Opinia, iunie 1910 (Anul 7, nr. 1027-1049)
1910-06-10 / nr. 1034
5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.......................20 lei 6 luni.......................10 ,, ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IAȘI, Str. Gh. Mirzescu 27 Sub direcţiunea unui Comitet 9 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani ‹> »» J> !) IV» 40 ,, Anul VII.- No 1034 to 10 Iunie 1910 DUPĂ PERDELE Şeful nostru a avut ferecite expresie de a caracteriza acţiunea politică a junimiştilor în ultimii doi ani de după perdea. Cine nu ştie jocul păpuşilor, în care Vasilache ocupă locul principal. Păpuşerul cere voe de la cei ai casei dacă poate să le joace cu perdea ori fără perdea. Iar dacă păpuşierul capătă voe să le joace păpuşele fără perdea, dă Doamne bine, îi merge gura de ţi vine să-ţi astupi urechile. După perdele în acţiunea junimiştilor înseamnă a nesocoti naţiunea, iar dacă te adresezi la ea o faci numai ca un sport politic, ori cumpărîndu-i votul, ori asmuţindu-i patimile, nici într’un caz însă a face apel la adevăratele ei sentimente. In teză generală, junimştii nu at ng de iei în acţiunea lor politică colegiul 3-lea. Cei 46.000 de alegători nu există pentru ei, iar dacă se încumetează a le cerceta nevoile şi a le legifera interesele, o fac fără pricepere, căci nu trăesc prin ei, ci in afară de ei Alegătorul rural e aşa de neînsemnat lucru în ochii lor, că nu-i bagă în seamă; el e o creaţiune factice a regimului nostru electoral, venit fără rostul lor şi dacă funcţionează astăzi, nu e că are raţiunea sa constituţonală, ci pentru a îngroşa cu 38 deputaţi maşina administrativă a guvernelor. Venind la colegiul 2-lea de Cameră, burghezia liberală, oraşele, Carpiştii şi aici abia au încercat norocul în Capitala ţărei. De ce ? Pentru că acolo fiind marii lor bogătaşi, au crezut că pot întreprinde sportul elflp.t.furai prin on«»«oîauţi şi meseriaşii, cari alimentează pu^ii, reşti cu carne, lapte, pîne, verdeţuri ori dreg ciubotele la slugile boereşti şi au văzut că în culorile unde locuesc fruntaşii junimişti, prin pun-E a lor s’au sporit voturile d-lui leşliu. In restul ţării, unde Carpismul nu contează, partidul lor nesocoteşte masa celor 36.000 alegători urbani. In mare parte findi funcţionari ai statului, judeţelor ori comunelor, d. Carp a formulat teoria că funcţionarul trebue să voteze cu guvernul, fiind pururi zestre guvernamentală. Că ţăranul alegător are un gînd, o inimă, o vrere, un suflet; că urmăreşte un ideal: revărsarea unei mai mare dreptăţi în societate, de toate acestea habar n’are. Că alegătorul funcţionar are şi el un ideal, un suflet, un gînd de mai bine pentru ziua de miine ; că doreşte ceva pentru sine, pentru ţara lui; de toate acestea iarăşi habar n’are. Sufletul naţiunei întrupat în aceşti 80,000 de alegători, e acoperit cu o perdea groasă de cercetaşii d-lui Carp, şi naţiunea e restrînsă la cei 16,000 alegători ai colegiului I, în care ei îşi răsfaţă trupele, şi îşi numără victoriile.’Dar dragostea aceasta excesivă numai pentru un colegiu al marilor proprietari şi a intelectualilor trădează la carpişti indolenţa orientală de a munci, de a gindi. Colegiul I deşi are cel ma deplin exerciţiu al vieţii politice, şi poate da dovadă de rezistenţa politică nu încheagă în el întreaga naţiune. El cuprinde foarte multă ignoranţă cu capital, cum celelalte colegi cuprind foarte multă carte fără capital. Şi nu ştim pînă cînd capitalul mora van mai puţin resistent decît capitalul material, întrucît el este o mai mare putere de conservare şi resitenţă la orice curent rău şi periculos. In necunoaşterea acestei voinţe a masei alegătorilor romîni, în nesocotirea intereselor vitale ale obştiei cetăţenilor ţării stă stângăcia politică a carpiştilor şi că dar, cum o perdea acoperă ori împedecă vederea limpede a luminei, asemenea şi politica carpistă făcută în afară de marea masă a cetăţenilor români e acoperită cu perdelele indiferenţei şi nesocotirei politice. Ea a dat faliment. Nevoile mari ale societăţei se îndreaptă cătră alţi oameni, cătră alte artide, căci naţiunea n’are nevoee oameni, care să le vadă interesele prin ochelari, ci de-a dreptul în faţă şi iată de ce ori cît s’ar bizui ei pe cuvîntul Măriei Sale de a fi preferaţi, pentru că sínt ei, curentul popular dă câştig de cauză acţiunei partidului conservator-democrat, care singurul reprezintă interesele obștiei poporului romînesc. Gh. Ghibănescu ---------~«**U***«f«R-- Operă de guvern Grandioasa întrunire de Duminică a avut darul să arate, odată mai mult, că partidul conservator-democrat e cel mai popular şi mai bine organizat partid din ţară , întrunirea comitetului de a doua zi, a pus insă în evidenţă altceva, a arătat ţării că partidul conservator-democrat conştient de puterea lui, se gîndeşte la ziua de miine şi că ţine că, atunci cînd va fi chemat să ia frînele ţării în mină, să fie pregătit şi să poată răspunde cu îndestulare la toate legitimele aşteptări ce se pun în el. Instituirea comisiunilor numite ca să studieze diferitele chestiuni politico-sociale, este preludiul operei noastre de guvern. Partidul conservator-democrat se pregătește pentru ziua cea de mîine. Val sărmana disciplină Lumea a fost surprinsă zilele acestea de cuvîntul de ordine emanat de la şeful carpiştilor, potrivit căruia oricărui bun carpist îi este interzisă participarea la meetingurile de protestare în contra vandalizmelor greceşti. De ce un asemene cuvînt de ordine? Se vede că pentru d. Carp și partidul său p&Wirs* JMm-noarea am'Wm tie a „Hecubei“. Cît este de ridicol acel ordin nu mai este nevoie să relevăm. Ceea ce însă trebue să relevăm, ie faptul că un fruntaş carpist, d. Grigore Cantacuzino a găsit cu cale să ignoreze ordinul șefului și să ia parte activă—ca orator—■ la meetingul de Duminecă din Capitală. Ba ceva mai mult. Epoca de astăzi I publică in extenso discursul d-lui Cantacuzino, sfidînd pentru a doua oară ordinul şefului. E locul să ne întrebăm: ce să fie ? Explicaţia n-o putem găsi decît în straşnica disciplină din partidul d lui Carp, sau în marea autoritate morală ce are d. Carp asupra partizanilor săi D. Carp a crezut şi de astădată—indiferent dacă acesta a dat ordin direct sau prin vicele său—ca şi întotdeauna de altfel, că d-sa şi partidul său trebue să se ţie în afară de orice acţiune romînească, naţională. D-sa îşi bate joc de asemenea „excentricităţi ridicole11, cari sunt cel mult pentru oamenii de guvern şi nu pentru filosofi ca d sa. Intîmplarea a făcut însă, ca în partidul d sale să se găsească şi oameni, cari să cugete altfel şi să găsească că aceste „excentricităţi“ nu sunt numai necesare, dar că nici nu sunt excentricităţi. Şi iată-l pe d. Grigore Cantacuzino luînd cuvîntul la meetingul de la Băile Eforiei. Şi atunci s’a intîmplat acest fenomen firesc şi logic, că disciplina—mult căutata disciplină—din partidul d-lui Carp e în pericol. Comicul devine tragic. Şi cum să nu devie, dacă şeful junimiştilor uitîndu-şi aptitudinile sale filosofice încearcă la bătrîneţe să devie strateg politic. Vai sărmana disciplină !. întrunirile publice Cînd junimiştii şi au adus aminte ei sunt partid de opoziţie, după ce tre ani de-a rîndul au „valsat“—vorba d-lui C. C. Arion—cu liberalii; după ce d. Marghiloman şi-a adus aminte că are serioase motive de a fi supărat pe d. Ionel Brătianu—carpiştii au pornit contra guvernului campanie de răsturnare. Lăsind la o parte vandalizmele din noaptea de 28 Aprilie, campania junimiştilor se reduce la două întruniri publice, din cari una a fost rezervată pentru o profeţie a d-lui Carp,—cînd a promis soluţia satisfăcătoare—iar a doua întrunire a fost prilej pentru junimiști să vadă că d. Carp se înșelase din nou și că profeția d-sale, ca atitea altele, nu se împlinise. Intr’un cuvînt. soluţia satisfăcătoare făgăduită n’a sosit şi probabil nu va sosi nici odată. După junimişti s’au manifestat liberalii cu o mare întrunire publică. D. Ion I. Brătianu somat de cei cîţiva foşti socialişti din jurul d-lui Jorj Diamandy, s’a decis să-şi convoace partidul la o întrunire. Ce s’a spus la acea întrunire se ştie :—nimic ; ce-a dovedit întrunirea liberală, iar se ştie :—că partidul e frînt în multe judeţe, în două şi chiar în trei desidenţe. Astfel s’au manifestat cele două partide aşa zise istorice, cită deosebire între ele şi partidul conservator-democrat. Strînşi uniţi în jurul şefului, avînd un singur conducător şi un singur ideal partidul conservator democrat, care s’a bucurat de o aşa de mare încredere din partea ţărei şi a alegătorilor dă azi dovezi că a meritat întreagă această încredere şi că nu se gîndeşte numai la ziua de azi ci și la cea de mîine, luînd în studiu toate marile chestiuni, care frămîntă azi societatea românească. Congresul partidului nostru — Discursul d lai A. A. Badaron — Să-mi daţi voe să fac citeva observaţi de ordin general şi particular. Să ne dăm bine seama că intrăm pe o cale de mare răspundere şi avem o datorie de conştiinţă ca să răspundem cit se poate mai bine misiunei ce ne dă aia, misiune pe care a dovedit-o întrunirea de ieri. De aceea atrag atenţia tuturor prietenilor: cînd în momentul acesta discutăm aci, ţara îşi dă seama că şi aci e un parlament, dar care îşi face datoria, deşi nu are încă răspunderea. . ..^c2SSta '•nfi&efenS'tffe "ceva real. Şi să nu vă închipuiţi că comisiunile alese înseamnă îngroparea chestiilor, deoarece noi nu avem sistemul bizantin. Ca să ajungem la un bun rezultat, — dezideratele de azi au să ia forma unor soluţii — e necesar ca toţi cei cari au ceva de spus asupra acestor deziderate, să-şi formuleze părerile lor. Comisiunile acestea trebue să vie nu cu un raport academic, ci cu soluţii potrivite ideilor partidului. Aşi ruga comisiunile ca înaintea viitorului congres, să comunice raportul membrilor congresului. Acum trec la observaţiunile de ordin special. In ce priveşte reforma electorală, vă atrag atenția asupra unei tactice de partid. Noi am făcut o experiență foarte favorabilă. De aceea azi plecăm de la punctul că, cele două dintâi colegii sunt reale. Dar avem și un colegiu, cel de al treilea, care nu e real. Atunci, nu e bine oare ca partidul nostru să contribue cu ceva la împingerea spre realitate şi a acestui colegiu ? In ce priveşte orientarea comisiunei, eu socot să-i lăsăm toată libertatea, în limitele a două principii : colegiile să nu fie dependente de guvern şi în acelaşi timp, guvernul să nu fie prizonierul acestor colegii. Eu socot că liberalii au suprimat comerţul rural şi da acea cred că comisia industrială şi comercială să studieze dacă noi trebue să facem încă pentru industrie mari jertfe şi cari ar fi compensarea ce s’ar putea da celor mici ca să poată trăi sub regimul unei industrii tolerată pînă la carteluri. Un deziderat relativ la chestia învăţămîntului: eu cred că trebue să reparăm mai întăiu rălele făcute de liberali şi numai după aceea să cadă de acord ambele partide pentru a scoate partidele din învăţămînt. Mai cer ca comisia să studieze şi chestiunea activităţei extra-şcolare a învăţătorilor şi să vadă ce măsuri luăm ca acţiunea învăţătorilor să nu fie o acţiune de sector liberal naţional. Pentru mine e o mare bucurie că întrăm pe calea precizărei programului nostru. Dar la acest program cu formule precise, se impune o tactică nouă, pentru că unele puncte interesează numai anume clase sociale. Eu cred că greşim dacă ne mărginim in conlucrarea noastră politică numai la circumscripţii electorale. La program nou, trebue tactică nouă și de aceea eu cred că, atunci cînd vom avea programul, propaganda s’o facem pe clasă electorală. OAMENI ŞI LUCRURI SPRE REPAOS Oraşul avea în această din urmă Duminică o înfăţişare cu totul neobişnuită şi întru cîtva originală. Prima zi de aplicare a unei legi noue are ceva solemn, ceva impozant, aduce ceva din farmecul unei alte vremi, necunoscută încă, ceva din regimul nou, trăit sub o lege nouă, ceva din ameţeala unei stări nelămurite, cu toate îndoielele legate de dînsa. De astă dată e vorba de o lege cu totul osebită de alte legi : acea a repausului duminical complet. Ca oricare altă lege însă, ea nu cuprinde mai puţin in sine principiul obligaţiunii cu forţa, germanele nevoinţei la supunere şi ca oricare alte, cere la rîndul ei o educare a spiritelor pînă să intre, cu totul disciplinate, sub imperiul legei acesteia. Dar, în esenţa ei, ce omenească, ce bună şi ce necesară lege, acea a repaosului, fie chiar a repaosului impus, a repaosului forţat! De ce nu se poate generaliza, aşa feliu ca omul să fie într’adevăr silit a se supune odihnei, chiar în contra voinţei sale proprii, şi ascultînd de cerinţele unei legi superioare care este însăşi legea vieţei, cuprinzînd întrînsa condiţiunea odihnei ? Munca, de orice natură şi sub orice formă, e istovitoare, după cum însăşi viaţa omenească e o treptată istovire a marginitei puteri de traiu. întreruperea muncei, fie fizice, fie intelectuale, devine astfel cu o trebuinţă organică fundamentală pentru cruţarea organismului. Natura a stabilit acest principiu împărţind traiul în somn şi în activitate, iar cugetătorii tuturor timpurilor au ajuns a slăvi repausul ca un element de întremare şi de împrospătare. Bătrînul Homer—despre care dictonul spunea „dormitat bonus Homerus — celebrează „somnul care distinde muşchii“, în înţelesul că dă omului unei puteri de gîndire şi de lucru. In timpurile noastre însă, chiar Tolstoi,—desigur un om extraordinar de harnic în feliul său,—ajunge la o apoteozare a nesupunerei la lege, întucît aceasta ar sili pe om la o muncă sub forma de sclăvie neîntreruptă şi ascultare oarbă. Un scriitor ca Paul Lafargue, socialist militant şi filosof, propagă „dreptul la lene“, ca un drept sacru al omului din orice categorie socială. Nu de lenea propriu zisă e vorba, ci de odihnă. Repaosul poate fi o formă a lucrului, după cum, în împrejurări, lucrul poate fi o formă a odihnei. Aceasta e chiar o aplicare a unei doctrine pedagogice moderne. Odihna se recompensează ea însăşi prin un spor de energie proaspătă şi nu constitue o pierdere socială. De aceea, după multă şi neîntreruptă încordare se ridică gemătul lăuntric, cerinţa din adînc a sufletului ca şi a trupului, dorul de odihnă. Suntem acum în ajunul marilor vacanţe, —serbătorirea linitei şi odihnei pentru mulţi, dar nu pentru toţi. Cu toţii însă ne întristăm gîndind că mai curînd ori mai tîrziu ne îndreptăm fatalmente cătră odihna cea de-a pururi, în care vom dispărea ca într’o mare de eternă şi ireparabilă nesimţire. E senzaţia pe care o rosteşte poetul-filosof, Eminescu cînd întrupează setea veşnică de linişte şi nesimţire : Căci din repaos ne-am născut, Ni-i sete de repaos... Rodion Din lumea orbilor Se cunosc peripeţiile prin care a trecut, de cîteva luni încoace, instituţia creată de Carmen Sylva pentru a da adăpost orbilor din Romînia : „Vatra Luminoasă“. Această instituţiune se poate considera astăzi ca desfiinţată, aşa încît miile de orbi cari ar fi putut spera o mîntuire, vor rămînea ca şi înainte pe seama alor lor sau pe seama calităţii publice. In legătură cu aceasta credem instructiv să reproducem din o lucrare recentă a d-lui Dr. Robin — în legătură cu reînfiinţarea unei organizaţiuni a „Vetrei Luminoase“ — cîteva date asupra situaţiunii şi statisticei orbilor din diferitele ţări: Elveţia. In cursul anului 1910, cu ocaziunea nouei numărători a populaţiei elveţiene, urmează a se face şi o nouă numărătoarespecială a infirmilor de toate categoriile. O numărătoare a orbilor în 1870, făcută cu ocaziunea statisticei generale, a arătat un număr de 2,032 persoane sau 7, 6 la mia de locuitori. O a doua numărătoare specială s’a făcut in 1896 din iniţiativa particulară, dar cu sprijinul cel mai larg al Consiliului Federal şi al autorităţilor cantoanelor. Ca inspirator al acestei frumoase opere a fost profesorul doctor Pflüger din Berna. Această numărătoare a indicat o cifră de 2,107 persoane oarbe, adică 7,2 la mia de locuitori. Intre aceste două nu se făcuse o alta, dar Biroul statistic al Elveţiei a stabilit de multe ori tablouri importante privitoare la cazurile de reformă din serviciul militar din cauza vedetei, cum şi relative la copiii în vrîstă de şcoală ce nu erau în plinătatea simţurilor lor. * Franţa. Iată 8 rezultate ale recensămîntului orbilor din Franţa. Recensămîntul din urmă din 1906 nu va putea fi cunoscut decit foarte tîrziu, deoarece despuierea celorlalte a durat ani de zile. In 1851, erau în Franța 37,662 orbi ; în 1859 au fost 38,413; în 1861 au fost 30,780; în 1866 au fost 31,968 ; în 1872 au fost 30,214 ;în 1876 au fost 28,491 ; în 1883 au fost 32,056; în 1901 au fost 27,174 orbi. In acest interval de o jumătate secol, populaţiunea numără de la 35,860,000 locuitori pînă la 38 962,000 ; aşadar, sporirea populaţiunii generale şi micşorarea numărului orbilor. In 1851 era un orb la 950 locuitori, iar în 1901 era un orb la 1433 locuitori. Numărul cel mai mare de orbi s’a găsit în departamentul Corsicei, adică 161 orbi la 100 mii locuitori. De asemenea în departamentul Creuse, unde s’a găsit cel mai mic număr de orbi, adică 26 la 100,000. Bine înţeles, că nu se poate compta pe absoluta exactitatea a acestor cifre, căci într’un departament s’a putut calcula ca orb unul care mai vedea mai puţin, iar în altul nu s’au calculat de cît cei complectamente orbi. S’au constatat 14,721 orbi de sex masculin, 12,453 de sex femenin, 3,147 barbaţi sunt celibatari, 5,923 căsătoriţi, 2,813 văduvi sau divorţaţi, 2,704 femei celibatare, 2,459 femei oarbe măritate şi 4,567 văduve sau divorţate. In stabilimentele publice sunt 3,052 orbi, 1,499 de sexul masculin şi 1 553 de sexul femenin. Se mai socoteşte apoi 1,437 băeţi şi 1,011 fete oarbe ce nu trec vîrsta de 10 ani; 15,502 au trecut de 60 ani; 19,042 au mai mult de 50 ani ; 5,194 sunt între 20 şi 50 ani, aceştia sunt deci în etatea de a putea lucra.* Ungaria. Cu ocazia recensămîntului din 1900 s’au constatat în Ungaria 26.483 orbi, din cari 2350 în vrîstă de şcoală (8 — 20 ani). Faţă de acest număr de orbi există în Ungaria numai 5 instituţiuni cari adăpostesc un total de 262 orbi. Comparativ, găsim în Germania pentru 3000 de orbi de şcoală 34 instrucţiuni, în Franţa 20 de institute (din cari în Paris 4), în Austria 29 de institute. * Anglia. Local Gouvernement Board din Londra a studiat mult timp chestiunea mijloacelor prin cari s’ar putea descoperi prezenţa boalelor de ochi la adulţi şi trata aceste boli înainte ca ele să se agraveze şi să aducă orbirea. Din ultima statistică se constată în Anglia şi Walas 25827 orbi, în Scoţia 3253, in Irlanda 4254 ; în întregul regat sunt deci 32823 orbi. In anul 1851 era un orb la 979 persoane şi în anul 1901 era un orb la 1235 persoane. Aceastră simţitoare îmbunătăţire ar fi putut fi şi mai pronunţată; astfel din cei 25327 orbi, un mare număr au fost din naştere orbi şi la mulţi dintre aceştia infirmitatea ar fi putut fi combătută prin un tratament la timp şi raţional. După cum ştiinţa modernă ne învaţă, orbirea noilor născuţi se poate vindeca prin un tratament preventiv şi la timp! Afară de aceasta s-a constatat că 33 la sută dintre copiii de şcoală din London Coutny orbesc tot din cauza netratării