Opinia, iulie 1898 (Anul 2, nr. 48-73)
1898-07-31 / nr. 73
ANUL II No. 73 EDIŢIA DE SEARA IAŞI —VINERI 31 IULIE 1899. Numărul 10 Bani ABONAMENTESVSî încep la 1 şi 15 ale fle-oa reî luni şi s© plătesc tot-d’a-iina Înainte In Iaşi la Casa Administraţiei In judeţe şi streinătate prin timudare postait Un an în ţară 30 lei; In streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA No 43. — Strada Cioliei —No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Rnmfirul10 Bani ANI NOJURIILE • In Iaşi şi judeţe se primise numar la ‘Administraţie In strâinătate, direct la administraţie şi toateoficiile de publicitate. Anuneiuri la pag. IV , . . . 20 b. linia ■ . . la ... 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 „ „ Un număr vechi, 30 bani REDACŢIA No. 43— Strada Hiftiei - No. 43 «m Distrugerea Portretului Regelui REPUBLICI UBERE Un examen cît de superficial asupra mijloacelor de cari se slujesc liberalii pentru a păstra un echilibru aparent şandramatei lor putrede duce la încheierea că sistemul primitiv, după care suntem guvernaţi, are mai multe puncte de asemănare cu practicele şefilor de bandă decît cu organizaţia modernă de partid. Se ia puterea terorizînd Coroana — fără program şi fără ideal politic. Tot bagagiul de formule seci cari slujesc de mască adevăratului scop pe care -l urmăresc campaniile din timpul opoziţiei se leapădă pe treptele puterei. De aceea liberalul la guvern se deosebeşte mai mult de liberalul în opoziţie, sub raportul sentimentelor pe cari le afişază, de cît se deosebeşte de conservatori chiar. Raţiunea de stat temperează ca prin farmec expansiunea patriotismului lui de paradă, simţul realităţii dure răceşte fantezia-i zănatecă şi proza vieţei publice pune din capul locului plumb în aripele imaginaţiei lui de demagog jumătate poet şi jumătate şarlatan. Această decepţie, care -l demoralizează din primul moment, fac ca cel dintîiu pas pe treptele puterei să fie pentru liberal şi primul pas spre prăpastie. Şi în starea aceasta de covîrşitoare rătăcire sufletească, două sunt căile pe cari poate purcede liberalul: să se lase pornit de firea sa catilinară şi să răstoarne din temelie moştenirea de la predecesori, ca să aibă de reconstruit pe urmă ; sau să stea cu mîinile încrucişate în faţa operei adversarilor, ca viţelul la poarta nouă, şi să cîrpească cu o mînă nedibace, micile imperfecţiuni pe cari le descopere vremea la lucrările sevîrşite de alţii. La prima îndeletnicire s’ar fi dedat cu voluptate colectivistul —dar e un factor în ţara asta, care, mai presus de partide, păstrează cu gelozie materialul din care ’i se va alcătui într’o zi istoria. Şi colectivistul s’a isbit ca de un granit de rezistenţa nebiruita a acestui factor suprem. Alternativă, deci, nu mai era—şi colectivistul s’a văzut dintru început osîndit la rolul de umplutură netrebnică însărcinată să ţie vremelniceşte un loc rămas de ocam dată vacant. Atunci, pentru ca aşa zişii miniştri să pară că se află în treabă, au scăzut cu vre-o zece numen ai jandarmilor rurali, au lărgit cu vre-o cîţiva kilometri circumscripţiile administrative, şi, între două tentative avortate de a vota legea patentelor, au redus cu cîte unul, în fie care oraş, numărul biurourilor de servitori. Această uriaşă activitate, însă, desfăşurată numai în interval de trei ani, a absorbit într’atîta pe titanii colectivişti în cit n’a lăsat nici unuia vremea să dovedească aptitudini de om superior. De aceea posidicul mărunt, care nu iese din smîrcuri în timpuri normale, s’a ridicat cu pretenţii în iazul de mediocrităţi—căci, poate nu fără cuvînt, fiecare secătură se credea în putinţă să se coboare pînă la înălţimile de unde tronau oamenii mari ai partidului. Atunci a fost un moment de haos. Ne am pomenit, Intjiu, cu douî şefi deodată : cînd guverna unul, cel-lalt îmbătrînia şi ’şi dedea demisia--iar cînd a demisionat cel dintjiu, cel din urmă a început să întinerească. A urmat apoi o luptă piept la piept între parlament şi banca ministerială, luptă din care toată lumea a eşit rănită—dar omul superior nu s’a produs. Situaţia era desperată. Zizania şi inimiciţiile luaseră aşa proporţii, încît la un moment dat a trebuit să întervie opoziţia ca să obţie un armistiţiul în resboiul acesta fratricid. Acum, s’a făcut pace—un fel de pace armată. Văzînd că nu se găseşte omul cu destulă autoritate ca să adune pe răzleţi sub un singur steag, s’a frînt toiagul de şef în atîtea bucăţi cîte căpetenii se resculaseră. Cu chipul acesta s’a desfiinţat consiliul de miniştri căci fiecare departament lucrează neatîrnat —şi membrii guvernului nu se adună la sfat de cît cînd au să se certe asupra cîte unei chestiuni arzătoare. Sistemul acesta e mai mult sau mai puţin comod în capitală, unde fiecare ministru îşi are atribuţiile determinate păna la oare care punct. încurcătura e în provincie. Aci —fiind că secăturile n’au fost consultate cînd s’a făcut compromisul -grupările s’au format după împrejurări; de aceea nu e rar să vezi primari umbriţi sub bariera ministrului de finanţe, prefecţi ocrotiţi de ministrul domeniilor şi vameşi sprijiniţi de logofătul bisericesc. Amestecul acesta grotesc împedecă mersul regulat al serviciilor şi nu odată produce scene de un haz irezistibil. Situaţia prefectului de Covurlui, spre exemplu, care cere de la d. Stolojan transferarea subprefecţilor, sau cazul consilierilor comunali din Bucureşti, cari aşteaptă pe ministrul de finanţe ca să’l înmîneze demisiile — sunt teme de comedie bufă care ar face reputaţie chiar unul mediocru autor dramatic. Dacă n’ar fi tributul de admiraţie ipocrită şi concursul în alegeri care să stabilească o trăsătură de unire între bonzii din capitală şi vasalii din provincie —ar crede că ţara romînească e o federaţiune de republici libere, cari se guvernează fie care după sistemul său propriu. Dr. RăduleSCU OAMENI $I LUCRURI Un fapt divers. De o extraordinară simplicitate—nu zicem banalitate—întîmplarea relatată aci merită fără îndoială o clipă de reflecţii şi regrete, oricît de îndepărtaţi, şi de străini am fi de dînsa. O clipă... Cuvîntul acesta este filozofia toată a întîmplării acesteia ; filozofia vieţei noastre întregi. Fericirea amăgitoare nu e decit o singură clipă ; disperarea, şi dînsa, nu pune decît o singură clipă din intensitatea pentru a ne hotărî să punem capăt vieţei. Dovadă faptul divers înregistrat de ziarele din Lyon, în Franţa. Mai mulţi jucători erau strînşi în jurul unei mese de cafenea cînd o fată tinără întră neobservată şi luă loc la o masă vecină. Ceru un ceain și—„de scris.“ Făcu în grabă două scrisori pe care le puse în plic. In tot timpul privirea se întorcea mereu înspre unul din jucători ca și cum ar fi vrut să-i atragă luarea aminte. El văzuse mișcare,—dar se sili să pară că nu știe nimic. Atunci tînăra scoase un praf din buzunar, îl turnă în paharul de ceain şi înghiţi conţinutul fără a şovăi. Se otrăvise cu acid oxalic. Adevărul era că venise în cafenea ca să facă o ultimă încercare de a recîştiga prietenia unui amant,—tînărul jucător cătră care întorsese de atîtea ori privirile. Era una din nenumăratele victime ale „clipei“ de iluzii şi uitare de sine, care dăruise ce avea mai scump celui intuit care făgăduise fericirea pe pămînt lucrătoarei doritoare de mulţămire, ca tot omul. Din fericire disperarea îmbracă uneorî haina energiei supreme şi mîna care a năzuit în zadar să reţie himera norocosului destin e încă în stare să caute în praful omorîtor—praf de puşcă sau praf de farmacie—mîntuirea desevîrşită. EXTERNE CON JECTURI.... Reproducem dintr’un ziar drain—cu toată discreţia trebuincioasă : un ziar femenin — următoarele reflecţii politice de dublă actualitate europeană: moartea lui Bismarck, călătoria regelui Carol. «Omul care a murit de curînd, d. de Bismarck, făcuse din Romînia un satelit destinat să evolueze in cercul politicei germane. Plină de dușmănie în potriva Rusiei pe care o învinuia că vrea să-i răpească tot teritoriul, România — după cum ştia oricine — intrase cu desâvîrşire în tripla alianţă. Partidele opoziţiunii române care pledau contra Austro-Ungariei, odată ajunse la putere (attrape, ăle Sturdza) se grăbiau să între în marea ligă internaţională unde figurează Habsburgii şi a căror mişcare e călăuzită de Hohenzollern. E uşoară de înţeles dară mirarea care a cuprins oarecari cabinete văzînd că după vizita prinţului Ferdinand al Bulgariei la St. Petersburg, regele Carol al Romînieî vine la rîndul său să salute pe Ţarul Nicolae II. Desigur Împăratul cunoaşte antipaticele măsuri luate odinioară de guvernul roman în potriva Rusiei. Prin urmare apropierea aceasta căutată de regele Carol, un Hohenzollern el însuşi, este excelentă pentru asigurarea cordialităţii raporturilor între suveranii mari şi mici. Totuşi, oarecare mirare persistă. Merită oare să dăm crezare zvonului senzaţional despre o alianţă între Romînia şi Rusia? Vom păstra cuvenita rezervă şi vom observa numai că primirea făcută unui prinţ al Balcanilor (? N. Red.) este foarte semnificativă, finind seama că vizita na fost pregătită fără o prealabilă înţelegere cu cancelariile de Viena şi Berlin. Că, prin urmare, politica austro-germanâ o să între în conformitate de acţiune cu politica guvernului de la St. Petersburg. Nimic mai mult,—ceea ce însă e deja mult. Ceea ce ne interesează—încheie ziarul —e ca liniştea să domnească în Balcani şi ca o nouă chestiune a Orientului să nu ameninţe pacea Europei.“ E locul de a zice că după moartea lui Bismarck toată lumea poate să facă politică,—pînă şi femeile. Manevrele de toamna Concentrările in vederea marelor manevre ale corpului al 3-lea şi al 4-lea de armată vor Începe la 1 Septembrie. Soldaţii vor fi concentraţi pe 35 de zile. In zilele de 33, 33 şi 34 vor avea loc marele manevie, iar in ziua de 35 ne va face denconcentrarea trupelor. ___AC TU AL IT A T .1 DUPĂ 0 CATASTROFĂ 0 polemică pe cit de curioasă pe atîta şi de tristă s’a iscat în jurul unei recente tragedii pe care am caracterizat-o de «internaţională». E vorba de naufragiul vaporului Bourgogne in drumul din America spre Franţa, naufragiu îngrozitor care a rîpit viaţa la sute de oameni aparţinînd ambelor continente. Era din cale afară mare nenorocirea ca să poată fi prea curînd uitată. Scăpase «prea mulţi» de moartea îngrozitoare ca să nu afle amănunte postume asupra teribilei catastrofe. A fost o adevârată luptă pe mare, luptă desperată între oameni şi natură, luptă între bărbaţi şi femei, între tari şi slabi. Pentru a linişti însă spiritele iritate prin îngrozitoarele dureri ce le-a pricinuit dezastrul, s’a căutat a se atenua în chip oficial răspunderile, neglijenţele personalului vaporului Bourgogne. Raportul oficial trage concluziuni binevoitoare şi conchide că un eroism netăgăduit a fost desfăşurat de tot personalul vaporului, ba chiar se întocmise lista decoraţiilor ce vor fi distribuite drept răsplată a virtuţii şi curagiului în împrejurări grele. Ironia era prea mare în faţa unei situaţii atît de triste. Curagiul şi devotamentul erau prea puţin vădite în faţa cifrelor de morţi şi salvaţi. In contra acestei indulgenţe oficiale se ridicară o parte din cei scăpaţi cu viaţa, rude de ale celor înecaţi—şi căutară a stabili vinovăţiile în trista afacere a naufragiului pe ocean. După aceste mărturisiri, a căror sinceritate e greu sa fie bănuită, personalul marelui vapor, compus din marinari francezi duce în adevăr răspunderea catastrofei prin neglijenţa cu care a condus vaporul şi mai ales prin repeziciunea cursei pe apă, în timpul nopţii. O afirmare care prinsese rădăcini era ştirea comunicată de unele ziare franceze că Italienii, călători pe vapor, abuzase în chip groaznic de forţa lor fizică, ba chiar uzase de cuţite pentru a scăpa gel dintiiu, în dauna celorlalţi, şi în dauna femeilor care—după cum se ştie—au plătit cu viaţa inferioritatea forţei fizice. Contra acestei patriotice dar gratuite afirmări protestează de asemeni călătorii francezi şi americani rămaşi în Viaţă. Era în adevăr prea grotesc să se facă din o atît de funestă întimplare un izvor de duşmănii şoviniste şi de... decoraţii pentru «serviciu credincios». Apropos de fumuri,... Un proverb foarte adevarat de altmintrelea spune că nu e foc fără fum, bineînţăles că pe timpul cînd se stabilise această zicătoare, praful de puşcă fără fum nu era încă inventat. Şi deoarece patrioţii liberali nu î şî pot atribui inventarea nici unui fel de praf de puşcă, cu uşurinţa cu care bunăoară îşi atribuie antreprizele, pensiile reversibile, diurnele şi’n fine tot felul de afaceri avantajoase partidului, apoi de aceea ei n’au găsit pînă acum mijlocul de a face ca focul isprăvilor liberalilor să nu scoată fum. De cite ori vin la putere, miroasă din ţară a pîrleală aşa că trebuie să cîrnească chiar nasurile cele mai rezistente. Pe urma lor un fum gros şi negru se ridică în toate părţile pe unde calcă, şi pîrjolul care-l fac în averea statului şi a comunelor provoacă o atmosferă de fum, încît denotă, chiar şi celui mai sceptic, o stare de foc şi de ardere generală. Cu toate acestea presa patrioţilor liberali găseşte de cuviinţă să afirme că opozanţii şi mai cu samă noi ceştia de la Opinia suntem oameni cu fumuri, adică înfumuraţi, fiindcă îndrăznim să înregistrăm zilnic isbînzile regimului şi să le comentăm ceva mai de sus adică maî cu oarecare discernămint de cum se aşteptau fraţii căuzaşî că o vom face-o. Şi dacă chiar ne găsim azi într’o atmosferă de fum, atmosferă în care se află învăluit întreg poporul român, apoi fumul acesta nu e altceva de cit acel al focului general, pe care partidul patrioţilor liberali l-au întins peste toată ţara. Suntem împreună cu toate conştiinţele drepte şi nepărtinitoare, învăluiţi, înăduşiţi de fumul actelor regimului, acte care ard toate izvoarele de progres ale ţărei şi pentru a scapa de acest incendiu, care a luat proporţii îngrijitoare, trebuie se recurgem la pompe de calibru mare şi la trompete de alarmă care să deştepte cu o oră mai curînd naţiunea. Această atitudine a noastră însă, scribii liberali naţionali o numesc: înfumurare, opintindu-se a dovedi că atmosfera e limpede cînd o lume întreagă e convinsă de contrarul. Şi fiindcă vorbirăm maî sus despre praful de puşcă, apoi" singura " concesie ce o putem face patrioţilor în materie de asemine invenţii, este să le recunoaştem esclusiv pe acea a prafului de aruncat în ochii naivilor. Uzul, ca să nu zicem abuzul, pe care fraţii liberali îl fac cu acest fel de praf, a ajuns la o îndrăsneală uimitoare. Aşa de exemplu, în lăuntrul ei se ingeniază se arăte că ţara înoată în belşug şi fericire, iar în afară că guvernul se bucură de victorii şi triumfuri care lasă cu o sută de poşte în urmă pe toţi Napoleonii, Nesselroziî, Cavariî şi Bismarck de pe faţa pămîntului. Fiecare, deci, cu fumul lui. Juvenal f ---*----------«« ^---- Nedotherapie Ziceam într’un număr recent că epoca e priincioasa subiectelor privitoare la diferitele şi nenumăratele sisteme terapeutice puse la dispoziţia noastră, oameni «moderni» într’un sens anumit , sinteză care cuprinde noţiunile unui mare număr de slăbiciuni şi neajunsuri. Vorbeam atunci de terrotherapie—hipoteza unei noi descoperiri pentru folosul omenirii suferinde şi emiteam părerea că toate elementele naturii cuprind în sine o putere, misterioasă In parte, de a tămădui pe omul suferind. După hydrotherapie, aerotherapie, terrotherapie, thalassiotherapie, metallotherapie, electrotherapie,—iată un nou cuvînt, maî eloquent și mal suggestiv decît toate : nudotherapie. Nudul..., elementul cu neputinţă de definit, cuvîntul pe care nu-l putem îmbrăca în epitete fără a-i răpi înţelesul firesc, nudul a devenit un mijloc therapeutic, după ce a dat artei toată puterea şi frumuseţea, farmecul şi plasticitatea ; nudul pe care ipocrita civilizaţie l-a declarat contrariu unor artificiale şi închipuite legi de moralitate, decadenţă şi pudoare, nudul—care îşi răzbună de această insultă impunîndu-se nu ca unicul element de frumos adevărat, ci ca o necesitate bio-fiziologică. Dovadă că adevărul gol triumfă deapururi.* Există astăzi—ne zice d. de Varigny —instituţiuni unde la adăpostul privirilor indiscrete, în grădini anume aranjate, bolnavii fac cură de nuditate, petrecînd toată ziua fără îmbrăcăminte expuşi la razele soarelui, la aier şi la ploaie. Tratamentul acesta convine, în genere, debililor, astenicilor, neurastenicilor, obosiţilor, blazaţilor şi chiar unora dintre tuberculoşi. Nuditatea stimulează şi întăreşte, izolînd însă în acelaşi timp pe bolnav de restul Uimei, de lumea sănătoasă. Bineînţeles că despărţirea sexelor e un principiu esenţial şi iniţial în acest nou tratament. Bolnavul se scoală la 5 ore dimineaţa şi iese în grădină imediat. Gol cu desăvîrşire, sau cel mult cu o centură care aminteşte faimoasele centuri de castitate ale străbunilor noştrii romani şi avînd pe cap o mare pălărie de paie, contra arşiţei solare. In mijlocul grădinei se află o colină umbrită în parte; pe această colină bolnavul îşi petrece cea mai mare parte a zilei de cură, ba şi masa e servită tot acolo. Dejunul e foarte frugal ; carnea e interzisă. Dacă ziua e călduroasă bolnavii se culcă jos, pe verdeaţă, la umbra unui pom, citind ori vorbind între ei. Pe răcoare bolnavii sunt învoiţi să se primble pe iarbă, să facă exerciţii pastorale, etc. In sfirşit sunt liberi să se frigă la razele soarelui, dacă le place. După cîteva oare de asemenea cură bolnavul se dă jos de pe colină şi se urcă pe un acoperiş unde timp de un ceas se expune la razele calde ale soarelui, păzindu-şi numai capul. Aceasta e baiea de căldură şi lumina, după aceea de aier. Sioria cobtinuă încă, înfăşurat într’o pătură, bolnavul se expune la focul ceresc, şi apoi doi servitori îl bagă într’o baie caldă după care i se face un masagiu general. Dup’amiază bolnavii se duc la refectoriu, în acelaş costum uşor şi sunt serviţi cu diverse alimente frugale : lăptuci, fructe, legume,—în rezumat alimentaţia vegetariană. Căci aceasta domneşte escluziv în instituţiile de care vorbim. Dup’amiază cura e aproape aceeaşi pînă seara. La 9 oare are loc culoarea obligatorie, fie în costum de noapte, fie în acelaşi «costum» de baie. * Mai curios , e că baiea rămîne aceiaşi şi în caz de vreme ploioasă, cu deosebire că în acest caz ea se complectează şi cu o adevărată baie de apă. Bolnavii se lasă plouaţi, fără a fi «plouaţi» de această lipsă de vreme bună. Afară dacă timpul e din cale afară urît,—atunci cura este întreruptă, bineînţeles. In resumat, principiul nudotherapie constă în a se expune corpul gol la ac