Opinia, septembrie 1912 (Anul 9, nr. 1678-1701)

1912-09-26 / nr. 1697

Starea anormală am pierdut crezînd să recîştigăm impunînd. Şi opinia publică va fi împreună cu noi. Simpatiile mulţimei au fost întotdeauna de partea celor nedreptăţiţi. Guvarnu! d-lui ftnasorasou, nu e mimai fttaapabii, dar si ridicol. Gaia cetrecuta cu prilejul comu* nîcatuiuS la chestia sxierai, ne dau masera absolutei lipsa de seriozitate din partea actualului regim. Cabinetul a dat Universului un comunicat asupra atitudinei României in caz de războiu, şi după războiu. Comunicatul acesta, publicat ca oficia!!, era şi hidos şi ridicol in acalaş timp, întreaga presă s’a rslewst şi noi ne am ocupat la timp despre el. Guvernul s’a văzut nevoit să-l retracteze şi ca să reuşească, a trebuit să publice alta trei comunicate ds dasmintirs. Opinia publică nu poata insă să fie indusă in eroare, mai cu seamă că comunicetul a apărut in Universul, care d® obicei nu se amestecă nepoftit in afacerile politice. Cins in ţari si in afara a linişte, ar putea guverna chiar copiii sau bâtriiii cum sunt cei din guvern. Cind hramurile se înăspresc insă, Insuficienta unui guvern slab apare cu toata hidoșenia. Asemenea împrejurări au sosit pentru guvernul Maiorescu—și s’a făcut de ris. Azi nu mai avem guvern. Ce ar fi zis, ţipat, şi strigat asanatorii de moravuri —de fapt cei mai hrăpăreţi gheşeftari, dacă „la petite affaire“ s’ar fi operat de trei takişti, sub un guvern takist — o imposibilitate de oarece boerii nu admit posibil un guvern takist. Afacerea este următoarea: imobilul din Iaşi în care se află instalat liceul de domnişoare (Humpel), aparţinea unui trio de junimişti gredinizaţi: d-lor C. Meissner, secretar general la ministerul de instrucţie, I. Paul, director de învăţămînt şi C. Praja, deputat. Intenţia inimoasă de a trece imobilul, cu cîştig gras, ministerului de instrucţie, făcea’mai de mult promenade prin gîndul celor trei, căci încă din Aprilie corbii inscrisese suma la repartizarea escedentului, bineînţeles ca o gentilă atenţie pentru Iaşi. In ce scop a fost cumpărată casa? Dacă s’au întrebuinţat mijloacele oneroase pentru cumpărătură, scopul le-ar fi putut scuza. Dar nici scop n’a existat, ci numai invenţia de a crea un supliment de dormitor pentru şcoala normală de fete, aflătoare peste drum, în fund, de casa gheşeftarilor. In Aprilie, cînd faptă tîlhărească a fost cunoscută, din toate părţile s’a strigat „tîlhărie“ şi se părea că afacerea a fost înlăturată. Iar acum, spre sfârşitul sezonului pârliţilor, vînzarea a fost făcută pe furişatele şi astfel secretarul general, unul din directorii ministerului,au vîndut acestui minister o casă a lor , o autovînzare foarte productivă pentru corbi, că doar nu erau ei pe ei să se înșele. Că nu s’au înșelat, că au făcut o afacere bună, dovada există: primo, nu trebuia, în nici un caz, secretarul general ravurile, că cine întră la ei capătă natură cu cinste şi cine nu intră — tîlhar este. Alişverişul pe care cei trei corbi şi l’au făcut ei lor este şi el un act de cinste — numai că dacă un takist ar fi făcut la fel, cinstiţii Tar fi osîndit la ocnă. Se hoţeşte amarnic la prăvălia cu deviza „la asanarea moravurilor“. Şi de va da D-zeu gînd bun Regelui ca să mai fie amabil şi în continuare cu „boerii“, să ştiţi că, neavînd ce se mai vîndă guvernului din avere proprie, au să vîndă sfinta Mitropolie, localul universităţii şi— pe o nemica toată—şi grădina Copoului. Din chestie pur judecătorească, guvernul actual a avut strigăcia să transforme afacerea tramvaielor într'o chestie politică, care a ocupat ordinea de zi timp de aproape un an de zile. Am afirmat întotdeauna că chestia tramvaielor trebuia să rămînă înaintea justiţiei, pe cînd cei de la guvern au crezut că e în interesul lor să aducă procesele angajate în dezbaterea opiniei publice. Dreptatea a fost de partea noastră. In adevăr, a fost destul ca statele balcanice să mobilizeze și ca opinia publică să fie atrasă spre chestiile externe, pentru că afacerea tramvailor să fie dată cu totul uitării. Azi nu se mai vorbeşte nicăieri de tramvaie. D. Dobrescu e mai tăcut decit tăcuta d-sale din Vaslui. D. Al. Marghiloman pare preocupat de înalte probleme de stat, iar presa guvernamentală nu ştie cum să dezigintă mai bine şi cu mai multe aparenţe de probabilitate, comunicatul idiot al guvernului. Chestia tramvaielor a dispărut, s’a evaporat. Faptul acesta constitue cea mai bună dovadă că opinia publică s’a dezinteresat totdeauna de falsul fier roşu al dlui Carp. Uitarea aceasta dovedeşte că campania guvernamentalilor împotriva partidului liberal n’a prins rădăcini în opinia publică junimiştii au voit scandal, şi au avut scandal şi ruşine. Opinia publică nu i~a secondat, şi la prima ocazie a dat uitării şi tramvaiele şi campania zisă de asanare polilicâ. Cruciada grecinisto-cuzistă merge înainte, în pas gimnastic: greciniștii injură pe Cuza în toate zilele lucrătoare, iar stimatul înjură numai o dată pe septămînă. Interesantă este spovedania ce o face ziarul grecinist, în ultimul seu număr, despre trecut—cînd „paraliticul general“, „objectul“ Cuza, era supranumit „gloria ţării“. Zice „Evenimentul“: „de aceia noi care am arătat multă bună-voinţă lui A. C. Cuza, în diferite împrejurări foarte grele pentru el, îl sfătuim să înceteze etc“. O spovedanie amestecată cu un aviz: „astîmpără-te, ingratule şi adu-ţi aminte că te-am purtat în spete, în diferite împrejurări grele. Se spovedueşte grecinismul, că, în împrejurarea foarte grea a plagiatului, pusese la dispoziţia lui Cuza întreg aparatul poliţienesc, pe toţi tulburătorii de linişte, pe prefectul de poliliţie şi pe lamentabilul prim-procuror, împrejurarea fusese foarte grea pentru plagiator, dar iată-l c’a uitat ajutorul „moral“ ce-i dăduse agenţii lui Stroja. Şi ca o damă predispusă la gînduri uşoare, care-şi înşală soţul, pe degeaba, cu’ primul prieten ce-i iesă în cale, ingratul Cuza fără pic de recunoştinţă, pentru agenţii poliţieneşti, pentru colegul lor, primul procuror, pentru cordialele „articole“ din Evenimentul—injură pe binefăcătorii sei, cari, la rîndul lor, se spovăduesc că au furnizat ouă şi bulgări de zapadă pentru a resbuna pe plagiator—dîndu-i sfatul părintesc •" „citeşte in cartea unui trecut, nu tocmai îndepărtat, adu-ţi aminte de Bercea, de Stroja, de Uţă ’şi de ceilalţi —şi astîmpără-te. Grecinizmul anti-cuzist este tot atît de apetisant ca şi cel anti-cuzist. Dar interesantă pentru moravuri este, confirmarea oficială a faptului, stabilit mai de mult, că poliţia de la Iaşi primise ordin, în ianuarie, să dea concurs d-lui Cuza, într un proces pur ştiinţific ! beligerante In războiul ce se aşteaptă, presa străină se ocupă şi de puterea maritimă, abdică de flota de care dispune fiecare din părţile beligerante. Turcia, în războiul cu Italia, şi-a amenajat flota. In afară de canoniera Sedul- Bahin şi cîteva mici vase ce au căzut în mîinele italienilor, Turcia n’a avut nici o pagubă. Acum însă cînd pacea s’a încheiat, Turcia va incerca să-şi folosească flota, în războiul cu ţările balcanice. Turcia dispune de patru mari vapoare de războiu, dintre care „Barbarossă-Naireddin“ şi „Turgud-Reiss“, au fost efectuate în Germania. Vasele aceste sunt bine înarmate şi în special construite pentru bombardări. In afară de aceste, Turcia mai posedă alte două vase mai vechi, „Messudije“ şi „Assar-Tewfek“, care abia în anul trecut au fost modernizate. Mai dispune însă Turcia şi de mari încrucişătoare, şi numeroase vase speciale de războiu. Grecia posedă un mare încrucişător „Georgios Aweroff“. La construirea lui a contribuit cu 5 milioane un patriot anume Aweroff. Vasul a fost construit la Livorno. Grecia mai dispune de un număr de vase mai vechi, dintre cari la unele se lucrează acuma, pentru modernizarea lor. Bulgaria nu dispune decît de două mici iachturi, şi un vas de sculă. După cum dar se vede Turcia dispune de o flotă mult mai puternică, decît adversarii săi uniţi şi va putea şi pe calea maritimă, să răspundă cu succes la un eventual atac. Interesant însă e faptul, că presa străină, ocupîndu-se de evenimentele din Balcani şi analizînd puterea maritimă a ţerilor beligerante, se ocupă şi de flota de care dispune Romînia, pe care o descrie în culori destul de vii. Aceasta dovedeşte rolul mare şi preponderent ce se atribue României, într’un eventual războiu între Turcia și țările balcanice. OAMENI ŞI LUCRURI Necazul Subretei Să începem oare tocmai cu subreta ? Ar fi fost, poate, mai natural şi mai drept, să ne ocupăm de atîtea frumoase creaţiuni artistice ale d-lui Maximilian, de atîtea poze suggestive ale d-lui Leonard, de humorul d-lui Carussy şi de verva d-lui Ciucuretti. Mai gentil încă ar fi fost ca,ocupîndu-ne de opereta Grigoriu, să vorbim de interesante apariţii femenine, în genuri variate, ca d-nele Apăteanu, Ginsky, Cristoforeanu, Metaxa-Doro, Catziky etc. De ce tocmai de subretă şi numai de ea ne ocupăm aci ? Fiindcă pe biroul redacţiunii ne întîmpină o cartă poştală semnată, en toutes lettre— de mult simpatica artistă „ Florica Florescu“ şi trimisă redacţiunii noastre într’un moment de mare supărare. Cuvlntul e prea slab; un moment de indignare... Pricina ? Un maliţios confrate de la un ziar local s’a aninat de... rochia subretei în frumosul spectacol de Vineri seara „Dama în roşu“, mustrînd pe drăguţa artistă că ar fi avut ceva impudic.... rochia ei, înde irae. De aci indignarea, exprimată în termeni violenţi pînă la brutalitate; de aci aplicarea unor epitete cam triviale cutezătorilor cari n’au cruţat... pe croitorul simpaticei artiste. Ce termeni, ce termeni !.„ Cetind carta poştală — trimisă nouă spre publicare,—scrise cu slove mari, în trăsături mai mult... nemţeşti, dar destul de ferme — ni se părea că auzim un... scrîşnet de dinţi. Să poată oare scrîşni acei dinţi albi şi frumoşi, pe care-i arată tînăra artistă cu atîta farmec, pe scenă, în lumina rampei ? Ziaristul a fost nepoliticos, nici vorbă, poate chiar nedrept. Dar, simpatică subretă, crezi oare că ai chemarea de a polemiza şi încă în astfel de cuvinte ? Crede-ne pe noi—nu e nici o plăcere şi nici o mulţumire în violenţa de limbagiu. Şi apoi, ce e un rînd manţios, pe lingă atîtea laude de care ai avut şi vei avea parte, pe lîngă atîtea complimente şi măguliri—în viaţa de teatru şi în afară de ea ? Susceptibilitatea, nervozitatea sunt însuşiri ale artistelor lipsite de virtuţi mai mari: frumuseţe, graţie, putere de a aNUNTURI ilAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Aa'-:.3 IX—No. I617 Mercuri 26 Septembrie 191^ -Htds^tftsaMMMtefiî^lasi sir Gh. WlirzesGU 25 captiva,, ingenuitatea de a-și desvolta rochia—sus ori jos—cu o fascinantă îndemînare. Dar ce caută ele în stilul unei subrete atît de mult aplaudată, dorită și —de sigur - invidiată ? Dar, băgăm de seamă prea tîrziu, — n’am vorbit despre arta tinerei eroine. Este oare bine aplicat cuvîntul ? Fireşte că da. Nu orice element artistic, într’o trupă de operetă poate fi o bună subretă. Se cer calităţi reale, se cere abilitate, talent, mlădiere, aptitudine, şi, mai cu seamă, graţie şi temperament, multă graţie şi mult temperament Şi dacă le ai toate aceste,—nu a tăgăduit nimeni că le ai — de ce încercarea de a polemiza pe o temă de... croitorie ? C’a fost cam prea... deschisă rochia în acea seară, sau chiar în oricare altă seară? Ţi se va ierta uşor, suntem siguri. Iar cu o singură privire, cu un singur zîmbet poţi... închide gurile tuturor, chiar şi a celor mai refractari sau mai... pudici.' Iată de ce ni s’a părut, simpatică subretă, nemerit a nu da curs Prozei d-tale, așternută în slove mari, nervoase și cu o destul de dubioasă ortografie. Rodjou --* aw* vs**» *: - Scrisori din ţara rusească Iubite prietene, Mă întrebi de Ce nu mai scriu cînd atitea şi atîtea lucruri se frămîntă şi se zbat în ţara în care trăesc şi despre care am scris într o vreme cînd nu trăiam între imensele ei graniţe. Şi nu ştiu ce să-ţi răspund. Se vede că aşa este făcut, să scrii mult şi uşor despre lucrurile pe care le cunoşti mai puţin şi să scrii rar despre acele întîmplări pe care le vezi bine. Nu ştiu în care cartea sa, Spencer spunea că un francez sosit în Anglia de curind se hotarîse să scrie o carte despre poporul Englez, dar că după trei ani de trai în ţara Albionului nu reuşise să scrie nici un rînd, şi asta din cauză că cu cît trăia mai mult cu atît vedea ce complexitate se ascundea în vieaţa acestui popor şi ce greu era de descris. De acea nu te mira dacă d. Magnus Răileanu are două volume despre Rusia deşi nu ştiu dacă distinsul deputat al Mehedinţului o fi trecut Prutul cîndva, pe cînd mulţi care au trăit în Rusia n’au scris pînă azi decît oarecare rînduri despre viaţa, caracterul, oamenii, arta, literatura rusească. Şi să vezi mă aflu şi eu în situaţia francezului din Anglia Cînd nu am stabilit aci îmi am zis şi eu : cite subiecte pentru scrisorile mele din Rusia. Popor enorm, o sută şeapte zeci de milioane după ultima statistică, ţară imensă, îţi trebue săptămâni să îi dai de marginea hotarelor, cîte întîmplări cite fapte nu se petrec între aceste graniţe şi printre aceşti oameni. Literatura interesantă cu un caracter specific. Politica asemenea anarte, nea-