Opinia, martie 1909 (Anul 6, nr. 667-690)

1909-03-01 / nr. 667

) 5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . . . 20 lei 6 luni . . ... 10 „ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacția si Administrația: IAȘI, Str. Primăriei 30 9 9 9 * Sub direcțiunea unui Comitet 3 Anul VI.—No. 667 - Duminecă I Martie 130­ 9 1 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani IV 40 11 11 11 ii x v­­­ii -V­V­I­a Drepturile Dobrogenilor Eri s’a depus pe biuroul Senatu­lui legea acordării drepturilor poli­tice Romînilor din Dobrogea. Era o cerinţă de mult formulată, căci din ziua alipirei Dobrogiei la Romînia, în urma tractatului de Ber­lin, era înscrisă în istoria politică a ţării, unificarea legislativă şi politică a acestei provincii cu restul Rega­tului Roman. Din punct de vedere al rasei şi neamului romînesc pămîntul Dobro­giei a fost frămîntat mai din vechi de strămoşii noştri Romani ca legionari şi colonişti. Exista în Dobrogea o viaţă romană pe vremea cînd de-a stînga Dunării îşi preumblau cetele de năvălitori popoare ca Sciţii, A­­gatîrşii, Geţii şi Dacii. Urmele acestei vieţi romane şi azi se zăresc în Do­­bogia, şi monumentul de la Adam Rosi­e numai o verigă din lungul lanţ de cetăţui romane, lagăre mili­tare şi centre de viaţă comercială şi industrială. Iar marele poet Ovidiu şi-a dus sfîrşitul zilelor pe malurile Pontului Euxin, în vechiul Tomis, căutînd în versuri Elegiace pămîntul şi viaţa aproape sălbatecă din Do­brogea. Dar alipirea şi egalarea în totul a Dobrogiei de Romînia regat, ne mai răscoleşte în trecut şi alte pagini, cînd Voevozi iluştri se întitulau stă­­pîni ai Dobrogiei şi Dărăstorului, pildă vie nu de lărgire de hotare astă­zi, dar de titluri istorice în ochii Europei moderne; căci mândria noas­tră ca naţiune e de a ne vedea lăr­gite hotarele politice pînă acolo unde vre-o dată din vechi s’a preumblat aquila Romană ori a mers bourul Moldovenesc ori corbul Valah. Cît de mult stau însă aceste lu­cruri în mina altora­­—căci soarta noastră politică nu ne-o descoasem numai noi, ci și vecinii noștri, de la cari atîrnă în mare parte. Dar de aceste lucruri vechi ne a­­mintim cu drag şi datori suntem a­­cum, cînd păşim pe pragul desăvîr­­şitei întregiri politice a teritoriului Romîniei să ne legăm în minte tre­cutul cu prezentul, pentru a prinde firul şi raţiunea istorică de a fi. Trei­zeci şi cinci de ani Dobrogia ne-a fost numai municipiu, azi o fa­cem colonie cu toată driturile curgă­toare dintr’Însa. Rîvna acestei întregiri și asemă­­tuiri politice avut-o­ au toate partidele politice; se cuvine însă ca meritul în special să cadă asupra șefului nostru d. Take Ionescu, care ca mi­nistru în diferite guverne conserva­toare a hrănit această idee, a formu­­lat’o cît de cît, a înscris’o în progra­me, ba a conceput şi chiagul întrupării sale; cum însă nu el dispunea de directiva politică a partidului ideia a rămas în stare de veghe, adăstînd, îndată ce şeful nostru şi-a slobozit şi curăţit drumul spre diriguirea parti­dului său, gîndul a devenit vorbă, vorba a devenit credo şi in progra­mul dat partidului anul trecut, ches­tia acordării drepturilor politice Do­brogiei a figurat printre cele dintîi. Ideia din programul cetit la Eforie, 3 Februarie 1908, a dezvoltat-o apoi în marea întrunire de la Constanţa, desfăşurînd înaintea chiar a Dobro­genilor pentru prima oară un program politic de partid cu ideia întinderei tuturor drepturilor politice, şi în Dobrogea. Entusiasmul ce s’a stârnit în jurul acestui punct din programul parti­dului conservator-democrat, a silit ca şi guvernul liberal de azi să înscrie ideia în mesaj, iar azi să ne aflăm în faţa unui proect de lege de întin­dere a vieţii politice şi în Dobrogea. Economia legii liberale se cunoaşte. Supt sila împrejurărilor partidul n’a avut nici dorul, nici vremea să adîn­­cească chestia, ci a luat în mod or­beşte regimul din regat şi la extins peste Dunăre. Judeţe mici, colegii mici, deputaţi puţini. Tulcea va alege 4 deputaţi şi 3 senatori. Constanţa va alege 4 de­putaţi şi 3 senatori. Atîta! Tot râul electoral al regimului de la noi se va lăţi şi în Dobrogia, cu pericolul că anumite colegii în anu­mit judeţ să poată da puterinţa ma­nifestării unei tendinţe politice pe altă temă de revandicări şi Iredenţă Străin­ofilă. Viaţa romînească dacă s’a sporit în Dobrogia n’a sporit în aceiaşi mă­sură şi valoarea economică a elemen­tului romînesc. Elementele eterogene menţin încă în anumite centre su­perioritatea lor economică şi se prea poate ca din această superioritate economică să decurgă o superiori­tate culturală şi politică. Contopirea vieţii politice din a­­ceastă unitară provincie într’un uni­tar regim politic era formula pute­­rniţei unui exerciţiu de vot cetăţe­­niei pe o scară mai largă cu toate urmările bune şi răle ale acestui re­gim de extindere a vieţii politice în colegii electorale mari şi largi, pe cînd aşa cu colegii mici şi eterogene viaţa politică se va stînjeni sau va devia. Apoi noul regim electoral din Do­brogea ne dădea puterniţa experienţii de colegii mari, unde să poată cir­cula şi curente de idei nu numai in­terese înguste de persoane, de familii, ori de aspiraţiuni eterogene ! Felul acesta de a vedea a fost ex­pus în mod magistral de şeful nos­tru în importantul său discurs de la mesaj şi acela e programul partidu­lui. Glasul fruntaşilor noştri şi în special al şefului va fi un nou şi frumos prilej de a arăta ţării dorinţa nestrămutata a partidului conserva­tor-democrat de a lărgi bazele vieţii politice în aşa măsură ca valoarea circulaţiunei politice a ideilor şi par­tidelor să crească în folosul ţării. Iar dacă pentru moment tradiţia constituţională a regimului politic din cele 30 de judeţe mici este de a ne sbate în colegii mici, cuiburi de desfaceri de interese, ce spectacol măreţ ne-ar fi dat Dobrogea prin în­tinerirea vieţii politice din învechi­tele judeţe mici politice. Fost-a dat ca partidul liberal să nu conceapă cel mai bine, cel mai clar, cel mai patriotic acest fapt, pentru a nădăjdui de la parlament îndreptare şi nouă îndrumare la bază pentru o mai bună circulaţie politică a Meii româneşti în cuprinsul Do­brogiei. Gh. Ghibănescu Anarhie prin contafiue Am dori să închidem discuţia în pri­vinţa ultimelor incidente de la Universi­tate. D rector al Universităţei, care are la dispoziţie o maşină Yost, a reclamat perchetului contra unor prieteni ai noştri şi trebue să aşteptăm, după ce am dat în ziar unele lămuriri urgente, ca justiţia să ancheteze. Avem, însă, datoria să restabilim o e­roare, pe care confratele Adevărul,,în ini­moasele articole ce le consacră incidentu­lui, o face cu privire la d. A. G. Cuza. După ziarul citat toate cele petrecute ar ar fi pornit din iniţiativa şi sub auspi­ciile excelentului matadore naţionalist. In afacerea recentă d. Cuza a avut două păreri: pe una a emis o dimineaţa, pe cealaltă seara. Dimineaţa, în aula Universităţei, văzînd strîns un grup de aşa numiţi solidar­işti, d. Cuza le a zis textual, faţă fiind şi alţii: — Să nu vă agitaţi. Astăzi se ju­decă un român şi încredere să avem în judecători. Datoria d­v este să vă agitaţi cînd se vor judeca de-al­de Gutman şi Weintraub. Veţi zice, dar aceasta ie o provocare la anarhie. Un profesor, în chiar localul U­­niversităţei, îndeamnă pe­ studenţi să se facă cenzorii magistratură, cînd se va ju­deca procesul unui evreu Nici noi nu zicem altfel. De ani de zile ne agităm, dar sistemul Cuza are adora­tori. Cealaltă părere a d-lui Cuza, părerea serală, a fost altfel.­ D-sa se afla printre studenţi şi restul de o poveste banală. Dar nu d. Cuza, de această bună dată, a fost promotorul adevărat al anarhiei. In scenă au apărut figuri inedite : anu­miţi studenţi de la Ştiinţi şi un profesor de la gimnaziul Ştefan cel mare, pictorid Băncilă. Studenţii de la ştiinţi pînă acum, dă­deau speranţele cele mai frumoase. Unul din cei mai eminenţi ai lor profesori, d Bujor, a luptat şi luptă din inimă pentru stîrpirea cuzismului. Dar sistemul întrebuinţat de tinerii dela ştiinţi, n’a diferit de acel al celor cuzişti, fiindcă în materie de anarhie, programat­­e acelaşi. Acest acelaşi sistem a făcut ca Adevărul să creadă că patronul ultimului scandal a fost tot d. Cuza. Adevărul este că dacă şi d. Cuza a fost amestecat — dar temeiul a fost al anarhi­ştilor prin contagiune. Şcoala rea a­cuzismului se întinde în acest Iaşi, oraşul decadenţei morale şi al anarhii tolerate. „Autoritate morală“ Celebral domn Diamandi n’are noroc cînd vorbește. Nici măcar cînd ie în monolog cu......cancelariile transcarpa­tine", n’are succes. Și dacă deputatul de Tutova nu va lua obiceiul să tacă, nenorocul îl va persecuta mereu. D. Diamandi ie un generos cam.... grobian. II întrerupe pe d. Take Ione­sco, cînd șeful nostru vorbește în Ca­meră. Pe deputatul de Tutova îl nstură lanrii de urzici ai d-lui Frumuseanu. D. Diamandi l’a întrerupt și alaltăeri pe d. Take Ionescu, zicîndu-i­: „partidul D-v n’are autoritate, morală". Din această cauză partidul n’a fost în stare să voteze, pentru el, legea marţială; nici n’ar fi fost în stare să facă un manifest regal ca liberalii. Dar d. Take Ionescu a fost în stare să dee o lege marţială gata făcută li­beralilor­ şi liberalii nu s’au dat în lături s’o primească. Cu „autoritatea morală" pe care li­beralii cred că au monopolizat-o defi­nitiv, se face un abuz extra­ordinar. E o legendă falsă că ei o au, legen­dă falsă că partidul nostru­­e lipsit de dînsa. Anumite femei, după ce au avut tine­reţi sgomotoase, formează societăţi pentru respectarea pudoarei. Sistemul le strămoşesc. Şi partidul liberal după ce din vechia a îmbogăţit pe toţi nevoieşii, după ce din băcani a făcut directori de Bancă, după ce fie­care trecere a lui pe la putere, a însemnat jaf şi risipă-reven­dică acum pentru el toată autoritatea morală. Dacă ar voi să fie în chestie, ar tre­­bui să grăiască despre îndrăzneală şi cuminţenie­ să se numească pe ei par­tidul îndrăznelei. Faptul principal înve­derează chiar fiinţa unui Ionel Brătianu ca şef al partidului liberal D. Brătianu crede că elenului are drept să guverneze în această ţară, pe cînd d. Take Ionescu ar putea, cel mult, să Împlinească rolul secundar al unui V. G Morţin oare­care. Nu! N’aveţi autoritate morală. Sun­teţi partidul îndrăznelei, sunteţi guver­nul celei mai odioase îndrăzneli. Iar avocatul „autorităţei" voastre „morale" ie d.Diamandy dela Bărlad. Sporirea salariilor Carpul d­­antic de toate gradele se a­­gită pentru salarii. Cei mai combativi sunt profesorii uni­versitari, cari cer sporirea salariilor cu toată energia. Din toată această interve­­niie a profesorilor universitari reiesa*să se cere o egalare a salariilor cu celelalte ctegorii da slujbaşi, întrucît pănă asum profesorii de Universitate abia se ega­lează cu şefii de birrouri, cu judecătorii rurali şi alte categorii inferioare de sluj­başi. Ne place a constata că lumea didactică începe a se convinge că a venit vremea pentru a se armoniza salariile tuturor funCţionarilor prin o lege generală a sa­lariilor. Până astăzi budgetul nostru pre­zintă următoarea Înfăţişare : toate slujbele -u Gerader politic şi administrativ au le­furi mari, căci budgetul tncă nu s’a Îm­plinit evoluţia statului nostru : organiza­rea sa politică. Tot ce s’are un caracter politic administrativ a fost lăsat pe a! doilea plan și In special școala a fost la­­-,ată In urmă, scăzlads-se lefurile din mai mari ce erau înainte în lefuri mai mici acum în urmă. Un exemplu e de sjuns: institutorii mai de mult aveau lefuri mai mari ca astăzi, căci se putea ajunge la 400 lei lu­nar, pe cînd astăzi avem institutori cu 150 lei, cu 185 cu 225. Da ce s’au scăzut salariile ? S’a depre­ciat oare munca didactică ? S’a scoborît nivelul cultural al profesorului ? S’a în­mulţit marfa aceasta ? Ori alte cauze să fie, care să ne explice această scădere în salarii ! Budgetul nostru general n’are nici o raţiune unitară în felul de a se întocmi statele de lefuri, ci cea mai mare neorîn­­disinlă domneşte. A venit vremea ca bugetul general al ţării să ia­că din făgaşul politic şi să îmbrace caracterul de organizaţional statu­lui şi atunci la sigur că în tendinţa de or­ganizare ea va face o mai egală îndrep­tăţire a diferitelor categorii de slujbaşi potrivit pregătirei ce li se cere, greută­ţilor în condiţiile de primire şi valorii so­ciale a serviciului ce-l îndeplineşte. Dacă slujbele administrative au drep­tul de a fi mai bine retribuite, pentru a se asigura independenţa faţă cu cetăţeaii,în­tru­cât şi leg­le penale îl ţintesc, nu mai aţin trebue băgate în samă şi celelalte categorii de slujba pentru a căror ocu­pare nu cer titluri superioare şi diferite exsmene, şi de la a căror ridicare mate­­ter­ala atîrnă ridicarea nivelului moral şi intelectual al ţîrii. Corpul didactc eosshent de rolul său social se face luptătorul în jurul acaatei idei da schimbare în d hal alcătuirei bud­getul general, mai ales că se vede lăsat să fie s ci»cea roi­tă la căruţă. In acest sir de idei crrc-ul didactic din Iaşi s’a făcut promotorul încă de acum 5 ani îa urmă, şi în discuţiile «a acum se urmează la cercul din Iaşi chestia a fost ridicată la înălţimea sa pentru a se încadra de minune cu vaza ce şi-a căpă­­tat co­se­si corp didactic ieşia in ochii la­mei şcolare. *** .............. CATE­VA NOTE Propunerea unui cetitor : cînd veţi în­chide subscripţia pentru inundaţi să vă gîndiţi şi la acei cari sunt ă sec. * — Bine, bre, spunea ieri cine­va unui student, pînă acum vă legaţi de jidani, acum vă legaţi şi de popi ? — Era vremea să trecem la creşti­­ nism.* Despre banchetul oferit fostului pre­sei Lupu, un ziar liberal scrie : sala ban­chetului o împodobeau potreţele Suve­ranilor. La întrarea d-lui Lupu, muzica a in­tonat „Deşteaptă-te“ şi marşul Cuza- Vodă. D. Lupu că ajuns deci Vodă a bul­garilor de la Falciu.* Organul de publicitate al doamnei Tiţa ■ Pavelescu, are în ultimul număr, privi­­tor la o serbare ce a avut loc în Foc­şani, oraşul operaţiunilor stilistice ale Ţiţăi, următorul fraze kilometru extra­ordinar : Ca o scîntee într’un depozit de pulbere ce de mult timp zace în răceală de gh­iaţă, între­ţinută cu dibăcie de maiştrii mici la suflet ai vremei, aşa un suflu de bucurie a trecut peste sufletele îngheţate nu de ingratitudine a rRo­­mînilor, ci ferecate în obezile silniciei... S-o dai lui Quintus s-o traducă -nu­mai el ar fi în stare! OAMENI ŞI LUCRURI ■ ■H Cătră Sonia Ar trebui să ne cunoaştem; ba, ne cu­noaştem într’adevăr şi de aprope. Ia ro­manul lui Doztoyewski unde Rodion Rastholnikul e în necontenită agitaţie, în perpetuă mişcare, trăeşte şi acea blîndă Sonia, tovarăşa de v e, dacă nu tovarăşa de acţim­e şi cela două nume sunt de o potrivă de populare, chiar dacă Rodion, semi-anarhistul tu atţ­une nu apare lumei întregi de o potrivă de simpatie.­­lată de ce am datoria de a răspunde celor cîtorva rînduri şi observaţiuni ce-mi comunici. Şi cu această ocaziune, o măr­turisire. E cu neputinţă publicistului să răspundă,—cu luare aminte sau cu inte­resul ce comportă,—numeroaselor obser­­vaţiuni, reflecţii, întimpinări, mustrări sau propuneri, cîte i se fac mai mult or mai puţin anonime, şi la care buna cu­viinţă ar cere să răspundă, ceea ce însă nu îngăduie condiţiunile tehnice şi tre­buinţele de varietate ale ziarului. Sunt însă unele observaţii excepţional de drepte şi da însemnate şi in această categorie intră şi rîndurile următoare, relative la o reflecţiune din recentul meu articolaş „Foc şi apă“. „ ..Fără Îndoială, dintre cele două ele­mente stăpînitoare ale universului, focul e superior în acţiunea lui distrugătoare. Apa e trădătoare—poate—pentru că e de genul feminin...“ Dar flacăra, tovarăşa nedespărţită a «distrugătorului superior“ nu e şi ea de genul temenii*? Ca aceia, poate—e înăl­ţătoare, luminătoare. Negreșit, Sonia. Flacăra e femesină. ca şi credinţa, ca şi statornicia, ca şi iu­birea, ca şi virtutea... Fraza de mai sus, aşa cum a fost ti­părită, nu mai arată intenţia de simplă ironie sau de glumă, ci dă foc unui e­­chivoc, cu atlt mai regretabil, eu cît nu-l împărtăşesc. Ar fi o părere nedreaptă şi primejdioasă pe care nu se cuvine s’o generalizăm. Tradarea e inerentă, sub diferite şi nu­meroase forme, speciei omeneşti, firii tu­turor vieţuitoar­lor pa pămînt. Dar numai bărbaţii, mult mai iscusiţi îa înşelăciuni mult mai despuiaţi de virtutea credinţei, au putut Inzestra literatura cu paradoxa poetica asupra nestatorniciei femeești, mai cu seamă în iubire. Eroii lui Dostoyev­ki nu pot vorbi însă ca eroii lui Tolstoi din «Sonata lui Kreuzer», căci n’ar vorbi adevărul... Rodion JOCURILE ŞCOLARE Jocurile reprezintă o forma de gimnas­tică, care respunde la două ceriaţi igie­nice, deopotrivă de necesare şcolarilor, şi care sunt: Necesitatea de a se exercita şi recrearea spiritului prin plăcerea ce se simte distrindu-se. In toate jocurile se găsesc aceste două elemente combinate în proporţiuni diverse. Unele jocuri sunt numai distractive, ne cerând nici o cheltuială de forţă; aceste jocuri se numesc : „jocuri recreative“. Al­tele sunt mai puţin recreative, cerând din contra o încordare musculară intensă; aceste se numesc „jocuri gimnastice“. Afară de aceste sunt unele jocuri pe care nu le putem practica de­cît In lo­curi mari și deschise, la sîmp, fi care în nici un caz nu le putem face tn săli, a­­ceste se numesc „jocuri în aer liber“. Acele jocuri pe care le putem face în săli, le numim „jocuri de interior“, în această categorie intră în cea mai mare parte jocurile recreative, de­oare­ce nu necesită o sforţare prea mare fizică, şi pentru că respiraţie, şi circulaţia aîngelui nu se accelerează, şi să sufere din cauza lipsei de aer curat şi suficient. In afară de aceasta jocurile mai tre­­buesc clasificate şi după nex. Jocurile pentru fete să fie de o acţiune fizică mai puţin violentă de oit ale băeţilor, să co­respundă mai bine obiceiurilor iemeeşti, şi convenienţeor sociale. Aceste clasificaţiuni­­nu au tust ceva absolut. Multe din ele au un caracter mixt, convenind şi la unii şi la alţii, după forţă, vrîată şi gradul de antre­nare. , Jocurile ori­cît de uşoare ar fi tre­­buitsa metodic învăţate şi aplicate, atît din punctul de vedere i­gienic, cit şi e­­ducativ. Un maestru trebue să instruiască bine elevii, să-i dirijeze şi să-i supravegheze întocmai ca la ori­ce alt exerciţiu gim­nastic de ansamblu. Ia jocuri se va lăsa elevului partea sa de iniţiativă individuală, de­oare­ce el singur va respunde de cîştigul sau pa­guba părţii sale personale, sau a tatre­gei partide din care face parte. In jocurile mari, maestrul va lua parte ca arbitru, impăcând spiritele de contes­­tăre, explicind dreptatea sau nedreptatea fie­căruia Jocurile contribuesc la educaţia morală a elevilor Jocurile sunt excelente pentru copii şi tineri din punctul de vedere al mişcări­lor foarte variate, şi mai ales al recreerei spiritului. Pe lingă aceste ele au şi un caracter educativ. Jocurile sunt un excelent com­pliment al exerciţiilor pur gimnastice, Insă la nici un caz nu le poate cu totul înlocui. Concursurile cu premii intre şcolari la diferite jocuri, nu sunt bune, dind loc la animozităţi regretabile. Bine e a schimba Intru ett­va amorul­ propriu al unui gim­nastic sau grup, fără Insă ai duse la o surescitare. Sălbatien­e exemple pe care le găsim in studiile clasice „bites â concours“ sint nepotrivite cu organizarea noastră socială din prezent, și nu le putem admite tn nici un caz că ele ar putea face parte dintr’o educaţie fisică raţională. Abuzurile de concursuri fisice, duc la surmenagiu, prin­­o supra­excitare, des­­voltind mai totdeauna rivalităţi duşmă­noase, care sunt contra spiritului de so­ciabilitate, la care cu toţii trebue să tin­dem a ni-l apropia ctt mai mult. O consecvenţă a educaţiunei noastre in general este că ea e mai mult intelec­tuală de­cît generală, mai mult teoretică

Next