Opinia, ianuarie 1898 (Anul 1, nr. 199-222)
1898-01-15 / nr. 209
ANUL I No. 209 Numărul 10 Bani ABONAMENTELE ncep la 1 şi 15 ale fiecărei luni şi se plătesc totd’auna înainte la Iaşi la Casa Administraţiei ht judeţe şi streinătata prin mandula poştale Un an în ţară 110 leî, în streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA Itfo 43. — Strada Coltei —No. 43 EDIŢIA DE SEARA IAŞI —JOI 15 IANUARIE, 1898 Numărul 18 Bau! ANLNCII KIILE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . . 20 b. linia „ * „ III .... 40 „ „ Inserţiile şi reclamele ... 50 „ Eu număr vecinii 30 bani REDACŢIA No. 43— Strada Goliei — No. 4» ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN DOCURI SI ANTREPOZITE IN IAŞI LISTELE ELECTORALE Formarea listelor electorale are anul acesta o deosebită însemnătate. Chiar * „ dacă nu se vor întîmpla alegeri neprevăzute, în Noembrie viitor vor avea loc alegerile generale comunale pentru toată ţara. Deşteptăm din timp pe toţi concetăţenii noştri, că cei ce au drept şi nu sunt înscrişi să ceară înscrierea din vreme, iar acei cari sunt înscrişi, să observe la timp, atît în listele provizorii, cit şi în cele definitive, dacă înscrierea lor a fost menţinută. Cei interesaţi, atit pentru lămuriri, cit şi pentru apararea drepturilor lor în caz cînd ar îi nedreptăţiţi de autoritatea comunală, se pot adresa la redacţia „Opiniei“ în orice zi de la 10—11 jum. a. m. al sei şi să divulge tainele vinovatului lor ritual. Ca unele animale lacome, cari mînjesc cu imundbil restul de mîncare pe care nu’l mai pot înghiţi după ce se îmbuibă, ca să nu se mai atingă altele de ea—colectivitatea spurcă pe neofit cii din caşcavalul ocultei, şi apoi îl ţine în rîndurile el ameninţîndu-l continuu cu obştirea turpitudinei la care ea însăşi l-a îmbiat. De aceea ’s foarte puţini cei cari, după ce au fost o dată resfăţaţi de sirena care ţine pe d. Sturdza sub vraja ei irezistibilă, găsesc destul curaj să înfrunte ura sectei şi să devie sperjuri—sau, atunci, dezertorii sunt oameni cu totul superiori de vreme ce pricep că în aşa împrejurări apostazia este o virtute. Or, cînd aşa e colectivitatea, mai e vre-o mirare că, după doui ani de frămîntâri penibile, în care timp a eşit la iveala tot noroiul care face fondul sufletesc al colectivistului, suntem tot la începutul comediei stupide pe care o joacă d. Sturdza cu trupa-i de actori neisprăviţi ? G. Rădulescu. Eterna Farsă. Şi va să zică, după doui ani de frămîntări penibile, în care timp a eşit la iveală tot noroiul care face fondul sufletesc al colectivistului — suntem tot la începutul comediei stupide pe care o joacă d. Sturdza cu trupa-i de actori neisprăviţi! Răbdarea neţărmurită a Celui care hotărăşte în ultimă instanţă de soarta guvernelor ; toleranţa, necunoscută pînă acum, a unei opoziţii civilizate care caută mai mult să facă şcoală de cît să răstoarne ministerul; şi resemnarea opiniei publice, care mai mult se înduioşază de cît se revoltă de neputinţa ermafrodiţilor politici cari îşi fac noviciatul la putere ; — toate aceste circumstanţe, negrăit de prielnice, n’au putut ţine în picioare şandramaua la temelia căreia sapă ministrul preşedinte cu un zel de par’că-i tocmit cu ziua. Se pune atîta ardoare pentru a desgusta pe alegători de lepra colectivista, încît omul care nu ştie că spectacolul mizerabil la care asistăm este rezultatul incapacităţii crase a matadorilor partidului, este ispitit să crează că d. Sturdza, îngrozit el însuşi de ciuma morală pe care o împrăştie gloata de nevolnici cari ’l se închină, s’a hotărît, printr’o supremă biruinţă a patimei care ’l robeşte, să strivească furnicarul înainte de a se retrage din viaţa publică, pentru care nu era croit. Căci, ori cari ar fi fost împrejurările cari au preşezut la zămislirea colectivităţii, este cel puţin surprinzător să bagi de seamă că diferenţiarea s’a făcut aşa de complect în rasa liberală, încît nu se mai află în neam nici unul din caracterele distinctive ale fiinţei superioare. S’a chinuit, par’că’ntr’adins, tot creierul pentru a încăpea în calapodul comun —pînă cînd s’a ajuns ca inteligenţa să fie socotită ca monstruozitate, din care pricină se distruge exemplarul la care se descoperă această meteahnă. Atît de îndeobşte cunoscuta este tendinţa conducătorilor de a extermina progenitura care s’ar întîmpla să nu fie fasonată după tipul obtuz al obîrşiei din care purcede, în cît excepţiunile acestea trebue să ’şi caute aiurea familie de adopţiune—şi încă să fie prigonite de către hengherii sectei. O altă trăsătură caracteristică a tribului căruia d. Sturdza ’î serveşte de mare preot, este că ’şi pîngăreşte membrii din vreme pentru ca nici un om strein de seminţie să nu mai vie în atingere cu el, cînd se va hotărî să rupă cu Deputatul frumuseţe! Mai corect ar fi poate, al frumosului, dar d’Annunzio el însuşi e un om de toată „frumuseţa“ după cum ne spun ziarele pariziane. E vorba de celebrul şi tînărul romancier italian ales deputat nu de mult şi care e serbătorit actualmente la Paris cu ocazia representarei piesei sale ,,Viile morte“. D’Annunzio e o figură Interesantă din multe puncte de vedere : scriitor revoluţionar ca stil şi manieră, ilustru deja la o vrîstă cînd alţii încep abia a pătrunde în gustul unui public restrîns, universal cetit şi admirat, d’Annunzio a ţinut să reprezinte în parlamentul Italiei nu un partid politic, ci frumosul ca atare ; idealul de train şi de moravuri ; cultul vecină al formei artistice, „armonia omului liber şi puternic ca universul în întregime cunoscut, înţeles şi dominat.“—după cum se exprima scriitorul într’o recentă convorbire cu un ziarist de la Figaro. D’Annunzio vrea să lupte prin scris şi prin grajă pentru cultul frumosului moral, al frumosului ca scop suprem. Şi nu este, ţinta aceasta una din cele mai vrednice, din cele mai lăudabile ? Cunosc un deputat Iaşan — profesor universitar — care s’a întors de la prima şedinţă parlamentară cu reflecţia aceasta : — „Acuma ştiu care e cea mai frumoasă femee din ţară.“ Şi cită numele soţiei unui deputat: o văzuse în tribuna damelor şi înţelease de numele ei. E adevarat că, prin origine, deputatul de care e vorba avea cultul frumosului — în loc de darul eloquenţeî. Poate ar fi mai puţin „politicianism“ dacă cultul frumosului ar fi înăscut tuturor sau, măcar, dobîndit prin cultură. OAMENI Şl LUCrtURÎ High-life. In una din vitrinele mari din strada Lăpuşneanu am admirat în treacăt ca mulţi alţii un tablou suggestiv înfăţoşînd în imagine relele ce poate pricinui organismului teribila băutură de care se vorbeşte atît de mult, de o vreme, la noi, alcoolul. O sumă de maxime şi sentinţe tipărite în slove mari şi negre alcătuiesc un al doilea tablou ca o întregire a celei dîntăiri. Sunt vorbe înţelepte, adevăruri vădite, gîndiri utile în propoziţiunile acele concise şi negre—la cuprins şi la arătare. Toate însă sunt scrise franţuzeşte. Că „în mare parte“ vor fi înţelegând limba surorei noastre din apus trecătorii pe strada Lăpuşneanu—e adevărat, de ce însă aceleaşi maxime nu s’ar fi afişat în bună şi dreaptă limbă romînească ? Precît ştiu Jiga antialcoolică — şi aci e unul din defectele ei—se adresează mare populaţiuni straturilor „de jos“ care ar fi abuzînd de alcool. Dar acele pături de oameni trec rar prin strada care duce de la Troyan la Jockey-club, ele nu se opresc înaintea vitrinelor -- nici,nu ştiu ce ei, barim înţelegem franţuzeşte. Este o vădită contrazicere între scop şi fapt. TUST MONETIRU Opt zile au durat durerile facerei „Impăcarei” intre fraţi, pentru ca la sfirşit să nască un caz patologic osebit, sau mai bine zis ca să renască : d. Palladi. Colosul a cărui presenţă in primul minister colectivist amărise toată lumea, a plecat acum un an „bolnav de zahar", precum îl scuza pe atunci Voinţa Naţională. D. Palladi şi-a preumblat nesuccesul pe la Carlsbad, a fost văzut la Berlin şi numai după un an de zile a revenit in ţară, fără ca ziarele să fie Înregistrat, in treacăt măcar, numele fostului ministru cu legea asupra peştelui. Abea intr’uia tărziu, cu ocazia rechizitoriului pe care d. Lascar o făcuse lui Sturdza, cu ocazia unei Întruniri a majorităţei, d. Palladi luă apărarea guvernului şi numai astfel se află că d. Palladi există. Astăzi, drept recompensă pentru pledoaria pe care a făcut-o, guvernul i-a dat departamentul justiţiei. Girarea afacerilor departamentului dreptăţei date pe mina pamfletarului de la Gazeta Poporului care mai este şi un obicinuit al judecătoriilor de ocoale, ie o dovadă nouă despre halul din guvern. Dar pentru „concentrarea tuturor elementelor liberale“ numirea aceasta are o importanţă decesivă: in momentul in care aurelianiştii erau in tratative de Împăcare cu guvernul, li se răspunde prin numirea de ministru a aceluia, care singur a Îndrăznit să atace acuzările pe care d. Bascar Ie-a adus d-lui Sturdza. „Tratativele“ de înpăcare s.u înăsprit relaţiunele intre fraţi. Aceasta ie situaţia. Bociul şi antrepozite în Iaşi O reformă, promisă. — întrebarea ministrului domeniilor.—Respunsul camerei.—O chestiune. Pare că îmbunătăţirea promisă Iaşului încă în anul 1884 şi care a constituit programul de lupte electorale în diferite alegeri, e pe cale de a fi realizată, dacă ministrul domeniilor va şti să păstreze bună-voinţa pentru Iaşi şi o hotărîre puternică pentru a aduce îmbunătăţiri reale a douei capitale a României. E vorba de docuri şi antrepozite. * * * Preşedintele camerei de comerţ din localitate a primit din partea ministerului domeniilor, o adresă cu conţinutul următor „Se cere camerei a respunde cît mai curînd și mai detailat posibil dacă e nimerit a se construi în Iași docuri de o astfel de capacitate încît Iașul să poată servi ca tîrg central al produselor de cereale din întreagă Moldova. „Se mai cere de asemenea părerea camerei dacă ar fi mai bine sau nu, construirea de docurimici pe la diferitele staţii din Moldova“. * ❖ * Preşedintele camerei d. Şerban, văzînd importanţa chestiunei şi urgenţa reclamată de ministru s’a grăbit a respunde următoarele: Se găseşte ca mai bună ideea înfiinţării unor docuri centrale in Iaşi, căci prin situaţia sa cît şi prin multiplele linii ferate, uşor ar putea deveni laşul ■un important centru comercial. In cazul acesta capacitatea docurilor ar trebui să fie—pentru moment—cel puţin egală cu acea a docurilor din Galaţi şi Brăila. Docurile mici ce s’ar înfiinţa pe la diferitele staţii ele căilor ferate ar putea fi ca un soi de magazine colecore pentru piaţa centrală. Preşedintele camerei mai crede însă că pentru a face foarte utilă această lucrare şi pentru a stabili o legătură întinsă se impune construirea liniei Dorohoiu-Noua Suliţa, care ar face foarte uşor şi puţin costisitor transportul cerealelor în Germania. A * * Dacă ministrul colectivist, are bune intenţiuni, dacă oraşul atît de iubit de colectivişti şi—bizară antiteză—atît de ' ' ■ '-'j - _ rrlor sărăcit, a atras întradevăr buna-voinţă a d-lui Stolojan—realizarea unei părţi numai din programul întocmit de d. Şerban, ar însemna mult, foarte mult. ACTUALITĂŢI Beizadeaua Prinţul Grigore Sturdza, fiu de Domn, se cunoaşte şi sub porecla de „Viţel“. De ce -i zice Viţel şi nu altfel, mai ales că prinţul a trecut departe peste prima juneţă ? Unii spun că porecla i-a fost dată din pricină că obicinuia a face gimnastică manuală cu un viţel—alţii pentru că poporul a găsit viţelul de aur din biblie — în palatid din strada Romană. Prinţul a devenit vestit în Iaşi de cînd a deschis tarabă pe socoteală proprie, în care calitate împărţea popondui, drept puncte de program, pişcoţi cu vin ruginit, bucate bogate de tot soiul şi chiar poli strînşi cu multă cuminţenie de reposatul Mihai Vodă. Graţie acestor calităţi distinse şi din alte pricini pe cari d. Mîrzescu le cunoaşte mai bine, prinţul a fost trimis în cameră, mandatar al colegiului I de Iaşi. In trei ani de zile prinţul n’a găsit prilejul să se intereseze de oraşul care l’a ales. S’a legat de Rusia şi de alte puteri dar n’a amintit vorbă de tîrgul oropsit în care a stat tronul tatălui său. Alaltăieri, însă, cu ocazia discuţiei asupra instalarea unei reţele de tramvai în Iaşi, prinţul a luat cuvîntul şi a cerut respingerea concesiei, pentru motivul că tramvaiul ar perturba liniştea cetăţenilor şi ar speria caii. Trebue să ne închipuim că poporul era mai satisfăcut de daniile prinţului, decît prinţul el însuşi de modul cum a combătut tranvaiul pe contul somnului cetăţenilor şi al harmasarilor. 18 . Adevărul este că după mai multe"consfătuiri se admisese ca formaţiunea de la Drapelul să participe cu trei portofolii. Nu s’a putut, însă, ajunge, la o înţelegere în distribuirea acestor portofolii,i drapelul. Mă rog, cum era guvernul înaintea tratativelor,... cari s’au rupt, tare ori slab ? Dacă era tare, de ce a făcut avansuri umilitoare prăştiaşilor din taberile răsleţe ? Şi dacă era slab, cum a rămas acum, cînd li s’a respins curtea ? Şi opoziţia aurelianiştilor cum se va face de acum în colo ? Pînă aci era moderată, pentru că, ziceau ei, nu cauze adinei 11 despărţiau de guvern ci chestii secundare cari se puteau aranja ă l’amiable, dar acum, cînd s’a văzut colectivitatea moare dar sistemul nu’l schimbă - moderaţiunea ar însemna pur şi simplu complicitate deghizată. Cit despre d. Fleva, suntem siguri că nici nu ’şi a făcut iluzii despre o conlucrare tihnită cu reprezentanţii ocultei. Ardoarea tribunului va fi mai mare azi cînd n i s’a făcut necinstea de a-i exclude sistematic de la consfătuirea cu aceia pe cari la nevoie d. Sturdza tot îi mai numeşte liberali. Şi sfîrşitul ? Sfîrşitul e simplu de prevăzut: guvernul, profitînd de demoralizarea majorităţii, se va mai tîrî cîteva săptămînî folosindu-se de iluziile naivilor că pînă în cele din urmă concentrarea tot se va face. Cînd eu se vor închide din nou căile, cum s’a întîmplat înainte de vacanţe, atunci va distra opinia publică făcînd din nou oferte. Aurelianiştii, simţind, la rindul lor, că d. Sturdza slăbeşte din ce în ce, vor deveni tot mai exigenţi şi vor refuza ofertele cu tot mai multă ostentaţie. Şi n şi cu două-treî rînduri de tratative de acestea ajungen la sfîrşitul sesiuneî parlamentare, se închid camerile şi d. Sturdza îşi face reverenţa — ceea ce ’î asigură opt luni de răgaz absolut pentru a schimba politeţe cu Jeszenski europeni. Dar proiectele de legi ? Proiectele de legi sunt inutile pentru un partid care are la activul seu pe 21 48, 59, 66, 77 şi 95. Şi iată cum se stă la putere în 1898! J©N. scriitori şi cârţi „Grinduri şi vise“ Ultimul volum de versuri apărut în vitrinele librăriilor noastre—volumul d-lui Gh. Murnu. Sunt cîţiva ani de cînd noi, diletanţi şi amatori, am descoperit numele acesta in reviste din capitală. Coşbuc era în plina frămîntare a discuţiilor ce se încinsese asupra meritului şi originalităţii operei lui—şi pentru întâia dată începuse a se manifesta talente în genul Coşbuc . d. Murnu părea unul dintre aceste talente frumoase. Cu toate aceste autorul volumul de «Gînduri şi vise» nu e din şcoala aceasta,—de loc. Liric şi personal, reflexiv şi duios—d. Murnu remîne pururea concentrat într’o auto-analiză, într’o tristă subiectivitate,—gamă ce se repetă cu o armonioasă,varietate de note în cele o sută de poezii cuprinse în volum Stăpînit e al meu suflet De-o durere ne’nţeleasă: Sufletu-mi e bietul mire Şi durerea e mireasă. Din a lor împreunare, Dragoste cu duşmănie, Naşte pruncul cel mai dulce Fermecata poezie. Este par’că o poemă—una şi singură —dezmembrată în bucăţi scurte, strofe izolate,—abia variind ca ritmu şi cuprins, —a uneia şi aceleiaşi iubiri, este draga rămasă în depărtări, acea cu ochii de safir, cu buze de rubin, cu lacrimi de mărgăritar, care resfrîng cerul sfînt de primăvară ; acea pururea sperată, aşteptată, evocată în valul vieţei ca un cîntec mîntuitor ce mîngăie pe naufragiat ; acea pîndită ziua şi seara la respintene ; acea căriia poietul sfios n’a îndrăznit să-i spuie o vorbă; acea pierdută şi regretată de-a pururi—uitată doară în răstimpuri scurte la un divin pahar de vin ori în sunetul unei muzici alinătoare. Şi povestea tristă nu are măcar—un sfirşit. O nu ! Gîndurile şi visele vor urma înainte —frămîntătoare şi uneori nimicitoare. ... Şi totuşi fruntea ’n palme’mi string Simt rana mai adîncă Şi tot mă sbucium ard şi plîng Şi tremur şi ard încă Chiar dac’a părut uneori iubirea înstrăinată prin depărtare—ea revine, revine încă De sete şi trudă învins Spre tine ’ntind braţele iarăşi; Copil noi tovarăşi ne-am prins, Să fim şi la moarte tovarăşi. Volumul d-lui Cruceanu despre care am vorbit în ultima cronică literară şi volumul d-lui Murnu—apărut după cîteva zile sunt fundamental opuse ca două temperamente de altă cultură, de altă origine, trăite în alte împrejurări. Dacă cel întăi a citit pe Leconte de Lisle,--d. Murnu desigur a cunoscut din primele cetiri versul lui Heine: Din țări străine mă’ntorceam Pe cunoscuta cale Şi m-am oprit s’ascult la geam Tot e pustiu şi jale ! îmi reînvie atît de obsedant resunetul nostalgicelor versuri pe care cîndva le am tradus din Deutschland: In zi de toamnă mă’ntoreeam Venind din ţări streine.... Iar pînă ca marele Eminescu să ne cînte împărat slăvit e codrul şi să avem ca a noastră splendida cadenţă în care d. Murnu scrie : Noaptea înstelată-I templu Cîntăreţ—Privighitoarea Preot slujitor amorul Iar tămîie sfîntă—floarea, marele liric german ne-a ritmat fermemecător: König ist der Hirtenknabe Grüner Himmel ist sein Thron. Versul d-lui Murnu—contrar şcolii în care s’a cultivat autorul «Lacrimelor» —nu năzueşte la prejudicioasa şi clasica plenitudine, la orgolioasa şi fecunda sonoritate de silabe, dar în schimb cîtă preciziune şi cîtă frumuseţă poate adăposti o strofă, una singură ca : Lacrimi, gemeni ce resfrîngeţi Cerul sfînt de primăvară.* Inima-mi spre voi se ’ndreaptă Cum rănitul cerb, cînd moare Ars de sete se Urăște Lingă recile isvoare