Opinia, septembrie 1898 (Anul 2, nr. 97-120)
1898-09-01 / nr. 97
r KVy · Asasinarea împărătesei Austriei ÎNSCRIERILE Una Septembre bate la uşă. Părinţii, doritori de a-şi vedea puşi la şcoală copiii lor, se grăbesc a-i înscrie. Treptele şcoalelor sunt pline de lume, care furnică. E perioada şcolilor. Directori, secretari şi profesori sunt asaltaţi de fel de fel de bileţele de recomandare de la prieteni, rude, cunoscuţi, de la cunoscuţii cunoscuţilor şi de la prietenii prietenilor. E o ferbere în pătura interesată de a trăi prin şcoală, ferbere care merge crescînd prin roirea păturilor rurale spre carte. E semn îmbucurător, căci năzuinţa, ce are omul de a-şi asigura ziua de mîine să fie mai bună ca cea de azî, năzuinţa de a înlesni copiilor un train mai uşor —deşi cu griji mai multe, e o sfîntă datorie de tată, de mamă, de familie. Creşterea normală a numărului postulanţilor de locuri In şcolile secundare, e un semn vădit că şcoala începe a prinde rădăcini şi că cerinţele statului modern împinge şi societatea spre cultură. Ferbirea însă pare a lua proporţii mai mari şi mai îngrijitoare faţă cu aşa zisele dispoziţiuni draconice ale legii d-luî Haret şi mai ales a regulamentului interpretator legii. Copiii vin la şcoală cu sutele şi locuri nu sunt decît cu zecile. In adevăr legea prevede că nu se vor primi în clase decît cite 50 elevi —cursul inferior—şi cîte 40 elevi în clasele superioare. Motivele, cari au dictat asemenea disposiţiuni, erau foarte serioase şi de domeniu pur şcolăresc. Se ştie de toţi că clasele prea numeroase merg greu, că profesorul nefiind in stare a controla mai des pe elevi, aceştia ies ce se întîmplă, nu ce voeşte şcoala. Şi dacă au eşit şi ies elevi buni în şcolile, aşa cum le avem, aceasta se datoreşte naturii bune a elevului, nu şcolii. Deci după noi—şi cînd zic după noi, zic după toţi cei ce cugeta serios la şcoală—măsurile legale sunt pe deplin justificate. Nouă nu ne trebuiesc şcoli secundare, în care sa zacă cîte 100 elevi în clasă. In o clasă unde sunt 100 elevi, aceia zac nu lucrează; aceia sunt spectatori, nu actori; pasivi nu activi; distraşi nu atenţi; cu toţii am dori încetarea claselor cu supranumerar. Dar dacă legea în sine şi absolut luat nu păcătueşte întru nimica, mai e încă ceva care trebue avut în vedere pentru a împăca cerinţele şcolare cu nevoile sociale. Societatea romînească s’a trezit din somnul ignoranţei şi aleargă la şcoală. Acest dor de şcoală e dus de nevoia vieţii nu de dragostea de carte. Ori care ar fi imboldul, statul e dator a face faţă impulsului spre carte. Intru cît dînsul are aproape monopolul culturii, e de datoria statului a pune la dispoziţia publicului atîta cît se cere. Să presupunem că publicul ar cere în consumaţie o cantitate de 20 milioane kilo sare şi statul i-ar da numai 15 milioane. După legea ofertei şi a cererei cele 5 milioane s’ar importa din afară. Dar statul avînd monopol ar trebui el singur să procure cele 20 milioane kilo sare. Tot aşa cu tutunul, tot aşa cu orice e fapt de monopol. Şi monopolurile se plătesc , iar instrucţia e şi gratuită şi obligatorie! Care e clar datoria statului în asemenea împrejurări ? A înscrie numai în lege că nu primeşti decît 50 de elevi pe clasă şi a te mulţămi cu numărul actual de clase d e a nesocoti cererea. Statul trebue dar să ofere atîtea clase cîte sunt nevoile cererii. Scurt şi limpede. Dar existenţa claselor e legată de buget, şi aici e marele nod gordian în materie de instrucţie. Toate se fac pe încetul şi vremea desăvîrşeşte tot ce omul plănueşte şi face. Ar fi cea mai imprudentă măsură a limita într’un moment dat numărul claselor cu toată crescerea necontenită a cererilor. Ar fi şi imoral din partea statului. Pe de-o parte obligă lumea că nu poate trăi decît prin carte ; pe de alta nu-i dai putinţa de a se instrui, fiindcă nai locuri! Eu cred că dacă ministrul nostru, d. Haret, care e un om chibzuit şi priceput în ale şcoale!, s’ar fi gîndit din vreme la buclucul de astăzi, ar fi trebuit să ia următoarele măsuri: Prin articolul7 din legea secundară se zice : „Ministrul are dreptul a impune profesorilor şi maeştrilor pînă la 12 ore de curs pe săptămînă în specialităţile lor, în orice şcoală secundară din acelaş oraş, fără adăugire de salariu, căci numai peste 12 ore în sus se cere spor de leafă, şi aceasta după anumit avis a consiliului permanent. Ministrul ar fi trebuit să facă cunoscut, din iunie, directorilor de şcoli secundare, ca să convoace pe profesorii şcoalelor şi să dispue că în vederea aglomerării ce va fi la toamnă la înscrieri, să se chibzuească înfiinţarea de clase paralele , mai ales I şi V, în cari profesorii cari au cîte 6 — 10 oare pe săptămînă să mai ia pînă la 12 oare în materiile respective sau după alegere pentru a putea face faţă nevoilor culturale. Acest apel la înaltul simţ patriotic, ar fi emulat pe toţi şi fără a fi conştiincios prin lege, cu de la sine bună voinţă ar fi predat lecţii la clasele paralele. Pînă la buget fiecare ar fi fost dispus să consacre 2 — 3 oare pe săptămînă pentru şcoală. Au nu corpul didactic a dat dovezi de muncă desinteresată ani de-a rîndul? Cum s’a înfiinţat cele mai multe şcoli secundare, dacă nu prin propunerea gratuită de ani întregi a profesorilor? Şcoala normală din Bîrlad, gimnaziul din Huşi şi altele astfel îşi explică fiinţa. Vremea nu e trecută, căci localul nu cîntăreşte mult unde e rîvnă şi sacrificiu. Astfel văd eu că s’ar putea satisface nevoile plusului de înscrieri. Gh. (ChiMnescu. ASUL II No. 97 Numărul 10 Bani ABONAMENTELE încep la 1 şi 15 ale fie-careî luni şi se platesc tot d’auna înainte la lapi la Casa Administraţiei in judeţi şi streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei. In streinătate 40 Itl Şase luni 15 » „ * 20 n MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA No 48.— Strada Goliei —No. 48 EDIŢIA de seara IAŞI — MARŢI 1 SEPTEMBRIE 1898. Numărul 10 Bani ANTIN CIURILE in Iaşi şi judeţe se primesc iniraa’ la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciurî la pag. IV . . . . 20 b. linia , » » III .... 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 „ „ Fu număr vechift 30 bani REDACŢIA No. 48— Strada Goli ei-Jiu. 48 ZIAR CONSERVATOR, COTIDIAN LIPSĂ DE... OAMENI Profitînd de interimatul ministerului de interne pe care-1 ocupă, d. Dimitrie Sturza se Îndeletniceşte actualmente cu o remaniare prefectorală, aproape generală, in vederea, bineînţeles, a alegerilor comunale. De cît, a dat peste un nod. Nu găseşte oameni pe plac, eu cam să Înlocuiască pe prefecţii actuali. Un alt bucluc, şi mai mare, e apoi cu desemnarea viitorilor primari, cel puţin în principalele oraşe ale ţărei. Miniştri n’are, prefecţi n’are, primari idem. Nostim partid!... OAMENI ŞI LUCRURI Şcoala Normală.— In unul din cele mai recente numere ale ziarului se cerea informaţia: „Ministrul cultelor şi instrucţiunii publice a hotărît în mod definitiv desfiinţarea şcoalei normale superioare. Se va da cîte o sută de lei pe lună buriserilor acestei şcoli. Nu s’a precizat încă numărul lor.“ O sută de lei! Negreşit,suma va fi un bun ajutor, de mare folos studentului nevoiaş, de aci ori din provincie, pentru terminarea la timp a studiilor universitare. Dar suma burselor acordate unui număr de tineri universitari nu va alcătui ceea ce odinioară se numea „Şcoala Normală superioară“. Acei cari au cunoscut-o, fie că au trecut printr’însa fie că au avut relaţiuni universitare de aproape cu dînsa vor adeveri afirmarea noastră. Instituţia era una din puţinele bune, din puţinele originale, din puţinele frumoase. Liceanii harnici—îndeobşite nevoiaşi—năzuiau spre Şcoala Normală nu numai în vederea Înlesnire! materiale ce avea să le procure, dar şi în consideraţia unei reale originalităţi prin care se deosebea instituţia superioară de cultură. Nicăiri poezia libertăţii nu se îmbină mai bine cu simţul datoriei ca în mediul acesta alcătuit din elemente diverse ca temperament, ca inteligenţă, ca idealuri,şi asămănătoare totuşi în condiţiuni sociale, în vrîstă, în obiceiuri. Aci facultăţile univerzitare toate — singură medicina lipsea—îşi dadeau întîlnire şi constituiau adevarata universitate, în afară de catedră- în afară de curs; aici se Inlănţuiau lungile discuţii, instructivele dispute, conflictele de păreri, interesantele comentarii; aici erau „cei tari“ laolaltă cu „cei slabi“ şi erai sigur că găseşti „specialişti“ competinţi în materii la orice moment... de zi şi de noapte. Şcoala Normală era menită în istoria noastră universitară să fie pepiniera de aptitudini, atelierul de capacităţi, făurite în selecţiunea „normală“ ce se exercita în mod firesc în mijlocul variaţiei de inteligenţi şi de puteri. Dar reformatorii înţeleg uneori în mod bizar conducerea evoluţiunei sociale, d. Havel a ţinut la gloria de a pune la paragraful Şcoalei Normale. „Se va da cîte 100 de lei...“ Ministrul instrucţiunii publice e un om al cifrelor. Numărul indicat conţin, prea multe nule ca să poată ţinea locul unei valoroase instituţiuni culturale. CRETA Aproape pe neaşteptate a apărut din nou pe arena senzaţionalelor evenimente uşor inflamabila chestiune a insulei Creta. Zicem aproape, fiindcă ne putem aştepta la multe complicaţii şi încăierări pînă cînd va fi pe deplin rezolvită problema administrativă a acestei posesiuni ■musulmane. Incidentele recente de la Canea şi de la Candia au atras luarea aminte asupra Cretei, rămasă întro situaţie politică atît de puţin clară şi ameninţătoare tocmai prin obscuritatea aceasta. Conflictele sunt gata la cea mai mică provocare ; cauzele neînsămnate produc efede simţite şi la cea mai uşoară atingere rana netămăduită se obrinteşte. Chestiunea guvernării cretane a fost mult timp agitată în presa europeană, ca şi în diplomaţie, pînă cînd rămase baltă. Concertul statelor mari a suferit multe discordanţe şi, dovadă, numai patru din cele şapte mari Puteri constitue guvernămîntul provizoriu a insulei. Creta e «păzită» de flota celor patru state: Anglia, Franţa, Rusia şi Italia; e «administrată» de soldaţii lor. Iar roadele acestei multiple administraţii s’au văzut, între altele, în recenta izbucnire de la Candia. De astă dată — însă —nu pot fi învinuiţi etern vinovaţii musulmani de excesele întîmplate, încăierarea a început în mijlocul forţelor înarmate susţinute de puterile europene în Creta, cu ocazia adunării unor dări. Se pare că Turcii nu dorm pe roze faţă cu administraţiaeuropeană» a celor patru state europene. Consulul englez care a raportat cel dintie excesele din urmă constată cum s’au petrecut lucrurile ; violenţele au pornit din partea unor soldaţi francezi. Ziarul «Le Temps» cu toată obişnuinţa de a găsi vina din partea Semi-lunei în toate împrejurările, înregistrează faptele în acelaşi feliu. La rîndul ei presa germană jubilează. Relaţiunile de prietenie între imperiul german şi cel musulman au determinat abţinerea Germaniei din «administraţia» şi «pacificarea» Cretei. Iar ultimile evenimente par a fi foarte pe placul ziarelor germane deoarece justifică neutralitatea celor două state—Germania şi Austria—m afacerile greco-turce. «Ceea ce nu au putut îndeplini şase Puteri— zice «Freie Presse» — cu atît mai puţin vor duce-o la bun capăt patru Puteri cu interese deosebite». _ _EXTERNE______ Panopticum liberal Se observă de un timp la patrioţii liberali o tendinţă bine pronunţată şi o înclinaţie vădită spre renume, spre o reputaţie măreaţă care să -i arăte în ochii lumei, dacă nu ca figuri istorice, dar cel puţin ca barbaţi superiori simplilor muritori. Listele de subscripţii pentru ridicare de monumente sau chiar şi de busturi, au luat în partid un avînt care merge crescendo şi nu se ştie unde se poate opri, afară bine înţeles de listele al căror numerar activ nu mai respunde la apelul nominal. Nu e bulevard, nu e foaier de teatru, nu e în fine o clădire publică ridicată de curînd, prin colţurile şi culoarurile cărora să nu se încrusteze în litere de aur nume liberal-naţionale, cu drept dacă nu de fondatori, dar cel puţin de organizatori ai inaugurărei. Toate feţele ilustre liberale îşi au deja monumentele şi busturile lor, singur numai repos. Ioan C. Brătianu a fost mai nedreptăţit fiindcă nu se dă încă în mod lămurit de urma fondurilor strînse, şi din cauza aceasta este lasat în urmă chiar şi de Tudor Vladimirescu, a cărui statuie e aproape gata. Pe o scară mai jos, patrioţii carii au jucat şi joc încă un oarecare rol în mişcarea partidului, s’au gîndit şi el în ceea ce-l priveşte la modul de a face ca lumea să nu o uite. Dacă celor căpăţinoşi, îşi ziseră ei, li se creează mijloace prin care să treacă la nemurire, ridicîndu-li-se după moarte statul şi tot felul de busturi, apoi nouă istor mai mici de ce să nu ne fie permis a trăi macar un timp fie şi sub altă formă, în memoria publicului." Şi ideea a eşit tot de la Iaşi, leagănul tuturor ideilor măreţe. Aşa de exemplu se zice, că Ionu Iorgu de la primărie, ar fi făcut lui Eduard Braun o comandă de mai multe figuri, de ceară, spre a fi expuse în poze glorioase şi triumfale în muzeul de figuri, pe care proprietarul panopticumului îl poartă din oraș în oraş. Credem că nu e nevoie să mai spunem cam pe cine ar fi să reprezinte acele figuri. Pare că vedem, bunăoară, pe o piață a Vasluiului muzeul lui Braun, instalat cu fală și lumea făcînd coadă ca să-l viziteze. — Mă rog d-le profesor, întreabă un mitocan provincial care cetește regulat Universul, pe proprietarul muzeului, melitarul ista mare cu medalie, care se uită așa fix în depărtare, nu cumva e amiralul Cervera reroas pe gînduri, după dezastrul de la Santiago ? — Nu domle ! Acest personaj e conu Iorgu prim ajutor de primar al capitalei Moldovei, pe cînd comanda, ca colonel, garda civică! — Dar, nu vă fie cu supărare, persoana asta pleșuvă cu barba căruntă, îmbrăcat în negru cu rozetă la butonieră, nu cumva e Dom Pedro împăratul Braziliei. — Ași! Asta e domle, conu Costake, al doilea prim ajutor de primar al lașului !... — In fine, die profesor, vă rog să-mi esplicați pe cine reprezintă această figură mitologică cu o manta albă peste umere, cu coronă de lauri pe cap, cu picioare pe doi delfini avînd aerul că fuge pe luciul apei ? —E un oarecare conu Costake zis şi Hidraulicus, în amintirea imenselor sale rapoarte făcute în chestia apei pe cînd se afla ajutor de primar ? — O ultimă indiscreţie d-le profesor, vă rog să’mî spuneţi pe cine represintă acest om negru, pus In cutie lungăreaţă şi rezemat de părete; e de sigur vre-o mumie nubială, nu-i aşa ? — Ce-are a face! Este o alegorie de imortalizare a primarului celui întăi oraş din Moldova, care a făcut asfaltul şi are se facă o sumă de alte lucruri neperitoare!... Mitocanul Vasluian şi-a aruncat apoi ochii asupra unei păpuşi de dară îmbrăcată turceşte, şi ţinînd un ciubuc şi o chisea cu tutun în mină, purtînd eticheta dedesubt, avocat la Sf. Spiridon, şi apoi a plecat pe gînduri, ducînd impresia grozavelor figuri care i-au speriat somnul pînă aproape de ziuă. Precum vedeţi, nici nu ştii de unde sare iepurile; căci pe cînd vechiul sistem de imortalizareliberal se rezuma în statui, busturi şi plăci comemorative, inovaţia făcută de conu Iorgu are pe lingă alte merite şi acel de a amuza publicul. Juvenal. Chestiuni Sociale V. Evoluţia conceptului Sociologic 4. teoriile cari combină spencerianizmul cu teoria lui Auguste Comte. Aceasta este şcoala care azi numără cei mai mulţi reprezentanţi, cari însă deşi iau ca bază, ca punct de plecare, sus numitele teorii, totuşi se deosebesc între ele prin cîte o notă caracteristică. Fiecare adept al acestei şcoale pornind de la acelaşi punct de plecare, deşi e condus în cercetările sale de acelaşi ideal şi urmează acelaşi sistem logic, totuşi rezultatele la care ajunge sunt cu totul deosebite. Aceste deosebiri nenumărate şi de apreciat ca însemnătate şi valoare ştiinţifică, ne justifică a menţinea acum, ceia ce am zis cu altă ocazie altă dată, că azi avem atîtea concepte sociologice cîţi autori au cucerit un loc de samă în domeniul acestei ştiinţe. Deşi nici una din aceste teorii nu ie superioară nici celei a lui Spencer, nici celei a lui Comte, totuşi nu puteam vorbi de rele fără a cunoaşte pe celelalte două. Şi deşi s’ar părea că din combinarea a două din cele mai de seamă teorii să rezulte una mai bună de cît ambele, totuşi nu s’a întîmplat aşa de oarece aceste noul teorii, prezentînd părţile bune de la ambele celelalte, păstrează în acelaşi timp şi părţile atacabile ale lor şi deci mai mult decît atîta rezistă criticelor mai puţin decît oricare din cele din care-şi au origina şi vom vedea îndată cauza. Am spus că atît Comte cît şi Spencer, pentru a studia legile naturale ale dezvoltărei societăţilor, se servesc de metoda logică a analogiei, unul analogînd dezvoltarea societăţilor dezvoltărei psihice a omenire! considerată ca un singur individ (Comte), celalalt (Spencer) analogînd-o dezvoltărei biologice. Unul, pentru a întemeia ştiinţa socială, studiază dezvoltarea intelectuală a omenire! considerînd-o ca un singur individ, celălalt, pentru a formula un nou concept sociologic, purcede de la individ, studiază individul la care, dînsul, reduce omenirea. La timpul și locul cuvenit am arătat superioritatea și erorile fiecăruia din aceste două concepte, înainte de a trece mai departe să ne dăm samă de senzul cuvîntului «analogie» în genere şi apoi în sociologie. In senzul întrebuinţărei zilnice cuvîntul analogie însamnă «asămănare» şi în această accepţiune a cuvîntului metoda analogiei însemna acea metodă care, din asămănarea vădită şi constatată între două obiecte sau clase de obiecte în privinţa unui sau unor caractere oarecare, deduce că acele obiecte sau clase de obiecte trebue să se asemene şi’n privinţa caracterelor cari n’au fost observate de cît in unul sau în o clasă de obiecte ce prezintă caracterul comun observat. Nimic nu se opune a conchide la exactitatea acestei accepţiuni a cuvîntului dar şi la eroarea în care cade această metodă logică. E prea evident contrarul. In sociologie, de obiceiu, se înţălege prin analogie «paralelizm», «corespundere». Din asămănarea ce se face între corpul social şi al individului, între viaţa societăţii şi între acea a individului, şi din tendinţa de a stabili şi crea o ştiinţă a anatomiei, a fiziologiei şi a patologiei sociale, independentă dar paralelă cu acea a aceloraşi ştiinţe ce au de obiect individul, vedem al doilea sens al cuvîntului analogie. O bună metodă a analogiei, care să dea rezultatele dorite, cere ca aceste asemănări, acest paralelism să existe, să fie adevărat, real. Ori aceste asemănări la caii se recurge şi aceasta pentru a satisface spiritul omenesc veşnic doritor de noutăţi, nu există. Vaccaro neagă în chip absolut existenţa lor şi astfel fiind ele nu fac decît a îngreuia studiul şi a împiedeca progresul sociologiei. Adevarata concepţie a societăţeie aceia care o consideră ca un organism superior organismului findividual, ca un «superorganism» cum zice G. de Greet’. Aceasta însă nu esclude libertatea şi uneori necesitatea de a ţine samă şi de datele ştiinţelor pe carianterior le-am numit ajutătoare sociologiei. In ce măsură şi ce credulitate să se dee fiecărei date în special, ie un ce lăsat la apreciarea sociologului şi depinde de abili