Opinia, ianuarie 1909 (Anul 6, nr. 620-642)

1909-01-01 / nr. 620

CRONICA DRAMATICĂ SHYLOCK De cîte ori, în Veneţia, am străbătut cu barca splendidul Canal Grande, lun­traşul cu pricinuita lui mîndrie pentru mi­nunile lui istorice ale bogatului oraş, n-a uitat să-mi arăte ţărmul drept al Cana­lului . — Palatul Desdemonei !­a clădirea veche—toate sunt vechi şi importante—unde se zice că s’ar fi des­făşurat episode din tragedia Maurului din Veneţia, Othello. Iar dacă străbaţi Canalul pînă departe, trecînd sub vechiul şi înegritul „ponte di Rialto« barcagiul sau vreun cicerone care aşteaptă, gata să pună mina pe niscai­va oaspeţi, o să-ţi arăte cartierul de peste punte, cu inscripţia istorică : — 11 ghetto. Aci s’a petrecut a doua tragedie sha­­kespereană, aci a trăit şi s’a cultivat cu sute de ani în urmă eroul celeilalte piese : „Neguţitorul din Veneţia". Astăzi, în vechea cetate toate,i^s’au schimbat. In zadar ai căuta urmele soci­ale ale dramelor shakesperiane. Le gă­seşti numai în reminiscenţele clădirilor, în cărţi, în imaginaţie, în emoţiile ce-ţi trezeşte vederea acelor vechi şi înegrite zidiri pline de curiozităţi, sedus de ceti­fabiilor fti­­lifarura ş­ i­ cu cît a deşteptat gelozia făţită a prelaţilor de la Curte. Căitul nebun ce-l nutriau Ruşii pentru persoana lui Ioan Sergh­v se poate cons­­tata şi dia vizitele sale la Petersburg cind venia să se roage la patul vre­unui bolnav sau să oficieze vre­un serviciu religios ori cît de mic. Şi venea des, fi­­ind­că se făcuse un fel de modă ca să fie invitat la serbările particulare mai de samă, cu toate că trebuia să se verse la cancelaria sa din Kronstadt o sumișoară frumușică. Dar o „ceremonie de inaugurare“ cu Ioan Sergiew era ceva neînchipuit de „fin“. Pentru «asta particulară sau pen­tru Întreprinderea industrială care-şi per­mitea acest lux, era un fel de reclamă. Ciad sosia „Părintele“ la Petersburg toată strada în care se afla fericita casă se umplea de o mulţime de gură-cască şi de făţarnici superstiţioşi—mai ales fe­mei. Aceşti oameni se simţeau fericit­­dacă puteau atinge roatele trăsurei sale, iar poliţia avea mult de furcă, spre a evita vre­o nenorocire. A apărut şi o nouă sectă, aceia a „Ră­niţilor", care considera pe „Părintele“ Ioan ca o nouă incarnaţie a lui Christ. Se adunară în jurul său fel de tei de va­gabonzi, care trăiau din pomenile sale, iar oraşul Kronstadt a devenit o adevă­rată patrie a cerşetorilor. „Părintele“ Ioan era în curent cu toate aceste îndeletniciri ruşinoase, s-a mani­festat chiar şi contra secţiei, cu toate a­­ceste a suferit pe aceşti oameni in apro­pierea sa, pentru că-i iinguşiau vanitatea Puterea sa de existenţă morală nu mai există şi a devenit In ultimii ani ai Vie­ţui sale un instrument al politicei. El a susţinut cu bani rusificarea Finlandei. In predicile sale se pronunţă contra mişcă­­rei de libertate şi, mai ales, în nenumă­rate rînduri, lucra contra lui Leon Tol­stoi intr’un chip est se poate de exage­rat si de ordinar. Jean Sergitw e mort, dar și mortul loan din Kronstadt va juca probabil un rol în istoria Rusiei. De pe acum se fac al­iziuni relativ la canonizările sale. E pus alături de Serafim din Sarova, a că­ruia canonizare a stăruit la 1903 atlta senzaţie... Tot cu privire la „sfîntul“ loan de Kreastast un contemporan aminteşte e­­pizode picante din toamna lui 1894, când ţarul Alexandru III se lupta între viaţă şi moarte în Crimeea. Preotul loan, pe atunci în apogeul gloriei, fu chemat să asiste pe Autocrat, ori poate să-l scape. Sosirea „sfîatului*, după chemarea ţari­nei, fu un eveniment extraordinar şi lo­cuitorii din Ialta l’au considerat ca o mare cinste şi fericire. Pretutindeni po­pulaţia făcea intimpinări entuziaste. Bi­sericile, rînd pe rind, îşi disputau onoa­rea de a-l primi la cîte un serviciu reli­gios, bolnavii, ologii, infirmii, disperaţii, cu toţii alergau şi îngenunchiau înaintea lui, cerindu-i ajutor­ul luiutuire. împre­jurimile îl rugau de asemenea şi în una din aceste propietăţi de miliardar se afla sfiatul loan la masa unui prea bogate și evlavioase familii care speră—în zadar, nu-i vorba!—că preotul făcător de mi­nuni o să-i vindece o copilă ’hysterică, în momentul cînd un curier imperial veni să-l cheme grabnic ca să dee ultima bi­necuv­etare Ţarului în agonie. Cînd primi vestea, „sfîntul“ își date aste: — Cum, ţarul e pe moarte ? Nu se poate ! Aşi fi ştiut și eu... In ajun profesorul Leyden prezisese că Autocratul nu va trece a doua zi. Pre­zicerea doctorului se adeveri, pe cînd tu­peul sfîntului n’a folosit. loan din Cron­­etadt sosi după «e Ţarul își dăduse ul­tima suflare. In Crimeea renumele preotului n’a fost de atunci tocmai mare. Aceasta n’a îm­­pedecat Rusia superstiţioasă de a crede în atotputernicia lui. Lev Tolstoi a trăit de ajuns ca să vadă şi ultima manifestare a prejudecă­ţii ruseşti : biserica proclamind pe loan de Cronstadt ca un sfînt oficial... Căci sunt, fără îndoială, simple fabule acele uriaşe drame shakespeareane: atîta sunt de naive uneori în concepţia şi exe­cuţia lor tehnică. Totul e făcut şi înjghe­bat numai pentru a pune în evidenţă cîte­va, puţine caractere în care se sinte­tizează pasiuni culminante, cu izbucniri vulcanice, cu proporţii eroice, încreme­nite în vecii vecilor ca exemple clasice de pătimaşe manifestări. Iar amîndouă tragediile veneţiene, „Othello“ şi­„Shy- rock“ se aseamănă ; bătrînul evreu ve­­neţian e gelos şi el, căci iubeşte pînă la patimă şi gelozie pe fiica sa. Cine a văzut astă-seară—scriu aceste rînduri numai jumătate de oară după că­derea cortinei—pe Novelli, poate înţă­­lege pînă la ce punct un mare artist dramatic poate clarifica prin interpretare sensul, concepţia unui autor. Nespus de mult s’a scris şi tălmăcit rostul piesei lui Shakespeare ; în zeci de fe­luri s’a înţeles figura şi limbagiul erou­lui. Cu toate acestea Novelli, care e un artist genial şi în acelaşi timp un cu­noscător al Veneţiei, al moravurilor şi istoriei acestui oraş, ne arată pe Shy­­lock aşa cum trebuie să fi fost, oglindit, prin spiritul epocei şi traiul cetăţii , pa­sionat de soarta unicei sale fiice a Yes­­sicăi, torturat de la început pînă la sfîr­­şit de un singur gînd, de o singură frică : de a nu pierde pe Jessica. L’aţi văzut. Cînd se întoarce, noap­tea de la masa cu care l’au onorat dar pe care a plătit-o aşa de scump („ho pagato caro“!..) Antonio şi ceialalţi şi cînd vede deschisă o singură uşă, îl trăsneşte nu­mai­de cît gîndul că Jessica a dispărut şi numai după cîte­va clipe de căutare îl auzim mugind ca o fiară sălbatică. — ha fugita! ha fugita!.. Pentru că de mult presimţia una ca asta: de mult avea cuvinte să se teamă ca duşmanii care-l uresc şi-l dis­preţuiesc îl vor ataca în tot ce are mai scump, în afecţiunea cea mai mare, cea mai sfîntă, în iubirea şi duioşia lui de părinte. Novelli concepe pe Shylock ca pe un erou al suferinţei, ca pe un om crescut în amărăciuni, în batjocuri, masca lui tră­dează numai durere, privirea lui e pu­ruri înlăcrimată ; el ispăşeşte buna stare materială prin o continuă obsesiune mo­rală, că e pîndit, urmărit şi va fi atacat. E un om în luptă,—dar nu în luptă re­ligioasă, ci socială. Căci cine, propriu zis, din personagiile piesei ar repre­­senta vr’o convingere religioasă ? Shylock e evreu, de sigur, cu toate caracterele de evreu al ghettoului. Dar creştini, credincioşi şi luptînd în numele credinţei nu se văd nicăiri. N’or fi doară cavalerii de specia Lorenzo care răpesc pe frumoasa Jessika împreună cu Iada de bani ; n’or fi doară acei no­bili veneţiani cari împrumută bani în condiţiuni nebuneşti, numai pentru a-şi satisface capriciile amoroase ; n’o fi •*«-* Antonio care insultă pe Shylock chiar atunci cînd se roagă de dînsul să-i dea bani cu împrumut; n’or fi nici acei prie­teni ai lui Antonio—de ambele sexe— care-1 deplîng pe acesta, dar nu-i dau banii la timp ca să-l scape. In luptă sunt numai cîţi­va nobili în­­gîmfaţi sau scapataţi şi un evreu bigot, pe care frica de duşmani îl face precaut pînă la prostie şi pe care din momentul fugei fiicei sale trebuie să-l privim ca pe un artormal, pe un speriat şi de­sigur antipatic ori stupid cînd în faţa judecă­torilor ascute cuţitul ca să-şi fee, con­form cu contractul, kilogramul cu carne. Negreşit," în fiece bucată de carne de a celor nobili veneţiani el va găsi urme de ură, de batjocură, de dispreţ pentru dîn­sul şi cei de o samă cu el. Dar menta­litatea noastră de moderni are impresi­­unea unui gest abject şi nu-l poate ad­mira, oricît ar fi văzut că sufere bătrînul tată al Lessicăi, rămas singur în viaţă, singur şi sărac. Dar autorul are de sigur simpatia pentru acest vrednic tovarăş al regelui Lear. El ni-l arată pînă la urm­ă ca vic­timă ; justiţia găseşte faţă de el mijlocul de a tăgădui dreptatea şi de a ocoli bunul simţ. Din triumfător devine jertfă şi rămîne la urmă de rîsul tuturor: „Si, si, voi siete christiani, e o sono ebreo...“ Cum poate el avea dreptate faţă cu aceşti nobili protejaţi şi uşurateci, el un biet neguţitor din ghetto, un intrus care speră în imparţialitatea codului, în litera legei ? A pierdut pe Lessica, a pierdut jumă­tate de milion, a pierdut 3000 ducaţi, a pierdut şi procesul. Aceasta e schiţa tragediei Sakespeareane şi aşa ne-o tăl­măceşte Novelli, cu puternicul său ge­nic dramatic. * In Apus se scriu astă­zi alte drame pe tema aceloraşi conflicte de rase şi credinţi. Cu jumătatea de milion un Shy­lock modern capătă un titlu de nobleţe şi un ginere din vr’o familie ilustră. Vre­mea s’a schimbat preste tot începînd cu acel cartier al Vrmneţiei care stă acum tăcut şi uitat în apropierea nodului Rialto. Dar geniul marelui poet englez a cris­talizat pentru totdeauna tipul umilului ne­guţitor pe care-l fanatizează şi-l sălbă­­tăceşte Veneţia despotică, Veneţia no­bililor decăzuţi dar romantici ce roiesc în jurul Porţiei, caria îi pot face curte numai cei bogaţi şi iluştri. Shakespeare s’a scoborît din Anglia pînă în Veneţia numai pentru a găsi“o clasică figură de rrliA+i/v ln»Ain „ «.i..*., rlmmntizeze îm­prejurările m p­r­ia ga țarăi afară dacă dopna comedia Kocesului în adevăr ofen­satoare pentru , ^ Qm cu bun simț. Un cîn­­tec popular gerr n își rîde de engleji, aratind ca figura lui ’Sh lock și a jude­catonlor sunt ...e ,le2esfc . Shakespeare wai j kluger Ma^ Per sein Volk woriri ,_J=. Drum den Christen „„ , • ’_ Einen Juden nannte. ■ cc ’ «Shylock» hat er ihm g,_ „auft «Kaufmann von Venedig > Alle habt ihr ihn gesehnn Und verurtheilt gnädig. Secchi—e un erou popular al finanţe­lor engleze, romantizat apoi pe malurile Canalului Grande. Dar cronica mea noctură devine exce­siv de lungă şi n’am spus în ce chip admirabil Novelli a ştiut să emoţioneze publicul iaşan în această a treia repre­zentaţie. Publicul ? E un eufemism. A fost un public aşa de rar, aşa de puţin numeros, în­cît abia se poate vorbi de el. Iaşul a pierdut ocaziunea de a se arăta la înăl­ţimea reputațiunii sale de oraş cult, iu­bitor de artă adevărată. As. UteMtUnHrte 1908-în literatură.­—Iată o ches­tiune vastă în aparenţă, care însă va încăpea lesne în acest mic locşor al gazetei. In adevăr nimic mai uşor de rezumat în puţine rînduri de­cît activitatea literară a laşului în anul expirat, pentru cuvîntul că a fost extrem de săracă această activitate. Căci ne ocupăm exclusiv de oraşul nostru. Publicistica periodică n’a rămas în urma altor ani. Din contra, alături de înfloritoarea „Viaţa Romînească“ ajunsă la putere in ambele înţelesuri ale cuvîntului, au răsărit cîte­va alte publicaţiuni, dintre cari s’a remarcat „îndrumarea", tînăra dar viguroasa revistă a d-lor Sebastian Moruzzi și Dr. Zosîn. Activitatea literară docu­mentară a înregistrat lucrări^nuoi pe tărîmul slavisticei, începînd cu volu­mele ulti­m ale d-lui Gh. Ghibănescu și cu cercetările d-lui I. Bărbulescu, publicate în „Revista din Iaşi“. In domeniul criticei, avem cartea recentă a d-lui G. Ibrăileanu: „Spi­ritul critic“, precum şi cîte­va meri­tuoase încercări critice semnate de un tînăr, A. Spiru-Bacău, iar în be­­lestrică — vorbind de cea publicată în volum — avem unicul volum de poezii: „Din cînd în cînd“ a lui M. Codreanu. Activitatea poetică mai numără în­­acest an: „Adevăr şi min­­ciună“ libret de operă al d-nei Ma­tilda .Poif­itScri** Io­ria Codreanu, iluozii nuoi prin diverse reviste, semnate de Gheorghe de Moldova, Ana Conta- Chernbach, Titu Lapteş, Barbu Lă­­zăreanu, C. Teodorescu,Enric Fur­tună şi alţii. ;s * Vechiul almanach, al bătrînului Moore, atît de popular în Anglia prooroceşte o serie de curioase evenimente pentru 1909. In Ianuarie, de exemplu : „împăratul Germaniei va uimi lumea iacă odată, dar prin un mesagiu de pase universală că­ruia îi vor răspunde toate naţiunile“. Să avem răbdare, că nu mai e mult! * La Bruxelles va avea loc în 1910 o expoziţie universală Intre ale cării curio­zităţi va figura şi un „congres al crema­­ţiunii“. Nu ne îndoim că vor fi reproduse, ca reminiscenţe istorice, rugurile tuturor tim­purilor, cari se pot socoti drept crema­toriile cele dintăiu, pentru... vii. * Un zimbet în mijlocul marei tragedii Sicilians poate fi considerat următorul e­­pizod. Există în Messina o veche cate­drală, a Sfîntului Andrei. Inginerii mu­nicipali condamnase de mult această ne­norocită clădire cerînd dărâmarea ei pen­tru siguranța publică. Iată însă că mii de case şi turnuri se prăbuşise în urma recentului cataclism, iar între foarte puţinele zidiri cari au re­zistat catastrofei se află... catedrala ver­s a Sfîntului Andrei. Natura are crude ironii la adresa şti­inţei omeneşti.* Interzicerea unei reprezentaţiuni în limba franceză la Strasburg a cauzat oa­recare emoții de în Alsacia-Lorena. * In Odt­on se joacă actualmente o piesă a lui Saint-Georges de Bouhalier : „Tra­gedie Royale“. E o dramatizare a unei f­abule îa care e povestită detronarea u­­nui Rege impopular de cătră norodul răzvrătit. Ex-monarhul nu e n­um­at de­tronat, dar torturat prin insultele şi ca­lomniile plebei. El însuşi le poate auzi, retrăgîndu-se incognito într’un cartier depărtat al foastei capitale împreună cu fiică-sa. Pe toate le aude cu sînge rece, dar la un moment un pitar brutal po­vesteşte celor adunaţi în crişmă că Re­gele a trăit cu propria sa fiică. La auzul acestora, fostul Minare sare disperat şi indignat în sus aruncind o sfidare cura­­gioasa sălbaticilor care-1 ponegresc atît de sîngeros. Iar acum va începe pentru el şi pentru fiica­ sa era tor­ta celor fizice. ACTUALITĂŢI LITERARE O piesă cenzurată Un ziar berlinez publică fragmente din „Le Foyer“ mult discutata piesă a lui Octave Mirbeau şi Thadee Nathanson In jurul căria a avut loc cunoscutul proces nu Jules Claretle, directorul Comediei Franceze. Tribunalul a dat cîştig de cauză au­torilor şi piesa fu reprezentată în mij­locul unei curiozităţi generale a lumei pariziane. Cu toate acestea „Le Foyer“, comedia celebră înainte de a fi jucată şi care a pasionat atlta lumea intelectuală a Pa­risului după ce a triumfat înaintea jude­cătorilor tribunalului civil, piesa prece­dată de o reputațiune atît de gălăgioasă, a pierdut mult din valoarea sa după ce a fost supusă aprefierei publicului. jg|Vom încerca a da pe scurt subiectul piesei, în vederea marei actualități de care s'a bucurat. Baronul Gourtin, principalul erou al piesii, senator și academician, ascunde sub masca respectabilităţii cele mai uri­­cioase vicii. Investindu-l cu aceste două titluri, autorii piesei, n’au voit să arăte că la Senat sau la Academie se găsesc astfel de ticăloşi,ci au dorit ca perso­najul, care trebue să reprezinte ruşinase ignominii ale societăţi să întrunească două dintre cele mai înalte demnităţi o­­ficiale. * La ridicarea cortinei asistăm, în salo­nul baronei, la un dialog care ne lămu­reşte asupra menajului Courtin. Barona Courtin a fost timp de mai mulţi ani metresa financiarului Armand Barón, care-i întreţinea casa. HiLi urmă însă, ea părăsi pe financiar, neputînd să reziste la farmecul tînărului socialist Robert d’Auberval. Iată Biron nu se poate consola de această părăsire şi vrea cu ori­ce preţ să recucerească pe amanta infidelă, care-i place. Aflăm tot­odată că baronul e un soţ complesent, că cunoaşte şi aprobă infi­delităţile de care profită. El doreşte să-şi facă o situaţie înaltă în lumea calităţii ; a scris chiar unele broşuri tratând despre starea mizerabilă în care se află lucră­toarele de prin fabrici. El a fondat mai multe opera de bine­facere, dintre care cea mai de seamă e „Le Foyer“ care are de scop să primeas­că fetiţe părăsite şi să le înveţe o me­­ serie.* De remarcat e că în piesă se află nu­mai caractere josnice. Pe lîngă colabora­torii baronului Courtin la „Le Foyer“ se află abatele Laroze, preot fără scrupul, intrigant, violînd chiar secretul confe­­siunei, şi directoarea instituţiunei, M-lie Rambert, care torturează copilele ce l i s’au încredinţat spre pază. Baronul m­­­ausi nu se mulţumeşte cu avantagiile o­­nordice ce i le dă instituţiunea, ci caută beneficii materiale. Banii sustraşi îi ser­vesc a-şi întreţinea în mod fastuos o­­ţelul şi a juca la Bursă. Courtin a împrumutat 300.000 lei, din cassa operei ce prezidează, şi îi pierde. Insă, tocmai atunci un scandal de care se ocupă toate jurnalele atrage atenţiu­nea justiţiei asupra instituţiunei „Le Foyer“, anume : o fetiţă maltratată de M-l­e Rambert e condusă la spital într’o stare gravă. La început Baronul încercă să ascundă afacerea, însă ea preocupă mult opinia publică; ancheta judiciară e inevitabilă și Parchetul nu se va mărgini să con­troleze metodele pedagogice ci și comp­­tabilitatea dela „Foyer“. Ace­asta nelinişteşte mult pe Courtin. Trebuie cu ori­ce preţ să găsească cei 300.000 lei, ce lipsesc. El îi va cere lui Biron, a cărui generozitate o cunoaşte. Demersurile relative la această opera­ţiune financiară compun cele din urmă 2 acte ale piesei. De notat e că Baronul nu ne mai in­teresează ca preşedinte al operei de bine­facere „La Foyet“— ci el este privit ca un simplu administrator al unei societăţi oare­care—abuzind de fondurile ce i s-au încredinţat. Va decide el pe soţia sa să-l ajute ? Se ştie că ea a părăsit pe marele finan­­ciar Biron pentru tînărul socialist d’Au­berval. Autorii au pus toată francheţa în scena capitală unde ne arată soţul neru­şinat şi soţia galantă ; puţină hipocrizie n’ar fi stricat. Baronul îşi îndemnă deci soţia să meargă la Biron, pentru a obţinea cei 300.000 lei, fără de cari e perdut. Cum ea hezită însă, îi aruncă la faţă toata purtările ei scandaloase, pe ear cunoștea—mărturisind ast­fel a fi c­alicele ei. * In actul al treilea ne găsim la Bir Baronul vine să i se pliagă de ne cerile ce sufere. Biron nu e de loc­­ cat de aceste aventuri »!©■ lui Court li ^ promite totuși să interviu pe li Ministrul de Justiţie pentru a mai­­­pera zelul Parchetului. Cât despre 300.000 lei financiarul reroace nein plecat. Toată eloquenţa Baronului nu pe mişca un om de afaceri la el. Ar fi voie de talentul Baromui Cou­tin pen a-l decide la o astfel de gene,,f'ritate. ceata înţelese datoria ce-i diata cno? casei și la riadul său sosi la financ la vechiul ei amant. Scena o pen­ă dar afacerea e iute efirsita Biron organiză o d­ois­e: ...și viv pe yacht pe Theresa Court pe tină Robert d’Auberval și chiar Baron« va avea răgaz să compute un di a­cura supra „premiului de virtuhi *. Cît despre „Le Foyer“, Biron va ranja ca să devie o antreprisa avan gioasă, încredințînd-o unui exploatat care va căuta să scoată ua­ mare pre din munca cop­lele din »„'"*s:o insti­țiune. Cam aceasta este, îo pic, piesă, care a stîrnit atîta .Amoi ina­de a fi reprezentată r v amenințată de....... . an de uitare. Se credea că piesa va conţinea atacuri anti-emnarhice şi regaliştii—în fructe cu nefionalistul Jules Leimître—intervenise A nu se joace această dramă cu titlu provocator. Reprezentarea piesei însă a probat că autorul—un poet însemnat—a studiat oamenii şi situaţiunile cu demnă imparţialitate. : * STRUNA ZILE MOARTEA VREMEI 31 Decembrie Vreme, tu­ mori în toţi anii Dar mereu ani noi încep. Care-i taina, mamă-vreme? Mori de.... facere, pricep! Info .| Facem calauhosts­urd prietenilor şi cititorilor­­ noului an 1909. □ Din cauza M •­­ | Anul nou — viiru nostru, nu va pare, nuarie, la oreli obici,. □ După cum ara de răsboiu a de u­mp ofiţerilor de gră­umeri de sub-ofiţflii. Ofiţerii de frontieră v. put­ernei şi numai în ta­lor pe frontiere, o manta şi guler de blană avînd de infanterie şi cu două v­­oni de metal. Chipiul va fi înlocuit ■ blană de astrahan la fel 3 ,asta eh­; in­fanterie. Uniforma elevilor de la şcoala subofi­ţerilor de infanterie : Tunica la fel cu acea a jandarmilor pedeştri cu epoleţi albi; mantaua va­i neagră după acelaş model ca acea a in­­hiitviioi cu v»p arbă"1 ifi ar^rBifir ai’nei Aceste noi uniforme vor intra în vi* goare de la 1 Ianuarie. □ Au fost înaintaţi la gradul de sub­locotenent în reservă, următorii sergenţi plutonieri: Gh. Tătărăscu, din reg Şte­fan cel Mare No. 13, în acelaş regiment; Neculai Mogoş, din batalionul 4 vînător în 9 vînători; V. Cantacuzino, din regi­mentul 7 roşiori în acelaş regiment. Sublocotenentul I. Vasilescu, din reg. 7 roşiori a fost mutat în 6 roşiori, iar su­b­locot. Gh. Pascu din reg. 6 roşiori în 7 roşiori. Guardul de geniu el. I Al Ştafănescu, de la comand corpului IV de armată, a fost pus la poziţie de retragere. ^ La Teatrul Naţional în zilele de Vineri 9, Sâmbătă 10 şi Duminică 11 Ianuarie 1909, 3 representaţiuni de Ope­retă Vieneză cu concursul d-rei Mila Theren foastă prima Subretă de la Thea­ter an der Wien. D-rele: Bertha Pirk, Gabriella Benda, Emmi Marion, Mary Scary, Marie Bernard. Domnii: Teodor Strack, Carl Gerold, Carl Schober, Otto Sarol, Felix Loeschner, Paul Ohlmuehl, Kurt Oestreicher, Hans Neumayer, Gus­tav Mild, Otto Vasco, etc. etc. Vor juca Vineri 9 Ianuarie, Liebes­­walzer, operetă în 3 acte de Ziehrer, jucată pentru prima oară în Iaşi. Sâmbătă 10 Ianuarie, Ein Walzertraum 3 acte de Oscar Strauss (Farmecul unui vals). Duminică 11 Ianuarie, Vogeljtgundl I, (Vânzătorul de Pasări). Preţul Locurilor: Fotoliu de orchestră (primele 4 rînduri), 8 lei; (de la 5 pănă la 3 rînduri), 7 lei; Stalul II (de la 9 pănă la 14 rînduri), 5 lei; Stalul III (de la 14 la 18 rînduri), 4 lei; celelalte rîn­duri rezervate d-lor studenţi, 3 Iei ; Bal­can I, 4 lei; celelalte rînduri, 3 Iei; Ga­lerie 2 lei; Lege de 4 locuri, 40 lei; Lege de 5 şi 6 locuri, 50 lei. Biletele se găsesc la Agenţia Tea­trală „Thalia“ (Maximovici). □ Carnet Sf. Vasile, 1 ianuarie 1909. D-nn : dr. V. Bojan, Vasile I. Ridu, V. Teodoreanu, Vasile Dimitriu, Vasile Ru­­soviei, Vasile Buţ­ureanu, Vasile Negel, Vasile Buşilă, Vasile Diaga, Vasile Nă­dejde, Vasile Atanasiu, Vasile Costia, Vasile Popescu, Vasile Teodorescu, Va­sile Negrutz, Vasile Brudea, Vasile C . '1', Vasile Scorpan, Vasle Gafeanu, Vaede Danu, Vasile Lohan, Vasile Manu Vasile Arsenie, Vasile Marţian, V Adam, Vasile Coroi, Vasile Cozoi, Vasile Ger­­nătescu, Vasile Alexandrescu, Vasile Io­­nescu, Vasile I. Alexandrescu (tipe Vasile Ștefăioiu, Vasile Hagias, etcv).­

Next