Opinia, iunie 1909 (Anul 6, nr. 739-761)
1909-06-02 / nr. 739
Redacţia şi Administraţia: IAŞI, Str. Primăriei 30 ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Sub direcţiunea unui Comitet Anul VI— No. 739 — Marţi 2 Iunie 1909 Scumpirea traiului Ca cetăţean am asistat eri la frumoasa întrunire a meseriaşilor români din Iaşi, şi declar că n’am pierdut nimic, ci din contra am cîştigat foarte mult. In mişcarea ce s’a încins în jarul scumpetei traiului, meritul cel mare vine meseriaşilor romîni,*cari simţind mai mult urmările scumpetei îşi văde viaţa închisă între ciocan şi nicovală. Siliţi a munci din greu pentru un salariu, care nu creşte în proporţie cu greul vieţii, mai avînd apoi şi avantajul unor familii numeroase, fiecare ban care se adauge la traiul zilnic se resimte în totalizarea lunară. Apoi meseriaşul prin ocupaţia sa e mai liber; nu e plecat slugă administraţiei, nici n’are zgarda funcţionarului. Din meşterşugul său manual el îşi cîştigă pînea zilnică şi puţin îi pasă de cine îl guvernează. Apoi disciplina de partid şi elementul de stat a întrat prea puţin in educaţia lui profesională şi stînd mai mult şi direct supt influenţele sociale, în el, în meseriaş îşi au curs toate curentele sociale şi economice în largul lor; şi cum ei sunt înşişi factori economici prin excelenţă, au prin firea îndeletnicirilor lor instinctul chestiilor sociale şi economice. De aceia mi-a plăcut libertatea părerilor, cum şi adînca convingere că adevărul e de partea lor. Şi aşa este Meseriaşii în mişcarea lor astăzi , simt singuri, dar simţesc că au alături cu ei sufleteşte pe toţi muncitorii cu capul şi cu mînele, cari primesc din budget salariu supt 400 lei. Şi de aceştia sunt zecile de mii de slujbaşi ai statului, ai judeţelor şi comunelor. Iar dacă funcţionărimea nu se mişcă în mod aşa de liber, e că are zgardă şi e prea îmbărşită de disciplina de partid şi de guvern. Ei bine, meseriaşii au pus mîna pe cîteva pricini bine-cuvîntate şi materialul adunat e foarte convingător. Intîiu sînt cartelurile. Imoralitatea cartelurilor e evidentă, deşi legile la noi nu prevăd nimic. Ia dorul lipsei de lege, producătorii se înţeleg între dînşii pentru a scumpi articulele de consumaţie în dauna consumatorilor. , Capitalul celor puţini, în 190 de a fi pus în slujba socială, eftenind traiul, el e întrebuinţat pentru specula mulţimei. Urmarea cartelurilor este deci specula. Amîndouă aceste lucruri sunt îndeajuns pentru a stîrni în marele public indignarea contra celor puţini cari speculează nevoile oamenilor. In această cartelare speculativă a întrat şi întră şi statul sau toată ştiinţa, cu toată voinţa. Aici cererile meseriaşilor sunt legitime. Ei cer să se facă lege contra cartelurilor, să se oprească prin lege asemenea fapte imorale, şi odată lucrul legal făcut, omul se va supune. Cel de al doilea mijloc e mai sumar, dar e anarhie. Dacă pentru 5 milioane de ţărani cei 1000 de proprietari mari rurali au putut stărui tristele evenimente din 1907, tot aşa pentru tîrgoveţii noştri de toate categoriile: slujbaşi, meseriaşi şi comercianţi, pot stărni revolte, faptul nemaipomenit ca 5 f morari mari să se carteleze şi să fure din pung de tuturora 14.637 lei pe zi, venit net, din urcarea necontrolată a preţului făinei faţă de griul cumpărat. Cînd cei 5 inşi fură ziua nu amează mare 6 milioane lei pe an din pungile numai a Bucureştilor, insamnă că fie-care suflet din capitala ţărei plăteşte fără să vrea tribut anual la 5 inşi morari 17 lei. Cartelarea pînei.. Cartelarea cărnei. Cartelarea brînzei. Cartelarea gazului. Cartelarea hîrtiei. Cartelarea zahărului. Totul e în cartelare. S’a arătat că din 1901 pînă azi un mare speculant evreu a cumparat fruptul de la oile din judeţul Iaşi, plătind invariabil 12 lei pe an rodul de la oae: lapte, brînză, unt, lănă. Dacă plata e aceiaşi, de ce astăzi caşul e îndoit mai scump ca acum 7 ani? Nu e aici altceva decît specula. Slobăciunea consumatorilor, lipsa de legislaţie economică, lipsa de control a autorităţilor, toate acestea fac ca pe nesimţite viaţa să se scumpească şi greul traiului să se resimtă. Statul are chip să intervină, are chiar datoria să intervină. Cum însă va face aceasta el, cînd azi se află pe mini cartelate, căci liberalismul romín a întrat în faza cartelării şi economiceşte şi polipeşte. Economiceşte liberalismul romín e putred, căci fruntaşii săi sunt toţi vărîţi în tot felul de fabrici de cuc, de hîrtie, de făină, de şocolată şi nu poţi lua nici o măsură! căci te loveşti de un ministru ori un fruntaş! Ba acum li s’au dat şi băile statului, mîine li se vor da tramvaile, pentru a exploata ţara şi nevoile ei! Politiceşte liberalismul trăieşte tot prin“cartelare. Dacă doctrinar liberalismul stă în antipod cu conservatorismul reacţionar, cu tactica de exploatat această ţară ei se înţăleg minunat; azi ţara ţie, mîine ţara mie, nouă ghelirurile, nouă cartelurile ! Mai poate merge ţara aşa ? Iar cît despre acţiunea oratorică pusă în contribuţie, trebue să declar că am întâlnit forţe oratorice demne de semnalat şi d. Stănescu de la Bucureşti— tapiţer — e orator, nu şagă. Şi atunci mi-am zis: pasiunea te mişcă, pasiunea ne mişcă! Cu aşa cauză sfîntă de dreaptă ce ai, ci aşa mîni vrednice, cu aşa talente Cauza nu poate fi decît cîştigată. Şi nu va fi de mirare dacă tapiţerul din Bucureşti cu pasiunea lui curată şi desinteresată va sluji ţării mai mult decît însuşi fiul statuei, căci va face ca milioanele cari azi curg cu concursul statului în pungile a 50 de inşi cartelaţi, mîine să mai rămînă prin pungile cetăţenilor, cînd toţi aceşti cartelaţi vor fi luaţi ori de guler ori desfinţaţi prin legi organice. Meseriaşii să meargă înainte; glasul lor e glasul curat al ţării şi cîştigul e cu dînşii ! Gh Ghibănescu Venitul la putere — Din discursul de ieri, de la Tîrgovişte, al d-lui Take Ionescu — Unii beau la banchetele lor în sănătatea Regelui ca să i ţină la putere, alţii beau ca să i aducă la putere. Noi nu cerem nimic Regelui. El e simbolul permanent al ideei patriei. Noi nu’l avem pe Rege ca la o partidă de ccarte, în care jucătorul nenorocit îl scoate după mânecă. EMINESCU ŞI CREANGĂ — Unui fundac şi unei strade din vîrful Tataraşului, li se dă numele celui mai mare poet şi al celui mai de seamă povestitor al neamului — Primarul laşului s’a întors cu mult entusiami literar de sub cupolă. De aceia prima şedinţă a consiliului comunal la care a luat parte de la instalarea sa pe jilţul lui Hajdeu, dr. Oane a prefacut-o în şedinţă literară S’a hotărît anume în acea şedinţă de a comemora ziua morţii lui Eminescu prin botezarea unei strade cu numele marelui poet, şi s’a profitat de prilej spre a face acelaşi lucru şi pentru Creangă şi o mie lei s’au votat pentru bustul lui Negri. Deci o şedinţă pur literară a unui sfat obştesc ale cărui şedinţi, îndeobşte, excelează prin plictiseală. Două zeci ani după moartea lui Creangă, care a fost un fiu al laşului şi două zeci anii după moartea lui Eminescu, care a avut mari legături cu laşul, se hotăreşte, în fine, comemorarea lor. D. Gane însă şi a fost cinstit ceva mai repede, chiar sub primariatul său s’a dat numele N. Gane stradei Butu şi de îndată tăbliţele au fost schimbate, pe cînd acelaş lucru nu s’a făcut nici pînă astăzi cu strada Romînă, căreia i s’a zis—pe hîrtie—strada Lascar Catargi şi cu strada Primăriei, căreia i s'a dat—tot pe hîrtie —numele G. Mărzescu. Şi L. Catargi şi beiul cc. Ghiţă Mărzescu, dacă ar fi ţinut, ca d. Gane, la comemorări în viaţi, ar fi putut avea stradele lor... Aşa dar, două decenii după plecarea lor dintre noi, s’a hotărît, în fine, să li se dee—lui Eminescu şi lui Creangă—cite o stradă în Iaşi Să sperăm că ei vor fi fericiţi ca d. Gane şi nu vor fi trataţi după modelul Catargiu Mărzescu. Strada cu numele N. Gane este situată în inima tîrgului, foarte aproape de Copou şi de strada Lăpuşneanu. Strada Eminescu va fi actualul fundaş al Dîmbului, un început de uliţă situată într-o parte foarte urîtă a oraşului iar pe Creangă sau exilat în vîrful Tatarasului, în actuala stradă Bulgară, care, într’o vreme avea să fie schimbată în strada Mihaileanu, cu prilejul crimei politice din Capitală. Constatăm și nu comentăm. Necuviinţă ungurească Ca protestare contra intemniţărei doamnei Ana Vlad, ca protestare, mai ales, că persecuţiile politice în Ungaria lovesc cu aceiaşi sălbatecă măsură şi pe femei ca şi pe bărbaţi, medicii din Romînia au hotărît să nu participe la congresul medical din Pesta. Fireşte, sunt motive şi mai serioase, motive de interes economic şi naţional, cari îndeamnă pe Romînii din Romînia liberă să vie cît mai rar în contact cu marele lor duşman şi să calce cît mai rar pe un pămînt, care a ajuns iadul fraţilor noştri transilvăneni. întemniţarea Anei Vlad a fost motiv de ordin pur delicat, pur omenesc, pe care medicii l’au dat ca motiv al nevenirei lor la congres. Ei n’au voit să facă politică şi este falsă tema politică pe care se pun ziarele maghiare, spre a explica boicotul doctorilor noştri. Dar acele ziare, in cunoscuta lor impertinenţă, îşi permit să deschidă mari paranteze asupra capacităţei doctorilor romiul şi asupra rolului infim pe cari ei l’ar avea în lumea ştiinţifică. Aci se încearcă marea cu degetul, căci noi nu cunoaştem nici o celebritate medicală ungurească, pe cînd Toma Ionescu, Babeş, Marinescu, Leonte — spre a nu lungi lista—sunt, pare-mi-se, celebrităţi europene. Şi cum procesul verbal al medicilor, care hotărea abţinerea de la congres, nu cuprindea nici sudălmi la adresa Ungariei, nici aluzii la capacitatea indoelnică a Esculapilor maghiari, s’ar fi căzut ca şi comunicatele publicate în presa maghiară, să fi fost ţinute pe acelaş ton. Dar nici într’o împrejurare nu poate da greş şovinismul deplasat al prietenilor unguri. 869 lei hectarul pe zălog Adevărul a constatat că, pe cînd comisia regională a stabilit preţul pămîntului pentru islaz, la Vîlcea, la 500 lei hectarul, Brătienii, pentru o moşie a lor din acel judeţ, au obţinut 600 lei Acum se publică o scrisoare a d-lui C. I. Brătianu, alt prinţ al dinastiei, care declară că moşia e a lui—ca şi cum asta importă—şi că i s’a dat acel preţ, fiindcă altora li s’a dat şi mai mult. Indiferent dacă s’a dat sau nu, rămîne stabilit că Brătienii, cari umblau după expropiere silită şi după distrugerea marei proprietăţi, profită de situaţia lor spre a stoarce preţuri cît mai mari. Mai mult. In justificarea sa, d. C. I. Brătianu arată că, pe cînd a vîndut pămînt pentru islaz, cu 600 lei ha, creditul rural, la care moşia se află ipotecată, a acordat împrumutul socotind hectarul 869 lei. Aci suntem în faţa unui gheşeft colosal. D. Brătianu, făcînd pe victima, spune că, pe cînd alţi proprietari din Vîlcea au luat 800 lei pentru hectar, d-sa, poporanist, entuziast, l’a dat numai cu 600 Iei. Vrea să zică, preţul cel mai mare ce s’a obţinut pentru vînzarea de veci a unei porţiuni din moşie, a fost de 800 Iei hectarul, pe cînd d. Brătianu a obţinut de la Credit, pe ipotecă, 869 lOL Creditul, ca să se asigure, nu dă, în principiu, decît cincizeci suta din valoarea reală, prin urmare, socotind chiar preţul maxim stabilit de d. Brătianu, n’ar fi putut da acestuia decît 400 lei pe hectar, iar nu 869 lei cum a dat. Vom reveni. CATEVA NOTE D. A. Camburopol a îmbogăţit Ploeştii cu un nou organ de publicitate, Aurora. Iată cum îşi justifică apariţia excelentul confrate: Dacă vom şti şi vom persevera să ne facem datoria aceasta, cu atît mai mare ne va fi mîndria, cu cit asistăm astăzi la un trist compromis între partidele politice, care-şi tolerează reciproc faptele cele mai josnice, atitudinile cele mai imorale. Această situaţie dureroasă la care am ajuns în 1909, ar indritui în alte ţări cele mai glorioase şi mai mari mişcări populare, cele mai demne gesturi din partea presei, — la noi însă turpitudinile se înghit ca cel mai natural aliment. Incura frapează de pretutindeni cînd mari şi interesante chestiuni economice stau nerezolvate. După cum se vede stăm reu de tot, atît de rău că am ajuns să înghiţim turpitudinile ca cel mai natural aliment. De aceea s’au şi scumpit alimentele, mai ales alimentul turpitudine, care este trufanda. ♦ Eric. Iorga a înregistrat un nou succes. Asistînd la întrunirea meseriaşilor din sala Pastia a cerut cuvîntul, dar meseriaşii i-au refuzat accesul tribunei, cu toate insistenţele celor cîţiva partizani ai săi care-l însoţeau. Gestul acesta al meseriaşilor a fost de sigur un gest frumos. Ei nu înţeleg că la întrunirile lor să vorbească decît aceia, cari cunosc nevoile şi aspiraţiile lor. Se zice, că în urma atîtor succese, pe cari Ie-a obţinut în ultimul timp, şeful naţionaliştilor se va retrage la Vălenii de munte, spre a medita şi aviza la noi mijloace de acţiune şi de luptă. In primul rînd d. Iorga va cugeta ce are de făcut în contra statului Austro-Ungar cari i-a oprit accesul în Bucovina. Se zice, că un război este inevitabil. D. Iorga va lua lancea în mînă şi în fruntea armatei sale—elevii de la Vălenii de munte—va trece muniţii. Ii dorim un nou succes. OAMENI ŞI LUCRURI IN ODAIŢA sumbră... Intr’un număr recent al ziarului s’au rezumat cele opt puncte ale raportului întocmit de un profesor universitar, decanul unei importante facultăţi, asupra existenţei unei vechi societăţi studenţeşti din localitate. Se pare—şi e foarte probabil—că lucrarea profesorului e o originală încercare de psihologie studenţească, pentru că autorul ei, înzestrat nu numai cu calităţi de cercetăt propriu zis, dar şi cu mult talent literar, a ştiut să pătrundă în inima acelei organizaţiuni şi cu spiritul său de analiză prin toate colţurile să scruteze detaliile toate ale existenţei aceleiaşi organizaţiuni. In unul din acele colţuri, între cele mai ascunse se pare, profesorul a descoperit şi o bibliotecă, mai drept o fostă bibliotecă, deoarece din ce lipseau mai multe sute — exact patru sute —de volume iar biblioteca însăşi a găsit-o exilată într’o odăiţă imaginară, într’o mică şi strîmptă încăpere întunecoasă unde, zice raportorul, nu s’ar fi putut ceti nici ziua... In schimb într’o încăpere foarte mare s’a găsit pianul şi se aflau numeroase mesuţe de joc. Fireşte, această din urmă descoperire nu însemnează mult. Pianul e bine venit în mijlocul tineretului studios. El n’ar trebui să lipsească din nici o organizaţiune, din nici o instituţiune şi mai cu seamă n’ar trebui să lipsească din locurile de întîlnire ale tineretului, căci muzica îndulceşte munca, îmblînzeşte gîndirea, apropie caracterele şi le înseninează. Poate sunt mai puţin explicabile şi naturale mesuţelor de joc, dar sunt unele jocuri inofensive menite unui divertisment puţin primejdios şi jocurile nu sunt totdeauna conrupătoare. Ceea ce uimeşte însă este faptul dublei exilări a bibliotecei: exilarea celor cîteva sute de volume şi exilarea întregei biblioteci în acea întunecoasă odăiţă unde „nici ziua nu s’ar vedea nimic“. Cine ar putea concepe oare o viaţă universitară fără cărţi şi fără... lumină ? Sau poate acea întunecoasă şi invizibilă odăiţă era menită exclusiv meditării ? Să fi servit numai ca loc de retragere cîte unui izolat, cîte unui gînditor preocupat de problemele mari şi grave ale zilei, departe de odaia cea mare şi luminoasă a cîntecului şi a jocului ? Lucrul e posibil. Dar nu va rămînea mai puţin un document prea interesant Filosoful-tip—Emanuel Kant—Ordinea în viaţă —Pedantisme şi ciudăţenii.— Eleganţa filosofului.—In lumea femeelor. — In braţele lor. — Bătrâneţea şi Moartea. Din cînd în cînd nu mai apar încă care sare detalii asupra unuia din cei mai celebri dar şi dintre cei mai curioşi oameni pe care i-a avut Germania—în rîndurile generaţiei de em,—filosoful Kant. Misteriosul de la Königsberg a rămas oarecum tipul filosofului şi dacă puţini pătrund în profunzimile studiilor lui, mulţi cunosc oarecari „jocuri comune“ sau anumite expresii din cărţile cercetătorului „raţiunii pure“. De aceea nu credem de prisos a reproduce mai jos cîteva amintiri şi anecdote pe care le găsim într’o publicaţiiune străină şi cari reamintesc originalitatea marelui cugetător şi a clasicului „Harr Professor“, care a trăit senin ca un stoic şi a murit cu aceeaşi seninătate. * Se cunoaşte ordinea şi regularitatea vieţii lui Kant. Cea mai mică schimbare în obiceiurile sale îl jena. Intr’o zi pe cînd îşi făcea cursul la Universitate, observa să lipsea un bumb la haina unuia dintre auditori. Kant deveni neliniştit; in tot timpul prelegerei el fixă locul de unde lipsea nasturele. In zilele următoare Kant rămase fără voce, nu se ridică ca in totdeauna la speculaţiuni înalte, şi filosoful fu nevoit că Cheme pe tînărul nostru şi-1 rugă să facă că apară bumbul în chestiune. In 1798, se întîmplă ceva analog. Se tăiase un arbore se creştea înaintea ferestrei sale şi care făcea parte din orizontul filozofului. Era o adevărată nenorocire, şi cu acest arbore dispăru şi o parte din raţinea lui Kant.* In 1802, Kant introduse cîteva schimbări în obieeiurile sale. El, care a refuzat în totdeauna medicamentele, a început să se servească de ele. Se culcă mai tirziu, fără să-şi schimbe ora sculării, la ora 5 dimineaţa în tot timpul anului. El continua că ia puţin vin roş—detecta berea—şi-i plăcea să aibă mai mulţi comeseni, căci zice : „Un savant nu trebue să mănînce singur, e nesănătos pentru el“. Dar îl cuprinse oboseala și începu a fi desguetat de toate. Mai făcea cîteva primblări pănă la o grădină ce-o închiriase la porțile oraşului Königsberg. Acolo, Vasiassky îi arăta într’o zi frumuseţea naturii: „E frumos, dar e veşnic același lucru“, răspunse Kant. Picioarele sale începură să slăbească. Deseori cădea, dar râdea, zicînd : „Căderile mele nu sunt primejdioase; corpul meu e atît de uşor!“ * Baruwky ne-a făcut cunoscut că cele mai mari cheltueli le făcea pentru toaleta sa ; îi plăcea eleganța. Micul său tricorn, peruca pudrată, gulerul cel negru, cămaşa cu danele, manşetele, haina neagră sau cenuşa căptuşită cu mătasă, ciorapii albi, încălţămintea, sabia pe care o schimbă în urmă cu un baston de trestie de Spania de care vorbeşte Heine, toate acestea făceau ca el să fie numit la Königsberg, profesorul cel frumos (der schone Magister). Lui Kant îi plăcea să discute cu femeile, şi el care vorbea foarte rar de literatură şi nu s’a ocupat niciodată de Goethe, discuta cu mult interes şi competing despre dantele, de alegerea stofelor despre culori, asortarea lor, etc. Mai puneţi că figura sa era simpatică, ochii vioi şi expresivi, tenul fraged ca cel al englejilor, şi veţi înţelegi de ce societatea lui era atît de căutată In mediurile femenine din Königsberg. Intr’o zi, se întorcea de la primblare şi ţinea un trandafir tn mînă. Deodată el se simţi fără putere şi căzu. Două femei ce treceau pe acolo îi ajutară să se ridice. Kant le mulțumi cu galanteria sa ordinară şi le dete trandafirul. * In 2 Aprilie, Kant sărbători aniversarea naşterii sale ; împlinise 78 de ani. Fu o mare sărbătoare , dar facultăţile inte- de psihologie constatarea profesorului asupra sărmanei biblioteci, care a stat pustie şi "părăsită în odăiţa sumbră în aşteptarea unei... anchete care să-i dăruiască puţină lumină. Rodion Din viața unui filosof