. „Se fac încercări pentru a se provoca dezordini cari ar fi o ruşine pentru capitală. In numele celor mai sacre datorii ce avem cu toţii pentru ţara noastră, fac un apel călduros către toţi cetăţenii capitalei rugîndu-i a se abţine de la orice manifestări cari ar putea turbura ordinea publică. „De altmintrelea autorităţile competente au luat măsurile cuvenite spre a înfrîna pe tulburători. Prin această proclamaţie d. Robescu, primarul capitalei, crede că va putea şterge cît de puţin macar impresia, sau mai bine zis, credinţa generală cum că patrioţii colectivişti au fost înscenătorii necuviinţelor petrecute. In zadar, căci bunul simţ ia lucrul cum este, şi toate măsurele şi manifestarile fraţilor liberali, nu sunt decit muştar după masă. George Emanuel Lahovari Ziaristul care a avut o moarte atît de tragică, s’a născut în anul 1854. N’avea, prin urmare, de cît 43 de ani. Cariera politică şi-a început’o sub ministerul Dimitrie Brătianu. A fost ales deputat la Rîmnicul-Vîlcea. La 1885 a devenit proprietarul ziarului Independenţa, pe care l a rădicat la rangul unui ziar adevărat europenesc. A fost censor al Băncei Naţionale, comandor al Stelei şi ofiţer al legiune! de onoare. Reproducem după Dreptatea şi Adevărul, aprecierile acestor de confraţi asupra regretatului defunct . A trecut un fior prin lume... Dezastrul de erî, care loveşte aşa de crud două familii, care scoate din viaţa reală pe un om şi aruncă pe altul din viaţa socială, —acest dezastru cumplit ne doare. Amîndoi cad victimele unor idei nenorocite asupra onoareî. Tristă ironie: nu se știe dacă învingătorul n’ar dori mai bine să fi fost el cel învins. Pentru o natură de elită ca a lui Nicolae Filipescu, nenorocitul succes de arme de em va fi un prilej de vecînică durere. Ce să mai zicem de cel-lalt, de cel care a căzut, de cel învins pentru totdeauna. L’am combătut adesea,—şi Dumnezeu ştie cît îl plîngem azi. Moartea îl scoate azi în evidenţă, pe faţa lui lividă, numai ce a fost bun şi blînd în lutul aşa de timpuriu sfărmat. Iubite confrate, adversarii de ieri string mîna ta rece şi te regretă şi te plîng— spune Dreptatea. D. Const. Miile spune în Adevărul: Unul de al noştri, un ziarist, cade pe cîmpul de onoare apărînd cu spada scrisul său. Cel ce a murit în chip aşa de tragic era unul din adversarii noştri şi unul din duşmanii democraţiei. Ca atare, putem să-l apreciem cu mai multă Independenţă ca ori şi cine. Şi ceea ce este o tristă coincidenţă, e că tocmai ziaristul care vroia să introducă în presă moravuri blajine, care în adversar vroia să vadă un om vrednic de stimă, care reproba escesele de condeiîn şi de vorbă, tocmai el, cade victimă unui articol de ziar, în care de almintrelea nimeni nu a putut vedea un motiv de duel. George Em. Lahovary nu a fost un om politic. El n’a fost decit ziarist şi vroia să rămînă ziarist, ţintind să facă din foaia franceză pe care o dirigia, o gazetă în adevaratul sens al cuvîntului. In ultimul timp își dăduse demisia din clubul conservator şi degajat de orice legătură de partid, îşi spunea părerea sa asupra tuturor partidelor. O prea justă apreciare a conduitei d-lui N. Filipescu, în ultimele evenimente, ei-a atras o provocare al cărei sfîrşit fatal îl ştie ori şi cine. Om blînd şi confrate amabil, George Lahovary nu poate lăsa decît regrete în presa romînă. Noi cari l’am combătut cu atîta violenţă, sîntem datori azi cînd nu mai este, să recunoaştem calităţile superioare ale acestui om. Pe mormîntul deschis depunem regretele noastre şi credinţa că acest trist sfîrşit va face ca să înceteze rămăşiţa aceasta de barbarie care se chiama duelul şi căreia de multe ori trebuie să te supui, * din cauza moravurilor în cari trăim şi a căror dispariţie o dorim. C. Iff. HIRUL POPUKIR si MELODRAMA Credem că facem un serviciu puţinului nostru public iubitor de teatru, vorbindu-i de ceea ce se petrece în oraşul cel mai înaintat în ale teatrului, vorbim de Paris, apropos de piesele spectaculoase zise şi melodrame, acum mai ales cînd şi artiştii noştri au început a se deda Curierului din Lyon, Piraţilor americani şi altor asemenea titluri sforăitoare. In ultimii ani s-au văzut realizîndu-se în teatrele de spectacol din Paris, trei formule ale teatrului popular: un teatru rustic, un teatru revoluţionar şi un teatru tradiţional ; sau, mai bine zis, scene din viaţa cîmpenească, teze demagogice, servite pizmei foburgurilor și în line melo drame pentru a gîdili sentimentalitatea burgheziei din centru : Bussang, Casa poporului și alte Ambiguiuri*). Nu voi zice nimic de cele două d’intăi cari nu ne-au dat pînă acum decît încercări grăbite, destinate poate unui oare-care viitor sau chiar născute-moarte. Prea puţine specimene s’au produs şi auditorul a fost prea restrîns pentru a putea saluta apariţia lor, permiţîndune a le judeca. Pentru reprezentaţiile sociologice, fie date sau la Casa poporului sau la Nouveau-Theâtre, sînt considerate ca nişte penibile contra-faceri ale tezelor zise psichologice, fiind lipsite cu totul de senzul scenic precum şi de o analiză mai amănunţită. Genul acesta de teatru, pretins popular, poate ar putea reuşi, într’o zi, căci nu-i de mirare nimic pe pămînt însă şi atunci ar suferi schimbări aproape radicale. Nu ne rămîne clar decît teatrul popular tradiţional, sub numele de melo, iubit sau urît, după naivitatea sau snobismul fiecăruia, căci nici un gen de teatru nu a suferit mai multe schimbări ca melo, începînd de la drama burgheză din sec. XVIII importată din Germania şi pînă la a şeptea sută şi ceva de reprezentaţii a piesei Deux Gosses (Copii părăsiţi), trecînd prin mînele tuturor Pixérécourt şi tuturor Dennery. E adevărat că această evoluţie e mai mult aparentă, căci dacă am lua o melo din 1820 şi o alta din anul acesta, diferenţa e numai superficială : intermediile sunt transportate din poenele şi locurile poetice de atunci, în mansardele unui oraş modern; protagoniştii părăsesc sala tronului pentru nişte saloane burgheze , şi asta-i tot. Miezul e acelaşi, coaja e altfel. Pentru toate melodramele se poate da aceiaşi reţetă, de pildă una cam în felul următor : „Luaţi două persoane simpatice, una ca victimă, cealaltă credincioasă, un al treilea personaj trebue să fie odios; amestecă puţin grotesc, un zăpăcit şi un rezoneur; pune-le în gură fraze cu aluziuni politice, religioase sau sociale timbrate cu ştampila presentului; pune puţin rîs şi plîns, un cuplet cu un refren uşor; mişcă toată armata aceasta timp de 5 acte şi cîteva tablouri, cu antracte scurte şi apoi serveşte-l califi publicului consumator.» Prin acest plagiat al Artei de a acomoda rămăşiţele, vei face deliciile eltorva delicaţi, sceptici în lipsa altei originalităţi, dar în acelaşi timp, glumind, te vei şi apropia de teatrul popular. A rîde şi a plînge, cu distracţii în intermedii, să credi real şi să ştii că binele va eşi triumfător, să ai în sfîrşit spectacol de văzut, pentru banul ce-l dat la casă, iată patru griji, griji de emoţii variate, de realism adevărat, de moralitate simplă şi de probitate comercială mutuală, pe care poporul ţi le aduce cînd trece pe la control şi de care orice autor dramatic trebue să-şi amintească, dacă vrea să facă adevărat „teatru popular». Să nu vă gîndiţi niciodată că publicul plăteşte preţul unui loc ca să se închidă într’o sală de spectacol pentru a «învăţa» ceea ce doreşte, ce aşteaptă şi ce cere, el vine pentru a «simţi» a simţi trist sau vesel sau a simţi alternativ trist şi vesel, el vrea să plîngă şi să rîdă pe rînd în aceiaşi seară, dacă se pote, căci, în contrast, rîsul va fi mai sincer şi lacrimile mai uşoare. Mila într’una sperie, ca şi teroarea; rîsul, însă, va tempera lucrurile şi le va linişti; de asemenea un rîs continuu obşteşte: aşteptarea *). Teatru celebru pentru astfel de piese.