Opinia, ianuarie 1909 (Anul 6, nr. 620-642)
1909-01-01 / nr. 620
CRONICA DRAMATICĂ SHYLOCK De cîte ori, în Veneţia, am străbătut cu barca splendidul Canal Grande, luntraşul cu pricinuita lui mîndrie pentru minunile lui istorice ale bogatului oraş, n-a uitat să-mi arăte ţărmul drept al Canalului . — Palatul Desdemonei !a clădirea veche—toate sunt vechi şi importante—unde se zice că s’ar fi desfăşurat episode din tragedia Maurului din Veneţia, Othello. Iar dacă străbaţi Canalul pînă departe, trecînd sub vechiul şi înegritul „ponte di Rialto« barcagiul sau vreun cicerone care aşteaptă, gata să pună mina pe niscaiva oaspeţi, o să-ţi arăte cartierul de peste punte, cu inscripţia istorică : — 11 ghetto. Aci s’a petrecut a doua tragedie shakespereană, aci a trăit şi s’a cultivat cu sute de ani în urmă eroul celeilalte piese : „Neguţitorul din Veneţia". Astăzi, în vechea cetate toate,i^s’au schimbat. In zadar ai căuta urmele sociale ale dramelor shakesperiane. Le găseşti numai în reminiscenţele clădirilor, în cărţi, în imaginaţie, în emoţiile ce-ţi trezeşte vederea acelor vechi şi înegrite zidiri pline de curiozităţi, sedus de cetifabiilor ftilifarura ş i cu cît a deşteptat gelozia făţită a prelaţilor de la Curte. Căitul nebun ce-l nutriau Ruşii pentru persoana lui Ioan Serghv se poate constata şi dia vizitele sale la Petersburg cind venia să se roage la patul vreunui bolnav sau să oficieze vreun serviciu religios ori cît de mic. Şi venea des, fiindcă se făcuse un fel de modă ca să fie invitat la serbările particulare mai de samă, cu toate că trebuia să se verse la cancelaria sa din Kronstadt o sumișoară frumușică. Dar o „ceremonie de inaugurare“ cu Ioan Sergiew era ceva neînchipuit de „fin“. Pentru «asta particulară sau pentru Întreprinderea industrială care-şi permitea acest lux, era un fel de reclamă. Ciad sosia „Părintele“ la Petersburg toată strada în care se afla fericita casă se umplea de o mulţime de gură-cască şi de făţarnici superstiţioşi—mai ales femei. Aceşti oameni se simţeau fericitdacă puteau atinge roatele trăsurei sale, iar poliţia avea mult de furcă, spre a evita vreo nenorocire. A apărut şi o nouă sectă, aceia a „Răniţilor", care considera pe „Părintele“ Ioan ca o nouă incarnaţie a lui Christ. Se adunară în jurul său fel de tei de vagabonzi, care trăiau din pomenile sale, iar oraşul Kronstadt a devenit o adevărată patrie a cerşetorilor. „Părintele“ Ioan era în curent cu toate aceste îndeletniciri ruşinoase, s-a manifestat chiar şi contra secţiei, cu toate aceste a suferit pe aceşti oameni in apropierea sa, pentru că-i iinguşiau vanitatea Puterea sa de existenţă morală nu mai există şi a devenit In ultimii ani ai Vieţui sale un instrument al politicei. El a susţinut cu bani rusificarea Finlandei. In predicile sale se pronunţă contra mişcărei de libertate şi, mai ales, în nenumărate rînduri, lucra contra lui Leon Tolstoi intr’un chip est se poate de exagerat si de ordinar. Jean Sergitw e mort, dar și mortul loan din Kronstadt va juca probabil un rol în istoria Rusiei. De pe acum se fac aliziuni relativ la canonizările sale. E pus alături de Serafim din Sarova, a căruia canonizare a stăruit la 1903 atlta senzaţie... Tot cu privire la „sfîntul“ loan de Kreastast un contemporan aminteşte epizode picante din toamna lui 1894, când ţarul Alexandru III se lupta între viaţă şi moarte în Crimeea. Preotul loan, pe atunci în apogeul gloriei, fu chemat să asiste pe Autocrat, ori poate să-l scape. Sosirea „sfîatului*, după chemarea ţarinei, fu un eveniment extraordinar şi locuitorii din Ialta l’au considerat ca o mare cinste şi fericire. Pretutindeni populaţia făcea intimpinări entuziaste. Bisericile, rînd pe rind, îşi disputau onoarea de a-l primi la cîte un serviciu religios, bolnavii, ologii, infirmii, disperaţii, cu toţii alergau şi îngenunchiau înaintea lui, cerindu-i ajutorul luiutuire. împrejurimile îl rugau de asemenea şi în una din aceste propietăţi de miliardar se afla sfiatul loan la masa unui prea bogate și evlavioase familii care speră—în zadar, nu-i vorba!—că preotul făcător de minuni o să-i vindece o copilă ’hysterică, în momentul cînd un curier imperial veni să-l cheme grabnic ca să dee ultima binecuvetare Ţarului în agonie. Cînd primi vestea, „sfîntul“ își date aste: — Cum, ţarul e pe moarte ? Nu se poate ! Aşi fi ştiut și eu... In ajun profesorul Leyden prezisese că Autocratul nu va trece a doua zi. Prezicerea doctorului se adeveri, pe cînd tupeul sfîntului n’a folosit. loan din Cronetadt sosi după «e Ţarul își dăduse ultima suflare. In Crimeea renumele preotului n’a fost de atunci tocmai mare. Aceasta n’a împedecat Rusia superstiţioasă de a crede în atotputernicia lui. Lev Tolstoi a trăit de ajuns ca să vadă şi ultima manifestare a prejudecăţii ruseşti : biserica proclamind pe loan de Cronstadt ca un sfînt oficial... Căci sunt, fără îndoială, simple fabule acele uriaşe drame shakespeareane: atîta sunt de naive uneori în concepţia şi execuţia lor tehnică. Totul e făcut şi înjghebat numai pentru a pune în evidenţă cîteva, puţine caractere în care se sintetizează pasiuni culminante, cu izbucniri vulcanice, cu proporţii eroice, încremenite în vecii vecilor ca exemple clasice de pătimaşe manifestări. Iar amîndouă tragediile veneţiene, „Othello“ şi„Shy- rock“ se aseamănă ; bătrînul evreu veneţian e gelos şi el, căci iubeşte pînă la patimă şi gelozie pe fiica sa. Cine a văzut astă-seară—scriu aceste rînduri numai jumătate de oară după căderea cortinei—pe Novelli, poate înţălege pînă la ce punct un mare artist dramatic poate clarifica prin interpretare sensul, concepţia unui autor. Nespus de mult s’a scris şi tălmăcit rostul piesei lui Shakespeare ; în zeci de feluri s’a înţeles figura şi limbagiul eroului. Cu toate acestea Novelli, care e un artist genial şi în acelaşi timp un cunoscător al Veneţiei, al moravurilor şi istoriei acestui oraş, ne arată pe Shylock aşa cum trebuie să fi fost, oglindit, prin spiritul epocei şi traiul cetăţii , pasionat de soarta unicei sale fiice a Yessicăi, torturat de la început pînă la sfîrşit de un singur gînd, de o singură frică : de a nu pierde pe Jessica. L’aţi văzut. Cînd se întoarce, noaptea de la masa cu care l’au onorat dar pe care a plătit-o aşa de scump („ho pagato caro“!..) Antonio şi ceialalţi şi cînd vede deschisă o singură uşă, îl trăsneşte numaide cît gîndul că Jessica a dispărut şi numai după cîteva clipe de căutare îl auzim mugind ca o fiară sălbatică. — ha fugita! ha fugita!.. Pentru că de mult presimţia una ca asta: de mult avea cuvinte să se teamă ca duşmanii care-l uresc şi-l dispreţuiesc îl vor ataca în tot ce are mai scump, în afecţiunea cea mai mare, cea mai sfîntă, în iubirea şi duioşia lui de părinte. Novelli concepe pe Shylock ca pe un erou al suferinţei, ca pe un om crescut în amărăciuni, în batjocuri, masca lui trădează numai durere, privirea lui e pururi înlăcrimată ; el ispăşeşte buna stare materială prin o continuă obsesiune morală, că e pîndit, urmărit şi va fi atacat. E un om în luptă,—dar nu în luptă religioasă, ci socială. Căci cine, propriu zis, din personagiile piesei ar representa vr’o convingere religioasă ? Shylock e evreu, de sigur, cu toate caracterele de evreu al ghettoului. Dar creştini, credincioşi şi luptînd în numele credinţei nu se văd nicăiri. N’or fi doară cavalerii de specia Lorenzo care răpesc pe frumoasa Jessika împreună cu Iada de bani ; n’or fi doară acei nobili veneţiani cari împrumută bani în condiţiuni nebuneşti, numai pentru a-şi satisface capriciile amoroase ; n’o fi •*«-* Antonio care insultă pe Shylock chiar atunci cînd se roagă de dînsul să-i dea bani cu împrumut; n’or fi nici acei prieteni ai lui Antonio—de ambele sexe— care-1 deplîng pe acesta, dar nu-i dau banii la timp ca să-l scape. In luptă sunt numai cîţiva nobili îngîmfaţi sau scapataţi şi un evreu bigot, pe care frica de duşmani îl face precaut pînă la prostie şi pe care din momentul fugei fiicei sale trebuie să-l privim ca pe un artormal, pe un speriat şi desigur antipatic ori stupid cînd în faţa judecătorilor ascute cuţitul ca să-şi fee, conform cu contractul, kilogramul cu carne. Negreşit," în fiece bucată de carne de a celor nobili veneţiani el va găsi urme de ură, de batjocură, de dispreţ pentru dînsul şi cei de o samă cu el. Dar mentalitatea noastră de moderni are impresiunea unui gest abject şi nu-l poate admira, oricît ar fi văzut că sufere bătrînul tată al Lessicăi, rămas singur în viaţă, singur şi sărac. Dar autorul are de sigur simpatia pentru acest vrednic tovarăş al regelui Lear. El ni-l arată pînă la urmă ca victimă ; justiţia găseşte faţă de el mijlocul de a tăgădui dreptatea şi de a ocoli bunul simţ. Din triumfător devine jertfă şi rămîne la urmă de rîsul tuturor: „Si, si, voi siete christiani, e o sono ebreo...“ Cum poate el avea dreptate faţă cu aceşti nobili protejaţi şi uşurateci, el un biet neguţitor din ghetto, un intrus care speră în imparţialitatea codului, în litera legei ? A pierdut pe Lessica, a pierdut jumătate de milion, a pierdut 3000 ducaţi, a pierdut şi procesul. Aceasta e schiţa tragediei Sakespeareane şi aşa ne-o tălmăceşte Novelli, cu puternicul său genic dramatic. * In Apus se scriu astăzi alte drame pe tema aceloraşi conflicte de rase şi credinţi. Cu jumătatea de milion un Shylock modern capătă un titlu de nobleţe şi un ginere din vr’o familie ilustră. Vremea s’a schimbat preste tot începînd cu acel cartier al Vrmneţiei care stă acum tăcut şi uitat în apropierea nodului Rialto. Dar geniul marelui poet englez a cristalizat pentru totdeauna tipul umilului neguţitor pe care-l fanatizează şi-l sălbătăceşte Veneţia despotică, Veneţia nobililor decăzuţi dar romantici ce roiesc în jurul Porţiei, caria îi pot face curte numai cei bogaţi şi iluştri. Shakespeare s’a scoborît din Anglia pînă în Veneţia numai pentru a găsi“o clasică figură de rrliA+i/v ln»Ain „ «.i..*., rlmmntizeze împrejurările m pria ga țarăi afară dacă dopna comedia Kocesului în adevăr ofensatoare pentru , ^ Qm cu bun simț. Un cîntec popular gerr n își rîde de engleji, aratind ca figura lui ’Sh lock și a judecatonlor sunt ...e ,le2esfc . Shakespeare wai j kluger Ma^ Per sein Volk woriri ,_J=. Drum den Christen „„ , • ’_ Einen Juden nannte. ■ cc ’ «Shylock» hat er ihm g,_ „auft «Kaufmann von Venedig > Alle habt ihr ihn gesehnn Und verurtheilt gnädig. Secchi—e un erou popular al finanţelor engleze, romantizat apoi pe malurile Canalului Grande. Dar cronica mea noctură devine excesiv de lungă şi n’am spus în ce chip admirabil Novelli a ştiut să emoţioneze publicul iaşan în această a treia reprezentaţie. Publicul ? E un eufemism. A fost un public aşa de rar, aşa de puţin numeros, încît abia se poate vorbi de el. Iaşul a pierdut ocaziunea de a se arăta la înălţimea reputațiunii sale de oraş cult, iubitor de artă adevărată. As. UteMtUnHrte 1908-în literatură.—Iată o chestiune vastă în aparenţă, care însă va încăpea lesne în acest mic locşor al gazetei. In adevăr nimic mai uşor de rezumat în puţine rînduri decît activitatea literară a laşului în anul expirat, pentru cuvîntul că a fost extrem de săracă această activitate. Căci ne ocupăm exclusiv de oraşul nostru. Publicistica periodică n’a rămas în urma altor ani. Din contra, alături de înfloritoarea „Viaţa Romînească“ ajunsă la putere in ambele înţelesuri ale cuvîntului, au răsărit cîteva alte publicaţiuni, dintre cari s’a remarcat „îndrumarea", tînăra dar viguroasa revistă a d-lor Sebastian Moruzzi și Dr. Zosîn. Activitatea literară documentară a înregistrat lucrări^nuoi pe tărîmul slavisticei, începînd cu volumele ultim ale d-lui Gh. Ghibănescu și cu cercetările d-lui I. Bărbulescu, publicate în „Revista din Iaşi“. In domeniul criticei, avem cartea recentă a d-lui G. Ibrăileanu: „Spiritul critic“, precum şi cîteva merituoase încercări critice semnate de un tînăr, A. Spiru-Bacău, iar în belestrică — vorbind de cea publicată în volum — avem unicul volum de poezii: „Din cînd în cînd“ a lui M. Codreanu. Activitatea poetică mai numără înacest an: „Adevăr şi minciună“ libret de operă al d-nei Matilda .PoifitScri** Ioria Codreanu, iluozii nuoi prin diverse reviste, semnate de Gheorghe de Moldova, Ana Conta- Chernbach, Titu Lapteş, Barbu Lăzăreanu, C. Teodorescu,Enric Furtună şi alţii. ;s * Vechiul almanach, al bătrînului Moore, atît de popular în Anglia prooroceşte o serie de curioase evenimente pentru 1909. In Ianuarie, de exemplu : „împăratul Germaniei va uimi lumea iacă odată, dar prin un mesagiu de pase universală căruia îi vor răspunde toate naţiunile“. Să avem răbdare, că nu mai e mult! * La Bruxelles va avea loc în 1910 o expoziţie universală Intre ale cării curiozităţi va figura şi un „congres al cremaţiunii“. Nu ne îndoim că vor fi reproduse, ca reminiscenţe istorice, rugurile tuturor timpurilor, cari se pot socoti drept crematoriile cele dintăiu, pentru... vii. * Un zimbet în mijlocul marei tragedii Sicilians poate fi considerat următorul epizod. Există în Messina o veche catedrală, a Sfîntului Andrei. Inginerii municipali condamnase de mult această nenorocită clădire cerînd dărâmarea ei pentru siguranța publică. Iată însă că mii de case şi turnuri se prăbuşise în urma recentului cataclism, iar între foarte puţinele zidiri cari au rezistat catastrofei se află... catedrala vers a Sfîntului Andrei. Natura are crude ironii la adresa ştiinţei omeneşti.* Interzicerea unei reprezentaţiuni în limba franceză la Strasburg a cauzat oarecare emoții de în Alsacia-Lorena. * In Odton se joacă actualmente o piesă a lui Saint-Georges de Bouhalier : „Tragedie Royale“. E o dramatizare a unei fabule îa care e povestită detronarea unui Rege impopular de cătră norodul răzvrătit. Ex-monarhul nu e numat detronat, dar torturat prin insultele şi calomniile plebei. El însuşi le poate auzi, retrăgîndu-se incognito într’un cartier depărtat al foastei capitale împreună cu fiică-sa. Pe toate le aude cu sînge rece, dar la un moment un pitar brutal povesteşte celor adunaţi în crişmă că Regele a trăit cu propria sa fiică. La auzul acestora, fostul Minare sare disperat şi indignat în sus aruncind o sfidare curagioasa sălbaticilor care-1 ponegresc atît de sîngeros. Iar acum va începe pentru el şi pentru fiica sa era torta celor fizice. ACTUALITĂŢI LITERARE O piesă cenzurată Un ziar berlinez publică fragmente din „Le Foyer“ mult discutata piesă a lui Octave Mirbeau şi Thadee Nathanson In jurul căria a avut loc cunoscutul proces nu Jules Claretle, directorul Comediei Franceze. Tribunalul a dat cîştig de cauză autorilor şi piesa fu reprezentată în mijlocul unei curiozităţi generale a lumei pariziane. Cu toate acestea „Le Foyer“, comedia celebră înainte de a fi jucată şi care a pasionat atlta lumea intelectuală a Parisului după ce a triumfat înaintea judecătorilor tribunalului civil, piesa precedată de o reputațiune atît de gălăgioasă, a pierdut mult din valoarea sa după ce a fost supusă aprefierei publicului. jg|Vom încerca a da pe scurt subiectul piesei, în vederea marei actualități de care s'a bucurat. Baronul Gourtin, principalul erou al piesii, senator și academician, ascunde sub masca respectabilităţii cele mai uricioase vicii. Investindu-l cu aceste două titluri, autorii piesei, n’au voit să arăte că la Senat sau la Academie se găsesc astfel de ticăloşi,ci au dorit ca personajul, care trebue să reprezinte ruşinase ignominii ale societăţi să întrunească două dintre cele mai înalte demnităţi oficiale. * La ridicarea cortinei asistăm, în salonul baronei, la un dialog care ne lămureşte asupra menajului Courtin. Barona Courtin a fost timp de mai mulţi ani metresa financiarului Armand Barón, care-i întreţinea casa. HiLi urmă însă, ea părăsi pe financiar, neputînd să reziste la farmecul tînărului socialist Robert d’Auberval. Iată Biron nu se poate consola de această părăsire şi vrea cu orice preţ să recucerească pe amanta infidelă, care-i place. Aflăm totodată că baronul e un soţ complesent, că cunoaşte şi aprobă infidelităţile de care profită. El doreşte să-şi facă o situaţie înaltă în lumea calităţii ; a scris chiar unele broşuri tratând despre starea mizerabilă în care se află lucrătoarele de prin fabrici. El a fondat mai multe opera de binefacere, dintre care cea mai de seamă e „Le Foyer“ care are de scop să primească fetiţe părăsite şi să le înveţe o me serie.* De remarcat e că în piesă se află numai caractere josnice. Pe lîngă colaboratorii baronului Courtin la „Le Foyer“ se află abatele Laroze, preot fără scrupul, intrigant, violînd chiar secretul confesiunei, şi directoarea instituţiunei, M-lie Rambert, care torturează copilele ce l i s’au încredinţat spre pază. Baronul mausi nu se mulţumeşte cu avantagiile onordice ce i le dă instituţiunea, ci caută beneficii materiale. Banii sustraşi îi servesc a-şi întreţinea în mod fastuos oţelul şi a juca la Bursă. Courtin a împrumutat 300.000 lei, din cassa operei ce prezidează, şi îi pierde. Insă, tocmai atunci un scandal de care se ocupă toate jurnalele atrage atenţiunea justiţiei asupra instituţiunei „Le Foyer“, anume : o fetiţă maltratată de M-le Rambert e condusă la spital într’o stare gravă. La început Baronul încercă să ascundă afacerea, însă ea preocupă mult opinia publică; ancheta judiciară e inevitabilă și Parchetul nu se va mărgini să controleze metodele pedagogice ci și comptabilitatea dela „Foyer“. Aceasta nelinişteşte mult pe Courtin. Trebuie cu orice preţ să găsească cei 300.000 lei, ce lipsesc. El îi va cere lui Biron, a cărui generozitate o cunoaşte. Demersurile relative la această operaţiune financiară compun cele din urmă 2 acte ale piesei. De notat e că Baronul nu ne mai interesează ca preşedinte al operei de binefacere „La Foyet“— ci el este privit ca un simplu administrator al unei societăţi oarecare—abuzind de fondurile ce i s-au încredinţat. Va decide el pe soţia sa să-l ajute ? Se ştie că ea a părăsit pe marele financiar Biron pentru tînărul socialist d’Auberval. Autorii au pus toată francheţa în scena capitală unde ne arată soţul neruşinat şi soţia galantă ; puţină hipocrizie n’ar fi stricat. Baronul îşi îndemnă deci soţia să meargă la Biron, pentru a obţinea cei 300.000 lei, fără de cari e perdut. Cum ea hezită însă, îi aruncă la faţă toata purtările ei scandaloase, pe ear cunoștea—mărturisind astfel a fi calicele ei. * In actul al treilea ne găsim la Bir Baronul vine să i se pliagă de ne cerile ce sufere. Biron nu e de loc cat de aceste aventuri »!©■ lui Court li ^ promite totuși să interviu pe li Ministrul de Justiţie pentru a maipera zelul Parchetului. Cât despre 300.000 lei financiarul reroace nein plecat. Toată eloquenţa Baronului nu pe mişca un om de afaceri la el. Ar fi voie de talentul Baromui Coutin pen a-l decide la o astfel de gene,,f'ritate. ceata înţelese datoria ce-i diata cno? casei și la riadul său sosi la financ la vechiul ei amant. Scena o penă dar afacerea e iute efirsita Biron organiză o doise: ...și viv pe yacht pe Theresa Court pe tină Robert d’Auberval și chiar Baron« va avea răgaz să compute un di acura supra „premiului de virtuhi *. Cît despre „Le Foyer“, Biron va ranja ca să devie o antreprisa avan gioasă, încredințînd-o unui exploatat care va căuta să scoată ua mare pre din munca coplele din »„'"*s:o instițiune. Cam aceasta este, îo pic, piesă, care a stîrnit atîta .Amoi inade a fi reprezentată r v amenințată de....... . an de uitare. Se credea că piesa va conţinea atacuri anti-emnarhice şi regaliştii—în fructe cu nefionalistul Jules Leimître—intervenise A nu se joace această dramă cu titlu provocator. Reprezentarea piesei însă a probat că autorul—un poet însemnat—a studiat oamenii şi situaţiunile cu demnă imparţialitate. : * STRUNA ZILE MOARTEA VREMEI 31 Decembrie Vreme, tu mori în toţi anii Dar mereu ani noi încep. Care-i taina, mamă-vreme? Mori de.... facere, pricep! Info .| Facem calauhostsurd prietenilor şi cititorilor noului an 1909. □ Din cauza M • | Anul nou — viiru nostru, nu va pare, nuarie, la oreli obici,. □ După cum ara de răsboiu a de ump ofiţerilor de grăumeri de sub-ofiţflii. Ofiţerii de frontieră v. puternei şi numai în talor pe frontiere, o manta şi guler de blană avînd de infanterie şi cu două voni de metal. Chipiul va fi înlocuit ■ blană de astrahan la fel 3 ,asta eh; infanterie. Uniforma elevilor de la şcoala subofiţerilor de infanterie : Tunica la fel cu acea a jandarmilor pedeştri cu epoleţi albi; mantaua vai neagră după acelaş model ca acea a inhiitviioi cu v»p arbă"1 ifi ar^rBifir ai’nei Aceste noi uniforme vor intra în vi* goare de la 1 Ianuarie. □ Au fost înaintaţi la gradul de sublocotenent în reservă, următorii sergenţi plutonieri: Gh. Tătărăscu, din reg Ştefan cel Mare No. 13, în acelaş regiment; Neculai Mogoş, din batalionul 4 vînător în 9 vînători; V. Cantacuzino, din regimentul 7 roşiori în acelaş regiment. Sublocotenentul I. Vasilescu, din reg. 7 roşiori a fost mutat în 6 roşiori, iar sublocot. Gh. Pascu din reg. 6 roşiori în 7 roşiori. Guardul de geniu el. I Al Ştafănescu, de la comand corpului IV de armată, a fost pus la poziţie de retragere. ^ La Teatrul Naţional în zilele de Vineri 9, Sâmbătă 10 şi Duminică 11 Ianuarie 1909, 3 representaţiuni de Operetă Vieneză cu concursul d-rei Mila Theren foastă prima Subretă de la Theater an der Wien. D-rele: Bertha Pirk, Gabriella Benda, Emmi Marion, Mary Scary, Marie Bernard. Domnii: Teodor Strack, Carl Gerold, Carl Schober, Otto Sarol, Felix Loeschner, Paul Ohlmuehl, Kurt Oestreicher, Hans Neumayer, Gustav Mild, Otto Vasco, etc. etc. Vor juca Vineri 9 Ianuarie, Liebeswalzer, operetă în 3 acte de Ziehrer, jucată pentru prima oară în Iaşi. Sâmbătă 10 Ianuarie, Ein Walzertraum 3 acte de Oscar Strauss (Farmecul unui vals). Duminică 11 Ianuarie, Vogeljtgundl I, (Vânzătorul de Pasări). Preţul Locurilor: Fotoliu de orchestră (primele 4 rînduri), 8 lei; (de la 5 pănă la 3 rînduri), 7 lei; Stalul II (de la 9 pănă la 14 rînduri), 5 lei; Stalul III (de la 14 la 18 rînduri), 4 lei; celelalte rînduri rezervate d-lor studenţi, 3 Iei ; Balcan I, 4 lei; celelalte rînduri, 3 Iei; Galerie 2 lei; Lege de 4 locuri, 40 lei; Lege de 5 şi 6 locuri, 50 lei. Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală „Thalia“ (Maximovici). □ Carnet Sf. Vasile, 1 ianuarie 1909. D-nn : dr. V. Bojan, Vasile I. Ridu, V. Teodoreanu, Vasile Dimitriu, Vasile Rusoviei, Vasile Buţureanu, Vasile Negel, Vasile Buşilă, Vasile Diaga, Vasile Nădejde, Vasile Atanasiu, Vasile Costia, Vasile Popescu, Vasile Teodorescu, Vasile Negrutz, Vasile Brudea, Vasile C . '1', Vasile Scorpan, Vasle Gafeanu, Vaede Danu, Vasile Lohan, Vasile Manu Vasile Arsenie, Vasile Marţian, V Adam, Vasile Coroi, Vasile Cozoi, Vasile Gernătescu, Vasile Alexandrescu, Vasile Ionescu, Vasile I. Alexandrescu (tipe Vasile Ștefăioiu, Vasile Hagias, etcv).